Issuu on Google+

i să convingă lumea de mărirea Lui Dumnezeu, ca să întemeieze Biserica și să întărească adevărul credinței celei noi. Arătarea puterii Duhului Sfânt nu s-a făcut însă numai prin minunea din Ierusalim asupra celor 12 Apostoli, ci lucrarea Mângâietorului s-a văzut asupra Bisericii de totdeauna. În Biserica primară s-a manifestat în chip deosebit prin convertirile ce se făceau, prin minunile ce se săvârșeau și prin eroismul ucenicilor, tranformând astfel o lume întreagă și învingând toate puterile iadului care erau coalizate împotriva lui. Același Duh Sfânt lucrează însă și astăzi și se manifestă în lume potrivit făgăduinței făcute de Domnul Iisus ”Și eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un Mângâietor care v-a rămâne cu voi în veac” (Is 14;16). Așadar același Duh Sfânt care s-a coborât în chip de limbi de foc asupra Sfinților Apostoli în foișorul din Ierusalim este și azi asupra noastră manifestându-și prezența cu aceeași strălucire și cu aceeași putere. De aceea în această zi a Rusalilor să căutăm și noi să-l învocăm pe Duhul Sfânt căci nu s-a sfârșit minunea Cincizecimii! Nu s-a stins Duhul! Iar noi avem nevoie de ocrotirea și darurile Lui. Să ne închinăm așadar împreună rostind binecunoscuta rugăciune pe care I-a închinat-o Biserica, să-l lăudăm și să-l cinstim zicând: ”Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești; Vistierul Bunătăților și dădătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește Bunule, sufletele noastre. Amin!”

Paroh: pr. dr. Gabriel Valeriu Basa

De ce păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se iartă, pe când celelalte păcate, oricât de grave ar fi, se iartă? Iată, lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi, femeii păcătoase i s-au iertat păcatele trupeşti, tâlharului de pe cruce i s-au iertat tâlhăriile şi multor altora li s-au iertat multe alte păcate. Şi atunci, de ce să nu fie iertată şi

tăgăduirea adevărului, necredinţa, batjocorirea lui Dumnezeu Duhul? Fiindcă la cei ca primii pomeniţi este ruşine şi pocăinţă, pe când la ceilalţi, nu. Ai citit în Evanghelie aceste spuse ale lui Hristos: tot păcatul şi toată hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta oamenilor nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Şi întrebi: ce este hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt. Necredinciosul, care urăşte şi prigoneşte adevărul lui Dumnezeu, huleşte împotriva Duhului. Sinucigaşul, care urăşte şi ucide viaţa din sine, huleşte împotriva Duhului. Fiindcă Duhul este numit Duhul adevărului şi Dătătorul de viaţă, în Evanghelia după Ioan scrie că Domnul Hristos l-a numit de trei ori pe Duhul Sfânt Duhul Adevărului (14, 26; 15, 26; 16, 13). Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e duh şi adevăr. „De ce nu poate fi iertat acest păcat”, întrebi, „în vreme ce orice alt păcat poate fi iertat? Iată, lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi, femeii păcătoase i s-au iertat păcatele trupeşti, tâlharului de pe cruce i s-au iertat tâlhăriile şi multor altora li s-au iertat multe alte păcate. Şi atunci, de ce să nu fie iertată şi tăgăduirea adevărului, necredinţa, batjocorirea lui Dumnezeu Duhul?” Fiindcă la cei ca primii pomeniţi este ruşine şi pocăinţă, pe când la ceilalţi, nu. Cei dintâi, chiar dacă păcătuiesc, reînnoadă legătura cu Dumnezeu prin ruşine şi pocăinţă - dar la cei din urmă toate legăturile cu Dumnezeu sunt rupte, şi omul necredincios s-a depărtat nemărginit şi deplin de Dumnezeu. La cei dintâi este slăbiciune, la cei din urmă, îndărătnicie. La cei dintâi, sufletul călătoreşte prin întuneric, însă măcar doreşte lumina. La cei din urmă, sufletul călătoreşte prin întuneric şi numeşte întunericul lumină. Când omul nu are nici cea mai mică voinţă să se mântuie, Dumnezeu nu vrea să-l mântuie cu de-a sila.

Ca o altă hulă împotriva Duhului Sfânt este urârea vieţii proprii şi răpirea vieţii proprii. Duhul Sfânt Se numeşte Dătătorul de viaţă, Dăruitorul vieţii. Când omul primeşte viaţa de la Dătătorul de viaţă, însă din neştiinţa obârşiei acestui dar nu este recunoscător faţă de Dumnezeu, i se poate ierta. Chiar şi când cineva primeşte viaţa de la Duhul vieţii, şi ştie de unde a primit acest lucru de mare preţ, şi totuşi nu e recunoscător, i se poate ierta. Dar când cineva primeşte viaţa de la Duhul vieţii şi o leapădă cu dispreţ, aceluia nu i se poate ierta nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Pentru a înţelege acest lucru trebuie să înţelegem mai întâi ce înseamnă a ierta. A ierta pe păcătos înseamnă a-i reda viaţa deplină, a-i dărui din nou viaţa: însă când cineva nu doreşte viaţa, ba o mai şi urăşte şi o dispreţuieşte, Dumnezeu nu are altceva să-i dea. De asta este şters din Cartea celor vii. Roagă-te lui Dumnezeu să te păzească pe tine şi pe ai tăi de aceste păcate de neiertat, care înseamnă o nebunească răzvrătire a făpturii împotriva Făcătorului. Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.39 O istorioară cu tâlc Un bogat necredincios căzu pe neaşteptate într-o boală grea de moarte. Cum nu mai era vreme să-şi facă testamentul, îi chemă la patul său pe femeia sa şi pe copiii săi şi începu a le spune: – Dragii mei, eu plec în cealaltă lume; vă las vouă cu limbă de moarte casa asta şi moşia şi toată averea mea. – Tăticule dragă, îl întrerupe copilaşul său mai mic, care nu pricepea despre ce este vorba, acolo unde te duci ai tu altă casă?… Întrebarea copilaşului străpunse inima tatălui muribund. În clipa aceea îşi văzu zădărnicia vieţii şi osânda ce-l aştepta. Dar acum era prea târziu… Peste câteva clipe îşi dădu sufletul şi plecă într-o lume unde n-avea nici „casă“, nici „moşie“.

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ. În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt. În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul celor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, dicţionar ortodox o Mic femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.


Sfatul săptămânii: ”Nimeni să nu mai zacă în întuneric, căci lumina din cer a venit. Nimeni să nu se socotească sărman pe pământ. Căci Duhul Sfânt la noi S-a pogorât. Nimeni să nu se simtă orfan, căci astăzi Biserica lui Hristos ne-a înfiat. Iar de ne simţim încă sărmani, răi, părăsiţi de mângâierea Domnului ceresc, să ne pocăim mult, să primim mai des Preacuratele Taine ale lui Hristos, să ne iertăm, să ne unim, să ne iubim unul pe altul mai mult şi, adunându-ne cu toţii la sfintele biserici, aşa să ne rugăm din suflet: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Amin!” Arhimandrit Ioanichie Bălan, ”Îţi este Duhul Sfânt oare Mângâietor în viaţa ta? Nu cumva altceva îţi este mângâiere? Ceva lumesc, păcătos, trupesc? Poate onorurile lumeşti, poate banii, poate podoaba locuinţei şi a veşmintelor, poate desfătarea la teatru, la circ, la hipodrom, la jocuri, la dansuri şi în alte îndeletniciri de ruşine şi distracţii lumeşti, poate citirea de cărţi şi ziare deşarte. Mângâierea Duhului Sfânt este o mângâiere cerească, nestricăcioasă...biruinţa asupra patimilor cu care se luptă creştinii şi înlăturarea lor, mângâierea conştiinţei curate, a rugăciunii sincere, mângâierea pocăinţei sincere... Cea mai mare parte a mângâierilor omeneşti sunt deşertăciuni, ca oamenii înşişi” Sf Ioan de Kronstadt, din ”Liturghia - cerul pe pământ,,

„Un om nu poate iubi păcatul dacă într-adevăr Duhul Sfânt locuieşte în el. Cel ce continuă a iubi lumea cu desfătările ei, peste acela încă nu a suflat vântul cel ceresc” Pr Iosif Trifa, din ”Cuvinte de Aur”

Era în ziua Cincizecimii Era în ziua Cincizecimii, – un Praznic Mare şi Sublim, curgeau şuvoaiele mulţimii din neamuri, spre Ierusalim… În nesfârşit convoi, mulţimea, din vale, dinspre Ierihon, venea, venea ca să se-nchine în templul pus de Solomon… Azi într-o casă se-adunară cei unsprezece-nvăţăcei şi uşile le încuiară de frica celorlalţi iudei. De-odat’ aud din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt şi casa se umplu cu tunet de fulgerul Duhului Sfânt… Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte deasupra lor în limbi de foc şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte pe câţi erau în acel loc. Toţi începură să grăiască, cum le da Duhul a vorbi, în orice limbă omenească pe Dumnezeu a-L preamări. Şi tot poporul ce venise de sărbători să se închine sorbea cu suflete deschise învăţăturile divine. Toţi ascultau cu dor fierbinte şi le cereau a-i boteza, – Slăvit fii, Duhule Preasfinte, ce mare e puterea Ta! de Traian Dorz Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul I, Nr. 39, 17 - 23 iunie 2013

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

CINCIZECIMEA - POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Oamenii aceia simplii, nepricepuți în Sărbătoarea de astăzi este încoronarea lucrurile Lui Dumnezeu și fricoși până la lucrării pe care Împăratul ceresc a săvârșit-o lașitate s-au schimbat până în starea de a nu-i pentru mântuirea lumii și ea poartă și numele de mai recunoște. Limbile de foc au deschis ”Cincizecime”, sau cu un termen specific limbii mintea lor și nepricepuții pescari s-au făcut române ”Rusaliile”, nume care provine de la tălmacii cerului, doctorii neamurilor, care sărbătoarea păgână ”Rusalia”, care se prăznuia la vestiră adevărurile Evanghelilor până la o dată apropiată. marginile lumii. Din primele zile ale creștinismului se Acum înfricoșații învățăcei, plini de obișnuiește ca această sărbătoare să fie cinstită curaj apărură în fața mulțimii înfuriate, în prin împodobirea caselor și bisericilor cu ramuri fața păgânilor îndărătnici. Coborâră-n piețele verzi și cu flori. Este ziua în care s-a întemeiat în publice, se arătară tuturor vorbind despre chip văzut Biserica, pentru că în chip nevăzut Iisus cel răstignit, dar preamărit prin Înviere. sau tainic, Biserica s-a întemeiat prin jertfa Zadarnic încercară vrăjmașii să le închidă Mântuitorului pe cruce și prin învierea Sa din gura căci ei răspândeau: ”Dumnezeu ne moarte. Astăzi vedem cerurile deschinzându-se poruncește să vorbim și noi. Nu putem să nu și Duhul Sfânt ca un râu de foc, pogorându-se vorbim despre ceea ce am văzut și auzit asuprea Apostolilor. Astăzi, pescarii galileeni ” (Fapte 4, 20). Nici prigonirile, nici bătăile pornesc în largul lumii ca să pescuiască sufletele și nici temnițele nu i-au putut opri, căci ei se omenești pentru Împărăția Lui Dumnezeu. bucurau că erau învredniciți să sufere pentru Spre deosebire de alte sărbători Hristos. Ei întăriră mărturisirea cu sângele împărătești, Pogorârea Duhului Sfânt nu este lor și prin aceasta câștigară cea mai prezentată de Sfintele Evangheli ci în capitolul al strălucită biruință, supunând sub picioarele 2-lea din cartea ”Faptele Apostoliilor” (Fapte crucii pe iudei, pe greci, pe romani, pe 2:1-14). filozofi, pe împărați, popoarele cele mai Minunea aceasta s-a petrecut în civilizate și neamurile cele mai barbare. Așa Ierusalim unde Apostolii erau în așteptare, căci încât nici unul din marii cuceritori de care Mântuitorul le-a promis la Înălțare că le v-a vorbește istoria Hanibal, Cezar sau trimite un Mângâietor, Duhul Adevărului, Care Alexandru Macedon, n-a fost în stare cu să-i învețe, să-i sfințească, să-i îmbrace cu putere toate pregătirile și forțele armate să ducă așa de sus. Iar a zecea zi, după Înălțare, cerul s-a departe cuceririle lor cum le-au dus umilii deschis și Mângâietorul s-a pogorât și s-a așezat pescari galileeni. pe fiecare dintre ei. Explicația e una singură: puterea Această revărsare a focului ceresc a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt s-a folosit de avut darul să-i umple pe Apostoli de o acele unelte omenești care erau necesare ca strălucitoare lumină și o imensă putere. continuarea în pagina următoare


Cuvant ortodox anul i, nr 39, 17 23 iunie 2013