Page 1

vindecat. Iar copiii - copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!” Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste. Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii. „- Spune-le să tacă !” „- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?” Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul. Cu ziua aceasta încep patimile Domnului. În tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea. Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L!!!”. Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii. Intrarea lui Iisus în sufletul nostru să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L!!! Slobozeşte-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, făcându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu. Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus. Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în sfânta împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus. Prislop, 17 aprilie 1949, Părintele Arsenie Boca - “Cuvinte vii” Duminica Floriilor, fie pentru voi o zi cu soare și cu gânduri noi!

Despre sălășluirea lui Dumnezeu în noi Să chemăm de Sus harul dumnezeiesc şi să cercetăm în Domnul chemarea Domnului către noi: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice, şi va intra împăratul slavei ( Ps. 23, 7). Cine sunt boierii cărora le vorbeşte aici cuvântul lui Dumnezeu? Sufletul şi trupul omului, toate puterile lui, viaţa lui sunt stăpânite şi rânduite de către minte. Mintea este stăpânul, împăratul, preotul, căpetenia în această mică lume care e omul. Domnul nostru Iisus Hristos este Adevărul dumnezeiesc. Dat fiind că Adevărul este primit numai prin minte, cuvântul lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni să îl primească pe Mântuitorul, vorbeşte temeiului, duhului, minţii lor, zicând: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre. În îndreptarea minţii spre Adevăr, în petrecerea minţii în Sfântul Adevăr – Hristos, se cuprinde miezul mântuirii noastre. Ce porţi spune porunca să fie ridicate pentru a face cu putinţă intrarea împăratului Slavei în cetatea de Dumnezeu zidită, în om? Aceste porţi sunt păcatul: păcatele voastre, spune Prorocul, fac despărţire între voi şi Dumnezeu, şi pentru păcatele voastre a întors Domnul faţa de către voi (Is. 59, 2). Porţile sunt numite veşnice: păcatul, de care ne-am molipsit din rădăcina noastră, în proto-părinţi, este nesfârşit. Mântuitorul i-a pus capăt: dar şi acum păcatul e nesfârşit şi veşnic în cei ce nu îl recunosc pe Mântuitorul sau, recunoscându-L cu gura, se leapădă de El cu viaţa. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice. Dar ce înseamnă în dumnezeiasca poftire şi poruncă spusa: ridicaţi (În versiunea slavonă, folosită de Sfântul Ignatie, se spune luaţi n. tr.)?

De obicei, porţile se deschid, iar aici este legiuită ridicarea lor. Chiar aşa! Pentru aceste porţi – pentru păcat – s-a arătat a fi neîndestulător cuvântul „deschideţi”, şi a trebuit să fie întrebuinţat cuvântul „păcat”: porţile păcatului trebuie ridicate, îndepărtate, nimicite cu desăvârşire. „Pocăinţa pentru păcate”, a zis un mare Părinte, „stă în a-şi pricepe omul păcatul său, a se căi de el şi a nu-l mai săvârşi”(Patericul Egiptean. Preacuviosul Pimen cel Mare). Doar în sufletul care va lepăda păcatul cu hotărâre, care se va curaţi în chip mulţumitor prin pocăinţă, doar în acela va intra împăratul slavei. Sfântul Duh, poruncind să fie ridicate porţile, porunceşte şi porţilor să se ridice: ridicaţi-vă, porţi veşnice. Asta înseamnă că pentru părăsirea păcatului şi a vieţii păcătoase este neapărată nevoie de propria voie şi strădanie a omului; însă, iertarea păcatelor, slobozirea de silnicia deprinderilor păcătoase, curăţirea de însuşirile păcătoase, ce s-au împropriat firii căzute, se săvârşeşte prin lucrarea Atotsfântului şi Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu. Ridicaţi-vă, porţi veşnice! Când se vor ridica porţile cele veşnice, va intra în suflet împăratul. Dorită şi veselitoare a fost pentru Ierusalim intrarea în el a Răscumpărătorului, Mântuitorului, Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, intrare pe care o prăznuim acum. Iubiţi fraţi! Noi toţi putem să ne învrednicim de această fericire atât de mare dacă o vom dori şi vom năzui din toată inima noastră spre dobândirea ei. Să întoarcem spatele păcatului, pentru care Se întoarce de la noi Domnul; să întoarcem spatele păcatului prin pocăinţă adevărată şi lucrătoare! Prin gândurile, simţămintele inimii, cuvintele, faptele noastre să se arate poruncile lui Hristos, în care ne e predanisită cea mai

desăvârşită abatere de la rău şi facerea nerătăcită, plăcută lui Dumnezeu, a binelui. Prin acest fel de purtare ne facem casă, biserică, cetate vrednică de Hristos. De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul vom face (Ioan 14, 23). Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice, şi va intra împăratul slavei. Amin. Predici la Triod și Penticostar, Sfântul Ignatie Briancianinov Un altfel de sinaxar: Martiri și mărturisitori români, în temniță cu Hristos! Părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea Data nașterii: 26 Iunie 1922 Locul nașterii: Husasău de Criș, Bihor Ocupația la arestare: Ieromonahromonah Perioada de detenție: 9 ani Întemnițat la: Galați, Văcărești, Jilava, Gherla, Bacău și Aiud Data adormirii: 17 Mai 2008 Locul înmormântării: Mănăstirea Recea În închisoare, mai grele decât frigul, foamea şi bătăile erau umilinţele. Nu trupul, ci sufletul voiau securiştii să-l distrugă. Oftând tăcut, părintele se minunează şi acum de puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu să nu cedeze. ... părintele era pus să stea ore în şir într-o poziţie chinuitoare, îndoit de la mijloc, cu mâinile la vârful picioarelor, ca apoi altcineva să-l încalece, zicând într-o grea profanare: "Acum intră Mântuitorul în Ierusalim, călare pe asin." Sorin Preda - Revista Formula AS numărul 732 din anul 2006


Gânduri la Duminica Floriilor E Duminica Floriilor, o zi a florilor şi e vremea să ne întrebăm şi noi cu ce fel de flori îl întâmpinăm pe Domnul. Care-s faptele noastre? Ne-am învrednicit şi noi să postim după putere? Ne-am pus în minte şi-n inimă gândul bun de a ne mărturisi păcatele? Suntem şi noi Apostoli bucuroşi sau vicleană Iudă? Cântăm „Osana” şi mai apoi „Răstigneşte-L”? Azi îl cinstim, iar mâine-l scuipăm şi-l batjocorim? Cum adică batjocorim pe Domnul Hristos? Noi nu facem asta!!! Suntem oameni cumsecade… Poate nu strigăm „Răstigneşte-L”, dar faptele ne vădesc că aceasta facem. Suntem duplicitari şi avem o autosuficienţă care ne sufocă. Ni se pare că suntem creştini, dar faptele spun altceva decât vorbele. Fie ca frunzele de finic de astăzi care ne stau în mâini să nu se transforme subit în bice pentru Unicul Nevinovat. El nu vrea să-i strigăm „Osana… Osana”, dacă faptele noastre spun „Răstigneşte-L”, că spune Scriptura: „Nu cel ce zice Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care M-a trimis”. Noi ce suntem: apostoli sau trădători? Hristos intră azi smerit în Ierusalimul inimii noastre. Vrea să rămână acolo să-şi afle locaş şi odihnă pentru ca inima noastră pururea să aibă bucurie. Dar tot Ierusalimul inimii noastre îl alungă şi-L împinge spre Golgota, Îl ucide vărsând nu sânge de

prooroc, ci sânge dumnezeiesc. Un prieten, inspiratul poet creştin Tiberiu Frim, se întreba într-o poezie: „…De ţiaş fi văzut eu tălpile binecuvântând pământul umblându-L, poate eu cel dintâi Ţi-aş fi dorit răstignirea. Doamne, iartă-mi mie, n-aş fi ştiut ce fac”. Laurențiu Dumitru Iată Săptămâna Mare Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm, haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem, haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat, haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat. Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus, să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus, să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai. Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post, haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost, să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor, să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor. Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos, să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios, să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin, să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin… Traian Dorz Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul II, Nr. 29 (81), 07 - 13 aprilie 2014

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Duminica Floriilor Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeea şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr. Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr. Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale. Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum. Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (în tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.) Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim. Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima. Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. În Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni. Dar şi Iisus i-a provocat. A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui

în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul. E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambaşi de miei şi boi, toţi, fără deosebire, fug în dezordine, înfricaţi de-un Om. Conştiinţa lor pătată nu le dă nici o rezistenţă. Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a continuarea pe pagina următoare

Cuvant ortodox anul ii, nr 29 (81), 07 13 aprilie 2014