Page 1

i

Despre pomelnice

Pomelnicul este o unealtă de care creştinul se foloseşte foarte des. El este „targa”, cum spune Maica Siluana Vlad, pe care îi ducem pe cei dragi (sau mai puţini dragi, pentru că suntem datori să ne rugăm şi pentru vrăjmaşi) în faţa lui Dumnezeu, îi încredinţăm Lui pentru a ne da tuturor cele de folos spre mântuire. De multe ori însă preoţii primesc la altar pomelnice care le pun tot felul de probleme. Pentru că editarea unui pomelnic trebuie să ţină cont de câteva reguli, pe care ni le prezintă Părintele Ioanichie Bălan în „Călăuză Ortodoxă în Biserică”: Mijlocirea Bisericii este atât de puternică încât fiind astfel conştienţi de marele ajutor duhovnicesc dăruit celor pomeniţi la Sfânta Liturghie, trebuie să fim mai conştiincioşi în înmânarea numelor celor dragi nouă – şi a tuturor acelora în nevoi – pentru a fi pomeniţi la Proscomidie. Cum trebuie scris un pomelnic pentru pomenirea la Proscomidie? Se fac liste separate pentru vii şi morţi; acestea trebuie marcate în susul foii fie cu “Pentru sănătatea şi mântuirea robilor lui Dumnezeu...” (Pentru vii) fie cu “Pentru odihna robilor lui Dumnezeu...” (Pentru morţi) 1. Trebuie folosit numele care a fost primite la Botez (prenumele), nu porecle sau prescurtări (Constantin nu Costi, Elisabeta nu Veta). Nu sunt necesare numele de familie. 2. Chiar dacă nu folosim un formular special, hârtia pe care o folosim pentru a scrie pomelnicele trebuie să fie curată şi scrisă frumos, prin aceasta arătându-ne evlavia faţă de sfinţenia pomenirii liturgice. Hârtia nu trebuie să fie şifonată sau plină de ştersături. Scrisul trebuie să fie lizibil, să nu fie prea mic, sau numele să fie scrise prea aproape unul de altul, deoarece sunt dificil de citit. Cei care scriu urât pot să roage pe cineva cu un scris mai frumos să le transcrie.

3. La Liturghie pot fi pomeniţi doar membrii Bisericii Ortodoxe (adică doar cei botezaţi ortodox) deoarece părticelele (miridele) care se aşează pe Sfântul Disc reprezintă Sfânta Biserică, trupul credincioşilor Ortodocşi. Cei ne-ortodocşi trebuie trecuţi pe liste separate pentru a fi pomeniţi la alte rugăciuni ale Bisericii. Dintre cei în viaţă nu pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie ateii, apostaţii, adică cei care s-au lepădat de dreapta credinţă în Dumnezeu, vrăjitorii, fermecătorii, adică cei care nu cred în Hristos. Nu pot fi pomeniţi cei care trăiesc în concubinaj, adică nu sunt cununaţi la biserică, cei ce au făcut avort şi nu se pocăiesc, şi care nu se spovedesc din copilărie şi se află în cumplite păcate trupeşti şi sufleteşti. Pe aceştia Biserica îi pomeneşte numai la litie şi acatist, pentru mângâierea familiei. Dintre cei morţi Biserica ortodoxă nu poate pomeni pe atei, pe cei care refuză Sfintele Taine, pe cei care au murit în orice fel de secte, pe cei care s-au sinucis pe orice cale, fiind sănătoşi la minte, pe cei care au murit în păcate grele şi nu s-au spovedit până la moarte, pe cei care au trăit în îndoială de credinţă, în ură şi judecăţi şi au murit neîmpăcaţi şi fără pocăinţă, pe cei ce au hulit şi înjurat pe Dumnezeu până la moarte, pe cei care au făcut vrăjitorie în viaţă cerând ajutorul diavolului, şi au murit în acest greu păcat. 4. Se recomandă ca pe pomelnice să fie trecute mai întâi numele celor care fac parte din cler, episcopul locului, preotul, duhovnicul etc; apoi naşii, părinţii, familia şi toţi ceilalţi pentru care ne rugăm. 5. Pomelnicele se dau cu lumânare aprinsă, însoţite de darul nostru-prescura, preferabil înainte de începerea Sf. Liturghii. Odată ce a început Liturghia (“Binecuvântată este Împărăţia...”) preotului îi este mai greu să citească pomelnicele, mai ales dacă nu are ca ajutor un diacon, deşi, pomelnicele pot fi totuşi aduse, până înainte de Vohodul Mare (Ieşirea cu Sfintele Daruri). A consemnat Pr. Cătălin Teulea în ”Apostolat în Ţara Făgăraşului” nr. 21 / 2008

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti Sf. Grigorie Dascălul s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi iubitori de Dumnezeu. Numele său de mirean era Gheorghe Miculescu. După ce a studiat la renumite şcoli din Bucureşti, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ. Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în ţară, se aşază la Mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, stareţul mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la Bucureşti de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Ţării Româneşti. Ca arhipăstor, mitropolitul Grigorie Dascălul a desfăşurat o neobosită activitate pastoral-misionară şi socialculturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi întemeind şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale. Întreaga viaţă şi lucrare a mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi de sprijinul său material beneficiind numeroşi săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime de cărţi pregătite spre a fi oferite în dar şcolarilor. Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti a fost întreruptă de către administraţia rusă instaurată în Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani. Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în

mod special, şi de restaurarea catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor, pe care le considera "atât de folositoare pentru formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor". Pentru viaţa, activitatea şi strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Ţării Româneşti din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de "Dascălul". La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie adoarme în Domnul şi este înmormântat lângă zidul bisericii Mănăstirii Căldăruşani, în partea de nord. După şapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropniţa Mănăstirii Căldăruşani, iar în prezent sunt aşezate în pridvorul bisericii.

Despre rugăciune Rugăciune înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntru inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. „Să iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” , spune Sfânta Scriptură. Când omul Îl va iubi pe Dumnezeu și va avea comuniune cu El, nu-l va impresiona nimic pământesc. Devine ca un nebun. Pune-i Micnebun dicţionar unui cea ortodox mai bună muzică și nu-l va mișca sufletește. Arată-i cele mai bune picturi și nu le va da nici o importanță. Dă-i cele mai bune mâncăruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri și nu va lua aminte la ele, căci trăiește în lumea lui. Tot astfel și cel care are comuniune cu lumea cerească, este lipit acolo și nu se dezlipește pentru nimic în lume. Așa cum nu poți dezlipi pe copil din brațele mamei sale, tot astfel nu poți dezlipi de rugăciune pe omul care a înțeles noima ei. Ce simte pruncul în brațele mamei sale? Numai cel care simte prezența lui Dumnezeu, iar pe sine copil mic, va putea înțelege asta. Din vol. VI al Cuviosului Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos


Sfatul săptămânii: " O viaţă pur individuală este oarbă și atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari. Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută în aşa fel ca să poți să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtându-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea față de celălalt care merge până la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. În aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care îi face să se roage unii pentru alţii." Părintele Dumitru Stăniloae, “Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt“, Editura Deisis, Sibiu Duminica Sfinților Părinți [Fapte 20,16-18,28-36; In. 17,1-13] Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu și deoființimea Lui cu DumnezeuTatal. Împotriva lui s-a ridicat întreaga Biserică; toți credincioșii, din toate colțurile lumii, au mărturisit într-un glas că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, Dumnezeu din Dumnezeu, Născut, nu făcut, deoființă cu Tatăl. Cineva s-ar putea gândi că această unire de cuget va fi fost roada unei însuflețiri întâmplătoare, dar această credință a trecut mai apoi prin încercări cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea și mărimile. Nici focul, nici sabia, nici prigoanele nu au putut s-o nimicească și ea a fost mărturisită pretutindeni de către toți, îndată ce a luat sfârșit strâmtorarea din partea puterii lumești. Asta înseamnă că ea alcătuiește inima Bisericii și esența mărturisirii ei. Slavă Domnului, Care păstrează în

noi această credință! Fiindcă atâta vreme cât ea dăinuie, încă suntem creștini, cu toate că trăim rău; dacă ea ar pieri, aceasta ar însemna sfârșitul creștinismului. Sfântul Teofan Zăvorâtul, din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit. Aşa se întâmplă şi cu mulți oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru. Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori. Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele. Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul I, Nr. 38, 10 - 16 iunie 2013

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Duminica celor 318 Sfinţi Părinţi, legătură între sărbătoarea Înălţării Domnului şi sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt Mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă şi că Cel ce S-a înălţat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut şi S-a înălţat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, ca să devină şi Fiul Omului, şi astfel să Se înalţe întru slavă la ceruri Dumnezeu-Omul, pentru a dărui oamenilor harul îndumnezeitor al Preasfintei Treimi. Prin urmare, Sfinţii Părinţi care au mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, sunt pomeniţi tocmai în această duminică, îndată după sărbătoarea Înălţării întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să înţelegem că prin mărturisirea dreptei credinţe în Iisus Hristos omul dobândeşte slava vieţii veşnice. În acelaşi timp, duminica aceasta, închinată pomenirii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este şi o pregătire pentru sărbătoarea următoare, a Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care aminteşte de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl împreună cu Dumnezeu Fiul, Cel înălţat la ceruri, ca prin Duhul Sfânt să se adune laolaltă, în iubirea Preasfintei Treimi, persoane diferite din neamuri diferite şi din locuri diferite, unite între

ele prin credinţa comună în Iisus Hristos şi prin harul Duhului Sfânt. Aşadar, Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru Pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, ca pe cei smeriţi să-i înalţe întru slava Preasfintei Treimi descoperită nouă de Hristos Domnul. Deşi înălţat întru slavă la ceruri, totuşi, prin lucrarea Sfântului Duh, Hristos rămâne prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor. Cu alte cuvinte, Înălţarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărţirea Lui de cei care cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenţei Lui în lume, nu una fizică, văzută, ci o prezenţă duhovnicească, în Duhul Sfânt. De aceea, înainte de a Se înălţa la cer, Mântuitorul Iisus Hristos a făgăduit ucenicilor Săi: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). Iar Biserica serbează această prezenţă, nevăzută dar reală, a lui Hristos în toate slujbele ei, iar în modul cel mai deplin în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvant ortodox anul i, nr 38, 10 16 iunie 2013  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you