Page 1

Totul despre J. Autor: Bianca Mihaela Dobrescu


Capitolul 1. Introducere în lumea Sophiei și a lui J. Nota autorului: Precizări: J. Este un personaj fictiv, la fel și Sophia. Peripețiile personajelor pot fii născociri iar uneori autoarea a exagerat. * Liniște ! Și tu măi, dă-te jos de acolo, nu te sinucide! Da, vorbeam cu pisica.. Astăzi îi voi scrie lui J. nu a mai dat semne de la înmormântarea vecinei ăleia cu părul cât claia, mi-e dor de J. Mă amuză cu nonsensurile lui/ei, cu dualismul. Dacă J îmi spune că stă într-un iglu și vede pinguini... Mi-e clar că și-a golit camera, a vopsit-o în alb, n-are bani de căldură și are Linux ca sistem de operare. Ultima oară mi-a spus că nu știe dacă-i bărbat sau femeie, că tocurile sunt sexy în picioarele oricui, să nu uităm de rochia cât mai scurtă. Lui J îi plac femeile la fel de mult cât îi plac bărbații. ( precizare: J. Nu este transexual) Pe J. l-am cunoscut/am cunoscut-o, nu am să vă spun ce este, acum doi ani ... Era tot iarnă, eu căzusem, pe tocuri în Constanța la o adunare a scriitorilor, mă dădeam drept cineva trimis de la ziarul Z, cu toate că nu eram, îmi place să fiu peste tot, să știu cum gândește X, ce mănâncă Y, ce se întâmplă cu albul când zăpada se topește, de ce casa-i casă și nu masă, îmi place să mă pierd în tot felul de întrebări al căror răspuns vine evident cu o altă întrebare. Una din cele mai mari temeri ale mele este să nu mă mai intereseze nimic, nu-i tocmai vesel. Stând în „the doors”, la un vin fiert, zâmbind șiret în colțul gurii, mă apuc să fac chetă, deși nu duceam lipsă de nimic -ba chiar se și găsiseră unii să-mi facă ochii dulci dând de băut- eu pierdută-n cheta mea, dau peste J., cu ochii săi verzi, îmi întinde bani


moldovenești, am rânjit larg. I-am permis să-mi sărute obrazul, apoi s-a așezat la masa la care stam.. Am vorbit mult, delira, sau cel puțin așa mi s-a părut. - Știi că eu sunt Zeu, că eu te-am creat? - Foarte amuzant! hahahaha – Ei bine, să nu mă crezi, dacă vei crede îmi vei strica acoperirea, la începuturi m-am distrat printre oameni, tot ce vreau e să învăț să iubesc.. e chiar atât de greu? cum puteți? Cum de vam dat acest minunat dar? ”Simțeam o doză de tristețe în glasul său de ins alcoolic. Am lăsat discuția neîncheiată, alcoolul ăsta! Atât mi-am spus

Capitolul 2. Notă: Nu este inspirat din „Scisori imaginare”, ori alte lucrări. ( Spun acestea căci mi s-a dezbătut capitolul). *Secretul ce se spune singur. J. se schimbă de caracter cum îți schimbi garderoba primăvara, în fiecare zi se crede altcineva. Mi-a fost milă de povara ce a trebuie să o poarte atunci când și-a spus: Voi fi Sisif. I-a scris chiar și o scrisoare. Tu- drag Sisif,

Nu știu alții ce cred dar eu te admir, ne-ai arătat viitorul, de te cunoșteam în clasele mici, nu s-ar mai fi speriat nimeni de ochii mei mari, visători, aș fi fost cel mai speriat copil, știind că va trebuii să port troiene de minciuni, de vise nerealizabile, de gânduri neadecvate, mi-e frică S.! Frică că nu o să le pot arunca niciodată la ghenă, mă urmăresc pretutindeni ... Eu nu am răpit-o pe Aegina, eu am smuls visele tuturor, le-am spus


că prăbușirea e inevitabilă, mi-e rușine cu mine! Oriunde merg mă gândesc la copacii ce au devenit cei ce și-au curmat viața în spitale albe, unde toți mi se credeau tați, unde febra era tratată cu saprosan și femei în plină floare se masturbau lângă pian după beau alcool etilic. Totul din vina mea S., din nenorocita mea de judecată, ce-i de făcut? Sinuciderea-i pentru proști! La fel și heroina! S. tu ți-ai ratat șansa, Zeus a fost nemilos, eu ce pot să fac? Oare or să mă părăsească cândva? Or să dispară? semnat: J. Alteori s-a crezut Icar, sigur că i-a scris și lui în următoarea zi.

Fiu al lui Dedal,

Icar dragule, tu m-ai învățat ce-i mai important pe lumea asta! Mulțumită ție, am ucis cu gândul și a trebuit să îmbrac costumul lui Sisif! Realizezi că omul întodeauna vrea mai mult și mai mult și cu adevărat are nimic? Nimic îți strig! Trebuia tu să dovedești că nu putem obține cunoașterea absolută? Să îți faci aripi de ceară să îl enervezi pe Helios? Pe tine te-a înghițit Egeea, pe mine… pe mine mă sufocă mediocritatea! Mă duci cu gândul la Manole, biet meșter! A încercat să se împotrivească destinului .. a crezut că sacrificând ceva va obține altceva.. de la el știu că sinceritatea nu trebuie să domnească mereu, că pretutindeni se ivește unu care să distrugă totul pentru propria-i fericire, da.. omul e cea mai egoistă ființă de pe pământ.. Voi încheia, mă enervez. J.


Capitolul trei *Notă: Subiectivism, am luat totul personal, am aruncat în cârca personajelor vina pentru propriile-mi păreri. Definiții Într-o seară superbă de mai stând pe acoperișul casei sale, de unde ne place să privim orășelul ăsta de provincie, i-am amintit că-s copilul cu întrebările, astea fiind spuse l-am pus să dea o definiție cuvintelor pe care le folosesc cel mai des oamenii. - J. ce crezi despre așteptare? - Încep cu Zaharia Stancu, îl plac mult, deci : „nu am să vă spun pe cine aștept, dar aștept” . Starea în sine o ador, îmi pare dorința unui alt sfârșit poate chiar grandios, schimbare.. - O rebeliune interioară a speranței! îi tai eu.. - Of, dilatarea timpului și am încheiat! - Hihi..durerea? Cum percepi tu durerea? - Amuzant! Prin receptorii de simț! - Te vreau serios! - Bine, (ce ar mai fi viața fără durere? Spunea un nimeni, căci dacă nu ieșim din anonimat, nu facem cu mâna, rămânem niște nimeni) majoritatea cărților s-au scris din durere. Durerea îmi sună a prea multă plăcere, a trezirea bruscă la realitate, să te vezi acolo cu universul ciobit de alții și să vrei să o iei de la început, într-un alt mod, în timp ce-ți clădești un nou viitor -te simți atât de sigur pe tine, perfect, încât ceea ce urmează nici nu contează.- Opusul hedonismului! - De acord, mai ai și altceva? - Sigur că da! Tăcerea? - Ei bine…tăcerea.. liniștea.. mă duce cu gândul la o bibliotecă imensă, cum nu am văzut vreodată, eu gândurile mele și ale altora nerostite, doar scrise. Un loc unde eu pot fi pentru o clipă criminal, psihopat, detectiv, cu simțămintele de rigoare. - Pe aproape. - E doar părerea mea!


- Spune-mi.. spune-mi ce-i iubirea! - Iubirea.. greu..râsete cu sughițuri, frângerea genunchilor, emoții, roșeață în obraji, prinderea răsăritului..renașterea membrelor ofilite lângă cineva drag fără de care nu poți trăi. - Ai iubit vreodată J. ? - Cu patimă… Siluetele ne dansau în umbră, felinarul ne spiona goliciunea (am distrus felinarul!) , buzele-i groase le zdrobeau pe ale mele dulceag, cu furie.. sărutul ăla sub o lună tuberculoasă, palidă, și niște stele ce compensează nu poate fi definit, fericire melancolie zâmbet. Trăiri peste trăiri într-o singură clipă. Mi-e dor să iubesc, să alerg pe câmpii strigând că exist și viața-i superbă.. Era prin 1933.. Aveam un alt costum de om pe-atunci.. ( A scos din buzunar o poză mototlită și alb-negru) - De privisc atentă poza asta din 1933 în urechea dreaptă (în poză – stânga jos în lobul urechii) observ un șurub cu cap cilindric… așa era moda pe atunci? I’m just sayin’ - Oh, haide! Improvizam.. Nu ai idee ce timpuri erau… Trebuia să le facem față.. discursul lui Hitler, oamenii înspăimânta ți, criză, toată lumea vindea-nimeni nu mai cumpăra (ca și acum de altfel) , citeam speriat/ă Patul lui Procust în timp ce I. Gheorghe Duca era asasinat, apoi m-am delectat și cu Blaga, tocmai publicase Cunoașterea Luciferică, apăruse și Eliade cu Maitrey, o poveste de dragoste nesiropoasă care mă fermecase..și după am încheiat anul cu Cartea Nunții, șurubul ăla, din depozitul de fiare vechi încă îl păstrez, l-am pus bine la presat în niște cărți, îmi va aminti de anul ăla întodeauna! - Și uiți de iubit/ă.. - Scriam într-o beznă nefirească scrisori care mai de care mai porno, toate sunau a Cărtărescu… - Nu-mi place Cărtărescu.. - Heh..ar fi trebuit să citească mai puțin playboy ca să ajungă la o concluzie plauzibilă, altfel iubim femeile pentru că-s futeșe. Eu cred în alte teorii neaplicate/neexplicate până acum…de ce paralelismul


există și intersecția la fel? De ce două pete pot deveni un fractal, dacă multiplici petele ca și căderea unui fulg de nea, până și fulgul este un fractal nu doar căderea lui.. - Hihi.. Ai spus vreodată cuiva -te iubesc-? - Îți citez un pasaj din B. D. „Muritorii se folosesc de cuvinte banale ce pot fi percepute doar de simţuri, muritorii sunt inutili. Ei nu mai cred în consistenţa viselor şi pretind, aşa fără ruşine, că nu se mai poate ghici viitorul. Îşi spun chiar şi “te iubesc” de parcă ei ştiu ce înseamnă” - Tu știi ce înseamnă? - Evident, să dai totul pentru o mușcătură de coapse, să spui cuiva că-i pasărea ta phoenix, să trăiți totul ca și cum ar fi prma oară.. - Dar asta-i imposibil! - Știu, dar în căutarea androginului voi fi întodeauna, câte vieți mioi feri. - Heh. Dar vei păcătui, deja o faci.. iei numele Domnului în deșert J, asta-i blasfeme curată.. cum te poți crede Zeu când spiritual ești așa slab/ă? - Taci! Îmi strici acoperirea, poate ne aud spiritele, pe aici pe undeva Ș. își duce veacul, Păcatul.. eu nu îl văd ca pe o slăbiciune, ci ca pe o încurajare, cădem în păcat- bun, acum trebuie să evdăm, să rupem gratiile alea nenorocite iar pentru asta avem nevoie de multă voință, mult curaj, multă motivație, iar acei ce reușesc merită admirați, e ca și cu lăsatul de tutun. - Ș. ? - Da, Ș. .. lasă, îți povestesc altădată! Uite Copacul Lumii! - Ce-i copacul Lumii? - Calea Lactee.. - De unde și până unde denumirea asta? - Așa o numeau mayașii, o reprezentau ca un arbore înalt numit Ceiba, nu e singura denumire.. o mai numeau și wakah chan - Ă? Traducerea te rog! - Of, wak= a crește, șase, chan sau k”an= patru, șarpe, cer. Arborele lumii a apărut atunci când Săgetătorul era mult deasupra orizontului, atunci calea lactee a răsărit din orizont și s-a cățărat către nord,


nebuloasele ce formau calea lactee au fost văzute atunci ca arbore al vieții, din care toate formele vieții se trag, pe lângă săgetător, centrul galaxiei noastre, unde copacul lumii și Ecliptica se întâlneau, era în centru atenției mayașilor.. un element important al copacului lumii era monstrul kowak.. - Un monstru? Ca-n basme! Mai spune..cum arăta monstrul ăsta? - Avea un cap gigantic cu semn în frunte…se spunea că-i asemănat cu un munte sau un monstru înțelept, un vas de sacrificiu de pe capul său conținea o sabie reprezentând sacrificiul și Kimi.. ce semnificau moartea... Capitoul 4. Notă: Câte ceva și despre draga de Sophia, căci fără ea J n-ar fi existat. * Discuția a rămas neterminată, eu adormisem, poveștile lui J. sunt minunate seara, cu cât mă străduiesc să fiu mai atentă, cu atât somnul mă îmbrățișează. J. este și un bun ascultător… De curând l-am cunoscut pe Andriș, un brunet cu ochii albaștrii în care văd tot ce vreau eu, și muntele și marea, de obicei uit ce văd apoi reinventez de fiecare dată, nu se prinde nimeni, nimeni- ei bine, da.. m-ați prins! Sunt o singuratică, îmi pierd timpul în general cu J. și cărțile pe care mi le recomandă, aseara m-a vizitat soră-mea Ines și m-a scos în oraș. Nu mai ieșisem de ceva vreme, Andriș este unul din prietenii ei, ea-i o nebună, pierde timpul petrecând în neștire, face parte din minunata-i muncă.. e organizatoare de nunți, așadar are multe cunoștiințe care nu o vizitează și pe care nu le vizitează, dar întâmplător li se intersectează drumurile prin diferite localuri. Mi-e dor de Ines, cea din copilărie, ah! Câte năzbâtii mai făceam.. Ines e mezina, eu aia mare, m-a văzut întodeauna ca pe un model, nici nu știu ce a văzut în mine, sunt retardată pe plan sentimental, scriitoare de duzină- nici nu trăiesc ceea ce scriu, scriu ceea ce vreau să trăiesc și nu se adeverește, asta-i proză proastă, mereu am considerat că un roman de calitate e cel în care autorul se regăsește


în toate personajele sale, în care ne spune ce se întâmplă cu el până la sfârșit, nu-l lasă de izbeliște, nu și-l părăsește, dacă îl uită.. e ca și cum s-ar uita pe el însuși, s-ar arunca. *Eu și Ines Ines are mai mulți tați, după divorțul mamei de cunoscutul actor F. G., a avut mai multe aventuri, nimeni nu știe sigur, ea nu a căutat dovezi, nu i-a păsat. Poate de aici și nonconformismul ei, nu și-a găsit nicăieri locul, a avut atâtea slujbe, atâția iubiți. În prezent locuiește cu norvegiana ei de pădure (pisica) și nu iubește pe nimeni. Sunt curioasă care va ajunge mai sus, care va lăsa în urmă mai multe, nu a fost vreodată vorba de o competiție între noi, ne-am ajutat reciproc, dar gândul ăsta mă macină, roade din mine ca un vierme. - Sophia! Rochia neagră de catifea și cizmele alea lungi din Paris! - Dar, tricoul cu „Nirvana” și bocancii ce-au? - Fi serioasă! -Hai, mahiează-mă odată! Nu ies la întâlniri pentru că mi-e lene să mă aranjez, nu văd rostul, o femeie e frumoasă dimineața, naturală! Ce atâta machiaj, atâtea rochii de probat, când el se va uita la forme? *Seară, mal al Dâmboviței.. „- Ce ar fi dacă am fii niște sori iar zâmbetul s-ar transforma în raze puternice, dimineața? - Ce ar fi dacă de la atâta fericire, trupurile noastre în intimitatea absolută, defapt ar devenii gheață? Apoi cuminți, depărtându-ne câtuși de puțin, să ne topim, să renaștem.. - Din noi.. - Da, eu voi putea fi tu și vice versa.. - Ce-ar fi dacă am răsări arzând?” Asta îmi notam eu în carnețelul pe care îl port în buzunarul hainei


întodeauna, în timp ce așteptam – punctualitatea nu-i punctul meu forte, de astă dată am ajuns mai devreme, de obicei îmi ia ore-, așa voiam să fie.. *O siluetă-n noapte. - Salut Sophia! - Hey. „ bărbat-curaj” îmi spun ca pentru mine, nu aude, am momente de scurtă durată de genul. - Vom sta aici devenind criminali în serie, ucigând insecte (am uitat piciorul patului acasă!) sau mergem undeva..? - Ești amuzantă! Unde vrei să mergem? - La o bere, e meci! Sunt obsedată să văd echipa cu care țin cum pierde ( n-am să vă spun care), nu mă numesc microbistă, de obicei ratez meciurile, dar prevăd că va fii plictisitor să fim doar noi- fără restul lumii- Ei bine, nu-s demult în țară, nu știu pub-uri de genul, putem merge oricum undeva, dar fără meci! *Mă supun.. * A. are multe ticuri, de la J. am aflat că ticurile sunt mai frecvente la bărbați, își duce mâna prin păr, își mușcă buzele, asta în alți termeni ar fi însemnând că vrea să mă sărute.. dacă luăm în calcul și faptul că se uită la buzele mele de ceva ceasuri, dar eu consider că are ticuri și gata.. Nu răspund gesturilor sale, doar discuției despre sex.. Îmi amintește de sfaturile lui Amy Schumer..așa că pun în aplicare: - A., ai gonoree? - Ce-ți venii? - Vrei să ai? A râs, deși avea un pic mutră de speriat.


*Ajunsă acasă J. mă ia în primire. - Nici nu ai idee cât l-ai zăpăcit pe bietul om S.! - Cum așa? - Ei bine, știi.. drumul spre pub pentru el a fost o mare provocare, i-ai îndrugat vrute și nevrute, l-ai supus atâtor încercări, ar fi trebuit să vezi cât se chinuia să găsească un răspuns concret.. știi când i-ai spus: „e absurd să poți cădea de pe o podea bine prinsă, fără a fii o capcană?”.. discuția aia nu își avea rostul, sau..: „eu îmi smulg părul când mă plictisesc, îl pun la presat în cărțile sandrei brown ca să nu îl găsească nimeni, în plus.. ea știe mai bine ce să facă cu părul, nu contează care..” .. și la sfâșit când a vrut să te sărute, ai întors capul și i-ai spus: „nu cred că am o respirație minunată, într-un fel sunt obsedată de igienă, înainte să ne sărutăm ne spălăm pe dinți!” și ai fugit. - Dar … - Sophi, ia aminte la ceea ce a spus Maica Tereza: „Dacă stai să judeci oamenii nu mai ai timp să îi iubești”. - Nu l-am judecat! - I-ai pus nervii la încercare! - Dacă mă place, va bate câmpii cu mine într-o seară de mai! Va învăța de la cei mai buni, cum și eu am făcut-o! - Oh, haide.. maturizează-te ai 23 de ani, locuiești singură într-o mansardă, mă faci să îmi fie milă de tine! Să îți spun o poveste.. Pe vremea când eram jurnalist/ă, l-am urmărit și pe Mahatma Gandhi pentru a-i lua un interviu, el mă refuza de fiecare dată plicticos, într-una din zile m-am enervat și l-am întrebat direct: „ Care-i mesajul tău pentru oameni?” Și Gandhi mi-a răspuns: „Mesajul este viața mea!”.. Deci Sophia, care este mesajul dat de viața ta? Lașitate curată?! * J. m-a supărat, cum îndrăznește? M-a supărat poate pentru că are dreptate, întodeauna am fugit de cei cărora le-am permis să se apropie prea mult de mine, mii de gânduri despre cum ar putea muri în brațele mele mi-au trecut prin


căpșor. Mi-e teamă să îi las să mă cunoască pentru că mă atașez repede, mai bine îi țin la distanță, astfel evit dezamăgirile, sau înmormântările, vreau să văd un cadavru -Acum omul este viu, peste o secundă-mort. Aparent identic, de fapt nu mai poţi reporni o maşinărie biologică odată ce s-a oprit-. Nu mi-au plăcut oamenii încă de mică, mă speriau- prea visătoriștiam că vor da nas în nas cu dezamăgira, J. s-a asigurat că-mi va intra asta bine în cap și nu va ieși pe nici o ureche. Mi-a inserat și ideea cum că ar fi răi, trișori, îmi vor distruge viața. Acum ce face? Deja îl aud citându-l pe Gandhi: „ Fii tu însăți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” * O nouă zi, un alt duș, o altă Evă. Mă privesc în oglindă mușcându-mi buza inferioară, parcă A. nu-i chiar aiurea, poate merită o șansă. Poate și eu merit un alt sfârșit. Pun mâna pe telefon, butonul pentru fericire s-a stricat. Mă gândesc că J. mi-ar spune: - Dacă-l suni, ți-ai rata viitorul, va crede că ești disperată, așteaptă! Aștept. De ce nu mă sună? L-am speriat? * Apare J. - Una din regulile bărbaților draga mea: Suni când nu se așteaptă, să nu pari disperat. Una din regulile femeilor: Te prefaci că aveai alte planuri, pe care le anulezi, nu pari că așteptai cu nerăbdare să te sune, cum și el va încerca să pară indiferent. - Pardon? Mă amuzi teribil! Chiar crezi, că voi face așa? Sau că el procedează în felul ăsta? O comunitate de ciudați. Pun mâna pe telefon și sun. - Salut A., știu că par disperată, dar refuz să trăiesc după niște reguli tâmpite, ieșim diseară sau ba? - Sigur că da! La 8 trec să te iau? - Da!


* – Mare prostie ai făcut! – Tu să taci! A început să fie vorba prea despre mine, să vă mai spun despre J. Despre părțile sale de te scot din minți, de te fac să faci gaură în perete. Apare atunci când nu ai chef de nimeni, vorbește continuu iar la un moment dat îți strigă: Obișnuiește-te să am dreptate! Capitolul 5. *J. Legat de oameni: - Nu știu alții cum sunt, ar fi început Creangă în timp ce depăna amintiri din copilărie, eu cu certitudine afirm că știu alții cum sunt. Da, nu mă crezi? Uite.. pun mâna pe inimă.. Unii oameni ar trebuie să se chinuie mai mult ca să simtă că trăiesc, să nu-și mai creeze false probleme ce dau impresia unui destin de tot.. (azi e ziua de bip!) - Ești hilar! Spun eu privind parcă prin J, ce își luase un aer feroce - Nu demult, ieșeam cu Monica, o individă ce își plângea de milă doar pentru a atrage atenția masculilor dornici să și-o bage în orice are sâni și vagin. Monica, își reinventa poveștile de fiecare dată, într-o seară chiar îmi spunea (doamne, dar bună actriță mai era!) : dacă ar fi după mine, aș fugi în lume cu tine dragă J. ești așa.. (și dă să mă sărute, mă retrag alarmat- pe atunci eram bărbat) tu mă înțelegi întodeauna, îmi oferi umărul tău.. -„ Da, draga mea, știu că tuturor ne place să credem că suntem centrul universului, cu toții avem nevoie de atenție..” Eu vorbeam degeaba, era ca și cum mă uitam la un perete și îi povesteam ce am făcut în ziua precedentă. De la ea am învățat că dacă nu poți excela în bine..îți poți denatura oricând percepția propriei vieți pentru a o redimensiona la polul opus, de la ea știu că oamenii beau de fericire, de supărare ori pentru că-i una din zielele săptămânii. Oamenii caută orice motiv să se scalde în


alcool într-un colț de bar întunecat, ori în compania unei dame/ a unui tip bine. - Dar astea trec odată cu vârsta iar dacă nu trec, înseamnă că totul a trecut pe lângă tine.. - Aici ne referim la clasa inferioară unde muritorii se ceartă în ziua de salariu pe „cine face cumpărăturile sau cine achită dările la stat” - Eh, dacă era de spiță joasă ... Capitolul 6. Din categoria: J în alte vieți: -Ningea

nervos peste sufletele a mii de păcătoși, care mai de care

mai îmbrobodiți cu haine achiziționate direct din Moscova, pe atunci Bulgakov era la modă, iar Rusia, bătrâna Rusie, invadată de atei, ici colo unul mai smuls din frații Karamazov, un fel de Alioșa al lui Dostoievski povestea despre apropierea de Dumnezeu, nimeni nu-l credea, dar colo, în depărtare, altul dă nas în nas cu diavolul, care-i spune cum va muri. Și face pacturi cu el chiar următorul, de stăm bine să ne gândim, și eu am făcut unul, era vorba despre o Ea, ca de la Adam și Evancoace. Eu eram un pic timid, și nu aveam curaj, el mi-a oferit-o pe tavă, nu aveam nevoie de refuzul ăla pițigăiat. Era o rusoaică cu păr roșiatic și pistrui, cu obrajii puri, rozalii, înaltă, îmi recita din Esenin seara în orele târzii, când doar nuditatea sticlelor golite de vodkă ne înfierbânta, zgribuliți în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, fascinați de parada umbrelor trecutului. Ecaterina cea Mare, mândră, dăruindu-și fecioria șambelanului chipeș, Serghei. Într-un colț îl zărisem și pe Pavel Petrovici, copilul din flori, puțin mai la stânga, bolnăvicioasă stă Anna, născută din idila sa cu Stanislaw-August Poniatowski, Grigori Orlov o lasă iar însărcinată, mă simt într-o telenovelă, acum dă copilul unor rude ale unui servitor, se vestește că-i băiat, Aleksei, devine conte, ia te uită, filmul rulează rapid și asistăm acum la


moartea Ecaterinei. Speriați și totuși înfrigurați, ne încălzim trupurile în beznă. Așteptăm mâinele, cuminți.

Cu astă rusoaică nu am petrecut mult timp, eram în vizită pe la un medic, am dat nas în nas cu ea, când ieșisem dintr-o crâșmă, tocmai de asta pactul a fost ceva gen: de ți-o dau, îl ucizi pe țar. Am eșuat, nu am ucis pe nimeni. Mi-au distrus costumul.

Capitolul 7. Din categoria: J și motivarea:

„Când zeii vor să ne pedepsească ne îndeplinesc dorințele” Oscar Wilde -Și da, e cea mai dură sentință, să nu-ți mai dorești nimic, să nu mai ai un scop. Te-ai simțit vreodată fără scop Sophia? Ai încercat să-l clădești din orice resturi (arunca-te cu nepăsare în tomberonu vieții de cei pe deplin mulțumiți ce aspiră acum la ce noi poate nici nu ne-am imaginat), doar să simți acolo că trebuie să lupți pentru un ceva? - Eu nu am un scop anume J., doar viermuiesc pe canapeaua asta și mă exprim în termeni hidoși din pură plictiseală, mai am un pic și termin facultatea, apoi? Apoi va trebuii să o iau de la capăt, nu mă simt în stare… cred eu că-s retardată atât pe plan sentimental cât și pe cel profesional, nu știu ce caut la jurnalism, nu vreau să ies jurnalistă…Nu mi-am conturat un scop, nu știu cu adevărat ce vreau de la viață, n-am nici măcar o vagă schemă a ceea ce îmi doresc.. Mă sperie, totul.. ce mă așteaptă pe parcurs.. - Evident nu ai de unde să știi, farmecul imprevizibilului va domni veșnic. Oamenii pe care îi vei întâlni în drumul tău, interesanți sau nu, respingători sau nu.. care te vor ajuta să urci pe treaptă, sau care


te vor ajuta să cobori, care îți vor deschide ochii să nu te încrezi decât în propia-ți persoană sau care vor deveni una cu ființa ta… Oricât de sus ai ajunge să îți păstrezi sufletul pur, să nu uiți să iubești, să nu fii rea, să ajuți pe oricine -karma, ți se va întoarce ajutorul- chiar de vei fi învățată să te descurci singură, să nu eziți să îl accepți.. - Cum aflu ce îmi doresc J. ? - Spune-mi ce-ți place să faci.. - Să stau aici sau în pod, mirosul fânului după ploaie mă încântă, mă face să tresar, și cu un ultim pachet de lucky strike să termin cărțulia, apoi să-mi dau duhul în mod misterios.. - De ce tot ce vrei implică moartea? Uiți de puterea gândului, încă nu ai o primă dragoste la bord, un prim sărut pasional, nu ai trăit deloc și vrei să mori? Ce-i cu tine? - Simt că nu-i loc pentru mine aici, prea multă materie, spațiu și timp.. - Timpul nu există! - Deci paradoxul bunicului cade (întoarcerea în timp)? - Enstein să trăiască ! (timpul -zicea el- e un paramentru inventat de oameni pentru a-şi modela propriile procese). Timpul este doar o chestiune convenţională, o invenţie a oamenilor pentru a-şi modela procesele conform propriilor concepţii. Așa că nu trebuie să acorzi Sophia dragă, o importanţă exagerată semnificaţiilor pe care le au diferite zile conform unor convingeri sau conform altor convingeri. Sunt nişte chestiuni subiective care nu au o valoare absolută. Și întoarcerea în timp nu este posibilă, pentru că ia ca atare exemplul: de te întorci în timp și te împuști, cine te împușcă? - Mmmmm… - În orice caz, noi am deviat de la subiect, îmi spuneai că nu știi ce e în neregulă cu tine..


- La urma urmei, care-i scopul oamenilor? Să asigure supravie țuirea genelor noastre, din urmaș în urmaș. De altfel, acesta e scopul tuturor organismelor de pe Terra și nu numai. -Pe lângă asta, nu crezi că trebuie să contribui cât poți la bunăstarea și dezvoltarea societății? În funcție de ceea ce se întâmplă acum depinde soarta urmașilor tăi. Tu îți scrii viitorul, faci bine- bine să fie.. și vice versa! - Cred că mai degrabă renunțăm la nașteri… - Îți arde și de glume ! Capitolul 8. Din categoria: J și motivarea Stam la taclale despre ce viitor măreț mă așteaptă și cum trebuie să mă pun pe picioare, să fac ceva în privința faptului că-s distrusă pe plan social. - Mi-e frică J. .. - În general oamenilor le este frică să își arate adevăratele sentimente pentru simplul fapt că se simt atât de neprotejaţi când alţii încep să creadă că îi cunosc şi viaţa devine o piesă banală de teatru. Cum spunea şi Păunescu :"Viaţa e un teatru trist". - De ce fac asta? - Simplu! Pentru că nu mai te simți nevoită să răspunzi sincer, nimeni nu te va mai critica pentru ceea ce ești cu adevărat, e foarte ușor să te critice pentru ceea ce nu ești... Dar draga mea, nu trăiești, ci pretinzi, o viață ai și îți bați joc de ea? -De ce ne este ruşine cu noi? Şi ce dacă nu-i mulţumim pe toţi? La urma urmei , noi trebuie să ne simţim bine, nu ei.Este universul nostru şi timpul nostru pe care nu îl vom mai recupera.Nu trebuie să ne modelăm în funcţie de alţii. Şi dacă suntem nişte nebuni ce pretind că pot să ghicească viitorul în


pietre verzi ce?Şi dacă facem tumbe pe stradă şi suntem arătaţi cu degetul? Nu-i nicio problemă în asta. Cât timp suntem fericiţi asta este tot ce contează cu adevărat. Deci haideţi să fim noi măcar pentru o zi să vedem ce iese. ( strig cât de tare pot, printre fulgi, pe fereastră) Capitolul 9. Din categoria: Sophia rămasă singură, doar ea și gânduri ce îi străbat căpșorul

Inutil. Uneori îmi apare nesimţit gândul cum că aş fi inutilă, fără un scop concret. Eu să posed o viaţă inutilă? Sună dezamăgitor, dar măcar nu-s laşă. Măcar nu-mi arunc viaţa la gunoi, continui să o întreţin. Mai sunt şi curioasă. după moarte totul va continua la fel? Nu-mi prea pot imagina traiul altora fără celălalt eu al meu. Până şi cei ce nu mă cunosc, ştiu că depind de mine. Egoism ieftin. Și dacă nu voi mai fi prin preajmă, o să-i pese cuiva, mi se va simți lipsa? Nu vreau să-i pese, mă va dezamăgi, dacă eu nu dau doi bani… Muritori stupizi. De multe ori se apelează la suicid atunci când ori te plictiseşti că duci aceaşi viaţă monotonă, ori vrei să scapi de un ceva grav care-ţi apasă pe umeri.. Dar consecinţele? Chestiile alea mici sau mari, pe care le omitem, pentru că suntem prea ocupaţi în a ne satisface propriile nevoi. Dacă mor, poate că ceilalţi îşi vor continua dramele, se vor certa în continuare din nimicuri hiperbolizate.. Se pare că nu prea am fost atentă la alţii. Altfel aş fi ştiut nimicurile alea. Ar trebuii să încep să-mi vizitez vecinii, pe care nici măcar nu-i ştiu bine,să stau pe capu lor, să vedem cât mă suportă, să mă bag în seamă cu toţi inşii de care de multe ori mă împiedic, să schimb ceva.


Până atunci, îl aștept pe J. care întârzie să apară. De obicei este aici când am nevoie de el.

*Din categoria: Sophia devine hotărâtă

Se pare că absența lui J. m-a pus pe gânduri.,nu mai am cum să-mi plâng de milă fără J. prin preajmă, m-am pus la punct… Din ultimul timp, da… încerc să privesc tot frumosul, să apreciez totul, să mă mulţumesc cu ce am chiar dacă tind spre mai mult şi ştiu că nu foarte în viitor, voi deţine “mai mult-ul”. Mă simt împăcată cu mine, parcă am renăscut din propia-mi cenuşă, ca phoenix. Am încredere în propriile forțe, sunt convinsă că voi reuşi tot ce îmi propun( ia te uită! Am reușit să-mi dau seama ce vreau de la viață! Dacă n-ai un J. cumpără-ți, cum e și treaba cu bătrânii..). Prăbuşirea am evitat-o, după despărţirea de el, “nemotivată” cum spun unii( Andrieș nu era genul meu, m-a ținea în loc, Ines și ai mei au început cu gălăgia, ei nu au auzit de așa numita „intimitate”?). Cine are nevoie de ei? Cine are nevoie de judecată? Eu una..nu( Mă mulțumesc cu judecata de Apoi!). Știu că multe lucruri mă ţineau pe loc de câte ori încercam să avansez. A trebuit să schimb tot ce cândva însemna modul meu de a fi. Am renunţat şi la experimentul meu de a sta izolată, nu ajută la nimic. Cred că abia acum totul capătă un sens. Abia după autodistrugere, încercăm să ne punem pe picioare, să analizăm totul, să fim atenţi la micile detalii. Şi, ah cât de proşti am fost să ne lăsăm pradă gândurilor negative! Eu una, cred în puterea gândului. Cred că odată ce gândeşti întunecat şi te afli în cel mai mare căcat, nu vei găsi decât posibilităţi inutile, o rezolvare demnă de noi apare abia când nu ne concentrăm asupra acelui ceva.


„If there’s just one piece of advice i can give you, it’s this – when there’s something you really want, fight for it, don’t give up no matter how hopeless it seems. And when you’ve lost hope, ask yourself if 10 years from now, you’re gonna wish you gave it just one more shot. because the best things in life, they don’t come free.” Meredith Grey Capitolul 10. Trei în unu,

iacobs intense

*J-n citate

- Ce ai face dacă te-ai putea întoarce în trecut.. ce ai schimba? întreb eu - Nu aș schimba nimic, rateurile m-au format… aș arunca doar o privire și mi-aș analiza caninii într-o oglindă. - De ce spui asta J. ? - Pentru că dacă nu aș fi călcat strâmb nu aș fi știut să disting cei bine de ce-i rău. - Dacă astăzi ar fi ultima ta zi din viață, cum te-ai comporta? - Eu am câte zile îmi dau, imposibil să fie ultima mea zi. Oricum maș comporta la fel, adică știi tu, străbunii ne-ar striga: „ Carpe Diem!”. După princpiul ăsta trebuie să ne trăim viața. Uite o întrebare mai bună Sophia, pe care și-a pus-o Einstein: „ Oare universul ăsta este prietenos?” - J., dragă e rândul meu de răspuns printr-un citat! Deci John H. Holmes scria în „Părerea unui om sensibil despre religie” că „Universul nu este ostil, nici prietenos. Este pur şi simplu indiferent.” - Ei bine, dacă tot nu apelăm la propriile păreri și considerăm astăzi că alții au spus-o mai bine decât noi, ți-l citez pe Edi Constantinescu în „Dumnezeu nu joacă zaruri”.: „Argumentul este atât de prostesc încât nici nu trebuie să ne pierdem timpul cu el. Este ca şi cum ai zice că o centrală electrică este ostilă


vieţii pentru că lucrează la temperaturi sau amperaje letale. Dacă parametrii centralei ar fi mai “prietenoşi”, nu ar putea încălzi şi lumina spitale şi şcoli, iar trenurile nu ar mai circula. Universul este o imensă centrală cosmică pentru producerea şi susţinerea vieţii. Dimensiunile, masa şi energia însumată a corpurilor din Univers, alături de forţele fundamentale, sunt perfect calibrate pentru a face posibilă existenţa materiei aşa cum o cunoaştem. [...] Întrucât credem că Dumnezeu a creat şi alte lumi ca a noastră, imensitatea Universului nu ne miră. Imensa cantitate de hidrogen şi spaţiile goale sunt preţul vieţii inteligente în Univers. Fără acestea, nu am fi aici să ne punem întrebări.”

**J în alte vieți

Atena, 470 î.H. Din Phainarete și Sophroniscos (o moașă și un scluptor) am ieșit eu. Mi-am luat o soață insuportabilă, arțăgoasă (cum invitam un ins la cină, cum o apucau toți dracii). Alcibiade mă tot întreba, de unde am atâta răbdare. - Şi tu suporţi gâgâitul gâştelor, îi zic eu. - Desigur, dar ele îmi dau ouă şi pui. - Şi Xantipa îmi dă copii. ( pe un ton calm, resemnat, zâmbind vag) Ea mi-a făcut pe Lamprocles, Sophroniscos şi Menexene. Nu mă simt un erou pentru că i-am salvat pe Alcibiade ori Xenofon, era datoria mea. Toți s-au mirat când am primit o lovitură de picior și le-am răspuns simplu: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aş fi dat în judecată?” Nu mă îmbrăcam spectaculos, dar vedeam deșertăciunea prin matina filozofilor cinici, a mai marilor de pe vremuri. Câte lucruri de care nici nu aveam nevoie existau..


Și există și acum, lumea asta materială ne face să uităm de suflet, ne axăm mai mult pe necesitățile trupești, ei bine.. nici nu se pot numi necesități. Nu eram frumos,unii chiar se mirau de urâțenia mea.( pentru atenienii de atunci frumusețea fizică era simbolul frumuseții sufletești) Într-una din zile am primit următoarea veste: “Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea” Meletos -un poet

necunoscut, Lycon un retor; capul acuzației, al

procesului a fost Anytos, un tăbăcar bogat ce reprezenta interesele comercianţilor, fiind puternic şi influent. I-am reproșat public că nu se gândea la educația copilului său, că nu-i păsa de ceea ce voia el cu adevărat să devină, deja îi scrisese viitorul, avea să-i calce pe urme. Cum sinceritatea se plătea și pe atunci, Anytos era convins că eram un „nene” periculos. Am refuzat, demn, ajutorul unui avocat, în ziua procesului am spus răspicat că tot ceea ce doresc este să deștept conștiința neamului, sigur că mincinoșii au câștigat. Când minți ai și destule argumente, să nu te prindă, nu? Le-am spus adio judecătorilor, ironic, făcându-i vinovați pentru moartea mea, în timp ce apucam vasul ce conținea cucută, mi-am spus ultima dorință: Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoş, vă rog să nu uitaţi să i-l daţi! Pentru mine, nu a contat niciodată trupul, ci doar sufletul, chiar dacă acum am un costum drăguț de om, am încercat atunci să trezesc bunătatea în oameni, deși am avut de pătimit, am încercat să le arăt că persoana este sufletul, și nu altfel. Asta vreau să îți arăt și ție


Sophia, nu contează că arăți bine, desigur ăsta-i un atuu în zilele astea, mai cu seamă este puritatea morală, puritatea sufletească.

***Din categoria: J în alte vieți 73 î. H. Valeria.. ah cât o puteam iubi, deși eram un rebel, un îngălat a ș putea spune. Valeria, soție a lui Lucius Cornelius Sulla Felix, mamă a copilului meu. (Postumia). La ore târzii, când doar licuricii mai îndrăzneau să spioneze, mă îmbătam cu mirosul cărnii tale. Îmi mângâiam tâmplele cu părul tău. Ți-aș fi putut ridica statui, ți-aș fi coborât luni și stele de pe boltă, dar nu.. Eram un nimeni, nu ai fi renunțat la statut. Cum am ajuns în Capua, să te întâlnesc? Născut în Tracia și vândut drept sclav. Apoi gladiator. Mi-am vrut libertatea, am vrut-o și pe-a ta, m-au înșelat până și pirații, cum să ajung în Sicilia? Crassus pe urmele mele, a închis istmul cu un șanț adânc și întărituri, nu i-a ieșit. Dezgustat, am luat cadavrele celor uciși, inclusiv ale cailor și-am făcut punte. Într-o ploaie de săgeți, rănit, bărbătește, l-am înfruntat pe Crassus, soldații m-au blocat. Nu am mai ajuns la tine frumoasă doamnă, ți-am apărut într-o seară în vis. Voiam doar să-ți mai sărut odată chipul, să strig : Victorie! Din asta Sophia dragă, nu prea ai ce învăța. Poate doar .. ca o lecție de istorie, cine a fost Spartacus, ce a condus el, ce a vrut să elibereze, cum era cu sclavagismul pe vremuri..ori că iubirea uneori nu izbândește.


Capitolul 11. *Din categoria iubiri provinciale, Sophia și Tudor

Aseară am ieșit cu Tudor. Tudor este unul din amicii mei din copilărie. Un blond, cu ochii albaștrii, un fel de Brad Pitt în tinerețe. I-am povestit despre noile mele idealuri, el despre ale lui. Pe când îl citeam pe Thomas Hardy, în mine își făceau apariția tot felul de imagini, care mai de care mai deochiate cu Tudor. - De ce nu ne mai vorbim ca înainte? Ce s-a întâmplat cu noi? - Ne-am îndepărtat, asta s-a întâmplat.. - Pur și simplu? Acum discuțiile noastre se rezumă doar la „ce faci”, ei bine „ un articol”, dar tu „eh, lucrez la un nou sistem de date” - Mai bine spune-mi ce ai citit din ultimul timp, să ne luăm prietenia de la zero, poate acum, adulți vom fi de nedespărțit.. - Eh, tocmai am terminat de citit „Drama eliberării femeii” de Mathilde Niel… dar tu? Ce te pasionează mai nou? - Matricea divină de Gregg Braden, uite, spune el.. ceva foarte intersant, stai să scot caietul de notițe, citez: „Lumea în care trăim nu este nici mai mult nici mai puțin decât reflecția propriilor noastre stări de spirit din inima noastră. Iar dacă alegem să trăim într-o nouă lume, dintr-o perspectivă interioară, decât să persistăm în cea externă, putem alege în interiorul nostru să simțim și să conștientizăm acele trăiri, pe care știința le consideră azi răspunzatoare de schimbările din lumea exterioară, emoții pornite din inimă, gânduri, dorințe, credința că suntem deja vindecați, că ceea ce dorim deja s-a împlinit, mulțumirea și aprecierea pentru timpul pe care îl petrecem în această lume. Pentru că, fiind într-un program de “simulare”, nu putem ști cu adevărat cât timp vom fi aici.”


- Hmm.. - Stai, nu da ochii peste cap! Ascultă tot! „În ceea ce mă privește, în fiecare zi fac tot ce îmi stă în putință și îmi pun întrebarea: “Cum pot face ca fiecare loc prin care trec azi să fie un loc mai bun după plecarea mea?” Și, fie că aceasta înseamnă a curăța chiuveta în toaleta unui aeroport, înainte să plec, pentru a arăta mai bine decât am găsit-o când am intrat acolo, sau atunci când cineva mă oprește în sală, când am o conferință importantă, și știu că trebuie să ajung altundeva, și sunt prea ocupat să vorbesc cu ei, le pot oferi un minut- un minut jumătate cu întreaga prezență și concentrare, pentru a le onora întrebarea, privindu-i în ochi. Acestea sunt lucruri mărunte pe care le putem face pe parcursul unei zile: să fim prezenți în orice situație și pentru oricine intră în viata noastră și oriunde alegem să mergem și în orice alegem să depunem energie, să încercăm să lăsăm acele locuri în condiții mai bune decât le-am găsit. Pentru mine, nu există un mod mai bun de a trăi această simulare.” - Cam mulți de „și”, greșeli de exprimare! - Haide Sophia, când ai devenit așa pretențioasă? E o traducere proastă. - Spune lucrușoare interesante nenea ăla acolo, îmi amintește de Lennon .. - Hihi, mai ții minte? Eram într-a noua și fugiserăm cu trenu la București, să luăm la rând barurile din capitală, tot ce știai să cânți la chitară era „Imagine” și nu voiai să te mai oprești, până ți-au dat ăia prin compartiment bani să taci naibii odată! - Oh, doamne! Uitasem de asta, apoi începuserăm să băgăm vodkă în sticla de cola! - Sau mai ții minte după primul sărut, ce aiurea ne-am comportat? Merseserăm în Trivale, ne-am băgat tutun și frunze peste tot, apoi când te-am văzut, așa inocentă în toamna aia culcată pe haina mea,


mi-am apropiat buzele de ale tale, ăla numai sărut nu a fost! Un pupic infantil.. - Trebuie să facem ceva în privința asta! - Să nu ne grăbim de astă dată! - Bine, vino aici. Printre îmbrățișări sufocante și săruturi pasionale îi auzeam glasul lui J. Capitolul12. Din categoria: J și romantismul - Sophia, să-ți amintesc de vremurile când eram desprins din Romeo și Julieta? Nu te arunci în brațele unui necunoscut, ce mai știi despre el? Nimic.. A mai dat semne de la revederea voastră? Nu! D-asta nu ești fericită! - Ce să îmi mai amintești tu J. ? L-am devorat pe Shakespeare… Și dacă ar fi fost după mine, povestea nu s-ar fi încheiat așa.. - De vrei să știi, opera este inspirată din realitate, sfârșitul nu este tragic deloc.. Eu pot vedea totul, după moartea lor, Romeo și Julieta s-au reîntâlnit la marginea Pădurii sinucigașilor a lui Dante. Și-au unit frunzele, și-au declarat iubire eternă, au suportat durerea unul lângă altul … vezi tu, destinul i-a adus împreună. - Halal, copaci? - Bine, vrei să apelăm la Luceafăr? La vestitul Luceafăr? - Ce legătură pot avea cu condiția omului de geniu? Sunt un nimeni pe lângă Eminescu. - Riga Crypto și Lapona Enigel .. - Vai J., numai sfârșituri triste ….ce-i cu tine? - Îți deschid ochii, tu ești Lapona!


- Da, sigur.. - Da, tu cauți cunoașterea, te îndrepți spre soare, în timp ce el se scaldă în tutun prost și alcool ieftin. - Cum așa? - Sophia, tu nu te vei mulțumi cu ceea ce el a devenit, comoditatea îi este amantă, nu îi place aventura, nu iese din cercul său singur, unde domnește. - J, tu ții minte povestea lui Narcis? Chipeșul tânăr ce se uita la propria refelxie în apă? Se spune că nu a ajuns să iubească pe nimeni, a sfârșit trist pentru că a nu a reușit să ajungă la chipul oglindit în apă. - Da, Sophia, știu… dar credemă, aici nu-i implicată frumusețea, ci valorile morale, el este un derbedeu. Ascultă aici. - Nu J., tu mi-ai spus să nu mai analizez, căci altfel nu am timp să iubesc, right? „Scopul vieţii umane este să servească, să arate compasiune şi voinţă de a-i ajuta pe ceilalţi.”Albert Schweitzer - Și cum ai tu de gând să-l ajuți? - Dându-i încredere că poate mai mult, tu nu ai făcut asta cu mine? - „Oamenii generoşi sunt rar oameni cu probleme mentale. ”Karl Menninger - Asta ce mai vrea să însemne?! - Las-o așa. *Capitolul 13. J și misterul, J și nemurirea - Tu ai lăsat vreodată ceva în urmă J. ? - Sigur.. citisem undeva recent că nu se știe dacă „Lao-ce” a trăit cu adevărat sau este doar un personaj. Ba bine că a trăit, sub numele de „Lao Zi”, ai auzit de „Tao Te Ching”?


- Nu, tot ce știu despre chinezi, sunt etichetele cu „made in China” de pe mărfurile din piață, și faptul că ei au mobilă din carton și în fiecare an își iau mobilă nouă, ceea ce pare aberant… a și de la lecțiile de istorie știu că sunt comuniști și nu au voie la mai mult de un copil. - Of, tu..Sophia! Te duc acum în anul 600 î. Hr. Însuși Confucius mă recunoaște ca maestru și ființă extraordinară. De, modestia mea! Cel puțin am profitat de fiecare an din viețile astea. Adevărata semnificație a titlului cărții, deși datorită polisemiei cuvintelor chinezești a dat de gândit multora, este: „ Cartea drumului către adevăr”. Are 81 de capitole, și 5000 de caractere chinezești, când o voi găsi ți-o voi înmâna, trebuie să mă citești. Intru acolo în detalii legate de gândirea chinezilor de pe atunci, cum ar fi despre: „nonacțiune”, „cale”, întoarcere”, „non-existență”. Ai idee câte s-au spus despre mine? Că m-aș fi născut bătrân și am trăit 200 de ani, defapt mi-am luat costum de 30 de ani și m-am menținut ca la vârsta respectivă 100 de ani, în rest am îmbătrânit pe parcursul celor 70 de ani. Am scris pe undeva prin carte „Cuvintele mele sunt greu de înţeles [...] sau poate că nimeni din lume nu le înţelege”. Și am avut dreptate, desigur, au fost sute de interpretări, am lăsat indivizi plini de incertitudine.. M-am folosit de mitologiehaos, de filozofie, metafizică, în rest totul este născocire.. Am rămas figura fondatoare a Taoismului. - Ce-i Taoismul? - Calea cooperării dintre om şi tendinţa sau cursul lumii naturale; (principii găsim în ritmurile regulate ale apei, gazelor şi focului, ritmuri ce ulterior sunt întipărite sau reproduse în cele din piatră şi lemn şi, mai tîrziu, în multe dintre formele artei) - Uau, J. mă uimești.. - Esenţa vieţii este conferită de un spirit universal divizat în feminin (yin) şi masculin (yang), Pământ şi Cer. Omul poate dobândi nemurirea, dacă ştie să hrănească acest duh universal.


Asta am vrut să înțeleagă oamenii, asta vreau să pricepi și tu Sophia! *Capitolul 14. J profesor misterios Era prin 1775 când mi-am făcut apariția și în SUA în mijlocul unui grup de revoluționari, ce dezbăteau proiectul viitorului steag american. Benjamin Franklin şi George Washington îmi deveniseră prieteni. Arătam bine și țineam un regim ciudat pentru ei, nu mâncam carne, ci doar cereale, fructe, alune și miere. Nu consumam alcool. Nu vorbeam mult, dar eram ascultat ori de câte ori spuneam ceva, eram un om calculat. La 4 iulie 1776, după semnarea celebrului document, delegaţii participanţi la Convenţia de la Philadelphia m-au căutat să-mi mulţumească pentru contribuţia adusă, am dispărut, nu m-au găsit. Nimeni nu a știut cum am venit, cum am plecat. Mi-am dat cu părerea și când a fost vorba despre principiile Declarației de Independență. - De ce nu ai spus nimănui cine ești? - Cum să fac una ca asta? M-ar fi crezut? Mi s-a spus simplu: „ Profesorul”.. Aveau nevoie de ajutorul meu, nu îmi pot lăsa creațiile de izbeliște, cum să le fi spus: Știți, sunt un zeu, deghizat în muritor, ce vrea să învețe să iubească, eu v-am creat.. - Haide, fi serios! - Bine, eram un cerșetor, fost profesor de științe politice, am fost aruncat în stradă, era ușor să iau niște costume să pot intervenii în soarta statului, dacă mi-aș fi dezvăluit adevărata identitate cine m-ar fi luat în calcul?

Va continua.

J și viețile sale  
J și viețile sale  

Totul despre J

Advertisement