Page 1


Introducere “IMsmart 2010”, eveniment organizat de Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică, se adresează, în mod direct, atât studenţilor, interesaţi de noile descoperiri din domeniul informaticii şi matematicii, cât şi firmelor de profil specific. Timp de câteva zile, vom oferi mediul ideal în care tinerii, dornici să se afirme şi să progreseze, îşi vor putea expune ideile inovatoare iar reprezentanţii firmelor vor avea ocazia de a-şi promova aria de activitate şi prezenta eventualele oferte de angajare. Sesiunea Natională de Comunicări Ştiinţifice Studenteşti, componenta principală a evenimentului “IMsmart 2010”, este dedicată studenţilor la licenţă, masteranzilor şi doctoranzilor dornici să prezinte proiecte care vor reflecta pasiunea, efortul şi timpul depus în scopul dezvoltării profesionale. Cu acest prilej, tinerilor, talentaţi şi ambiţiosi, le este oferită oportunitatea de a dovedi că pot aduce o contribuţie valoroasă în cercetare sau în industrie. Interesul sporit, manifestat de către studenţi, ne-a determinat ca anul acesta să ne extindem şi în afara capitalei, angrenând în competiţie cele mai importante centre universitare din ţară. În felul acesta nivelul de competitivitate va fi mai ridicat şi studenţii mai motivaţi să se autodepasească. Astfel, invităm să ni se alature cele mai bune facultăţi de profil din Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova, Braşov, etc Numarul de studenţi care îşi vor prezenta lucrările este limitat, dar “IMsmart 2010” se adresează tuturor studenţilor pasionaţi de matematică şi informatică. În consecinţă, programul evenimentului va include o serie de prezentări ale sponsorilor în cadrul cărora tinerii se pot informa în legatură cu oportunităţile oferite pentru a se dezvolta şi activa într-un mediu propice. Totodata, înlesnim procesul de promovare a planurilor de activitate ale firmelor pe care le reprezintă şi de selectionare a unor potenţiali angajaţi din rândul tinerilor prezenţi la eveniment. Matematica şi Informatica sunt două dintre cele mai competitive pieţe, iar atragerea tinerilor bine pregătiţi este în permanenţă preocuparea principală a companiilor de succes. De aceea, dorim sa ne împartaşiţi din experienţa dumneavoastră în domeniu, oferindu-vă în acelaşi timp sansa de a descoperi studenţii talentaţi din cadrul facultăţilor de profil.


Informaţii utile Data: 21-23 mai 2010 Locaţia: Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti Site: http://imsmart.as-mi.ro Sectiunile de comunicări: 1) Secţiunea de comunicări în domeniul matematicii a) Prezentări ale studenţilor înscrişi la studii de licenţă b) Prezentări ale studenţilor înscrişi la studii de masterat sau doctorale 2) Sectiunea de comunicari în domeniul informaticii a) Prezentări ale studenţilor înscrişi la studii de licenţă b) Prezentări ale studenţilor înscrişi la studii de masterat sau doctorale

Program: Vineri 21 mai Sosirea participanţilor Sesiune de cunoastere (bufet) Sâmbată 22 mai Deschidere oficială Sesiune de comunicari (masterat şi doctorat) Prezentări şi workshopuri ale sponsorilor Cocktail Duminică 23 mai Sesiune de comunicari (licenţă) Prezentarea programelor de studiu ale Facultăţii de Matematică şi Informatică Decernarea premiilor Petrecere tematică


În funcţie de contribuţia dumneavoastră, vă puteţi încadra în urmatoarele categorii de sponsorizare: -

Sponsor principal

-

Sponsor

Facilităţi: □

Spaţiu expozitional neamenajat (5 mp)

Parte din prezidiu şi talk în cadrul deschiderii în plen (5 min)

Roll-up aflat în sala de prezentare

Roll-up în afara sălii de prezentare

Prezentare de 45-60 minute în cadrul sesiunii de comunicări

Asocierea brandului firmei cu o secţiune prin afişarea siglei pe trofeu şi pe diplomele secţiunii sponsorizate

Desfăsurare de activităţi de sampling/promovare pe parcursul evenimentului

Sigla firmei afisată pe site

Sigla firmei pe afişul evenimentului

Sigla firmei pe bannerele evenimentului

Reclama pe cartea cu prezentări (sau broşura de follow-up)

Reclama/broşură ce se va afla în kitul de prezentare (ce va fi oferit fiecărui participant la sesiune şi fiecarei persoane preînregistrate la eveniment)

Posibilitatea de a face parte din juriul premiilor speciale

Precizări: 1. În funcţie de suma stabilită pentru susţinerea financiară, în anexa contractului de sponsorizare se va preciza exact care sunt beneficiile obţinute de sponsorul principal sau de sponsor. 2. Întrucât sumele pachetelor promoţionale variază, beneficiile oferite vor fi adaptate la suma prestabilită (pentru suma maxima prestabilită se vor oferi toate avantajele descrise, iar pentru suma minimă, se vor oferi doar o parte din acestea)


Parteneri posibili: Universitatea din Bucureşti Universitatea Politehnica Bucureşti ASE Bucureşti Universitatea “Al. Ioan Cuza” Iaşi Universitatea “Babes Bolyai” Cluj-Napoca Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca Universitatea de Vest Timişoara Universitatea “Ovidius” Constanţa Universitatea din Craiova Universitatea din Piteşti Universitatea “Transilvania” din Braşov Academia Româna Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Bucureşti

Parteneri media (lista este în curs de actualizare): StartUB MediaUB onlinestudent.ro studentie.ro StudLife Infoarena studentifmi.wordpress.com mobile-news.ro


PERSOANE DE CONTACT:

Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică

Telefon: E-mail: Web: http://www.as-mi.ro

Facultatea de Matematică şi Informatică

Telefon: E-mail: Web: http://fmi.unibuc.ro/ro

IMsmart 2010  

Prezentare IMsmart 2010

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you