Page 1

Sãgetãtorul Nr. 705 „ 15 februarie 2011 „ Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Ruda săr acă şi obscură* - Interviu cu dl. Mihai Golescu, directorul cotidianului „Argeºul“ Bunã ziua! Ne numim Andra Ioana Tãnase ºi Cristiana Paula Iordache, suntem eleve în clasa a VI-a D la Eco-ªcoala Generalã Nr. 11 „Mihai Eminescu” Piteºti ºi facem parte din colectivul de redacþie al revistei cultural-artistice „Aripi”. În primul rând vrem sã vã mulþumim cã aþi acceptat invitaþia oferitã ºi suntem onoraþi sã vã avem drept invitat special al ediþiei de iarnã a anului 2010. Reporter: Sunteþi printre cei mai de seamã ziariºti ai Argeºului. Ce v-a atras cu adevãrat la aceastã profesie? Cum v-aþi început cariera de ziarist? Mihai Golescu: Nu credeam cã voi ajunge sã îmbrãþiºez profesia de ziarist. Dar, pentru fiecare dintre noi, viaþa ne rezervã surprizele ei. Unele plãcute, altele dimpotrivã. Terminasem Facultatea de filologie, eram profesor la ªuici, o aºezare frumoasã, aproape de izvoarele Topologului, unde a învãþat carte ºi Topârceanu. Superbi munþii de aici, superbi ºi oamenii, dar, dupã un an de dãscãlie, mi se pãrea cã mã strâng pereþii cabanei forestiere de la Vãleni, unde mã gãzduise un pãdurar, graþie fratelui meu ajuns silvicultor. A fost de ajuns un telefon, cum am mai spus, de la lectorul universitar pe atunci Mihail Diaconescu, fostul meu dascãl de literaturã românã, redactor-ºef al revistei nou-înfiinþate „Argeº” ºi, vorba lui Topârceanu, mi-am luat geamantanul ºi m-am înfãþiºat la redacþia de pe b-dul Republicii din Piteºti. Corespondasem în studenþie ºi cu „Scânteia Tineretului”, unde am trimis câteva articole pe teme de folclor ºi unde mã simþeam mai acasã nu doar graþie faptului cã mã nãscusem la þarã, dar ºi pentru cã la cursul de folclor m-am bucurat de

atenþia excepþionalului folclorist Gh. trebuie sã ai miros de jurnalist, sã Vrabie. Poate ºi acest lucru, probabil descoperi un subiect, sã afli o noutate, pe care apoi o ambalezi ºi o ºi lucrãrile mele de la seminar l-au determinat pe Mihail Diaconescu sã livrezi cititorului. Sub acest aspect, n-am avut modele în redacþia mã invite sã fac parte din echipa sa revistei „Argeº”, ci în presa inter ºi redacþionalã. Ce m-a atras la jurnalism? Este o postbelicã, unde-i citeam cu admiraþie pe Brunea Fox, pe Paul meserie fantasticã. Ca ºi exploratorului, þi se deschide în faþã Anghel ºi pe mai toþi cei care lucrau o lume uimitoare, ale cãrei adevãruri la revista „Flacãra”, respectiv pe eºti chemat sã le descoperi, dacã eºti mânat de curiozitate. ªi, desigur, de onestitate, de dorinþa de a descoperi primul o noutate ºi a o oferi celorlalþi. Pentru început, în redacþia revistei - unde-l aveam coleg între alþii ºi pe Baruþiu T. Arghezi, care mi-a mãrturisit cã-i sunt simpatic - n-am rupt gura târgului, dar i-am fãcut pe mai toþi curioºi graþie numelui meu, Golescu. Voiau sã ºtie dacã mã trãgeam din strãlucita familie a Goleºtilor. Cum atunci nu ºtiam nici eu prea bine cum sã fi Mihai Golescu nimerit o aºchie de la Goleºti Adrian Pãunescu, George Arion, tocmai la Verneºti, le rãspundeam în doi peri, cum o mai fac ºi azi, cã sunt Adrian Dohotaru º.a. - Cotidianul „Argeºul” este cel ruda sãracã ºi obscurã. mai vechi ziar de pe plaiurile - Aþi avut modele pe care le-aþi argeºene. Cum credeþi cã a rezistat urmat? Ce calitãþi aþi admirat la timpului, curentelor schimbãtoare ºi dânºii? mai ales cum s-a adaptat cerinþelor - Am avut ºi n-am avut modele. publicului sãu? Înainte de toate, în redacþie, am - Da. Cotidianul „Argeºul” este învãþat cã trebuie sã-mi asum singur disciplina viitorului meu profesional. primul ziar din Argeº ºi am credinþa cã va ºi ultimul care va dispãrea din N-are nimeni timp de tine sã se peisajul presei argeºene pe suport de aplece peste umãr, cum face hârtie, dacã altfel nu se va putea, învãþãtorul la ºcoalã, sã te înveþe sã dacã ziarelor tipãrite le vor lua locul scrii. Secretul ãsta trebuie sã-l ediþiile on-line, electronice. Cum a descoperi singur necãjind mereu ºi rezistat în timp, având în vedere cã mereu coala de hârtie - mai nou, laptopul - dupã ce þi-ai fixat în minte primul numãr a apãrut în urmã cu 135 de ani? Mai precis primul un subiect care te-a frãmântat numãr era consemnat de suficient, ziua ºi noapte, pânã a „Romanulu” din Bucureºti, la 31 dospit ºi trebuie turnat în formã. martie 1876, ºi apoi de „Familia” la Nu-þi trebuie cine ºtie ce talent. ªi Pesta, la 16 aprilie ºi 26 decembrie nici nu te ajutã prea mult. 1876. Nu ºtiu ce va fi fost pânã în Dimpotrivã, te înºalã. Mai degrabã

1944, când ºi-a încetat apariþia, fiind, pe rând, al „opoziþiunii conservatoare”, al liberalilor, când consemna „prima victorie a d-lui George Brãtianu” (2 iulie 1930), „gazetã sãptãmânalã de informare ºi îndrumare obºteascã” (1941 - 1944), dar ºtiu cã, începând din 23 decembrie 1989, când ne-am asumat înnodarea firului presei democratice în Argeº, am rezistat nu atât pentru cã „ne-am adaptat cerinþelor publicului cititor”, care o vreme ºi-a dorit, frustrat de presa comunistã, ºtiri bulevardiere, senzaþionale pânã la a friza absurdul de genul „gãina care a nãscut pui vii”, ci pentru cã ne-am dorit din toatã inima sã facem o presã serioasã, în respectul adevãrului ºi al nordului moral, al deontologiei profesionale. Asta cred cã ne-a þinut în viaþã. - Urmãriþi anumite ziare sau reviste româneºti? Care s-ar numãra printre favoritele dumneavoastrã? În ultima perioadã au apãrut o sumedenie de ziare pline de subiecte scandaloase, intrigante, menite sã trezeascã curiozitatea cititorului derutat. Puþine dintre ele ºi-au pãstrat încã tradiþia. Credeþi cã vor rezista aceste publicaþii noi? Tinde cititorul sã renunþe la presa de calitate? - Da, urmãresc ºi citesc zilnic, cu regularitate, mai tot ceea ce cred eu cã se cheamã presã de calitate, de la „Adevãrul”, „Jurnalul Naþional”, „România Liberã” ºi, desigur, ziarele ºi sãptãmânalele locale. Îmi repugnã presa de scandal. Mã dezgustã, n-o pot suporta. Crimã, viol, sex. Da, existã, psihologic vorbind, un anume interes - aº spune bolnav, patologic - pentru astfel de subiecte. Dar, dupã lecturarea unor astfel de articole, nu rãmâi decât cu ceva care-þi face greaþã, te trimite în zona animalicului, nu a spiritualului cãtre care firesc nãzuim cu toþii. Cei care se reped sã mai scoatã o publicaþie, cu gândul cã rãspund unui interes, în sensul cã pun presiune astfel pe autoritãþi ori pe adversarul politic ori economic, atât

Am ridicat un monument mai durabil ca bronzul Motto: „M-am tot întrebat de ce existã, în aceastã micã parte de lume, marea dorinþã de a îmblânzi timpul, de a vorbi despre minuni...“ Amintirile! Am atâtea evantaie de amintiri ºi sertarul miroase la fel ca drumul de simplitate. A iubi curcubeul înseamnã a cunoaºte minunatul capitol despre dragoste din Întâia Epistolã cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel! A birui vrãjmaºul înseamnã a cunoaºte zicerea Sfântului Ciprian: „Cine nu are Biserica de mamã nu poate avea pe Dumnezeu de Tatã”. Murmur Crezul ºi apoi mi-aduc aminte cum era sã mã pierd toamna

trecutã! Parcã mã vãd cum alergam spre Mãnãstirea Cotmeana! Nu mi-a fost uºor sã ajung, pentru cã îmi slãbiserã puterile de-atâta amar de lacrimã, dar ºtiam cã acolo îmi voi afla liniºtea! M-am grãbit sã-l revãd pe pãrintele stareþ Ioasaf, aveam nevoie de sfatul sãu; o presimþire îmi ºoptea cã am sã las totul în voia luminii sfinte... pur ºi simplu! M-am tot întrebat de ce existã, în aceastã micã parte de lume, marea dorinþã de a

îmblânzi timpul, de a vorbi despre minuni, iar rãspunsul nu a întârziat sã aparã. Orice lucru fãcut cu dragoste, speranþã ºi ostenealã renaºte, înainte de toate, prin muncã ºi trãieºte prin credinþã. Au fost ridicate case, chilii, o casã domneascã ºi un muzeu, o bibliotecã, un arhondaric, o trapezã boltitã ºi mai multe anexe gospodãreºti. În ultimii doi ani a fost ridicatã din temelii o nouã bisericã, un „Paraclis”, cu mult mai mare ºi mai încãpãtor ca mãnãstirea,

Mânãstirea Cotmeana

devenitã demult monument istoric, pentru evitarea degradãrii picturii ºi a arhitecturii. Prin harul ºi

Muzica zilelor noastre

Din astea vrem la Piteşti. Săptămânal! Reºiþean din Câlnic. Român american, de elitã. Modest, jovial, amical. Muzician inventiv, vivace, polivalent. Meseriaº cât cuprinde. A dirijat dezinvolt ºi precis. Parcurgând lejer un traseu complex: de la simfonic ºi jazz, la teme celebre de film. Cuceritor pe de-a-ntregul. Amintind de big banduri cândva renumite. Ce sãli uriaºe umpleau altãdat’… E drept cã ºi-a noastrã fuse plinã ochi. Cum n-am mai vãzut-o de o bunã vreme. Cãci Sabin Pautza, de care scrisei, convins, pânã-aci, avu partener solist belgian. Olivier de Spiegeleir. Aristocrat al pianului, clar. Cu un tuºeu elegant, cumpãnit, rafinat. Balsam pe inimi turnând cu Saint Saens. Ori, mai cu seamã, la bis, cu Chopin. L-om auzi la filarmonica loco din nou? Sperãm ºi-l vrem tot de orchestrã-nsoþit. Aºa, ca joia trecutã. Când fost-a pe plac tuturor. ªi de falã, cert. Confirmându-mi spusa, cu vârf ºi-ndesat… Adrian SIMEANU

au învãþat ºi ei cã, vorba lui Mircea Dinescu, „moartea vinde ziarul”. Moartea ºi, desigur, subiectele de scandal, dezvãluirile reale ori inventate, intrigile de culise etc. Se reped, zic, fãrã sã studieze mai atent care-i totuºi rostul presei, sã vadã cã nu-i doar o afacere, cã are ºi mari rãspunderi de ordin educativ, formativ, social. ªi, dacã nu înþeleg acest lucru, stârnesc o oarecare curiozitate cititorului, dupã care, tot insistând pe aceeaºi reþetã, îi dau impresia de saþietate, ca sã nu mã repet spunând de greaþã. Asta e! S-a sãturat lumea de bâlci, ºarpele boa care are 14 m de la cap la coadã ºi 16 de la coadã la cap.

dragostea Sfintei Fecioare Maria, a cãrei icoanã fãcãtoare de minuni se aflã aici, dar ºi cu rugãciunile ºi slujbele prea cuviosului pãrinte stareþ Ioasaf ºi ale tuturor preoþilor ºi monahilor ce vieþuiesc aici au loc multe minuni... Sunt atâtea legende la Cotmeana, încât cu greu ne putem imagina cã aceste locuri nu mai pãstreazã încã paºi ºi suflete de oameni.

(continuare în pagina 10)

Andra Ioana Tãnase, Cristiana Paula Iordache

Prima atestare documentarã a Cotmenei este în data de 20 mai 1388, într-un hrisov al lui Mircea cel Bãtrân cãtre Mãnãstirea Cozia, dar se presupune cã ea exista cu mult înainte, mergând pânã la sfârºitul secolului al XIII-lea, fiind, sub acest aspect, cea mai veche mãnãstire domneascã din Þara Româneascã ºi poate din sud-estul Europei. Mai bine de câteva secole, Mãnãstirea Cotmeana a fost metohul Mãnãstirii Cozia. Rãsfoind mica monografie a comunei Cotmeana, scrisã chiar de pãrintele Ioasaf Boiciuc, aflu cã mãnãstirea îºi are originea pe o fostã bisericã de lemn, fiind o posibilã ctitorie a lui Vladislav-Vlaicu (continuare în pagina 10)

Daniela VOICULESCU

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

ARGEªUL

● săgetătorul

Nu mã da de suflet, mamã þarã! Nu mã da de suflet, mamã þarã, Nu mã smulge de la sânul tãu Chiar de n-ai ce sã mai pui pe masã, Chiar dacã o duci atât de rãu! Te-ai gândit cã baremi eu, mezinul, Sã-mi gãsesc un rost sub alte zãri, Fiindcã-aici e chinul de pe lume, Sãrãcie neagrã, biruri, dãri... Dar eu nu vreau sã mã rup de tine, Mamã dragã, mãiculiþa mea, N-o sã plec din casa pãrinteascã Nici dacã de foame aº crãpa! Agãþat de poala fustei tale, Alintat de glasul tãu duios, O sã cresc fãrã sã prind de veste ªi-o sã-þi fiu ca mâine de folos: Braþ de sprijin când strãbat cãrarea, Cataplasmã pe durerea ta, Dârz apãrãtor al gliei sfinte Cum au fost strãbunii mei cândva. Aºadar, sã nu te laºi înfrântã ªi copiii þineþi-i în jur, Ai curaj ºi-un licãr de speranþã, Cãci calvarul ia sfârºit, îþi jur! Inºii-nscãunaþi la guvernare Doar sã stoarcã vlaga din popor, Haita de tâlhari ce puse gheara Pe agoniseala tuturor, Iudele ce þi-au vândut averea La strãini pe treizeci de arginþi, Cuibul de nãpârci ce ne tot muºcã De ani lungi cu veninoºii dinþi, Toþi surparã ce-am clãdit prin vreme, Comiþând cel mai cumplit pãcat, Toþi vor da mulþimii socotealã, Vor plãti cu vârf ºi îndesat! ...În curând, mãicuþa mea cea dragã, Soarele din nou va strãluci ªi-om sãrbãtori, cu mic, cu mare, A reînãlþãrii tale zi. Nu mã da de suflet, mamã þarã, Vreau sã fiu cu tine-aici, atunci, Sã-þi vãd ochii plini de bucurie, Sã-þi urmez înaltele porunci!

Ce ne-o mai aduce anul ce-a venit? Ce ne-o mai aduce anul care-ncepe, Zile ºi mai negre, jugul ºi mai greu, Sau o sã se-ndure ºi de noi, sãrmanii, Cel Atotputernic, bunul Dumnezeu? Poate nu ne-o bate, cum se tot aude, C-un seism nãprasnic ºi devastator, Poate nu ne-neacã iarãºi în puhoaie, Poate nu ne arde vara în cuptor; Poate-o fi mai darnic cu agricultura ªi-o rodi mai spornic brazda de sub plug, Ca sã prindã vlagã ºi curaj þãranul, Sã avem pe mese pâine din belºug; Poate-avertizeazã surzii de la cârmã Cã e vuiet mare, clocot mare jos, Sã nu ne mai taie pensia ºi lefºoara, Fiindcã sãrãcia a ajuns la os! Poate nu ne lasã ca sã fim întruna Un popor în lanþuri, oropsit, flãmând ªi ne va întinde braþul Sãu puternic, Sã ieºim din crizã mai curând. Cu speranþa-n suflet, cu credinþa-n Domnul, Sã-nchinãm cu toþii un pahar de vin, Ca sã ne aducã anul care-ncepe Bucurie, roade ºi un cer senin!

Disperare ºi blestem Când vezi cã þara cade la pãmânt, Cã nu mai are-n braþe strop de vlagã, Cã a ajuns un jalnic muribund Cu trupul numai plagã lângã plagã, Cã nu mai e stãpânã pe nimic, Cãci tot avutul l-au prãdat tâlharii ªi-acuma e datoare pânã-n gât ªi-o jecmãnesc amarnic cãmãtarii, Cã a venit ºi criza peste ea S-o strângã ºi mai nemilos în cleºte, Cã silnica povarã-i tot mai grea ªi sãrãcia creºte, creºte, creºte... Îþi vine-aºa, sã urli ca un lup ªi sã blestemi cu foc ºi vorbe grele Pe cei care fãcurã þara zob, Tot clanul lor de hoþi ºi de lichele: S-ajungã-n iad, în gheara lui Satan, Sã-i ardã-n smoala neagrã rânduri-rânduri, Cenuºa sã le-o punã pe-un fãraº ªi sã le-o zvânte-n cele patru vânturi!... Gelu OPROIU

15 februarie 2011

Români de mult uitaþi

Goliat de România Într-un numãr trecut al revistei „Pietrele Doamnei” am readus în atenþia românilor, mari iubitori ai sportului, numele uitat al fostului dublu campion balcanic la decatlon, fiind vorba despre domniºanul Nicolae Ogrinja. Cel care a obþinut, în 1928 ºi 1929, cel mai înalt titlu balcanic la cele zece sporturi care compun decatlonul. Am amintit ºi despre asasinarea campionului, prin înjunghiere, chiar la poarta casei lui din Domneºti, din purã invidie. Unii cititori, neîncrezãtori, au gândit poate cã spusele mele sunt exagerãri, prezentare romanþatã a faptelor, câþiva considerându-le chiar neadevãruri. În numãrul din decembrie am publicat articole din presa vremii despre campionul din Domneºti ºi chiar medalia sa de la Campionatele balcanice, documente pe care cu greu le-am obþinut de la familia sa, cãreia îi mulþumesc pe aceastã cale. Astãzi mã voi ocupa de alt român de mult uitat care, pe la începutul deceniului al treilea din secolul trecut, a uluit lumea. Aº porni de la o întâmplare petrecutã în copilãria mea ºi la care am asistat cu ochii ºi mintea mea de copil. Sã fi avut pe atunci vreo opt sau nouã ani, când tatãl meu a prins, în podeacul mic de la prãvãlie, un hoþ, un domniºan sãrac ce furase într-o traistã câteva kilograme de fãinã. Era dupã foametea din ’47. Tata nu i-a fãcut nimic. I-a lãsat trãistuþa, l-a bãgat în bucãtãria de lângã salon ºi l-a judecat, repetându-i de câteva ori: „Eºti cogeamite omul, cum de nu þi-a fost ruºine sã furi?!” Mi-a rãmas întipãrit în minte acest cuvânt, „cogeamite”. Dupã ce hoþul împins de sãrãcie a plecat, cu traista lui cu fãinã, plus alta cu mãlai ºi alte alimente, datã de ai mei, l-am întrebat pe tata ce însemna cuvântul

„cogeamite” (sau cum se mai spune, în limbajul românilor, „gogeamite”). Tata m-a luat pe genunchi ºi a început sã-mi povesteascã: „Aveam pe atunci vreo 19-20 de ani. Deja mergeam cu bunicul tãu, adicã tatãl meu, comerciantul Iosif Hiru, dupã marfã la Bucureºti. Ne duceam cu «Pakardul» nostru cu care fãceam cam opt-nouã ore. Noaptea rãmâneam în capitalã. Într-o searã de iunie ne-am dus amândoi la circ, la Obor, în «Târgul Moºilor». Nimic nu mi-a atras atenþia mai mult ca omul-gigant. Cred cã avea în jur de 20 de ani, avea o înãlþime de 2,42 metri ºi o greutate de peste 180 de kilograme, iar la pantofi purta numãrul 64. Îl chema Gogea Mitu, numele lui de circ, numele adevãrat fiind Gogu ªtefãnescu. Probabil de la Gogea Mitu, uriaºul de aproape doi metri ºi jumãtate care la o masã obiºnuitã mânca douãzeci ºi cinci de ouã, o pâine mare, un pui fript, bea doi litri de lapte ºi o jumãtate de vin, ne-a rãmas acest cuvânt, «gogeamite», care înseamnã un om mare, înalt, o namilã”.. (Mai târziu am aflat cã, de fapt, acest cuvânt vine în limba românã din sârbo-croatul „kodzamiti” sau din bulgarul „kodjamiti”.) Cine îºi mai aduce oare aminte de Gigantul României? E ºi el un „român de mult uitat”? Haideþi sã ne reamintim împreunã de el, de omul care îºi confecþiona un costum din opt metri de stofã, iar încãlþãmintea ºi-o fãcea numai pe comandã. Uriaºul Gogea Mitu, pe numele lui real Gogu ªtefãnescu, fiul lui Gheorghe ºi al Elenei ªtefãnescu, era originar din Mârºani, o localitate aproape de Craiova. S-a nãscut în iunie 1912, când mama sa abia împlinise ºaisprezece ani, fiind primul din cei unsprezece copii ai familiei ªtefãnescu.

Gigantul Gogea Mitu boxând în 1932

A fost un copil minune. Consãtenii îi spuneau Mitu al lu’ Goagã ºi urma sã devinã celebru, cunoscut în întreaga lume, datoritã staturii lui. La douãzeci de ani avea 2,42 metri ºi 183 de kilograme. Din cauza acestor caracteristici antropometrice a ajuns sã fie cãutat de toatã lumea – de medici, oameni de ºtiinþã, circari – toþi vrând sã-l studieze sau sã scoatã bani de pe urma lui. Mitu lu’ Goagã era inteligent, a învãþat singur sã scrie ºi sã citeascã. Încã de mic era foarte matur în gândire. La 17 ani ajunsese deja celebru, prezenta spectacole la Circul „Globus” din Monte Carlo. Rupea lanþuri, trãgea cu mare uºurinþã de un arc oþelit pe care îl îndrepta, ridica greutãþi pe care un om normal nici nu le putea miºca. Un mare pugilist al vremii, italianul Umberto Lancia, l-a atras pe Gogea Mitu în ringul de box. L-a înscris la ªcoala de box din Paris, dupã care încep marile lui meciuri, avându-l ca impresar pe Lancia. Urmeazã k.o. dupã k.o. Îl bate pe italianul Severio Gizzo, pe românul Pavelescu în prima rundã. Face turnee în toatã Europa, ultimul meci fiind cu renumitul neamþ Bergam, terminat la egalitate. Câºtiga bani cu sacul „Gigantul de la Mârºani”ºi îi trimitea familiei lui, care trãia din cultivarea cartofilor. Poºtaºul abia putea sã numere multele bancnote

primite de familia ªtefãnescu. În drum spre þarã, venind de la Paris, Gogea Mitu a cãpãtat o puternicã rãcealã din cauza curentului de la geamul deschis al compartimentului trenului. Este internat la Spitalul „Filantropia”, suspectat cã ar avea tuberculozã. Aici a ºi murit, nu dupã mult timp. Familia a auzit vestea la radio ºi a venit în grabã la Bucureºti, dar era prea târziu. „Gigantul României” murise. Trupul lui fusese ascuns într-un laborator subteran al spitalului ºi îmbãlsãmat pentru douãzeci de ani. ªi asta din dorinþa de a fi, mai târziu, transportat în S.U.A. ºi a fi vândut unor americani înstãriþi ºi excentrici. Mult mai târziu, nepoata gigantului a declarat cã, de fapt, Gogea Mitu nu a murit de tuberculozã, ci a fost otrãvit, din invidie, de cãtre cei din lumea boxului, pentru a scãpa de concurenþã. În primãvara anului 1936 este înhumat creºtineºte în cimitirul din Mârºani. Dupã vreo 44 de ani, prin anul 1980, este deshumat pentru ca osemintele lui sã devinã obiect de studiu. Întâi a fost expus la Muzeul Medicinii din Craiova, apoi a fost cumpãrat de un om de afaceri. La ora actualã, imensul schelet se aflã într-un laborator al Facultãþii de Medicinã din Craiova. Pe numele lui adevãrat Gogu ªtefãnescu, Gigantul României, Gogea Mitu, la început circar prin târgurile þinute de sãrbãtori prin România, a ajuns unul dintre cei mai mari ºi cunoscuþi pugiliºti ai lumii ºi a reprezentat culorile þãrii noastre pe cele mai vestite ringuri ale Europei, având mereu un loc fruntaº pe podiumul de premiere. Iatã un român de mult uitat, GOGEA MITU, pe care îl aºezãm cu multã preþuire ºi recunoºtinþã lângã domniºanul nostru campion Nicolae Ogrinja. Destinele lor au fost asemãnãtoare, au cunoscut gloria ºi au fãcut cunoscut numele þãrii prin lume, dar au avut amândoi un sfârºit tragic. Cauza? Invidia. Prof. Ion C. HIRU

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria

Alecu Anada (n. 20 ianuarie 1926, cãtunul Brabeþi, satul Malu, com. Bârla-Argeº) Epigramist, prozator ºi poet. Debuteazã cu fabule ºi aforisme în revista „Urzica” (1969). Volume reprezentative: „Scântei feroviare” (epigrame, 1995); „De la garã la moarã” (aforisme, 1996); „Haz de necazuri” (epigrame, aforisme, dialoguri, 1996); „Zâmbete amare” (prozã, poezii - 1998); „Pãcate amãrâte” (epigrame, 1999).

Radu Oprea (n. 14 ianuarie 1949, Socetu, Teleorman) A lucrat la Casa Creaþiei Populare Argeº ºi la Comitetul Judeþean pentru Culturã - Argeº; muzeograf principal la Complexul Muzeal din Goleºti, lector univ., cercetãtor, folclorist, sociolog, doctorand la Universitatea „Valahia” din Târgoviºte. Este autorul lucrãrii de cercetare „Dimensiunea spiritualã a datinilor ºi obiceiurilor tradiþionale practicate cu prilejul sãrbãtorilor de iarnã în judeþul Argeº”, realizatorul filmelor de referinþã – „Casa înaltã musceleanã”, „Obiceiuri de iarnã în Mãþãu”, „Pietrarii din Albeºti” º.a.

Mihaela Gãitãnaru (n. 14 ianuarie 1964, Câmpulung, Argeº) Lector universitar, lingvist, publicist, doctor în filologie. Colaboreazã cu studii de specialitate în publicaþii din Bucureºti ºi Piteºti; participã la înfãptuirea programului de relansare a cunoaºterii

limbii latine în facultãþile de Teologie ºi Litere din cadrul Universitãþii din Piteºti. Volume reprezentative: „Dicþionarul cuvintelor româneºti cu etimologie necunoscutã”, Piteºti, 1996; „Adjectivul în limba românã. Structurã ºi evoluþie”, Piteºti, 2000; „Limba latinã”, Piteºti, 1991 (în colaborare); „Texte latine biblice ºi patristice”, Piteºti, 1994, în colaborare; „Crestomaþia limbii române literare”, Piteºti, 2000, º.a.

Magdalena Sorescu (n. Piteºti, 14 ianuarie 1952) Profesoarã de geografie, publicistã. Autor ºi coautor de volume documentare, manuale ºi culegeri ºcolare (din 2002). Lucrãri publicate: „Geografia României, Memorator pentru clasa a VIII-a”, Piteºti, 2005; reeditatã în 2007, 2008; „Culegere de teste pentru susþinerea tezelor cu subiect unic pentru clasa a VIII-a”, Piteºti, 2008, „Pãdurea ºi viaþa”, sub egida revistei „ECOS”, Piteºti, editor – Muzeul Judeþean Argeº, 2004.

Ion Popescu (18 ianuarie 1954, comuna Uda, Argeº) Activitate profesionalã ºi publicisticã: preot (din 1978), inspector ºcolar pentru învãþãmântul religios din Eparhia Argeºului ºi Muscelului (din 2000); ºef, Catedra de teologie (din 1996); cadru didactic universitar, Facultatea de Teologie, Universitatea din Piteºti (din 1991); publicã studii în periodice din Piteºti, Curtea de Argeº, Bucureºti. Volume reprezentative: „Ortodoxia în faþa ereziilor contemporane”, Bucureºti, 1996;

„Metodica predãrii religiei”, Bucureºti, 1997; „Teologia trinitarã ortodoxã”, Piteºti, 1999; „Între absolut ºi contingent”, Piteºti, 2000.

Dan Rotaru (n. 18 ianuarie 1943, Salcia-Slãtioara, judeþul Olt) Redactor la revista „Argeº”, redactor-ºef, Grupul de Publicaþii ºi Edit. „Cultura” (din 1992). Participã la Congresul Tinerilor Scriitori, Ulan Bator (Mongolia, 1979). Poet, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor, 1975, ºi al Ziariºtilor Profesioniºti din România (1962). A publicat peste 20 de volume de versuri: „Teama de final” (1970); „Plânsul oglinzilor” (1971); „Mirele zãpezii” (1980); „Durere în doi” (1997); „Autumnale” (2004) º.a.

Liliana Soare (n. 19 ianuarie 1976, Negraºi, Argeº) Cadru didactic universitar, Facultatea de Litere ºi Istorie, Catedra limba ºi literatura românã, Universitatea din Piteºti, publicistã. Colaboreazã cu studii ºi articole în publicaþiile „Calende”, „Buletin ºtiinþific al Universitãþii din Piteºti”, seria „Filologie, limba ºi literatura românã”. Volume: „Crestomaþie de gramaticã a limbii române. Locuþiunile prepoziþionale”, Piteºti, 2001.

Florenþ D. Mocanu (n. 22.I.1958, comuna Valea Iaºului, satul Cerbureni, Argeº) Redactor, publicist, editor. Activitatea profesionalã: inginer, Primãria Valea Iaºului (1991-1992), profesor suplinitor,

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


9

ARGEªUL

● săgetătorul

15 februarie 2011

Poeme cu dinþi de oþel ºi suflet de fluture, ºi peste toate tremurul ascuns strãbãtând mâinile ei, un tremur ºi o bucurie, alunecând ca pe zãpezi eterne...

Vânãtor

Cristina Onofre

Croitoreasã Uneori luna îngheþa ºi sunetul clopoþelului de la uºã. Inima tinerei croitorese trecea pragul. O întâmpinau o sobã cu tãciunii stinºi, luna din colþul ferestrei, apoi foarfecele, rigla, masa de croitorie, degetarul, paietele, perlele, brocarturile, mulþimea de nasturi, dantelele, mãtãsurile cu bucuriile lor, stofele de lânã aducãtoare de ierni, maºina de cusut - un duh bãtrân

● Agendã culturalã ● * Astãzi, 15 februarie, la ora 17.30, la Casa de Culturã a Studenþilor, în cadrul programului „Tineri în România”, va avea loc dezbaterea „Eternii Romeo ºi Julieta“. * Joi, 17 februarie, la ora 17.30, la Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Golescu” , sub egida Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu”, se va desfãºura un recital din liricã de dragoste. Mâine, începând cu ora 17.00, Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº, în colaborare cu Biblioteca Judeþeanã Argeº „Dinicu Golescu”, organizeazã lansarea volumului „Memorii relative”, autor Lucreþia Olãrescu. Evenimentul va avea loc în Sala de conferinþe a Bibliotecii Judeþene Argeº. Sorin-Dãnuþ RADU, referent CJPCT Argeº

ªcoala din Bârseºtii de Jos, comuna Tigveni, ªcoala Sanatoriu TBC Valea Iaºului (19931995), redactor-ºef adjunct, director adjunct marketing Trustul de presã BIR-CONTACT din Bucureºti (la ziarele „Flagrant”, „Top Business”, „Curierul sãnãtãþii” (1995-2003), director fondator, redactor-ºef al publicaþiei „Gazeta Munteniei” (din 2003), pentru 11 judeþe din Muntenia. Debut publicistic: în ziarul „Curierul de Argeº” (1993). Premiat de Poliþia Judeþeanã Dâmboviþa pentru articole necenzurate, publicate în „Gazeta Munteniei” (2006).

Spiridon Cristocea (n. 20 ianuarie 1943, Dobreºti, Argeº) Activitate profesionalã, publicisticã ºi ºtiinþificã: profesor, ªcoala Generalã Boþeºti, Argeº (1965-1968); muzeograf principal (1968), ºef al Secþiei de Istorie (1987), director adjunct ºi director Muzeul Judeþean Argeº (din 1990); cadru didactic universitar de istorie medievalã universalã, paleografie româno-chirilicã, Facultatea de Litere ºi Istorie, Catedra istoriemuzeologie, Universitatea din Piteºti (din 1998). Publicã studii ºi articole în publicaþii de specialitate din Piteºti, Curtea de Argeº, Câmpulung Muscel, Bucureºti, Craiova, Ploieºti, Târgoviºte, Vaslui; redactor responsabil, revista „Argessis”, „Studii ºi comunicãri”, seria Istorie, editatã de Muzeul Judeþean Argeº; efectueazã cercetãri arheologice în aºezãri medievale, în rezervaþii din Argeº ºi Teleorman; colaboreazã cu Institutul de Arheologie, Institutul de Tracologie, Muzeul Naþional de Istorie; participã la reuniuni ºtiinþifice locale ºi naþionale; contribuie la amenajarea Secþiei de istorie a Muzeului Judeþean Argeº, la organizarea expoziþiilor

Numai în amurg îi venea sã tragã cu puºca în stolul de gâºte cu pene lucind în rotundul rãmas al luminii. În amurgul apus-neapus... Numai atunci libertatea gâºtelor sãlbatice era de atins cu degetul þinut pe petala de fier a trãgaciului. Târziu, râul absorbea ºi ultima picãturã de luminã venind dinspre ochiul colinei, dinspre pocalele izvoarelor mirosind în ºoaptã a flori ºi a praf de puºcã.

o barzã, o gâscã sãlbaticã ajungeau pânã la el. Pãsãrarul le aduna ramuri, frunze, iarbã, lut, aºteptând în adâncul de nepãtruns al pãdurii. Tãcerea lui era ochiul acelei pãduri. A fost odatã un pãsãrar care învãþa de la pãsãri venirea iernilor privind cum se aºazã lumina, de-a lungul zilei, în cuiburile rãmase goale. De-abia atunci pãsãrarul vorbea despre pãsãri necunoscute, cu pãsãri necunoscute...

Autobiografie neromanţată

Cioplitor de porþi

Pãsãrar A fost odatã un pãsãrar plin de tãcere în adâncul de nepãtruns al pãdurii. Vrãbii, mierle, cinteze, gaiþe,

În peniţă Unui grafoman Sub peniþa dumisale Hârtia-i la cap de cale, C-a ajuns, cum îi e dat, Hârtie de ambalat.

Porþi cu uluci strâmbe, pãrãsite de vreme, cu muºchi ºi licheni gri-azurii ºi uneori transparenþi. Porþi care mai pãstrau ceva din legãnatul uºor de pe un picior pe altul al fetelor de-odinioarã, ºi din legãnatul lunii de mai, apoi bucuria de-a cânta cu glasuri de sturzi, mierle ºi privighetori, atunci când primãvara cuiburile sunt pregãtite sã aºtepte ouãle, ouã alburii, cenuºii, albãstrui sau verzui, în ceaþa dimineþii, ouã cu gândul la soare, la iarbã... Porþi vechi de cãtun, ca porþi de palate... Porþi din sate pustii. Porþi care au tras tot lemnul cerului deasupra lor...

Un editor laudã o carte

Cel ce visa biserici

Cã-i o carte de valoare Cu temei ne spune nouã, C-a-ncasat sponsorizare Cât sã scoatã alte douã.

ªi-a golit inima într-o zi de ierni, de veri, de toamne, de cele câteva frunze ºi flori apoi a plecat prin locuri unde labe de urºi, de lupi, de vulpi, precum ºi tãlpi ale unor bãtrâne izvoare frãmântau argila dealurilor cu raze cãzute de pe margini de frunze, semn cã soarele era zburãtor ºi cã-n aceste locuri, fãrã voia lui, din dragoste, rãsãrea în fiecare dimineaþã câte o bisericã.

Comentariu la o carte Cartea ta e-o bogãþie, Lucruri noi ºi minunate. Cele noi sunt o prostie, Cele bune sunt furate. Pavo Cristatus

tematice, la restaurarea monumentelor ecleziastice, istorice ºi civile, la înfiinþarea specializãrii Istorie-Muzeologie, Universitatea din Piteºti; face o vizitã de informare în Franþa. Volume reprezentative: „Argeº. Ghid turistic al judeþului”, Bucureºti, 1978, în colaborare; „Câmpulung. Mic îndreptar turistic”, în colaborare, Bucureºti, 1983; „Piteºti 600. Memento”, în colaborare, Piteºti, 1983; „Argeº. Cartea eroilor”, în colaborare, Piteºti, 1984; „Argeº. Dicþionar de istorici”, Piteºti, 2002, „Comuna Cicãneºti, judeþul Argeº – file de istorie”, Piteºti, 2009, monografie, în colaborare cu Marius Pãduraru; prefaþã de acad. Gh. Pãun, originar din Cicãneºti.

Corneliu Lamba (n. 24 ianuarie 1943, Poiana, Dâmboviþa) Om de culturã, scriitor umorist, scenarist, publicist. În 2001 îi apare volumul „Crimã de umor prin imprudenþã” (debut editorial), carte premiatã în 2002 la Festivalul Internaþional al Umorului „Constantin Tãnase” de la Vaslui. A iniþiat Festivalul-concurs de satirã socialã „Tudor Muºatescu” de la Câmpulung-Muscel, concursul de interpretare a umorului popular „Haz de necaz”, concursurile „Pe aripile poeziei”, „Zilele teatrului sãtesc” etc. A condus grupul satiric „Cactus”, pentru care a scris scenarii, a regizat ºi a jucat în spectacole de mare succes. Este coautor al volumului „Arc peste timp - Centrul Creaþiei Populare Argeº la semicentenar, 1956-2001” (Edit. „Paralela 45”, Piteºti, 2006). A obþinut nenumãrate premii pe þarã pentru scenarii ºi montãri de spectacole de teatru, poezie, satirã ºi umor, pentru interpretarea unor roluri.

Ileana Mãlãncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Muscel) Redactor la Televiziunea Românã (19681971), redactor la revista „Argeº” (1971-1972). În 1975 îºi ia doctoratul în filozofie cu o tezã despre noþiunea de tragic. Poetã, eseistã, membrã a Uniunii Scriitorilor din România. Debuteazã în revista „Luceafãrul”, în 1964. Aceeaºi revistã îi oferã, trei ani mai târziu, un premiu pentru poezie (1967). Au urmat ºi alte premii pentru poezie, acordate de revista „Argeº” (1971), Academia Românã (1973) º.a. În 1973 - redactor la „Viaþa româneascã”. Creaþia sa poeticã – „Pasãrea tãiatã”, volum de debut editorial, Edit. „Tineretului”, 1967; „Cãtre Ieronim”, 1970; „Inima reginei”, 1971; „Crini pentru domniºoara mireasã”, 1973, „Sora mea de dincolo”, 1980 etc. - este „pornitã dintr-un soi de franciscanism care alterneazã suavitatea cu chiotul vital” (Eugen Simion). Dupã 1990 a fost redactor ºef-adjunct la „Viaþa româneascã” ºi redactor ºef la Editura „Litera”. Ileana Mãlãncioiu a publicat ºi eseuri despre tragicii greci, despre Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Camus, Esenin, Bacovia º.a. (vol. „Vina tragicã”, 1978).

George Rizescu / Gheorghe (n. 24 ianuarie 1950, Rociu, Argeº) Membru al USR, Filiala Piteºti. Debut publicistic: în revista „Argeº”. Colaboreazã la reviste ºi publicaþii din þarã. Debut editorial: 1993, „ªarlatanii”, roman (Editura „Porto-Franco”, Galaþi). Alte volume: „Urlãtoarea oficialã” (1993),

Titicã Predescu – la 82 de ani, avocat dr., pensionar – publicã o foarte interesantã ºi densã în idei „Autobiografie neromanþatã” (Ed. Universitãþii din Piteºti, 272 pag, 2010) puternic ancoratã în realitãþile epocii în care se integreazã organic. Dupã câteva pagini, fãrã sã piardã din vedere frãmântãrile „eroului”, începe „urletul verde-albastru al mãrii” care-i cucereºte pe cititori ºi-i transformã în „pãrtaºi fideli”. Cele trei capitole: I. Aproape de mijlocul unui secol blestemat, II. Sub cãlcâiul unei istorii nedrepte, III. Prãbuºirea în infern – primele douã consacrate copilãriei, satului natal ºi anilor de liceu, iar al treilea perioadei de studii universitare din Bucureºti (1947-1951) – „lumineazã” direct ºi adânc sus-menþionatul sfert de veac (1925-1951), cu „coborâri” în trecut pânã la Rãzboiul de Independenþã ºi urmãreºte sã reconstituie „viaþa unui amãrât de þãran rãtãcit în lumea oraºului”. Naraþiunile cu nerv, descrierile precise ºi nuanþate, fragmentele dialogate impun un stil sobru ºi pun în luminã calitãþile scriitoriceºti ale autorului. În calitate de dascãl cu destulã exeprienþã, îmi permit sã recomand „Autobiografie neromanþatã” profesorilor diriginþi, pãrinþilor ºi adevãraþilor „oameni politici”, convins cã este „stup” de idei ºi metode instructiv-educative. Un mare adevãr se cuvine sã fie menþionat: adevãratul educator-formator (fãrã sã nege rolul familiei ºi al ºcolii) este omul însuºi, caracterizarea învãþãtorului. Repartizat la Ministerul Învãþãmântului (post de asistent la Facultatea de Drept), Titicã Predescu izbuteºte sã-ºi schimbe repartizarea ºi sã devinã avocat. Categoric, a ratat voit o carierã universitarã, dar a reuºit sã rãmânã „om liber”! „Biografia” se opreºte aici, deºi (cum rezultã ºi din „Istoria Baroului Argeº”, scrisã tot de Titicã Predescu) ºi „meseria” lui de avocat într-o lume foarte complicatã ar fi meritat sã-ºi aibã locul. Recomand tuturor iubitorilor de adevãr, dreptate ºi demnitate – nu puþini nici în zilele noastre – vibranta lui „Autobiografie”. Augustin MACARIE

„ªarlatanii sau Igor Salvache Romanu ºi Revoluþia”, roman satiric (1995), „Guvernarea lui Salvache” – roman satiric (1998), „Nevoia de Ortodoxie”, carte-eseu (2000), „Parlamentarii lui Salvache”, roman satiric (2003), „Preotul, prietenul sufletului meu” (2005, carte-eseu; „Saga lui Igor Salvache” (2006). In memoriam

Nicolae P. Bãnescu (16 decembrie 1878, Cãlãraºi, Ialomiþa – 11 noiembrie 1971, Bucureºti) Cadru didactic de elenã ºi românã, Liceul „I. C. Brãtianu”, Piteºti (1898-1904), inspector ºcolar (1904-1911), cadru didactic la Craiova, director al liceelor „D. Cantemir”, Bucureºti ºi Liceul Militar „Mãnãstirea Dealu”; specializare în elenã ºi literaturã bizantinã, la München, unde îºi ia doctoratul (1914); profesor universitar de bizantinologie, Cluj (1919-1938) ºi la Universitatea din Bucureºti (1938-1947). Bizantinolog, istoric ºi critic literar, membru titular (1938) ºi vicepreºedinte al Academiei Române (1938-1947), preºedinte de onoare al Asociaþiei Internaþionale de Studii Bizantine (1961-1971). Lucrãri reprezentative: „Privire asupra dramei antice”, „Perºii lui Eschil” (1903), „Shakespeare ºi Eschil”, „Eroinele lui Sofocle” (1904), „Hecuba”, „Ifigenia în Aulis”, traducere din Euripide (Craiova, 1905), „Viaþa ºi scrierile marelui vornic Iordache Golescu” (Vãlenii de Munte, 1910). Margartea M. ONOFREI, Marian STOICA

NOTÃ: Recent, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)“, dicþionar bibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul”.

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

ARGEªUL

● săgetătorul

Ruda săr acă şi obscură* - Interviu cu dl. Mihai Golescu, directorul cotidianului „Argeºul“ (urmare din pagina 7)

- Ziaristul din viitor va mai putea oare sã atragã cititorii? Cum consideraþi cã ar rezista el în faþa presei din genul mai sus amintit, doar prin calitate ºi decenþã? Existã un ingredient secret pentru a forma cititori fideli ºi pentru a fi admirat de aceºtia? - Un ziarist bun este acela care-ºi respectã contractul - e adevãrat nescris! - cu cititorul, contract în baza cãruia tu editor, tu jurnalist îi oferi zilnic cititorului, contra celor 50 de bani, cât costã ziarul nostru, de pildã, acele informaþii utile, care-l ajutã sã se orienteze, sã se descurce mai bine în viaþã, sã-ºi facã o pãrere despre lumea în care trãieºte. Sigur cã un ziar trebuie sã-i dea cititorului satisfacþia cã-i apãrã drepturile democratice, cã monitorizeazã ºi sancþioneazã puterea, oricare ar fi ea, atunci când atenteazã la drepturile lui, cã este mereu de partea lui atunci când are dreptate ºi când instituþiile statului îºi bat joc de el, ceea ce se întâmplã frecvent ºi de neiertat astãzi. Dacã, în timp, îi creezi un astfel de sentiment cititorului, atunci el îþi va fi fidel, nu te va pãrãsi, cum în bunã mãsurã s-a întâmplat ºi cu ziarul „Argeºul”, cãruia destule publicaþii meteorice i-au tras clopotele susþinând cã, dacã au apãrut ele, vom dispãrea noi. Iatã cã n-am dispãrut, ne-am confirmat sloganul cã nu suntem doar „primul ºi cel mai important ziar din Argeº”, dar ºi „de cursã lungã”. - Fiind vorba de calitate, cum aþi defini o carte bunã? - O carte bunã? Este - ca ºi ziarul, ca ºi spectacolul de teatru bunã atunci când subiectul ei, temele ei, personajele ºi ideile lor te urmãresc multã vreme, te îndeamnã la reflecþie, gãseºti în toate un mesaj de viaþã, o soluþie la care tu nu te-ai gândit. Dacã, dupã ce s-a tras cortina peste un spectacol de teatru ºi imediat ce ai plecat din salã ai uitat de el, te-a distrat doar cât ai fost acolo, atunci se cheamã cã el doar te-a distras de la preocupãrile tale cotidiene - ori nici mãcar atât! nu-l poþi trece în categoria celor de calitate. Cum ar spune Cezar

Petrescu, nu te-a fãcut sã vezi „jocul (Cel care se referea la cursul valutar ideilor”. Al ideilor care ordoneazã stabil, la timpul când armele erau mintea, nu o trimit cu sorcova. departe, când „pãrinþii fãceau proiecte minuþioase pentru copii”, - Aveþi vreo carte care v-a când „impozitele ºi chiriile marcat ºi care a rãmas la loc de cinste în biblioteca dumneavoastrã? rãmâneau la nivele rezonabile”, când „atomul stãtea liniºtit, solidele Ce v-a fascinat în mod deosebit la erau solide... cele mai multe fete se aceasta? cãsãtoreau virgine” etc.) Nu, eu nu - Da, am nu una, ci mai multe ºi vãd în trecutul nostru vârsta de aur. ele se aflã, cum glumesc eu, în (Cu atât mai mult nu putem spune magazia mea de mânã, adicã pe asta noi, cei care astãzi, în România, rafturile bibliotecii din biroul meu. Deschid des, foarte des cartea fãcutã purtãm sarea timpului la tâmple.) De fapt, nu cred deloc în vârsta de aur; rost târziu de mine a lui Dumitru oamenii vor rãmâne oameni, adicã Drãghicescu „Din psihologia un amestec de eroi ºi animale poporului român”. Mai de curând feroce. m-a fascinat, prin adevãrurile ei, vãzute de doi tineri români din America, Ovidiu Hurduzeu ºi Mircea Platon, „A treia forþã: România profundã”. Da, existã ºi o Românie profundã, dincolo de cea a foºtilor comuniºti deveniþi capitaliºti ori „cea a marxismului de salon pe banii corporaþiilor occidentale”, România oamenilor cinstiþi, tãcuþi ºi umiliþi, prinºi în angrenajul maºinãriilor politice care ne toacã ºi ne amãrãºte Mihai Golescu astãzi viaþa. Nutresc speranþa cã voi apuca ºi eu ceasul în Adevãrat, foarte adevãrat, nu! care aceastã Românie profundã sã Luaþi cartea ºi citiþi-o, fiindcã o sã iasã la suprafaþã, cu oamenii sãi vi se parã superbã, ca sã nu spun ca adevãraþi, muncitori, oneºti, unii dintre voi: „E supermiºto!”. intelectuali, þãrani, cu modele - În afarã de ziaristicã ºi lecturã adevãrate, nu ca acum cu baroni aveþi ºi alte pasiuni? locali, politicieni veroºi ºi - Da, mai am ºi alte pasiuni. Îmi mincinoºi, ºmecheraºi de cartier cu place mult muntele, mai ales vara ºi merþane ori þepari, leºinaþi dupã toamna. Dar, atenþie, muntele, dacã manele, care-ºi transformã bogãþia nu-i respecþi regulile, poate fi foarte în spectacol oriunde s-ar afla. periculos. ªi-mi mai plac cãlãtoriile ªi, tot din biblioteca mea, v-aº peste fruntariile þãrii. Când, în urmã mai recomanda o carte dragã mie ºi cu vreo 30 de ani, am fost prima care sper sã vã placã ºi vouã, cea a datã în Olanda, am zis cã o astfel de lui Andre Maurois „Scrisoare cãlãtorie echivaleazã cu o facultate, deschisã unui tânãr”, apãrutã la dacã ºtii sã vezi ce se întâmplã în Editura „Niculescu”. Cãutaþi-o ºi jurul tãu. Cum, de altfel, trebuie sã citiþi-o! Iatã ce spune, între altele, la ºtie sã vadã un ziarist. 80 de ani A. Maurois, referindu-se - Din pãcate, cãrþile nu mai la rãspunderile oamenilor pentru atrag tinerii din ziua de astãzi. ªtim soarta planetei pe care trãiesc, cu toþii ce îi intereseazã cu adevãrat pentru faptele lor bune sau rele: pe mulþi dintre noi: computerul. Ce „Desigur, am iubit ºi eu începutul are o carte în plus faþã de mult mai acestui secol (trecut - n.n.); eram complexul calculator? Cum ar putea tânãr ºi încrezãtor. Dar vãd bine cã aceia dintre noi sã înþeleagã ce acest tablou idilic nu este adevãrat. înseamnã lectura în purul sens

15 februarie 2011

spiritual sau mintal? Ar putea educaþia actualã sã punã în valoare cultura româneascã, sã le formeze elevilor un profund spirit artistic ºi sã le însãmânþeze acestora dragostea pentru frumos? Cum? - Ce are în plus o carte? Are ºi plusuri, dar ºi minusuri. A lectura o carte aºezat într-un ºezlong la gura sobei ori întins pe o canapea e un tabiet, o plãcere pe care mi-o procur de câte ori pot. Dacã vreau rapid însã o informaþie, ajung mult mai repede la ea cu ajutorul computerului. Este adevãrat cã nu întotdeauna informaþia asta este corectã. Da, tot atât de adevãrat este cã lecturarea unei cãrþi cultivã spiritul, îl antreneazã, îl ordoneazã, îi dezvoltã cititorului, ca ºi contemplaþia, în faþa unui tablou, gustul artistic, oferã un model de creare sau, dacã vreþi, de recreare a unei lumi. Ceea ce a fãcut doar Dumnezeu ºi, iatã, are curajul s-o facã ºi scriitorul, pictorul, muzicianul. Sigur cã aici ºcoala, dascãlul au clar misiunea de a trezi la discipolii lor dragostea de frumos. Dragoste care se cultivã fãcând o lecturã a unui paragraf interesant dintr-o carte, cu ajutorul unui actor, la o orã de limba românã, de dirigenþie ori de educaþie esteticã, dacã existã aºa ceva în orar, mergând împreunã cu elevii la vernisajul unei expoziþii de artã plasticã, la un teatru ori film, ba chiar ºi la admirarea unui rãsãrit ori apus de soare în Trivale etc. - În multe reviste literare îºi fac apariþia lucrãri ale unor elevi foarte talentaþi, însã foarte puþini îºi urmeazã talentul ºi merg pe calea literelor. De ce credeþi cã se întâmplã acest fenomen? - Mai toþi cei care suntem acum în slujba condeiului am început prin a scrie într-o revistã ºcolarã. Ferice de elevii care au în ºcoala lor o astfel de revistã ºi, mai ales, ferice de ei, dacã se aflã dascãli cu vocaþie de pedagogie literarã, artisticã, cum se întâmplã lãudabil în ºcoala dv. Nu-mi ajung o sutã de braþe, ca lui Buddha, sã aplaud astfel de dascãli. - Ce pãrere aveþi despre viaþa culturalã din Piteºti? - Este viaþã culturalã. Se miºcã, respirã, dar nu la altitudinea la care ne-am dori. Avem ºi teatru, nu foarte bun mereu, avem ºi o

Am ridicat un monument mai durabil ca bronzul

în zona de formare a pârâului Cotmeana. Inventarului arheologic de sãpãturã i se adaugã un tezaur de monede din aur, discuri ornamentale de teracotã, dar ºi celebra Motto: „M-am tot întrebat de ce existã, în aceastã micã parte de lume, candelã aflatã la temelia marea dorinþã de a îmblânzi timpul, de a vorbi despre minuni...“ mãnãstirii, gãsitã pe 27 iulie (urmare din pagina 7) 1933 de C. Bobulescu. Având Cele peste 1.000 de piese prezenþa cumanã puternicã în în vedere ºi elementele litice, în marea lor majoritate spaþiul românesc prin ºi Radu I, pe care voievodul caracteristice ale cadrului de silex, descoperite cu excelenþã. Mircea cel Bãtrân o închinã natural, zona a oferit un cadru Numele aºezãrii a pornit de precãdere în partea de vestCoziei. nord-vest a Munteniei, în zona prielnic pentru dezvoltarea la numele poporului cuman, a Cotmeana, denumitã de comunitãþilor preistorice. Argeº-Olt, se încadreazã fost preluat prin tradiþia stolnicul Constantin Existenþa unei aºezãri din aceloraºi tipuri litice bizantinã, apoi ajustat pe Cantacuzino „Ospãþul cel de epoca bronzului la Cotmeana descoperite în Europa, searã”, a strãbãtut mai bine de tradiþie cãrturãreascã chirilicã nu poate fi exclusã, mai ales corespunzând geomorfologic ºi pe tradiþie popularã localã. ºase secole de istorie, pentru Podiºului Getic din Piemontul cã urme de culturã materialã Chiar ºi numele domnilor de ca astãzi sã vorbeascã despre aparþinând acestei etape au Cotmeana. Circa 46 au fost la Argeº sunt de origine o realitate pe care din ce în ce fost semnalate ºi la Piteºti, identificate pe valea pârâului Cotmeana ºi 33 de piese litice Þiþeºti, Drãganu etc. cumanã sau pecenegã. mai mulþi istorici o admit,

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

filarmonicã, „pohta ce-am pohtit-o” de atâta vreme, avem ºi cenacluri, reviste literare ºi poeþi, ºi scriitori, care se tot ceartã, ºi ziare, tot mai puþine din motive de crizã, ºi filiale ale U.S., U.A.P. ºi U.Z.P., ºi edituri, ºi instituþii culturale, cu nu prea multe iniþiative în domeniu, ºi formaþii artistice pentru cultivarea tradiþiilor, ºi, cu siguranþã, talente care meritã lansate pe orbita naþionalã, aºa cum procedãm, de pildã, în cadrul olimpiadelor ºcolare. - Cum caracterizaþi exodul intelectual românesc? În sfera aceasta s-ar putea afla ºi ziariºtii? - E limpede, elitele pleacã peste fruntariile þãrii în aflarea unui standard de viaþã mai ridicat decât aici unde valoarea nu este pusã, de regulã, în valoare. Nu ºtiu dacã este ºi cazul ziariºtilor care se aglomereazã afarã. La presa de peste hotare, meseria asta chiar este o profesie ºi se face respectând regulile. Nu orice absolvent de liceu, adesea ignorant, dacã nu analfabet, ajunge ziarist din momentul în care þine în mânã un condei ciont ºi are la dispoziþie o publicaþie nãscutã din raþiunile mai sus amintite. - În final, ce sfaturi le oferiþi tinerilor cititori ai revistei noastre? - Sfaturi! Nu-mi permit. Totuºi, unele ar trebui sã fie citite printre rândurile în care mi-am îngãduit sã-mi aºtern gândurile, rãspunzându-vã la întrebãri. Aº relua, totuºi, un sfat. Nu aºteptaþi de la nimeni sã vã asigure viitorul. Nici de la pãrinþi, nici de la dascãli, nici de la altcineva. Nu dã rezultate. Asumaþi-vã disciplina propriului viitor, a propriei cariere, punând zilnic mãcar o cãrãmidã, dacã nu puteþi mai multe, la edificiul acesteia. Nici nu ºtiþi cât conteazã sã vã descurcaþi singuri, sã vã treziþi în timp cã vã pricepeþi sã faceþi multe dintre cele pe care le pune viaþa în faþa noastrã. Formaþi-vã reflexele profesionale, sociale, cãci veþi avea nevoie de ele mereu, iar în tinereþe acestea se creeazã mult mai uºor. - Vã mulþumim pentru amabilitatea ºi sinceritatea de care daþi dovadã în acest interviu, vã mulþumim pentru sfaturile pe care ni le-aþi dat ºi pentru opiniile împãrtãºite. - Cu plãcere! * Interviu preluat din Revista „Aripi“ nr. 68-69

Cotmeana pare a fi un tip arhaic, o bisericã pe plan dreptunghiular fãrã turle. Turnul clopotniþã, adãugat probabil de Mircea, o apropie de monumentele de la sfârºitul secolului al XIV-lea ºi începutul secolului urmãtor ºi de arhitectura din voievodatul valah. Discurile smãlþuite în cafeniu închis ºi verde mãsliniu împodobesc faþadele monumentului ca ºi în cazul bisericilor Cozia, Sfânta Treime din Siret ºi al celor de pe litoralul pontic de la Cetatea Albã. În plus, acest tip cromatoplastic este tributar secolului al XIII-lea din Peninsula Balcanicã, de la

Târnovo ºi Mesembria, dupã cãderea þaratului târnovean, rãsfrângându-se ºi la nordul Dunãrii. Prin tradiþie, el coboarã în secolul al X-lea, amintind de mai vechea olãrie de lux bizantinã, ce se regãseºte în întreaga Peninsulã Balcanicã. Nu trebuie uitat cã aici se aflã cel mai vechi clopot din Þara Româneascã, dãruit de jupânul Dragomir în anul 1385. Mãnãstirea se aflã la jumãtatea distanþei dintre Râmnicu-Vâlcea ºi Piteºti ºi la aceeaºi distanþã de Curtea de Argeº, adicã 30 de km. Ea poartã Hramul Buna Vestire ºi Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul.

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU

Sagetatorul - Nr. 705  

Sagetatorul - Nr. 705

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you