Page 1

Sãgetãtorul Nr. 710  22 martie 2011  Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Ce alegem pentru viaţa noastră? „Dezvoltarea intelectualã ar trebui sã înceapã la naºtere ºi sã se termine doar la moarte.“ - Albert Einstein

E

xistãm ºi dorim sã cunoaºtem iubirea, fiindcã din iubire ne-am nãscut ºi cu ea vrem sã plecãm din aceastã lume. Iubirea ne face sã discernem între bine ºi rãu, binele fiind starea naturalã a firii noastre, iar rãul starea pe care o dobândim ori de câte ori neglijãm binele. Existãm ºi dorim sã cunoaºtem bunãtatea sufletelor, fiindcã numai ea ne poate face sã trãim în armonie. Se vorbeºte despre bolile noastre ca fiind un rãu care s-ar datora faptului cã nu ºtim sã trãim în armonie cu legile divine, pe care mulþi dintre noi nu le cunosc, alþii le ignorã, cea mai importantã fiind legea iubirii, apoi celelalte: legea adaptãrii, a acceptãrii, a cumpãtãrii, a moralitãþii, a recunoºtinþei etc. Dar cunoaºterea necesitã învãþãturã, simþire ºi înþelegere. Învãþãtura intensã duce la înzestrarea minþii, deschide aripile cunoaºterii, precum pasãrea-ºi deschide aripile pentru a cuprinde vãzduhul, iar libertatea gândirii ºi a exprimãrii a tot ceea ce simþim ne poate duce la înþelegere. Ne putem astfel elibera ºi de teama din sufletele noastre, fiindcã nimic nu a înspãimântat ºi nu înspãimântã mai mult pe oameni decât ceea ce ei nu înþeleg. Învãþãtura despre noi ºi despre lumea în care trãim este averea pentru care meritã sã te strãduieºti a o obþine ºi care nu-þi poate fi furatã; din moment ce ai dobândit-o, ea îþi aparþine ºi cu ea poþi face viaþa ta mai frumoasã, dar ºi lumea mai frumoasã, întrucât

Albert Einstein. Pãtrunderea în sfera ideilor a fãcut-o filosofia, cu scopul de a cunoaºte adevãrul. rimele reflexii filosofice asupra lumii au izvorât din întrebãri ºi mirãri, filosofia însemnând iubire de înþelepciune, iar înþelepciunea – locul de întâlnire ºi cumpãnire a tuturor virtuþilor. Marile întrebãri ale filosofiei au fost: de unde venim ºi unde mergem, dar ºi valenþele intelectuale ºi spirituale ale omului au interesat, în limitele în care se putea gândi la vremea aceea. Primele încercãri de interpretare filosoficã a lumii le gãsim în „Iliada” ºi „Odiseea” lui Homer. Apoi s-a trecut de la poem la filosofia propriu-zisã. Grecii contemplau cerul, natura, nu numai ca un gest meditativ, dar ºi ca o necesitate a cunoaºterii, a gãsirii soluþiilor pentru problemele cetãþii ºi în acest mod s-a produs miracolul! Intervalul de timp în care putem vorbi pregnant de filosofia greacã este secolul VI î.H. ºi secolul V d.H. Fac o digresiune amintind de o excursie fãcutã în Grecia. În grupul nostru era ºi un matematician. Vãzându-i pe greci cum îºi deschid prãvãlioarele de dimineaþã, cum se aºazã tãcuþi în faþa lor pe câte un scãunel, trãgând din trabuc, cu privirile pierdute undeva în depãrtare, de multe ori spre liniºtita Mare Egee, profesorul a avut o revelaþie: „Acum înþeleg de ce aici a fost leagãnul filosofiei!”.

P

frumuseþea unui întreg este suma frumuseþilor pãrþilor care îl compun. Lumea noastrã este conceputã matematic. Probabil Dumnezeu aºa a vãzut cã poate fi construitã aceastã lume, bazatã pe niºte reguli matematice ºi dezvoltatã cu frumuseþi ale imaginaþiei ce þin de domeniul artistic. O geometrie secretã stã la baza a tot ce întâlnim în naturã, în orice floare, frunzã, piatrã etc. Filosofi ai ºtiinþei au spus cã „limba în care este scrisã marea carte a naturii este matematica, iar literele ei sunt curbele, figurile, triunghiurile”. Materia, lucrurile sunt însã mai puþin importante ca ideile: „Un om poate muri, naþiunile pot creºte sau se pot prãbuºi, dar o idee trãieºte pentru eternitate”, spunea

F

ilosofia greacã a fost cel mai important curent filosofic apãrut în Europa, din el evoluând filosofia romanã, filosofia arabã, persanã, filosofia renaºterii ºi iluminismului, aºternând drumul cãtre modernitate. Interesul era formarea omului ca entitate superioarã, idealul fiind perfecþionarea fizicã, intelectualã ºi artisticã. Iniþierea pentru atingerea idealului fericirii se realiza în trepte, în cicluri. Educaþia cetãþeanului continua ºi dincolo de vârsta ºcolii, prin intermediul instituþiilor democraþiei. Grecii au introdus pentru prima datã în istoria civilizaþiei marile dezbateri asupra existenþei noastre, a sistemelor de valori, sisteme valabile ºi în vremurile noastre, precum adevãrul, fericirea, justiþia, frumuseþea, iubirea, bunãtatea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibilã, egalitatea între cetãþeni, respectul proprietãþii ºi al individului. Ideile de patrie ºi patriotism s-au nãscut tot în Antichitatea greacã. unctând câteva idei ale unor gânditori greci, amintesc de filosoful grec Empedocle (490 430 î.H.), care a considerat principiul primordial al lumii fiind inteligibilitatea ei; el vorbea despre principiile care pun în miºcare elementele vieþii: Philia (iubirea) ºi Neikos (ura).

P

(continuare în pagina 10) Vavila POPOVICI - SUA

Rememorãri

C ONS TANTIN D. ARICESCU (II) 1823-1886 „Sã jurãm cã România nu va mai rãbda sclavia pânã când noi vom trãi. Sã jurãm cã înfrãþirea, cã dreptatea, cã Unirea deviza noastrã va fi !“ - C.D. Aricescu -

„Teatrul – unul din sorii civilizatori ai naþiunii“ Apreciind rolul teatrului ca element informativ, dar ºi formativ în viaþa unei naþiuni, C. D. Aricescu nota în „Varietãþi”: „Teatrul nu este numai spechiul (oglinda) societãþii, este, mai în seamã, unul din sorii civilizatori ai unei naþiuni”. Ideea era argumentatã prin dramaturgia francezã, cãreia îi releva rolul reformator în societate: „ªi prin scenã, Franþa a preparat, cu Voltaire ºi Rousseau, marea miºcare de la 1789, care a regenerat omenirea cãzutã ºi care va provoca învierea definitivã a tuturor naþionalitãþilor împilate sau înmormântate”. Acþiunea regeneratoare a teatrului implicã – în concepþia lui C.D. Aricescu – existenþa unui repertoriu original inspirat din realitãþile societãþii româneºti. Avalanºa de traduceri nu serveºte scopului reformator al teatrului. Scriitorul se declarã adversar al „traducþiomaniei

care ne-a copleºit ºi ne-a îmbuibat cu piese fãrã învãþãminte”. Manifestãrile sale în domeniul dramaturgiei sunt marcate de organizarea, la Câmpulung, în iarna 1846-1847, a trupei de teatru formate din diletanþi. Asistând la unul dintre spectacolele acesteia, scriitorul Alexandru Pelimon consemna, în anul 1858, cã „a ajuns a fi de întâia necesitate pentru noua generaþiune care dovedeºte înalte dispoziþiuni pentru educaþie, pentru gust ºi culturã”. Preocupat de repertoriul teatrului câmpulungean – care va da spectacole, iniþial, în casa pãrinteascã, evident, unui public restrâns ºi, ulterior, într-o salã special amenajatã, C.D. Aricescu scrie comediile care vor fi reprezentate, rând pe rând, pe scena acestuia: „Coconul Panaiotache”, „Neaga rea sau gãina cântã, nu cocoºul”, „Boierul Vlãduþã sau º-a spart dracul opincile”, „Peþitorul (Samsarii de cãsãtorii)”, dialogul în versuri „Trâmbiþa Unirii” ºi piesa „Sãrbãtoarea naþionalã” – a cãrei premierã a avut loc la Piteºti, în chiar anul Unirii Principatelor Române [1859]. Din aceleaºi înalte raþiuni de extindere a repertoriului teatral, promoveazã, pe scena câmpulungeanã, piese precum „O soaré la mahala” de Costache Caragiali. Atitudinea profund umanitaristã a iniþiatorului spectacolelor teatrale din

oraºul natal este semnificativ ilustratã prin actul sãu generos de a destina veniturile încasate din reprezentaþii pentru ajutorarea sãracilor din Câmpulung-Muscel. Cronicile dramatice pe care le-a publicat periodic în „Românul” (1859), „Trompeta Carpaþilor” (1868), precum ºi în „Opiniunea Constituþionalã” (1869) îºi propun sublinierea rolului educativ al teatrului ºi promovarea unei dramaturgii originale, inspirate din actualitate, „traducþiomania” fiind consideratã o modã ostilã spiritului autohton.

Scriitorii - „luminãtori de oameni“ Fãrã a putea fi acuzat pentru exces de „traducþiomanie”, C.D. Aricescu a tãlmãcit, totuºi, în româneºte din „Les Chaines de l’ésclavage” de J.P. Marat, „Discours sur l’origine et les fondements de l’inegalité parmi les hommes” ºi „Discours sur les scienes et les arts” de J.J. Rousseau, precum ºi din Byron, Lamartine („Valcella”), Hugo („Poezii”), M-me de Clement („Judecata lui Dumnezeu”), Xavier de Miastre („Cãlãtorie împrejurul camerei mele”), C. Egalantier („Girosela”) etc. În intenþia de a deveni un scriitor complex, deºi va fi considerat „doar un poet mãrunt” de cãtre istoria literarã, C.D. Aricescu – care scrisese, încã de la vârsta de 18 ani, „poemioara” „Florica” închinatã

Constantin D. Aricescu

dragostei – abordeazã genul epic, dar nuvela „Sora Agapia sau Cãlugãria ºi cãsãtoria” – conþinând dezvãluiri incredibile ale vieþii monahale, ascunse sub masca de eterne „mironosiþe” afiºatã de cãlugãriþele din mânãstiri – ca, de altfel, ºi romanul „Misterele cãsãtoriei” nu depãºesc stadiul unor povestioare extrem de gustate în epocã. Atribuind scriitorilor misia de „luminãtori ºi conducãtori de oameni”, C.D. Aricescu îºi retrospecta, probabil, propria sa activitate, luminatã permanent de flacãra unor sfinte idealuri, condiþionatã efectiv ºi raportatã exclusiv la spaþiul existenþial dominat de evenimentele cruciale ale Revoluþiei paºoptiste ºi Unirii Principatelor Române. În aceastã posturã de scriitor fidel adevãrului istoric ºi loial revoluþiei, în cursul cãreia s-a comportat ca un autentic „conducãtor de oameni”, retrospecteazã, în opera sa,

Muzica zilelor noastre

Scade interesul pentru filarmonică? Aºa se vãdeºte de un timp încoace. Cãci ºi joia ce trecu puþini furã-n salã. Cam la vreo trei sute. Deºi Ana Dima are palmares. ªi ºtie sã umble cu aplomb pe clape. Rânduit precis ºi cu cert impact. Probabil, de-o mai veni la Piteºti, alãturi de alþi dirijori ºi cu alte opusuri þais, o s-o cunoaºtem mai bine. Apreciind mai exact. Ceva mai multã cãldurã dac-om afla în cântarea-i, triumf deplin va avea. ªi poate public sporit... Rãmân, în context, la pãrerea cã, mãcar din toamnã, trebuie-o schimbare. Semnificativã. În mentalitãþi. În organizare. În activitate. Eu zic cã-n orchestrã existã resurse. Dar depinde clar de cine stã-n faþa-i. ªi cum se lucreazã. Mai disciplinat ºi eficient. Mai des, negreºit. Cu repetiþii în plus când e cazul. Cu „locomotive”, mai ales la pult. În programe altfel. Inspirat gândite. Chiar ingenios. Variate foc, maxim adecvate ºi mai consistente. Ca sã vinã lumea duium ºi constant. ªi sã meargã treaba numa’n muc ºi sfârc. Putem sã ne dorim cei care-o iubim... Adrian SIMEANU participarea la „marele entuziasm” care cuprinsese oraºul Câmpulung, cu prilejul derulãrii evenimentelor, când steaguri tricolore fluturau la ferestrele tuturor caselor. C.D. Aricescu stigmatizeazã, în eseul „Rolul meu în revoluþie”, atitudinea reprobabilã a boierilor câmpulungeni care exultaserã la ºtirea cã Guvernul provizoriu cãzuse ºi Cãimãcãmia preluase frânele cârmuirii, oferindu-se ei înºiºi sã lege pe „hoþii de zavergii” – membri ai Guvernului provizoriu – care, cu douã roate de oºtire, se retrãseserã la Rucãr, spre sfârºitul lunii iunie 1848, pentru a se asigura, astfel, de sprijin transilvãnean împotriva intervenþiei contrarevoluþionare otomane ºi þariste. Consecinþa directã a înfrângerii Cãimãcãmiei a fost revenirea Guvernului provizoriu, pe care l-a întâmpinat cu ovaþii, la întoarcerea acestuia spre Capitalã, între schitul Nãmãeºti ºi Câmpulung, împreunã cu amici de-ai sãi, „cetãþeanul Aricescu” fiind fascinat de discursul „revoluþionarului” C.A. Rosetti cu declaraþiile sale patetice de genul: „Astfel întâmpinau, pe apostoli, primii creºtini !”… O altfel de primire „oficialã” oferã scriitorului imaginea cameleonismului politic al „ciocoilor”, care, „încinºi cu eºarfe tricolore”, dupã ce denigraserã pe capii revoluþiei ºi-i „batjocoriserã ca fiind hoþi de zavergii”, se pregãteau sã le facã o primire sãrbãtoreascã în oraº... Dispreþul era total: „Iatã ciocoiul – scrie C.D. Aricescu. Discipol fidel al fanariotului, el linge mâna pe care n-o poate muºca...”. Grigore CONSTANTINESCU

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

ARGEªUL

● săgetătorul

Poeme

Doamne, nu ne părăsi! De-o vreme-ncoace, tot mai multe semne Ne-aratã cã-þi iei mâna de pe noi: Ierni lungi ºi grele, cu nãmeþi cât casa, Cu ger cumplit ce face totul sloi; Veri cu furtuni turbate, cu puhoaie Trecând ca un nãprasnic tãvãlug ªi-apoi cu soare aprig ca-n Sahara Sub care ardem în vãpãi de rug... Te-ai supãrat ºi eºti mâhnit, Stãpâne, Vãzându-ne-n mocirlã, în pãcat; Tot Decalogul cu porunci divine La-ndemnul lui Satan l-am încãlcat. Ne-ai spus „Sã nu ucizi!”, dar fãrã milã, Orbiþi de urã ºi de-un gând nebun, L-am împuºcat pe cel din fruntea þãrii În ziua mare, sfântã, de Crãciun. „Sã nu furi!”, ne-ai mai spus, dar n-ascultarãm, Pe câmpuri nu mai vezi un aspersor Fãcurãm jaf ºi-n ferme, ºi-n plantaþii ªi-n codrul secular, ocrotitor. „Sã nu-þi faci chip cioplit!”, dar la alegeri Credeam în candidaþi ca-n niºte zei ªi i-am votat, i-am înãlþat în ranguri, Punându-ne nãdejdea doar în ei. Amarnicã ne-a fost dezamãgirea: ªi-au urmãrit numai folosul lor, Avurã grijã ºi de rubedenii, Însã nicicum de-acest credul popor. Azi nu mai e un sfanþ în vistierie, Averile-s la ei ºi la strãini, Noi nu trãim decât din împrumuturi, Secãtuiþi de lacomii rechini. Ce vremuri grele, Doamne, ce urgie, E þara vraiºte, þãndãri, la pãmânt, Lovitã de natura rãzvrãtitã, De-o sãrãcie cum n-a fost nicicând! E plata pentru multele pãcate Pe care-acum din plin le ispãºim; S-o mai ivi vreo razã de speranþã Sau pasul duce cãtre þintirim? Suntem ca Iov, Stãpâne, muribundul Cu trupul ros de bube cu puroi, Ai milã, Doamne, nu ne da pierzãrii, Îndreaptã-þi iarãºi faþa cãtre noi! Întoarce-ne pe calea Ta cea dreaptã ªi nu pãrãsi acum, la greu, La Tine-s mântuirea ºi salvarea, Prea Bunule, Prea Sfinte Dumnezeu! Gelu OPROIU

Nimeni să nu plângă De ce nu plânge nimeni când se plânge? Din cer se tot aºteaptã câte-o stea, Chiar credeþi, cerul când mai ninge, Cã dã ceva din mãreþia sa?! E liniºtea de dinaintea morþii, Nu-s pesimist, aºa am fost ieºit: Eu îmbrãcat ca dinaintea porþii, La care am bãtut de neiubit. Dar vin în zare peste nori cãlare ªi clopote-n biserici au amuþit, Nu mai existã între noi un soare, Eºti dãrâmatã, eu un neclãdit. ªi moare fiecare ca o normã, Mã doare, nu-s în stare de nimic, Iar existenþa capãtã o formã: E anunþatã pensia în plic. Þi-e foame? Ce mai e ºi asta?! Chiar nu-nþelegi, oricând tu poþi pleca, Se spune „ºi cu asta basta”, Întoarcerea n-o poþi îndupleca. Iar dacã fost-a viaþa fãrã vinã ªi din pãrinþi ne naºtem fãrã rost, Gândiþi-vã la acul de albinã – Îl lasã, o priveºti, rãmâi de prost. Constantin MÎNDRUÞÃ

22 martie 2011

Români uitaþi

Terente – regele bălţilor Terente, pe numele lui adevãrat ªtefan Vasali . S-a nãscut în anul 1859, canalul Cravia, satul Carcaliu, zona Brãilei, cunoscut ºi sub porecla „Regele bãlþilor”, un lipovean care, dupã vârsta de 20 de ani, înrãit de cele douã cãsãtorii eºuate, a devenit un celebru bandit român, tâlhar, atacând singur sau în bande organizate. Închis, evadat, a comis crime, datoritã deformãrii presei a câºtigat simpatia publicului, considerat un haiduc care furã pentru sãraci, dar ºi amant ideal cãutat de femei, chiar din înalta societate, datoritã virilitãþii sale. Ziarele, literatura, chiar ºi filmul au redat în nenumãrate rânduri biografia lui „Terente” în aºa fel încât muzica vremii, îmbrãcãmintea au fãcut aluzie la virilitatea ºi cruzimea banditului. Unii spun cã s-a nãscut în satul Carcaliu, Tulcea, alþii în Baldovineºti, judeþul Brãila, dar sigur era faptul cã familia sa numeroasã, de lipoveni, se ocupa cu pescuitul. Bãrbatul, cu o înfãþiºare plãcutã, ochi verzui, pãr negru, înalt, se cãsãtoreºte la 20 de ani cu Ustinia, cu care a avut patru copii. Luptã în Primul Rãzboi Mondial. Lãsat la vatrã, devine cãpitan de ºlep. Îi mor înecaþi doi copii. Îi moare soþia din cauza ciumei, dupã care ºi ceilalþi doi copii. Încearcã sã-ºi stingã durerea în bãuturã. Se recãsãtoreºte cu Avdotia Arina, deºi era iubit de sora ei, care îi însceneazã, din gelozie, o întâlnire cu un ibovnic grec, armator. Prinºi în grãdina casei, Vasali înjunghie pe Arina, care supravieþuieºte. Vasali este închis, dar reuºeºte sã evadeze. Datoritã presei, Terente începe sã fie cunoscut, capteazã atenþia oamenilor, rãspândindu-i-se porecla de TERENTE. Începe sã fure, spargeri dupã spargeri, este prins, închis, dar din nou evadeazã, de data aceasta cu ajutorul unei femei, Didina. Se ascunde în Balta Brãila, pe insula Fundu Mare.

Organizeazã o bandã, jefuieºte lotcile pescarilor, vasele cu mãrfuri, iar bunurile furate erau împãrþite sãracilor. Jefuieºte un inginer cãruia îi ia 60.000 lei, comite primul omor, în ianuarie 1924, un ºef de post care îi purta sâmbetele Didinei, care îl iubea pe Terente pentru virilitatea sa. De altfel, multe femei îl invitau prin scrisori sã le onoreze. În iunie 1924 rãpeºte douã fete virgine de la un pension, le sechestreazã timp de o sãptãmânã. Unii spun cã au fost abuzate sexual, alþii cã ar fi fost bine tratate, hrãnite ºi rãsplãtite cu daruri de preþ. Datoritã vieþii aventuroase, reclamei presei, au apãrut ciorapi de damã, chiloþi ºi pãlãrii marca Terente. Isprãvile amoroase, virilismul sãu atrag atenþia strãinãtãþii. Anglia, Italia, Austria, Franþa, Ungaria au trimis reporteri speciali la Brãila, cãutându-l pe Terente. Universul, Cuvântul, Curentul scriu despre Terente. Femei din toatã þara îl cautã. Beneficiind de o bogatã garderobã participã deghizat la evenimente mondene, deºi era cãutat de poliþie, care pusese o recompensã pe capul lui de 200.000 lei. Armata ºi poliþia îl cautã într-un perimetru de 360 km împrejurul Brãilei. Presa ironizeazã poliþia ºi armata pentru incompetenþã. Timp de trei ani trãieºte în exil în Bulgaria, Serbia ºi Grecia, unde comite 19 crime. În 1927 se întoarce în þarã ºi începe tâlhãriile. Atacã un preot, fiind violat de preoteasã. Pescarii din zonã încep sã-l urascã, încercând sã sprijine jandarmeria, spunându-le ascunzãtorile lui Terente. În dimineaþa zilei de 4 iunie, Terente este împuºcat în timp ce se afla într-o barcã pe Dunãre. Autopsia a fost fãcutã de doctoriþa Maria Zaharescu, care, la cererea autoritãþilor, a prelevat capul ºi penisul lui Terente, fiind trimise la Institutul Medico-legal „Mina Minovici“ din Bucureºti.

Penisul, cu o lungime de 22 cm în stare flascã, a fost conservat ºi poate fi vãzut la institutul menþionat, precum ºi tatuajul de pe el care, de fapt, era un mesaj adresat femeilor. Terente este cunoscut ca un amant pasional, un violator, care a avut relaþii sexuale, numãr incredibil, cu femei din toate clasele sociale, chiar cu mari doamne ale protipendadei ºi aceasta pentru dimensiunea neobiºnuitã a penisului. Comparat cu Grigori Rasputin, al cãrui organ copulator a fost conservat, dar se deosebeºte de Terente prin faptul cã rusul frecventa numai damele din înalta societate (penisul mãsura 28 cm). Dar mitul pentru cel mai mare penis din lume rãmâne al unui alt bandit, americanul John Dillinger, care, se spune, ar fi putut atinge 71 cm. Sã revenim la românul Terente care combina virilitatea cu criminalitatea. Exista ºi imaginea lui Terente ca haiduc justiþiar, drept care fusese iubit de mase. A scris despre Terente, realitate ºi ficþiune, Sylvia Bernescu romanul foileton „În ghearele lui Terente”. De asemenea, scriitorul Fãnuº Neagu, brãilean, i-a dedicat mai multe scrieri ºi un scenariu de film regizat de Andrei Blaier „Terente - regele bãlþilor”cu actorii Ilarion Ciobanu ºi Valentin Popescu. Au mai scris ªtefan Bãnulescu ºi Eugen Barbu. Interesant este cã nici unul din scriitori nu l-a atacat pe celebrul bandit.

Episodul salvãrii din închisoare a lui Terente de cãtre Didina a prilejuit o temã a folclorului local. Terente ºi Didina Se plimbã cu maºina La orice cotiturã Mãnânc-o prãjiturã. Didina s-a-necat Terente s-a-mpuºcat. Cântecul „În pãdure la Bãneasa“ descrie un viol, iar violatorul este Terente. Este de reþinut faptul cã Vlad Nica elaboreazã teza de doctorat în care reconstituie viaþa lui Terente, contrazicând într-o oarecare mãsurã conþinutul dosarului întocmit de Siguranþa Judeþului Tulcea: declaraþii ale pãrinþilor, cunoscuþilor, documente asupra capturãrii din 1924, chiar unele articole din presa vremii. În 23 martie 2007, în ziarul Cotidianul apare articolul „Sexul lui Terente a intrat în reparaþie capitalã“. În 2004, medicii au fãcut publicã deteriorarea vizibilã a penisului expus la Institut, spunând cã acesta s-a micºorat cu un centimetru ºi aceasta datoritã faptului cã medicii au golit de conþinut organul, umplându-l cu vatã. Nu cred cã am greºit cu nimic readucând în memoria românilor numele ºi „isprãvile“ lui Terente, faima banditului devenit un brand în epocã. Prof. Ion C. HIRU

Agenda culturală Cu ocazia Zilei Internaþionale a Poeziei, Casa de Culturã a Studenþilor, în colaborare cu Fundaþia Judeþeanã pentru Tineret ºi cu Fundaþia literarã „Liviu Rebreanu”, va organiza astãzi, 22 martie, la ora 18, la Casa Studenþilor, un program literarmuzical, cu participarea elevilor membri ai Atelierului de Creaþie ºi Interpretare de la ªcoala Nr. 1 „N. Simonide”, Piteºti.

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria

Mariana Dobrin (n. 8 martie 1954, Dâmbovicioara, Argeº) Profesoarã gradul I, membrã a Ligii Scriitorilor din România, a Fundaþiei Literare „Liviu Rebreanu” din Piteºti, a Uniunii Epigramiºtilor din România; secretarã, Asociaþia Culturalã „Gh. Ionescu Gion”; poetã, epigramistã, interpretã de folclor muscelean; absolventã a Facultãþii de Educaþie Fizicã ºi Sport, Universitatea din Piteºti; specializãri postuniversitare: gimnasticã artisticã, aerobicã, balet, arbitru federal de gimnasticã aerobicã; cursuri pentru formarea managerilor ºi mentorilor în învãþãmânt etc. Activitate folcloricã, profesionalã, literarã ºi de cercetare: premiatã la concursuri de folclor („Floarea din grãdinã”, organizat de TVR, 1973; Craiova, 1979; Piteºti, 1984, 1988; Târgu-Mureº, 1988); editeazã, împreunã cu mama sa, Vochiþa Stoian – „Privighetoarea Dâmbovicioarei”, un album cu folclor din Muscel (2004); profesoarã de educaþie fizicã ºi sport la Clubul Sportiv „Viitorul” (Secþia de gimnasticã ritmicã), ªcoala Nr. 15 Piteºti, profesoarã de coregrafie la Teatrul „Al. Davila” din Piteºti; coordoneazã proiectul ªIPOT, iniþiat de M.E.C., Argeº, 2004 (locul I cu ªcoala Nr. 15); iniþiazã Festivalul „Tainele oraºului” (pentru elevii argeºeni din gimnazii); conduce echipe de dans clasic, sportiv ºi popular, de pictori de icoane, de soliºti de muzicã popularã; fondeazã Cenaclul literar „Tinere condeie” ºi revista „Povestea vorbei” (ªcoala Nr. 15 Piteºti), obþine numeroase premii cu elevii (etapele municipale, judeþene, naþionale); colaboreazã la lucrãrile ºtiinþifice „Studiu comparativ al potenþialului biomotric al elevilor din clasele V-VIII” (1991) ºi „Studiu comparativ al potenþialului biomotric al elevilor din clasele I-IV” (1998); obþine premii personale la concursuri naþionale de epigrame ºi umor („Cobra”, Reghin, 2004; „Eterna Epigramã”, Cluj, 2005; Baia Mare, 2006, 2007; Tulcea, 2006), la

Festivalul Internaþional de Umor, Vaslui, 2006 º.a. Volume reprezentative: „Hai la joacã”, poezii ºi scenete în versuri pentru copii, 2002; „Ghici”, 2003; „Raiul cuvintelor”, versuri pentru copii, 2003; „100 de jocuri pentru exersarea deprinderilor motrice de bazã” (2004). Creaþiile sale au mai apãrut în numeroase antologii din þarã ºi în publicaþii locale.

Ilie Barangã (n. 8 februarie 1939, Podu Broºteni, Costeºti, Argeº) Profesor gradul I, publicist, bibliograf, absolvent al Facultãþii de Filologie, Secþia limba ºi literatura Românã, Universitatea din Bucureºti (1971). Activitate profesionalã ºi publicisticã: bibliotecarºef la Biblioteca Raionalã Târgu Frumos, Iaºi (augustoctombrie 1959); metodist, bibliograf, Biblioteca Judeþeanã Argeº (1961-1976), cadru didactic în învãþãmântul special, Costeºti ºi Valea Mare ªtefãneºti, Argeº; asistent universitar, Institutul de Învãþãmânt Superior Piteºti, Secþia limba românã pentru studenþii strãini; profesor de istorie, Liceul Industrial Nr. 3 C.F.R., Piteºti, ºi ªcoala Generalã Nr. 7, Piteºti (1976-2001). Participã cu lucrãri la sesiuni de comunicãri (Institutul de Învãþãmânt Superior, Piteºti, Muzeul Judeþean Argeº, Biblioteca Judeþeanã Argeº, Muzeul Goleºti), publicate în revistele „Argeº”, „Calende”, Buletin ºtiinþific al Facultãþii de Învãþãmânt Pedagogic (redactor responsabil al acestei reviste, 1981-1983). Mai colaboreazã la revistele „Tribuna ºcolii” (Bucureºti), „Tribuna” (Cluj), Buletinul Societãþii de Filologie (Bucureºti), la ziarele „Argeºul”, „Curierul zilei” (Piteºti). Volume de referinþã reprezentative: „Contribuþii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu” (2009); „Dicþionarul presei argeºene” (2003, 2005), „Dicþionar de sinonime” (2007, în colaborare), „Publicaþii periodice din Argeº între 1875-1900”, „Contribuþii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu” (1983); „Proverbe,

zicãtori, ghicitori”, în colaborare (2008); „Dicþionar explicativ ºcolar”, în colaborare (2008), „Noi contribuþii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu”, 2009.

Vasile Novac (n. 9 martie 1938, comuna Ciuperceni, Gorj) Activitate profesionalã: profesor, Liceul Baia de Aramã (1959-1965); muzeograf principal, apoi director, Complexul Muzeal Goleºti (1965-1967; 1969-1990), muzeograf, Muzeul Judeþean Argeº (1967-1968); inspector, Comitetul Judeþean pentru Culturã ºi Artã Argeº (1968-1969); consilier ºi consilier-ºef, Inspectoratul Judeþean pentru Culturã ºi Artã Argeº (1990-1991); cercetãtor, Muzeul Satului Bucureºti (1991-1992), Muzeul Judeþean Argeº (din 1992); cadru didactic asociat, Universitatea din Piteºti; colaborator cu studii ºi articole în revistele locale ºi din þarã; redactor responsabil, revista „Museum”, Complex Muzeal Goleºti (1974, 1978, 1980), suplimentul „Dor”, revista „Argeº”; director, din 2001, revista „Satul natal”.

Eugenia Constantinescu (n. 12 martie 1936, Întorsura Buzãului, judeþul Covasna) Cadru didactic, muzeograf, publicistã. Învãþãtoare, ªcoala Generalã Vulcan, Braºov (1954-1955); învãþãtoare, apoi profesoarã - Liceul Întorsura Buzãului, Covasna (1956-1967); muzeograf - Complexul Muzeal Goleºti, Argeº (1967-1975). Lucrãri reprezentative: „Alexandru Davila, micromonografie”, tezã de licenþã, Piteºti, 2005; „Contribuþia lui Dinicu Golescu la dezvoltarea învãþãmântului naþional”, în „Museum”, Studii ºi comunicãri de istorie ºi etnografie, Muzeul Goleºti, 1974; „Ardealul în Memorialul de cãlãtorie al lui Dinicu Golescu”, Muzeul Judeþean Argeº, Piteºti, 2001 etc. Publicã în reviste ºi cotidiene numeroase articole privind viaþa ºi activitatea unor reprezentanþi ai familiei boierilor Goleºti, studii ºi comunicãri de

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


ARGEªUL

● săgetătorul

9

22 martie 2011

Prozã

Ceaţa (III) Noapte adâncã, grea de-ntuneric ºi de uneltiri. ªi totuºi, luna arde pe cer ca un foc de argint izvodit de iele, în lumina cãruia Irodia, atotputernica lor reginã, dãnþuie goalã, feritã de privirile hulpave ale muritorilor. ªi-n acest amestec straniu de beznã ºi opaiþ astral, Tamara Simiona, încã Dragu, îºi împacheteazã cu miºcãri de fum lucrurile. Douã valize mari, roºii, cu rotile, înghit într-o clipã ultima rezistenþã a vechi iubiri. În poºeta micã, albã ca un pescãruº rãtãcit pe marginea nevãzutã a nopþii, pune un teanc de bancnote – prima cu care fusese recompensatã de uzinã pentru succesul obþinut la expoziþia de la Paris ºi premiul acordat de cei de la Ford pentru ideile originale ºi absolut interesante cu care rãspunsese invitaþiei lor. În casã e liniºte – o liniºte de morgã, prevestitoare de rele. Dinu doarme. Îl privi cu ochi rãi. ªtie cã el ºtie de întâlnirea ei cu Michel, dar nu-i mai pasã. Pleacã la Paris ºi pentru totdeauna. Cu paºi neauziþi se strecurã în sufragerie. Se îndreptã cãtre bibliotecã. Din dosul unor cãrþi scoase un pumnal cu lama bine ascuþitã. Reveni în dormitor ºi se apropie de pat. Ridicã

încet mâna, cu arma rece ºi albã strânsã puternic în pumn. Oare de ce face asta? N-ar fi mai simplu sã plece fãrã sã priveascã înapoi? Nu, n-ar fi. Cãci Dinu ar putea revendica banii ºi ea nu vrea sã-i lase nimic. ªi totuºi, Dinu nu poate revendica nimic, pentru cã banii sunt ai ei. Mâna dreaptã zvâcni brusc, pregãtind lovitura. În clipa aceea bãrbatul se trezi. O privi uimit, înspãimântat, nevenindu-i sã creadã. - De ce, Tamara? – ºopti cu glasul sugrumat de încãrcãtura emoþionalã a momentului. Te-am iubit cu tot sufletul, am crezut în tine din tot sufletul. De ce? Încercã sã se ridice, sã-i prindã braþul, dar ea lovi scurt ºi puternic o datã ºi înc-o datã... Trupul lui tresãri violent. Se zbãtu câteva clipe, apoi rãmase inert ca o cârpã. Încet, îngrozitor de încet, chinuitor de încet, sângele care ºiroia din rãni se prefãcu în ceaþã. Primul lucru pe care îl vãzu când deschise ochii furã gratiile de la fereastrã. Prin urmare, se afla într-o celulã, într-o închisoare. Acum îºi amintea – îºi ucisese soþul, cu rãutate, cu sânge rece, cu urã. Cum putuse sã facã

O lacrimă de măslin Vroiam sã spun „Te iubesc” lacrimii de mãslin care hrãneºte gândurile fãcându-le sã alunece în palma visurilor. Umbra trecutului a înecat, însã, în întuneric lumina la orizontul care separã Rãsãritul de Apus. Înnebunitã de amintirea temniþei roºii,

aleargã zãpãcitã prin lume arzând paºii începutului spre lumea liberã. Graniþele se pierd în cenuºa ce muºcã chipul pãmântului meu rãspândit pe cãrãrile depãrtãrii. O lacrimã de rãºinã, coborâtã din brazii munþilor, aºteaptã picãtura de mãslin, pe buzele fructelor mele, ca sã mã ducã, doar pentru o clipã, în parfumul livezii tale... Marilena Rodica CHIREÞU 17.01.2011

istorie ºi etnografie, evocãri ale unor oameni de artã argeºeni, în revistele „Argeº”, „Luminã linã”, „Argeºul” etc.

Gheorghe C. Oprescu (n. 13 martie 1931, Bãrãºti de Vede, satul Moþoeºti, Olt) Stabilit în Argeº din 1957; absolvent al Facultãþii de Matematicã-Fizicã, Universitatea „C.I. Parhon”, Bucureºti, 1956; gradul didactic I, matematicã; prof. Liceul Nr. 1 („N. Bãlcescu”) Piteºti, ªcoala Profesionalã „Vasile Tudose”, ªtefãneºti, Argeº (19561957), Liceul Nr. 3 Piteºti (1957-1962); inspector, Inspectoratul ªcolar Regional Argeº/IªJ Argeº; director, Liceul de Matematicã ºi Fizicã Nr. 1, Piteºti (1974-1980, anul pensionãrii). A publicat articole ºi interviuri în ziarul „Secera ºi ciocanul”, în revistele „Argeº”, „Tribuna ºcolii”, Revista de pedagogie etc. Volum reprezentativ: „Dan Barbilian – Ion Barbu, matematician ºi poet argeºean”, memorialisticã, 2009.

Dragoº Mãndescu (n. 16 martie 1976, Câmpulung, jud. Argeº) Cadru didactic universitar asociat, istoria veche a României, Facultatea de Litere ºi Istorie, Catedra istorie-muzeologie, Universitatea din Piteºti; muzeograf, Muzeul Judeþean Argeº, secretar de redacþie, cercetãtor, publicist. Activitate profesionalã ºi publicisticã: muzeograf, Muzeul Judeþean Argeº (din 1989); cadru didactic asociat, Universitatea din Piteºti (din 2001). Colaboreazã cu articole la publicaþii de specialitate din þarã; secretar de readacþie, revista „Argessis” (Muzeul Judeþean Argeº). Volume: „Rituri ºi ritualuri funerare în spaþiul extracarpatic în secolele VIII-X”, Brãila, 2001.

Emilia Liliana Ezechil (n. 17 martie 1955, Berevoeºti, Argeº) Cadru didactic universitar doctor, psihopedagogie, Universitatea din Piteºti, ºef al Departamentului pentru Pregãtirea Personalului Didactic, redactor-ºef, publicistã. Activitate profesionalã, ºtiinþificã ºi publicisticã:

asta? Doar îl iubea atât... Se cutremurã. Nu, femeia aceea nu era ea. Ea, Tamara cea adevãratã, nu ºi-ar fi înºelat soþul niciodatã ºi mai cu seamã nu ar fi ucis – nici pe el, nici pe altcineva. Privi în jur. Încãpãrea în care se afla era micã ºi avea pereþii albi. Albe erau ºi obiectele care-i acopereau goliciunea: masa ºi scaunul, patul ºi noptiera. Ea ºedea într-un fotoliu mic îmbrãcat în muºama tot albã. Pe peretele din faþã zãri o oglindã. Atârna puþin strâmb deasupra chiuvetei. Se ridicã ºi se apropie. Ce palizi îi sunt obrajii! Oare de ce? κi privi mâinile. Nu pãstrau urmele cãtuºelor ºi îi tremurau uºor. Cu ele ucisese un om – pe soþul ei! Lacrimi mari îi arserã pleoapele. Le strivi cu urã. Pentru ticãloºia pe care a comis-o nu mai are dreptul nici sã plângã. Zgomotul uºii o fãcu sã tresarã. Se întoarse fulgerãtor. În celulã intrase un bãrbat înalt ºi bine legat, îmbrãcat în halat alb. Buzele lui frumos conturate zâmbeau. Ochii mari, negri, o învãluiau într-o privire blândã, încurajatoare. - Bunã dimineaþa, doamnã Simiona! – o salutã. Numele meu e Sergiu Nicolau ºi sunt medicul care s-a ocupat de dumneavoastrã. Medic... Prin urmare, a fost bolnavã, iar aici trebuie sã se afle în infirmeria penitenciarului unde îºi ispãºeºte pedeapsa. La cât au condamnat-o? - Cum vã simþiþi astãzi? – o întreabã el. - Bine, cred – ºopti ea abia auzit. - Mã bucur – surâse doctorul. Ne-aþi speriat de moarte aproape ºase luni, aºa cã era ºi timpul sã ne daþi veºti bune! ªase luni! ªi ei i se pare cã totul s-a petrecut ieri. - Vã amintiþi ceva din cele petrecute în toamnã? Glasul lui blând îi fãcea bine, îi dãdea siguranþã. - Da... – murmurã – mi-am ucis soþul. - Sã ne aºezãm – o îmbie Nicolau. Ea îºi reluã locul în fotoliu, el preferã scaunul. O vreme se privirã în tãcere. ªi tot Nicolau fu cel care relansã conversaþia:

cadru didactic, Institutul Militar Auto „Mircea cel Bãtrân”, Piteºti (1992-1996); Universitatea din Piteºti (din 1966); ºef al Departamentului pentru Pregãtirea Personalului Didactic (din 1999); membrã fondatoare a Fundaþiei Universitare din Piteºti (1998), a Clubului de dezbateri socio-umane, Centrul Cultural Piteºti ºi a colegiului redacþional „Agora”; redactor-ºef, revista „Pleiada”; consilier, Centrul de Formare „Muntenia”. Efectueazã stagii de documentare ºi pregãtire în Anglia, Bulgaria, Grecia, Italia; colaboreazã cu studii ºi articole în revistele de specialitate din Bucureºti ºi Piteºti; contribuie la realizarea de emisiuni TV pe teme educative. Volume reprezentative: „Ghidul profesorului-diriginte”, Piteºti, 1996; „Îndrumãtor de practicã pedagogicã”, Piteºti, 1997; „Vademecum în practica pedagogicã”, Piteºti, 2000; „Comunicarea educaþionalã în context ºcolar”, Bucureºti, 2002; „Pedagogie – fundamente teoretice” (în colaborare), Bucureºti, 2002 etc.

Ion C. ªtefan (n. 18 martie 1940, Arefu, Argeº) ªcoala primarã - în Arefu, gimnaziul la Corbeni, liceul teoretic - la Curtea de Argeº, Facultatea de Filologie - în Bucureºti. Debuteazã cu versuri; colaboreazã la revistele „Argeº”, „Familia” etc. Profesor, gradul didactic I, director de ºcoalã, inspector (la Învãþãmânt ºi la Culturã), poet, prozator, editor, publicist. În 2005, cu ocazia pensionãrii, primeºte Diploma de Excelenþã pe þarã „Spiru Haret”. Volumele sale de referinþã: „Despãrþirea de cuvinte”; debut editorial (1973), „Atât de densã clipa” (1978), „Scrisoare mamei” (1980), „Luminiº de soare” (1980), „Fotografii miºcate” – povestiri (1983), „Vatra patriei” – versuri (1986), „Lumini la ferestrele ºcolii” – roman (1989), „Cântec pentru iubita idealã” – versuri (1991), „Iluzie cu nuferi” – versuri (1995), „Supravieþuirea prin

- Soþul dumneavoastrã, Dinu Dragu, e cel care a încercat sã vã ucidã, doamnã Simiona. Aþi fost în stare de ºoc ºi mintea v-a redat întâmplãrile invers. Cum spuneam, soþul dumneavoastrã a încercat sã vã ucidã. Avea o legãturã mai veche cu o oarecare Evelyn Sitaru, cãsãtoritã actualmente cu un cetãþean francez. Reîntâlnirea lor recentã le-a reaprins în suflet trecute pasiuni. S-au vãzut undeva pe malul unui râu. Acolo au plãnuit sã fugã împreunã. Soþul ei i-a urmãrit de la distanþã ºi v-a povestit ºi dumneavoastrã cum stãteau lucrurile. Aþi fãcut greºeala sã nu-l credeþi. În noaptea imediat urmãtoare, Dinu Dragu ºi-a pregãtit bagajele. Dumneavoastrã dormeaþi, dar v-aþi trezit pe neaºteptate ºi l-aþi surprins furându-vã banii. Speriat cã l-aþi putea împiedica sã-i ia, v-a înjunghiat cu un pumnal bine ascuþit. Apoi a ieºit în stradã, unde îl aºtepta Evelyn. În lumina farurilor maºinii a observat cã-ºi pãtase cãmaºa cu sânge ºi s-a schimbat repede. Apoi au plecat spre aeroport. Numai cã Michel Dubois continua sã-ºi supravegheze soþia. Aºa a asistat la cele petrecute ºi a înþeles cã ceva grav s-a petrecut în casã. A intrat ºi v-a gãsit agonizând într-o baltã de sânge. A anunþat imediat poliþia ºi salvarea. Cei doi amanþi au fost reþinuþi la Otopeni. Între timp, dumneavoastrã aþi ajuns la spital, în sala de operaþii. Cam asta ar fi, în câteva cuvinte, istoria unei tentative de omor. Restul îl veþi afla la timpul potrivit. Deocamdatã odihniþi-vã. În curând veþi putea pleca acasã. Rãmasã singurã, Tamara se rezemã vag destinsã de muºamaua albã a fotoliului. Aºadar, nu era criminalul, ci victima. Iar Dinu, bãrbatul pe care-l iubise mai mult ca orice, o trãdase, voise sã-i ia viaþa. Nu va uita asta niciodatã. Ba nu – trebuia sã uite! Ca s-o poatã lua de la capãt, ca sã trãiascã din nou, trebuie sã uite. κi trecu încet mâna peste frunte ºi închise ochii. Când îi redeschise, vãzu soarele zâmbindu-i la fereastrã ºi-i zâmbi ºi ea. Se risipise ceaþa. Monica ERGAS

cuvinte” – maxime ºi cugetãri (1997), „Ora de dirigenþie a vieþii” – povestiri ºi nuvele (1998), „Dialog la timpul viitor” – maxime ºi cugetãri (2000), „Ceremonii solare” – versuri (2001), „Femeile din oglinda retrovizoare” – roman (2002), „Pe treptele timpului”, antologie de autor (Editura Academiei Internaþionale Orient-Occident”, Bucureºti, 2010), cu un cuvânt înainte de Horia Bãdescu. În 1997 fondeazã Editura „Arefeanã”.

Leonid Dragomir (n. 20 martie 1967, Piteºti) Membru al U.S.R. (2007). Activitate profesionalã: medic veterinar la Cabinetul Medical Veterinar Albota (din anul 2000); lector universitar la Facultatea de Filozofie din Piteºti, din anul 2000. Debut publicistic în revista „Argeº”, 1990 („Fragmente de adolescent întârziat”). Colaborãri la publicaþiile: „Calende”, „Viaþa româneascã”, „Vatra”, „Povestea vorbei”, „Psihanalizã”, „Sãgetãtorul” (supliment literar al cotidianului „Argeºul”) º.a. Debut editorial: volumul „Fragmente de adolescent întârziat” (2001). Alte volume: „Despre toate ºi ceva în plus” (convorbiri cu M. ªora, ediþia I, 2005, ediþia a II-a, 2006); „Freud ºi Nietzsche” (2007), „Fragmente de adolescent întârziat”, 2001, ediþia a II-a, revizuitã ºi adãugitã, cu un cuvânt înainte de Mihail ªora, 2010; „Paradoxuri existenþiale”, antologie de aforisme (2010); „Nietzsche ºi Freud. Un eseu asupra ideii de subconºtient”, 2010. Leonid Dragomir este editorul primei reviste electronice din România – „Electro”.

Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA ERATÃ: La pag 9, „Argeºul” din 15.III.2011, articolul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului”, rândul al II-lea de jos în sus: „biobibliografic”, în loc de „bibliografic”.

NOTÃ: Recent, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)“, dicþionar bibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.

Lector

În căutarea iluziilor pierdute de Ion C. ªtefan La Editura „Artemis” Bucureºti a vãzut lumina tiparului ediþia a doua a romanului „În cãutarea iluziilor pierdute”, de Ion C. ªtefan, cu o prefaþã de Gheorghe Marin. Autorul este originar din Arefu, judeþul Argeº, fiind licenþiat al Facultãþii de Filologie a Universitãþii Bucureºti, profesor de limba ºi literatura românã cu toate gradele didactice ºi scriitor consacrat. Bibliografia sa este una bogatã, numãrând 30 de titluri de volume (versuri, povestiri, romane, maxime, cugetãri, expresii rare, comentarii ºi sinteze literare, eseuri, evocãri etc.).

Debuteazã în 1959 în presa argeºeanã, iar debutul editorial are loc în anul 1973, cu placheta de versuri „Despãrþirea de cuvinte”, tipãritã la Editura „Litera”. În anul 2005 a fost primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România. Despre activitatea sa literarã ºi didacticã au scris Gheorghe Bulgãr, Ana Blandiana, Horia Bãdescu, George ªovu, Laurenþiu Ulici ºi multe alte personalitãþi. Romanul recent „În cãutarea iluziilor pierdute” este reluarea romanului anterior cu acelaºi titlu, tipãrit în 2004. Autorul a adãugat unele detalii din viaþa eroilor cãrþii, cei doi iubiþi care se despart, Iulian ºi Sorina, accentuând analiza psihologicã ºi atitudinile celor doi protagoniºti, aflaþi încã sub vraja iubirii pierdute (de aici ºi semnificaþia titlului romanului). ªi toate acestea se petrec în arealul superb al minunatei perle de pe Valea Prahovei, Sinaia. Se utilizeazã o tehnicã aparte, romanul fiind scris în mai multe registre, cu text de bazã, analizã ºi relatãri suplimentare, plasate în subsolurile paginilor. În felul acesta se încearcã un transfer temperamental în personaje, autorul demonstrând originalitate ºi putând fi considerat un romancier modern. Prof. Vasile GHIÞESCU

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

● săgetătorul

ARGEªUL 22 martie 2011

Lecţia japoneză de eroism „Diferenþa dintre ºcoalã ºi viaþã? La ºcoalã þi se dã o lecþie, apoi un test. În viaþã, þi se dã un test care te învaþã o lecþie.“ - Tom Bodett Energia electricã atât de mult folositã în viaþa noastrã se produce la scarã industrialã în instalaþii numite centrale electrice. În funcþie de tipul de energie care se transformã în energie electricã, ele pot fi: termocentrale, hidrocentrale, nuclearo-electrice. Reactoarele nucleare sunt instalaþii folosite pentru numeroase scopuri: pentru generarea de electricitate, producerea de cãldurã pentru încãlzire domesticã ºi industrialã, producerea de hidrogen, la desalinizare, pentru propulsie nuclearã marinã, la producþia de plutoniu, adesea pentru utilizarea în arme nucleare, la obþinerea diverºilor izotopi radioactivi, cum ar fi cobaltul, molibdenul ºi alþii, folosiþi în medicinã. Reactoarele nucleare sunt bazate pe fisiunea nuclearã ºi unii le considerã a fi nesigure ºi având un risc asupra sãnãtãþii, iar alþii considerã a fi o metodã sigurã ºi nepoluantã de generare a electricitãþii. Aducând enorme avantaje, funcþionarea lor este doritã ºi pusã în aplicare. Se prevede construirea în viitor a mai multor centrale nucleare ºi menþinerea ºi prelungirea duratei de viaþã a celor existente. Primele reactoare nucleare au apãrut în mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost gãsite în trei depozite separate de minereu într-o minã din vestul Africii. Aceste reactoare funcþioneazã de milioane de ani. Reactorul nuclear din zilele noastre este o instalaþie în care se produce o reacþie nuclearã în

lanþ, controlatã, spre deosebire de reacþia în lanþ complet necontrolatã a unei bombe atomice. Este format dintr-un ansamblu cilindric din oþelinox, plasat într-un scut de beton placat cu oþel pentru protecþie. Reactorul se încarcã cu uraniu natural - element combustibil. Materialul, combustibilul nuclear, în general se gãseºte ca metal sau în diferite combinaþii chimice: oxizi, carburi etc. ale acelui metal. Combustibilul solid poate avea formã de bare, þevi sau plãci îmbrãcate într-o apãrãtoare de protecþie. Apa este utilizatã pentru rãcire în reactoare. Sistemul de rãcire al unui reactor nuclear este foarte important ºi trebuie multiplu asigurat, deoarece în cazul lipsei acesteia în timpul funcþionãrii unui reactor se poate ajunge, din cauza supraîncãlzirii sale rapide, la topirea reactorului, ceea ce poate fi o catastrofã nuclearã. Reacþii nucleare produse prin reacþii de fisiune au ca rezultat degajarea unor mari cantitãþi de energie. Aceasta provine din diferenþa dintre energia nuclearã de legãturã a elementelor grele ºi a celor mijlocii rezultate din fisiune, precum ºi din defectul de masã care corespunde unei mari cantitãþi de energie conform relaþiei lui Einstein E=mc2. Defectul de masã (pierdere) fiind diferenþa dintre masa unui atom (suma masei protonilor, neutronilor, electronilor) ºi masa sa atomicã, determinatã cu ajutorul spectrografului de masã (aparat care determinã raportul dintre sarcina electricã a unei particule ºi masa sa,

precum ºi masa izotopilor). Posibilitatea utilizãrii energiei nucleare s-a realizat odatã cu descoperirea fisiunii nucleare ºi procedeul obþinerii reacþiei în lanþ. Neutronii care se formeazã în procesul reacþiei nucleare pot ieºi prin suprafaþa uraniului afarã ºi participã la dezvoltarea reacþiei în lanþ.

din latinescul radius = razã, radiaþie, este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivã a atomilor sau, mai bine zis, a nucleelor acestora, proces prin care nucleul unui atom se transformã spontan în altã specie de nucleu atomic, adicã în izotopi radioactivi care se dezintegreazã.

Fiecare fisiune nuclearã presupune spargerea nucleului unui atom de element radioactiv, în doi atomi mai mici, prin eliberarea unei energii uriaºe. Aceastã energie este de un milion de ori mai mare decât energia eliberatã de combustibilii clasici. Tot ceea ce rezultã din fisiunea nuclearã este extrem de radioactiv. Practic, nucleul uraniului este lovit cu un neutron, nucleul se desparte în douã nuclee mai mici (fisiunea nuclearã), apar alþi doi-trei neutroni care lovesc alte nuclee ºi tot aºa (reacþie nuclearã în lanþ), se elibereazã violent energie. Se ºtie cã energia eliberatã la fisiunea unui kilogram de uraniu corespunde cãldurii de ardere a 3000 de tone huilã. Radioactivitatea, denumitã

Transformarea este însoþitã de obicei de expulzarea unor particule subatomice cu o mare vitezã, precum ºi emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de undã foarte micã. Radioactivitatea produce deci eliberarea energiei cãtre mediu. Speciile de atomi care suferã fisiunea sunt: Uraniu, Plutoniu, Toriu, Protactiniu, Radiu, Poloniu etc. Uraniul, de exemplu, este un element în stare metalicã, de culoare albã ºi care are trei izotopi naturali radioactivi, dintre care menþionãm Uraniu 238 – se întrebuinþeazã ca material fisionabil în reactoarele nucleare - ºi Uraniu 235, utilizabil la producerea bombei atomice. Izotopul are greutate atomicã diferitã, are însã

acelaºi numãr atomic ºi implicit aceleaºi proprietãþi chimice. Dar sã ne reamintim ce este un atom. Un atom este un sistem neutru din punct de vedere electric, deoarece numãrul sarcinilor electrice negative este egal cu numãrul sarcinilor electrice pozitive; electronii sunt încãrcaþi negativ, iar nucleul atomic este format din protoni – încãrcaþi pozitiv ºi neutroni - neutri. În ansamblu, un atom aratã format din înveliº electronic, nucleu ºi orbite. Orbitele sunt electronice ºi nucleare. Electronii se rotesc pe orbite electronice situate la exteriorul nucleului atomic. Miºcarea electronilor se face numai pe anumite orbite; electronii ºi orbitele electronului reprezintã înveliºul nucleului atomic sau norul electronic. Nucleul atomic reprezintã sâmburele atomului ºi este alcãtuit din nucleoni, protoni ºi neutroni care sunt aºezaþi ºi se rotesc pe orbite nucleare. Energia ºi masa nucleonilor este constantã, dar existã posibilitatea ca energia acestor nucleoni sã creascã sau sã scadã prin dezintegrare nuclear-radioactivã, care este transformarea spontanã a nucleului atomic, în urma cãruia din interiorul acestuia sunt expulzate diferite particule sub formã de radiaþii á, â, ã. Dupã recentul cutremur ºi Tsunami din Japonia, la Centrala nuclearã Fukushima Daiichi s-au distrus generatoarele diesel de la pompele care rãcesc apa în reactoarele nucleare, apã care era în fierbere, declanºând o mare presiune. Nemaifuncþionând energia electricã, pompele nu mai puteau scoate apa fierbinte din reactor. Nemaivorbind cã apa din reactor este afectatã de radiaþii, fiind descompusã în hidrogen ºi oxigen. Dupã

Ce alegem pentru viaţa noastră? „Dezvoltarea intelectualã ar trebui sã înceapã la naºtere ºi sã se termine doar la moarte.“ - Albert Einstein (urmare din pagina 7) ocrate (469 - 399 î. H.) spunea cã „nimeni nu face rãu de bunãvoie, cu intenþie, ci numai fiindcã nu se cunoaºte pe sine ºi nu ºtie ce vrea, cãci a ºti ce vrei înseamnã a cunoaºte binele ºi a cãuta sã-l realizezi.[…] Ignoranþa este mama rãului ºi a pãcatului”. Platon (428-348 î.H.) era adeptul demiurgului care asigurã o metamorfozã cosmicã ordonatã, fiind ºi garantul ieºirii din haos ºi creãrii unui echilibru universal. ornind de la faptul cã lumea are o structurã, a dedus cã ea este inteligibilã ºi aceastã structurã este opera de artã creatã de un Dumnezeu matematician. El vorbea de iubirea divinã, factor creator ºi unificator în cosmos ºi în viaþa terestrã, de frumosul în sine ºi binele în sine, reflexii ale frumuseþii ºi bunãtãþii dumnezeieºti, de armonia lumii ºi dreptatea universalã. Vorbea despre libertatea umanã, considerând cã fiinþa individualã se conºtientizeazã ca agent al Binelui, având scopul de a-ºi ghida acþiunile înspre prosperitatea obþinutã prin atingerea inteligibilului. Întrebat dacã omul prin cugetare simte mai bine realitatea, Platon a rãspuns: „Atunci gândeºte mai bine, când nu-l stinghereºte nimic, nici auzul, nici vãzul, nicio durere, nici

S P

vreo plãcere, când sufletul rãmâne singur singurel, când lasã în pace trupul ºi, pe cât se poate, nu-l ia tovarãº, nu s-atinge de el… Iatã numai atunci simte realitatea!” Aristotel (384-322 î.H.) a pornit de la cauza primã a universului pe care a numit-o „miºcãtorul nemiºcat” - fiinþã divinã creatoare, întrucât concepe lumea prin intermediul gândirii, singurul proces care nu presupune deplasarea. El a vorbit despre spiritul uman care se naºte ca o tabula rasa ºi în care se imprimã experienþa câºtigatã, despre existenþa unui intelect pasiv ºi a unuia activ (intellectus agens) nemuritor ºi veºnic, „partea pe care o avem comunã cu zeii”. Dupã el trei lucruri trebuie evitate în domeniul moral: rãutatea, lipsa de reþinere ºi primitivitatea animalicã. ai târziu, fizicianul, dar ºi filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662) conchidea: „Este mai important sã ajungi la o desãvârºire moralã, decât sã ajungi la rezultate în ºtiinþele exterioare”. Conteazã mai mult, spunea el, sã fii om onest, decât sã fii „geometru”. Pascal mai admitea cunoºtinþa intuitivã a inimii: „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas”. Iatã un adevãr atât de mare intuit, adevãr care stã la baza Religiei creºtine. Inima este sursa tuturor emoþiilor

M

noastre, din ea plecând iubirea, ca un fascicul de raze luminoase. iblia ne învaþã cã „Dumnezeu este iubire…” ºi ,,Dumnezeu este milostiv ºi plin de îndurare, îndelung rãbdãtor ºi plin de bunãtate ” (Psalm 145.8), este sursa bunãtãþii, izvorul ei, iar ideea plinãtãþii, ni se spune, trimite la absolutizare ºi astfel spunem cã în Dumnezeu se aflã bunãtatea absolutã care ajunge la noi prin Duhul Sfânt. Pãrintele Dumitru Stãniloae definea: „Persoana divinã care face transparent pe Dumnezeu prin putere ºi luminã mai presus de fire pe de o parte, ºi prin sensibilitatea sufletului care le sesizeazã pe de altã parte, este Sfântul Duh.” În cartea intitulatã „Neagoe Basarab Principe Isihast”, Arhimandrit dr. Iuvenalie Ionaºcu vorbeºte despre faptul cã Neagoe amintea adesea parabola albinei ºi a fagurelui, albina fiind Duhul Sfânt ºi fagurele - sufletul omului. Subliniazã verosimilitatea „fumului” de a fi cel care îndepãrteazã albina de fagure. unãtatea care ajunge la noi este dispoziþia de a face bine, un sentiment care înnobileazã fiinþa ºi alungã rãutatea, nelãsându-i loc în sufletele noastre. Ea se manifestã prin dragoste, blândeþe, rãbdare, iertare, milã, dreptate, pace ºi cu cât cunoaºtem mai mult

B

B

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

Tsunami, hidrogenul a ajuns la un punct la care a devenit un pericol de explozie. Posibil ca proiectanþii sã nu fi luat în calcul posibilitatea ca sursa de energie sã nu funcþioneze un timp mai îndelungat? Dar cine ºi-a putut imagina un cutremur atât de puternic? Centrala nuclearã are ºase reactoare. Imposibilitatea de a rãci combustibilul a provocat deja mai multe probleme grave, care au condus la explozii în clãdirile care adãpostesc reactoarele 1, 2 ºi 3 ºi la mai multe incendii la reactorul 4. S-au înregistrat de mai multe ori niveluri crescute ale temperaturii ºi la reactoarele 5 ºi 6. Situaþia este monitorizatã atent. 50 de specialiºti (ulterior am fost informaþi cã li s-au alãturat ºi alþii) îºi pun viaþa în pericol pentru a încerca sã evite producerea unei catastrofe nucleare. Curajul lor este impresionant, este eroic. De eforturile lor depinde, în ultimã instanþã, deznodãmântul accidentului de la Fukushima. Pericolul la care sunt expuse persoanele trimise sã lucreze în interiorul ºi în imediata vecinãtate a reactoarelor avariate este enorm, ei pot suferi din cauza radiaþiilor. Acolo nu mai existã curent electric ºi ei încearcã sã repare reactoarele avariate pe întuneric, la lumina lanternelor. Eroismul de care aceºti oameni dau dovadã a primit recunoaºterea supremã în Japonia miercuri, atunci când, într-o intervenþie televizatã, consideratã unicã, împãratul japonez ºi-a exprimat susþinerea pentru cei care intervin la centrala nuclearã. La rândul sãu, preºedintele Statelor Unite a rostit o cuvântare, în care a spus cã poporul japonez nu este singur în greaua încercare prin care trece. Vavila POPOVICI, SUA

ºi ne cunoaºtem, cu atât mai mult ne vom însuºi aceste manifestãri. Bunãtatea duce la armonie, încarcã „fagurele” cu miere. În Epistola pentru Coloseni a Apostolului Pavel gãsim scris: „Astfel dar, ca niºte aleºi ai lui Dumnezeu, îmbrãcaþi-vã cu milostivirile îndurãrii, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândeþe, cu îndelungã-rãbdare”. ªi totuºi, astãzi comportamentul oamenilor, de cele mai multe ori din ignoranþã, coboarã spre trivialitate, sufletele sunt stãpânire de orgoliu, de rãutate, de urã, de dezbinare ºi aceste sentimente se pot amplifica ºi pot duce la adevãrate dezastre. Oamenii sunt încrâncenaþi, dornici de rãzbunare, vor sã rãneascã suflete sau chiar sã ucidã. Spiritele ne sunt urâþite prin întunecare. „Fumul” le întunecã! e alegem pentru viaþa noastrã? Vrem sã fim buni, sã trãim în armonie, sau vrem sã fim rãi, rãzbunãtori, sã trãim în discordie? Alegem spiritul benefic sau spiritul malefic – distrugãtor? Alegerea este a noastrã, cãci, dupã ce ne-a înzestrat cu facultãþi mentale, Dumnezeu ne-a dat ºi liberul arbitru. Închei amintind un fapt real: la un curs de filozofie a unui colegiu, studentul Albert Einstein i-a rãspuns profesorului: „Rãul nu existã, sau cel puþin nu existã în sine. Rãul e pur ºi simplu absenþa lui Dumnezeu. E ca ºi întunericul ºi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenþa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat rãul. Rãul este ceea ce se întâmplã când din inima omului lipseºte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu existã cãldurã sau ca întunericul care apare când nu existã luminã.“

C

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU

Sagetatorul - Nr. 710  

Sagetatorul - Nr. 710

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you