Page 1

Mare este milostivirea lui Dumnezeu Tu eşti bun, Doamne. Mulţumesc milostivirii Tale: Tu ai revărsat peste mine Duhul Tău cel Sfânt şi mi-ai dat să gust iubirea Ta pentru mine, care sunt un păcătos atât de mare, şi sufletul meu se avântă spre Tine, Lumină neapropiată. Cine ar putea să Te cunoască, dacă Tu, Cel Milostiv, n-ai binevoi să Te descoperi sufletului? Mare e milostivirea Domnului: sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, Tatăl lui ceresc, varsă lacrimi şi se mâhnește: de ce am supărat atât pe Domnul? Domnul îi dă apoi iertarea păcatelor şi atunci e o bucurie să iubească pe Ziditorul lui şi pe aproapele lui şi să plângă pentru el, ca Domnul să ia tot sufletul la El, acolo unde ne-a gătit loc prin Pătimirile Sale pe Cruce. Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 128 Taina iubirii față de om Dragostea este un sentiment uimitor, însă ea nu este numai un sentiment, ea este o stare a întregii ființe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om și străvăd adâncurile lui, când văd deodată esența lui. Bineînțeles, când spun: "eu văd", asta nu înseamnă: "pătrund cu mintea" sau "văd cu ochii", ci "pătrund cu toată ființa mea". Dacă este îngăduit să facem o comparație, în același fel se poate spune că pătrund frumusețea - de pildă, frumusețea muzicii, frumusețea naturii, frumusețea operei de artă, atunci când stau înaintea ei uimit, mut, nefăcând altceva decât să receptez ceea ce se află în fața mea,

nefiind în stare să exprim asta prin vreun alt cuvânt în afară de exclamația: "Doamne! Cât e de minunat!" Taina iubirii față de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorința de a-l poseda, fără dorința de a stăpâni asupra lui, fără dorința de a ne folosi în vreun fel de darurile sau de personalitatea lui, ci doar privim și ne minunăm frumusețea care ni s-a descoperit. Mitropolitul Antonie de Suroj, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2009, p. 57-58 Bolile și necazurile Suntem loviţi de boli şi necazuri. Acesta este semnul milei lui Dumnezeu faţă de noi: „Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte” (Evrei 12: 6); de aceea şi trebuie să-I mulţumim Domnului pentru grija Lui părintească ce o are faţă de noi. Necazurile ne învaţă şi ne fac iscusiţi în lucrările noastre, de asemenea ne curățesc de păcate, la fel ca şi bolile. Noi nu ştim judecăţile lui Dumnezeu, dar El face totul spre folosul nostru; noi suntem legaţi de bunurile de aici, dar El voieşte să ne dăruiască bunurile veşnice prin bolile de scurtă durată suportate aici. Când omul va căpăta duhul trezviei, atunci, cu toate neputinţele şi suferinţele trupului, va putea fi liniştit şi mulţumit de starea sa. Bolile trupeşti sunt trimise omului de Dumnezeu nu întotdeauna ca pedeapsă pentru păcate, ci uneori şi din bunăvoinţă, pentru eliberarea sau pentru păzirea noastră de bolile sufleteşti care sunt mult mai primejdioase decât cele trupești. din “Ne vorbesc Stareții de la Optina, Editura Egumenița, 2007, p. 11-12

În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul. Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a guvernatorului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind pârât la Alexandru că este creştin, a fost legat de cai sirepi care erau siliţi să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime şi a primit oţet iute pe nas şi alte chinuri suferiră şi minuni săvârşind, a fost aruncat la închisoare. Iar la Soborul întâi cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie, fiind de faţă, Sfântul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl şi aşa, bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, s-a mutat către Domnul. Cenzura invidiei Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala sa şi nu poate găsi leac tămăduitor al suferinţei, deşi Scriptura e plină de ele. El aşteaptă uşurarea bolii doar numai într-un singur fel: să vadă prăbuşindu-se pe unul din cei invidiaţi. Capătul urii lui e să vadă pe cel invidiat din fericit în nefericit, din norocos în nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidioşi însă binefacerile mai mult îi înrăiesc. Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi el nu suferă vindecare, ca unele ce s-au închis de durerea lor oarbă în ascunzişurile conştiinţei. Invidiosul e duşmanul propriei sale sănătăţi sufleteşti. Cel invidiat poate să scape şi să ocolească pe invidios;

dar invidiosul nu poate scăpa de sine însuşi. Tu, invidiosule, duşmanul tău e cu tine, vrăjmaşul ţi-e continuu în inimă, primejdia e închisă în adânc, eşti legat cu un lanţ neîndurat, eşti prizonierul invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi vine în ajutor. A prigoni pe un om binecuvântat de Dumnezeu şi a urî pe cel fericit, iată o nenorocire fără leac. Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre durerile oamenilor, vol. 7, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2011, p. 34

Un om călătorea pe un drum de ţară împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită. - Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine! Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?! î n Mic dicţionar ortodox sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui. Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii. - Vezi, i-a mai spus omul femeii trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."


Sf. Nicolae Velimirovici Credința Sfinților Catehismul Bisericii Ortodoxe ( X ) Tâlcuirea Simbolului de credință Articolul al IV-lea Care este articolul al IV-lea din Simbolul Credinței? ”Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și a pătimit, și s-a îngropat.” Cum a îngăduit dreptatea dumnezeiască ca Iisus să sufere o moarte atât de cumplită, fiind pe deplin nevinovat? El nu a murit pentru vreun păcat al Său, ci pentru păcatele noastre. Veșnica dreptate a lui Dumnezeu a căutat o astfel de jertfă curată și neprețuită pentru păcatul lui Adam și pentru păcatele noastre. A existat vreo pricină pentru o jertfă atât de mare? Da. Prin această jertfă Dumnezeu Și-a arătat iubirea Sa fără de margini față de oameni. El (Dumnezeu) ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre ( 1 Ioan 4:10). De ce Îl numim pe Iisus Hristos ”Răscumpărător”? Pentru că ne-a răscumpărat din păcate și moarte prin pătimirea Sa și prin moartea pe cruce. - va urma Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

ronică parohială În luna care a trecut au fost încreștinați în biserica noastră trei prunci și anume: Ambruș Antonio -Alexandru Dranca Dragoș - Ioan Bădică Răzvan - Ovidiu Să crească mari şi să trăiască întru mulţi ani fericiți şi sănătoși! Taina Sf. Cununii s-a săvârşit în luna octombrie pentru: Pitar Adrian și Ungureanu Maria Bădică Ciprian și Ieran Alexandrina - Elisabeta Le dorim sănătate şi fericire îndelungă. La mulţi ani! Șirul încercărilor abătute asupra unora dintre credincioşii parohiei noastre a făcut ca în această perioadă să se despartă vremelnic de unii dintre membrii familiilor lor, care au intrat în veşnicie: Moțiu Ovidiu (78 ani) Pop Mircea - Ioan (66 ani) Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ierte şi cu sfinţii să-i odihnească! Nu uitați de concursul ”SF. NICOLAE PRIETENUL COPIILOR” - ediţia a II - a - noiembrie 2013 Invităm pe această cale, pe cei interesați să participe la acest concurs, ( părinți și copii) să ridice de la epitropul bisericii noastre, foia parohială (număr special) cu subiectele concursului. Concursul se desfășoară în perioada 04 noiembrie – 01 decembrie 2013

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul II, Nr. 6 (59), 04 - 10 noiembrie 2013

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Samarineanul milostiv Pe lângă omul căzut între tâlhari de rai a conştiinţei în starea din lumea treceau pe rând, neputincioase: Legea şi aceasta, rănită şi mai moartă de tâlharii preoţia Vechiului Testament. Nici una nu cei din gând. i-a putut ajuta nimic. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10, 33), om de alt neam; Legea şi prorocii, neputând să-l omul fără de păcat, Iisus, care l-a luat pe ajute, au trecut pe alăturea: asemenea şi cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. leviţii nu i-au ajutat nimic. A venit un Ceea ce, ascuns, însemnează întruparea lui străin, i s-a apropiat de răni, le-a spălat Dumnezeu în firea de om; omul fără de cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu păcat, adevăratul nostru aproape, în stare untdelemn (celelalte Taine), i-a luat să ne care în spate dintre tâlhari, Acasă. firea sa în spate (întruparea lui Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de Dumnezeu). A petrecut împreună cu dânsul, spălându-i rănile, din neam în omul, l-a dat în grija Bisericii. Dar a neam, cu vin şi untdelemn. Bisericii i-a dat doua zi după Înviere, pecetluind cu cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul aceasta unul din cei doi bani de Testament, adică după trebuinţă, legea, cheltuială, Noul Testament, a dat povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe Bisericii grija de om, precum şi cele rană şi Harul celor şapte Taine, izvorând două testament: Legea şi Harul. din Hristos, pomul vieţii, ca un untdelemn ce unge rănile, curăţite cu asprimea Toată bătaia de cap cu omul pocăinţei. Amândouă tămăduiesc deplin pe şi tămăduirea conştiinţei sale o are om. Biserica, până la a doua venire a Pilda samarineanului nu este numai Samarineanului când i se va răsplăti o pildă, este totodată şi revelaţia misiunii osteneala. Iată adevărata împlinire a viitoare a Bisericii, este şi angajarea omului legii în iubire. … Iată cu cine să fim în asemănarea cu samarineanul, creşterea asemenea şi ce să facem, ca să avem lui în neamul samarineanului, (căci samarineanul era de alt neam decât cel răspuns la problema vieţii veşnice. căzut între tâlhari). Pogorârea din Ierusalim din "O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în Ierihon, adică căderea omului din starea

în 800 de capete."

Cuvant ortodox anul ii, nr 6 (59), 04 10 noiembrie 2013  
Cuvant ortodox anul ii, nr 6 (59), 04 10 noiembrie 2013  
Advertisement