Page 1

FOTBAL

LIGA A II-A, SERIA I, EDITIA 2009-2010

SÂMBĂTĂ, 26 SEPTEMBRIE, ORA 11:00 STADION “BRAZI”

VICTORIA BRĂNEŞTI F.C.M Bacău 4-0 la Râmnicu Sărat, 4-0 cu Tricolorul Breaza acasă, 1-1 la Steaua II, ce start! 2-3 acasă cu Gloria Buzău, 2-4 la Giurgiu şi în sfârşit 3-1 cu Chiajna. Cine e F.C.M. Bacău cu adevărat? Vom vedea azi... Brăneşti îmbracă azi straie de sărbătoare. Microbiştii îşi freacă din nou palmele satisfăcuţi. Un nou spectacol de gală se anunţă. Chiar dacă azi doar se zbate să revină pe culmi, F.C.M. Bacău face parte din fruntaşii fotbalului românesc de după a Doua Conflagraţie Mondială. Azi plăieşii lui Sache nu concep să plece steagul. Celebrii Ignătescu, Spiridon, Kalai sau Simao au respirat aerul tare al culmilor fotbalului. Antrenorul Poenaru mai mereu „mantaua de vreme rea” a băcăuanilor nu mai are nimic de demonstrat. Cv-ul lui e presărat cu numeroase succese. Dar asta nu înseamnă că apetitul pentru performanţă s-a diminuat vreo leacă. Victoria Brăneşti e în frunte după 6 etape. Altceva ce am mai putea adăuga noi în palmares? O promovare la pas din Liga a III-a. Nu e suficient să ne considerăm favoriţi în disputa de azi. Însă noi avem alte argumente care emană din prezent. Experienţa căpitanului Chiriţă, a lui Sergiu Bar, a lui Stelu Isac, sau a lui Ionel Coman şi Cristi Stoicescu, foşti combatanţi în

Liga I. Tehnicii Bogdan Oprea, Răzvan Avram, Vasi Olaru sau Costi Ispir, toate bine armonizate cu elanul lui Nicoară, Zuluf, Velicu sau Fulea, completaţi de ceilalţi componenţi ai lotului care până acum ne-au umplut inimile de bucurie. Îl mai avem pe Cristi Preda care îl ţine pe Bordeanu în priză, îl mai avem pe profesorul Ciprian Urican care se documentează zi de zi pentru pregătirea băieţilor. Dar Perla Coroanei la Victoria Brăneşti e coachul Ilie Stan. Ca fotbalist activ a fost imens. Peste tot pe unde a antrenat a fost apreciat. Noi avem liniştea şi optimismul că destinul Victoriei se împleteşte azi cu dorinţa lui de performanţă. Dacă toate astea n-ar fi fost suficiente pentru izbânda de azi, mai avem lângă noi şi publicul din ce în ce mai activ în a-şi dovedi ataşamentul faţă de echipă. Baftă Băieţi! Hai Brăneşti! Echipele probabile: Victoria Brăneşti: Bordeanu – Fulea, Bar, Velicu, Nicola – Avram, Chiriţă, Olariu, Zuluf – Coman, Oprea. antrenor principal: Ilie Stan F.C.M. Bacău: Ignătescu – Doboş, Spiridon, Kalai, Dobârceanu – Taban, Dediu, Cojocaru, Boboc – Radu, Simao. antrenor principal: Gh. Poenaru

Doi dulăi care au pus cățelușii cu botul pe labe

Viorel Nicoara

Ionel Coman


Scurtă istorie F.C.M. Bacău Copleşiţi de onoarea organizării El Mundial-ului din 1970, gazdele au promis că vor înfiinţa la Ciudad de Mexico o alee străjuită de statuile celor mai buni fotbalişti ai celor 16 echipe prezente la turneul final. Între ei sunt legendarul Pele, dar şi românul Emerich Dembrovschi de la Dinamo Bacău. Contemporan cu el în poarta Naţionalei noastre a fost şi Aristide Ghiţă fără a consemna însă şi o prezentă la Guadalajara. Fotbal Club O. Spiridon Municipal Bacău este moştenitoarea de drept a lui Dinamo Bacău înfiinţat în 1950. În decursul istoriei sale echipa s-a mai numit Sport Club, Consart, Selena sau A.S. Bacău. De la liceul cu profil de fotbal din Bacău, au promovat la echipa fanion a oraşului moldovean numeroşi fotbalişti care au atins consacrarea şi în alte zări. Dintre cei mai recenţi e suficient să-i amintim pe Ciocoiu, Ciobanu, Narcis Răducan, Vlad Munteanu sau Andrei Cristea - toţi cochetând cu Naţionala la un moment dat – pentru a ne face o impresie despre forţa fotbalului băcăuan. În planul competiţiilor

Căpitanul Chiriţă e atent la vârsta din buletin

Chiri, a mai trecut un an... Da, a mai trecut un an peste echipa noastră, am devenit mai omogeni şi cu trei patru implanturi am devenit mai competitivi. După prima etapă eram sub euforia Diviziei B, dar au urmat alte succese şi am devenit surpriza Campionatului. Trebuie să tragem concluzia că ce se întâmplă la Brăneşti nu e rodul întâmplării, ci al seriozităţii la toate nivelurile. De unde atâta vigoare la 35 de ani? Greşeşti, am doar 34 de ani. Părerea mea este că acestă energie se datorează pregătirii foarte bune a vieţii sportive pe care o am. Trebuie să ştim la timpul potrivit ceea ce trebuie să facem şi cât să facem. Dar repet, totul se datorează pregătirii foarte bune.

i n t e r n e , F. C . M . B a c ă u a d i s p u tat în 1991 finala Cupei României pierdută cu 1-2 în faţa Universităţii Craiova, care luase şi titlul în aceeaşi ediţie. Ş i a s t f e l F. C . M . B a c ă u n e - a reprezentat în Cupa Cupelor fiind depăşită categoric de We r d e r B r e m e n . C u t o a t e c ă a mai căzut după prima scenă, F. C . M . B a c ă u a f o s t d e m u l t e ori între fruntaşe ocupând locul IV în 1973 sau locul V în 1997. O participare lipsită de V. Ignătescu g l o r i e a a v u t ş i î n C u p a U E FA Intertoto în 1998 când armenii l u i A r a r a t E r e v a n i - a u p u s p e l i b e r. To t u ş i î n p l a n e u r o pean există o performanţă fantastică în palmaresul b ă c ă u a n i l o r. Î n U E FA E u r o p e L e a g u e î n e d i ţ i a 1 9 6 9 - 1 9 7 0 – când competiţia se numea Cupa Oraşelor Târguri şi participarea se făcea nu după poziţia din clasament, ci prin decizia Federaţiilor naţionale de a-şi trimite reprezent a n ţ i i - F. C . M . B a c ă u a t i n g e p r i m ă v a r a e u r o p e a n ă . D u p ă ce a parcurs trei tururi, a fost spulberată de celebra Arsenal Londra în sferturile de finală ale competiţiei. În i s t o r i a f o t b a l u l u i r o m â n e s c F. C . M . B a c ă u ( D i n a m o p e atunci) este prima echipă ce atinge această fază într-o cupă europeană.

E un foc de paie sau trecem şi de Bacău? Noi credem, şi chiar aşa, suntem cu picioarele pe pământ, avem un antrenor care ştie să ne motiveze. Nu mai suntem sub euforia primului rezultat. Avem şase victorii,dar ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu, dar principalul nostru atu e consecvenţa. Nu oscilăm să câştigăm un meci două şi apoi să pierdem alte două. Rezultatele ne dau ca favoriţi, dar suntem conştienţi că avem un meci greu şi suntem cu picioarele pe pământ. Îl vom câştiga.

Stelian Isac vorbeşte cu subînţeles

Ai debutat în Liga I la Bacău, ce mai ştii despre ei? Întradevăr la Bacău am avut satisfacţia de a debuta în Divizia A unde am jucat 50 de meciuri, 45 începându-le ca titular. Despre ei nu mai ştiu nimic. Am văzut în presă că formează o echipă entuziastă şi tânără pe care doresc să o bat cum îmi doresc cu fiecare echipă că doar de aia ne antrenăm în fiecare zi. Meciul de azi are pentru tine o semnificaţie aparte? Da, fiindcă o să-mi întâlnesc foşti prieteni şi foşti colegi. Foşti colegi, că prieteni suntem şi acum. Dar ce e mai frumos decăt să-ţi învingi un prieten într-o dispută sportivă dreaptă? Sunt sigur că vom câştiga azi. Cum explici anumite sincope din evoluţia cu Dinamo? Întradevăr în repriza a doua nu am mai controlat jocul. Am dat senzaţia că suntem mulţumiţi, că nu mai suntem concentraţi asupra jocului. Dar le-am dat lor senzaţia că ne pot domina, dar asta a fost strategie ca să-i lovim pe contra-

atac. Din tribună nu se d e s c o p e r ă strategia pe care nu vreau să o dezvălui. Totul este bine pus la punct de antrenori care ne dau sarcini precise. În timpul săptămânii fiecare învaţă ce are de făcut ca în meci totul să fie pus în practică.


Miracolul muncii

naţi de ei. Nu căutaţi semne divine pe tibiile lor scrijelite de crampoane adverse. Ca deobicei Cornel Dinu chiar dacă stă pe margine – sau tocmai Nu căutaţi levănţică sub pernele lor răsucite de nesomnul de aceea – vede adânc în interior. După Liberec am şi dat năvală dinaintea meciurilor. să cumpărăm câte 10 dvd-uri de persoană, să le facem cadou Nu căutaţi talismane sub tălpile lor umflate de duritatea rudelor din provincie, ocupate cu adâncirea în criză. Dar n-au traseelor. apucat bine firmele de curierat rapid să găsească adresele desNu căutaţi vorbe meşteşugite printre icnetele lor de durere. tinatarilor de pe întinsul patriei, căci iată, o burtă atât de omeNu căutaţi închipuiri şi miracole. Nu veţi găsi nimic supranatural nească ne aduce cu picioarele pe gazon. şi superstiţios. În spatele rezultatelor de ieri şi de azi e un postDa, Corneluş tată, ai dreptate, minunile nu se plătesc dar nici nu ament clădit prin muncă onestă. Dacă adversarii din sezonul trese cade să le imprimi a doua zi pentru a elogia peticul de pe cut, copleşiţi de jocul nostru, căutau alibiuri în presupuse jocuri sacul cusut în Cehoslovacia atât de dragă nouă. de culise, cei de azi probabil încă nu ne bagă în seamă. Nu avem Acum la interferenţa foştilor Codri ai Vlăsiei cu ciulinii nici o supărare. Conducătorii Victoriei ştiu ce au de făcut. Nu Bărăganului, pe unde haiducul întâmplător l-au ales pe Ilie Stan. IPantilimon dijmuia prinosul au citit cu atenţie CV-ul şi i-au luat în străbunilor noştri, potere de seamă necesităţile. I-au dat prerogamassmediaci străbat drumul tive şi sprijin după posibilităţi. Ilie a Călăraşilor. Nu o fac pentru că adunat câţiva fotbalişti cu experienţă s-a zvonit că ar bântui stafia pe care i-a recondiţionat şi le-a redat banditului prin împrejurimi. Ei ar bucuria jocului. În jurul lor a strâns dori să facă din satul nostru un copii talentaţi pe care i-a educat pennou Maglavit. Însă noi trebuie tru performanţă. Zi de zi îi învaţă să Ilie Stan, Ciprian Urican şi Cristian Preda să le spunem că nu s-a pripăşit nu se mulţumească doar cu puţin. vreun Petrache Lupu al fotbaluSuccesele nu se înşiră fără sacrificiul continuu. La un moment lui pe meleagurile noastre. E altceva - foarte firesc. E iniţiativa dat vor apărea şi eşecuri. Ilie nu e magician. Băieţii lui nu sunt unor oameni inimoşi şi sensibili care şi-au dat seama că pe lângă perfecţi. Au trăiri omeneşti. Lipsa de experienţă le poate crea Biserică şi Şcoală e nevoie şi de un stadion. Şi pentru a-l pune obstacole suplimentare. Conducătorii echipei şi noi publicul treîn valoare, nu fără sacrificii, ar mai trebui şi un om obişnuit cu buie să-i susţinem, să le înţelegem slăbiciunile omeneşti. munca cinstită şi nebun să-şi etaleze profesia. Astfel a apărut Dragostea cu care îi înconjurăm trebuie să-i întărească, nu să-i Ilie Stan care i-a atras în staff pe Cristian Preda pentru portari şi doboare. Succesele de azi să ne dea puterea să trecem fără pe profesorul Ciprian Urican. Înhămaţi la o adevărată muncă silconvulsii posibilele clipe mai puţin plăcute care vor apărea cândnică, ei au creat Victoria Brăneşti de azi. va. În fotbal nimic nu e cucerit definitiv. Şi nici abisul nu e veşnic. Nu căutaţi Sirene în oceanul de sudoare vărsată de băieţii antre-

Poarta e zăvorâtă

Cristi Stoicescu, victorie cu Sportul, victorie cu Farul, acum vine F.C.M. Bacău o altă ex-divizionară A... N i m i c n u e î n t â m p l ă t o r. S u n t e m o e c h i p ă o r g a n i z a t ă , serioasă, care am ştiut de la început ce vrem. Pentru noi fiecare meci e ca o finală pe care trebuie să o câştigăm. Asta ne-a adus victoriile de care ne aminteşti şi pe celelalte. Suntem la fel de serioşi în antrenamente. Nu suntem o echipă cu fantezie, nu avem un jucător sau doi care să decidă meciul. Suntem o echipă muncitoare care facem mult efort să ne realizăm jocul, dovadă şi numărul de jucători care marchează goluri. Alin s-a înfipt bine între buturi... Da, eu am început ca titular, a fost o întâmplare nefericită la Sportul, am făcut o întindere la o degajare şi mi-am revenit greu în trei săptămâni. A intrat Alin, şi-a făcut datoria, a apărat foarte bine, am luat puncte. Şase meciuri şase victorii, dovadă că şi portarii îşi fac datoria şi aşa vom face şi în con-

C o o p t a t l a Vi c t o r i a p e n tru a-l ajuta pe căpitanul Chiriţă să închidă culoarele spre poarta n o a s t r ă , Va s i l e O l a r i u s a dovedit un veritabil deschizător de scoruri. După primul gol al Vi c t o r i e i î n L i g a a I I - a Oli recidivează şi la Sportul şi la Botoşani şi cu Suceava. Cu tehnicitate de latin şi alergătură de anglo-saxon, el pistonează balon după balon spre poarta adversă. Lejeritatea cu care

tinuare. Lumea vorbeşte despre miracolul de la Brăneşti... Miracolul de la Brăneşti!? Putem să spunem şi aşa, dar prin ambiţie şi prin seriozitate. Cu pregătirile făcute înainte de Campionat la Predeal, în Ungaria sau la Brăneşti ne-am întărit şi împreună cu antrenorii şi conducătorii am înfăptuit miracolul de care zici. Am fost sprijiniţi şi de suporteri pe care pot să-i compar cu cei de la mine de la Buzău. Ei vin la meci, ne încurajează, se poartă civilizat, nu înjură. Am fost plăcut surprins să văd ca aplaudă şi echipa adversă înainte de meci sau după o fază frumoasă. Vreau să îi felicit şi sper să o ţină tot aşa căci este un public extraordinar.

Un Thezeu al zilelor noastre

manevrează balonul dă impresia că Oli se ghidează prin labirintul advers după mitologicul fir al Ariadnei. D e s c o p e r i t ş i î n d r u m a t d e p r o f e s o r u l U r i c a n l a Ti m i ş o a r a , Oli creşte superb sub bagheta lui Ilie Stan la Brăneşti. M o d e s t , i n v e n t i v ş i h a r n i c , Va s i l e O l a r i u n e f a c e s ă v i s ă m frumos. VA S I L E O L A R I U – n ă s c u t î n 2 2 - 0 7 - 1 9 8 7 . A m a i j u c a t l a B a n a t u l Ti m i ş o a r a , P r e f a b M o d e l u , C . S . M . Rm. Vâlcea D i n i u l i e 2 0 0 9 a c t i v e a z ă l a Vi c t o r i a B r ă n e ş t i .


REZULTATE ETAPA TRECUTĂ Delta Tulcea - Gloria Buzău 1-0 CSM Rm Sărat - Steaua II 0-0 Săgeata Stejarul - Tricolorul Breaza 4-0 Dunărea Galați - Dunărea Giurgiu 0-1 Dinamo II Buc - Victoria Brănești 1-3 FCM Bacău - Concordia Chiajna 3-1 Cetate Suceava - Petrolul 2-1 FC Botoșani - FC Snagov 1-0 Farul Constanța - Sportul Studențesc 1-0 ETAPA VIITOARE (sâmbătă 3 octombrie) Delta Tulcea – Concordia Chiajna Tricolorul Breaza – Gloria Buzău

CSM Rm Sărat – Dunărea Giurgiu Săgeata Stejarul – Steaua II

Dunărea Galați – Victoria Brăneşti Dinamo II – FC Snagov

FCM Bacău – Petrolul Ploieşti

FC Botoşani – Farul Constanța

Cetate Suceava – Sportul Studențesc

CLASAMENT

1 Brănești 2 Chiajna 3 Tulcea 4 Bacău 5 Steaua II 6 Giurgiu 7 Farul 8 Breaza 9 Sportul 10 Stejarul 11 Galați 12 Petrolul 13 Botoșani 14 Snagov 15 Suceava 16 Buzau* 17 Dinamo II 18 Rm Sărat *Echipă penalizată

6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 6 cu 8

6 0 4 1 4 0 3 1 2 4 3 1 3 1 3 0 2 1 2 1 2 1 1 3 2 0 2 0 1 3 4 0 1 0 0 1 puncte

0 1 2 2 0 2 2 3 3 3 3 2 4 4 2 2 5 5

20-5 12-5 10-4 16-9 6-4 9-10 7-8 6-9 9-7 8-7 3-6 5-7 4-6 9-12 5-10 9-8 7-14 0-14

18 13 12 10 10 10 10 9 7 7 7 6 6 6 6 4 3 1

PROGRAM COMPLET ETAPA DE AZI

Concordia Chiajna – Dunărea Galați

Dunărea Giurgiu - Delta Tulcea

Petrolul Ploieşti – Dinamo II

Sportul Studențesc - FC Botoșani

Gloria Buzău - CSM Rm Sărat

Farul Constanța - Săgeata Stejarul

Steaua II – Tricolorul Breaza

INTRĂM ŞI CÂŞTIGĂM!

Sergiu Bar, debutul este strălucitor... Da, întradevăr e strălucitor, dar la mijloc e multă muncă în antrenamente. Nea Ilie Stan are nişte antrenamente frumoase care dau roade. Noi suntem o echipă disciplinată, acum după un an şi jumate împreună suntem şi omogeni. Noi ne aşteptam la aceste rezultate. Nu neapărat 6 din 6 dar ne aşteptam să facem o surpriză în Campionat. Încă nu am spus tot în acest Campionat. Nu un talent sau altul decide la noi, ci forţa grupului. Cu Dinamo, coach nu prea s-a declarat satisfăcut de joc... Da, normal ca noi am luat meciul mai uşor. Noi ăştia cu mai multă expe-

FC Snagov - Cetate Suceava

rienţă, i-am strâns şi pe cei tineri şi le-am spus că o să fie un meci greu. Dar nu ne-au pus probleme. Am fost mai relaxaţi la câteva faze, însă ne-a încurcat şi terenul mai mic şi uneori nu ne ieşeau traseele, am ratat şi foarte mult şi de aceea cred că a fost nemulţumit coach. Cu Bacău la ce să ne aşteptăm? Noi aşa am fost obişnuiţi. Să intrăm şi să câştigăm, şi vrem să ne menţinem până la capăt acestă mentalitate.

Echipa de juniori cat. A Victoria Brăneşti antrenor: Florentin Dovlecioaie

Etapa a III: Victoria Brănești - Inter Curtea de Argeș - 27 Septembrie 2009, ora 12.00 cat A; ora 14.00 cat B; Etapa a IV-a: FC Târgovişte - Victoria Brăneşti - 4 Octombrie 2009, ora 12.00 cat A; ora 14.00 cat B;

Victoria Branesti nr. 21  

Program de meci Victoria Branesti