Issuu on Google+


4

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Cuvant inainte

Sunt convins că „Braşov Rally Show” va fi un prolog reuşit al „Raliului Ţara Bârsei Dunlop-SEAT" Braşovul are o îndelungată tradiţie în automobilsm, astfel la poalele Tâmpei, este organizat de 39 de ani Raliul „Braşovului”, şi de patru ani Raliul „Ţara Bârsei”. Oraşul nostru este un pol important al automobilismului românesc şi cred că acest sport nu ar fi existat fără Braşov. Am deosebita plăcere să vă anunţ revenirea automobilismului chiar în centrul Braşovului, exact pe traseul ce a găzduit în perioada interbelică, o cursă de tradiţie în acele vremuri, „Marele Premiu al Oraşului Braşov”. Sunt bucuros că am reuşit să demarăm acest intersant proiect în centrul Braşovului şi sunt convins că oraşul nostru va fi o gazdă primitoare pentru toţi participanţii, dar şi pentru spectatorii care vor veni să vadă acest regal automobilistic. Sunt convins că „Brasov Rally Show” va fi o reuşită din toate punctele de vedere. Şi eu sunt un pasionat de sport şi de aceea oraşul Braşov va fi mereu alături de astfel de evenimente, deoarece consider că automobilismul este un mijloc bun de a promova imaginea oraşului de la poalele Tâmpei. Urez succes paticipanţilor la „Raliul Ţara Bârsei” şi sper că această competiţie va aduce clipe de neuitat echpajelor, dar şi spectatorilor prezenţi în centrul Braşovului, dar şi pe probele speciale. George SCRIPCARU - Primarul Municipiului Braşov


6

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Editorial

Se apropie toamna...

Cuprins: CUVANTUL pRIMARULUI BRASOVULUI Editorial Harta SPECTATORULUI BRASOV si program raliu PS 1 LA TRECUT PS1 LA PREZENT HARTA GENERALA RALIU CUVANTUL pRIMARULUI COVASNEI HARTA SPECTATOR COVASNA CLASAMENTE FRAS PROFIL, T. ABRAHAM PROFIL, V. PORCIŞTEANU Profil, G. SZABO PROFIL, Jack Daniels Hiparion RT PROFIL, E. KELETTI PS 2, 4, 6 SECURITATE PS 3, 5, 7 INTERVIU TEMPESTA TROFEUL „MAGNOLIA” profil, alin mărginean profil, lUCIAN bOROIANU profil, nistor duval ISTORIA RALIURILOR INTERNATIONAL PREVIEW RALIUL ARADULUI

4 6 8 12 14 16 20 22 24 26 28 30 32 34 36 37 38 40 44 46 50 52 54-55 60 62

Redacþia: AUTORALLY MAGAZIN Supliment informativ: www.autorally.ro Editor: AUTO BLIC BRAªOV Adresa: Braºov, Str. Republicii nr. 50, Tel.: 0745.039736, Fax: 0368.430187, e-mail: bela@autorally.ro; Graficã ºi design: AFACERI PROSPERE SRL www.afaceriprospere.ro Foto: Rallyphoto.ro © 2003 Toate drepturile asupra acestei lucrãri aparþin AUTO BLIC BRAªOV. Conþinutul revistei „AUTORALLY MAGAZIN” nu poate fi reprodus integral sau parþial, în scris sau pe orice alt suport ºi nu poate fi distribuit liber sau prin vânzare decât cu permisiunea scrisã a AUTO BLIC BRAªOV.

Radu Roman A trecut mai bine de o luna de la ultima etapa de CNR, Raliul Sibiului. Interval de timp in care momentele de exaltare si dezamagire s-au succedat aproape zilnic. Ba revine Schumacher, ba renunta ca-l doare gatul. Ba ecomonia Romaniei este sanatoasa, ba FMI-ul ne baga in groapa si guvernul Boc este groparul. Ba Elena Udrea este anchetata, iar Briliantul de Mutu are de platit o foarte scumpa doza de cocaina celor de pe Stamford Bridge. In ce priveste automobilismul romanesc, stirile circula pe internet. In absenta unei etape autohtone sau a unui calendar mai incarcat, cativa reprezentanti au luat drumul pribegiei si au concurat in strainatate. De remarcat, victoria la grupa N obtinuta de Claudiu David la Allianz Rallye din Pecs – Ungaria. De asemenea, programul ambitios in Cupa Europei de Est la care s-a angajat Marco Tempestini avindu-l pe Vlad Cozma alaturi de el. In schimb, vestile din tara nu sunt prea grozave. Imi aduc aminte ca august era luna rezervata cursei FIA GT de pe strazile Bucurestiului. ACR-ul a pierdut etapa internationala fara sa scoata un sunet (adica un comunicat de presa), competitie

cu care s-a mandrit atata si cu care Mr Goldpass Niculescu a scos ochii adversarilor,. Tocmai cind la putere se afla fostii aliati politici, de pe vremea Partidului Automobilistilor. Cat despre construirea unui circuit de curse in Romania, aceasta poveste este ca si constructia de autostrazi. Se tot discuta, dar nu se face nimic. Si azi, maine, Bulgaria va avea etapa de WRC si poate de F1, dupa vizita lui Bernie Ecclestone. Cu toate astea am ajuns la etapa a 6-a a CNR –Dunlop . Raliul Tara Barsei Dunlop – SEAT isi pastreaza “formatul de criza” sau de rallysprint, cum ar spune unii. De asemenea, isi pastreaza desfasurarea in doua judete, Brasov si Covasna. Prima zi debuteaza cu o superspeciala inedita, de fapt un circuit desenat pe B-dul Eroilor, linga Primaria Brasovului. Din păcate FRAS a lăsat alegerea anvelopelor, pe acest circuit stradal, la libera alegere a piloţilor. Astfel probabil că toţi piloţii vor alege "gume" cu aderenţă maximă - pentru obţinerea unui rezultat sportiv cât mai bun, şi vor lăsa spectacolul pe planul secund. In schimb, al doilea raliu derulat in acest an la Brasov a zgandarit orgolilul local si pilotii autohtoni isi anunta prezenta in numar mare. Revine Mihalache, Tache Mitroi, fratii Soos si poate chiar si Gugu Graef, ceea ce reprezinta un fapt imbucurator. Ma intreb oare cine va reveni la Arad?


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

8 NumeProgram rubrica

PROGRAM Raliul Ţara Bârsei Dunlop - SEAT 21-22 august 2009 Vineri 21.08.2009 10:00-14:00 18:31 18:36 19:09 19:19 20:04

Shakedown Sfantu Gheorghe (Valea Crisului) Start Raliu (Ziua I) Brasov – Magnolia Shopping Center Service A (20’) Brasov – Parcarea ROMAN SA PS 1 Superspeciala «Brasov Rally Show» (L = 1.20 km) Brasov - B-dul Eroilor Service B (45’) Brasov – Parcarea ROMAN Sosire Ziua I Brasov Magnolia Shopping Center

Sâmbătă 22.08.2009 08:01 08:04 09:01 10:14 11:00 11:57 13:10 13:41 14:38 15:51 16:22 18:06

Start Raliu (Ziua II) Covasna – Parcarea SUPERCOOP Service C (20’) Covasna – str. Dozsa Gyorgy PS 2 Comandau 1 (L=29.90 km) PS 3 Barcani 1 ( L=7.10km) Service D (20’) PS 4 Comandau 2 (L=29.90 km) PS 5 Barcani 2 ( L=7.10km) Service E (20’) PS 6 Comandau 3 (L=29.90 km) PS 7 Barcani 3 ( L=7.10km) Service F (20’) Sosire Raliu Brasov – Magnolia Shopping Center

21:00

Festivitatea de premiere Brasov – Magnolia Shopping Center


raliul tara b창rsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

9 Nume rubrica Harta


12

raliul tara bârsei Dunlop-seat auGust 2009

Ps 1

partener oficial Raliul Ţara Bârsei

PS 1 – Super speciala Brasov Rally Show - trecut

Maine duminica are loc alergarea probelor de automobile al cursei Marele Premiu al orasului Brasov. Se va alerga pe un circuit care masura1700 m si are un viraj ac de par, trei viraje in unghi drept si un viraj rapid. Sensul circuitului este cel al accelor de ceasornic. Numarul de ture este variabil in functie de categoria masinilor de concurs. Se va alerga pe ruta de la tribuna ridicata in fata liceului « Mesota », bule-

vardul Ferdinand, in fata Prefecturii, turnanta la Camera de Comert spre drumul de promenada in fata bustului poetului Iosif, turnanta spre str. Lunga, turnanta in fata teatrului « Astra » spre sirul N. Iorga pana in dosul Postei, turnanta pe str. Iuliu Maniu spre bulevardul Ferdinand……” Gazeta de Transilvania nr.68 / 1 septembrie 1935


14

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

PS 1

PS 1 – Super speciala Brasov Rally Show - prezent Vineri 21 august 2009 va avea loc – in centrul Brasovului, cursa automobilistica nationala Brasov Rally Show. Cei mai buni piloti din Campionatul National de Raliuri – Dunlop, vor evolua pe un circuit care masoara 600 m. Automobilele de cursa, indiferent de categorie, vor parcurge circuitul de trei ori (1800 m). Pentru clasament fiind luate in calcul ultimele doua ture (1200m). Sensul circuitului este invers sensului accelor de ceasornic. Concurentii vor lua startul din fata tribunei construite in dreptul cladiri « Modarom » - bulevardul Eroilor, vor ocoli un rond artificial in fata «Prefecturii», viraj la stanga in fata ING Bank, viraj la stanga in dreptul SIF Transilvania, viraj la dreapta in fata Postei, viraj la stanga in fata Primariei, revenirea cu viraj la stanga pe bulevardul Eroilor, vor ocoli cel de al doilea rond artificial si vor trece linia de sosire in fata cladirii «Modarom».

Traditia este liantul care leaga cele doua pasaje. Evenimentul care va avea loc vineri seara va marca intoarcerea automobilismului sportiv brasovean la traditia de peste 75 de ani.

Regulament de desfasurare Fiind prima proba speciala a Raliului Tara Barsei Dunlop – SEAT, cursa se va desfasura in conformitate cu regulile impuse de regulamentele FRAS. Concurentii vor lua startul din trei in trei minute dar numai dupa ce concurentul precedent a parasit circuitul - spre Teatrul Sica Alexandrescu. Ordinea de start este astfel alcatuita , ca pe cat posibil prin fata spectatorilor sa evolueze mai mereu cate un echipaj spectaculos Fiecare echipaj parcurge un tur de recunoastere si doua tururi de concurs.

Masurile de securitate Fiind o proba speciala de raliu masurile de securitate sunt si ele pe masura importantei evenimentului Va rugam insistent sa veniti din timp in zona centrala a orasului si pe cat posibil sa va parcati autombilul in zone in care sa nu afectati buna desfasurare a circulatiei rutiere din centru. Recomandam parcarile : Magazinul « Star » si Biblioteca «Gheorghe Baritiu». Locurile pentru spectatori si zonele interzise vor fi marcate si supravegheate de oameni de ordine si jandarmi. Va rugam sa respectati indicatiile acestora pe tot parcursul desfasurarii showului automobilistic ! Haideti sa aratam tarii ca Brasovul are - pe langa curse cu o traditie indelungata si piloti cu performante nationale meritorii, si spectatori pe masura performantelor si a traditiei locale.


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

PS 1

Circulatia rutiera pe bulevardul Eroilor tronsonul : Hotel Aro Palace - Teatrul Sica Alexandrescu precum si pe strazile adiacente intre parc si Posta centrala si Primarie va fi inchisa in perioada 18 :30 – 22 :30 Mijloacele de transport in comun precum si cele ale populatie vor circula pe un traseu deviat pe str. Vlad Ţepeş / str. Muresenilor – Poarta chei – N. Balcescu – Magazinul Star

15


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

16 Nume rubrica Harta

Invingătorii ediţiilor precedente 2006

Claudiu David Mihaela Beldie Mitsubishi Lancer Evo VII

2007

Dan Girtofan Adrian Berghea Subaru Impreza WRX Sti N12

2008

COMITETUL DE ORGANIZARE

Jarkko Miettinen Mikko Lukka Mitsubishi Lancer Evo IX

George SCRIPCARU Cici DOICIU Lorincz ZSIGMOND Dumahazi JANOS Gheorghe MUNTEANU Gheorghe NISTOR Laura RUSU Comisar sef de politie MARINEL CEPOIU Inspector Sef – General de Brigada Pop Eugen Inspector Sef lt.col.Faur Adrian Colonel Alfons Gheorghe GYORGY Remus STRIAN

Primar Municipiul Braşov Director Executiv Primăria Municipiului Braşov Primar Municipiul Covasna Consilier Municipal Covasna R.N.P.R. Direcţia Silvică Sf.Gheorghe Direcţia pentru Sport a Judeţului Braşov Marketing manager Magnolia Shopping Center Politia Rutiera Brasov Inspectoratul Judetean de Jandarmi Brasov Inspectoratul Judetean de Jandarmi Covasna ISU ”Mihai Viteazu” Sf.Gheorghe Director AUTO BLIC Braşov


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Oficialii cursei

17 Nume rubrica Harta

Observator Federal Preşedinte CCS Membru CCS Membru CCS Director sportiv Director organizatoric Observator arbitri Secretar Şef

Emanuel ILINA (B) Laurentiu OROS (BV) Lucian FILIP (IS) Mihai AVRAM (CJ) Romeo DĂNILĂ (CJ) Bela STOICA (BV) Răzvan RAŢIU (BV) Tamas LANG (CJ)

Şef centru calcul Şef verificare tehnică Şef securitate Relaţii cu sportivii Şef traseu Cronometror Şef Şef deschidere traseu Medic Sef Ofiter de presa

Rares FLORESCU (SB) Lucian GÎRBACIU (B) Ştefan VASILE (B) Dorin TOMA (BV) Ionuţ ROMAN (BV) Leonard STEFANESCU (B) Remus STRIAN (BV) Liviu BIVOLAN(B) Dan CRĂCIUN (BV)


20

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Cuvintul Primarului

„Suntem bucurosi ca la aniversarea a 11 de ani de aurtomobilism sportiv orasul Covasna gazduieste - pentru al doilea an consecutiv, o etapa din Campionatul National de Raliuri-Dunlop. Imi place sa cred ca atat organizatorii cat si participantii revin pe meleagurile noastre pentru ca anul trecut s-au simtit bine si pentru ca noi in calitate de gazde ne-am facut datoria. Il felicit pe domnul consilier Janos Dumahazi pentru ca a reusit sa aduca pentru al doilea an consecutiv agitatia specifica curselor auto de nivel national in orasul nostru. Urez tuturor participantiilor la Raliul Tara Barsei Dunlop – SEAT editia a IV-a mult succes in dificila lor misiune de a termina raliul”. Lorincz Zsigmond Primar oras Covasna

„Suntem onorati sa sprijinim organizarea pentru al doilea an consecutiv Raliul Tara Barsei. Speram ca in scurta lor sedere pe meleagurile covasnene atat participantii cat si spectatorii se vor simti bine.” Thiesz Janos Viceprimar oras Covasna


22

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Harta

program SÂMBĂTĂ 22 AUGUST 08:01 08:04 09:01 10:14 11:00 11:57 13:10 13:41 14:38 15:51 16:22 18:06

Start Raliu (Ziua II) Covasna – Parcarea SUPERCOOP Service C (20’) Covasna – str. Dozsa Gyorgy PS 2 Comandau 1 (L=29.90 km) PS 3 Barcani 1 ( L=7.10km) Service D (20’) PS 4 Comandau 2 (L=29.90 km) PS 5 Barcani 2 ( L=7.10km) Service E (20’) PS 6 Comandau 3 (L=29.90 km) PS 7 Barcani 3 ( L=7.10km) Service F (20’) Sosire Raliu Brasov – Magnolia Shopping Center


raliul tara b창rsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Harta

23


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

24

Clasamente după 5 etape

CLASAMENT GENERAL FIA (N+A) 2009

Clasament Juniori 2009

Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 8

Nr. crt

Nr. conc.

Pilot/copilot

Pct.

1

19

COSMA Vlad

40.00

2

411

GIRBACEA Lucian jr

30.00

3

48

PESCARU Vlad

16.00

4

46

TOMITA Rares

14.00

5

26

BUNICA Alina Carmina

13.00

6

491

KRAJCZAR Mark

6.00

7

427

OLESCH Raul

4.00

Nr. conc. 2 3 7 1 25 4 6 8

Pilot/copilot SZABO Gergo TEMPESTA MARISCA Bogdan JARKKO Miettinen PORCISTEANU GIRTOFAN Dan MIHALACHE Manuel UNGUR Daniel

Pct. 39.00 29.00 26.00 24.00 24.00 11.00 8.00 6.00

Clasament echipe

Clasament grupa N 2009 Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 8

Nr. conc. 2 3 7 1 25 4 6 20

Pilot/copilot SZABO Gergo TEMPESTA MARISCA Bogdan JARKKO Miettinen PORCISTEANU GIRTOFAN Dan MIHALACHE Manuel TOGANEL Cristian

Pct. 39.00 29.00 26.00 24.00 24.00 11.00 8.00 7.00

Clasament grupa A 2009 Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 8

Nr. conc. 79 29 99 18 30 411 56 22

Pilot/copilot FILIP Alexandru MULNER Ernest KELETI Edwin DUVAL Nistor MITROI Alexandru GIRBACEA Lucian jr BARBU Bogdan SAVU Ciprian

Pct. 31.00 26.00 24.00 18.00 17.00 15.00 14.00 9.00

Clasament grupa H 2009 Nr. crt

Nr. conc.

Pilot/copilot

Pct.

1

95

MARGINEAN Alin

36.00

2

332

ABRAHAM Thomas

21.00

3

305

BERARI Catalin

18.00

4

364

BANCIU Valentin Ioan

18.00

5

111

BALDESCU Victor

11.00

6

41

BADINA Eugen

10.00

7

311

BOCOVAN Florin

8.00

8

48

PESCARU Vlad

7.00

Nr. crt

Nr. conc.

Pilot/copilot

1

Jack Daniels Hiparion RT

Pct. 79.00

Clasament Cupa Dacia 2oo9 Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 8

Nr. conc. 19 53 453 70 445 47 93 427

Pilot/copilot COSMA Vlad LACATUS Mihai SZEKELY Ladislau GRIGORE Adrian SABAU Daniel IVAN Viorel NASTASE Bogdan OLESCH Raul

Pct. 50.00 30.00 24.00 13.00 9.00 8.00 8.00 5.00

Clasament f2 Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 8

Nr. conc. 79 29 99 18 30 411 19 56

Pilot/copilot FILIP Alexandru MULNER Ernest KELETI Edwin DUVAL Nistor MITROI Alexandru GIRBACEA Lucian jr COSMA Vlad BARBU Bogdan

Pct. 31.00 26.00 24.00 18.00 17.00 15.00 13.00 12.00

Clasament Diesel 2009 Nr. crt 1 2 3

Nr. conc. 29 55 42

Pilot/copilot MULNER Ernest DRAGAN Adrian CASCAVAL Andrei

Pct. 18.00 5.00 0.00


26

raliul tara b창rsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Profil


28

raliul tara b창rsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Profil


Szabo gergo Kohler Zoltan


36

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

PS 2, 4, 6

partener oficial Raliul Ţara Bârsei

D

upa prima proba speciala « show » de la Brasov, « treaba serioasa » incepe, pe dealurile covasnene, sambata de la ora 08:01 (start in parcarea centrala a orasului.) Din cauza dificultatilor tehnice (nu exista alta legatura cu Covasna pentru locuitorii comunei Comandau) intampinate in comuna Comandau, harta editiei 2009 a raliului se scurteaza cu o proba speciala. In programul de sambata figureaza doua probe speciale ”Comandau” (29.9 km ) si ”Barcani ” (7.1 km) parcurse de trei ori. Dupa fiecare 37 km de proba speciala concurentii vor trece prin parcul de service amenajat pe str, Dozsa Gyorgy (in vecinatatea Primariei) . Asa cum majoritatea dintre fani au constatat inca de anul trecut probele speciale sunt extrem de spectaculoase dar nu pot fi vizionate pe toata lungimea lor.

PS 2.4.6 „Comandau”(29.9km)

Date tehnice Lungime: 29.90 km Start: la iesirea din localitatea Comandau spre localitatea Zabratau Sosire: in localitatea Zabratau in zona firmei de europaleti “Aldis” Circulatia se inchide la ora 7:30 Circulatia se deschide la ora 16:30 Recordul probei 17:48.6 – Jarkko Miettinen/Mikko Lukka – Mitsubishi Lancer Evo IX(2008)

D

aca « intrati » pe proba dinspre comuna cu acelasi nume trebuie sa o faceti pana la ora 7:30 dimineata. Dupa parerea noastra merita pentru ca pe primii 10 km ai probei sunt locuri superbe de campare si de vizionare a trei treceri. Daca alegeti « capatul » dinspre DN 10 si « intrati » pe proba dinspre comuna Zabratau veti putea urmari palierele de foarte mare viteza din preajma sosirii. Nu va sfatuim sa alegeti sa faceti naveta intre aceasta zona si startul probei « Barcani » pentru ca pe prima parte a probei nu exista loc

nici pentru spectatori nici pentru masina. Handicapul lipsei undelor GSM si implicit a informatiilor « live » privind clasamentul, primite prin « Orange –Autorally sms », va fi suplinit in ambele zone pupulate ale probei de catre echipajul “INFO” care va parcurge proba de fiecare data in fata automobilului de securitate. Va rugam insistent sa respectati pe tot parcusul sederii voastre pe proba speciala indicatiile oamenilor de ordine. Sfaturile lor va pot scuti de complicatii inutile.


raliul tara bârsei Dunlop-seat auGust 2009

37

securitate

STImAŢI SPECTATORI Buna desfăşurare şi frumuseţea competiţiei pe care o urmăriţi depinde în cea mai mare parte şi de dvs. Pentru evitarea accidentelor, vă rugăm: • Nu intraţi în locurile interzise pentru public, • În cazul defectării unei maşini de concurs, nu intraţi pe traseul de concurs pentru că din spate vin alte maşini din minut în minut, • Nu depăşiţi zonele marcate şi îngrădite, • Nu deranjaţi activitatea arbitrilor în posturi, • Nu staţionaţi în faţa panourilor de semnalizare a posturilor de arbitraj, • Nu parcaţi sau staţionaţi pe carosabil dacă acest lucru se întâmpla în apropierea posturilor de control orar sau probe speciale, • Respectaţi indicaţiile şi recomandările date de personalul de pază şi ordine de pe traseu • În cazul în care sunteţi martorii unui accident sau incident grav al uneia dintre maşinile de concurs, acordaţi primul ajutor dar numai după ce v-aţi luat toate măsurile pentru siguranţa proprie. Vă reamintim că traseul probelor speciale va fi parcurs înaintea automobilelor de cursă de trei automobile de securitate dotate cu echipament de avertizare acustic

şi luminos care vor verifica printre altele şi disciplina spectatorilor; vă rugăm să urmaţi indicaţiile acestora. Urmează trei automobile de concurs „ forligther” având numerele „OOO” , „OO” şi „O” în această ordine. La 3-5 minute în urma acestor automobile urmează trecerea concurenţilor la interval de 1-3 minute. Parcurgerea probei speciale de toţi participanţii înscrişi este marcată de automobilul de „deschidere” dotat cu aparatura de avertizare acustică şi luminoasă. Şi ciclul se reia cu cele trei automobile de securitate ş.a.m.d Vă rugăm să reţineţi că după trecerea maşinii cu însemnele „O” cu siguranţă că nu veţi avea timpul necesar să traversaţi drumul fără să fiţi surprinşi de primul concurent. • Nu stationaţi niciodată în exteriorul virajelor; orice

derapaj vă poate fi fatal. • Nu ieşiti de pe probele speciale decât după trecerea

maşinii oficiale de deschidere. • În deplasarea dvs. cu autoturismul, vă rugăm să

conduceţi cu prudenţă şi cu o viteză până la limita evitării oricărui pericol; semnalizaţi din timp şi asiguraţi-vă la orice manevră. Vă mulţumim şi vă aşteptăm pe 21 - 22 august la RALIUL TARA BARSEI Dunlop - SEAT, a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – DUNLOP 2009.


38

raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

PS 3, 5, 7

D

aca ati ajuns tarziu la Covasna sau ati zabovit prin parcul de start sau de service va propunem sa alegeti pentru vizionarea celor trei treceri proba « Barcani » mai precis partea ei finala unde puteti sa ajungeti iesind din Covasna pe indicator de Zagon. La capatul dinspre sosire este o tribuna naturala (deal)de pe care puteti urmari ultima parte a probei (viraje de viteza in coborare extrem de spectacu-

loase). Avantajul vizionarii de aici este cu atat mai mare cu cat in zona este acoperire GSM si prin programul « Orange –Autorally SMS » veti fi informati « live » despre evolutia favoritilor. Va rugam insistent sa respectati pe tot parcusul sederii voastre pe proba speciala indicatiile oamenilor de ordine. Sfaturile lor va vor scuti de complicatii inutile.

PS 3.5.7„Barcani” (7.1km)

Date tehnice Lungime: 7.10km Start: la iesirea din localitatea Barcani spre localitatea Zagon Sosire: la 400m de intrarea in localitatea Zagon Circulatia se inchide la ora 8:45 Circulatia se deschide la ora 17:50 Recordul probei 5:47.2 – Alexandru Pitigoi/Botond Csomortani – Ford Focus WRC (Gr. H -2008) 5:57.7 – Jarkko Miettinen/Mikko Lukka – Mitsubishi Lancer EvoIX(Gr. N - 2008)

Dupa o cursa automobilistica de anvergura participantii vor fi sarbatoriti cu sampanie si cupe pe masura performantelor obtinute, sambata seara de la ora 21:00 , in incinta Magnolia Shopping Center din Brasov unde va avea loc un impresionat spectacol de laser si lumini oferit de partenerii Auto Blic, Dunlop, SEAT si Magnolia Shopping Center in calitate si de gazda


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

40 Nume Interviu rubrica concret ? Vlad va avea in continuare sustinerea mea ca ‘tinara speranta ‘ si il vom spijini sa-si imbunatateasca experienta si competitivitatea, acesta este, concret, ‘programul’ lui Vladut .

“Vom continua doar cu Peugeot 207 S2000”

Interviu cu Tempesta cel mai ghinionist pilot dintre favoritii la titlul national absolut 2009. Autorally : Dupa cum desigur cunosti incepand din acest an redactia noastra a introdus o noua rubrica cea de « interviu » cu principalii protagonisti ai intrecerii nationale. Pentru ca prima etapa a fost castigata de Vali Porcisteanu am deschis rubrica noastra cu el si am continuat cu cate un castigator de etapa. Si cu asta am ajuns la un paradox. Esti pe locul doi in clasamentul general (un loc II -Iasi un loc III -Timisoara si trei locuri IV -Brasov, Cluj si Sibiu) si nu am facut nici un interviu cu tine pentru ca nu ai castigat nici o etapa. De ce nu ai castigat nici o etapa pana acum Tempesta? Tempesta: Raspunsul este cat se poate de simplu. Nu am castigat nici o etapa pana acum pentru ca nu am fost in stare sa o fac. Autoally : Folosirea a doua autombile de cursa intr-un sezon a fost o hotarare comerciala sau ai crezut ca vei fi mai bine acoperit din punct de vedere tehnic ? Tempesta: Am ales Peugeot 207 S2000 pentru raliurile de asfalt pentru ca - desi este mai greu de pilotat este o masina mai rapida. Pentru macadam m-am gandit ca Subaru poate sa tina ritmul mai bine cu celalalte masini. Dupa problemele pe care le-am avut cu Subaru la Sibiu

(incalzirea excesiva a motorului in regim de putere maxima) am hotarat sa folosim si pentru etapele de macadam tot Peugeot 207 S2000. Autoally : Dispui la Napoca Rally Team de o logistica care iti permite la orice ora sa aliniez la start doua echipe care sa lupte cu Hiparion Jack Daniel’s RT de ce nu o faci ? Te intreb pentru ca in anii precedenti NRT a fost un protagonist important in campionatul pe echipe. Tempesta: Cred ca NRT este in continuare un protagonist important, ca idei, principii si abordare al CNR, doar ca la aceasta ora consider ca nu are nici un sens sa participam in campionatul pe echipe. Prefer sa investesc banii de inscriere pentru echipa (echipe) in sustinerea lui Vladut (n.r Vlad Cosma) inclusiv la cateva etape ‘afara’. Autoally : Consecvent ideii tale de a promova tineri ai un program concret cu Vlad Cosma pentru sezonul european sau a fost doar o verificare de potential ? Tempesta: Nu inteleg inrebarea ! Vlad face parte din programul nostru european. Faptul ca a fost cu noi in Bulgaria pentru acumulare de experienta nu inseamna program

Autoally : Apropo de campionatul european se intelegem, dupa prima ta participare europeana, ca ai plecat in Bulgaria cu tot cu ghinioanele tale de ordin mecanic ? Tempesta: Probabil ca sunt obosit inainte de vacanta. Da in Bulgaria am abandonat din cauza problemelor mecanice. Asta este raspunsul dorit? Autoally : Ce brand promovezi in campionatul european ? Tempesta: Toate brandurile pe care le vedeti pe masina mea in aceea competitie (nr. Sic) Autorally : Ai remarcat vreun tanar pilot din intrecrea interna in care s-ar putea investi in viitor ? Tempesta: In afara de Vlad Cosma si de Lucian Garbaciea junior, nu. Autorally : Cine sunt favoritii tai pentru Raliul Tara Barsei editia a IV-a ? Tempesta: Fiecare dintre primii cinici piloti clasati in clasamentul general este favorit pentru acest raliu. Autorally : Dar pentru titlul “suprem” ? Tempesta: Si pentru castigarea campionatului sunt favoriti toti cei cinci piloti din clasamentul general. Szabo Gergo are dupa parerea mea sanse 40% iar restul doar 15%. Dupa Raliul Tara Barsei situatia poate deveni mai clara privind procentele. In functie de desfasurarea sau nu a ultimelor doua etape (in situatia asta de criza economica se poate intampla orice. Noua ni s-a anulat o etapa europeana ) putem avea un campion deja la Brasov sau putem sta in suspans inca o etapa doua, dar in raliuri nu este ‘greu’ sa vina unul sau doua abandonuri.... A consemat Adrain Diaconescu Echipa Autorally


46

raliul tara b창rsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

Profil


50

raliul tara bârsei Dunlop-seat auGust 2009

Profil

314

Copilot: Marian DRILEA

Pilot: Lucian BOROIANU

Program complet in CNVC, doar „Raliurile de acasa” in CNR


52

raliul tara b창rsei Dunlop-seat auGust 2009

Profil

18

Autograf

NISTOR DUVAL

Autograf

RAoUL PAPP


54

raliul tara bârsei Dunlop-seat auGust 2009

istoric

PROVOCAREA TIMPULUI CINE ESTE ASUL AŞILOR?

Ş

tiţi care e deosebire dintre fani şi profani, lăsând deoparte diferenţierea semantică a celor doi termeni? Este una de o simplitate ce frizează banalul. În timp ce fanul este un pasionat al curselor de automobile la un nivel ce aproape că flirtează cu fanatismul, prin cunoaşterea nu doar a celor care evoluează “în timp real”, ci şi a istoriei disciplinei, celălalt este doar un pasiv şi simplu spectator al manifestărilor sportive pe patru roţi. Doar atât. Fără nicio veleitate în a şti câte ceva despre valorile trecutului. Cam aşa sună răspunsul primit de la o fostă mare personalitate a acestui sport. Şi am fost de acord cu acesta. Atâta doar că profanului îi putem acorda circumstanţe atenuante. Avem presă de specialitate din belşug, dar competiţiile auto naţionale sunt mult prea slab evidenţiate. Fiindcă e mult mai facil să scrii despre Formula 1 sau WRC. Iar când sunt abordate etape ale campionatelor interne, prea puţini sunt jurnaliştii care o fac din pasiune şi... cunoaştere a fenomenului. Ne cam lipsesc condeierii, în adevăratul sens al cuvântului. Sub acest aspect, inţiativa lansată anul trecut de FRAS, de a acorda anual premii “Dumitru Lazăr” celor ce se evidenţiază în presa sportivă auto, ar putea ridica în mod considerabil nivelul calitativ al prezentărilor.

CE VREM E

i bine, tocmai acestă gravă lacună, a unei lipse acute de cultură automobilistică, de cunoaştere a trecutului acestui sport pe meleagurile noastre, trebuie eliminată cât mai curând posibil. Din această perspectiva, spre lauda sa, revista “Autorally Magazin” este un veritabil şi detaşat lider. Azi, ieri, în ultimul deceniu, noii pasionaţi ai sportului auto românesc i-au văzut “la lucru” pe campionii acestor vremuri. Nume mari: Aur, Gârtofan, Marişca, şi toţi ceilalţi, pe care nu-i mai nominalizez. Evident, fiecare dintre ei a dominat un sezon sau mai multe, în care ierarhia finală i-a plasat în poziţia dominantă. Dar v-aţi întrebat vreodată, “per total” activitate competiţională, care ar fi fost locul fiecăruia într-un clasament exclusivist, doar al campionilor? Inţiativă deosebit de interesantă, extrem de pasionantă, care se face mai peste tot în lumea asta sub denumirea generică de “clasament All Time”. Apropiaţii automobilismului naţional nu se poate să nu fie tentaţi de o asemenea provocare. Asta dorim. Să facem un uriaş salt înapoi în profunzimea

timpului, încercând o ierarhizare a tuturor campionilor la raliuri sau viteză ai României, din 1968 până “azi”, la finalul sezonului trecut. Călăuziţi şi de preceptul conform căruia “trecutul dă forţă prezentului”. Este ce şi-a propus “Comisia de istorie şi statisitică” a FRAS. Mai exact Cornel Ţiţ, preşedintele acesteia, fost navigator de mare clasă dar şi un inegalabil istoric al curselor autohtone, şi subsemnatul. Ambii, trăitori ai fenomenului dar şi cunoascători avizaţi ai evoluţiei acestuia. Numai că această provocare a timpului, a clasării celor câteva zeci de persoane care au legitimitatea de a se numi “campioni ai României”, este o întreprindere mult prea dificilă pentru a fi pe placul tuturor. De aceea...

VĂ INVITĂM LA DIALOG .

..să ne împărtăşiţi ideile şi părerile voastre asupra aspectelor ce ar trebui avute în vedere pentru o ierarhizare atât de îndrăzneată. Să cunoaştem maniera în care aţi aborda un asemenea aspect extrem de delicat. Şi aşteptăm nu doar de la pasionaţi ci şi de la sportivi. Foşti sau actuali.

De la stânga la dreapta -1: Dan Gârtofan se numără printre cei performanţii piloţi de raliu ai acestui început de secol. -2: Petre Vezeanu(stg.) şi C-tin. Zărnescu. Sau “tatăl navigatorilor” şi “navigatorul navigatorilor”; marile valori ale disciplinei anilor ‘70 şi ‘80. -3: A fost campion atât ca navigator dar mai ales ca pilot, calitate în care a fost de două ori numărul unu absolut. Îl chema Ilie olteanu. -4: Titi Aur în anii de început ai ascensiunii spre culmi. Astăzi, statistic, este cel mai mare. -5: Aurel Puiu(stg.) şi C-tin. Pescaru, cuplu


raliul tara bârsei Dunlop-seat auGust 2009

55

istoric Desigur, noi, iniţiatorii, avem o idee bine definită, în baza căreia ne-am alcătuit un “algoritm de calcul”. Pe care l-am validat stabilindu-i criteriile cărora le-am alocat anumite valori. Evident, acestea din urmă sunt subiective ca tot ce este omenesc. Şi trebuie să recunoaştem că nu putem apela decât la criterii măsurabile. Aplicabile oricăruia, indiferent de perioada în care a activat. Cum ar fi, de exemplu, numărul de titluri, de podiumuri, de victorii de etapă. Se impune precizarea că nu am fi ajuns prea departe în demersul nostru fără a apela la cele două excelente “Anuare” publicate de Cornel Ţiţ, cât şi la cel de-al treilea, aflat pe traseul autor-editor-tipografie. Pe de altă parte, cred că suntem cu toţii de acord că simpatiile sau antipatiile nu le putem cuantifica. Ne place stilul “cool” al lui Titi, însă cum îl vom nota, dacă o vom putea face, ca “impresie artistică”? Dar maniera impetuoasă şi temerară a legendarului Ludovic Balint, pe care mulţi dintre cei “născuţi mai târziu” nu l-au văzut? Ca să nu mai vorbim de eleganţa şi fineţea traiectoriilor unora precum Aurel Puiu, “Genu” Cristea sau Ştefan Vasile? Dar şansa, atât de necesară în dobândirea notorietăţii în oricare domeniu, cum o putem aprecia sau măsura? Acestea ar fi, printre altele, sensibilităţile acestei încercări. Cele sentimentale, sufleteşti. Cu toate aceste impedimente este mai mult decât fascinant şi numai să gândim cum ar arăta un astfel de clasament All Time al piloţilor de raliu, de exemplu. Oameni care nu s-au aflat niciodată la startul aceleiaşi competiţii. Unii nefiind nici măcar născuţi la vremea când alţii triumfau. O ierarhie ca cea stabilită la finalul oricărei etape din calendar, la care, însă, vom avea de-a face doar cu crema. Cu aşii aşilor. Un “clasament etern” al României, în care vom regăsi, în afara celor deja citaţi, mari “volane” precum Grigorescu, fraţii Duval, Iancovici, Costinean, Ilioaea, Botezan, şi restul titraţilor. Sau în cel al navigatorilor, în care numele rezonante ale ultimilor ani, ca Berghea, Pulpea, Sebastian Itu, se intersectează cu “monumentele” de altădată numite Zărnescu, Scobai, Banca, Vezeanu, Dumitriu, Nemeş, Pescaru. Şi lista ar continua cu alte câteva zeci de personalităţi. Vorbim aici, valabil pentru toate clasificările, doar de campioni. La clasă, grupă şi general. Nu şi de câştigătorii de

Cupe, Trofee sau ocupanţii locurilor întăi la final de sezon, într-o grupă sau clasă neconstituite legal. Aceleaşi principii sunt aplicabile şi pentru viteziştii mai noi sau mai vechi. Nu mai dau nume. Presupunem că-i ştiţi. Dacă nu, o vom face. Un alt motiv pentru care dorim să inaugurăm o astfel de comunicare, facilitată de amabilitatea infatigabilului Bela Stoica, care va aloca acestui scop rubrica “Asul aşilor”, pe Forumul excepţionalului său site, www. Autorally.ro.

CLASAMENTUL COMPUTERIZAT S

untem convinşi că dialogul va fi mai mult decât benefic. Cu toate acestea suntem la fel de siguri că ceea ce va rezulta nu va satisface toate spiritele. Fiindcă niciodată, nicăieri în lume, aşa ceva nu a primit acceptul tuturor. După cum nici gusturile şi nici culorile nu se discută. Unii vor zice că o asemenea inţiativă este echivalentă cu faimoasa problemă a cuadraturii cercului. E dreptul lor. Nu vom adopta însă o astfel de poziţie vădit pesimistă, ce conduce inevitabil spre pasivitate. În cazul legendarei probleme, toate elementele sunt cunoscute, dar rezolvarea imposibilă. În situaţia noastră, deşi există multe variabile, vom găsi cu siguranţă o soluţie de conciliere a acestora. Aşa încât, la anumite valori atribuite acestora va rezulta un anumit clasament. Care va fi cu atât mai mulţumitor cu cât vom primii mai multe sugestii şi păreri. Un clasament ce va fi publicat atât pe site-ul ce găzduieşte dialogul nostru, cât si pe cel al FRAS. Un clasament exclusivist, un clasament computerizat în care viitorii campioni îşi vor găsi imediat locul meritat în istoria acestui sport. Este o provocare a timpului ce trebuie asumată. Iar ca efect secundar, întrebarea din deschiderea articolului de faţă nu va mai fi posibilă, fiindcă automobilismul românesc va avea parte doar de fani. De mult mai mulţi fani decât are azi. Nicolae COSMESCU

neînvins ale primelor trei ediţii de campionat pentru raliurilor. După care, timp de alţi trei ani nu s-a mai acordat niciun titlu în această disciplină, din lipsă de calendar!? -6: Ludovic Balint. Nu doar cel mai mare pilot braşovean, ci şi unul dintre titanii la scară naţională ai perioadei la care ne referim. -7: Palmaresul de invidiat al lui Dorin Pulpea îi poate asigura acestuia un loc în zona fierbinte a ierarhiei navigatorilor.-8:Le-ar putea cineva “sufla” lui Nicu Grigoraş(stg.) şi Victor Nicoară poziţiile de frunte ale topului viteziştilor?


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

60 International

Raliurile din în circuitul eu P

rezenta lui Phillipe Bugalski si Simon Jean-Joseph la Sibiu reprezinta un moment de reper pentru raliurile de la noi. Sau cel putin asa ne place sa credem. Inaugurarea cu incepere de la Brasov (Raliul Tara Barsei Dunlop – SEAT) a lui Citroen Racing Trophy ofera sanse reale pilotilor tineri si nu numai, in general celor cu bugete mici, sa participe in competitie cu masini bine pregatite si competitive. Daca in acest an, pentru ultimele trei etape (Brasov, Arad si Pitesti) sunt admise in competitie si modelele C2R2, din 2010 vor fi admise numai cele C2R2 Max.

Dar este oare un Citroen C2R2 Max suficient de competitiv pentru a tenta un pilot sa-l foloseasca? Phillipe Bugaski ne raspunde: « Este o masina plina de potential, care folosita corect poate fi extrem de rapida indiferent de suprafata. De altfel, ne gandim la posibilitatea aducerii unui pilot de top, pentru a pilota o astfel de masina, si prin rezultatul obtinut sa convinga potentialii clienti de performantele ei”, spune cel care a invins de doua ori intr-o etapa de WRC si care a cumparat de curind compania Automeca Solutions tocmai pentru a pregati automobile de raliuri. Cu premii

extrem de generoase, bugetul total de etapa fiind 15.300 euro, iar valoarea pozitiilor fiind cuprinsa intre 500 si 4000 euro, Trofeul Citroen va atrage in actualele conditii extrem de multi doritori. Mai ramane de rezolvat o problema: automobilul. Jean-Joseph ne ofera lamuriri suplimentare:” Inchirierea unei astfel de masini pentru Romania poate ajunge la 5 – 6000 euro de etapa, pentru ca din pacate deocamdata sediile preparatorilor sunt ceva mai departe de tara dvs. In cazul in care cineva doreste sa cumpere un astfel de model, costul pe etapa ajunge la 2500 – 3000 euro”.


raliul tara bârsei Dunlop-SEAT AUGUST 2009

61 International

România intră uropean In conditiile in care in acest sezon in Europa exista 67 raliuri in care Citroen Racing Trophy este prezent, un program sportiv intens pentru un tanar pilot dornic de a acumula experienta se reduce la o singura problema, bugetul. Jean Joseph intervine din nou:” In cazul in care reprezentanta nationala se implica, Citroen Racing poate face programe speciale pentru tineri de viitor, pentru a-i ajuta sa urce spre perfomanta”. Asadar, implicarea lui Citroen in competitiile de la noi devine realitate. Desigur, ea va fi mai palpabila din sezonul 2010

incolo, cu conditia sa nu compromitem programul, asa cum avem noi darul de a o face. Tot la Sibiu a avut loc anuntul ca etapa locala a primit “stampila” Intercontinental Rally Challenge, pentru a face parte din evenimentele sanctionate de competitia organizata de Eurosport. In ce priveste competitiile de la noi este prima veste buna de la “marea schisma” cu ACR-ul si de la disparitia Raliului Romaniei. Nu in ultimul rand, trebuie mentionata calificarea lui Vali Porcisteanu in finala

europeana a lui Pirelli Star Driver 2009. Rezultatele foarte bune ale pilotului argesean din Mille Miglia si Croatia au fost suficiente pentru a merge mai departe, fara a fi nevoit sa participe in Raliul Bulgariei. In Austria, la Freistadt pe 18 – 20 septembrie, Vali va avea de luptat cu alti 16 piloti pentru cele doua Mitsubishi Lancer Evo X oferite de Pirelli pilotilor castigatori pentru sase etape in WRC 2010. Un asemenea premiu face pe oricine sa viseze… 3mmm


62

raliul ARADULUI 25-26 SEPTEMBRIE 2009

Preview



2009_brasov_tara_barsei_2009