Simpozionul Internațional – TERRA, Frumoasa noastră planetă albastră
TERRA – FRUMOASA PLANETĂ ALBASTRĂ Sîrbu Cristina, Clasa a IX-a Colegiul “Henri Coandă”, Bacău Prof. coord. Raluca Popovici Planeta Pământ este cea mai misterioasă, o lume ne pricepută într-un spaţiu de aştri, mult prea adâncă în semnificaţii şi în imaginile idealizate de noi, oamenii. Azi căutăm umbra paradisului pe pământ, răscolim şi spargem perle metalice din ape diafane şi sărate, alungăm fumuri grele din munţii plumburii şi ne lăsăm îmbătaţi de miresmele grele care-şi strecoară materia ca un alcool prin întreaga fiinţă umană. Această piatră albastră sufocată şi trecută prin râşniţa unei istorii impozante constituie însăşi sensul, motivul tuturor începuturilor, un zbor necontenit spre nemurire. Dacă am analiza carcasa ei modelată de vânturi, am descoperi o boltă incendiată in prafuri de culori aprinse, o mare verde şi crudă de iarbă, o horă de cascade dulci, coborâte din ceruri şi care foşnesc asemenea mireselor în primul lor vals. Terra, scena vieţii unde visele se nasc şi zboară pe aripi de fluturi morpho, unde o balerină încearcă să rupă din apus, din noapte pentru a-şi împlini graţia trupului, acolo unde castele vechi se înalţă din oase şi zac ca nişte pomi sădiţi în asfaltului citadinului. Atâtea elemente ezoterice întregesc spaţiul ultramarin încât orice mişcare devine molipsitoare de natura ei inexplicabilă şi produce un efect ciudat, propagate în alte dimensiuni. Ceea ce ne oferă acest corp albastru este însăşi banala contaminare cu fericirea, cu setea de a trăi şi de a savura fiecare clipă. Imaginea pământului este atât de liniştitoare, aminteşte de o recreaţie spirituală, sub zvâcnirea ghicită a unei aurore boreale, ascultând ecoul sticlos al gheţii. Această linişte o căutam cu toţii de secole… Albastra noastră Terra, fără de care nu avem nimic, nici măcar dimensiunea temporală va dăinui atât timp cât omul va fi în stare să-i menţină echilibrul. De aceea vrem să trăim această poveste, aici, vegheaţi de albastrul senin, şi nu în altă parte. Aş vrea să trăim viaţa, aşa cum apare ea în vise albastre, aş vrea să trăim în acest film, fără să-I schimbăm decorul, pentru că pământul ni-l oferă în totalitate. Aş vrea să luam infinitul de mână şi săl întindem pe faţa albastră, pentru că noi aici ne-am trezit oameni, aici a început totul.
„Copilul Naturii” Menosan Ailin-Ebru, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa Prof. coord. Pagalea Irina
Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu România
29