Etajul 6 - Numărul 3

Page 1


30

6 26 10

22 12

18

14


32 54 34 52 36 44

38 42 40


EDITORIAL de Dana Turmacu și Alexandra Paraschiv

„Etajul 6 - o revistă cu și pentru studenți”. Nici nu mai știm cum am ales acest slogan. Probabil, precum numele, el ne-a ales pe noi. Evident, există motive pentru care ni se potrivește, însă există ceva special, ce îl face deosebit. „O revistă cu studenți” - În prezent în echipa revistei se află 30 de voluntari și fiecare chiar își dezvăluie munca în fața ta. Fiecare dintre ei evoluează prin practică și prin dedicare. Nu cred că este ușor să faci voluntariat, însă odată ce ajungi să te implici într-un proiect ca acesta, nu prea mai găsești cale de întors. Acum aproape un an eram doar zece. Zece studenți care erau terifiați de un anume coronavirus, însă se săturaseră să stea în casă. Revista a fost „cu noi”, ne-a ajutat să trecem peste acea perioadă și chiar să ne creăm împreună o amintire plăcută. „Pentru studenți” - pentru tine, pentru prietena ta de la ASE, pentru sora sau fratele tău, pentru orice student. Științele Comunicării sunt un subiect atât de vast și de interesant, încât considerăm că oricine ar putea învăța ceva nou răsfoind paginile revistei. Fiind primul articol pe care îl citești, hai să-ți povestesc câte ceva despre ce urmează: Tot conceptul revistei este clădit în urma feedback-ului primit din partea voastră, așa că probabil veți observa câteva modificări dacă acesta nu este primul număr pe care îl citești. Începem în forță cu un articol 4


dedicat pasiunii pentru voluntariat în care vă povestim despre cum este să faci parte din ASC. În această perioadă, în care viața de student se limitează la cursuri online și conversații pe WhatsApp, am fost curioși să aflăm cum faceți față acestei experiențe. Pe rețelele de sociale poate părea totul ușor, însă vei fi surprins să descoperi ce modificări a adus în viață noastră, a tuturor, uneori chiar fără să ne dăm seama. Și în acest număr poți afla mai multe despre cum este să lucrezi în publicitate, PR sau jurnalism de la oameni talentați cu multă experiență de împărtășit. Dacă nu știi cum să-ți începi cariera de succes poți arunca un ochi peste răspunsurile lor sau peste Horoscop. Cine știe ce îți rezervă viitorul? Poate o călătorie? Ne-am pregătit si pentru drum. Dacă iubești natura și senzația de libertate, atunci acesta este următorul articol pe care trebuie să-l citești. Stiu, sunt atât de multe că nici nu știi cu ce să începi. „Diversitate” cred că este cuvântul care descrie cel mai bine acest număr. Fiecare articol aduce ceva nou, ceva interesant. Fie o poveste, fie un sfat, fie o informație, fie pur și simplu te face să zâmbești. Așteptăm cu nerăbdare să aflăm care este articolul tău preferat și ce articole ai dori să mai citești în revista Etajul 6 – O revistă cu și pentru studenți. Ne poți lăsa feedback-ul vostru pe pagina de Facebook: https:// www.facebook.com/revistaetajul6


MOV ASC de Ana Irina Cange

,,Stai, mă duc să îi întreb pe oamenii cu tricou mov, pare că ei știu!”. Asta a fost prima mea interacțiune cu Asociația Studenților la Comunicare. Și, fiți siguri de asta, atunci, pe când eram un boboc derutat pe holurile de la admitere, nu aș fi crezut vreodată că o să ajung aici, scriind despre aceiași omuleți mov, care, în timp, au căpătat și un alt nume: colegii din ASC. Dacă ASC ar fi un tablou, înainte de 5 martie 2019 nu ar fi fost nici măcar o pânză nouă, în țiplă. Înainte de ziua aceea de primăvară încă timidă, ASC era o pânză abandonată de artist, o lucrare cu total altă identitate, pe care se adunau straturi de timp și uitare. Asta până când o mână de omuleți inspirați, ambițioși, cu visuri mari au pus piciorul în prag, au scos pânza de unde era ascunsă bine, au privit-o și au zis: „Gata, ne apucăm de pictat! Pictăm total altfel, pictăm cu inspirație, pictăm vesel, pictăm reprezentativ, pictăm ca în familie. Noi, de azi, pictăm mov.”

la ședințe, dar rezultatul, vă promitem, ne face din ce în ce mai mândri. În 2 ani, am pictat de la evenimente de 1 martie, la evenimente de Crăciun, am încurajat oamenii să țină capul sus în sesiune și să nu se teamă de admitere, ne-am cules ajutoare noi și am învățat să ne sincronizăm pensulele în teambuilding-uri de neuitat. În 2 ani, am avut un impact asupra tabloului nostru și asupra celor care îl privesc. Se spune că pentru un artist e mai important ce lasă în urmă și ce amprentă are arta lui asupra publicului. Nu-i degeaba comparația, așa e și la noi.

Și așa a și fost. Pe 5 martie 2019 a fost înființată Asociația Studenților la Comunicare și tot în aceeași zi, „tabloul” a fost expus pentru prima dată, la primul eveniment, în care Consiliul Director de atunci și-a prezentat „arta”.

S-au rotit oameni prin funcții, am luat-o iar de la început cu sincronizarea, ne-am străduit să facem mai bine și uneori neam mai împotmolit, însă cei care trec prin galeria noastră de artă văd rezultatul a ore, chiar zile de muncă, de voluntariat și rămân marcați pozitiv de ceea ce noi, în spate, (uneori) pictăm haotic.

De atunci și până astăzi, am tot adunat visători, artiști, oameni dragi și dornici să lupte pentru reprezentarea studențească, să creeze, să învețe, să greșească, voluntari care au promis să nu mai pună tabloul într-o ascunzătoare niciodată, care au promis să adauge element cu element pentru a ține arta ASC vie. Am promis cu toții să construim împreună. În 2 ani de zile am reușit să creștem, nu mai suntem atât de mici, ne-am înmulțit și, da, s-au înmulțit și opiniile contradictorii 6

ASC nu este o pictură perfectă, ASC este o pictură specială, reală, un cumul de responsabilitate, de opinii, de diversitate, de devotament. Când mai mulți oameni se adună la un loc și fac ce le place, cu pasiune, iese magie. Asta e ASC, magie creată de studenți, pentru studenți.


Cum au reușit câțiva oameni să se transforme în 138 de oameni, în numai 2 ani? Cum am reușit de la o mânuță de invitați, să ajungem să umplem săli? Cum am reușit să avem parteneriate cu evenimente importante din domeniu, cum ar fi SocialPedia? Cum am reușit să creștem așa frumos, împreună? Am dăruit pasiune și unul dintre cele mai de preț lucruri pe care îl avem - timpul. Nimeni nu îți poate înapoia minute, ore, zile sau chiar luni din viața ta, pe care le petreci făcând voluntariat. Totodată, nimeni nu poate să descrie sau să reproducă sentimentele acelea de mândrie, de bucurie, de satisfacție pe care le ai când ceva iese așa cum îți dorești. La fel ca un tablou frumos, îți taie respirația sau îți fură o lacrimă, atunci când te gândești „Da, măi, eu am luat parte la asta. Am avut un rol. Eu am făcut asta cu colegii mei din ASC. Eu, chiar eu.” Suntem o adunătură de studenți cu personalități diferite, cu viziuni diferite, cu multe, foarte multe aspirații și visuri. Ne-am întâlnit aici și lucrăm împreună, râdem, ne contrazicem, plângem, suntem mândri de noi, ne îmbrățișăm, ne dezvoltăm împreună, creștem, evoluăm prin ceea ce facem pentru toți ai noștri - studenții. Vrem să fim o voce, un sprijin, un prieten cool, o sursă de distracție, un izvor de informație, o hartă, un loc sigur pentru oricine are nevoie de susținere, de ajutor sau de motivație. Vrem să fim și suntem noi înșine, aici, pentru voi.

Realizările le avem toți listate pe suflet, amintirile ni s-au întipărit bine în memorie, prieteniile ne țin de cald în zile reci, din certuri am învățat, din eșecuri am crescut, din tot ce a fost bine și tot ce a fost mai puțin bine am luat ce era constructiv și am creat. Acum avem o poveste. Acum avem un tablou. E al nostru, e mare, se tot extinde, avem ambiția să îl facem uriaș. E de impact, atrage atenția, te reprezintă, nu îți mai poți lua ochii de la el; e artă sinceră, muncită, de noi toți îndrăgită. E pictat mov, e plin de forme diverse, se încadrează în mai multe curente și icicolo are pe el agățate cuvinte: echipă, prieteni, inspirație, șansă, creativitate, încurajare, responsabilitate, implicare, dezvoltare, susținere, asumare, familie, oportunitate, liniște, curaj, ambiție, plăcere, apartenență, zâmbete, autocunoaștere, sprijin și multe altele. Zilnic mai adunăm cuvinte, ne mai jucăm, suntem serioși și vă reprezentăm, mai învățăm. Zilnic, noi mai pictăm mov.

5 martie 2021: facem ASC face 2 ani. În 2 ani de zile, noi am învățat să loul magie și încă învățăm, dar un lucru este sigur: tab act. Așa nostru strălucește și, cu fiecare zi, e mai de imp o serie de că promitem ca, și de acum încolo, să rămânem fie acolo artiști responsabili, dedicați, muncitori, care să a nevoie de o pentru voi ori de câte ori veți vrea sau veți ave gură de „artă” pictată în mov ASC. 7


La mulți


ani, asc!


ÎNTRE

cu Daria

OCTOMBRIE 2020 5 octombrie 2020 – Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că Nicușor Dan a câștigat cursa pentru Primăria Municipiului București. De asemenea, AEP informează că Sectorul 1 va avea ca primar pe Clotilde Armand, Sectorul 2 pe Nicolae Mihaiu, Sectorul 3 pe Robert Negoiță, Sectorul 4 pe Dan Băluță, Sectorul 5 pe Cristian-Victor Popescu Piedone și Sectorul 6 pe Ciprian Ciucu.

20 noiembrie 2020 – Filmul documentar „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, se lansează în cinematografele şi platformele VOD (video-on-demand) din SUA, Canada, Marea Britanie şi Irlanda, acest moment marcând startul campaniei oficiale pentru premiile Oscar. Filmul „colectiv” a fost desemnat de Centrul Naţional al Cinematografiei drept propunerea României la premiile Oscar 2021, în secţiunea „Cel mai bun lungmetraj internaţional”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiţia pentru premiile Academiei Americane de Film.

10

29 decembrie 2020 – Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia Sandu. Aceasta este prima vizită la nivel înalt, la Chişinău, după ce Maia Sandu a depus jurământul de învestitură pe 24 decembrie 2020. 24 decembrie 2020 – Metrorex începe distribuirea cardurilor contactless pentru abonamentele lunare elevi/studenți. 23 decembrie 2020 – Marinela Anghel, asistentă la Institutul „Matei Balș”, primește prima doză de vaccin Pfitzer, devenind primul român vaccinat anti-Covid-19. 17 decembrie 2020 – Joe Biden câștigă alegerile prezidențiale cu un scor de 306 elec- tori față de 232 electori ai lui Donald Trump, reprezentantul Partidului Republican. 9 decembrie 2020 – Biroul Electoral Central anunță rezultatele finale de la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. PSD, PNL USR PLUS, AUR și UDMR au trecut pragul electoral și vor forma viitorul Parlament.


TIMP...

a Bratu

FEBRUARIE 2021 7 ianuarie 2021 – Burger King își schimbă legendarul logo după mai bine de 20 de ani. Logo-ul nou are influențe retro și a renunțat la elementul albastru. 13 ianuarie 2021 – Premierul Florin Cîțu anunță creșterea cu 3% a salariului minim în 2021, la 2.300 de lei.

25 ianuarie - Fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

27 ianuarie – Ipad împlinește 11 ani de la lansare.

27 ianuarie - Comisia Europeană aprobă vânzarea unei inimi artificiale ca soluție temporară. Aceasta va intra pe piață la jumătatea anului 2021.

24 februarie - Preşedintele Klaus Iohannis promulgă legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Actul normativ elimină pensiile speciale pentru parlamentari. 22 februarie - Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, o demite pe Maria Niţescu, manager interimar al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti pe motivul „multiplelor disfuncţionalităţi” în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al unităţii medicale care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie 2021. 22 februarie - Guvernul aprobă proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ. 18 februarie – Rover-ul NASA numit Perseverance aterizează în siguranță pe Marte în craterul Jezero urmânduși misiunea de a găsi microfosile. 10 februarie – Premierul Florin Cîțu anunță că studenții nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul pe calea ferată, dar vor avea o reducere de 50%. 11


„Buturuga mică răstoarnă carul mare” Handbalul simte nevoia ieșirii din rutina actuală

H

de Mihai Gherghilescu și Gabriela Bratosin

andbalul este un sport care unește suporterii. Momentul în care un fan vede din sală jucătorul favorit pe teren este incomparabil din punct de vedere emoțional. Lucrurile enunțate anterior reprezintă un vis frumos. În aceste momente dificile, handbalul și, în general, sportul par amorțite din multe puncte de vedere. Cu siguranță, suporterii s-au bucurat la reluarea meciurilor fără spectatori, dar, așa cum se spune, o minune ține două zile.

Ultima perioadă a fost plină, în ceea ce privește competițiile de pe semicerc, dar pentru suporteri a fost o rutină. Meciuri văzute printr-un ecran, imposibilitatea de a participa la jocuri și multă nostalgie, reprezintă câteva dintre stările actuale prin care trece orice fan al acestui sport. Turneul Final 4 Champions League a reunit la start cele mai valoroase echipe ale handbalului masculin: THW Kiel (Germania), Barcelona (Spania), Paris Saint-Germain (Franța) și Veszprem (Ungaria). Răsturnările de situație, paradele incredibile ale portarilor și echilibrul jocurilor alcătuiesc tabloul unui spectacol total. THW Kiel, cotată cu ultima șansă la câștigarea trofeului, a răsturnat calculele făcute „pe hârtie” și a câștigat marele trofeu.

12

Referitor la acest eveniment, am discutat cu fostul mare internațional român, Sandu Iacob, care a evoluat, printre altele, la HCM Constanța, Știința Bacău în România, dar și la Endingen în Elveția sau Lubbecke în Germania. Actualmente, el este antrenor la prim-divizionara CSM Bacău. „Pragmatismul celor de la THW Kiel și faptul că nu renunță în ceea ce fac au arătat că poate reprezenta soluția succesului. Nivelul turneului Final 4 Champions League a fost unul ridicat, iar un element important rămâne nivelul fizic al sportivilor“, a transmis tehnicianul de la CSM Bacău. Noul an a debutat cu o competiție de interes major pentru lumea handbalului:


Campionatul Mondial din Egipt. România, una dintre marile forțe din istoria handbalului mondial, a câștigat titlul de cea mai bună echipă din lume în 4 rânduri. Echipa națională a rămas restantă și la acest turneu final, fiind singura formație dintre fostele câștigătoare ale competiției care nu s-a calificat la cea mai recentă ediție a competiției. Inițial Campionatul Mondial de Handbal Masculin era o competiție la care suporterii erau bineveniți în tribune, dar totul s-a schimbat. Uniunea Europeană a Jucătorilor de Handbal a trimis o scrisoare către Federația Internațională de Handbal prin care s-a decis renunțarea la această idee. Documentul, semnat de 14 căpitani de echipe, a avut drept motiv principal răspândirea rapidă a coronavirusului

prin prezența spectatorilor la jocuri. Nivelul valoric din handbal s-a echilibrat în ultimii ani. Echipe precum Japonia, Egipt sau Angola și-au crescut nivelul sportiv. Cehia a anunțat că nu poate face deplasarea la Campionatul Mondial de handbal din cauza numărului mare de jucători infectați cu COVID-19, iar, în acest caz, Macedonia a făcut deplasarea în ultimul moment. Antrenorii și jucătorii pregătesc ore întregi o reprezentație, iar acum, munca lor nu mai poate fi susținută și aplaudată din tribune. Suporterii nu pot simți emoția unui meci văzut direct de pe stadion. Răbdarea dispare încet, dar sigur, iar normalitatea este un scop greu de atins în aceste momente.

Speranța este singurul lucru rămas, alături de gândul că suporterii vor putea să revină aproape de jucători.

Sursa foto: Arhiva personală 13


Ana Poenariu - jurnalist de investigație Rise Project Interviu realizat de Lorena Mihăilă și Paula Pujină

Pasiunea este motorul din spatele meseriei de jurnalist. Cum a început povestea ta ca jurnalist de investigație? Am terminat Facultatea de Jurnalism de la Sibiu și m-am angajat ca fotoreporter în presa locală din acel oraș. Din cauza crizei financiare din anii aceia, am fost nevoită să plec din țară timp de 9 luni, deoarece am rămas fără job. Când am revenit, m-am angajat la Digi 24 în departamentul de documentare, unde am stat 2 ani, iar după m-am transferat în departamentul „România furată” al acestei televiziuni. În cei doi ani la Digi, eu am aplicat la niște burse oferite de Freedom House pe jurnalismul de investigație și am reușit să obțin două, chiar în ani consecutivi, din câte îmi amintesc. Primul material realizat a fost despre bani din fonduri europene pentru comunitatea romă din România, bani care nu ajungeau la beneficiari, ci se pierdeau de cele mai multe ori prin alte locuri. La Rise Project am început să lucrez în 2015.

Care sunt fricile tale când începi o nouă anchetă? Fricile sunt inevitabile în meseria aceasta. Când pornești la drum cu o investigație, ai nevoie de multă adrenalină. Te simți ca la începutul unui labirint pe care dorești să-l 14

Ana Poenariu este jurnalist de investigație în cadrul Redacției Rise Project. Ana a absolvit Facultatea de Jurnalism din Sibiu și a lucrat o bună perioadă ca fotoreporter, fotografiile sale fiind publicate și în presa internațională. Astăzi vorbește pentru cititorii revistei Etajul 6 și povestește despre experiența sa ca jurnalist. termini. Am avut probleme, atât în ceea ce privește faptul că am rămas fără cauciucuri la mașină, cât și prin faptul că autorități ale statului ne-au cerut într-un fel sau altul să ne deconspirăm sursele. În meseria asta ajungi să trăiești cu o frică constantă uneori, fără ca măcar să îți dai seama.

Ai un clasament al articolelor tale, din punct de vedere al muncii depuse în realizarea lor? N-aș putea spune că am un articol de suflet, pentru că eu, ca jurnalist, îmi pun toate eforturile în articolele pe care le scriu. Nu am avut un clasament în ceea ce privește articolele mele și nici nu aș putea să spun că unul îmi place mai mult decât altul. Muncesc la fel de mult pentru fiecare în parte, de aceea toate îmi plac în aceeași măsură.

Ce ai simțit atunci când ai lucrat foarte mult la un material, însă nu a ieșit ceea ce îți doreai sau nu a mai putut fi publicat? Frustrare, asta simți când ajungi să nu mai publici un material la care ai muncit prea mult sau pe care nu ai mai apucat să-l documentezi și, totuși, îți doreai. De cele mai multe ori materialele nu ajung să


fie publicate din lipsă de timp, dar și din faptul că multe informații nu sunt oferite de către autorități, pentru că în domeniul acesta noi depindem de ceea ce ele ne dau. Se mai întâmplă să nu publicăm materiale deoarece pe parcurs ne dăm seama că un alt subiect ar fi mai de interes pentru public, așa că ne focusăm atenția pe acela. De fiecare dată când nu reușim să ducem la bun sfârșit o anchetă, apare frustrarea, că nu am putut să ne dedicăm timp și pentru materialul respectiv, că l-am lăsat deoparte.

Care este cea mai mare realizare a ta ca jurnalist de investigații? Ceea ce îmi vine acum în minte este colaborarea mea în Riviera Maya Gang care constă într-o serie de materiale scrise de jurnaliști din toată lumea, despre o grupare de crimă organizată care a pornit din Craiova și s-a situat în Mexic, unde clonau cardurile turiștilor. E o realizare să ajungi să lucrezi cu jurnaliști din toată lumea și să te înțelegi și să te coordonezi în același timp cu ei. Munca în echipă este o realizare deoarece nu mai ești nevoit să călătorești prin diferite țări pentru a documenta sau a scrie un material, ci poți apela la jurnaliștii din zona respectivă, ceea ce este de-a dreptul extraordinar.

Care au fost momentele în care ai vrut să renunți la jobul de jurnalist, dacă au existat acestea? De foarte multe ori mă întreb dacă să renunț sau nu la acest job. Jurnalismul de investigație este



o frustrare acumulată în timp, deoarece noi scriem despre subiecte nu tocmai legale, dar job-ul nu ne lasă să arătăm ceea ce simțim și trebuie să fim obiectivi.

Care au fost sacrificiile pe care le-ai făcut ca jurnalist de investigație? Nu știu dacă se le numesc neapărat sacrificii, eu le consider riscuri. În meseria asta există riscul să cazi într-o extremă de a munci încontinuu, doar din faptul că ai adrenalină și că îți place mult prea mult ceea ce faci. De multe ori nu se vede efortul depus de tine în materialul publicat, lucru care te frustrează și te aduce în pragul de a munci și mai mult. Pe lângă acest lucru există riscul să uiți să te găsești cu prietenii, dar și să te cerți cu părinții sau alte cunoștințe din cauza unei anchete care vizează un politician apreciat de ei. Totuși, cel mai grav e să pici în extrema de a munci prea mult și să te dedici complet job-ului, fără să ții cont că ai și tu o viață personală.

mult mai greu documentele necesare pentru anchetele noastre, deoarece Guvernul a prelungit termenul de răspuns pentru cererile de informații, ceea ce a creat un haos. Pe lângă asta, nu ne puteam întâlni cu sursele sau cu persoanele pe care le anchetam. În această perioadă atât noi cât și celelalte redacții am încercat să transmitem informația cât mai bine posibil și să informăm corect cititorii. De exemplu, jurnaliștii care au mers în spitalele covid și făceau reportaje, s-au supus unui risc imens și merită respectați pentru efortul depus în perioada aceasta.

Ce calități ar trebui să aibă un student pentru a ajunge în Redacția Rise Project?

Ca un student să poată activa în jurnalismul de investigație, fie că în Rise Project sau în altă redacție, el trebuie să fie înarmat cu multă răbdare, deoarece durează să realizezi o anchetă, iar acum cu pandemia a fost mult mai dificil, dar și curiozitate, ea fiind esențială în acest domeniu. Eu cred că, Cum crezi că pot fi opriți „jurnaliștii” un jurnalist care se oprește din a-și pune care împrăștie fake news-uri? întrebări pe un anumit subiect, nu mai are de ce să activeze în acest domeniu. Pasiunea Nu cred că există în momentul de față vreo este motorul din spatele meseriei de soluție ca eu sau alți jurnaliști să oprim jurnalist, așa că, experiența nu este cea mai aceste persoane care dezinformează. Cea importantă, este un plus, dar ca să o câștigi mai bună variantă este să ne educăm cititorii trebuie să începi de undeva. Este important și să le explicăm că un material jurnalistic ca tinerii care vor să fie jurnaliști să nu se trebuie să aibă în spate documente și dovezi mulțumească doar cu informațiile primite și să nu fie scris pe baza unor presupuneri. la facultate, ci să facă anumite training-uri Noua generație de jurnaliști trebuie să pe acest domeniu și să aplice pentru burse. înțeleagă că nu poți publica un material fără a avea dovezile necesare și că, linia dintre informația falsă și cea adevărată este foarte Noua generație de jurnaliști subțire și oricând poți pica în prăpastia trebuie să înțeleagă că nu fake-news-urilor, chiar și neintenționat.

Cum și cât de mult v-a afectat pandemia în realizarea materialelor?

poți publica un material fără a avea dovezile necesare.

Atât pe noi cât și pe celelalte redacții, pandemia ne-a dat peste cap. Am obținut 17


Simina Zidaru - Creative Director Tribal Worldwide Romania Interviu realizat de Roberta Chiș și Ana-Maria Corjos

Simina Zidaru are o experiență de aproape zece ani în industria de comunicare creativă, a semnat unele dintre cele mai apreciate campanii din România și a câștigat peste 30 de premii, printre care se numără Golden Hammer, SABRE, Internetics, FIBRA Awards, Romanian PR Award și multe altele. A lucrat pentru branduri ale unor companii precum Unilever (Cif, OMO), PepsiCo (Pepsi, Lipton), Mercedes-Benz, Lidl, Farmec (Gerovital), History Channel și alții. Simina a lucrat pentru companii şi agenţii de renume, precum McCann, Golin, MullenLowe, iar acum este director de creație la Tribal DDB.

Când erai mică și te întreba lumea ,,ce vrei să te faci când o să fii mare?”, ce răspundeai?

M-am angajat în anul II în domeniu și de atunci a fost un continuu drum. Pe parcurs a început să mă pasioneze publicitatea.

Mă gândeam că o să fiu doctor sau cântăreață, nici nu mă gândeam că o să ajung să lucrez în publicitate.

Ce calități consideri că trebuie să aibă un om de publicitate?

Consideri că ai ajuns să faci profesie din pasiune? La performanță ajungi doar dacă ești pasionat cu adevărat, în publicitate poate lucra oricine, dar dacă vrei să ajungi mai sus trebuie neaparat să fii pasionat.

Cum ți-ai dat seama că publicitatea este potrivită pentru tine? Cred că publicitatea m-a ales pe mine, eu voiam să fac teatru inițial dar am ajuns la SNSPA, la Comunicare și Relații Publice. 18

Din punctul meu de vedere trebuie să cunoască bine limba romană, curiozitatea trebuie să fie pentru el un mod de viață, mereu trebuie să fii la curent cu ceea ce se întâmplă.

După finalizarea unui proiect, care e cea mai mare satisfacție cu care rămâi? Drumul pe care îl parcurg până

la finalizarea unui proiect mă încântă mai tare decât rezultatul final. Lucrul în echipa, modul în care comunici cu persoanele cu care realizezi proiectul. Pentru mine contează lucrurile astea mărunte.


Ce te motivează zilnic? Alte persoane depind de mine acum, asta mă motivează zilnic. Sunt motivată și de partea financiară, mă motivează și câțiva dintre clienții mei.

Ca începător, cât de greu este să găsești un job într-o agenție de publicitate? Nu este deloc greu, trebuie să îți dorești și să fii pregătit.

Consideri că cei ce studiază Publicitatea sunt mai avantajați decât cei ce nu au studii de specialitate? Cei ce studiază publicitatea au un plus pentru că ei deja cunosc anumite concepte și pot lua legătura mai ușor cu oamenii din domeniu. Poți lucra în domeniu și dacă nu ai studii de specialitate, pe partea de creație am colegi care au terminat ingineria sau IT.

Ca om de publicitate, ce contează mai mult, talentul sau munca? Nu există creație fară muncă. Nu poți face o campanie bună fară muncă. Când ai o idee trebuie să știi cum să pui în practică ideea, cum să o explici, trebuie să cunoști cum să atingi obictivele dorite. Trebuie să ai și puțin noroc să îți observe cineva talentul.

„Nu există creație fară muncă. Nu poți face o campanie bună fară muncă.” 19


Cum a fost să fii singura din România care a fost selectată să participe la cea de-a V-a edite ,,See It Be It”, programul Cannes Lions de dezvoltare și accelerare a carierei adresat femeilor din industria de comunicare? A fost o experiență foarte faină, am avut șansa să învăț de la cei mai buni din lume. Am învațat că cel mai important lucru pe care tu trebuie să îl crezi ca femeie care lucrează în publicitate este că nu exista nimic ce nu poți face, ești la fel de bună că restul. Nu îți mai pune bariere inutile singură.

lucrează oameni foarte cool și deștepți. Minusuri sunt ca în orice alt domeniu, e foarte obositor în unele perioade ale anului, ajungi să lucrezi extrem de mult. Ajungi să iți construiești o bulă, să nu mai vezi în jurul tău uneori și asta e un lucru rău, poți pierde anumite valori.

Cum se caracterizează, din perspectiva ta, industria publicităţii?

Avem câțiva dintre cei mai buni oameni pe partea de publicitate. Nu am ajuns încă la nivelul din NEW YORK să facem campanii de milioane de euro dar suntem Cu ce experienţă te-ai întors de într-o crestere extraordinara.

acolo?

M-am întors cu un suport grup de femei din toată lumea. Încă păstrez legătura cu femeile pe care le-am cunoscut și ne sfătuim. Uneori în viață ai nevoie de confirmări externe, experiența pe care am avut-o în programul Cannes Lions mi-a dat acea confirmare.

Care sunt plusurile și minusurile ale unui job în publicitate?

Ai avut momente în care ai simţit că publicitatea nu ţi se potriveşte cu adevărat? Da, cred că trebuie să iți pui întrebarea asta uneori. Nu cred că o să fac asta țoață viață, cred doar că este potrivit acest domeniu pentru mine acum și stiu că a fost și până acum.

Ce sfat ai pentru studenţii la publicitate?

Bagajul de cunoștinte este singurul care face diferența între Din punctul meu de vedere, creativi. Mergi la teatru! Mergi deschiderea intelectuală este la film! Mergi să te întâlnești cu un mare plus, ajungi să cunoști oameni care nu sunt în zona ta lucruri la care nu te-ai gândit de confort! Experiențele astea până atunci. Un alt plus este îți construiesc lumea, dacă reprezentat de ceea ce poți face, vrei să faci publicitate trebuie poți să înveți să faci poze bune, să să observi lucruri. Niciodată lucrezi cu ilustratori. Un alt plus nu poți spune o poveste este că ajungi să cunoști oameni din perspectiva altcuiva. foarte deștepți. În publicitate 20



Mădălina Săvulescu Senior Digital Content Consultant Graffiti PR Interviu realizat de Mihaela Ivăncică

Mădălina Săvulescu este Senior Digital Content Consultant la agenția Graffiti PR din anul 2018. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București. Aceasta vorbește într-un interviu pentru cititorii revistei Etajul 6 despre parcursul său în lumea PR-ului. Cum ți-ai început cariera în domeniul relațiilor publice?

creativ de scriere nu are nicio legătură cu misiunea din jurnalism”. Apoi, la primele cursuri, dl. profesor Coman spunea tranșant ceva de genul acesta: „Să nu aveți pretenția Visam să scriu, apoi să fac producție TV, ca textele produse de voi zilnic să lase ceva după care mi-am dat demisia printr-un gest în urmă mai mult decât ambalaje de borcane rebel, pentru că nu mă regăseam și am stat de murături din hârtie de ziar”. Desigur că 6 luni șomer, căutând un job ideal. Foarte nu-l credeam. Râdeam complice, ca și cum simplu, dintr-o dată, au venit niște oameni aveam eu un „deal” cu soarta. Eram mai în calea mea cu tot cu șansa de a începe „specială”. Simțeam cumva că munca mea, un drum într-una din cele mai mari agenții rolul meu pe pământ e să-mi folosesc niște de relații publice din țară. M-am dus intern timp de 3 săptămâni, luând totul de la zero și abilități de comunicator și om cu imaginație acceptând un salariu mult mai mic decât cel pentru scopuri mai înalte, care să educe, de producător executiv la o emisiune celebră să impacteze comunități, să inspire, să facă orice fărâmă de bine. Cumva n-au ajuns de divertisment, căci nu aveam experiență ideile mele la ziarul de împachetat borcane de PR și nici încredere în ce pot oferi. de murături, sunt implicată zilnic în campanii și programe care au acea componentă de De ce ai ales o carieră în PR? „meaning +”, cum spunem noi în agenție și Când învățam pentru admiterea la facultate, care chiar aduc o schimbare în viața cuiva. Și pentru asta cred că am ales să fac ce știu, ce m-a întrebat profesoara mea de română de ce vreau la jurnalism. I-am spus că îmi place pot, să mă joc cu idei. Dacă asta se numește „carieră în PR” înseamnă că așa am ales-o. să scriu. Și a pufnit puțin zeflemitor – „actul 22


Cum ai descrie, în câteva cuvinte, activitatea ta ca Senior Digital Content Consultant la Graffiti PR? De multe ori pe zi mă gândesc că titulatura mai corectă ar fi „Experienced Problem Solver”. Glumesc... puțin. Realitatea este că această poziție de coordonare a unui departament de conținut și strategie de comunicare digitală presupune o mare capacitate de adaptare, flexibilitate și reconfigurarea priorităților, de zeci de ori pe zi.

Ce consideri că poate fi îmbunătățit pe piața industriei de PR din România? Nu vreau să îmi dau cu părerea într-o discuție atât de amplă și serioasă. Pot însă să menționez ceva ce ne preocupă pe noi, în GraffitiPR (și poate și pe alți colegi din industrie), în acest moment. În ultima vreme, s-au tot publicat articole despre conținutul influencerilor care nu sunt întotdeauna transparenți cu tipul de parteneriate plătite pe care le au. E vina lor? E vina agențiilor, sau a clienților? De ce important să-și marcheze postările, vlogurile ca parte dintr-o campanie publicitară și de ce nu există un organism care să reglementeze clar toate astea în vremea infleuncer marketing-ului. Pentru că iată, este o ramură a PR-ului care abia acum crește, își mărește amprenta și încă nu a ajuns la maturitate. Este un subiect în care vrem să ne implicăm, să ajutăm piața de digital PR să se responsabilizeze și visăm la profesionalizarea influencerilor, la fel cum jurnaliștii aderă la un cod de etică. 23


Care a fost p

Uuuu, greu și ce credeam că pare așa wow legată de o ca creat împre pentru arti jurul căr dar și ocaz și s c

C pro

Man reușești pe un mar

Câteva reco

Cred că mai b face parte din sănătate a com


proiectul preferat la care ai lucrat?

discutabil. Se schimbă de la un an la altul. Ceea ă e super cool și nemaivăzut ieri, azi nu mai w. Dar sunt unele cu care rămâi, ca o senzație arte care te-a marcat. Sunt bucuroasă că am eună cu echipa o platformă de comunicare tiștii „underdog”, sprijinită de Absolut, în reia au crescut și canalele de social media, activări la festivaluri de muzică. Am avut zia să concep edutainment pentru Discovery să mă implic într-o campanie 360 cu mare componentă de digital pentru Eurosport.

Care sunt cele mai importante calități de care un PR-ist trebuie să dea dovadă? Nu sunt foarte sigură cum să răspund la asta, pentru că nu e un tipar de urmat. Sunt foarte mulți oameni talentați și foarte diferiți în această industrie. Fiecare aduce ceva important la masă. Unii sunt foarte organizați și fac un planning de campanie fără cusur. Unii sunt mai aerieni, nu au cifre profitabile în minte când gândesc un proiect, dar au o scânteie de creativitate în tot ce întreprind. Unii sunt foarte buni consultanți pentru clienți și au vorbele bine ticluite pentru client service. Dar toți știu să scrie în cuvinte potrivite și de cele mai multe ori sunt polivalenți.

Care consideri că este cea mai mare ovocare în această meserie?

nagement-ul timpului. Și al stresului. Dacă să te odihnești din mers, tratând meseria ca raton, nu ca pe un sprint, cred că reziști.

omandări de cărți sau filme de PR?

bine vorbim de ce putem citi online, ce poate ntr-o dietă informațională zilnică, pentru o municării în general. Aș menționa blogul lui

Richard Edelman-6 A.M, de pe edelman.com, sau publicații precum campaignlive.co.uk, contagious.com – care are și un newsletter interesant, sau trendwatching.com. Sunt doar primele care îmi vin acum în minte. Iar dacă e să vorbim de filme, o lecție bună de strategie, desigur și cu doza ei de manipulare, dar putem vedea părțile bune, educative – „House of Cards”. La fel, am descoperit seria „The Morning Show”, care are niște mesaje foarte profunde spre cât de gri este realitatea și cum prin PR o poți „albi” sau „înnegri”.

Există un citat care te-a inspirat/motivat? Împărtășește-l cu cititorii noștri! „Ce ai face azi dacă ai fi absolut sigur că nu poți da greș?” – e o replică dintr-o comedie, nimic științific, nicio vorbă de duh din online. Dar m-a pus pe gânduri și mi-a dat o perspectivă a curajului de a greși, pe care niște ani mai târziu l-am cucerit.

În final, ce sfaturi ați oferi celor care își doresc să își dezvolte o carieră în PR? Prin facultate, chiar pe holurile de la etajul 6, visam să fac televiziune. Sorbeam fiecare cuvânt din seminarul Anamariei Teodorescu, mă delectam amuzată de toate excentricitățile d-lui profesor Moraru. Chiar m-am dus la un examen pentru mărirea notei, când colegii mei veniseră modești, la restanțe. Am reușit să obțin 2 puncte în plus la notă, deși proful m-a avertizat de la început că risc să pierd tot. Ce vreau să spun prin asta este că nu contează ce crezi că vei deveni, ce îți spun colegii, profesorii, sau părinții că e bine să faci în cariera ta. E foarte posibil ca majoritatea celor care studiază acum relațiile publice să nu profeseze niciodată. Ce cred eu că e important însă, este să găsești repede ce te bucură, ce te face să nu simți timp și oboseală și să te încarci cu câtă informație poți din acel ceva. Sigur îți va folosi mai târziu, iar peste 10 -15 ani poți descoperi peste noapte că ai succes.


Alice Iacobescu News Editor Europa FM

de Rozalia Bratu și Maria Coman

„Dacă publicul ar înțelege cât de importantă este o presă liberă și o presă puternică, atunci presa ar fi mult mai liberă și mult mai puternică.”

De această dată stăm de vorbă, am putea spune, cu un veteran al jurnalismului post-comunist: Alice Iacobescu. După debutul în televiziunea desființată Tele 7 abc, urmează trei ani la BBC World Services, apoi colaborări de lungă durată cu Antena 3 și Digi 24. În prezent, o putem asculta în fiecare miercuri la Europa FM, în cadrul emisiunii „Piața Victoriei”. Experiența de mai bine de 20 de ani în domeniu poate fi intimidantă pentru un începător, însă dezvăluie valori acumulate în timp. Valori pe care ne-am gândit să le împărtășim studenților noștri, așa cum și nouă ne-au fost împărtășite de către Alice Iacobescu printr-o discuție online. Interviul de astăzi este plin de surprize, povești din facultate, temeri, provocări și un rezumat al decizilor pe care jurnalista de succes le-a luat de-a lungul timpului.


Ce v-a determinat să alegeți FJSC? Când am ales eu erau cu totul alte vremuri și cu totul alt contextul. Prin urmare, alegerea a fost mai degrabă bazată pe instinct pentru că la vremea respectivă, asta înainte de 1990, eram în clasa a 11-a și, nefiind atrasă de fizică, dar având o relație foarte bună cu matematica, mă hotărâsem să dau examen de admitere la ASE. Și îmi și imaginam o viață plină de cifre pe care știam că le pot controla, dar la un moment dat am auzit pe cineva întrebând ce fel de examen se dă la Facultatea de Jurnalism. Eu neauzind de ea, brusc mi-am dat seama că sună mult mai tentant să ai o viață imprevizibilă, plină de surprize și de acțiune, așa că imediat m-am cârmit înspre a mă pregăti de facultate. Atunci examenul era o combinație de materii din toate domeniile: probe care aveau legătură cu geografia, cu filozofia, cu gramatica, o limbă străină. M-am pregătit cu mare drag deoarece acestea erau materiile care îmi plăceau. Deci a fost mai degrabă o fantezie despre ce reprezintă jurnalismul, care ulterior s-a confirmat. Dar în vremurile acelea, acum e altfel.

Ce v-a plăcut cel mai mult în facultate? Mi-au plăcut foarte mult colegii și unii dintre profesori. Ni s-au deschis niște orizonturi pe care nu le știam. Am studiat materii de care n-aveam habar. Până la urmă, veneam din liceu, unde cu toți învățaserăm cam aceleași lucruri, iar eu chiar veneam dintr-un liceu de mate-fizică, unde româna și limbile străine erau oarecum dezavantajate. Aici, în facultate, am descoperit domenii umaniste care ne-au deschis foarte mult perspectiva și despre care nici măcar nu știam, darămite să le aprofundăm. Și mi-au plăcut foarte mult colegii, am avut niște colegi fabuloși. Sigur, mi-am dat seama de asta în timp.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ați avut-o până acum în carieră? În mod cert, orice debut a fost o provocare. De câte ori am încercat ceva nou a fost o mare provocare, am stat mereu cu sufletul la gură și m-am străduit din toate puterile să-mi iasă o treabă bună. Fiecare început a fost o provocare: fie că a fost primul loc de muncă part-time pe care l-am avut într-o revistă săptămânală când eram în anul 2 de facultate sau că a fost apoi primul concurs pe care l-am dat pentru un post la radio cu normă întreagă de știrist. Tot timpul îți pui întrebări, deci marile provocări sunt mai degrabă, după părerea mea, la începuturi, decât în vârfuri.

Oamenii vă descriu adesea drept un jurnalist exigent, acid, incisiv, ceea ce implică o doză zdravănă de curaj. Cum ați dobândit acest curaj? Cred că unele dintre cele mai valoroase lecții le-am învățat din interacțiunea cu cei mai dificili interlocutori. Ca jurnalist, având puterea de a spune și de a scrie lucruri, uneori există riscul să abuzezi un pic de puterea ta. Și ce mi se pare extrem de important este autocontrolul. Unul dintre testele cele mai bune pe care eu le fac atunci când vreau să mă asigur că nu depășesc niște limite este să îmi imaginez că, atunci când scriu despre cineva sau când vorbesc despre cineva, sunt capabilă să argumentez, inclusiv cu persoana respectivă de față, dacă am o părere sau alta. Asta te face incisiv, dar te face să fii incisiv justificat, incisiv sigur pe tine. M-am străduit să nu fiu niciodată obraznică, să păstrez un echilibru și să obțin răspunsurile la întrebările pe care le am articulat, elegant, civilizat, fără patimă.Al doilea lucru care m-a făcut să mă simt, de această dată, liberă ca jurnalist

27


este când am avut un interlocutor foarte dificil, despre care știam că oricând poate răbufni într-un fel care s-ar putea să mă facă să mă simt pusă la colț. I-am pus o întrebare de acomodare și povestea despre un serviciu pe care îl are de făcut unui partid. I-am spus „Știți, aș prefera, dacă se poate, ca în interviu să ne canalizăm pe politica la nivel înalt și să nu faceți campanie pentru un partid sau altul”. Mi-a zis „Eu am libertatea să spun absolut ce vreau întrun interviu”. În momentul ăla mi-am dat seama că da, așa este. Prin urmare, dacă are libertatea să spună absolut ce vrea, și eu am libertatea să întreb absolut ce vreau.

În ciuda curajului, fiecare om are temeri. V-ați confruntat cu temeri în carieră? Fiecare act jurnalistic pe care-l facem vine la pachet cu o sumedenie de întrebări pe care ți le pui, cum ar fi în ce direcție să duci un interviu, cât de mult să pedalezi pe o întrebare, pe cine să alegi ca interlocutor. Întotdeauna ai niște temeri, că poate calea pe care ți-ai propus să mergi nu este cea mai bună, ar exista și o altă cale. Și am să fiu onestă să spun că inclusiv căile pe care eu mi le aleg, ajung ca eu să mi le pun la îndoială. Cred că cel mai important pentru un jurnalist este să se știe în siguranță. Pot să spun că am avut noroc, am sentimentul că am ales de fiecare dată bine. Dar îmi pare foarte rău să văd că, din promoția mea, sunt singura care mai practică jurnalismul. Temerea mea este că suntem în pericol ca profesie și că această meserie este umbrită de altele care vin la pachet cu mai multe beneficii.

V-ați dat demisia de la postul de televiziune Digi 24, după care a urmat colaborarea cu Europa FM. Cum a fost tranziția către radio după ani buni de televiziune? Desigur, este o trecere de la televiziune la radio, dar, cel mai important, este o trecere dintr-un loc în alt loc și locul în care lucrez acum este grozav pentru că adună o sumedenie de oameni valoroși care se simt bine lucrând aici. De câțiva ani deja priveam Europa FM ca pe o oază în care se adună jurnaliști de cea mai bună calitate. Mi-am dorit foarte mult să fiu aici, pentru că este un loc în care ești liber să creezi și îmi pare rău să spun că este unul dintre foarte puținele locuri în care poți să îți faci meseria în deplinătatea ei. Deci intenția mea nu a fost să trec de la televiziune la radio, intenția mea a fost să lucrez aici, în echipa asta și în locul ăsta. Putea să fie și televiziune Europa FM, că tot aș fi vrut să fiu aici.

În emisiunea „Piața Victoriei” de la Europa FM dar și de-a lungul carierei ați abordat subiecte de ordin politic. Ce v-a determinat să vă orientați către această sferă? Întâmplarea face ca domeniile mele de interes să fie influențate de politicieni și atunci am ajuns să intervievez politicieni pentru că am vrut să știu ce se întâmplă cu educația, cu sănătatea, cu viața noastră în țară. Nu sunt un jurnalist specializat pe politică, sunt mai degrabă un jurnalist care


caută întrebări legate de diferite domenii acolo unde se găsesc răspunsurile. Uneori răspunsurile sunt la politicieni, alteori sunt la specialiști, la experți din domeniul respectiv. Prin urmare, n-am țintit în mod deosebit interviurile cu politicieni, cât mai degrabă interviurile cu cei care au puterea să îndrepte lucrurile într-o direcție.

jurnalismul presupune să înțelegi foarte bine mecanismele unei societăți. Din experiența mea, cei care au decis să plece din țară, jurnaliști fiind, în bună parte au făcut și o schimbare de profesie.

Știm că ați lucrat și la BBC World Services, lucru care v-a oferit, probabil, mai multe oportunități la nivel internațional. Ați luat vreodată în considerare varianta de a rămâne și de a face jurnalism în străinătate?

Mi-aș dori ca mult mai mulți jurnaliști să reziste în această profesie. În ultimii 10 ani, foarte mulți dintre colegii mei de cea mai bună calitate profesională au trecut într-un alt domeniu. Mi-aș dori ca rostul acestei meserii și serviciul public pe care această meserie îl face să fie înțeles mai bine de public, pentru că eu cred că, dacă publicul ar înțelege cât de importantă este o presă liberă și o presă puternică, atunci presa ar fi mult mai liberă și mult mai puternică. În același timp însă, pot să spun că am avut parte de niște surprize foarte plăcute în interacțiunea cu jurnaliștii tineri. Eram un pic deznădăjduită văzând că sunt atât de mulți, colegii mei care părăsesc presa, încât mi-am imaginat că ăsta e sfârșitul. Prin urmare, sunt convinsă că presa este cel puțin la nivelul la care sunt celelalte domenii în această țară.

Am ajuns acolo dând un concurs și fiind angajată pentru un an, iar apoi am avut contractul prelungit pentru că am făcut o treabă bună. După trei ani mi s-a propus o prelungire de contract pe care am refuzat-o. Am luat, evident, în calcul să accept prelungirea de contract, dar am simțit că îmi este mult mai bine acasă. Eram și foarte tânără, erau și altele vremurile. Să recunoaștem că este, totuși, o meserie pe care cel mai bine o faci în țara în care ai trăit foarte mult timp, pentru că

Sunteți optimistă în ceea ce privește viitorul jurnalismului românesc?

Ce sfaturi aveți pentru studenții noștri, pentru viitorii jurnaliști? Să citească foarte mult, să citească și de plăcere, nu doar ceea ce este obligatoriu prin programă. Uitați-vă la ce se întâmplă în jur și nu vă dați înapoi de la a face efortul de a înțelege cine este responsabil pentru fiecare lucru care se întâmplă. Dacă avem acest exercițiu, atunci ne va fi foarte ușor să găsim soluția pentru problemele pe care le întâmpinăm.


Student pe timp de pandemie... de Elisa Podaru

Perioada aceasta a fost una cam… diferită, mai ales pentru noi, studenții. În ultimul an, virusul COVID-19 și-a pus amprenta asupra noastră și ne-a schimbat complet viețile. Libertatea și socializarea, cursurile și diminețile la cafea în fața facultății, toate acestea neau fost luate de către noile conjuncturi. Mai pe scurt, viața de student obișnuit a luat titlul de „Viața de student în pandemie”.

Ce înseamnă să fii un student în pandemie? Pare o întrebare relativ ușoară, dar are un răspuns destul de complex. Părerile sunt împărțite, fiecare student având o altă perspectivă asupra modului de desfășurare al cursurilor în mediul online. Mai mult decât atât, fiecare facultate își prezintă diferit materia în mediul online, iar părerea despre facultatea pe timp de pandemie diferă, automat, de la un student la altul. Pentru a înțelege mai bine cum este să trăiești ca student în pandemie, am conceput un chestionar la care au avut acces toți studenții. Astfel, am reușit să tragem linie și să vedem cum diferă viața de student în online în comparație cu perioada pre-pandemică. În primul rând, conform răspunsurilor, majoritatea studenților nu sunt prea încântați de facultatea în online. Aceasta reprezintă pentru ei o sursă de oboseală și de anxietate. Pe lângă acestea, facultatea în online le restrânge studenților posibilitatea de a socializa, iar acest fapt le induce o stare de plictiseală. Totuși, există și persoane care consideră că online-ul este o schimbare bună, deoarece programul de odihnă pentru ei este unul mai bun. Din punct de vedere al desfășurării cursurilor și seminariilor, studenții sunt mulțumiți, iar mulți dintre ei au menționat 30

că devotamentul profesorului pentru subiectul predat îi motivează să învețe. Însă, interacțiunea în online nu este atât de eficientă. Lipsa interacțiunii fizice duce la diminuarea interesului studenților față de obiectele de studiu. Totuși, unii consideră cursurile online ceva mai eficiente, deoarece multe dintre ele sunt înregistrate și pot fi revăzute (însă acest lucru nu se aplică la toate facultățile), iar timpul pe care îl pierdeau alergând către diferite săli de curs sau seminarii a dispărut o dată cu mutarea în online. La întrebarea „Ai vrea să schimbi ceva în educația online?”, mai bine de jumătate dintre respondenți au votat „Da”, iar restul au votat „Nu”. Din acest sondaj, ne putem da seama că mediul online este departe de a fi unul bine pus la punct și trebuie să se mai dezvolte pentru a-i mulțumi pe studenții actuali și pe cei ce urmează să pășească pentru prima dată pe pragul facultății. Motivele pentru care se vrea o schimbare în sistemul educațional universitar, în mediul online, sunt bine definite: modul de evaluare al studenților (numărul prea mare de teme și de proiecte pentru notare) și lipsa interesului și a motivației profesorilor de a-i pregăti pe studenți pentru domeniul în care vor activa.


Este adevărat, sunt multe lipsuri în învățământul online, dar ca și în cel fizic, există multe întâmplări hilare, pe care „să le povestim nepoților noștri”. Am primit câteva povestiri pe această temă. Am ales să expunem trei dintre acestea, fără a menționa numele studenților implicați. „Eram prezent la un curs online, iar eu cu câțiva prieteni socializam pe o platformă, jucând împreună GTA, iar microfonul s-a modificat și domnul profesor mă auzea cum vorbeam cu aceștia despre ale jocului. Când mi-am dat seama că mă aude, am ieșit imediat. Am scăpat cu bine din această întâmplare, profesorul neștiind cine a fost, ba chiar am fost trecut prezent în acea zi.” „La un seminar, a intrat un băiat care nu făcea parte din grupa noastră și nici nu avea mail-ul de la facultate, și-a deschis microfonul și a pus manele.” „Anul trecut, în semestrul II din anul I, am avut o criză de râs la unul dintre cursuri și nu mă puteam opri, acest lucru fiind la un curs chiar cu decanul facultății. Desigur, eu am uitat și camera pornită și toată lumea vedea cât de tare râd eu. M-am amuzat mai târziu când am realizat că domnul profesor probabil m-a văzut și nu a zis nimic.” Per ansamblu, viața de student în online este mai obositoare, dar ai parte de multe întâmplări amuzante, poate chiar mai funny decât atunci când mergeai la ore fizic. Când le-am solicitat studenților în chestionar să ne spună de ce „învățături” au avut parte pe parcursul facultății online, mulți dintre ei au menționat că au învățat cum să își managerieze timpul mai eficient, au învățat să se asigure mereu că microfoanele și camerele video sunt închise și că interacțiunea dintre elevi și profesori este mai importantă ca niciodată în această perioadă.

„Ce sfaturi le-ai oferi viitorilor studenți?” Ne-am gândit să le adresăm și această întrebare deoarece o parte dintre cititorii noștri sunt viitori studenți, care sunt curioși să afle de la cei mari cum este studenția și la ce să se aștepte în facultate. Având în vedere împrejurările oferite de noul virus COVID-19, sfaturile sunt adaptate pentru facultatea în mediul online. Câteva dintre cele mai bune sfaturi culese de la studenții mai mari sunt: „Încercați să nu lăsați pe mai încolo sarcinile pe care le aveți, timpul trece și mai repede acum, de când cu statul acasă. Luați-vă câte-o pauză când vă simțiți copleșiți de tot și toate. Puneți întrebări ori de câte ori sunteți nedumeriți cu privire la ceva și spuneți-vă părerea, indiferent de situație. Ascultați-vă instinctul și fiți încrezători, totul se rezolvă, într-un fel sau altul. Și nu uitați să vă asigurați porția zilnică de râsete și zâmbete.” „Să se bucure de fiecare clipă, dacă au posibilitatea. Să găsească mereu o materie care să le placă, pentru a oferi un dram de motivație! Facultatea nu e ușoară, dar nu e nici grea, dacă te ți de ea și ești responsabil de munca ta.” Și cel mai important și amuzant sfat: „RUGAȚI-VĂ SĂ ÎNCEPEM FIZIC.”

31


Funny, not funny de Teodora Constantinescu și Antonia Rădoi

Cum să fii amuzat și jenat la locul de muncă? Cu toții știm acele momente de-a dreptul awkward când suntem la locul de muncă și se întâmplă ceva care ne face să ne ascundem sub o pătură. Ei bine, am adunat câteva astfel de momente de-a dreptul jenante și amuzante care s-au întâmplat unor studenți în timpul programelor de muncă ale acestora.

,,Lucrez la un magazin de încălțăminte din piele, momentan, și într-o zi, în care era destul trafic de clienți, intră un adolescent, se duce la o cizmă de iarnă din piele întoarsă, o ia în mână, o mângâie foarte ușor și cu ochii fixați pe mine. Eu nu l-am luat în seamă inițial, (crezând că vrea să cumpere ceva pentru prietena lui), însă, văzând că nu-și ia ochii de la mine, zic să mă duc să văd dacă-i pot fi de folos. Îl întreb dacă este în regulă și dacă îi pot fi de folos cu ceva și-mi zice că «Nu, stau aici și mângâi cizma asta, îmi place cum se simte, este vreo problemă?». Și-i zic că nu și să continue ce face. La un minut, vine prietenul lui, care părea că-l caută și-l ia din magazin și-mi zice «Nu-l luați în seamă, îmi pare rău!» (Cred că era fumat, sincer).” - CĂTĂLINA ,,Atunci când m-am adresat unui client din magazin în engleză, deși el era român.” - BIANCA ,,Lucram la o stație PECO și aveam niște promoții, cum sunt cam la toate PECOurile - faci cumpărături în valoare de o anumită sumă și primești niște puncte, strângi punctele și-ți cumperi un produs mai ieftin. Și erau niște accesorii atunci, portofele, genți, curele etc. într-o vitrină 32

din plastic, mobilă, și erau așezate toate lucrurile alea pe niște trepte, în vitrina care era sub forma unui cub de plastic. Vitrina era fix lângă ușa de la intrare și, într-o noapte, vine un tip foarte agitat, vrea două pachete de prezervative, le plătește, când să iasă, era atât de grăbit încât în loc să nimerească ușa, a luat vitrina din plin. Evident, toate alea au căzut de la locul lor, tipul se panicase tot, încerca să le pună la loc, dar era imposibil pentru că trebuia dat jos plasticul. Fără să vreau, am început să râd instant, dar un râs din ăla sănătos. Când a văzut că nu poate să le pună la loc, s-a uitat la mine panicat, eu râdeam de mama focului și n-a mai zis nimic și-a plecat.” - ANA ,,Au fost atât de multe, încât e greu să aleg unul!Am lucrat ca ospătar pe litoral. În fiecare zi era teroare, aglomerat de nu aveai timp să bei nici apă. În graba mea să servesc oamenii cât mai repede, m-am dus să las o comandă de 5 halbe de bere la o masă. Erau așezate frumos pe tavă, m-am apucat să le pun pe masă, dar nu am mai luat în calcul că trebuie să echilibrez și tava în timpul ăsta. Din cauza asta, 3 halbe au căzut de pe tavă și au “aterizat” pe o femeie de la masă. Era udă din cap până în picioare, iar pe mine m-a bufnit râsul fix în fața ei. Am crezut că o să mă ia la bătaie.” - LORENA


cauza situației în care mă aflam. Timp de 30 de minute, m-am uitat la el cum dormea pe scaun, am trântit și mă prefăceam că tușesc doar ca să îl trezesc...Nu credeam că am să mai prind trenul. însă s-a trezit la timp și am putut pleca.” - ROBERTA

,,Eram agent de Customer Service pentru o companie care vinde echipamente sportive, precum biciclete de exerciții, eliptice și benzi de alergat. O clientă a sunat deoarece bicicleta ei făcea sunete și am rugat-o să pedaleze cu mâna la telefon pentru a auzi sunetul. Dintr-o dată, aud cum doamna de la telefon se lovește. Am crezut că am dat-o în bară, deoarece doamna s-a lovit din cauza instrucțiunilor mele. O zi mai târziu, șefa mea află despre acest apel și vrea să afle ce s-a întâmplat. Ea apoi începe să asculte înregistrarea apelului, iar eu începeam să mă gândesc cum va fi să fiu concediat deja de la primul job. După ce a ascultat apelul, șefa vine la mine și zice: - Bogdan, te uiți la «Family Guy»? - Nu, dar am auzit de serial. - Clienta făcea fix la fel ca Peter la telefon. - Deci nu am dat de belea? - A, nu. Tu ți-ai făcut treaba, e vina ei dacă s-a lovit urmându-ți instrucțiunile.” BOGDAN

,,S-a întâmplat că eram foarte obosit, fiind pe tura de noapte. La firmă, avem o canapea unde oamenii se pot relaxa, poziționată în așa fel încât toate birourile de pe etaj să o poată vedea. Înainte cu jumătate de oră de terminarea turei, m-am pus pe ea să mă recreez. M-am recreat atât de tare, încât am fost trezit de lead-ul meu, spunândumi să mă întorc la birou că fac imagine proastă că stau să dorm și ceilalți muncesc. M-am ridicat și am văzut cum mai bine de jumătate de etaj se uita la mine în timp ce mă puneam la loc la birou.” - DAN ,,Lucrez în call center, iar unul dintre cele mai amuzante lucruri pe care le-am pățit la muncă a fost momentul în care, întrun moment de neatenție, am început să fredonez versuri dintr-o melodie, în timp ce clientul aștepta să îi ofer un număr de telefon. Crezând că sunt pe mute, mi-am acordat un moment de libertate. Însă, domnul a fost drăguț și s-a prefăcut că nu m-a auzit.” - DENISA-MARIA

,,În ziua respectivă, trebuia să prind neapărat trenul să ajung acasă, am lucrat la proiectul pe care îl primisem în ziua aia fără pauză, să pot pleca mai devreme decât de obicei. Ca de fiecare dată, la final, îi arătam șefului meu rezultatul, iar până când el nu îmi spunea că e bine, nu puteam pleca. Stând în același birou cu el, m-am întors spre el și...el dormea. Nu știam sincer dacă să râd pentru că trebuia să aștept până se trezește să îmi verifice proiectul sau să plâng din 33


Studenție în pandemie și lucrurile care rămân neschimbate de Adelina Gogu

De mai bine de zece luni, facultatea și-a adunat bagajele de pe holuri, de prin săli și de prin amfiteatre și s-a mutat, fără voia sa, în clădirile infinite ale online-ului. Fără instrucțiuni, fără un teaser al tot ce va urma, ne-am așesat fiecare, din comoditatea casei, în fața propriilor calculatoare, încercând să ducem mai departe normalitatea care a fost puțin întreruptă. După un semestru petrecut în online, rețele picate, calculatoare care cedează, camere și microfoane care nu funcționează, păreri de rău că tot ceea ce credeam că știm s-a dovedit că nu mai știm, am început să abordăm tactica românului: hazul de necaz. De dragul vremurilor în care aveam timp să ne dezmeticim până ajungeam la facultate, ne-am gândit să vă arătăm că, deși mutați în fața unui ecran și a unei tastaturi, viața de student în online nu este atât de diferite față de cea în care ne întâlneam pe holurile și în salile facultății. Exercițiu de memorie: vă mai amintiți primul an de facultate când nu reușeați să rețineți denumirile sălii și localizarea lor și până să le găsiți, primul sfert de oră, cel puțin, din curs se pierdea? Acum, în online, nu mai avem de străbătut coridoarele clădirii, nici să citim ce scrie pe toate sălile până să ajungem la cea potrivită, însă, cum se face că primul sfert de oră se pierde în continuare? Sălile de curs s-au transformat în camere de Google Meet cărora le rătăcim întotdeauna linkul și coridoarele care păreau că nu se mai termină până la sala de curs au devenit șiruri de conversații în care pare că ai


discutat cu colegii toată istoria facultății, dar acel link tot nu se regăsește în ele. Mergând pe același fir cu exercițiile de memorie, haideți să facem o retrospectivă. Într-o dimineață în care ai umblat prin frig, ai schimbat fie metroul, fie STB-ul, fie te gândeai că mai ai de mers 100 de pași și ajungi, ai intrat în amfiteatru și ai simțit căldura din încăpere la care se adăugau toate acele suflete îngrămădite prin bănci, profesorul povestea cu entuziasm o situație asemănătoare cu lecția din cursul respectiv, iar tu ai așezat puțin capul pe caiet și de acolo toate parcă se învârteau în jurul tău într-o atmosferă perfectă pentru a ațipi. Astăzi, fără să faci mai mult de 10, 15 pași de la pat până la birou, te ridici din patul în care simțeai că ai adunat toată căldura și simți o răcoare atât de la faptul că ai ieșit din pătură, cât și de la faptul că te-ai trezit din somn, probabil după ce te-ai uitat un sfert de noapte la seriale. Deschizi cursul, îți așezi strategic un caiet și un pix în fața calculatorului, dai scroll pe Instagram sau TikTok încă vreo 5 minute, timp în care profesorul încearcă să explice pe toate părțile slide-urile pe care ți le prezintă. Te uiți puțin către pat, îți imaginezi cât de cald îți era, spui că-ți iei doar o păturică pe tine să-ți țină de cald, te așezi un minut pe ceas cu capul pe pernă și te trezești după ceva timp, singură în camera de Meet și realizezi că iar ai adormit la cursuri. Amintirile nu se termină aici. Mai știți când, în sala de curs, după o lungă pledoarie a profesorului, acesta rostește bine-cunoscuta replică „și acum cineva să ne răspundă la întrebare”, iar în momentul acela fiecare dintre voi parcă a intrat într-un servaj al interesului față de aspectul caietului și începe să sublinieze, să îngroașe litere, să evidențieze și să încercuiască, atât cât să pară ocupat și să scape de răspunsul la întrebare? În online, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, însă este mai greu

să fii omis din a răspunde la întrebări. Ai cursul deschis, profesorul povestește, tu-ți faci de treabă prin casă sau pe alte rețele de socializare și deodată auzi întrebarea „știe cineva să ne răspundă?”. Pentru că în online profesorul nu mai vede chipuri, ci iconițe și nume înșirate într-o listă, ai ghinionul să te mai și strige cât să știi sigur că din partea ta așteaptă un răspuns. Și atunci, singura apărare stă într-un singur mesaj, sperând ca profesorul să accepte: „nu-mi merge microfonul”. Și de multe ori funcționează. Profesorul, în așteptarea unei comunicări cât mai apropiate de cea care era odată, trece peste cei cărora nu le funcționează microfonul, vrând să audă un răspuns, nu să-l citească. Și ca să vedeți că lucrurile într-adevăr au o aceeași rădăcină, să vorbim puțin și despre prezența la cursuri. Mai țineți minte colegul acela care a fost mâna dreaptă, la propriu, la fiecare curs și ți-a semnat prezența fără ca tu să fii în sală? Același coleg, astăzi, în online, unde prezența constă, de multe ori, în interacțiune, te sună imediat ce ești strigat de profesor și trage de timp spunând că ți-a picat internetul, calculatorul își face update, nu ai curent sau orice altă scuză, până ca tu să poți intra și interacționa cum se cuvine cu profesorul respectiv. Ne aflăm în continuare blocați în online și deși nu ne place, trebuie să reușim să vedem partea plină a paharului. Știm cu toții că nu e cea mai fericită postură cea în care ne aflăm, dar mai știm și că pozitivitatea, optimismul și ironia ne-au scos de multe ori din multe situații nefericite. Cu dorul de ascunzișul telefonului pe sub bancă pentru a mai da scroll de două, trei ori, cu dorul de a bea o cafea împreuna în pauza dintre cursuri, chiar și cu dorul de a urca și coborî scări nenumărate, din comoditatea fiecăruia, studenția în pandemie lasă în urmă amintiri pe care sigur le vom povesti celor din urma noastră care (sperăm) că nu vor trăi astfel de vremuri. 35


Pleci ca voluntar, te întorci un alt om de Teodora Doroftei

Știu, știu ce o să-mi zici… voluntariat internațional în pandemie? Surprinzător (sau nu), noi am continuat să ne facem proiectele și programele în AIESEC și da, studenții încă pleacă în alte țări sau chiar pe alte continente cu dorința de a face o schimbare în lume. Asupra acestor cuvinte urmează să facem un exercițiu de imaginație. Care sunt principalele probleme în lume? Unde crezi că e loc de mai bine la nivel global? Cum îți închipui că va arăta viața copiilor noștri și ce crezi că poți face acum pentru a îmbunătăți situația? Ai probabil în jur de 20 de ani – mai mult sau mai puțin – deci faci parte dintr-o generație foarte conectată digital, o generație cu un attention span scurt, ești distras(ă) ușor și poate găsești viața urbană ușor... copleșitoare. Totuși, este bine știut că generația Z este o generație mult mai conștientă de problemele planetei noastre, este implicată social – ba chiar se spune că noi, acum, încercăm să reparăm ceea ce au distrus... cei mai mari. Așa că ai stat, ai fost introspect(ă), și poate ți-a trecut prin minte că ai vrea să fie mai puțină poluare sau... să nu mai existe foamete; poate te-ai gândit la viața țestoaselor din mare. Hai să zicem că te-ai gândit la copii. Copiii din Africa s-au născut mai puțin privilegiați decât noi. Ei nu au parte de educația de care am avut noi parte. Iar, în situația de față, poți să acționezi în diverse moduri: poți dona bani unui ONG, te poți informa despre cum lipsa de privilegii e un soi de... blestem al istoriei pentru ei; sau poți să nu faci nimic. Ai alege să nu faci nimic?... Hmm, ar mai fi ceva. Îți poți lua rucsacul în spate și poți contribui cu mâna ta. 36


De aici, totul e simplu. Doar intri în contact cu filiala de care aparții ca student (în cazul de față este AIESEC în Universitatea din București), unde ți se va explica pe larg tot procesul proiectului în care alegi să pleci. Îți pregătești toate actele, poate trebuie să mai mergi pe la vreo ambasadă pentru o viză și... îți iei un bilet de avion. De cazare vei beneficia oricum, poate și de o masă pe zi. And there you are... Decolezi de pe Otopeni și după două ore și 45 de minute aterizezi în Cairo, Egipt. De la aeroport te ia un voluntar AIESEC din acea filială și mergeți în Zagazig, orașul în care urmează să locuiești pentru următoarele 6 săptămâni alături de alți voluntari din alte țări în acea comunitate mică din Africa de Nord. Zilele trec, te înțelegi din ce în ce mai bine cu elevii tăi, ai încercat deja mâncare egipteană și ai cunoscut alți tineri din culturi total diferite de cea esteuropeană în care am crescut noi. Se zice că adevăratul beneficiu al călătoriilor e să vezi că modul tău de a face lucrurile nu e singurul mod. Și trec 2-3 săptămâni, ai apucat să te plimbi prin Egipt, să vizitezi noi orașe; voluntarii ceilalți ți-au devenit prieteni, deja aveți amintiri împreună. Te îndrepți spre ultimele săptămâni ale experienței tale de „profesor” și realizezi cât de dor îți va fi de copii, de care te-ai atașat, de prieteni, de mâncare, de plajele egiptene, de piramide și cămile... de tot. Și îți faci

bagajul, te întorci acasă, dar te simți altfel. E un soi de recunoștință greu de explicat. Pentru că ai plecat într-o țară mai slab dezvoltată cu scopul de a-i educa pe cei de acolo. Dar realizezi că ei te-au învățat pe tine multe. Te-au învățat să fii empatic(ă), te-au învățat acceptarea, țiau oferit toată încrederea lor și acum ești mult mai sigur(ă) pe tine față de ziua 1 în care exista anxietate, exista neîncredere de sine. Iar sentimentul că ai contribuit cu ceva în lume, cu ce ai putut – cu timpul tău, cu darul tău pe care îl ai de oferit, cu abilitățile tale – și ai adus un impact acestei comunități, nu se compară cu nimic! Când te gândești în cât de multe feluri poți face bine... parcă, parcă mai dispare din cinism. Pentru mai multe povești drăguțe despre AIESEC în general, follow pe Instagram @aiesecromania. Iar pentru detalii și date de contact, go on aiesec.org.ro sau ia legătura cu Andreea (andreea.toma2@ aiesec.net +40 746 572 773). 37


Dependenta , de telefon de Gabriela Forțu Pandemia a venit pe neașteptate și ne-a găsit nepregătiți pentru asemenea schimbări majore. Însă v-ați gândit vreodată ce am fi făcut dacă nu am fi avut parte de o tehnologie atât de avansată în jurul nostru? S-ar fi putut desfășura orele? Am fi înlocuit vizionarea ore în șir a serialelor pe Netflix cu cititul? Cum am fi comunicat cu persoanele dragi, dacă nu exista FaceTime? Oricum ar fi, cert este că suntem norocoși că avem la dispoziție o tehnologie atât de complexă, încât putem găsi aproape orice la un click distanță. Însă, în continuare nu vom vorbi despre cât de grozav este că această pandemie a început în 2020 și nu în 1750, ci despre telefoane. Telefoanele sunt niște dispozitive complexe și putem face o multitudine de lucruri cu ajutorul lor. Cu toate acestea, odată cu diversificarea conținutului de pe rețelele de socializare, a crescut și timpul pe care îl petrecem pe telefon, iar în pandemie a crescut și mai mult de atât. De exemplu, un studiu creat de Vivo și CyberMedia Research arată că din martie 2020 până în aprilie 2020, acest timp a crescut cu 25%, ajungând de la o medie de 5,5 ore la o medie de 6,9 ore. Ok, și ce este rău în situația asta? Faptul că deși în această perioadă au stat mai mult cu familiile lor, aproximativ 70% dintre cei 2000 de oameni de la baza acestui studiu consideră că statul pe telefon le-a afectat 38

relațiile cu cei dragi. Și, să fim serioși, cred că majoritatea dintre noi am avut măcar un moment în care, în loc să ne bucurăm cu adevărat de compania persoanei din fața noastră, am ales să deschidem telefonul. De asemenea, potrivit aceluiași studiu, 74% din oameni se simt indispuși când nu își folosesc telefonul, iar 73% simt nevoia constantă de a-și verifica telefonul. Majoritatea dintre noi am pățit, cel puțin o dată, să avem un proiect de făcut sau o lecție de învățat, dar să nu ne putem concentra din cauza acestui obiect mic care stătea pe masă, parcă așteptând să fie deschis. Dacă primeam și o notificare, situația devenea mai gravă și lipsa de concentrare mai mare. Așadar, este cunoscut faptul că telefonul poate reprezenta o distragere de la lucrurile importante pe care le avem de făcut, nu mai vorbim și de durerile de ochi, probleme cu somnul și, în unele cazuri, depresie și anxietate. Din același studiu menționat anterior, 70% dintre oamenii chestionați au considerat că sănătatea lor fizică și mentală va fi afectată dacă vor continua să folosească la fel de mult telefonul, iar 74% sunt de părere că ar trebui să aibă o viață separată de telefoanele lor.


În ziua de azi, telefoanele nu mai sunt folosite doar pentru a suna persoanele cunoscute. Putem asculta muzică, viziona videoclipuri sau filme, citi cărți, descărca diferite aplicații și multe altele. Așadar, ar fi minunat să profităm de toate acestea și să le folosim în avantajul nostru, să învățăm informații utile și să vizionăm materiale care ne fac să ne simțim bine. În același timp însă, nu ar trebui să uităm faptul că telefonul este doar un obiect pe care îl deținem și se poate, stând cu ochii ațintiți asupra lui, să ratăm anumite momente care ne fac să simțim cu adevărat că trăim. Ce ai putea face, în schimb? 1. Mergi la o plimbare O plimbare, chiar și doar de jumătate de oră, nu a făcut rău nimănui, ba dimpotrivă. Printre lecțiile pe care le ai de învățat și proiectele pe care le ai de făcut, meriți o pauză în care să iei o gură de aer proaspăt și să te deconectezi puțin de tot. 2. Citește o carte interesantă Majoritatea avem în gând, poate chiar și în bibliotecă, cel puțin o carte pe care am vrea să o citim, dar mereu apare ceva care ne face să nu mai avem timp să facem acest lucru. Încearcă totuși să îți faci puțin timp pentru a citi câteva pagini; poți afla lucruri noi și, dacă este o carte bună, se poate să nu vrei să o lași din mână până nu o termini.

3. Fă mișcare Am învățat încă din clasele mici zicala „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, care este cât se poate de adevărată. Sportul nu doar că ne poate face să arătăm mai bine fizic, ci ne și disciplinează și ne crește stima de sine. 30 de minute de mișcare pe zi te pot face să te simți mult mai bine, unde mai pui că e și benefic pentru sănătatea noastră. 4. Încearcă ceva nou Suntem făcuți să învățăm și să ne descoperim pe tot parcursul vieții noastre. Așa că de ce să nu încerci cât mai multe lucruri noi posibil? Cine știe, poate chiar îți vei găsi o nouă pasiune sau chiar un nou hobby.

Dacă înainte de pandemie, o mare parte din timpul nostru era ocupat de drumurile cu mijloacele de transport, de discuțiile cu prietenii și colegii și de ieșirile în oraș, acum cea mai mare parte a acestuia ne-o petrecem în casă, departe de ceea ce însemna acum ceva timp o viață normală. Însă situația actuală nu va dura o veșnicie și vom reveni încet, încet la ce a fost odată normal. Știm că este o perioadă dificilă și confuză, dar se va termina la un moment dat și cel mai bine este să ieșim din ea liniștiți, cu gândurile puse în ordine și dornici să ne bucurăm de lucrurile care ne-au lipsit atâta timp.

39


Locul în care viața-i fără ceas de Elena Gușă

Sursă: România Turistică

Natura ne oferă un privilegiu de care ar trebui să profităm mai des: libertate. Libertatea de a face ce îți dorești, de a petrece timp de calitate cu oamenii apropiați ție, și cel mai important, de a fi tu însuți. Dacă și tu simți uneori că ai obosit, o să te duc într-un loc în care cu siguranță o să îți încarci bateriile. Nu departe de București, mai exact, în Moeciu de Sus, găsești pensiunea Andolia. Construită nu de mult timp, aceasta îți oferă toate posibilitățile pentru o vacanță reușită.

40


Sursă: Facebook - Andolia

Până la destinație nu se poate ajunge cu mașina, deci, dacă și tu iubești drumețiile, o să te bucuri din plin de cei 800 de metri la pas până la cabană. Iar dacă nu, peisajele de poveste cu siguranță te vor cuceri și poate, dacă ai noroc, pe drum te vei întâlni și cu câteva căprioare ce zburdă libere prin natură. Ajuns la destinație, personalul de la Andolia îți va oferi tot ce ai nevoie ca să te simți pentru câteva zile ca acasă, iar timpul tău petrecut la cabană nu va fi deloc irosit. Prețul pentru o noapte în inima naturii este de 390 de lei pentru două persoane, preț în care sunt incluse micul dejun și cina. De asemenea, dacă ai un grup mai mare de prieteni, pensiunea îți oferă pachete turistice, cu activități incluse în preț. Prin urmare, Andolia îți pune la dispoziție un ghid turistic care nu doar că te va plimba prin cele mai frumoase locuri din munții Bucegi, ci te va învăța și câteva tehnici de supraviețuire. Dacă ai noroc și încă mai

prinzi zăpadă, o să fii scutit de mersul pe jos până la cabană, căci cineva va veni în ajutorul tău. Iar dacă te aștepți la o mașină, vei rămâne surprins, căci cei 800 de metri până la pensiune îi vei parcurge cu șenilata, un autovehicul special pentru zăpadă. Prețul acestui traseu scurt este inclus în preț și tot ce pot să te sfătuiesc este să te bucuri de peisaje, dar să nu uiți să te ții bine, ca nu cumva să rămâi pe drum. Revenind la destinația noastră, încă din camera în care ești cazat poți admira crestele Bucegilor ce se află în depărtare, cernite de zăpadă, iar în acel moment te vei simți exact ca Jack pe Titanic: The king of the world, cum s-ar spune. Așa este Andolia, locul în care uiți de probleme și te regăsești pe tine, locul în care liniștea te inspiră și te relaxează. Dacă îți dorești să ai parte de toate aceste lucruri, te invit la Andolia, pensiunea unde viața-i fără ceas. 41


Storytime: Puterea unui interviu de Andreea Cătălina Mihai

Prin martie 2019, am avut ocazia de a-l intervieva pe actorul meu turc preferat: Burak Hakki. Mulți dintre voi poate nu îl știți (sau poate că da), însă el a jucat într-un serial ”De pe buze la inimă”, sau în limba turcă ”Dudaktan Kalbe”, care a rulat la Kanal D prin 2011-2012. Acest serial a fost preferatul meu dintre toate serialele pe care le-am văzut de-a lungul anilor, și l-am vizionat de atâtea ori (chiar și în prezent) fără ca măcar să-și piardă farmecul. Revenind la Burak Hakki, actorul despre care vă vorbesc în prim-plan, acesta a abordat o atitudine prietenoasă față de mine, încât m-a făcut să mă simt în largul meu (cel puțin pe la jumătatea interviului). Atunci când a ajuns la Bistro-ul unde îl așteptam, am făcut cunoștință și m-a întrebat amabil cum a fost drumul meu până în Istanbul. Eu la rândul meu i-am zis ca a fost un pic obositor, însă a meritat. A comandat ceai pentru amândoi, apoi au urmat câteva secunde în care mă analiza, eu prefăcându-mă că nu observ. Nu mi-am permis să-l privesc prea mult, fiindcă mă simțeam stresată. Nu-mi imaginam niciodată că am să-l întâlnesc, și eram ferm convinsă că el nu avea să știe vreodată de existența mea. În copilărie făcusem o mică obsesie pentru el, iar acum, roata s-a întors la o 180 de grade. Să va spun și de ce. 42


La finalul interviului, am făcut câteva selfie-uri împreună, apoi Burak m-a felicitat și mi-a spus că am avut o atitudine atât profesionistă, cât și prietenoasă, și că se bucură că m-a întâlnit. Nimic ciudat, am putea spune. De îndată ce am părăsit localul și m-am urcat în taxi, am realizat că nu aveam telefonul în geantă și nici în buzunar. Am început să mă panichez. Am împrumutat numaidecât telefonul persoanei care era cu mine și i-am scris actorului pe Instagram. Nu au trecut nici două minute, căci acesta a răspuns și mi-a spus că nu are rost să mă opresc din drum, apoi mi-a cerut adresa hotelului la care eram cazată. Ajunsă înapoi la hotel, mă plimbam de colo-colo, în jurul recepției, așteptându-l pe el să-mi aducă neprețuitul telefon fără de care nu puteam trăi. Iată-l pe actorul meu, cum intră fălos pe ușile glisante ale splendidului hotel, căutându-mă discret cu privirea. Mi-am ridicat mâna în aer, încercând să-i captez atenția, însă mai mult l-am speriat. Acesta a zâmbit, după care ne-am așezat pe una dintre canapele. I-am mulțumit în repetate rânduri pentru gestul lui minunat de a-mi aduce în persoană telefonul. El zâmbea continuu și găsea diferite subiecte de discuție, parcă nemaivoind să plece. Eu, pe de altă parte, stăteam ca pe ace și încercam să-mi aleg cuvintele atunci când îi răspundeam, ca nu cumva să îi spun ceva absurd și să mă fac de râs. Următoarea zi era ultima mea zi în Istanbul. Spre surprinderea mea, Burak m-a invitat la un ultim ceai (vorbele lui), înainte să mă întorc acasă. Am acceptat. Am mers cu mașina sa la un local amplasat pe faleză, și nu regret decizia. În acea zi am avut plăcerea să îl cunosc pe Burak, omul, nu actorul față de care am avut în trecut o mică obsesie. Prin fiecare gest pe care îl făcea și prin fiecare privire pe care mi-o acorda, mi-am dat seama că și el era încântat de prezența mea, cum eram eu de a lui.

Deși diferența de vârstă dintre mine și el este una considerabilă, aceasta nu a constituit un obstacol în clădirea prieteniei noastre. În prezent, suntem buni prieteni. Nu trece o săptămână fără să nu vorbim, și deseori, când am o zi mai proastă, știu la cine să apelez. El este acolo pentru mine cu o vorbă bună, cu un sfat, sau poate cu mesaje vocale amuzante în care încearcă să pronunțe cuvinte în limba română în speranța că poate așa mă voi simți mai bine. Pe de altă parte, până să se instaleze pandemia de Coronavirus, Burak m-a și vizitat în România. A devenit chiar prieten cu tata (care la rândul lui îl admiră foarte mult) și nu pot spune decât că mă bucur de turnura situației. Este amuzant cum de la o fană înfocată ce eram, am ajuns prietenă la cataramă cu actorul meu de suflet. Nu multe persoane au oportunitatea asta și mă simt o norocoasă. Mereu îmi voi aminti contextul în care ne-am împrietenit și că jurnalismul - o pasiune de-a mea, pe care un an mai târziu aveam să o fructific prin înscrierea la această facultate – m-a ajutat să creez o legătură puternică cu acest om minunat. Caraghios este faptul că, recent, acesta mi-a dezvăluit că de fapt mi-a oprit telefonul cu intenție în ziua interviului, ca să mă poată vedea din nou. Nu m-aș fi putut gândi la asta nici dacă mi-aș fi dat silința. Ei bine, dragi cititori, sper că prin acest scurt story-time să vă fi lărgit puțin orizonturile. Îmi doresc ca fiecare dintre voi să visați departe și să faceți tot ce va stă în putință să vă îndepliniți visele. Nimic nu este imposibil! Cu puțin efort, totul se poate realiza, mai ales că trăim într-o lume a posibilităților și oportunităților. Îți dorești ceva atât de mult încât ți se pare irealizabil? Nu te subestima, tu ai puterea de a face orice! Am gândit și eu cândva la fel ca tine, însă viața mi-a dovedit că pot atinge stelele, oricât de departe ar fi ele.


Viața de student în și după pandemie de Bogdan-Andrei Petra - voluntar ASSP-UB

Pandemia sau „cum să desparți oameni de oameni și oameni de vise” a reprezentat diverse lucruri, pentru unii o pauză de la cotidian, pentru unii realizări, pentru alții a reprezentat un „ce-ar fi fost dacă…?”, dar pentru fiecare a fost o schimbare. Cum la finalul agitatului an 2020 eram curioși să vedem dacă pe cer va apărea „End of the game”, la fel de curios am fost și eu să dau de niște oameni mișto ale căror povești despre pandemie am vrut să le ascult. Cum a fost? Ce i-a motivat? Ce planuri au? Plus o grămadă de alte lucruri urmează să vi le povestesc puțin mai jos. Lucrurile par a se fi întors puțin la normal, chiar dacă restricțiile sunt aproape aceleași și activitatea universitară se desfășoară încă în online. Prin urmare, am vorbit cu câțiva studenți din București și alte orașe ale României, studenți axați pe domenii diverse, voluntari ai asociațiilor studențești și studenți ale căror drumuri i-au dus către pasiunile lor și către dorința de a face bine, de a schimba ceva în România. Să o luăm de la 0. Toată povestea a început în martie 2020, când a fost declarată starea de urgență care ne-a dat OFF pe toate planurile. Am fost curios să văd cât ar mai putea oamenii rezista fără să iasă din casă și care ar fi lucrul cel mai important care i-ar ține acasă.

asile Alex V e USR int președ 44

Brian volun a Gogoi tar A SSP-U B


„This is clearly a sign that the show must go on.” Ștefania Plotogea (Project Manager General ASSP-UB): Mi-a plăcut să am atât de mult timp pentru mine, dar chiar n-aș vrea ca viitorul să arate așa. Poate o să sune basic, dar lucrul care m-ar ține în casă nu ar fi frica de virus, ci faptul că eu sunt omul care respectă regulile. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): Cred că dacă starea de urgență ar intra în vigoare acum, iarna, când e atât de frig afară, aș putea sta fără probleme până când se încălzește. Denisa Dragomir (voluntar ASSP-UB): Motivul pentru care decid să rămân acasă este legat de faptul că pot lua din nou virusul. În octombrie am avut Coronavirus, moment în care am realizat cât de important e să ne protejăm și să stăm acasă cât mai mult. Alex Vasile (președinte USR): Aș mai sta în casă oricât ar fi nevoie dacă am ști că în momentul în care vom ieși din nou, lucrurile se vor întoarce la normal, cu toții cunoscuții și apropiații sănătoși. Este bine știut că pandemia ne-a afectat diferit pe fiecare din noi din

Cosmina Popoaia voluntar ASSP-UB

toate punctele de vedere, dar care a fost cea mai mare provocare pe care ai simțit-o referitor la propria persoană? Alex Nechez (student UNATC – Fotografie): Cea mai mare și grea provocare a fost întâlnirea cu propria mea persoană în întuneric, izolare. Dacă nu ești împăcat cu tine și începi să dai jos cu forța anumite straturi pe care le ai zilnic pe tine în societate, poate să fie înfricoșător. Sunt conștient că este foarte important să fii împăcat cu cine ești, dar, din păcate, n-am ajuns acolo încât să mă pot menține pe o linie de plutire în situații limită, așa cum a fost anul 2020. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): Cea mai mare provocare a fost clar să rămân eu cu mine. Înainte de pandemie, viața devenise destul de haosată, dar într-un mod plăcut. Aveam o groază de oameni în jur și comunicam zilnic cu ei, petreceri, activități, simțeam că totul capătă un sens. A fost un șoc total când m-am trezit singură, înapoi acasă, lucru ce m-a făcut să-mi pierd o groază de motivație și energie, chiar și dorința de comunicare.

Eduard A lecu președin te ASSPUB

45


Alex Vasile (președinte USR): Am fost crescut și obișnuit să fiu înconjurat de oameni, să fiu alături de ei. În momentul în care totul s-a pus pe pauză, am simțit că ceva nu e în regulă și m-am simțit cumva blocat între 4 pereți, dar cel mai tare m-a enervat ideea că mă simțeam neputincios în a rezolva problema respectivă.

m-a ajutat foarte mult pe parte academică. Am avut un randament extraordinar și m-a motivat tare faptul că aveam atât de mult timp pentru activitățile astea. Legat de asociație, știu că vom trece împreună și prin asta și cred că challenge-ul COVID-19 ne-a demonstrat cât de șmecheri suntem.

Briana Gogoi (voluntar ASSP-UB): Crina Neacșu (student ULBS – Litere): Să Deși situația actuală nu ne permite accept că nu pot schimba lucrurile peste participarea fizică la cursuri sau întâlniri noapte și că orice lucru pe care îl fac necesită ale asociației, consider că activitățile timp. Trebuie să realizezi la un moment dat online au fost organizate, totuși, foarte că ai timpul tău și trebuie să asculți de el. bine și au încercat pe cât s-a putut să fie cât mai similare cu realitatea. Alexandru Terteci (Director Național Administrativ USR): Cea mai mare provocare Alex Nechez (student UNATC – Fotografie): pentru mine a fost să accept lucrurile așa Am avut noroc cu profesorii pe care îi am. cum sunt, să mă accept pe mine însumi, După lockdown, fiind student la „Fotografie”, să îmi văd defectele și realizările. ne-am strâns în parcuri ca să putem face cursurile practice, iar ideea asta ne-a făcut Pe plan profesional, modificările privind să nu pierdem foarte mult din materie. activitatea facultății/asociației tale au îngreunat puțin situația. PovesteșteEduard Alecu (președinte ASSP-UB): mi, te rog, cum au mers lucrurile? Toate fricile pe care le aveam atât eu, cât și colectivul, au fost majoritar depășite: Ștefania Plotogea (Project Manager recrutările au ieșit super bine, o întâlnire General ASSP-UB): Perioada de lockdown a bobocilor excelentă, proiecte care merg

r ragomi D a s i B Den ASSP-U r a t n volu 46

Ale stud x Nech ez e – Fo nt UNA togr TC afie


și un continuu proces de integrare și de a încerca să ținem oamenii aproape. În plan general, situația nu e roz, iar efectele pandemiei se vor resimți pentru minim un an, doi de acum încolo. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): Pentru asociație a fost un fel de lovitură grea. Era fix perioada multor proiecte și cum totul se desfășura fizic până atunci, acum că fiecare era plecat la el acasă, în părți diferite ale țării, totul s-a stopat. Din toamnă, lucrurile au intrat pe un făgaș cât se poate de normal, ținând cont de mediul online. This is clearly a sign that the show must go on. Maria Dănescu (student ULBS – Teatru): „Se poate face actorie online?”, mă întreabă toată lumea. Dau din umeri, în momentele de sensibilitate mai am și ochii umezi, dar tac. Încă nu am curajul să îmi răspund nici mie la întrebarea asta. Cosmina Popoaia (voluntar ASSP-UB): Cursurile de la facultate au fost și ele mutate în online, însă a fost un haos. Fiecare profesor utiliza o platformă diferită și era mult prea greu să ținem pasul. În același timp, de multe ori ne-

D

Tudor a n i l Ade l USR a r e n e r G irecto

am lovit de așteptări mult prea ridicate și înțelegere puțină, uneori inexistentă. Cum majoritatea activităților, atât personale, cât și profesionale, s-au mutat în online, am vrut să aflu care este modalitatea prin care impactul mutării în online poate fi diminuat la minim. Alex Nechez (student UNATC – Fotografie): Fotografia este o activitate practică și nu o poți face online. Această activitate mi-a lipsit cel mai mult. Am lucrat și în casă, dar limitările nu au fost încântătoare. Am încercat să diminuez din neplăcerea absenței fotografiei prin editarea unor cadre mai vechi și ăsta a fost atât un exercițiu, cât și o ocazie de a retrăi anumite momente din trecut. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): Cursurile sunt plictisitoare și fizic, dar online... „Let me add a little bit of spice to that”. Ador să pornesc cursul dimineața la 9 și să îmi continui somnul. Sau chiar să îl ascult în căști din buzunar în timp ce merg să-mi cumpăr de mâncare. SedințeleȘedințele din cadrul asociației sunt si ele mai fun când participi împreună cu câțiva prieteni.

Mar stude ia Dănesc u nt UL BS – Teatr u

47


Cosmina Popoaia (voluntar ASSP-UB): Aveam o cameră unde învățam pentru facultate, una pentru exerciții fizice, iar în restul casei desfășuram celelalte activități. Astfel, puteam să mă concentrez mai bine și să creez o falsă impresie că nu sunt blocată într-un singur loc. Adelina Tudor (Director General USR): Încerc cât de mult pot să păstrez legăturile cu oamenii, să ne întâlnim din când în când. În ceea ce privește facultatea, încerc sămi fac un program pentru fiecare zi și să fiu prezentă în mod real la cursuri, fără să realizez alte activități simultan. Cred că și felul în care gândim ne influențează mult activitatea, pentru că este foarte important să privim lucrurile dintr-o lumină bună și, atât cât se poate, încerc să-mi păstrez optimismul și să mă gândesc mai mult la momentele în care vom reveni la normal. Crina Neacșu (student ULBS – Litere): Atunci când camera ta devine sală de curs, trebuie să faci în așa fel încât să găsești un echilibru între cele două spații. Dacă învăț, încerc să am în jurul meu numai chestii legate de facultate și nu altceva care ar putea să-mi ia ochii în secunda

48

Ștef an Proj ia Plo Gene ect Ma togea na ral ASSP ger -UB

doi. Când îmi acord o pauză, încerc să mă îndepărtez cât pot de mult de birou și de tot ce ține de partea online a facultății. Îndreptându-ne spre finalul interviului, am zis să lăsăm puțin deoparte toate lunile în care pandemia ne-a provocat să ne schimbăm, să ne adaptăm, să ne apucăm de hobby-uri noi ori să facem tranziția la facultatea/munca online. Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când s-a terminat starea de urgență? Eu, de exemplu, am fost cu 2 prieteni la Socului și am stat o oră și jumătate la coadă pentru prima shaorma mâncată afară după două-trei luni. Ștefania Plotogea (Project Manager General ASSP-UB): Am plecat de acasă pentru câteva zile, am luat o pauză de la rutina pe care mi-o creionasem în timpul stării de urgență și mi-am încărcat bateriile pentru vara care urma să fie mai tare decât m-aș fi așteptat. Briana Gogoi (voluntar ASSP-UB): Am ieșit la o plimbare în natură. Nu pot descrie ce sentiment minunat de libertate am simțit. Alex Nechez (student UNATC – Fotografie): Am ieșit în oraș să fac fotografii.

i Tertec u r d n l Alexa aționa N r o t Direc iv USR t a r t s Admini


Eduard Alecu (președinte ASSP-UB): Numi aduc aminte exact, probabil știind că gloria momentului nu va dura, dar sigur am ieșit la o bere cu prietenii, iar seara am avut un somn foarte liniștit. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): Ziua mea fiind chiar pe 15 mai, ziua terminării stării de urgență, am serbat-o atât cât am putut în familie. Îmi amintesc o glumă făcută de familia mea atunci și anume că pot să le spun copiilor sau nepoților mei că, la aproape 20 de ani, am fost în arest la domiciliu timp de 2 luni și am scăpat de sentință drept cadou de ziua mea. Denisa Dragomir (voluntar ASSP-UB): Când s-a terminat starea de urgență, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ies cu prietenii și să îmi vizitez bunicii. Cosmina Popoaia (voluntar ASSPUB): Mi-am vizitat prietenii, dar ne-am asigurat că o facem în siguranță, căci eram în continuare marcați de carantină și restricțiile care fuseseră impuse. Adelina Tudor (Director General USR): Am mers la cămin. Nimic nu se compară cu vibe-ul din cămin, deși acum nici el

Ruscu a s i n e D SP-UB S A r a volunt

nu mai e la fel, dar am simțit o energie incredibilă când m-am întors și am văzut oamenii după mai bine de două luni. Alexandru Terteci (Director Național Administrativ USR): Când s-a terminat starea de urgență,, am călătorit. Eu înainte călătoream constant prin țară, pe munte sau la mare. Am vrut să iau din nou în brațe libertatea, să fiu din nou fericit că sunt iar pierdut prin locuri frumoase din România. În final, le-am propus să se gândească puțin la anul în care abia am intrat, să își creeze o mini viziune pe 2021. Le-am cerut un lucru pe care îl așteaptă cu nerăbdare să îl facă în 2021. Ce și în ce fel și-au propus să lucreze și să îmbunătățească la ei anul acesta? Ștefania Plotogea (Project Manager General ASSP-UB): Anul 2020 mi-a adus aproape, în mod neașteptat, oameni puternici, cu dorință de schimbare, cu care împărtășesc aceleași valori și cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Simt deja că începutul ăsta de an a venit cu câteva lecții și mi-a arătat că trebuie doar să am curaj. Ah, și îmi propun să-mi dozez mai bine sinceritatea, sper să-mi iasă.

Crina Ne acșu student ULBS – Litere

49


Briana Gogoi (voluntar ASSP-UB): În lista mea de „to do” pentru anul 2021 se regăsește săritul cu parașuta. Mă consider o persoană curajoasă și cum mulți prieteni mă numesc „nebună”, am decis că este un lucru pe care trebuie să îl fac neapărat anul acesta. Alex Nechez (student UNATC – Fotografie): Vreau neapărat să mai prind un concert, un festival, dar, din păcate, încă nu este nimic clar. De lucrat, o să lucrez exact ca înainte și mai vreau să pot să astup gropile din 2020 cu pozitivitate și cu rezultate bune în proiectele mele. Eduard Alecu (președinte ASSP-UB): Aștept cu nerăbdare prima deplasare cu ASSP de anul ăsta, care sper să fie cât mai curând. De asemenea, aștept să merg cu niște prieteni vechi la orice festival în vară și să văd, în sfarsit, Nothing but Thieves la un concert. Îmi propun să mai fac lucruri prin care să-mi dau seama în ce domeniu aș vrea să profesez și încotro mă îndrept din punctul ăsta de vedere. Denisa Ruscu (voluntar ASSP-UB): În 2021 sper să încerc să descopăr puțin din marele subiect „Acum am crescut, deci ce fac cu viața mea?”. Vreau să prind mai mult curaj, să spun ce simt și ce gândesc la momentul potrivit. Mi-ar plăcea să trăiesc mai mult anul ăsta, nu doar să exist. Denisa Dragomir (voluntar ASSP-UB): Un lucru pe care îl aștept cu nerăbdare în 2021 este să mă mut la București, unde pot socializa și pot cunoaște persoane noi. Alex Vasile (președinte USR): Aștept cu nerăbdare să facem un proiect național fizic cu impact pentru studenți. Să văd o sală plină de oameni veniți pentru același scop. Să facem un teambuilding și să văd bucuria în

50

ochii oamenilor că se simt bine, se dezvoltă și creează noi legături cu alți oameni. Adelina Tudor (Director General USR): Cel mai tare vreau să pot strânge oamenii în brațe fără nicio restricție și să mă întorc în amfiteatrele din Universitate. Crina Neacșu (student ULBS – Litere): Momentan sunt mulțumită de mine și de ce am reușit să fac din mine. Nu știu dacă asta se va schimba și voi fi nevoită să reîncep lucrul. Nu știu dacă va fi un an mai rău, mai bun, nu știu ce oportunități vor apărea, nu știu cum mă voi raporta la ele și ce decizii voi lua. E cumva freeing, să știi, să nu ai așteptări și să iei fiecare lucru cum așa cum vine, fără să-l pui în balanță cu ce voiai tu să faci de fapt. La final am propus fiecăruia să își promită ceva de care să se țină până la finalul anului. Mi-au trimis promisiunile lor, unele dintre ele m-au cutremurat teribil într-un sens bun, iar altele m-au făcut să realizez cât de firavi suntem noi ca oameni și cât de mult ne asemănăm cu plantele: unele au nevoie de mai multă expunere la lumină, mai puțină apă, diferite tipuri de pământ ori mai multă sau mai puțină căldură. Așa a fost și este și cu pandemia prin care am trecut și în continuare trecem. Aceasta a dat naștere la diferite nevoi, ne-a făcut să ne dăm seama cât de maleabili și rezistenți suntem și în ce fel minunat putem gestiona ups and downs-urile care se ivesc. Pe fiecare dintre cei intervievați i-am rugat să își treacă promisiunea în calendar cu alarmă și în ianuarie 2022, când acea alarmă va suna, să-și ia câteva minute și să se gândească dacă s-au ținut de promisiune sau nu.


51


Horoscopul

52

Berbec Sincer? ”I guess I’m too tough to cry” nu prea te ajută în perioada asta. Deși în mod normal ești o fire puternică și hotărâtă, care o ține mereu pe a ei, în această perioadă observi că devii mai emotiv și gândești mai mult cu inima decât cu mintea. Keep calm and carry on, it’s just a phase, don’t be so dramatic. Do: new things, adventure, unknown roads. Don’t: postponing, to-do lists, usual affairs.

Rac Vorbește gura fără tine. Lasă mesaj text, nu vocal... Oh, well, perioada asta se traduce astfel pentru Raci: multe batiste, dulciuri și poate puțină insomnie. You overthink a lot of things, iar sentimentele puternice își pun amprenta asupra voastră! Do: loved ones, doctor appointments, little things. Don’t: exhaustion, work, overthinking.

Taur Dormi și te relaxezi. Atât? Atât, aparent... Ești mai cozy și lucrul acesta te cam înfricoșează. Nu prea îți convine treaba asta, dar nici nu te plângi atât de mult. Bagă-te sub pătură, bea o ciocolată caldă și uită-te la un film bun, you deserve it! Do: close friends, dates, humor. Don’t: overthinking, bad food, bad company.

Leu Atât de mult timp și atât de puțin chef, nu? Sunt două cuvinte care te descriu în această perioada: Drama și Queen! Plin de stimă de sine și foarte “modești” în mod normal, Leii sunt în această perioadă mai sensibili, iar ego-ul lor crește dublu. Do: changes, unpredictability, feelings. Don’t: singing, arrogance, worry.

Gemeni Punga cu pungi la tine e, de fapt, folderul cu foldere cu foldere cu foldere... Creativi de fel și mereu dispuși să încerce lucruri noi, perioada asta este una minunată pentru nativii Gemeni. Aveți grijă, toată adrenalina asta vă ocupă timpul de lucru! Do: relationships, positivity, obligations. Don’t: malice, annoyance, procrastination.

Fecioară Graba strică treaba, dar, sincer, ar fi cazul să te grăbești puțin cu temele alea... Este o perioadă în care Fecioarele se simt mai confuze și dezorganizate, dar nu trebuie să te panichezi dacă te numeri printre ele! Acordăți timp pentru tine și ieși mai des cu prietenii tăi, o să-ți dea vibe-ul de care ai nevoie! Do: friends, inner connection, opportunities. Don’t: lingering tension, doubt, indecision.


Studentului de Alexandra Paraschiv

Balanță Capricorn Și?... Cât la % din ce ți-ai propus să faci ai Starea zilei: -_rezolvat stând pe TikTok? :) Raționali și extrem de organizați, Capricornii Balanțele se simt și mai pierdute în această se vor simți în aceasta perioadă mai obosiți. perioadă și li se pare că stagnează, deși totul Acești nativi se extenuează mereu, dar acum se petrece doar în mintea lor. Dacă ești o vor simți oboseala și pe pielea lor. Balanță nehotărâtă, nu te panica! Ia-ți o zi, Do: relaxation, walking, new projects. două, trei libere și gândește-te le ce iți dorești Don’t: ethereal, crying, alone time. cu adevărat. Do: bag lunch, barefoot, inner connection. Don’t: individualism, destruction, critics.

Vărsător Scorpion Ești confuz sau doar plictisit? Nu ar strica o deplasare scurtă, așa-i? Undeva în Nicaragua sau Mozambic? Da, sună bine! Intelectualitatea acestor nativi atinge cote maxime în aceasta perioadă, deci nu te mira Departe. De toți. Nu prea te lași afectat așa tare de ce se dacă auzi multe teorii conspiraționale sau filosofii de la Vărsători! întâmplă în jurul tău... Asta se vede din Do: finances, psychology books, intuition. exterior. În interior ești mai vulcanic când vine vorba de emoții, iar influența Peștilor te Don’t: too much work, fake friends, scandal. face mai sentimental din toate punctele de vedere. Do: energy, clear mind, decisions. Don’t: hurry, travel, overwhelming.

Pești The real MVP. Mai mult, n-avem ce adăuga. Săgetător Tu faci regulile în perioada asta! Efectiv nu. Ești printre singurii nativi care nu sunt așa de Well, tu nu ești influențat în niciun fel, pentru afectați de zodia Peșți... sau de alte zodii în că este sezonul tău. Radiezi mai mult ca general. Vrei să ne împărtășești ceva sau ne niciodată, iar caracteristicile tale sunt bine definite în această perioadă! lași să descoperim noi secretul tău? Do: career, goals, multi-vitamins. Do: family problems, positivity, deals. Don’t: bells, whistles, absolute certainty. Don’t: unnecessary expenses, fights, cats. 53


ComunicART 1. Andra Nechita - „Magia Crăciunului.”

54

2. Maria-Sorina Tătaru - „Magia primului trandafir primit în dar de la iubitul meu.”


„Roșu. Ne afectează fizic. Roșul ne crește ritmul cardiac și ne accelerează, la modul observabil, pulsul – ceea ce poate să ne dea impresia că timpul trece mai repede decât în realitate. Unele dintre calitățile culorii roșu sunt căldura, energia și entuziasmul.” Psihologia culorilor, Karen Haller. Cu siguranță, roșu este o culoare care atrage atenția tuturor. Totuși, fiecare dintre noi o percepe într-un mod diferit, unic. Roșu are un infinit de nuanțe și tonuri, și tot atâtea povești și sentimente ne leagă pe noi de această culoare. Așadar, am provocat mai mulți studenți să ne povestească, prin intermediul fotografiilor, ce îi leagă pe ei de roșu.

3. Valentina Manolache - „Fotografia a fost realizată în timpul unei ședinte foto.”

4. Renata Rusu - „Un roșu răsărit, surprins în drumul spre albastra mare.”

55


5. Alexandra Chipăilă - „Pentru mine #roșu este soarele care apune deasupra lacului și care te face să te bucuri și să iubești ca un copil: simplu și inocent. Tot roșul soarelui mă învață să apreciez lucrurile la momentul potrivit, căci în câteva minute, fără să îți dai seama, se face deja întuneric.”

56

6. Teodora Constantinescu - „Culori pe lângă Opera Națională din Iași.” 7. Eduard Daniel Marin - „Aromă de Istanbul.”


8. Maria-Sorina Tătaru - „Arta lecturii surprinsă în roșu și negru.”

9. Carmen Olteanu - „Prin ramele roșii ale ochelarilor, roșul trandafirilor se pierde în fundal și îl completează, creând o unitate.”

10. Eduard Daniel Marin - „Fericirea n-are like-uri, are zâmbete.”

57


58


59


60


Formularul 230 sau cererea prin care 2 sau 3,5% din venitul aferent salariilor sau pensiilor poate fi redirecționat către ONGuri si organizații non-profit, a fost adoptat. Actul normativ a intrat în vigoare din 12 Ianuarie 2021, astfel un procent de 3,5% din impozitul anual pe venituri poate fi redirecționat pentru a susține entitățile non-profit. Mai precis, acest formular vine în sprijinul organizațiilor non-profit. Pentru a beneficia de acest ajutor este nevoie ca persoanele salariate să redirecționeze procentul de 3,5% către o anumită organizatie. Contribuabilii care vor să redirecționeze procentul de 2 sau 3,5% către o organizatie trebuie să completeze formularul următor: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/230_ OPANAF_15_2021.pdf. Cererea se depune în format de hartie, direct la registratura organului fiscal (ANAF) sau prin poșta. Este importat de menționat și existența unui termen limită în care acest formular poate fi depus. 25 mai 2021 este ultima zi, aferentă acestui an, în care contribuabilii pot completa formularul 230.

61



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.