Page 1

Elefantul african

English Latin

African elephant Loxodonta africana Elefantul african Eléphant d'Afrique Słoń afrykański Āfrikas zilonis

Afrika fil

A.Mediul unde locuiesc Supranumit şi elefantul de savana, “Loxodonta Africana” sau elefantul african, trăieşte în Africa, la sud de Sahara. Face parte din Ordinul Proboscidea (animale cu trompă), familia “Elephantidae”.

B.Mediul natural Deşi elefantul african este la origine un animal al savanelor, mulţumită capacităţii sale de adaptare şi-a găsit adăpost şi în regiunile cu habitate variate, aflate la sud de ţara sa, Sahara : păduri, mlaştini, tufărişuri şi zone semiaride. Se stabileşte doar în apropierea surselor de apă şi a locurilor de scăldat.

C.Alimentaţie

Elefantul este un animal exclusiv ierbivor. Consumă cele mai variate tipuri de ierburi, fructe, crengi şi lăstari. Le adună în mănunchiuri cu trompă, le smulge şi tot cu ajutorul trompei le bagă în gură. Are numai câţiva dinţi, aceştia fiindu-i de folos la măcinarea hranei. Dacă un elefant îşi pierde toţi dinţii, în mod sigur va muri de foame; acest lucru se întâmplă, de regulă, în jurul vârstei de 70 de ani. Nu este surprinzător faptul că elefantul are un apetit extrem de dezvoltat, deoarece necesită cantităţi mari de hrană. Preferă să mănânce şi să bea apă în timpul nopţii, dimineaţa devreme şi seara, dar se hrăneşte şi în timpul deplasării, smulgând din mers mănunchiuri mari de iarbă şi frunze.

D.Reproducere Elefanţii se împerechează pentru prima oară la vârsta de 14-15 ani. Din ritualul curtării face parte şi exprimarea atracţiei. Un astfel de gest este, de exemplu, când femela şi masculul se tachinează reciproc cu trompele. De regulă, dupa 22 de luni de la împerechere se naşte un singur pui. Acesta are o talie de aproximativ 85 cm, iar greutatea corporală este de 110 kg.


Puiul suge o perioadă de cel puţin doi ani şi rămâne alături de familie chiar şi după naşterea următorului pui. O femelă fată o dată la patru ani, astfel încât de multe ori este înconjurată de doi sau chiar trei pui de vârste diferite, de la nou-născut până la pui de doisprezece ani. Dacă puiul este atacat, femela se grăbeşte să-l apere.

E.Caracteristici Elefantul african este un mamifer uriaş ( 3-4 m înăltime şi 6-7 m lungime ), greoi ( 3-7 tone ) şi cu un mers extreme de lent. Nasul este crescut împreună cu buza superioară şi se prelungeşte într-o trompă mobilă a cărei bază este susţinută de un cartilagiu. În vârful trompei se află orificiile nazale şi alte două buze cu care elefantul prinde hrana, de obicei frunze, el fiind un mamifer ierbivor. Pielea este foarte aspră şi groasă, aproape lipsită de fire de păr. Dentiţia este simplă, ca în cazul majoritatea mamiferelor. Incisivii superiori au formă de colţi şi ajung la dimensiuni impresionante, ei numindu-se şi fildeşi. Măselele apar pe rând, la început, apar pe fiecare falcă câte două măsele mari. Aceste animale pot ajunge şi la 80 de ani, cel mai bătrân elefant murind la vârsta de 83 de ani. Elefantul african are un craniu format din oase groase, iar urechile mari se află în contiună mişcare pentru a disipa căldura în exces. Corpul i se sprijină pe patru membre puternice, ce se termină cu 3-5 degete copitate. Probabil că trăsătura cea mai interesantă a elefanţilor este trompa, care slujeşte pentru a smulge iarba, a rupe crengi, a ridica buşteni, a împroşca apă sau praf. Elefanţii pot absorbi în trompă până la 11,5 litri de apă, pe care apoi o varsă în gură pentru a se adăpa sau o arunca pe spate pentru a se îmbăia. Colţii de fildeş ai elefanţilor se dezvoltă de fapt dintr-o pereche de incisivi şi sunt folosiţi la săpatul după rădăcini, la smulgerea cojii copacilor, dar şi la luptele care au loc în perioada de împerechere sau la apărare. Un fildeş poate cantări 23-46 kg şi atinge o lungime de 1,5-2,4 m. Elefanţii africani trăiesc în structuri sociale foarte bine organizate – grupuri familiale – care au la bază matriarhatul. Un grup familial tipic de elefanţi este alcătuit de până la 10 femele însoţite de puii lor. Dacă elefanţii aflaţi în căutarea hranei nu se văd unii pe alţii în tufăriş, se anunţă reciproc că sunt în regulă emiţând sunete grave, mormăite. Indată ce elefantul sesizează un pericol, îşi anunţă colegii prin faptul că nu mai scoate nici un sunet.

F.Statutul şi protecţia Anumite guverne africane permit vânătoarea elefantului şi, în condiţiile în care animalul are nevoie de foarte mult timp să se dezvolte şi să se reproducă, această specie este în pericol de dispariţie. Un alt duşman, pe lângă om, este leul. Un aspect interesant este că în ţările care nu permit vânătoarea, s-a raportat că numărul elefanţilor creşte, pe când în cele care permit, numărul scade. E normal, însă ceea ce deranjează este faptul că


nu se iau măsuri. De asemenea, atât braconajul, cât şi vânătoarea legală a elefanţilor au consecinţe asupra anatomiei animalelor. De pildă, vânătorii omoară elefantul numai pentru fildeş. Prin urmare, o femelă care are colţi mici sau deloc poate ajunge să se împerecheze cu un mascul cu colţii lungi. În acest fel, este posibil ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, elefanţii cu fildeş să nu mai existe. Datorită cantităţilor uriaşe de hrană pe care le consumă, elefanţii pot cauza schimbări dramatice în mediul înconjurător, în special în perioadele de secetă. Viitorul elefanţilor africani este o problemă complexă, care va trebui rezolvată echilibrând suprapopularea din unele zone cu subpopularea din altele.

Stiaţi că … ? Elefanţii se disting de alte animale datorită inteligenţei lor, structurii sociale complexe, metodelor de comunicare şi comportamentului interesant; Par fascinate de colţii animalelor moarte, pe care le examinează, însă mitul conform căruia le duc într-un loc special ( cimitir ) nu a fost confirmat; Sunt animale sociale, manifestându-se cu afecţiune faţă de alţi elefanţi;


Animale pe cale de disparitie  

Activitate septembrie 2011- Proiect Comenius Valea Canepii

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you