{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade.

Page 1

1


Cuprins

Cuvânt înainte / 3 Ştii cine te reprezintă? / 4 FASFR / 4 UNSR / 5 Proiecte SSFB / 6 Evenimente internaţionale / 20 Calendar activități SSFB (2013-2014) / 24 Evenimente internaţionale viitoare / 26 Noutăţi din lumea farmaceutică / 27 Ştiaţi că? / 31 Info + / 32 Hai să ne distrăm / 37 Aventurile lui Farmsy / 39 Echipa SSFB 2013-2014 / 40

2


Cuvânt înainte

Informaţia este acum la îndemâna tuturor, aşa că haideţi să profităm de acest privilegiu şi să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi viaţa de student! Revista pharmaStudent îţi aduce în atenţie subiecte care cu siguranţă îţi vor trezi interesul. Află noutăţi din lumea farmaciei, oportunităţile pe care le ai după terminarea facultăţii, dar şi posibilităţi pentru studiile postuniversitare. Nu trebuie să rămâi străin de organizaţiile studenţeşti FASFR şi UNSR care ne reprezintă la nivel naţional sau de evenimentele organizate de acestea, la care desigur eşti invitat să participi! Citeşte impresiile colegilor tăi care au luat parte la diferite proiecte şi evenimente organizate la nivel naţional, dar şi internaţional, iar dacă vei fi convins de reuşita lor, găseşti în paginile revistei informaţii despre evenimentele ce urmează! Şi pentru că ştim că viaţa de student nu înseamnă numai studiu ci şi distracţie, găseşti aici câteva sugestii despre cum şi unde îţi poţi petrece timpul liber. pharmaStudent, o invitaţie la informaţie şi inspiraţie!

Mulţumesc, Oana Felicia Popescu Coordonator al Departamentului de Publicaţii SSFB |2013-2014

3


Ştii cine te reprezintă? Reprezentarea studentului farmacist din Romania la nivel național Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România | FASFR

Obiectivul major FASFR este susținut de principalele activităţi ale acestuia, printre care:  Pe parcursul anului universitar au loc schimburi studenţeşti prin intermediul programului InterFarma, prilej care asigură vizitarea unui centru universitar pe perioada unei săptămâni.  Zilele Mondiale ale Sănătăţii Publice sunt transmise către cele 8 centre universitare, membre prin asociaţiile locale, o parte dintre ele desfăşurându-se sub formă de campanie publică la nivel local şi naţional.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România este o organizaţie nonguvernamentală ce are drept obiectiv principal susţinerea cooperării şi interacţiunii dintre studenţii farmacişti din 8 centre universitare din România, dar şi oferirea unor cadre în care aceştia să facă schimb de informaţii, cunoştinţe, să deprindă noi abilităţi şi să dezvolte capacităţi. Pentru realizarea acestui scop federaţia apelează la muncă voluntară a 16 tineri, studenţi la facultăţile de farmacie din 7 centre universitare care se asigură ca la nivel naţional se desfășoare 2 evenimente în fiecare an: Gala FASFR, în primul semestru al anului universitar, respectiv Congresul Anual FASFR, în al doilea semestru al anului universitar. Programele acestor evenimente se derulează în concordanţă cu tematica aleasă de asociaţia locală care, în parteneriat cu echipa FASFR, organizează evenimentul. Astfel au loc prezentări, workshopuri, traininguri, concursul de « Comunicare cu pacientul », « Aptitudini clinice », şi nu în ultimul rând Adunarea Generală.

 Prin activitățile organizate în cadrul acestui departamentului de Educaţie şi Practică Farmaceutică se dorește promovarea educaţiei farmaceutice și a profesiei de farmacist în rândul populaţiei, pregătirea profesională a studenților farmaciști, precum și creșterea interesului pentru cercetarea științifică prin intermediul unor proiecte.  La nivel internaţional are loc programul Student Exchange Programme prin care studenţii români îşi realizează practica de vară pe teritoriul unei alte ţări. Prin toate activităţile desfăşurate de către FASFR, se doreşte ca drepturile studentului farmacist să fie îndeplinite, să există o colaborare continuă între studenţi în vederea conturării unei viziuni cât mai ample asupra domeniului farmaceutic atât din punct de vedere personal, cât şi profesional.

Ioana Laura Bogdan Vicepreședinte Externe FASFR|2013-2014 4


Ştii cine te reprezintă?

UNSR Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) este o federație studențească, apolitică și nonguvernamentală, care are ca scop reprezentarea intereselor sociale, educaționale, culturale și economice ale studenților din România. UNSR este vocea studenţilor din întreaga ţară, aflându-se în contact direct cu Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Direcţia pentru Sport şi Tineret.

Pentru a le asigura tinerilor informaţii actualizate despre viaţa de student, a fost lansat în octombrie 2013 Radio UNSR. Tot în acest an a debutat şi “Campionatul Naţional de Fotbal UNSR”, proiect care a adus în Bucureşti 16 echipe din toate cele 14 centre universitare. Reprezentanţii studenţilor au avut ocazia să joace alături personalităţi ca Gheorghe Hagi şi domnul ministru Mircea Costoiu.

Prin proiectele demarate, sunt urmărite: facilitarea accesului la informaţii pentru studenţi, susţinerea dezvoltării abilităţilor personale şi profesionale ale fiecărui individ, promovarea egalității de șanse la studii și programe educaționale, evaluarea şi asigurarea calităţii învăţământului universitar. Astfel, Studenţiada, festivalul studenţesc cu o tradiţie de peste 8 ani în România, asigură accesul gratuit în cadrul unui set de acţiuni culturaleducative, sociale şi sportive, pentru informarea şi culturalizarea tinerilor.

Ceea ce nu trebuie să lipsească din viaţa oricărui student este distracţia. Aşa că, UNSR organizează petreceri şi activităţi recreative pentru relaxarea acestora.

O altă campanie cu tradiţie în cadrul Federaţiei este “Sângele înseamnă viaţă” – o săptămână în care studenţii pot dona sânge sau celule stem, care vor ajuta mai departe vieţile pacienţilor din spitalele din ţară.

Reprezentând interesele tinerilor la cel mai înalt nivel şi, totodată, asigurându-le acestora accesul la informaţii, activităţi educaţionale şi extracurriculare, UNSR este vocea fiecărui student din România.

Mihaela-Corina Bălănescu Vicepreşedinte Externe SSFB|2013-2014 5


Proiecte SSFB (2012-2013) Zâmbeşte Romania! (15 septembrie- 31 octombrie)

Cele 3 reguli de bază pentru un zâmbet sănătos: 1. Periază-ţi dinţii de două ori pe zi

12 septembrie - ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII ORALE

SSFB, partener al campaniei Zâmbeşte România!, a participat la prima zi a campaniei, o campanie care promovează o igienă orală corespunzătoare şi care strânge fonduri în beneficiul organizaţiilor Salvaţi Copiii România, United Way România şi Salvaţi Dunărea şi Delta.

Platforma Europeană pentru o Igienă Orală mai Bună urmăreşte o abordare europeană comună pentru a facilita accesul la educaţie şi prevenţie în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale. Misiunea Platformei este de a promova importanţa sănătăţii orale şi de a încuraja prevenirea bolilor cauzate de lipsa igienei orale în Europa - proiect co-sponsorizat de GSK Consumer Healthcare şi Wrigley Oral Healthcare Program.

2. Mergi la medicul dentist în mod regulat 3. Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată Sănătatea orală influenţează starea generală a corpului tău şi calitatea vieţii! Educaţia se face la orice vârstă, iar farmacistul are un rol foarte important, deoarece intră în contact cu pacienţi de toate vârstele şi din medii sociale diferite. Ca viitori farmacişti trebuie să punem accentul pe consilierea pacientului, care ajunge în farmacie cu probleme de igiena orală, confirmate de o reţetă din partea medicului dentist pentru diferite probleme. Îndrumarea spre produse de igienă orală şi consilierea în folosirea acestora corespunzător sunt necesare pacientului pentru o viaţă sănătoasă! SSFB are ca ţel în această campanie transmiterea din zâmbet în zâmbet a tuturor acestor informaţii, care pot fi găsite uşor pe următoarele adrese: www.oralhealthplatform.eu, www.zambesteromania.ro.

Anca Mihaela Tudor Presedinte SSFB |2013-2014

6


Proiecte SSFB (2012-2013) Campania de recrutare Prin "Campaniile de recrutări", Societatea Studenţilor în Farmacie Bucureşti, îşi propune să atragă şi să invite studenţii să se implice în activităţi de voluntariat, cu scopul de a îi determina pe aceştia să devină activi şi implicaţi în programe, evenimente şi proiecte, din lumea farmaceutică şi nu numai, ce îi vor ajuta în dezvoltarea personală. În cadrul SSFB-ului sunt desfăşurate două campanii de recrutare în fiecare an universitar, sub responsabilitatea Coordonatorului de Resurse Umane. Prima este cuprinsă între 1-31 octombrie, iar cea de-a doua, pe parcursul primei luni din al doilea semestru. Considerăm foarte importantă ideea de a nu ne limita la a avea cât mai mulţi voluntari, ci de a îi avea pe cei potriviţi pentru activităţile derulate.

Balul Bobocilor A fost organizat pe data de 8 noiembrie, dată ce a coincis cu sărbătorirea celor ce poartă numele de "Mihail şi Gavriil", în Club Player. Tema balului a fost "Glow in the dark" şi a dat frâu liber imaginaţiei fiecăruia pentru a-şi adapta ţinuta în corelaţie cu aceasta.

Odată cu fiecare campanie de recrutare, ne dorim să avem aproape oameni capabili, care prin prezență și muncă depusă să revigoreze societatea. Din experienţa personală, pot afirma că entuziasmul, bunăvoinţa şi încrederea echipei implicate în recrutare sunt factori esenţiali, ce în fiecare an conduc la succesul campaniilor de recrutare. Este important să credem în activităţile pe care le întreprindem şi în potenţialul voluntarilor de a se implica activ şi eficient în acestea, iar mesajul nostru va fi convingător şi încununat de succes! Experimentează şi altă latură a vieţii de student! Fii voluntar SSFB! Pe parcursul întregii nopţi, atmosfera a fost întreţinută de invitaţi speciali, tombole şi concursul "Miss şi Mister Boboc", ai cărui câştigători au fost Costea Daniel şi Gales Iuliana Paula. MC-ul serii a fost Teo, de la Deko Cafe, iar Narcotic Sound şi Raluk au binedispus publicul prin melodiile ritmate şi show-ul creat. Feedbackul a fost unul pozitiv, fiind o experienţă inedită atât pentru boboci, ce au cunoscut o altă latură a vieţii de student, cât şi pentru cei mari, toţi cei prezenţi profitând de o şansă în plus de a ieşi din cotidian.

Andreea Orzan Coordonator Departament Resurse Umane SSFB|2013-2014

7


Proiecte SSFB (2012-2013)

InterFarma Eşti curios să vezi cum îşi desfăşoară activitatea colegii tăi din ţară? Mergi cu InterFarma! InterFarma este un program de schimburi studenţeşti pe plan național, realizat în colaborare cu alte centre universitare din ţară. Studenții experimentează pentru o săptămână viața de student din alt oraş, luând parte atât la cursurile şi lucrările practice din facultatea gazdă, cât şi la minimum trei zile de socializare organizate de asociaţia studenţească locală. Centrele în care poţi pleca cu InterFarma sunt următoarele: Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Târgu-Mureş, Iaşi, Oradea, Chişinău.

„Este minunat să vezi că astfel de proiecte au loc şi că studenți ai Facultăților de Farmacie din toate centrele universitare ale ţării, sunt dispuși să cunoască ce este dincolo de zidurile facultăţii lor. În doar o săptămână, am avut ocazia să vad cum se desfășoară cursurile şi laboratoarele ardelenilor, mai mult decât atât, am avut șansa de a schimba impresii cu studenții clujeni. Nu am putut decât să mă bucur de experiența avută în spiritul ardelenesc şi să mă întorc cu dorința de a mai face încă o dată parte din acest program de mobilităţi studențești.” Oana Popescu, anul III

Părerile participanţilor: „Pe mine, această experiență m-a ajutat să îmi completez dezvoltarea ca viitor farmacist, să cunosc mentalitatea şi modul de abordare al colegilor mei de la Cluj-Napoca şi, bineînțeles, să vizitez acel oraș frumos.” Antonia Caracaş, anul III

„InterFarma este ceva ce încadrez la categoria merită încercat!” Andrei Witek, anul III

Cristina Gabriela Stecoza Coordonator Departament Schimburi Studenţeşti SSFB|2012-2013

8


Proiecte SSFB (2012-2013)

Campania “InfoDiabet” Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie. Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Societății Studenților în Farmacie București (SSFB) își propune cu ocazia acestui eveniment să ofere o mai bună informare studenților, a persoanelor care suferă de diabet și nu numai.

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină. Se caracterizează prin tulburări ale întregului metabolism, în special ale metabolismului glucidelor şi prin complicaţii care

afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge. În esenţă, diabetul zaharat este o boală în care organismul nu produce destulă insulină sau nu o foloseşte eficient. Prin frecvenţa sa, diabetul zaharat intră în categoria aşa-numitelor boli cronice ale civilizaţiei. Statisticile centralizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în anul 2000, existau în România mai mult de un milion de diabetici şi se estimează că până în 2030 numărul lor se va dubla. Şi mai alarmant este că aproape o treime dintre pacienţii care suferă de diabet zaharat nu sunt conștienţi de existenţa bolii. Pentru a trăi normal, singura regulă, verificată ştiinţific, este controlul glicemiei de către fiecare pacient sau persoană cu risc de a face diabet. Lipsa de informare şi mai ales de avertizare a pacienţilor (îndeosebi cei care suferă de diabet zaharat de tip 2, nou-descoperiţi) privind importanţa controlului glicemiei poate să ducă la complicaţii, suferinţe şi cheltuieli foarte mari pentru îngrijirea medicală. Educaţia pacientului în diabet este esenţială pentru prevenirea acestora. În acest context, campania InfoDiabet este menită să ofere tinerilor informaţiile şi educaţia necesară pentru a conştientiza pericolele pe care le poate aduce această boală. Totodată, campania urmărește să aducă atât persoanelor care prezintă risc de boală, cât şi celorlalţi informaţiile necesare privind îngrijirea şi controlul acestei boli.

Alina Ionela Alan Coordonator Departament Sănătate Publică|2013-2014

9


Proiecte SSFB (2012-2013) AntiSIDA - 1 Decembrie Campania AntiSIDA este menită să ofere tinerilor informaţiile şi educaţia necesară pentru a conştientiza pericolele pe care le poate aduce SIDA, campanie în care fundiţele roşii (simbolul internaţional) sunt nelipsite. Anul trecut, cu ocazia Zilei Mondiale AntiSIDA, voluntarii SSFB au distribuit în rândul studenţilor prezervative şi materiale informative privind contracepţia şi bolile cu transmitere sexuală. Pentru al doilea an, a fost organizat un concurs de fotografii

care a avut ca temă “Fight AIDS, not people with AIDS”, iar 3 dintre fotografii au fost premiate conform numărului de like-uri primite pe pagina de Facebook.

Prescrie un zâmbet - decembrie În preajma sărbătorilor de iarnă, voluntarii SSFB lau ajutat pe Moş Crăciun să împartă cadouri copiilor mai puţin norocoşi din centrul de plasament Pinocchio nr.1. Am fost aşteptaţi, lângă bradul împodobit, de 60 de copii, care nu au avut posibilitatea de a-şi petrece aceste sărbători alături de o familie.

Teambuilding Teambuilding-ul SSFB a avut loc la Buşteni între 14-16 decembrie, unde s-au întâlnit cei mai “vrednici” voluntari SSFB care au discutat despre viitoarele proiecte ce se vor desfăşura, dar şi îmbunătăţirile pe care le putem aduce proiectelor “vechi”. Bineînțeles, distracţia nu a lipsit, astfel am organizat diverse jocuri care ne-au ajutat să ne cunoaştem.

10


Proiecte SSFB (2012-2013)

Paper Mania Este un proiect nou în care voluntarii SSFB, dar şi studenţii Facultății de Farmacie arată că le pasă de mediul înconjurător. Această campanie a fost inspirată de faptul că după sesiune cu siguranţă toţi avem foooarte multă maculatură: notiţe, cursuri, ciorne cărora nu le mai găsim folosul. Aşa că NU le arunca! Vino cu ele la sediul SSFB, iar noi le vom reda utilitatea. Arată că îţi pasă! Reciclează!

Petrecerea Halatelor Albe – mai Deja transformată în tradiție, Petrecerea Halatelor Albe se desfăşoară în fiecare an, la finalul Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești. După ce au participat timp de două zile la prezentări ale lucrărilor de cercetare și la concursurile care le-au pus la încercare cunoştinţele acumulate în timpul studiilor, tinerii farmaciști schimbă „sensul” halatului alb. Plini de entuziasm și voie bună, studenții își îmbracă uniforma reprezentativă pentru o noapte plină de distracție alături de prieteni.

11


Proiecte SSFB (2012-2013) Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti – ediţia a XIII-a Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti este evenimentul organizat în primăvara fiecărui an, mai precis în luna mai. Eveniment ce are drept scop stimularea cercetării ştiinţifice studenţeşti şi facilitarea colaborării între studenţii farmacişti şi între studenţi şi profesori, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti este un eveniment organizat de SSFB, în colaborare cu Facultatea de Farmacie Bucureşti. Scopul acestei manifestări este de a crea un cadru propice aducerii la cunoştinţă întregului mediu farmaceutic universitar, studenţesc şi profesoral, a ultimelor studii efectuate de către studenţi, în diferite ramuri ale farmaciei şi afirmării studenţilor implicaţi în studiul ştiinţific. Pe lângă concursul de susţinere a lucrărilor ştiinţifice, structurat în 3 categorii: Lucrări experimentale cu parte practică din domeniul Ştiinţelor Farmaceutice Fundamentale, Lucrări experimentale cu parte practică din domeniul Ştiinţelor Farmaceutice de Specialitate şi Referate ştiinţifice, evenimentul va cuprinde şi Concursurile de „Comunicare cu Pacientul” şi „Aptitudini Clinice”.

Programul acestei manifestări studenţeşti a cuprins un workshop de prezentare al noului concept de Prescripţie electronică şi o prezentare din partea BestJobs, care a dezvăluit posibile întrebări primite într-un interviu de angajare. Prezentările au fost susţinute în format electronic, în faţa juriului şi a audienţei, în sala Lăzărescu din incinta Facultăţii de Farmacie, Bucureşti, iar rezumatele lucrărilor au fost însumate într-o broşură, dată tuturor participanţilor în mapa evenimentului. Lucrările câştigătoare conform categoriilor menţionate au fost: 1. Lucrări experimentale cu parte practică din domeniul Ştiinţelor Farmaceutice Fundamentale: Premiul I: Studiu privind toxicitatea speciilor Anemone ranunculoides şi Anemone nemorosa – Oana-Marina Pîrvu (I), Iulia Marina Potolea (I), Mădălina Alexandra Rusînac (I), Cristiana Spînu (I) Premiul II: Sinteza şi caracterizarea spectrală a unui compus cu potenţială acţiune anestezic locală – Elena Valentina Roşca (III) Premiul III: Utilizarea unui software morfometric în caracterizarea și identificarea specilor vegetale – Theodor Trăuşan-Matu (I), Raluca Elena Trofin (I), Horațiu Viziteu (I) Menţiune: Lichide ionice. Lichide ionice chirale: caracteristici, aplicaţii, sinteză – Irina Doicin (II), Andrei Witek (II)

12


Proiecte SSFB (2012-2013) DISCIPLINA BOTANICĂ FARMACEUTICĂ ŞI BIOLOGIE CELULARĂ

Determinarea citotoxicităţii unor extracte vegetale de Anemone nemorosa L. şi Anemone ranunculoides L. (Ranunculaceae) Autori: Oana-Marina Pîrvu (I), Iulia Marina Potolea (I), Mădălina Alexandra Rusînac (I), Cristiana Spînu (I) Coordonator ştiinţific: Asist. Univ. Dr. Octavian Tudorel Olaru Introducere: Anemone ranunculoides L. şi Anemone nemorosa L. fac parte din familia Ranunculaceae şi sunt două specii erbacee, perene, frecvent întâlnite în zona montană. În această lucrare ne-am propus compararea toxicităţii celor două specii. Metodă: În cadrul lucrării am realizat examenul macroscopic (plante proaspete) şi microscopic. Am evaluat toxicitatea prin determinarea letalităţii induse de extracte asupra gasteropodelor şi evaluarea genotoxicităţii acestora asupra celulei vegetale prin testul Triticum. Prin cele două metode am testat din fiecare extract câte 4 diluţii succesive (2,00; 1,00; 0,50; 0,25 mg/mL) şi un martor (apă distilată) timp de 24h. Rezultate: La ambele specii am observat: stomate de tip anomocitic, peri tectori, grăuncioare de polen cu 3 pori germinativi (preparatele superficiale), colenchim tabular şi angular, lipsa cilindrului central în rizom, dispoziţia dezordonată a fasciculelor conducătoare, structura heterogen-asimetrică în frunză (secţiune transversală). În urma testului Triticum s-au observat modificări semnificative ale materialului nuclear în

special la concentraţii mari ale extractului obţinut din rizomul speciilor A. ranunculoides L. şi A. nemorosa L. Letalitatea gasteropodelor a fost maximă la concentraţii mari, iar la concentraţii mici, în urma ambelor metode am obţinut rezultate comparabile cu martorul. Concluzie: Cele două specii se diferențiază prin prezenţa cilindrului central în tulpina aeriană a speciei A. nemorosa L. şi lipsa acestuia la A. ranunculoides L. Ambele metode de determinare a toxicităţii indică extractul obţinut din rizomul de A. nemorosa L. ca fiind cel mai toxic. 2. Lucrări experimentale cu parte practică din domeniul Ştiinţelor Farmaceutice de Specialitate: Premiul I: Evaluarea acțiunii selegilinei, piracetamului și a asocierii selegilină-piracetam la șobolani cu deficit de memorie indus – Horea Gurgu (V) Premiul II: Optimizarea expresiei genei umane wdr1 în sistem procariot în scopul obținerii de proteină solubilă – Ioana Iancu (IV) Premiul III: Screening farmacologic privind influenţa glutamatului monosodic asupra formării reflexului condiţionat la şobolan – Mara Ioana Lefter (V) Menţiune: Quercetina şi curcumina - efect protector asupra celulelor limfoblastice de tip Jurkat supuse condiţiilor de stres oxidativ generate prin surplus de glucoză – Liviu Florea (IV)

13


Proiecte SSFB (2012-2013) DISCIPLINA FARMACOLOGIE ŞI FARMACIE CLINICĂ

Evaluarea acțiunii selegilinei, piracetamului și a asocierii selegilină-piracetam la șobolani cu deficit de memorie indus Autor: Gurgu Horea (V) Coordonator ştiinţific: Șef de Lucrări Dr. Cornel Chiriță Introducere: Demența Alzheimer este una dintre cele mai dinamice afecțiuni ale secolului, preconizându-se că numărul de bolnavi se va dubla în următorii 20 de ani. De aceea este absolut necesară căutarea de resurse terapeutice eficiente și accesibile. Selegilina, inhibitor al MAO-B și piracetamul, medicament nootrop, au efecte pozitive asupra memoriei și a capacității de învățare. Metode: Am evaluat efectul selegilinei, piracetamului și a asocierii lor asupra capacității de învățare, la șobolani cu deficit de memorie indus prin administrare de scopolamină. Determinările mnezice s-au efectuat utilizând testul labirintului acvatic Morris. Rezultate: Cele două medicamente au stimulat capacitatea de învățare a șobolanilor cu deficit de memorie scopolamino-indus. Astfel, în cazul selegilinei efectele cresc pe măsura administrării, de la 19,7% în prima zi până la 62,6% după 5 zile de administrare. Efectele benefice ale piracetamului se manifestă mai ales după 4 și 5 administrări zilnice, fiind de 57,2%, respectiv 53,7%. Asocierea celor două substanțe nu s-a soldat cu un sinergism în ceea ce privește capacitatea de învățare. S-a înregistrat în

schimb o creștere marcată a vitezei de înot, care a dus la o capacitate de explorare mai redusă decât în cazul substanțelor administrate separat. Concluzii: Studiul a demonstrat efectele benefice asupra memoriei și capacității de învățare ale celor două substanțe cercetate, administrate separat. Există posibilitatea utilizării acestor medicamente, în doze adecvate, în tratamentul demenței Alzheimer. În ceea ce privește asocierea selegilină-piracetam, cercetările trebuie extinse la alte niveluri de doze, cu scopul de a limita creșterea vitezei de înot și de a favoriza capacitatea de explorare a șobolanilor. 3. Referate ştiinţifice: Premiul I: Ciuperci comestibile cu potenţial terapeutic – Alexandra-Elena Sărariu (III) Premiul II: Metode HPLC pentru determinarea alprazolamului – Anda Elena Andreianu (II) Premiul III: Farmacia militară în al doilea Război Balcanic – Cristina Enculescu (V) Menţiune: RAW FOOD – hrană pentru vegetarieni şi nu numai – Corina Ştefania Matei (I), Ioana Dora Mocanu (I), Iana Neaga (I)

14


Proiecte SSFB (2012-2013) DISCIPLINA FARMACOGNOZIE

Ciuperci comestibile cu potenţial terapeutic Autor: Alexandra-Elena Sărariu (III) Coordonator științific: Conf. Dr. Lidia Popescu, Conf. Dr. Cerasela Gîrd Introducere: În această lucrare ne-am propus evidențierea potențialului terapeutic al celor mai cunoscute ciuperci comestibile din România, pe baza datelor oferite de literatura de specialitate. Rezultate: Principalele indicații ale macromicetelor analizate sunt: - hipercolesterolemii (din speciile de Pleurotus a fost izolat lovastatin, un inhibitor de HMG-CoA reductază); - hiperglicemii (Agaricus bisporus și Agaricus campestris prin lectine, poliholozide, arginină); - unele forme de neoplasm (cele mai folosite sunt extractele de Ganoderma lucidum, dar efectul antitumoral pe anumite linii celulare experimentale a

Concursul de „Comunicare cu Pacientul” a avut cazuri interesante şi amuzate, dar Baubec LeilaIoana - farmacist şi Vîrban Dana - pacient au făcut faţă provocării. „Aptitudini Clinice”, concursul de Farmacie Clinică dedicat studenţilor din anii IV şi V, are ca reguli de participare identificarea problemelor medicale, întocmirea unei liste cu problemele puse

fost demonstrat pentru numeroase macromicete, de multe ori fiind asociat cu proprietățile imunomodulatoare ale acestora); - unele infecții (extracte de Lactarius deliciossus, Amanita caesarea); - sursă de ergosterol (Cantharellus cibarus, dar și alte ciuperci); - sursă de oligoelemente (Seleniu în Boletus edulis, Macrolepiota procera, Magneziu în Russula vesca, Zinc în Tuber aestivum); - sursă de proteine (toate ciupercile sunt recunoscute pentru aportul proteic); - cure de slăbire (aport caloric redus); - cosmetică (tradițional, extracte apoase din Cantharellus cibarus, unele specii de Tuber) etc. Concluzii: Ciupercile comestibile analizate prezintă atât valoare nutritivă, cât și interesante proprietăți terapeutice.

de terapia medicamentoasă, construirea unui plan de asistenţă farmaceutică. Echipei i se cere să identifice informaţiile necesare luării unor decizii terapeutice, să evalueze regimul de administrare al terapiei curente şi să construiască o listă a problemelor şi riscurilor terapiei, iar studentele câştigătoare au fost Carmen Sultan şi Irina Tabacu (anul V).

Anca Mihaela Tudor Preşedinte SSFB|2013-2014 15


Proiecte SSFB (2012-2013)

Training-uri Torrent Pharmaceuticals

Activităţile extracurriculare sunt foarte importante în formarea unui adevărat profesionist, iar metoda cea mai rapidă de a obţine un rezultat favorabil sunt training-urile susţinute de firme de specialitate (dezvoltare profesională) sau cu caracter general (dezvoltare personală). Printre partenerii SSFB se numără Leaders Education, Colegiul Farmaciştilor din România sau Torrent Pharmaceuticals, aceştia din urmă susţinând două training-uri în cadrul Facultăţii de Farmacie Bucureşti. În cel dintâi training am aflat cine este de fapt Torrent Pharmaceuticals şi cu ce produse s-au lansat aceştia pe piaţa farmaceutică din România. Apoi având în vedere faptul că OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a ales ca temă pentru Ziua Mondială a Sănătăţii (7 aprilie 2013) hipertensiunea arterială, sloganul acestei zile fiind “Verifică-ţi tensiunea arterială! Elimină riscul de infarct miocardic şi de accident vascular cerebral!”, voluntarii SSFB au

măsurat tensiunea arterială şi le-au oferit sfaturi tuturor celor prezenţi în ziua respectivă în facultate.

De asemenea, studenţii au putut participa la prezentarea interactivă susţinută de către Torrent Pharmaceuticals, prilej cu care au aflat mult mai multe despre hipertensiunea arterială, medicaţia specifică, dar şi complicaţii. La sfârşitul prezentării, studenţii au primit o diplomă de participare.

Valentina Niţu Coordonator Departament Publicaţii|2012-2013

16


Proiecte SSFB (2012-2013) Student Exchange Programme (SEP) Student Exchange Programme este un program IPSF (International Pharmaceutical Students’ Federation - Federația Internațională a Studenților Farmaciști) de mobilitate studenţească, implementat şi în Romania, prin intermediul FASFR (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România). El oferă studenţilor din toată lumea, o experienţă educaţională şi culturală unică, plus şansa

de a cunoaşte ce implică domeniul farmaceutic într-o altă ţară. Practic, programul îţi oferă atât posibilitatea de a-ţi face stagiul obligatoriu de practică de vară într-o altă ţară, cât şi oportunitatea de a vizita locuri noi, de a cunoaşte şi de a face schimb de experienţă cu studenţi străini şi de a cunoaşte o cu totul altă cultură.

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa http://sep.ipsf.org.

Părerile studenţilor: „SEP într-un cuvânt? Nu se poate. Pentru că SEP a însemnat pentru mine prea multe pentru a-mi ajunge o carte să exprim în cuvinte experiența. De la farmacie de circuit deschis la cea clinică, de la preparare la consiliere, de la parametri biochimici la legislație. Încadrați totul în peisajul incredibil al Cehiei, pe malului Vltavei, alături de studenți farmaciști din toate colţurile lumii (inclusiv Japonia şi SUA), degustând bunătățile culinare şi berea cehă. Este imposibil să uiți chiar şi un minut din experiența SEP. Nu mă credeți? Încercați la vară!” Monica Luca, anul V

"SEP-ul a fost probabil, pentru mine, cea mai internațională experiență a studenției. Ajungi să-ţi dai seama că nu contează de unde vii, Europa, Asia sau America de Sud, ci limbajul pe care-l folosești. Studenții la farma şi farmaciștii, de oriunde ar fi, au un numitor comun care-i unește în mod inevitabil, limbajul științific. Recomand pentru oricine are ocazia să plece cu acest program, să profite de fiecare moment la maxim." Horea Gurgu, absolvent

Cristina Gabriela Stecoza Local Exchange Officer| 2012-2013 17


Proiecte SSFB (2012-2013) SSFB Summer School 2013 Care este secretul unei şcoli de vară fantastice? O mână de studenţi dornici de distracţie, nişte organizatori atenţi până la cele mai mici detalii şi o temă de discuţie în vogă, gata mereu să scoată la iveală argumente care de care mai interesante. Această reţetă a primit numele “SSFB – Summer School” şi s-a copt la foc mic în Eforie Nord, între 2630 iulie 2013. Ediţia de anul acesta a adunat studenţi de la cele mai mari centre universitare farmaceutice atât din ţară cât şi de peste hotare. Studenţi din Timişoara, Cluj, Bucureşti, Turcia şi-au unit forţele pentru a crea împreună o atmosferă de neuitat şi o dorinţă de a reveni cât mai curând înapoi. Cel mai mare imbold l-am primit de la însăşi tema aleasă spre dezbatere în ediţia din acest an: “Drug Safety” sau, aşa cum e cunoscută la noi în ţară, “Farmacovigilenţa”. Este evident cum o astfel de temă a determinat dezbateri lungi, susţinute exemplar de către cadre didactice ale Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicina şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, de către reprezentaţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai marilor companii farmaceutice din Romania: Actavis, Teva, Labormed Alvogen, Polipharma. S-a discutat despre importanţa evaluării efectelor adverse ale medicamentelor, de la cele comune până la cele cu importanţă vitală şi despre rolul farmaciştilor şi al medicilor în încurajarea raportării unor astfel de efecte de către pacienţi. Mai mult, s-au oferit şi exemple de medicamente scoase de pe piaţă din cauza confirmărilor unor efecte adverse cu un risc crescut, fapt ce nu a făcut decât să

întărească importanţa existenţei unor astfel de departamente de farmacovigilenţă în cadrul companiilor farmaceutice. Entuziasmul studenţilor a venit imediat, mulţi dintre ei luând în considerare şi posibilitatea de a lucra, în viitor, într-un departament de farmacovigilenţă. Cum şcoala de vară înseamnă o continuă învăţare şi descoperire a talentelor fiecăruia dintre participanţi, nu au putut lipsi workshop-urile despre comunicare, creativitate sau fotografie, şi diferite jocuri care au pus în practică cele învăţate în timpul lor. Şi pentru ca totul să iasă ca o adevărată vacanţă studenţească, organizatorii au piperat prelegerile cu tombole, jocuri şi în final cu petreceri de pomină. Distracţia a fost “în deplasare” când pe malul marii, când la piscină, când printre piraţi strategic deghizaţi şi, în final, totul a fost încununat cu eleganţă la seara de gală. Buna-dispoziţie a fost la ea acasă în cele 4 zile de activităţi, iar concluzia s-a dovedit a fi una unanim împărtăşită de toţi participanţii: “Deja s-a terminat? A fost extraordinar!” Aşadar, ne rămâne doar să urmărim cu sufletul la gură următoarele evenimente sub egida SSFB care, sunt convinsă că ne vor întrece toate aşteptările!

Irina Maria Chiriac, anul III 18


Proiecte SSFB (2012-2013) Biblioteca Societății Studenților în Farmacie București Anul 2012-2013 a fost marcat de lansarea unui nou proiect, și anume înființarea bibliotecii SSFB, scopul acestuia fiind creșterea și facilitarea accesului studenților la lectură. Necesitatea înființării unei biblioteci vine ca urmare a faptului că numeroase societăți și organizații beneficiază de această facilitate. Situată în sediul SSFB, biblioteca oferă studenților posibilitatea de a împrumuta: reviste, broșuri, cărți de specialitate, cursuri, dicționare, cărți de beletristică etc. Fondul documentar cuprinde atât cărțile existente anterior în sediu, cât și donații ale studenților. Au fost înregistrate peste 60 de cărți, dintre care aproximativ 10 sunt cărți de beletristică. Un catalog cuprinzând lista acestor cărți poate fi accesibil oricărui student la solicitarea acestuia. Încă de la început proiectul s-a bucurat de o largă apreciere în rândul tinerilor viitori farmaciști. La doar câteva luni de la înființare, au fost înregistrate 20-30 de împrumuturi. Cele mai căutate cărți au fost cele de beletristică, studenții demonstrând că pe lângă miile de pagini de chimie, farmacologie și tehnică farmaceutică, pot savura și o altfel de lectură. Vă prezentăm câteva titluri interesante: Calea cea lungă – Sebastian Barry, Goana după cumpărături la New York – Sophie Kinsella, La cumpărături în rochie de mireasă – Sophie Kinsella, Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella, Narcis Gură-de-Aur – Hermann Hesse, Taras Bulba, Mantaua, Nasul, Vii – Nikolai Vasilievici Gogol, Vreau să fiu V.I.P. – Lauren Weisberger, Gluma – Milan Kundera.

De asemenea, broșurile Sesiunilor de Comunicări Științifice Studențești vă pot fi de folos în cazul în care aveți și voi de susținut o prezentare. Doriți să citiți o carte interesantă în pauza dintre cursuri? Vreți să savurați o lectură interesantă acasă? Vă așteptăm în sediul SSFB! Dar, nu uitați, condiția pentru a putea împrumuta este de a fi membru SSFB. Împrumutul se va face numai după completarea fișei de împrumut, iar restituirea cărților se face în maxim o lună de zile, prelungirea termenului realizându-se cu acordul secretarului. Acesta este responsabil de îngrijirea bibliotecii și de informarea cititorilor asupra regulamentului existent. Accesul în sediu se poate face la orice oră cu condiția ca cel puțin un membru al comitetului executiv să fie prezent pentru a vă putea oferi cartea dorită. Studenții se pot bucura astfel de o altă experiență din timpul facultății. De asemenea, vă invităm să faceți donații pentru ca biblioteca să își extindă serviciul. În acest fel puteți oferi ceva și viitoarelor generații. Vă așteptăm în sediu și vă dorim o lectură plăcută!

Laura Nicolae Secretar SSFB |2012-2013 19


Evenimente internaţionale (2012-2013) EPSA Annual Reception - Bruxelles, Belgia Avem cu adevărat acces la medicamente? 21 Februarie, Parlamentul European: 100 studenţi farmacişti, 6 invitaţi reprezentativi pentru domeniul farmaceutic, o singură temă: „Accesul la medicamente”. Despre ce este vorba? Bruxelles-ul a fost anul acesta gazda unei dezbateri publice în Parlamentul European, eveniment care a adunat studenţi farmacişti din ţări membre ale Uniunii Europene şi nu numai. Asociaţia organizatoare, EPSA (European Pharmaceutical Students’ Association), a oferit studenţilor şansa deosebită de dialoga direct cu persoane ce ne reprezintă în faţa instituţiilor europene, atât pe noi, viitori farmacişti, cât şi pe noi, cetăţeni europeni. Scopul dezbaterii a fost evaluarea accesibilităţii la medicamente şi identificarea cauzelor, dar şi a potenţialelor soluţii la situaţia actuală. Dar cel mai important, participarea activă a studenţilor farmacişti în procesul de decizie la nivel european a fost încurajată pe toata durata evenimentului. Prin urmare, după prelegerile invitaţilor, studenţii au beneficiat de o oră pentru a adresa întrebări invitaţilor, pentru a descoperi cât mai multe puncte de vedere, pentru a-şi exprima aşteptările şi a investiga modalităţi de colaborare cu organizaţiile ce le reprezintă interesele. Atenţia a fost îndreptată încă din primul moment asupra pacientului şi drepturilor sale, perspectiva acestuia fiind prezentată de European Patients’ Forum. S-a accentuat în multiple rânduri efectul bolilor cronice asupra populaţiei, bolnavul cronic fiind dependent de medicaţie şi având nevoie de un acces cât mai facil la aceasta. Complianţa scăzută a pacienţilor faţă de

tratamentul medicamentos a fost identificată drept problema principală a societăţii actuale ce poate fi adresată prin servicii farmaceutice de înaltă calitate, centrate pe pacient. Diferitele exemple de sisteme de compensare a medicamentelor au dovedit importanţă participării pacienţilor în dezvoltarea şi evaluarea strategiilor de compensare, pentru a asigura accesul optim la medicamente. Entuziasmul viitorilor farmacişti a fost evident în momentul dezbaterii când studenţii, de pregătiri şi înclinaţii diferite, s-au implicat activ în dialog, au cerut lămuriri suplimentare, au discutat cazuri particulare şi au expus punctul de vedere al noii generaţii. Interesul a fost centrat atât pe procesul de investiţie în inovaţie şi cercetare ştiinţifică, cât şi pe procesul de fixare a preţurilor medicamentelor sau problema tratamentelor pentru boli rare. Tinerii au avut ocazia de a interacţiona direct cu invitaţii şi de a afla detalii suplimentare despre activitatea lor în cadrul organizaţiilor şi instituţiilor europene. Lipsa anumitor medicamente din farmacii, timpul îndelungat de procurare a medicamentelor mai puţin uzuale, preţul ridicat sunt doar câteva dintre problemele identificate de fiecare dintre noi pe piaţa farmaceutică actuală. O colaborare mai eficientă între producători, distribuitori, farmacişti şi pacienţi este singura posibilitate de a adresa deficienţele domeniului farmaceutic actual. De asemenea, pregătirea continuă şi adaptată la progresele recente va asigura profesionalismul nostru, viitorilor farmacişti.

Monica Luca EPSA Public Health & Social Services Coordinator|2012-2013 20


Evenimente internaţionale (2012-2013) Congresul Anual EPSA – Catania, Sicilia În primăvara acestui an, Catania, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Siciliei, s-a umplut de spiritul EPSA cu ocazia Congresului Anual, care a adus împreună peste 400 de participanți din toată Europa. 

 

Una dintre cele mai frumoase săptămâni ale vieții mele! Nu pot uita această săptămână plină de oboseală, dar și de noi experiențe! Atâtea amintiri într-un timp atât de scurt! Am muncit din greu, ne-am dezvoltat și ne-am perfecționat pe noi înșine. Ați fost toți (participanții) o inspirație pentru mine și am învățat foarte multe cu ajutorul discuțiilor provocatoare pe care le-am avut! Nu există un congres perfect, dar există amintiri perfecte. M-am întors acasă plină de acestea! Pentru mine acest congres a fost o aventură minunată și mă bucur că am trăit-o alături de niște oameni extraordinari! Am simțit cu adevărat spiritul EPSA!

Mulțumesc EPSA pentru o săptămână plină de energie pozitivă, petreceri minunate și munca extraordinară pe care o faceți pentru viitorul nostru! Mii de mulțumiri RC-ului pentru munca grea pe care au depus-o și congresul minunat pe care l-au organizat. Ați făcut ca primul meu congres să fie de neuitat și m-am bucurat de o zi de naștere perfectă! Îmi este dor de voi toți! După un somn demult așteptat, mă pot uita înapoi la săptămâna care a trecut. Toate amintirile, toată fericirea și tristețea, dar mai ales oamenii pe care i-am întâlnit mi-au amintit: EPSA te face să te simți ca acasă! Sunt sigur că ne vom revedea cândva, undeva prin Europa!

Raluca Radu Liaison Secretary EPSA|2013-2014 Threen – Turcia Antibiotics are not candies "Antibioticele nu sunt bomboane" a fost un proiect ce s-a desfăşurat în perioada 15-22 octombrie 2012 în Ankara între Turcia, Polonia şi Romania. Echipa României a fost formată din 8 membri, dornici de informare şi schimbare în ceea ce priveşte tema aleasă, atât ca şi consumatori de antibiotice, cât şi ca viitori farmacişti. Pe parcursul întregii săptămâni s-au ţinut prelegeri despre utilizarea şi recomandarea responsabilă a antibioticelor, despre bacteriile rezistente la acestea,

dar s-au făcut şi comparaţii pe baza studiilor despre piaţa antibioticelor în cele trei ţări participante. Farmacistul este primul consilier al comunităţii, din domeniul sănătăţii, aşadar ar trebui să le aducă la cunoştinţă pacienţilor, răul pe care îl pot face utilizarea excesivă şi abuzul de antibiotice. Rolul nostru, ca participanţi la proiect, este de a împărtăşi cunoştinţele acumulate cu cei din jur, pentru a duce la reducerea consumului mult prea mare de antibiotice. Acest Threen a fost şi o excelentă modalitate de a cunoaşte culturi noi, de a forma prietenii şi mai ales, de a ne dezvolta atât în plan ştiinţific, dar şi social.

Andreea Orzan Coordonator Departament Resurse Umane|2013-2014 21


Evenimente internaţionale (2012-2013) Summer University - Zadar, Croaţia (2013) „Bringing pharmacy, knowledge and students together”. Acesta este moto-ul EPSA (European Pharmaceutical Students’ Association) şi trebuie să recunosc, nu puteau alege cuvinte care să îi reprezinte mai bine. Datorită lor studenţi din toate colţurile Europei sunt aduşi la un loc, alături de informaţii utile din domeniul farmaceutic, menite să ne îmbunătăţească cunoştinţele şi să ne deschidă orizontul! Pe parcursul săptămânii petrecute în Croaţia în cadrul evenimentului organizat de EPSA, Summer University, am avut ocazia să iau contact cu peste 200 de studenţi ai Facultăţilor de Farmacie din numeroase centre universitare, din întreaga Europă. Spania, Portugalia, Franţa, Norvegia, Suedia sau Turcia sunt doar câteva exemple de ţări care au participat la acest eveniment. Este un sentiment minunat ce te cuprinde atunci când întâlneşti atât de mulţi studenţi care îţi împărtăşesc pasiunea cu atât mai mult cu cât realizezi distanţele geografice care ne de despart. Programul educaţional ne-a oferit posibilitatea de a participa la workshop-uri susţinute de specialişti din domeniul farmaceutic: Arijana Mestrovic şi Mike Rouse pe tema „Patient counselling”, dar şi la training-uri susţinute de traineri EPSA, o parte dintre ei încă studenţi ai Facultăţii de Farmacie, pe diverse teme precum:

„creativity”, „networking” sau „time management”. A fost de asemenea organizată, o campanie de sănătate publică, noi putând astfel să informăm turiştii de pe malul mării despre riscul cancerului de piele. În sprijinul campaniei au fost oferite broşuri şi mostre de loţiuni cu factor de protecţie UV ridicat, din partea sponsorilor evenimentului. Farmacia nu a fost singurul subiect abordat, am putut afla de la colegii de peste hotare despre cultura, obiceiurile, mâncarea şi băutura lor. EPSA a prevăzut şi aspectul cultural venind cu ideea serii internaţionale ce are loc la fiecare eveniment organizat. Aici participanţii decorează standuri cu fel de fel de obiecte aduse din ţările în care îşi desfăşoară activitatea academică şi servesc gustări sau băuturi tuturor celor interesaţi de preferinţele lor culinare. Petrecerile tematice din fiecare seară au jucat de asemenea un rol foarte important, socializarea fiind de data aceasta cuvântul cheie! Dar pe lângă socializare, educaţie şi cultură, EPSA, ne-a oferit o locaţie superbă la malul mării Adriatice, de care ne-am putut bucura pe întreaga durată a evenimentului. A fost desigur o experienţă de neuitat şi nu pot decât să îmi doresc să mai iau parte la acest gen de evenimente şi în viitor!

Oana Felicia Popescu Coordonator Departament Publicații|2013-2014 22


Evenimente internaţionale (2012-2013) Congresul Mondial al Studenţilor Farmacişti „Acceptă provocările pentru a putea simţi bucuria victoriei.” De departe una dintre provocările pe care fiecare student farmacist ar trebui să şi-o asume, o reprezintă întâlnirea cu studenţii din alte centre universitare sau chiar din alte ţări ale lumii. Federaţia Internaţională a Studenţilor Farmacişti organizează în fiecare an un Congres Mondial destinat studenţilor farmacişti din 84 de ţări ale lumii. Vara aceasta, preţ de 10 zile, între 30 iulie şi 9 august s-a desfăşurat în Utrecht, Olanda. Tema generală „Global Healthcare for Individual Paţient” a fost susţinută de către fiecare discuţie, simpozion, training şi workshop. Deschiderea evenimentului s-a realizat într-un cadru elegant, încărcat de emoţiile care au creat o atmosferă spectaculoasă. Locul ales a fost Dom Church, iar printre cei care au avut onoarea de a susţine un discurs s-au numărat: Radek Mitura (Preşedinte IPSF), Thomas Kempen (Preşedintele Congresului), Denise van Vessem (Preşedintele asociaţiei naţionale a studenţilor farmacişti K.N.P.S.V), Aleid Wolfsen (Primarul oraşului Utrecht), dar şi profesori de la facultatea de farmacie din Utrecht. Atmosfera a fost marcată de linia melodică propusă de pianistul Xavier Boot, dar şi de decernarea steagurilor delegaţiei fiecărei ţări prezente. Prima zi a congresului a început cu workshopul ”Discover IPSF”, la care au participat toţi cei 7 membri care formau delegaţia FASFR, şi s-a continuat cu ”IPSF în Your Corner” unde studenţii au fost

împărţiţi în funcţie de zona din care proveneau. Următoarele două zile au inclus sesiunile de simpozioane ”Personalised Medicine” şi ”Developing Pharmaceutical Care through Collaborative Practice” ce pot fi urmărite în momentul de faţă pe site-ul www.farmaactueel.nl. Evenimentul s-a constituit pe de o parte din programul educaţional, dar şi din Adunările Generale în cadrul cărora au fost discutate anumite aspecte din interiorul federaţiei şi a fost aleasă echipa IPSF 2013-2014. În cadrul programului, loc aparte l-a reprezentat felul în care a fost sărbătorită fiecare seară prin petreceri cu o tematică diversă: Neon Lab Coat, Casino Royale 007 Party, Underwater World: Will you Find your Nemo?, Ramadan – Arabian Nights Evening şi Petrecerea Internaţională. Întregul evenimentul s-a concentrat pe colaborarea dintre tinerii din întreaga lume, pe contribuţia acestora la dezvoltarea lor, dar şi la informarea acestora cu privire la ultimele tendinţe din domeniul farmaceutic. Fiecare clipă petrecută la acest eveniment nea asigurat că trebuie să urcăm necontenit foarte sus, pentru a vedea foarte departe, altfel spus este esențial pentru dezvoltarea noastră personală și profesională să ieșim din zona de confort și să trăim experiențe multiple alături de persoane din diverse cadre.

Ioana Laura Bogdan Vicepreşedinte Externe FASFR|2013-2014 23


Calendar activităţi SSFB 2013-2014 OCTOMBRIE 1 Octombrie

Deschiderea Anului Universitar

2 Octombrie

Simpozion aniversar – 90 de ani Facultatea de Farmacie Bucureşti

14 Octombrie

Campanie de Donare de Sânge - UNSR

NOIEMBRIE 28-3 Noiembrie

Studenţiada - UNSR

1 Noiembrie

Conferinţe – Sănătate – Studenţiada UNSR

2 Noiembrie

Sănătate pe 2 roţi – Crossul Bicicletelor – Studenţiada UNSR

28-3 Noiembrie

InterFarma

29-3 Noiembrie

EPSA Autumn Assembly - Valencia

7 Noiembrie

Balul Bobocilor

18 Noiembrie

Campanie InfoDiabet Ziua Mondială a Informării despre Antibiotice

DECEMBRIE 1-4 Decembrie

Gala FASFR - Bucureşti

4 Decembrie

Gala Farmaciştilor – ediţia II

1 Decembrie

Campanie AntiSIDA

5-18 Decembrie

Prescrie un zâmbet!  - campanie umanitară

MARTIE InterFarma 4-11 Martie

Quatrino (schimb de experienţă EPSA) Congresul Naţional al Studenţilor Farmacişti FASFR - Iaşi

25-27 martie 2014

DIA EuroMeeting - Viena, Austria

24


Calendar activităţi SSFB 2013-2014 APRILIE EPSA Annual Congress 7 Aprilie 7-11 Aprilie “Săptămâna altfel” Aprilie-Mai

Ziua Mondială a Sănătăţii Simulare Admitere Campanie de informare în licee asupra profesiei de Farmacist Ziua Porţilor Deschise Automedicaţia

MAI 10-17 Mai

Quatrino (schimb de experienţă EPSA) Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti Petrecerea Halatelor Albe oBIGsity Campanie AntiTabac

IULIE-AUGUST Şcoala de Vară SSFB Student Exchange Programme (SEP) - IPSF Revista SSFB - pharmaStudent EPSA Summer University - Ohrid, Macedonia 31 Iulie - 10 August

IPSF World Congress – Porto, Portugalia

Proiecte anuale Biblioteca SSFB Paper Mania - campanie de reciclare

25


Evenimente internaționale viitoare EPSA Autumn Assembly

EPSA Annual Congress

EPSA Autumn Assembly este al doilea cel mai important eveniment din calendarul EPSA. Se desfăşoară pe parcursul a 6 zile pline cu prezentări pe temă, workshopuri şi traininguri menite să te ajute să îţi dezvolţi abilitaţi care te vor ajuta atât în viaţa profesională cât şi în cea personală. Este o ocazie minunată de a intra în lumea EPSA şi de a interacţiona cu studenţi din întreaga Europa.

Cel mai mare eveniment din calendarul EPSA strânge laolaltă peste 400 de participanţi din toate ţările membre EPSA. În cadrul acestuia se desfăşoară, pe lângă un program educaţional din cele mai interesante şi Science Day – un concurs de lucrări ştiinţifice – dar şi alegerile pentru noua echipă EPSA din acel an.

EPSA Summer University

IPSF World Congress

EPSA Summer University oferă celor 120 de participanţi oportunitatea de a învăţa lucruri noi atât despre domeniul farmaceutic, cât şi despre ei înşişi într-un mediu mult mai relaxat, menit să te facă să te simţi într-adevăr în vacanţă.

IPSF World Congress este un eveniment destinat studenţilor farmacişti din întreaga lume, fiind ocazia perfectă de a dezbate probleme de interes mondial şi de a lua contact cu diferite culturi şi perspective într-un mediu non-formal.

Următorul SU se va desfăşura în vara lui 2014, în Ohrid, Macedonia.

Următorul World Congress se va desfăşura în Porto, Portugalia, între 31 iulie şi 10 august 2014.

DIA EuroMeeting DIA EuroMeeting este un eveniment anual, destinat membrilor domeniului farmaceutic şi atrage 3000 de participanţi din peste 50 de ţări. Este locul ideal pentru a te pune la curent cu noutăţile din domeniul farmaceutic, programul educaţional fiind structurat în 14 teme diferite, oferind posibilitatea participanţilor de a alege sesiunea preferată.

Raluca Radu Liaison Secretary EPSA|2013-2014

Următorul eveniment – 25-27 martie 2014, Viena, Austria. 26


Noutăţi din lumea farmaciei Sânge artificial creat de cercetătorii clujeni

O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, conform Mediafax. O echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj, condusă de Conf. Univ. Dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a produce sânge artificial, util în cazul unor intervenţii chirurgicale în care se pierde mult sânge sau în cazul accidentelor, iar rezultatele testelor preliminare pe şoareci sunt încurajatoare. Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină hemeritrină, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumina, o altă proteină, ca agent de protecţie faţă de agenţii de stres.

"Unicitatea vine din proteina unor viermi marini, care se numeşte hemeritrină, tot pe bază de fier, ca hemoglobina din sângele nostru, dar care este mult mai rezistentă la factorii de stres. Noi credem că acesta este secretul succesului şi motivul pentru care toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au eşuat în testele clinice din cauza reacţiilor secundare ce implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de boli, stres, efort fizic", a detaliat cercetătorul clujean. Potrivit acestuia, la testele de laborator reţetele se dovedesc rezistente la factorii de stres mecanic şi chimic, iar în testele preliminare pe animale par să nu dezvolte toxicitatea care apare în alte produse. "Rezultatele preliminare pe şoareci sunt încurajatoare. Şoarecii trataţi cu sângele artificial «Made în Cluj» au rămas indiferenţi, şi asta e tot ce ne dorim, nu dorim să fie mai bine ca înainte, ci, pur şi simplu, să nu prezinte semne de inflamaţie, de boală. Scopul final este să nu existe reacţii de respingere a sângelui artificial de către organismul uman, care există acum la anumite produse", a explicat Conf. Univ. Dr. Silaghi-Dumitrescu.

Sursa: http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/sange-artificial-creat-cercetatorii-clujeni_6297/

27


Noutăţi din lumea farmaciei SIDA: Şansele de vindecare scăzute, din cauza unui rezervor viral mai mare

Altă metodă constă în inventarierea numărului de genomuri ale virusului prezent, dar, conform cercetătorilor, aceasta tehnică nu permite decât identificarea copiilor virusului cu mutaţii genetice care îl împiedică să funcţioneze, fapt pentru care acestea nu prezintă nicio ameninţare clinic. Pentru acest nou studiu, Robert Siliciano şi echipa sa au pus la punct o tehnică ce măsoară nu numai dimensiunea rezervorului viral, ci şi compoziţia acestuia.

Rezervorul viral al persoanelor infectate cu HIV, virusul care produce SIDA, este mult mai vast decât s-a estimat până acum, ceea ce complică şi mai mult eforturile de a vindeca această maladie, au arătat, cercetătorii americani. Potrivit estimărilor echipei de cercetători, "rezervorul" HIV este de 60 de ori mai mare decât sa constatat până de curând. Cu toate că tratamentele antiretrovirale actuale identifică şi distrug virusul activ, împiedicând reproducerea acestuia, ele nu pot elimina virusurile care nu sunt activate şi se ascund în celulele sistemului imunitar, explică cercetătorii. Până acum, virusologii măsurau mărimea rezervorului viral activând toate limfocitele T, principalele celule ale sistemului imunitar, considerând că astfel puteau să descopere toate celulele HIV inactive, dar validitatea acestei proceduri nu a fost confirmată niciodată.

Virusologul american a efectuat această experienţă în laborator, pornind de la 213 virusuri ale imunodeficienţei umane inactive, izolate în rezervorul viral al unui număr de opt persoane, analizând codul genetic al acestor virusuri. Stimulând sistemul imunitar al acestor pacienţi, cercetătorii au constatat că majoritatea acestor virusuri inactive sau pro-virusuri, aproximativ 88%, aveau defecte genetice care le împiedicau să se activeze, dar că restul de 12% erau intacte din punct de vedere genetic şi capabile să se reproducă. Bazându-se pe proporţia de 12% a virusurilor potenţial valabile, cercetătorii au calculat că rezervorul viral ar putea fi de 60 de ori mai mare decât s-a estimat. O mai bună înţelegere a acestor rezervoare virale este indispensabilă pentru a se pune la punct o nouă generaţie de tratamente, capabile să distrugă HIV, este concluzia cercetătorilor americani.

Sursa: http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/sida-sansele-vindecare-scazute--cauza-rezervorviral_6292/

28


Noutăţi din lumea farmaciei Un nou dispozitiv intrauterin pătrunde pe piaţa farmaceutica europeana

Compania farmaceutica Bayer HealthCare a finalizat cu succes procedura de autorizare a noului său dispozitiv contraceptiv intrauterin (DIU), care eliberează doze mici de levonorgestrel (hormon din grupa progestogenilor, derivat sintetic de progesteron). Produsul este denumit Jaydess®, a fost autorizat prin procedura descentralizată având ca stat membru de referinţă Suedia şi asigură o protecţie împotriva sarcinilor nedorite timp de 3 ani. Jaydess® se prezintă sub forma unui dispozitiv în formă de "T", de dimensiuni reduse (28 mm x 30 mm), fabricat din material plastic flexibil şi învelit de un cilindru ce conţine levonorgestrel. Jaydess® este introdus de către medicul ginecolog în uterul pacientei, unde eliberează cantităţi mici de hormon, motiv pentru care doar o mică parte din cantitatea de levonorgestrel eliberată pătrunde în circulaţia sistemica. Jaydess® se adresează în principal acelor femei care doresc să beneficieze de o metodă contraceptivă de lungă durată şi care nu doresc să utilizeze anticoncepționalele orale zilnice. El prezintă de asemenea beneficiul de a restabili nivelul normal de fertilitate al femeii după înlăturarea sa.

Efectul contraceptiv al DIU hormonale diferă de cel al contraceptivelor orale. Ciclul menstrual şi procesul ovulaţiei rămân practic neschimbate în cazul folosirii DIU. Mecanismul principal de acţiune al tuturor DIU hormonale, şi implicit Jaydess®, constă în manifestările la nivel local (uter) ale hormonului conţinut de acestea (de cele mai multe ori levonorgestrel), precum creşterea vâscozităţii mucusului la nivelul colului uterin. DIU pe bază de cupru prezintă acţiune spermicidă, deşi există şi evidenţe ale prezenţei altor acţiuni. Autorizarea Jaydess® a venit ca urmare a analizării rezultatelor unui studiu clinic multicentric de fază III, care a inclus un număr de 1.432 de femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, dintre care 556 (39%) nu au avut naşteri până în momentul studiului. Drept criteriu principal de evaluare a eficacităţii Jaydess® a fost folosit indicele Pearl (raportul procentual între numărul de sarcini x 12 şi numărul de femei x numărul de luni ale studiului; introdus de Raymond Pearl în 1933). Datele obţinute au arătat ca Jaydess® are o rată de eficacitate în prevenţia sarcinii de peste 99%. În general, Jaydess® a fost bine tolerat de către participantele la studiu şi nu au fost raportate reacţii adverse neaşteptate. În câteva cazuri izolate, s-au semnalat: sarcina ectopică, boala inflamatorie pelvină (BIP), expulzarea dispozitivului din uter, perforarea uterului.

Sursa: http://www.noutatimedicale.com/2012/12/Jaydess-dispozitiv-intrauterinlevonorgestrel.html#ixzz2jRK5btca

29


Noutăţi din lumea farmaciei Top 5 aplicaţii pentru iPpad şi iPhone Practice, elegante, uşoare, de mici dimensiuni, tabletele îşi găsesc din ce în ce mai multe aplicaţii în domeniul medical. Acestea variază de la facilitarea accesului personalului medical la o bază de date conţinând informaţii complete ale pacienţilor şi monitorizarea evoluţiei stării de sănătate a acestora, până la ajutorul acordat medicilor pentru optimizarea procedurilor medicale şi îmbunătăţirea metodelor de diagnosticare. Deoarece numărul aplicaţiilor medicale ce pot fi instalate pe iPad-uri este în creştere, experţii în domeniu au hotărât că este timpul să stabilească un top al aplicaţiilor medicale. Topul a fost realizat de către echipa Apple şi se referă la aplicaţiile disponibile pentru iPad şi iPhone. Pe primul loc se află Airstrip Cardiology, aplicație ce permite medicilor să vizualizeze EKG-urile pacienţilor; aplicaţia oferă posibilitatea construirii unui istoric al EKG-urilor şi consultarea acestuia ori de câte ori este nevoie. Skeletal System Pro III se află pe locul doi. Aceasta le permite medicilor să explice mult mai bine pacienţilor detalii legate de diverse afecţiuni ale oaselor, lovituri, răni, deoarece aplicaţia facilitează accesul la imagini detaliate ale sistemului osos. Poate fi folosită şi în scop didactic.

Urmează EyeDecide MD (Orca Health), disponibilă gratuit – cuprinde descrieri şi ilustraţii ale fiecărei afecţiuni oculare; este folosită mai ales în scop didactic. Mobile MIM, a 4-a pe listă, este de asemenea disponibilă gratuit şi este folosită pentru vizualizarea, analizarea în vederea stabilirii diagnosticului sau ca o bază de date pentru stocarea tomografiilor, radiografiilor, ecografiilor cu ultrasunete, analizelor RMN etc. Mobile MIM permite interpretarea mai uşoara a acestor analize şi în acest fel stabilirea unui diagnostic şi a unor scheme de tratament optime. Pe ultimul loc în top 5, însa la fel de importantă ca şi cele de dinainte, se află VueMe (disponibilă gratuit), folosită pentru vizualizarea analizelor imagistice medicale de către pacienţi. O altă aplicaţie impresionantă, votată numărul unu în topul preferinţelor specialiştilor, este Medscape Mobile, de asemenea disponibilă gratuit pentru: iPad, iPhone, iPod Touch, dispozitivele Android şi Blackberry. Este cea mai utilizată aplicaţie de către medici, ceea ce se explică prin faptul că le pune acestora la dispoziţie informaţii despre mai mult de 7.000 de medicamente, peste 3.500 de afecțiuni, peste 2.500 de analize imagistice, clipuri cu proceduri medicale, un soft ce permite predicția interacțiunilor medicamentoase, numeroase aplicații folosite în scop didactic etc.

Sursa: http://www.noutatimedicale.com/2012/07/aplicatii-medicale-dispozitive-mobile-ipadiphone.html#ixzz2B3jJQmmK

30


Ştiaţi că?  Antihistaminicele în combinaţie cu alcoolul pot provoca depresia SNC. Acest lucru înseamnă că ambele încetinesc funcţiile sistemului nervos central.  În intoxicaţiile cu paracetamol se administrează cât de repede posibil antidotul N-acetilcisteină.  Ceaiul de sunătoare consumat cu regularitate, pe o perioadă îndelungată poate diminua sau chiar anula efectele anticoncepţionalelor.  Chanel no. 5 a fost primul parfum aldehidic, creat în 1921 de parfumierul Ernest Beaux, ci nu de creatoarea de modă Coco Chanel.  Eroziunea smalţului dentar este favorizată de ingestia repetată, prelungită şi în exces de alimente/băuturi cu pH marcat acid, produs de: acidul citric (fructe şi sucuri de fructe), acidul acetic (murături, salate, sosuri) şi acidul carbonic (băuturi carbogazoase).

Informaţiile au fost preluate din prezentările cadrelor didactice ale Facultăţii de Farmacie „Carol Davila” Bucureşti: Conf. Dr. Gîrd Cerasela Elena, Şef de lucrări Dr. Chiriţă Cornel şi Şef de lucrări Dr. Ancuceanu Robert.

Oana Felicia Popescu Coordonator Departament Publicaţii|2013-2014

31


Info+ Masterul în cadrul U.M.F. „Carol Davila”, Facultatea de Farmacie, București

Facultatea de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti , în colaborare cu Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti, organizează începând din anul universitar 2006-2007, masterul interdisciplinar „Biostatistică”.  Admiterea la MASTERUL INTERDISCIPLINAR DE BIOSTATISTICĂ se face pe bază de dosar, în a doua jumătate a lunii iulie  Criteriul de selecţie este media anilor de studiu  Media minimă de admitere este 7 (şapte)  Taxa de înscriere este de 150 RON  Taxa anuală de şcolarizare este de 3100 RON, plătibilă în două rate semestriale  Criteriul de selecţie este media anilor de studiu, fără luarea în considerare a mediei de licenţă  Criteriu de departajare: în caz de medii egale, departajarea candidaţilor se va face pe baza mediei de licență  Numărul de locuri aprobat este de 25  Master- IF (învăţământ cu frecvenţă), doar taxă

Cursurile cu specific de analiza datelor rezultate din experimentele clinice sunt prezentate de cadre didactice ale Facultății de Medicină şi Farmacie, iar cele de statistică şi informatică sunt prezentate de cadrele didactice de la Facultatea de Matematică şi Informatică. Acest master respectă întocmai cerinţele formei de învăţământ de zi, prin următoarele:  durata studiilor este de 4 semestre  absolvenţii vor susţine o lucrare de disertaţie  toate cursurile se găsesc în format electronic pe pagina Web a Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti şi sunt accesibile cursanţilor pe bază de parolă  cursurile/seminariile/laboratoarele sunt organizate modular și programate după ora 16 şi sâmbăta şi duminica dimineaţa Absolvenţii cu lucrare de disertaţie al acestui masterat primesc diploma corespunzătoare eliberată de Universitatea din Bucureşti. În urma acestui master, aveți posibilităţi de angajare atât în cercetare cât şi în administraţie. Potenţiali angajatori: industria farmaceutică, spitalele, laboratoarele de analize, universităţile şi agenţiile guvernamentale implicate în serviciile de sănătate.

Gabriela Toma Coordonator Departament Educaţie şi Practică Farmaceutică|2013-2014 32


Info+ PRACTICĂ ÎN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ Bună dragi SSFB-işti! Numele meu este IoanaBianca Stoica, sunt studentă în anul 4 la Facultatea de Farmacie, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti şi ocup funcţia de Coordonator Relaţii Publice în cadrul Societăţii Studenţilor în Farmacie Bucureşti, implicându-mă cu plăcere în toate proiectele pe care le derulăm. Vreau să vă împărtăşesc în cele ce urmează din scurta mea experienţă pe care am căpătat-o în practica de vară în una dintre cele mai importante fabrici de medicamente din ţară de la ora actuală, Glaxo Smith Kline România. Fabrica GSK din Braşov este una dintre cele mai mari şi mai moderne unităţi de producţie farmaceutică din România. Aceasta a evoluat în ultimii ani de la producerea de mărci generice exclusiv pentru piaţa locala către poziţia de fabrică integrată la nivel mondial, fiind conformă standardelor de Bune Practici de Fabricaţie (GMP). GSK produce la Braşov o gamă largă de produse farmaceutice, care ajung atât la pacienţii romani, cât şi la cei din peste alte 80 de ţări din întreaga lume. Fabrica GSK din Braşov produce 16 mărci de medicamente analgezice, antipiretice şi antiinflamatorii, medicamente pentru sistemul gastrointestinal, sistemul nervos şi cel respirator. În 2011 au finalizat la Braşov investiţii de 7 milioane de dolari în două linii de producţie pentru mărcile Seroxat (antidepresiv) şi Retrovir (HIV), devenind astfel

singura companie farmaceutică inovatoare ce produce branduri globale la nivel local. Spiritul de voluntariat este prezent şi în rândul angajaţilor GSK din Braşov, aceştia se implică activ în viaţa comunităţii locale. Din 2009, ei participă la “Orange Day”, un eveniment anual în cadrul căruia angajaţii GSK îşi dedică o zi lucrătoare voluntariatului. Anul trecut au creat ornamente şi bijuterii pentru a aduna fonduri pentru centrul de îngrijire paliativă Hospice Casa Speranţei, au donat sânge pentru pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean şi au ecologizat o zonă turistică din judeţul Braşov. Datorită acestor realizări poţi să îţi dai seama ce fel de oameni lucrează în cadrul companiei, primitori şi dedicaţi, care m-au impresionat în mod semnificativ şi pentru care port un respect considerabil. Aceştia mi-au asigurat un mediu de lucru foarte plăcut şi au fost deschişi întrebărilor mele. Au reuşit să îmi împărtăşească din experienţele lor, lămurindu-mi toate curiozităţile legate atât de producţie, calitatea produselor, cât şi în cadrul laboratoarelor Fizico-chimic şi cel de Microbiologie. Prima zi alături de un personal calificat, angajaţi ai unei companii multinaţionale de prestigiu şi cu înalte standarde în domeniul calităţii produselor, îţi face o mare plăcere şi îţi dezvoltă dorinţa de a învăţa sistemul de funcţionare a unei instituţii de o mare amploare, cât şi studierea fiecărei componente a acestui sistem. 33


Info+ Primul contact cu brandul GSK îl reprezintă o scurtă introducere în istoria companiei, urmată de prezentarea a câtorva proiecte de voluntariat în care angajaţii sunt implicaţi. Următorul punct pe ordinea de zi o reprezintă protecţia şi siguranţa în muncă, asigurată de o inducţie ţinută de către un membru al departamentului de EHS (Environment, Health and Safety). În următoarele zile am fost repartizată departamentului de Controlul Calităţii, pe partea de Controlul Documentelor, dar şi Conformitate şi Înregistrări, unde am studiat diverse proceduri şi un dosar stufos destinat obţinerii autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament. Următoarea oprire a fost în cadrul Laboratorului de Analiză şi Control Fizico-Chimic, unde mi-a fost explicată procedura de echipare, iar apoi mi-au fost prezentate diferite aparate pe care se lucra în laborator, cum ar fi balanţe analitice, ph-metru, tester de dizolvare, tester de duritate, HPLC, dar şi aparate care realizau spectre IR, sub diferite forme ale materiei prime sau medicamentului analizat. Toată această aparatură te pune pe gânduri şi te face să-ţi aminteşti toate cursurile din timpul anilor precedenţi de facultate în care domnii profesori îţi explică cu atâtea amănunte

funcţionarea acestora, dar nu îţi captează în totalitate interesul pentru acestea. Dar când asişti la realizarea unei analize pe un astfel de aparat ţi se deschide apetitul de mai mult, iar curiozitatea pentru analizele realizate în laborator pe diferite medicamente este în creştere. Am continuat în Laboratorul de Microbiologie, unde am putut vedea prepararea mediilor de cultură, prelevarea de probe de pe diferite ambalaje, dar şi interpretarea unor rezultate. Aici am putut să aprofundez cunoştinţele pe care le-am acumulat în urma cursului de microbiologie, recunoscând multe din procedurile utilizate de către analişti. Am încheiat stagiul de practică cu o mult aşteptată vizită în secţia de producţie, unde am fost impresionată de volumul de medicamente care se produc într-o singură zi, dar şi de diversitatea produselor şi formelor farmaceutice. Am urmărit cu interes procesele de fabricaţie, cum sunt comprimarea, capsularea, iar apoi condiţionarea primară, secundară, dar şi terţiară. Stagiul de practică din cadrul fabricii GSK Braşov a fost unul foarte interesant, unde am câştigat experiență în diferite arii pe care le implică fabricarea medicamentelor, dar mai ales am reuşit să înţeleg ce presupune munca de laborator. Cu siguranţă acest domeniu reprezintă un punct foarte atractiv pentru cariera mea. Vă doresc, vouă viitorilor farmacişti, să găsiţi şi voi o oportunitate asemănătoare care să vă inspire în viaţă, aşa cum am avut eu şansa.

Bianca Ioana Stoica Coordonator Departament Relaţii Publice|2013-2014 34


Info+ CÂND ISTORIA SE UNEȘTE CU PREZENTUL BURSA “CONF. DR. FARM. ZISI ȘT. FÂRȘIROTU” ȘI SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ISTORIA FARMACIEI ÎN CÂTEVA CUVINTE

Preocuparea pentru istoria științelor farmaceutice reprezintă un element de interes pentru orice student al Facultății de Farmacie. Studiul istoriei profesiei noastre constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale Societății Române de Istoria Farmaciei (SRIF), societate înființată în anul 1991 sub atenta îndrumare a Lector Univ. Dr. Farm. Constantin Iugulescu (1924-2006), având sediul în Facultatea de Farmacie din București. Între obiectivele societății figurează și: conservarea și valorificarea patrimoniului farmaceutic național, cunoașterea istoriei farmaciei românești în toate domeniile ei etc. În prezent, Societatea se bucură de aproximativ 300 membri, încadrați în mai multe secțiuni: București, Iași, Brăila, Oradea, Craiova. Comitetul de organizare este format din:  Președinte – Conf. Dr. Farm. Adriana-Elena TĂEREL  Vicepreședinte – Conf. Dr. Farm. Valentina SOROCEANU  Secretar general și președinte de onoare – Prof. Dr. Farm. Ana CARATA  Trezorier – Șef. Lucr. Dr. Farm. Cristina RAIS De-a lungul scurtei sale istorii, Societatea a cunoscut mai multe etape importante de formare, ca de exemplu, înfrățirea cu Societatea Catalană de Istoria Farmaciei (1993) și afilierea la Societatea Internațională de Istoria Farmaciei (1998). Membrii au posibilitatea de a participa cu lucrări sau postere științifice în cadrul sesiunilor trimestriale, la reuniunile naționale sau la congresele internaționale din domeniu. Anul acesta avem privilegiul de a vă invita să participați la Sesiunea trimestrială din data de 23 Octombrie ce va avea loc la București în cadrul Facultății de Farmacie. Amintim de faptul că viitoarea Reuniune Națională va avea loc la Brăila, în primăvara anului 2014.

Un privilegiu deosebit este acordat studenților Facultății de Farmacie, care beneficiază de o serie de facilități. Aceștia au posibilitatea de a participa la sesiunile trimestriale cu sau fără lucrare științifică. De asemenea, studenții, membri SRIF, nu vor plăti cotizație de membru, având gratuitate la toate evenimentele societății. Cu scopul stimulării activității de cercetare științifică a studenților Facultății de Farmacie, începând cu anul 2010, a fost lansată o bursă anuală de către fiica fostului cadru didactic de la disciplina de Istoria Farmaciei, Conf. Dr. Farm. Zisi Șt. Fârșirotu. Aceasta este acordată unui student al Facultății de Farmacie din anul de studiu a materiei de Istoria Farmaciei pentru realizarea unei lucrări de excelență și este premiată cu o bursă în valoare de 1000 de euro. Pe lângă acest premiu substanțial, studentul va deveni membru al Societății, putând realiza și alte cercetări pe viitor. În calitate de fost participant și premiant al bursei de excelență doresc, pe această cale, să îi încurajez pe studenți să nu ezite în a participa la această activitate. Vă asigur, dragi colegi, că nu partea financiară este premiul acestei competiții, ci experiența pe care o veți cumula. Astfel, cu toții veți fi câștigători. În plus, toți participanții vor primi o diplomă de participare și vor deveni membri SRIF. Eu, personal, nu am crezut vreodată că voi câștiga. Cu toate acestea, nu gândul premiului m-a împins să merg mai departe, ci dorința arzătoare de a descoperi și de a împărtăși cu alții din descoperirile realizate. Un lucru important pe care trebuie să îl învățați în viață este ideea că, pentru a primi ceva, trebuie, la rândul tău, să dăruiești ceva. Am simțit o emoție puternică atunci când am reușit, la rândul meu, să scriu pagini de istorie. Am descoperit pe parcurs o serie de avantaje pe care le oferă participarea la bursă:

35


Info+  Pregătirea pentru lucrarea de licență. Lucrarea de excelență trebuie să respecte aceleași condiții de redactare ca cele ale lucrării de licență (părțile componente: coperta cu informații complete referitoare la instituția de învățământ, disciplina, titlul lucrării, autorul, anul realizării, cuprins, titlu, subtitlu, concluzii, bibliografie, aspecte referitoare la valoarea informațiilor, forma de prezentare, caractere diacritice etc.)  Cunoașterea exprimării academice, aspect util în viitoare lucrări științifice  Creșterea respectului și a încrederii față de propria persoană  Cunoașterea unor personalități și oameni de valoare din domeniul farmaceutic  Posibilitatea de a participa la congrese, conferințe etc.  Veți învăța cum se realizează o lucrare științifică de calitate, având totodată, posibilitatea de a le publica în reviste și cărți de specialitate. Acest lucru vă va fi util pentru continuarea pregătirii universitare.  Colaborarea cu diferite cadre didactice. Veți avea de învățat foarte multe lucruri. În selectarea câștigătorului se va avea în vedere atât calitatea dosarului academic, cât și calitatea lucrării prezentate de către student comisiei de evaluare. Comitetul de evaluare este compus din cadre didactice ale facultății și de reprezentantul bursei Fârșirotu : Prof.

Dr. Farm. Ileana Chiriță, Prof. Dr. Farm. Ana Carata, Conf. Dr. Farm. Adriana Tăerel, Conf. Dr. Farm. Valentina Soroceanu, Conf. Dr. Farm. Lăcrimioara Popa, Asistent univ. Dr. Farm. Emilia Stancu, Fizician Vladimir Fârșirotu. Regulamentul bursei vă va fi prezentat la începerea predării cursului de Istoria Farmaciei sau îl puteți cere chiar de la disciplină. Ținând cont de acest lucru, nu voi insista decât asupra unor aspecte esențiale pe care trebuie să le luați în considerare.  Cunoașterea de către studenți a contribuției părintelui Colecției de Istoria Farmaciei “Conf. Dr. Farm. Zisi Șt. Fârșirotu”. Lucrarea voastră trebuie să conțină cel puțin un capitol dedicat Farm. Fârșirotu. Realizările sale reprezintă un model de urmat, pe care fiica sa ne îndeamnă să îl redescoperim.  Încercați să vă axați pe elementele de noutate pe care le aduceți: documente originale, descoperiri noi etc.  Încercați să prezentați descoperirile dvs. în cadrul sesiunilor de comunicări științifice studențești. În încheiere doresc să vă reamintesc SCOPUL pentru care a fost creată această bursă, și anume: încurajarea studentului de la Farmacie, a trei calități critice, care conduc la EXCELENȚĂ: CAPACITATEA DE A VISA, PERSEVERENȚA ȘI PASIUNEA. Sunt reguli care trebuie urmate nu doar pentru a obține o bursă, ci pentru a obține succesul în viață. Primul pas pe care trebuie să îl faceți este să încercați, restul va veni de la sine!

Laura Nicolae Secretar SSFB|2012-2013

36


Hai să ne distrăm! Reţeta de distracţie !

Pentru că am trecut de perioada de sesiune şi pentru că dorim să pășim cu dreptul în noul semestru al anului universitar vă propunem câteva metode de distracție alături de prieteni:

Tribute Club de înaltă ținută cu muzică şi cultură live, un omagiu adus divertismentului de calitate. Concerte live de mare clasă şi nopți de petrecere sălbatică.

Tribute este un loc special, alimentat de acei oameni speciali care sunt însufleţiţi de fiorii unei reprezentații live, cu o experiență distinctă experienței de club. O seară obişnuită în Tribute înseamnă party alături de band-ul clubului - Asha and the Tribute Girls. Pe scena clubului au cântat tot felul de nume, de la trupe de jazz până la formaţii autohtone precum Voltaj, Incola, Vama, Horia Brenciu.

Zona Lipscani este celebră pentru cluburile Fire, Expirat şi Club A, preferatele iubitorilor de muzică veche. În Club A se organizează frecvent concerte pentru iubitorii de muzică rock, în timp ce fiecare seară din săptămână găzduieşte o petrecere tematică. Preţurile sunt ca pentru studenţi, o bere fiind numai 6 lei. În clubul Fire poţi asculta melodii celebre apărute în ultimii 30 de ani, în timp ce în B52, un club din zona Parcului Carol, se poate dansa pe ritm de rock sau rock alternativ. Concertele live şi berea ieftină fac din acesta un loc iubit de tineri.

Sursa:http://adevarul.ro/news/societate/cele-mai-tari-locuri-distractie-studenti1_50ad5d887c42d5a66393c22d/index.html

37


Hai să ne distrăm! Stand-up comedy este o altă metodă de relaxare şi distracție, pe care v-o recomandăm. Dacă vă plictisiți sau pur şi simplu aveți chef să râdeți şi să vă destindeți într-un mediu plin de umor, spectacolele de acest gen sunt cele mai potrivite. Un număr de comedie la un show de acest gen durează între una sau două ore, iar programul şi preţurile diferă, în funcție de loc şi eveniment. În general prețul biletelor este între 15-25 lei / persoană. De asemenea, este bine să vă faceți rezervare din timp, ca sa fiți siguri că veți avea loc.

Sursa: www.metropotam.ro

Valentina Niţu Coordonator Departament Publicaţii|2012-2013

38


Aventurile lui Farmsy După cum v-am promis, vom continua şi în acest număr seria de benzi desenate cu simpatica Farmsy!

39


Echipa SSFB 2013-2014 Executivul

Anca Mihaela Tudor Preşedinte

Mihaela Corina Bălănescu Vicepreşedinte Externe

Cristina Gabriela Stecoza Trezorier

Andreea Sălăgean Vicepreşedinte Interne

Elena Mădălina Zaharia Secretar

40


Echipa SSFB 2013-2014 Coordonatori Departamente

Alina Ionela Alan

Andreea Orzan

Coord. Dept. Sănătate Publică

Coord. Dept. Resurse Umane

Raluca Radu

Gabriela Toma

Coord. Dept. Schimburi Studenţeşti

Coord. Dept. Educaţie şi Practică Farmaceutică

Emilia Buiac

Ioana Bianca Stoica

Coord. Dept. IT

Coord. Dept. Relaţii Publice

Oana Felicia Popescu Coord. Dept. Publicaţii

41


Redacţia:

Oana Felicia Popescu Coordonator Departament Publicaţii SSFB

Asistenţi redacţie:

Cristina Gabriela Stecoza Trezorier SSFB

Raluca Radu Coordonator Departament Schimburi Studenţeşti SSFB

Colaboratori: Anca Mihaela Tudor Mihaela Corina Bălănescu Alina Ionela Alan Andreea Orzan Bianca Ioana Stoica Gabriela Toma Monica Luca Ioana Laura Bogdan Valentina Niţu Laura Nicolae Irina Maria Chiriac Ioana Păun

Corector: Cristina Gabriela Stecoza

42

Profile for Bianca Roxana Apostu

2__  

2__  

Advertisement