Issuu on Google+

UNITATEA BISERICII Termenul și noțiunea de Biserică indică, firește, două lucruri sau realități: Biserica – locaș de comuniune și închinare și Biserica – comunitate de credincioși ai lui Hristos și împreună cu Hristos, în biserica locaș. Între aceste două realități există o strânsă legătură, în sensul că Biserica – comunitate determină și explică biserica – locaș de închinare. După doctrina Sfinților Părinți, o biserică primordială a existat deja în paradis, înaintea păcatului, când Domnul venea să vorbescă cu omul și se găsea în relații cu el. După păcat, Domnul pune baza a ceea ce se cheamă Biserica Vechiului Legământ, Biserică în care omul, a învățat să comunice cu Dumnezeu. (1) Dar, ca o comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica începe de la Întrupare, fiind deci o prelungire a Întrupării și este întemeiată obiectiv de Hristos prin jertfa de pe Cruce și prin Invierea Sa din morți, iar ca o comunitate concretă, văzută, a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica intră în istorie la Cincizecime. (2) Așadar, prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos, viața de comuniune a Persoanelor Sfintei Treimi coboară în umanitate și anume în Biserică, constituie Biserica, iar Biserica, datorită Capului ei Hristos tinde desăvârșinduse spre Sfânta Treime, prin Duhul Sfânt. Constituția Bisericii este deci teandrică, păstrând ca existențe distincte pe cei uniți, pe Dumnezeu și pe oameni, după cum și comuniunea din sânul Sfintei Treimi păstrează distincte Persoanele divine. Constituția teandrică a Bisericii este dată de Hristos Însuși, care după firea Sa dumnezeiască este unit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar după firea omenească este unit cu toți oamenii în general și cu fiecare în parte. Fiind cuprinsă în Ipostasul întrupat al Fiului, Biserica este Hristos extins în umanitate. Hristos și umenitatea sunt așa de uniți în Biserică încât nici Hristos, nici umanitatea nu pot fi văzuți sau concepuți unul fără celălalt.(3) Din constituția teandrică a Bisericii decurg anumite atribute sau însușiri ale ei, ca trup al lui Hristos cel Unul și Sfânt, extins peste

veacuri în umanitate. Biserica este prin ființa ei creatoare de unitate, în mijlocul poporului. (4) Simbolul niceo – constantinopolitan enumeră aceste atribute sau însușiri ale Bisericii când spune: Cred „într-una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Fiecare din aceste atribute este strâns legat de celelalte pe care le presupune și le confirmă. (5) Sfânta Scriptură și apoi Sfinții Părinți au subliniat importanța unității Bisericii și necesitatea păstrării ei, arătând că în ființa ei, Biserica este unică sau una, că există o singură Biserică adevărată în raport cu orice alt așezământ care și-ar lua tot numele de biserică. Pe de altă parte, Biserica este unitară în sensul că alcătuiește un întreg organic prin conținutul și structura ei.(6) (1) Serghei Bulgakov, Ortodoxia, București, 1997, p. 13. (2) Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Gh. Radu, Despre înnoirea și îndumnezeirea omului în Hristos, Craiova, 2007, p. 21. (3) Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan, Misterul mântuirii în Hristos și în Biserică, Arad, 2007, p. 105. (4) Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și naționalism, București, 2011, p. 131. (5) Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan, Misterul mântuirii în Hristos și în Biserică, Arad, 2007, p. 110. (6) Pr. Prof. Univ. Dr. Isidor Todoran, Unitatea Bisericii în perspectivă ecumenistă, <în> „Ortodoxia”, XXII, nr. 3, 1973, p. 339.

- va urma Student Ovidiu Murari

Sfatul săptămânii "Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor." Părintele Nicolae de la Rohia

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, ... să nu osândesc pe fratele meu ... „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”. ( Rugăciunea Sf. Efrem Sirul )

Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi. Astfel de judecători suntem noi. Altora le cerem totul, iar pe noi nu ne obligăm la nimic; la păcatele noastre privim printre degete, iar pe cele străine le punem sub lupă. Cât de cumplit este să osândeşti pe cel care chiar Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat. Adesea ne minunăm de ce în jurul nostru este atâta haos. De ce, atât de des, ne ciocnim unii cu alţii. Iar aceasta se întâmplă pentru că ne osândim reciproc, mai bine spus, ieşim din orbitele noastre. Dacă un creştin de rând începe să osândească pe aproapele său cu scopul de a-l face de râs în faţa altora, va fi judecat de Dumnezeu cu mare asprime. Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti. Cine osândeşte pe alţii este trufaş, nu e smerit. Sfântul Ioan Scărarul ne spune că : "cei ce zavistuiesc râd cu mulţumire de învăţătura, faptele şi meritele aproapelui"; "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitorea întinăciunii şi a poverii inimii" Sfântul Atanasie Sinaitul ne arată: "cine osândeşte înaintea Judecăţii de Apoi a lui Hristos, acesta este Antihrist, pentru că îşi însuşeşte dreptul lui Hristos" Sfântul Serafim de Sarov ne sfătuiește: "Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii !" - va urma -

Despre singurătate și unirea întru Biserică Iubiți credincioși, din ce în ce societatea contemporană ne izolează tot mai mult. Din ce în ce autoritățile, toate, nu numai cele comuniste, toate autoritățile încearcă să ne izoleze. Să ne facă mai singuratici, să fim mai puțin legați unii de alții, să nu comunicăm, pentru că toate autoritățile încearcă să fie totalitare, să te poată conduce. Comunitățile se conduc mult mai greu decât indivizii izolați, de aceea autoritățile încearcă să ne izoleze. Comuniștii au făcut-o prin violență. Occidentalii nu o fac prin violență, ci prin această formă de a te declara pe tine unic, că ai toate drepturile, că ești independent. Să fii izolat, să nu fii legat de părinții tăi, să nu asculți de ei dacă ești copil, să nu te supui nimănui, pentru că tu ești o ființă liberă. O libertate greșit înțeleasă este o revoltă împotriva lui Dumnezeu, este nihilism. De aceea s-a ajuns la formele la care s-a ajuns, la toate crimele care bântuie în lume. Sunt atâtea orașe în care copii de 14 ani și-au ucis profesorii, colegii, părinții. S-a rupt legătura umană cu cei lângă care trăim. S-a rupt relația sufletească dintre mine și frate, dintre mine și părinți, dintre părinți și copil, dintre prieten și Mic dicţionar prieten. Suntem ortodox tot mai singuri în această exacerbare a personalității, care are la bază demonizarea societății. Să încercăm să rămânem uniți. Să rămânem uniți prin credință și prin dragostea unuia față de altul, prin Iisus Hristos. Să rămânem uniți în comunitatea Bisericii, pentru că Biserica este singura grupare socială pozitivă. Toate celelalte grupări duc la autodistrugere. Toate încearcă să distrugă ființa umană, să facă din ea un instrument, un simplu șurub în mecanismul acesta complicat al societății umane”. Părintele Gheorghe Calciu, din Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos înseamnă suferință”, Editura Bonifaciu, 2009


În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea pomenirea sfântului Ioan Rusul. Sfântul s-a născut întrun sat din Rusia, în jurul anului 1690. Sfântul Ioan Rusul a participat ca soldat în războiul rușilor împotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului și vândut unui ofițer superior turc. Tinerii luați prizonieri în acea zonă, au ales să renunțe la credința în Hristos și s-au făcut musulmani. Sfântul Ioan Rusul a refuzat să urmeze exemplul prietenilor săi și a răbdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor. Ca prizonier a fost rânduit să îngrijească de vite. Grajdul vitelor îi devine și locul de odihnă. Deși i se oferă în timp o cameră apropiată de graj, refuză și continuă să doarmă alături de animale. Îi mulțumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să se facă următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naște într-o iesle săracă, lângă Bethleem. Prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puțin, se ruga mult și se hrănea cu puțină pâine și apă. În fiecare sâmbătă mergea la o biserică închinată Sfântului Gheorghe și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului. A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaște momentul trecerii sale la cele veșnice. Preotul care l-a împărtășit înainte de moarte, i-a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. După ce s-a împărtășit, a trecut la cele veșnice, în anul 1730. Mai târziu, în anul 1773, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise în fiecare sâmbătă și i-a descoperit că trupul său este întreg și neputrezit. Preotul, călăuzit în chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaște ale Sfântului Ioan Rusul și le-a așezat în biserica "Sfântul Gheorghe”.

Amintim că în 1832, Osman Pașa a jefuit biserica "Sfântul Gheorghe” și a aruncat în foc moaștele Sfântului Ioan Rusul, dorind prin acest gest să se răzbune pe creștini. Trupul Sfântului s-a mișcat în mijlocul flăcărilor ca și cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a rămas numai o negreală de la jar și de la fum, negreală care se păstrează și astăzi ca mărturie a întâmplării de atunci. După anul 1922, moaștele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraș Procopie.

Publicaţie a Parohiei Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Cuvânt ortodox Anul I, Nr. 35, 20 - 26 mai 2013

Predică la Duminica Slabanogului a IV-a după Paști

Într-una din zile un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la judecătorie pe data de cutare şi cutare, fiindu-i intentat un proces de către brutar. Omul e foarte îngrijorat şi până la data procesului nu-şi mai găsea liniştea. Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia. Şi încă cum. Îl tot bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar atuncea când cumpăra de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori. Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800; au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg. În ziua judecăţii, judecătorul întreabă negustorul de lactate: - Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi? - Nu, domnule judecător. Nu am. - Păi, atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kilogramul? - Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilu' de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează Morala: În viaţă primeşti ceea ce dai. Redacţia şi administraţia: Parohia Ortodoxă Simeria Biscaria, loc. Simeria, str. Pr. Nistor Socaciu, nr. 20 parohiabiscaria@gmail.com http://parohiasimeriabiscaria.blogspot.ro

Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca fraţii, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni aşa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.(…) „Iată Omul!” Iată omul de omenie, iată omul model, ar fi trebuit să gândească Pilat, dar el a gândit cu totul altceva! Iată Omul pe care-L aştepta slăbănogul de 38 de ani! Iată Omul pe care-L aşteptăm şi noi. Pentru că avem si noi slăbănogelile noastre de 38, sau de mai puțini, sau de mai mulţi ani, care aşteaptă pe cineva să ni le vindece. (…) Am putea spune acum: Iată Biserica! Iată Biserica aceasta întemeiată de Iisus Hristos. Ea este chemată să răspundă la nevoile tuturor celor chinuiţi de singurătate, ale tuturor celor în nevoi. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28), voi da răspuns nevoilor și întrebărilor voastre. Veniţi la Mine! Veniţi aici, la Biserică! Biserica este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 23), iar El este Capul ei (Ef. 1, 22). Este locul, este mâna care ne poate ajuta, care ne poate arunca în scăldătoarea salvatoare, în scăldătoarea vindecătoare nu numai de bolile trupeşti, ci şi de bolile sufleteşti.

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului † Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

Omul de care aveţi nevoie și pe care îl puteţi găsi acum este preotul care slujeşte în această biserică pentru dumneavoastră și care nu are altă menire decât să fie omul care ajută pe alţii, omul care se roagă pentru alţii, omul care se sacrifică pentru alţii, omul care stă la dispoziţia tuturor. Preotul, spune Sf. Grigore de Nazianz, e acela care are grijă de tot sufletul, „și dacă e în primejdie de a se pierde, să-i arate calea, iar dacă s-a stricat, să-l aducă din nou la starea dintâi” (Despre preoţie). Aceasta să învăţăm din Sf. Evanghelie de astăzi, preoţi și credincioşi, şi, ori de câte ori vom auzi clopotul şi vom vedea biserica, să ştim că aceasta este lacul Vitezda, şi aici este omul care, în numele lui Hristos, e menit să slujească, să ajute, să vindece singurătatea, să vindece izolarea, omul menit ca în numele lui Iisus Hristos cel înviat să vă înveţe la rândul său cum să fiţi toţi oameni pentru alţii, ca să nu mai fie pe lume slăbănogi care să se plângă că „nu au om!” Să nu mai fie om suferind lăsat pe seama lui însuşi!” din “Tâlcuri noi la texte vechi” IPS Antonie Plămădeală


Cuvant ortodox anul i, nr 35, 20 26 mai 2013