Issuu on Google+

Curs 6 Forme aditive şi substractive

Le Corbusier comentează asupra formei: (imaginea este o schiţă “Forma a patru case”, coperta volumului II la Opere Complete 1935)

1. Compoziţia cumulativă: - formă aditivă - o tipologie uşoară - pitorească: plină de mişcare, dinamică - se disciplinează prin clasicare şi ierarhie. Casa Roche-Jeanneret, Paris (Le Corbusier)

2. Compoziţia cubică (prisme pure) - dicilă (“pentru a satisface spiritul”) Vila Garches

3. Foarte uşoară Casă la Stuttgart

4. Formă substractivă - foarte generoasă - în exterior se conrmă voinţa arhitecturală - în interior sunt satisfăcute cerinţele funcţionale: pătrunderea luminii, continuitate, circulaţii Casă la Poissy


Forme aditive În timp ce o formă substractivă rezultă din scoaterea unei porţiuni din volumul original, o formă aditivă se produce prin adiţia unei alte forme la volumul iniţial. Posibilităţi logice de adiţie prin:

1. Tensiune spaţială Cele două forme sunt într-o relaţie de apropiere, împărţind însuşiri vizuale comune: formă, culoare sau material

2. Contact colţ la colţ Două forme au o muchie comună şi pot pivota în jurul ei.

3. Contact faţă în faţă Suprafeţe planare comune

4. Volume întrepătrunse Două volume se interpenetrează; aceste forme nu trebuie să aibă trăsături comune (ele pot contrasta).

Formele aditive au capacitatea de creştere şi fuziune cu alte forme. Pentru a percepe formele aditive ca şi compoziţii închegate ale formei, ca guri în câmpul vizual, formele componente trebuie să se lege într-o formă coerentă şi strânsă.


Organizăriile formale pentru forme aditive Forme centralizate Un număr de forme secundare adunate în jurul unei forme dominante, centrale (mamă). Forme liniare Forme dispuse secvenţial într-un şir.

Forme radiale Compoziţie de forme liniare ce expandează dintr-una centrală în chip radial.

Forme aglomerate Grupate prin proximitate sau trăsături comune.

Forme în reţea Forme modulare, a căror relaţii sunt regulate, pe reţele tridimensionale.

Forme centralizate Formele centralizate implică dominaţia vizuală a unei forme geometrice regulate, localizată în centru: sferă, cilindru, poliedru. Din cauza propriei centralităţi, aceste forme au proprietăţile centralizante ale punctului şi cercului. Sunt ideale ca structuri independente, izolate, dominând un punct în spaţiu sau ocupând centrul unui câmp determinat. Pot întrupa locuri sacre, onorice.

Villa Capra, Palladio, Vicenza, Italia, 1552-67

S. Maria della Salute, Baldassare Longhena. Venezia, 1631-82,


Sinagoga Beth Sholom, Wright, 1959, Pennsylvania

Forme liniare O formă liniară poate rezulta: - dintr-o schimbare proporţională în dimensiunea formei - din aranjamentul unei serii de forme de-a lungul unei linii, ele ind: repetitive, distincte dar organizate de elemente denite (cum ar  un zid) - poate  segmentată şi curbă în funcţie de condiţiile de sit, topograce, vegetaţie etc.

- poate deni o latură a unui spaţiu exterior sau poate deni planul de intrare în spaţiile din spatele ei

- poate  manipulată pentru a închide spaţiul

- poate  orientată vertical ca un turn pentru a xa un punct în spaţiu - poate acţiona ca un element de organizare, de care se pot ataşa o varietate de forme

Templul Horyu-Ji, Yume-Dono, la Nara, Japonia, 607


Herzog & de Meuron, vinăria Dominus, California, 1996-98

James Stirling , Runcorn New Town Housing, Anglia, 1967 creştere liniară-repetiţie a formelor, forma liniară exprimă mişcare

Rokin Area în Amsterdam, formă liniară denită de canal

Daniel Libeskind, Muzeul evreiesc, Berlin 1999 forme liniare denind spaţii exterioare

Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, deschisă în 4 ian 2010 de 824,55m


Forme radiale O formă radială constă din forme liniare ce se expandează radial dintr-un element central. Combină centralitatea şi liniaritatea într-o singură compoziţie Centrul poate  simbolic şi/sau funcţional Poziţia sa centrală poate  dominantă sau topită în desfăşurarea braţelor Braţele radiante au proprietăţi similare cu cele ale formelor liniare, dau formei radiale o natură extrovertită. Ele se deschid înspre afară şi se deschid mediului; îşi pot expune mari suprafeţe unor condiţii favorabile de însorire, vânt, imagine (vedere), spaţiu. Formele radiale pot creşte în reţele. Cel mai bine, formele radiale pot  percepute de sus. De la nivelul ochiului, elementul central poate să nu e prea bine perceput, iar structura radială a braţelor liniare va  distorsionată de perspectivă.

Unesco, 1953-58

Paris,

Marcel

Breuer,

Zgârie-nori, proiect pentru Alger, 1938, Le Corbusier studiu forme radiale


Forme aglomerate (îngrămădite) În timp ce o formă centralizată are o bază geometrică foarte puternică, o formă aglomerată este în genere o compoziţie liberă de forme, o organizare mai relaxată, determinată de necesităţi “funcţionale” privind dimensiunea, silueta, proximitatea. De multe ori determinată de context, sit (relief) este o structură mai exibilă, extrovertită, capabilă să acumuleze forme diferite ca: tăietură, dimensiune, orientare.

Luând în considerare exibilitatea formelor aglomerate, ele pot  organizate în următoarele moduri:

1. ataşate ca forme secundare mai mici legate ca apendice la o formă sau spaţiu mamă mai mare (ierarhie) (g.1)

2. forme diverse asociate prin proximitate, articulate astfel încât să-şi păstreze individualitatea (g.2)

3. prin fuziunea volumelor, producând o singură formă cu o varietate de feţe (g.3)

4. forme în general echivalente ca dimensiune, siluetă, funcţiune; (g.4) Aceste forme se structurează pe principii non-ierarhice prin: proximitate, similitudine

Carlos Ferrater, casa Alonso-Planas, Spain, 1998 elemente adiţionate, ataşate la o formă mamă

Vicens&Ramos casă în Madrid

Frank Gehry - Muzeul Guggenheim, Bilbao, 1997


clădirea Ministerului drumurilor în Tbilisi, Georgia, arhitecţi George Chakhava şi Zurab Jalaghania

Herzog & de Meuron, Vitra House, Germania, 2006

Barceló Temporary Market, Nieto Sobejano Arquitectos, 2010, Madrid

Numeroase exemple de aglomerări le găsim în arhitectura vernaculară a diferitelor culturi. Chiar dacă ecare cultură a produs un răspuns tipic la diferiţi factori climatici, tehnici, socio-culturali, aceste aglomerări în general au menţinut individualitatea ecărei unităţi şi un grad moderat de diversitate într-un întreg unic şi ordonat.

Satul Trulli, Alberobello, Italia, sec 17

Taos Pueblo, New Mexic, sec. 13


Exemplele vernaculare ale formelor aglomerate pot  transformate în compoziţii modulare, ordonate geometric, care sunt similare organizăriilor formale în reţea (grilă).

Habitat Montreal, Canada 1967, Moshe Safdie

Sinagoga Negev, Zvi Hecker, 1967-69 Forme în reţea O reţea poate  denită de două sau mai multe seturi intersectate de paralele echidistante.

Generează o structură geometrică regulată de puncte la intersecţia liniilor şi de câmpuri structurate regulat.

Cea mai folosită grilă este cea bazată pe geometria pătratului; datorită egalităţii dimensiunilor sale şi a simetriei bilaterale, o reţea pe pătrate este: neutră, non-direcţională, non-ierarhică

Poate  utilizată spargerea scării unei suprafeţe în unităţi măsurabile, dându-i chiar textură.

Se poate folosi la învelirea suprafeţelor diverse ale formelor şi la unicarea lor prin geometria sa repetitivă şi penetrantă.

Când se proiecteză în trei dimensiuni, grila genereză o reţea spaţială de puncte şi linii. În această ramă spaţială pot  organizate o multitudine de forme şi spaţii.


Modalităţi de operare în grid

Imobil capsule Nakagin, Tokyo, 1972 K. Kurokawa

Diagramă conceptuală Muzeul de artă Gunma, Arata Isozaki, 1974

OMA, clădirea Stadskantoor, Rotterdam, competiţie câştigată în 2009

BIG şi JDS - Mountain Dwellings, Copenhaga, Danemarca, 2008


Sem 1 curs ta 06 forme aditive si substractive