Page 1

Să nu ne străduim în deșert, bizuindu-ne pe puterile noastre Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi, vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc. Într-o zi, un înţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele satului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea. Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat. După câteva săptămâni mistreții aveau deja obiceiul de a veni să mănânce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urmă sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final. Ei au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta. Nici nu şi-au dat seama că sunt prinşi în cursă. Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre, dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

“O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic, însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu. Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine. Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, ci se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.” Sf. Teofan Zăvorâtul , Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Ed. Sophia

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești. Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinții săi, Ioan și Maria, l-au crescut în evlavie și dreaptă credință. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turcească în care a căzut, tânărul Andrei își arată - de timpuriu - ascuțimea minții, deprinzând cu ușurință limbile greacă, turcă, slava veche, araba, iar mai târziu și limba română. După mărturiile vremii, se pare că, după ce a scăpat din robia turcească, a trăit în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învățat arta sculpturii în lemn, pictura și broderia. Către anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la București unde, după ce învață meșteșugul tiparului în tipografia domnească, se mută la mănăstirea Snagov unde întemeiază o nouă tipografie. A tipărit și a supravegheat cu neobosită râvnă, în migăloasa îndeletnicire, scoțând din tiparnițele pe care le-a îndrumat 63 de cărți, din care 38 lucrate de el însuși, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană. Pentru virtuțile și viața sa curată, a fost ales mai întâi stareț la mănăstirea Snagov, apoi episcop la Râmnic și nu mult după aceea, mitropolit al Țării Românești. Cu ajutorul și harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândețe și necruțând nici o osteneală, și-a păstorit clerul, călugării și credincioșii cărora le-a ridicat noi sfinte lăcașuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă

ctitoria sa, mânăstirea Antim din București, cu hramul Tuturor Sfinților pe care, cu darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi și a înzestrat-o cu tipografie. O altă lucrare lăudabilă a Marelui Ierarh a fost înființarea de școli pentru copiii celor săraci în care învățământul era fără plată. Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost depărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească și dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc. Osândit a fost cu exilul și pus a fost sub paza necredincioșilor ostași turci care l-au chinuit foarte, până la moarte, prin tăierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița, în sudul Dunării. Așa s-a săvârșit de moarte mucenicească Părintele și Mitropolitul Antim al Țării Românești a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veșnicie în cartea Bisericii neamului românesc. Sfatul săptămânii: Vin la mine unii oameni după cuvânt de folos. De la o vreme încoace, ştiţi ce cuvânt de folos le spun? „Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim.” EMic un dicţionar cuvânt deortodox la Sfânta Liturghie. Sau le mai spun: „După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii către alţii”. Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: Întâi e datoria şi apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria şi după datorie vine bucuria. De multe ori le spun oamenilor care au un nume deosebit: Să-ţi fie viaţa cum ţi-i numele! De exemplu, dacă spune cineva că îl cheamă Modest, îi zic: Să-ţi fie viaţa cum ţi-e numele! Părintele Teofil Părăian din ”Veniți de luați bucurie”


Sf. Nicolae Velimirovici Credința Sfinților Catehismul Bisericii Ortodoxe ( VII ) Tâlcuirea Simbolului de credință - Articolul I Care este articolul I din Simbolul Credinței? ”Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.” Prin ce se deosebesc îngerii de oameni? Îngerii sunt netrupești și nemuritori. Ce sunt îngerii păzitori? Aceștia sunt îngerii cărora li s-a încredințat să ocrotească și să apere pe oameni. Chiar Hristos a adeverit aceasta când a spus: Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața tatălui Meu, care este în ceruri ( Matei 18, 10). Toți îngerii sunt asemenea? Toți îngerii au aceeași natură, dar se deosebesc prin slavă, putere și făptuire. Există nouă cete îngerești: Scaunele, Heruvimii și Serafimii, Domniile, Stăpâniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii. Mai au îngerii, în Biblie și alte numiri? Da, foarte des sunt numiți ”Oștirile cerești”, ”Oștirile lui Dumnezeu”. - va urma -

O, IATĂ, DOAMNE! O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit, dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit! Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori? Cu fruntea asudată şi trupul tremurând încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând, E marea agitată şi vântul mi-e contrar, nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar. … O, iată, Doamne, zorii e vremea să Te-araţi, mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi! Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun! Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit, Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus, dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus! de Traian Dorz Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul I, Nr. 52, 16 - 22 septembrie 2013

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Cuvânt la pescuirea minunată Să ne îngrijim de mântuirea sufletească a fraţilor noştri, căci aceasta este una din cele mai de căpetenie datorii ale noastre şi dintru aceea se va cunoaşte că noi suntem creştini când noi ne îngrijim nu numai pentru noi, ci ne ocupăm a îmbunătăţi şi a mântui încă şi pe aproapele nostru care este mădular al aceluiaşi trup. Aceasta este cea mai mare dovadă ce o putem da despre credinţa noastră; căci „întru aceasta” zice Hristos, „vă vor cunoaşte oamenii, că sunteţi ucenici ai mei, de veţi avea dragoste între voi” (Ioan, 13, 35). Iar dragostea cea adevărată se arată nu numai prin aceea că cineva dă unui om mâncare şi băutură, vorbeşte cu el şi-i arată prietenie, ci, prin aceea o pune în vileag, când cineva se îngrijeşte de adevărata norocire şi de mântuirea sufletească a aproapelui, când iarăşi ridică pe cel căzut, când întinde mâna de ajutor celui răsturnat la pământ care nu se poate îngriji de mântuirea sa, când cineva preferă binele aproapelui folosului său propriu. Aşa lucrează dragostea cea adevărată; căci „dragostea nu caută ale sale” (I. Cor. 17, 5). Aceste cuvinte ale mele voi nu trebuie să le ascultaţi numai pentru voi, ci încă şi pentru alţii, adică pentru aceia pe care îi aveţi spre creştere şi spre priveghere.

Biserica se aseamănă cu un trup alcătuit din multe mădulare şi acest trup se ţine prin unirea mădularelor şi prin ajutorul ce-l dă un mădular altuia. Dacă un mădular ar voi a se sprijini numai pe sine, iar nu şi pe celelalte, prin aceasta ar pieri trupul întreg şi împreună cu dânsul şi singuraticul acela mădular pismărăreţ. Dacă de pildă stomacul ar ţine pentru sine toate bucăţelele, atunci el ar ucide pe celălalt trup prin slăbiciune, iar pe sine prin îmbuibare. De acea el ţine pe seama sa numai cât îi trebuie lui şi pe celelalte sucuri hrănitoare le împărtăşeşte celorlalte mădulare, aşa se ţine el pe sine şi întreg trupul întru sănătate. Tot aşa va fi şi la tine. Dacă tu, deşi ai auzit aceste sfaturi şi învăţături ale mele, dar nu le vei comunica şi altora, mai ales acelora pentru a căror mântuire sufletească ai să îngrijeşti, atunci tu vatămi pe aceia şi pe sineţi, fiindcă trândăvia ta este foarte vrednică de pedeapsă. Iar dacă tu comunici altora din hrana cea duhovnicească, pe care ai primit-o aici, foloseşti şi lor şi ţie însuţi. din “Predici la duminici şi sărbători” Sfântul Ioan Gură de Aur


Cuvant ortodox anul i, nr 52, 16 22 septembrie 2013  
Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you