Issuu on Google+

ci foamete de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Dragă cititorule, Iisus Mântuitorul împarte şi azi pâine sufletească celor flămânzi. „Iisus a zis: Eu sunt Pâinea Vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată…“ (Ioan 6, 35). „Eu sunt Pâinea cea Vie care s-a pogorât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veac“ (Ioan 6, 51). Această Pâine este Jertfa cea Sfântă, Trupul şi Sângele Domnului, care ni s-a dat spre viaţa veşnică. Câţi însă se hrănesc cu această Pâine a vieţii? (…) Ce lucru dureros! Despre noi spunem că suntem sănătoşi când avem poftă de mâncare şi mâncăm bine. Însă când pierdem pofta de mâncare e semn rău, e semn de boală, iar când nu ne trebuie mâncare, suntem greu bolnavi. O, nesocotiţii de noi! De am pricepe că această regulă se întâmplă şi cu sufletul nostru… Sufletul cel viu şi sănătos are şi el poftă de mâncare sufletească, îşi cere şi el hrana lui zilnică, însă când omul e atins de atare boală sufletească, începe să nu-i mai placă hrana cea sufletească n-are poftă de ea, n-o mănâncă, iar sufletul lui este mort sau, mai bine zis, omorât de foame, căci omul nu i-a mai dat hrană. O, câte suflete mor în această foame! Toţi cei care urăsc Cuvântul lui Dumnezeu, toţi care se hrănesc cu pofte şi plăceri lumeşti poartă în ei astfel de suflete moarte şi omorâte de lipsa hranei sufleteşti. Evanghelia de mai sus spune că Mântuitorului „I s-a făcut milă de gloată“ (Matei 14, 14). „Milă-Mi este de gloată că n-are ce mânca… Nu vreau să le dau drumul flămânzi“ – zicea Iisus (Matei 14, 16). Mântuitorului Îi e milă şi azi de cei care stau flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu în pustia acestei vieţi. Mântuitorul îi plânge pe cei care îşi omoară sufletul cu fel de fel de otrăvuri. În pustia acestei vieţi pline de otravă sufletească glasul Mântuitorului se aude strigând: „Eu sunt Pâinea Vieţii… Eu sunt Pâinea cea Vie…“ Veniţi şi luaţi hrană şi viaţă pentru sufletul vostru!… Auzi tu, dragă cititorule, acest glas? Părintele Iosif Trifa din ” Tâlcuirea evangheliilor de peste an”

Maica Domnului este mângâierea şi bucuria mea În această lună, în ziua a douăzeci și treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup. Acesta a vieţuit la cumpăna veacurilor al III-lea şi al IV-lea şi a fost slujitorul sfântului mare mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului (pomenit la 26 octombrie). După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul sfântului Dimitrie, sfântul Lup a înmuiat marginea veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic, cu ele săvârşind multe minuni în cetate, tămăduindu-i pe oameni de toată boala şi neputinţa. Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, a prins de veste şi a poruncit ca Lup să fie dat la cazne şi apoi ucis. Ostaşii, care îndreptaseră armele împotriva sfântului, le-au abătut unii asupra altora, vătămându-se rău. Pentru că încă nu era botezat, sfântul Lup s-a rugat lui Dumnezeu să-l învrednicească a primi botezul mai înainte de moarte. Atunci îndată a pornit o ploaie şi astfel, sfântul mucenic a primt botezul dintru Înălţime. După grele pătimiri, sfântul Lup s-a săvârşit de sabie şi s-a sălăşluit întru cele de Sus spre desfătare veşnică, de unde pururea săvârşeşte minuni pentru cei ce înalţă rugăciuni către dânsul.

“Una din două: sau să ne temem de mânia care va să vină (Mt. 3, 7) sau să iubim harul de acum! Numai să fim găsiţi în Hristos Iisus, spre a vieţui adevărat. “ Sfântul Ignatie Teoforul

Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simţi dumneata când te rogi Maicii Domnului?” Nu ştiu ce a răspuns studentul, dar ştiu ce ar fi trebuit să răspundă. Cei care ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine şi spunem rugăciunile de mulţumire, când ajungem la rugăciunea a cincea adresată Maicii Domnului zicem aşa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”... şi îi spunem mai departe Maicii Domnului ce avem de spus. Deci, ce spunem Maicii Domnului? Ce zicem către Maica Domnului? „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea..”. Deci ar trebui să putem spune fiecare dintre noi că: Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea. Acesta este avantajul nostru, al dreptmăritorilor creştini, spre deosebire de cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, chiar dacă nu sunt nici necinstitori ai Maicii Domnului. Trebuie să facem deosebire între omul care este necinstitor, care e defăimător şi omul care nu e cinstitor. Sunt atâţia indiferenţi faţă de Maica Domnului. Noi avem nişte avantaje faţă de ei, şi anume: nu ne putem închipui să fim credincioşi faţă de Domnul Hristos şi nepăsători faţă de Maica Domnului. Nu se poate aşa ceva! Cel puţin în Biserica noastră care este Biserică cinstitoare a Maicii Domnului. Arhimandritul Teofil Părăian, din ”Daruri din darurile primite”, Editura Andreiana, 2009, p. 214

Zgârcenia si vindecarea ei Se povesteşte că demult, demult trăia un morar ce mânca la o masă o turtă cât roata morii şi tot nu se mai sătura. Într-o zi la acest morar veni Sfântul Petru cu un ucenic de-al lui, cu doi saci de grâu să-i macine. Era aproape de vremea mesei când se termină cu măcinatul grâului şi morarul cu coptul turtei pe care o mânca la prânz. Când moşul luă turta din vatră, Sfântul îi zise: - Moşule, dă-mi şi mie o bucată de turtă! - De unde să-ţi dau şi ţie, dacă mie singur nu-mi ajunge? - Nu te îndoi, moşule, că îţi va ajunge! Luă Sfântul Petru turta pe care i-o dădu moşul, o tăie în bucăţi şi începu a o împărţi oamenilor de la moară, apoi luă şi el o bucată, dându-i moşului bucata ce rămase. Morarul se posomorâse: vedea el bine că va rămâne flămând! Dar, minune! Mâncând bucata de turtă, se sătură mai bine decât atunci când mânca o turtă întreagă. Cum se face că acum m-am săturat cu o bucăţică din ce mâncam altădată? îl întrebă pe Sfântul Petru. Eu nu pot pricepe asta! - Înainte nu te săturai pentru că mâncai singur. Acum, când ai împărţit şi altora, ţi-a dat Dumnezeu saţ. ortodox Mic dicţionar Sfatul săptămânii: Se spune ca Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce și este adevărat. Ba mai mult decât atât, când vin probleme peste noi El este de partea noastră și ne dă putere să trecem peste ele, de unde crezi că ai atâta putere? Vei zice poate că nu ai putere și că ești slab, dar atunci dă-mi voie să te întreb personal: De ce te afli aici? Dacă nu ai fi avut putere nici măcar nu te-ai mai fi ridicat din pat azi dimineață, deci cum e până la urmă: ai putere sau nu? Când ești trist, adu-ți aminte că nu ești singur și că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce!


Înmulţirea pâinilor, prefigurarea Sfintei Euharistii Există, desigur, şi un înţeles duhovnicesc adânc al acestei Evanghelii. Înmulţirea pâinilor de către Mântuitorul Iisus Hristos ne trimite şi la Taina Sfintei Euharistii, prin care se manifestă iubirea infinită şi veşnică a lui Hristos pentru lume. În Liturghia ortodoxă, după sfinţirea darurilor euharistice, preotul ia Agneţul şi zice: "Se frânge şi Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte" (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur). Deşi ne împărtăşim cu o părticică din Trupul lui Hristos, nu primim o parte din Hristos, ci în fiecare părticică din Sfânta Euharistie Se dăruieşte Hristos întreg. Cu alte cuvinte, noi nu ne împărtăşim cu părţi din Hristos, deşi ne împărtăşim cu părticele din Sfântul Său Trup, ci cu Hristos Însuşi întreg. În fiecare părticică din Sfântul Său Trup este prezent, prin harul Duhului Sfânt, Hristos întreg. Acest adevăr îl spune chiar Evanghelia după Ioan, unde Hristos Domnul spune: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el" (Ioan 6, 56). Când ne împărtăşim, primim Ceva, dar ne unim cu Cineva. Când primim o parte din Trupul lui Hristos, ne unim cu Hristos întreg. Prin Sfânta Euharistie nu ni se dăruieşte ceva trecător, ci ni se împărtăşeşte viaţa veşnică sau iubirea veşnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea El spune: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54). Din acest motiv, când ne împărtăşim la Sfânta Liturghie se cântă la strană: "Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi".Noi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului din Sfânta Euharistie, dar Îl primim pe Domnul Însuşi. El devine Viaţa vieţii noastre, arvuna învierii noastre şi a vieţii veşnice. Pâinea şi vinul sunt limitate şi trecătoare, dar ceea ce se

oferă prin pâinea prefăcută în Trupul Domnului şi prin vinul prefăcut în Sângele Domnului sunt daruri cereşti, netrecătoare, adică viaţa lui Hristos Cel veşnic împărtăşită oamenilor acum în arvună, iar la a doua Sa venire, în plinătate. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sursa: http://www.ziarullumina.ro

Sf. Nicolae Velimirovici Credința Sfinților Catehismul Bisericii Ortodoxe ( II ) Ce aflăm din cartea Faptele Apostolilor și din epistole? Aflăm despre Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, despre activitatea lor neîncetată de propovăduire a Evangheliei lui Hristos, de organizare a Bisericii, despre săvârșirea de minuni în numele lui Iisus Hristos și, de asemenea, aflăm despre viața primilor creștini și despre primele comunități creștine. Cum am putea numi cartea Faptele Apostolilor în comparație cu Evangheliile? Am putea-o numi LUCRAREA adevărurilor fundamentale cuprinse în Evanghelii. Ce învațăm din epistolele Apostolilor? Prin epistolele Apostolilor primim explicarea adevărurilor fundamentale cuprinse în Evanghelii. Cum ar trebui să se numească aceste epistole în comparație cu Evangheliile? Ar trebui să se cheme: Cărțile EXPLICĂRII adevărurilor fundamentale ale lui Hristos. Ce învățăm din cartea Apocalipsa a Sfântului Apostol Ioan Teologul? Învățăm despre lupta cea grea a Bisericii împotriva tuturor duhurilor rele ale lumii și ale iadului și despre biruința finală a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu asupra tuturor acestor înfricoșătoare puteri ale întunericului. Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul I, Nr. 47, 12 - 18 august 2013

Minunea cu înmulţirea pâinilor şi a peştilor O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare-aminte. Minunea din evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că acei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă Îl ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. (…) Să luăm aminte! În Evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni sunt două minuni: Minunea cea dintâi a fost minunata umblare a gloatei după Cuvântul lui Dumnezeu, minunata flămânzire trupească a celor cinci mii de oameni după Cuvântul Mântuitorului. Mântuitorul a săturat mai întâi această flămânzire sufletească şi apoi a săturat foamea lor cea trupească. Aici este, dragă cititorule, înţelesul cel adânc al Evangheliei. Gloata celor cinci mii simţise mai întâi foamea cea sufletească, pe urmă Mântuitorul a avut grijă de foamea lor cea trupească. Aşa e şi azi. Domnul are grijă de toate lipsurile noastre când petrecem lângă El. Minunea din Evanghelia cu minunata săturare a celor cinci mii se întâmplă şi azi, se întâmplă şi în faţa mea şi a ta, iubite cititorule. Când umbli cu sufletul flămând după învăţăturile Mântuitorului, când simţi în tine neîncetat o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, când te ţii mereu de Domnul şi petreci mereu lângă El, pentru a-ţi sătura şi hrăni sufletul cu învăţăturile Lui, atunci El are grijă şi de toate lipsurile traiului tău.

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

În chip minunat ştie şi azi Domnul a sătura pe cei care petrec lângă El. „N-am văzut pe dreptul cerşind pâine“ – zice Psalmistul. Sunt şi azi atâtea văduve şi atâţia săraci despre care te miri cum trăiesc în această scumpete. Domnul binecuvântează pâinea şi puţinul lor pentru că petrec o viaţă curată, de rugăciune şi purtări bune. Să fim bine înţeleşi. Mântuitorul nu predică lenea şi trândăvia. Lucrul mâinilor şi umblarea după cele trebuincioase sunt o poruncă a Evangheliei, însă grija de cele sufleteşti trebuie să stea în fruntea tuturor alergăturilor noastre, căci numai atunci se pogoară spor şi binecuvântare şi peste lucrul mâinilor noastre. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). Însă cei mai mulţi caută întâi cele lumeşti, iar de cele sufleteşti nici habar nu au. Au uitat oamenii cuvintele Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4). Însă cine umblă azi flămând după Cuvântul lui Dumnezeu? Între oamenii de azi este o foame nebună după plăceri, pofte, îmbogăţiri, desfătări lumeşti. Nu căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, nu însetoşăm după hrana cea sufletească şi de aceea nu mai putem scăpa de necazuri, frământări, greutăţi şi lipsuri mari… Linişte şi uşurare nu ne vor veni până când nu va fi foamete pe pământ – dar nu foamete de pâine, nici sete de apă, continuarea în pagina următoare


Cuvant ortodox anul i, nr 47, 12 18 august 2013