Issuu on Google+

Sãgetãtorul Nr. 703 „ 1 februarie 2011 „ Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Nemuritorul Caragiale „Literatura adevãratã, cu feluritele ei produceri, se poate asemãna unei pãduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt ºi copaci mari, este ºi tufiº, sunt ºi flori, sunt ºi simple fire de iarbã. Toate împreunã alcãtuiesc pãdurea, fiecare în felul sãu trãieºte ºi înveseleºte ochiul privitorului; numai sã fie plantã adevãratã, cu rãdãcina ei în pãmânt sãnãtos, iar nu imitaþie de tinichea vopsitã, cum se pune pe unele case. Comediile d-lui Caragiale, dupã pãrerea noastrã, sunt plante adevãrate, fie tufiº, fie fire de iarbã ºi, dacã au viaþa lor organicã, vor avea ºi puterea de a trãi.” Afirmaþia îi aparþine mentorului junimist Titu Maiorescu, deschizãtor al criticii literare moderne ºi fondator al revistei „Convorbiri literare” (1867), având o extraordinarã putere de discernãmânt în fixarea valorilor autentice, prezicându-le gloria literarã prin suiºul vremurilor. Tot astfel s-au adeverit faimoasele aprecieri ºi asupra altor scriitori: Alecsandri, Octavian Goga, Sadoveanu. Celebrã însã rãmâne aceea cu privire la Eminescu, în care precizeazã cã opera lui poeticã „va fi punctul de plecare pentru toatã dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetãrii româneºti”. Încercat-au impostorii culturii naþionale sã-ºi manifeste îndoiala faþã de opiniile maioresciene, dar nau avut decât un eºec lamentabil. Conºtiinþa publicã

ºi obiectivitatea criticii ºi a istoriei literare le-au zãdãrnicit împotrivirea, astfel încât ºi Eminescu, ºi

Alecsandri, ºi Goga, ºi Sadoveanu ºi-au înscris numele, prin scrierile lor, în circuitul literaturii europene, mai mult decât anticipa Maiorescu. Astfel ºi opera literarã caragialianã – fie teatru, fie nuvele, schiþe, publicisticã ºi toate câte i-au ieºit marelui dramaturg din vârful condeiului sãu bine ascuþit – a biruit timpul ºi vremelnicia vremurilor.

R

ealismul povestitorilor români din secolul al XIX-lea atinge plenitudinea în opera lui I.L. Caragiale. Astfel, din punctul de vedere al istoriei literare, autorul ,,Momentelor” se gãseºte în succesiunea unui Costache Negruzzi sau Nicolae Filimon. Opera bogatã ºi variatã a lui Caragiale constituie o vastã frescã a societãþii timpului. Pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezintã ºi a felului în care el se miºcã ºi vorbeºte compun obiectul artei lui I.L. Caragiale. El nu descrie niciodatã interioare, rar ºi cu zgârcenie aspecte vestimentare, puþin din lucrurile cu care oamenii se înconjoarã ºi pe care le mânuiesc. Între formele de viaþã ale societãþii româneºti, ale micii burghezii bucureºtene, un loc întins ocupã chipul

Permanenta prezenþã pe afiºele tuturor reprezentaþiilor teatrale din þarã mãcar a uneia dintre celebrele comedii - „O noapte furtunoasã”, „Conul Leonida faþã cu reacþiunea”, „O scrisoare pierdutã”, „D-ale carnavalului” – dar ºi a dramei „Nãpasta” constituie suprema dovadã a cunoaºterii ºi a recunoaºterii publice faþã de acest „Moliere al României”, cum l-au caracterizat amicii pe regele comediei româneºti, I.L. Caragiale. Existenþa acestor comori ale literaturii române în manualele ºcolare, în biblioteci, în casele românilor îndrãgostiþi de spiritul caragialian se datoreazã „puterii lor de a trãi” în toate vremurile, bune sau rele, de unde garanþia cã ºi numele lui Caragiale rãmâne nemuritor!

Cu splendide cânturi din Hexagon. Pe portativ aºternute cu har. Ca timpu’ sã-nfrunte etern. Sã bucure lumea mereu. Cu frumuseþea ºi puritatea nicicând alterate. Dacã sunt tãlmãcite cum se cuvine. Spre a le pune plenar în valoare... Alexandru Ganea a încercat. S-a strãduit, a muncit apãsat cu orchestra ºi-a izbutit. Astfel cã ºi Debussy, ºi Ravel divin au sunat. Fin, elegant, fermecãtor. Cele douã „Nocturne” ori „Mama mea, Gâsca” sunt capodopere, cert. Bijuterii unicat. Pe care Ganea inteligent le-a ales. Ca sã se lege firesc cu fainu’ concert de Saint Saens. Al treilea pentru vioarã. Cântat pe mãsurã de un român de la Hamburg. Venit la Piteºti sã arate cum lucreazã acolo. Este Florin Paul. Omu’ cu Bach ºi Ysaye-n sânge. Aºijderea, cu Saint Saens. Serios, destoinic, profesionist. O constatarãm joia trecutã. Când impecabil umblã cu arcuºu’. Tehnicã-naltã vãdind, bine-venit e oricând... Deplin compatibil cu Alex, fãcut-au echipã a-ntâia. Trupa nu s-a lãsat mai prejos, aºa cã totu’ fu lãudabil. Seara francezã lor datoratã, de zile mari dovedindu-se. Pe plac, unanim, aplaudatã cu foc, meritat...

Gheorghe MOHOR

Adrian SIMEANU

ei de a grãi, vocabularul, ticurile verbale, expresiile comune, automatismele vorbirii ce deseneazã, peste intenþia comunicãrii individuale, structura obiectivã ºi autonomã a limbajului omenesc. Faptul cã în opera lui Caragiale lipsesc descrierile de naturã nu este întâmplãtor. Dotat cu o inteligenþã vie ºi

Un artist al vremii cu un ascuþit spirit de observaþie, scriitorul cãuta aglomerãrile umane. Adunãrile publice îi ofereau un bogat material de observaþie. Fiind atent la orice miºcare a viitorilor sãi eroi, el nota ºi utiliza convorbirile la care asista, ca în: ,,Amici”, ,,Cam târziu”, ,,C.F.R.”. Uneori se ajungea la generalizãri, la tipuri, ca în comediile: ,,O noapte furtunoasã”, ,,Conul Leonida faþã cu

SILVES TR U V OINESCU (1935-2005)

Epigramistul Epigrama reprezintã, prin structura formalã ºi „sentinþa” finalã, un inteligent joc mental cu mentalitãþile… Învechite sau actuale, moºtenite sau dobândite, mentalitãþile sunt inseparabile de existenþele umane, care constituie un teren propice pentru a fi „virusate” în exclusivitate. „Devirusarea mentalã” a existenþelor este o operaþie extrem de dificilã, care nu se poate realiza printr-un program special computerizat, ci doar printr-un caustic bisturiu al spiritului capabil sã

O seară franceză de bis

Reacþiunea”, ,,O scrisoare pierdutã”. Conul Leonida, Jupân Dumitrache, Trahanache, Caþavencu, Dandanache sunt rezultatul unor asemenea generalizãri. Continuând drumul deschis de Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale ridicã literatura dramaticã româneascã pe culmile înalte, excelând în comedie. În timp ce predecesorul sãu se încadreazã în romantism, el este un scriitor clasic realist. Comediile sale pun pe scenã câteva tipuri din viaþa socialã ºi le dezvoltã cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile, cu expresiile acestora, cu tot aparatul înfãþiºãrii lor în situaþiile anume alese de autor. În toate comediile, punctul de plecare îl constituie apariþia unei situaþii deosebite, a unei confuzii. Cu acest pretext, Caragiale se ridicã cu talent artistic la prezentarea moravurilor din viaþa familialã ºi cea publicã de la sfârºitul secolului al XIX-lea ºi

REMEMORÃRI

SILVESTRU VOINESCU

Muzica zilelor noastre

faciliteze extirparea unor metehne tipic omeneºti… Inegalabilul poet George Topârceanu releva rolul „terapeutic” al liricii, avertizându-ºi direct pe unul dintre consecvenþii sãi adversari, criticul Octavian Tãslãuanu, cu care va polemiza într-o „Ripostã” inteligentã: „Dar asta-i datoria mea/sã dau cu zacherlinã-n proºti./Talent avem – o recunoºti./Atunci, pãzea!…//Pãzea, sã nu-þi înfig în coastã,/o epigramã ca un cui;/sã-þi sparg în cap o odã proastã,/sã faci cucui!…”. Epigrama este o sãgeatã înveninatã cu umor bine temperat care þinteºte, precum un Cupidon perfect orientat, în inima unor tare comportamentale. Nu întâmplãtor, scriitorul ºi filozoful francez Montesquieu „cataloga”, în „Lettres persanes”, pe epigramist ca fiind „cel mai periculos dintre toþi scriitorii”… Într-o viziune strict personalã, consider cã: „E un epigramist subtil/cel perceput doar printre rânduri;/epigramist lipsit de stil/e tot poet, dar… fãrã gânduri!”…

Indignat de campania mizerabilã orchestratã de nontalente literare, care, erijându-se în descendenþi avizaþi ai Gânditorului de la Hamangia, nedepãºind, însã, „logica” acestuia de „bolovan”, încercau sã minimalizeze contribuþia unor valori autentice ale neamului românesc la dezvoltarea literaturii naþionale, pentru a clama, în oficine literare avide de scandal, inactualitatea inegalabilului Eminescu, epigramistul Silvestru Voinescu le replicã vehement prin „Precizare”: „Eminescu, far prin noapte/care lumineazã mile,/este contestat, se pare,/de vreo câteva feºtile. //Eminescu, Carpatinul,/trece falnic prin decenii,/dar îl mârâie apatic/unii ce se dau vedenii”, evident, din tagma „poeþilor”, pe care epigramistul – apelând la un moment istoric contemporan – o vrea „rãritã”… În „Erbicid”, „prefaþând” epigrama, noteazã, in extenso, momentul declanºãrii inspiraþiei sale: „În zilele de 12 ºi 13 ianuarie 1999, când Süleyman Demirel, preºedintele Turciei, se afla la

Sinaia, la Radio România se fãcea reclamã unui erbicid, care se termina astfel: «ªi-i omoarã pe scaieþi,/ca ªtefan pe turcaleþi»”, epigramistul continuând, în acelaºi registru: „Dacã erbicidul acesta/ne scapã de toþi scaieþii,/sã-l dea ºi Guvernul nostru/sã mai rãreascã poeþii…”. Atacul împotriva poeþilor de duzinã continuã în „Apostrofare”: „Cum crezi tu cã poezia-þi/o sã dãinuie prin ani,/când vorbeºti limba românã/cum vorbeau pânã-n romani?”. Simþinduse, în viaþa literarã zonalã, în elementul sãu, Silvestru Voinescu „apostrofeazã” „Un caz aparte”: „L-am cunoscut pe Gicã Topârceanu într-o toamnã/violonist dotat de Dumnezeu./Dar dacã îl diviniza pe tatãl sãu,/o înjura pe toate gamele pe-o doamnã”, fiind de notorietate publicã aversiunea pe care acest pitoresc personaj o manifesta pentru Victoria Iuga. Spectrul politic invadat de politicieni deloc agreaþi de epigramist îi oferã posibilitatea de a þinti direct pe cei implicaþi în agresiva politicã de tranziþie româneascã: „Ciuma-ra a bântuit/de mai multe ori prin þarã./Asta, sigur, în trecut./Dar acum bântuie iarã” [„Ciuma-ra”], cu referire

începutul secolului al XX-lea ºi la crearea unor tipuri care, prin forþa lor de viaþã, nu au egal în literatura românã. Pentru a realiza efecte comice surprinzãtoare, Caragiale foloseºte diverse procedee (comic de situaþie, de caracter, de limbaj, numele proprii ale personajelor etc.). Caragiale este unul dintre creatorii care îºi menþin permanenþa în posteritate. Prin opera lui diversificatã, el existã ºi în paginile cãrþii de criticã ºi istorie literarã, ,,Stilul marilor scriitori români ai secolului al XIX-lea”. Lucrarea, scrisã de mine ºi de mama mea, Maria Grecu, a fost publicatã chiar în 2010 ºi prezintã o serie de contribuþii referitoare la limba unor scriitori români ai veacului al XIX-lea sau la formarea unora dintre sectoarele importante ale vocabularului limbii române ºi câteva probleme de ordin stilistic, specifice creaþiilor din vremea marilor clasici. Prof. drd. Elena-Alina GRECU la politica fiscalã a politicianului þãrãnist Mircea Ciumara; colegul sãu de guvern, premierul Victor Ciorbea, e supus indirect aceloraºi sãgeþi „înveninate” cu umor: „La alegeri ºi chiar dupã,/am crezut cã-i Ciorbea – ciorbã,/dar nu mai încape vorbã:/amãrâtul nu-i nici… supã!” [„Eroare”], ori în „Geneticã”: „Noi ne tragem din pãrinþii/care ne-au adus pe lume./Numai dom Ciorbea se trage/dintr-o oalã cu legume…”. Parlamentarii fideli propriei lor cauze materiale sunt înfieraþi inteligent de epigramist: „Sãracii parlamentari/vor sã se pensioneze/ºi îºi rotunjesc procentul,/sã le-ajungã de proteze” [„Mãsuri preventive”]. Registrul ironic se extinde asupra unor tare comportamentale erotice: „Dacã lui Lot nu-i plãceau/vinurileameþitoare,/fiicele lui rãmâneau /ca viþa neroditoare” [„Biblicã”], dar ºi asupra propriei persoane: „Cât am fost elev, sã ºtiþi,/dragi bunici ºi dragi pãrinþi,/cel mai tare ºi mai tare/mi-a plãcut… vacanþa mare!” [„Confesiune”], autoironie neconfirmatã, însã, de un „destin asumat” cu extremã responsabilitate… Grigore CONSTANTINESCU (va urma)

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

Poeme

Parahodul* (În memoria marelui istoric Nicolae lorga) ªi mergea cu Parahodul Înþeleptul Neculai Ca sã mântuie norodul Dintr-o margine de plai. Prutul, fremãta-n verbine Tânguirile din Bãlþi, Tulburat de oriºicine Tot venea din alte pãrþi.

Gheorghe Pãun

Salutare râu nãvalnic! Brâu de patimi, salutare! Noi avem un crez mai falnic ªi un Nistru pân’ la mare... Vom veni cu Parahodul ªi resursele umane Sã dãm mâna cu norodul Din arenele romane... * Parahodul este numele unui vapor care circula pe Nistru în vremea lui Nicolae lorga

Flori de neuitare Se aprinde cerul neamului roman, Râuri de speranþe se ascund în hãu, Deznãdejdea noastrã strânge, an de an, Flori de neuitare, pentru Chiºinãu. Ninge ºi iar ninge, vârtejind în gol, Lacrimi de iubire pentru zile triste, Lupii dau târcoale, sfâºie-n ocol, Oile pierdute printre acatiste... Unde eºti UNIRE, Sfântã ºi-nþeleaptã, Golgotã de vise, rai de suferinþi, Dunãre de doruri, limpede ºi dreaptã, Unde este plaiul marilor pãrinþi? Se aprinde cerul neamului roman, Râuri de speranþe se ascund în hãu, Deznãdejdea noastrã strânge, an de an, Flori de neuitare, pentru Chiºinãu.

Certitudine 1.

2.

ARGEªUL

● săgetătorul

Ignoranþa ºi furtuna Nedreptãþii ne mãnâncã Cã ne leagã cu minciuna Neadeveritã încã... Trãenicã o sã zicã Cã e zmeu, nu rândunicã, C-a zburat cum zboarã flota ªi nu-l doare redingota...

3.

Pe Roberta, vasãzicã, Nici Codruþa n-o ridicã, Fiindcã e, spre cinstea ei, Partizanã de idei...

4.

Altã datã Trãenicã Zgâria ca o pisicã, De când papã lângã Boc, Nu-l mai zgârie... deloc.

5.

Se fãleºte doamna Woº Ca ºi Leana lui Cocoº ªi de multe ori viseazã Cã la coadã e mai breazã...

6.

Tanti Leny poartã-n mâini Frunze de tocat la câini Fiindcã brendul Triumfal La sloveni e... semn poºtal. Gheorghe Ion PÃUN

1 februarie 2011

Mãrturisiri cu of

Laurenţiu Ulici - partea pierdută Indicibilã durerea când trebuie sã-þi aduni memoria pentru a „învia” personalitatea binefãcãtorului tãu. Indicibilã durerea cãutând a gândi CUM au murit unii binefãcãtori ai tãi. Indicibilã durerea pentru cã în asemenea cazuri lucreazã Absurdul, Indicibilul ºi Absurdul mânã în mânã. Sã te omoare fumigãtura întoarsã a unei sobe, sã te omoare un palpit mai deosebit al cordului sau, ºi mai netrebnicios, un vierme dintr-o parte anume a corpului e o întregire a Absurdului pânã la limita de a urla: Pentru ce, Dumnezeule, pentru ce? Pentru cã!... ªi pentru cã de fiecare datã, adicã la fiecare pierdere a cãldurii primite din partea AstruluiOm, mi-am cuantificat porþia propriei mele pieiri. Cãci dintr-un summus de pieiri se naºte însãºi Mama noastrã Pieire - Moartea la timpul hãrãzit al fiecãruia. În îndelung pritocita mea carte „La moartea poeþilor” sunt prezenþi ºi doi nepoeþi - ilustrissime personalitãþi ale literaturii române: Laurenþiu Ulici ºi Adrian Marino. Ei nu au fost poeþi în fapt (critica ºi exegeza în materie le-a fost înalta menire), dar au fost mai mult decât poeþi în Spiritul lor ales, în simþirea de aproapele prea împãtimitei scriitorimi române. Singuri, indicibili de singuri, ei poate cã doar s-au retras dintre noi, dar s-au retras ca învingãtori, ei au fost pe creasta unui Adevãr al Luptei ºi doar pe ei putea sã-i rãpunã absurdul fumigãturii unei banale sobe (în cazul Ulici) ºi-o „resemnare” a sorþii (în cazul Marino). Laurenþiu Ulici ºi Adrian Marino - doi stâlpi ai erudiþiei, douã apicalitãþi ale obºtii scriitoriceºti, obºte la uºa cãreia umilul subsemnat al acestor rânduri sunt þintuit (pânã) ºi azi Anul Domnului 2010 pe dinafarã. Pentru ca, într-un alfa contrario postum, atât Laurenþiu Ulici, cât ºi Adrian Marino neºovãind sã mã prezinte spectrului public. ªi asta acum 20 de ani.

Laurenþiu Ulici

Pentru ca azi sã nu ezite a-mi ieºi în cale restauratorii timpurilor de inchiziþie proletaristã. Tovarãºii scriitori care ºi azi fac aceeaºi „rezistenþã” de pânã-n ‘89. Tovarãºii scriitori care nu ezitã sã producã imposturã literarã sub acoperirea estetismelor personale ºi-a unui universitarism agresiv de esenþã cumetristicã. Cum ºi în arealul noilor aºezãri intercontinentale între politic ºi religii, totul este o sfântã cumetrie. Iar în Arte cumetria îºi face jocul pe bãtãtura unui intelectualism de toatã greaþa. Astfel, Ars Poetica rãmâne undeva în totalã bejenie ca un însemn baroc al vremurilor vetuste. Futilul va triumfa în Paradisuri fiscalohedoniste. Dar asta e o parte a poveºtii din „La moartea poeþilor”. ...Iar în afara acestei poveºti în care ficþiunea, ca o hienã, roade în putreziciunea realitãþii mã cuprinde nostalgia gândului surd: am cunoscut doi Oameni care n-au ezitat sã-mi spunã, Da!, ºi nu numai, Da!, ci Da! Zis ºi fãcut: Laurenþiu Ulici mã publicã în „Luceafãrul” ‘91 într-un moment de cumpãnã grea a scrisului meu; Adrian Marino impune tot în ‘91 o cronicã la „Gustul ierburilor” din ‘88 în ziarul central al P.N.Þ.-ului, „Dreptatea”. În ‘88 Adrian Marino scrie „Mitul premiului Nobel” o cronicã de solidarizare cu ideile, criteriile ºi

modurile de valorizare în universalitatea instituþiilor de premiere, pe care Laurenþiu Ulici le (re)aºazã prin cele douã volume „Nobel contra Nobel”. Scrie Adrian Marino în încheierea articolului sãu: „...Lucrarea ar merita o bunã difuzare externã. Atenþie deci, încã o datã, la relaþii, publicitate, diplomaþie etc. Cãci acesta este în realitate - vrem nu vrem - premiul Nobel...”. Asta în 1988. Pentru cã astãzi, 2010, atât Nobelul Nobel, cât ºi (mai ales) „nobelurile” de România sã se joace în aceiaºi parametri ai deplorabilitãþilor de interese meschine, de conjuncturã, selecþiile prin criteriul de valoare literarã ºi valoare moralã fiind verba volant. Dar în afara Nobelurilor sale, Laurenþiu Ulici poseda simþul discret al dragostei faþã de cel chemat a porni de la Mic. Îl fixa ca din eter ºi mai ales nu-l uita. Nu mã voi putea gândi la acest mare Om decât cu lacrimi în ochi ºi cu pioºenia recunoºtinþei de veci. În 6 martie 1991 mi-a publicat în „Luceafãrul”, pe care îl conducea, povestirea „Strãinul”. Mi-a publicat-o pe neve, cum s-ar spune, adicã pe încredere, fãrã sã o

citeascã. Pe încredere pentru cã mã ºtia încã de demult. Poate din „Luceafãrul” lui Bãnulescu, unde în ‘69 mi se publicase „Moartea puiului de ºarpe”. Poate din cele 3 antologii de poezie în care-am fost integrat la „Albatros” sau din volumul integral de la „Litera” din ‘88, „Gustul ierburilor”. Pe unde umblasem - mi-a spus - de nu m-a gãsit pentru a fi cuprins în volumele sale critice de „Prima Verba”... Cu povestirea „Strãinul” este ºi aici o altã povestire care îºi are „istoria” sa. De fapt aceastã povestire trebuia sã aparã în primul

Adrian Marino

● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● n Astãzi, 1 februarie, la ora 17,30, la Casa de Culturã a Studenþilor din Piteºti, în cadrul programului „Tineri în România”, va avea loc dezbaterea „În lumea lui Caragiale”. n Joi, 3 februarie, la ora 17,30, la Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Golescu”, în cadrul Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu”, va citi epigrame scriitorul Constantin Pãun. (Allora ALBULESCU -ªERP)

Ion Popescu-Sireteanu îşi lansează trei cărţi Joi, 3 februarie, la ora 14,00, în Sala Simpozion a Centrului Cultural Piteºti, are loc o lansare nu de carte, ci de... cãrþi. Profesorul ºi scriitorul Ion Popescu-Sireteanu îºi lanseazã nu mai puþin de trei cãrþi: În moara mea (poeme ºi pamflete) (Editura Tiparg), La porþile norocului (Editura Panfilius) ºi Oameni ºi întâmplãri din satul meu (poeme, Editura Dosoftei), toate apãrute la sfârºitul anului 2010. Actorul Puiu Mãrgescu va recita din poemele protagonistului. Organizatori: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Piteºti, ºi Centrul Cultural Piteºti. (A. OPRIªAN)

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului In memoriam

Mihail Lungeanu (13 decembrie 1880, Rucãr, Muscel – 21 ianuarie 1966, Bucureºti) Prozator ºi publicist. Publicã în „Revista ºcolarilor”, în „Avântul” ºi „Satul” (Ploieºti), la „Floare albastrã” ºi „Evenimentul literar” (Iaºi). Ca redactor al revistei „România ilustratã”, semneazã schiþa „Brezaia”, apreciatã de George NOTÃ Recent, la Editura „Argeº Press” din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)”, dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii - la secretariatul cotidianului „Argeºul”. În afarã de condeierii decedaþi, dicþionarul cuprinde urmãtorii scriitori, publiciºti ºi folcloriºti în viaþã: Adameºteanu Gabriela M.; Albulescu George Titus; Albulescu Synthia G.T.; Albulescu-ªerp Allora M.; Alexandrescu Costin; Alexe Elvira Renata; Anada Alecu; Andrei Mariana; Angelescu Paula

Coºbuc. Din 1901, colaboreazã la revistele „Sãmãnãtorul”, „Viaþa literarã”, „Albina”, „Convorbiri literare”, „Sburãtorul” º.a. Schiþele, nuvelele ºi povestirile lui Mihail Lungeanu au apãrut în volumele: „Icoane din popor” (1910); „Din umbra satelor, povestiri ºi icoane” (1913), „Însãilãri” (1914), Premiul Academiei Române (1914), „Zile senine, icoane de la þarã”, (1914); „În sãrbãtori”, Premiul Academiei Române (1920), „Comoara lui Prâslea”, „Poveºti” ºi „Fãpturi nãstimiri”, al

Liliana; Angelescu Adrian Gh.; Anghel Dumitru Th.; Anghel Zãvãlaº Gabriela; Argatu-Calinic Constantin H.; Arsene-Onu Cristina Denisa; Baciu Cornelia; Baciu Emilian N.; Baciu George; Badiu Nicolae; Barangã Ilie; Barbu Anca ªtefania; Barbu Gheorghe; Barbu Nicolae N.; Barbu Sandu N.; Baros Aurel Maria; Bãdescu Horia; Bãdescu Laura Eveline; Bãlãceanu Nicolae I.; Bãlãceanu-Stolnici Constantin; Bãnicã Gheorghe; Bãnicã Lavinia Magdalena; Bãnicã Marian; Bârsilã Mircea; Bica Ion; Brãslaºu Mihai; Brânzea Nicolae I.; Bria Vasile; Brichiuº Alexandru; Burete Sorin; Cârstoiu Constantin Gh.; Chiriþã Georgeta Dãnuþa; Chirtoacã Maria; Chiþa Gh.; Ciobanu Marian; Cioflan Teodor

treilea premiu al Academiei (1936), fiind apreciat ca „scriitor autentic al þãrãnimii”.

Constantin-Tică Sorescu/ Trifan Constantin Sorescu (12 decembrie 1930, Dobrogostea, Argeº – 4 iulie 2008, Bascov, Argeº) Interpret ºi culegãtor de folclor, memorialist, inspector cultural, metodist principal, dirijor, regizor, textier, membru al I.O.V. Austria, al

Dorel; Ciornei Ileana Silvia, Ciuculescu Traian; Ciulbea Gh.; Clonþea Doina; Clonþea Procopie; Comãnoiu Maria; Coniþa Lena; Constantinescu Amalia; Constantinescu Cornel; Constantinescu Grigore; Constantinescu Eugenia; Constantin Dulcan Dumitru; Corbeanu Aurelia; Costache-Bacinschi Lucian; Crãciuneanu Viorel; Crãciun Mircea; Cristescu-Muºãteºti Ionel; Cristocea Spiridon; Cucu Gheorghiþa; Diaconescu El. Elisabeta Zoica; Diaconescu Mihail; Diaconescu Nicolae A.; Diaconu Tudor; Diaconu Virgil Gh.; Dianu Viorel Al.; Dincã Ion; Dobre Gh.; Dobrin Mariana; Doman Dumitru Augustin; Dominte Constantin; Dragomir Leonid C.; Dumitraºcu

Jean; Dumitrescu Georgeta; Dumitru Ion M.; Dumitru Ion D., Dumitru-Afrimescu ªtefan; Dumitru Valeriu; Ene Marin Radu; Enescu Corneliu; Epure Mihai; Everac Paul; Ezechil Emilia Liliana; Fãlcescu Vasile R.; Filimon Marcel Mihai; Focºa Ion G.; Frangulea Gh.; Gava Radu; Gãitãnaru Mihaela; Gãitãnaru ªtefan; Gãrduº Nazica; Gãrduº Traian; Georgescu Gabriela Nicoleta; Georgescu Miron; Gherghescu Chesarie; Ghilencea Vasile I.; Ghiþescu Mihail S.; Ghiþescu Vasile; Ghibescu George; Gârbea Gh.; Golescu Mihai; Grigore Magda; Guliman Constantin; Hireu Ion; Ieremia Dodu Iudita H.; Iftene Popa Maria; Iliescu Miron; Ilie-Cãlineºti Vasile; Ioana Nicolae; Ionescu Costel C.;

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


9

ARGEªUL

● săgetătorul

1 februarie 2011

a destinului meu (ºi singurul numãr) al noii reviste postrevoluþionare „Solstiþiu”. O revistã a celor cenzuraþi de pânã-n ‘90, opozantã revistei „Argeº”, revistã ce nici dupã ‘90 nu putea sã scape din ghearele „rezistenþilor” de pânã-n ‘90. (Aici sunt multe nuanþe de desluºit în privinþa fiecãrui redactor în parte!) „Solstiþiu” se dorea o revistã nãscutã din focul desacralizat al ‘89-ului adumbrit de furtul unei Revoluþii ce ar fi fost sã fie. La Piteºti nici atât. Se prefigura un colectiv redacþional din care fãceam parte ºi eu (prezenþã pe care colegul Sibi o omite deliberat). Iar potrivnicia „colegialã” (!) a poetului M.B. care prin nesaþiu-i veºnic se erija deja în ºef a fãcut ca povestirea „Strãinul” sã fie respinsã de la publicare - semn „demn” al democraþiei ce avea sã se instaureze în literatura românã. Aºadar, întâlnirea de peste un an cu Laurenþiu Ulici am considerat-o ºi o consider, pentru toatã viaþa, un Semn al lui Dumnezeu. Laurenþiu Ulici îmi îndepãrta umbra de deasupra destinului meu, umbrã pe care eu, ca întotdeauna, o sfidam. Laurenþiu Ulici, precum ºi mult regretata mea prim-editoare Gabriela Negreanu îmi vedeau umbra, o ºtiau ca fiind umbra însingurãrii dãunãtoare de moarte poeticã. Însãºi sinuciderea talentatei poete ºi eseiste avea sã dovedeascã, dupã numai câþiva ani, cã suntem urmãriþi de umbre malefice pe care poeþii nu le vãd. ªi nu avea sã fie unicul caz, nici înainte ºi nici înapoi. A doua oarã m-am întâlnit cu Laurenþiu Ulici la Ministerul Culturii în ‘92 când

Valentin Predescu

mi-a semnat reînnoirea atestatului de editor (la Editura „Katharsis”), absolvindu-mã de întrebãrile lui Zigu Ornea referitoare la cât de bine pregãtit poþi fi într-o asemenea profesie falimentarã (pentru unii) la acea vreme. ªi încã o datã ne-am mai întâlnit ºi, din nefericire, pentru ultima oarã, în curtea Cazinoului din Victoriei 33 unde îºi avea adãpost „Luceafãrul” sãu, când a aflat cã sunt tot de dreapta, dreapta însemnând ºi Alianþa Civicã, alianþã spulberatã de colegul sãu de la conducerea de mai târziu ºi pânã azi a Uniunii Scriitorilor. Era sincer bucuros de prezenþa mea ca „angajat” politic, fãrã de vreo simbrie, posturã dezavuatã cu ipocrizie de o parte a scriitorimii care îºi fãcea o virtute din apolitism. (Nici azi nu e mai altfel.) În textul „denigrator” ºi „insalubru” tras în ºpalt la revista „Argeº”, august 2009, apãrut în „Sãgetãtorul” ziarului „Argeºul”, text nãscut ca ripostã în faþa ticãloºiei prin care s-a lucrat la „nelegitimarea” mea ca scriitor, text nu doar cenzurat de o revistã, ci mai mult decât atât - interzis de cãtre cãtre ºeful Filialei Piteºti prin

F.N.A.F.R., al Asociaþiei Oamenilor de Artã din Instituþiile Teatrale ºi Muzicale din România etc. Volume reprezentative: „Cânt de dragul þãrii mele”, culegere de folclor poetic ºi muzical, 1978; „Cântecele mele, salbã de mãrgele”, 2002; „Romanþa amintirilor”, evocãri, 2005, ediþia a II-a revizuitã, 2007.

Sanda Movilă (15 decembrie 1900, satul Cerbu, com. Albota, Argeº – 13 sept. 1970, Bucureºti) Licenþiatã în filologie modernã, specialitatea francezã. Funcþionarã la Ministerul Ionescu Nicolae; Ioniþã Marin; Istrãtescu Steluþa; Lamba Corneliu; Laurian Gim; Leonãchescu Nicolae; Licã-Maºala Maria; Licã-Vulpeºti Ion M.; Manolache Marin St.; Manoliu Daniela; Martinescu Virgiliu; Mazilu Cezar Marian I.; Mãlãncioiu Ileana; Mãndescu Dragoº; Mãrãºescu Amalia Georgiana; Mãrchidan Alexandru; Mãruþa Vasile; Mândruþã Constantin; Mecu Nicolae; Meleºteu Cristian M.; Meleºteu Mircea; Miclãuº George; Mirodan Alexandru; Mitulescu Moise; Mocanu Florenþ; Mocanu Marin Z.; Mustãþea Alexandrina; Nãstase Ion; Neagoe Victor; Negoi Bogdan I.; Negoi Ion C.; Negreanu Ioana; Nichifor Curchi Valentina; Nicolaescu Irina Theodora; Nicolaescu Sergiu I.; Nicolescu

adresã motivatã ºi semnatã (inclusiv în numele preºedintelui U.S.), scriam: „...Dacã mai trãia acest adevãrat Om cu O mare (Laurenþiu Ulici, n.m.) nu mã mai indezira pe mine niciun..., niciun... Râdeam eu de ei ºi, poate, vorba lui Danilov, cândva aveau sã-mi lege ºireturile...” Ca ºi alþi importanþi scriitori bine-veniþi în calea destinului meu (nu numai poetic!), bine-veniþi la ceas de mare trebuinþã, precum Gheorghe Tomozei, Mircea Ciobanu, Gabriela Negreanu, Florin Mugur, Cezar Ivãnescu de la început ºi pânã-n sfârºitu-i din 2008, LAURENÞIU ULICI a fost pentru mine, mai înainte de toate, Omul cu simþire paternã, vorbitor din privire, vãzând prin tine Miezul celui care trebuie sã fie. ªi, mai mult decât atât, al celui pentru care trebuie sã facã ceva. Iar tu, cel trãitor, rãmâi un însângerat al morþilor celor care þi-au tangenþiat Viaþa nesperat de benefic. De nemaitrãirea celor pe care i-am cunoscut pe înaltele lor trepte de spiritualitate rãmâi înlemnit. Chiar un duºman dacã îþi moare, tu rãmâi un împuþinat, metafizic înfrigurat ºi însingurat. Iar când îþi moare un binefãcãtor devii tu însuþi „colegul” lui de neexistenþã, de nefiinþã, în chip spiritual. Un timp te duci cu EL pe partea cealaltã, îl aºezi în Purgatoriu, dupã care, ajuns la Luminã, te urci pe Cântarul Vieþii ºi simþi cã numai Sufletul mai are greutate. În rest, eºti un Nimic. Nimicul care mai trãieºte. Valentin PREDESCU Text preluat din volumul „Laurenþiu Ulici – 10 ani de posteritate”, Editura „Limes”, 2010, coordonator Echim Vancea

Învãþãmântului Public, la Editura „Casa ªcoalelor” (1921-1949). Frecventeazã Cenaclul lovinescian de la „Sburãtorul” ºi debuteazã cu versuri. Poetã, prozatoare. Volume: „Crinii roºii” (1925); „Cãlãtorii” (1946); „Fruct nou” (1948); „Versuri” (1966, prefaþã D. Micu) - o selecþie a creaþiilor poetice. Proza Sandei Movilã cuprinde câteva romane ºi nuvele: „Desfiguraþii” (1935); „Nãlucile” (1945) - nuvele, romanul „Marele ospãþ” (1947); „Pe cãile Argeºului” (1950); „O varã la ªipotul fântânilor” (1957) - „romane din viaþa satului, reportaje pitoreºti” (Al. Piru).

Andrei; Nicolescu Gh.; Novac Elisaveta; Novac Vasile; Oancea Dorin; Onofre Cristina; Onofrei Margareta M.; Onu Constantin A.; Oprea Nicolae I.; Oprea Radu; Oproiu Adrian; Pantezicã Nicolae Gh.; Paraschiv Florin; Pãtraºcu Viorel; Pãun Constantin; Pãun Gh.; Pãun Gh. I.; Pârvan Gabriel Octavian; Pârvan Luiza Petre; Pecie Ion; Penciu Gh.; Petre Florea, Petrescu Nicolae M.; Petrescu Zina; Petriºor Nicolae Florentin; Piele Gh. N.; Pistol Petru; Popa Iulia Gabriela; Popa Nicoleta F.; Popa Petre N.; Popescu Andrei; Popescu Denisa; Popescu Ger Gh.; Popescu Ion I.; Popescu Ion; PopescuSireteanu Ion; Popescu Silvia; Popovici Vavila; Predescu Valentin; Prelipceanu Nicolae; Prodan

Lector

O carte interesantă Am citit o carte interesantã, lãudatã de Eliade ªtefãnescu, fizician, cercetãtor ºtiinþific, care evidenþia intuiþia fundamentalã în orice act creator, descriind fenomene paranormale extrem de interesante într-un cadru esoteric subtil. Cartea se intituleazã „Omul, acest Dumnezeu” ºi este scrisã de Valentina Nichifor, pe care o ºtiam, înainte de 1990, artistã plasticã, pictoriþã de mare talent. Cartea la care facem referire ºi pe care o catalog��m drept aparte este apreciatã de Editura „Ars Docendi”, unde a apãrut, care aparþine Universitãþii din Bucureºti, o editurã cu profil academic ºi cultural, recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice din învãþãmântul superior. Lucrarea are un caracter special, cu referire la relaþia om – Dumnezeu, psihologia umanã, esoterism, selecþia universalã subtilã, dovedind intuiþie în actul creator, dorinþa înþelegerii pe baza adevãrurilor ºtiinþifice recunoscute. Autoarea încearcã sã incite cititorul sã gãseascã rãspunsuri la întrebãri primordiale. Dupã ce s-a remarcat cu volumele de poezii, Valentina Nichifor apare ca o gânditoare cu greutate, exprimând necesitatea de a evolua prin cunoaºtere, una dintre menirile condiþiei noastre umane. Fiindcã am amintit despre poeziile sale, nu pot sã uit ultima sa carte, „Ferestre spre cer”, apãrutã cu ceva timp în urmã, la Editura „Zodia Fecioarei”, tipãritã la SC „TipNaste”, despre care profesorul ºi competentul critic literar Mircea Bârsilã scria cã are poezii izbutite, scrise în stilul poeziei directe, cu o rapidã ºi surprinzãtoare succesiune a cuvintelor ºi a imaginilor, lãsând impresia unei frumoase ºi fugitive alianþe între imaginaþie ºi spiritul de observaþie. Dieter Schlesak scria cã poeziile Valentinei Nichifor Valentinei Nichifor sunt în afara literaturii uzuale, unire fericitã prin cuvânt, corp ºi spirit. Opera Valentinei Nichifor meritã mai multã atenþie, fiind importantã nu numai în contextul literaturii locale, ci, iatã, ºi la nivel naþional. Prof. Liviu MARTINESCU

Silviu Constantinescu (22.12.1920, Brezoi, Vâlcea – 2007, Coºeºti, Argeº) Cadru didactic, gradul I – Coºeºti-Argeº (din 1983 pânã la pensionare), publicist ºi lingvist. Volume reprezentative: „Culegere de texte literare pentru analizele gramaticale” (în colaborare, 1970), „Mic dicþionar de cuvinte perechi”, (1976), „Exerciþii de sintezã” (1977), „Sã ne verificãm cunoºtinþele de limba românã” (1982),” Analize gramaticale” (1985). Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA

Manole; Prunoiu Gavril; Pufu Gh.; Radu Ionuþ Gh.; Radu Ion; Rãdulescu Marin Gh.; Rizescu George; Robea Mihail M.; Romansecu Paula; Rotaru Dan; Rotaru Nicolae; Rujan Adriana; Ruse Lia N.; Rus Liliana El.; Sachelarie Mihail Octavian; Samoilã Constantin; Sava Dan ªerban; Sãmãrãscu Adrian M.; Secarã Valentina; Sibiceanu Aurel; Siliºteanu Florian; Simeanu Adrian; Soare Gh.; Soare Hadrian Gh.; Soare Liliana; Sora Ilzi N.; Sorescu Magdalena; Sorescu Sofia, Sorescu Vasile; Stan Doru Gabriel; Stanciu Florian D.R.; Stancu Constantin; Stancu Ion; Stãnescu Alexandra; Stoica Marian/Mãrãºescu Marian I.; Stoicescu Puiu; Stremgel Gabriel; ªenilã-Vasiliu Marian; ªovu

George; ªtefan Ion C.; Tamaº Corneliu I.; Tãnãsescu Costin; Tãtãruº George; Tonoiu Vasile; Topolog Ion; Trâmbaciu ªtefan; Tucã Florian; Tudor Sevastian; Tudor Vasile; Tudosescu Ion; Þepelea Gabriel; Þibrian Constantin; Ulmeanu Traian; Ungureanu Cristina Violeta; Ungureanu Gh.; Ungureanu Octavian; Vãrãºcanu Constantin; Vâlceanu Maria M.; Velea Marin; Viºinescu Victor Gh.; Vlasie Cãlin H.; Voiculescu Constantin; Voiculescu Daniela Gabriela; Vonica Florenþa Eugenia; Zamfirescu Dan Mircea; Zarafu Gh.; Zãrnescu Crina Magdalena; Zãrnescu Narcis Stelian; Zãvoianu Florian; Zilieru Horia, Zinca Marius Iulian.

Poeme

Adânc pe adânc cheamă (I) la minus zece grade mi-a îngheþat îngerul în suflet ochiul lui ºi ochiul meu cresc unul din altul.

Alexandru Mãrchidan

Adânc pe adânc cheamă (II) brazii ies ca niºte gânduri tãioase din spinarea pãmântului þi-au amorþit mâinile ºi fruntea la fel ºi iarna asta pe care o þii strâns în braþe.

Adânc pe adânc cheamă (III) oameni despre care nu mai ºtiu nimic îmi cer câte ceva în vise unul o lampã altul un cuvânt în urma lor ianuarie îºi duce iarna la altar.

Stare de graţie Luizei oricând chipul tãu poate fi un bun început de poem aºa cum primãvara mugurii dau lumea de trei ori peste cap.

Peste aspidă şi vasilic cel mai scurt drum pânã acasã este cea mai simplã întâlnire dintre om ºi înger atunci când omul îºi rosteºte îngerul atunci când îngerul se dã de gol în om.

Aripile voastre argintate vor fi câteodatã noaptea ia forma unui stol de gânduri vânându-te în inima inimii câteodatã viaþa ia forma unui stol de nopþi din care nu se mai vãd pãrinþii surorile copilãria ea îºi iese uneori din matcã ºi inundã universul pânã la ultimul ochi. Alexandru MÃRCHIDAN

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

● săgetătorul

ARGEªUL 1 februarie 2011

,,Toată viaţa nu am făcut decât muzică” - convorbire cu Ilarion Ionescu-Galaþi ww Stimate ºi dragã maestre Ilarion Ionescu-Galaþi, la început a fost vioara! wwww Am înþeles, vreþi sã o luãm de la începuturi. Bine, începem cu studiul viorii. Tatãl meu, care era îndeajuns de în vârstã când m-am nãscut eu – ºi fac o parantezã, mai am ºi alþi fraþi din altã cãsãtorie a tatãlui, am un frate de 96 de ani, general de cavalerie în rezervã, din Armata Regalã; am mai avut un frate care s-a prãpãdit în 1970 ºi mai am o sorã, care a trãit în America, de 97 de ani. Noi suntem longevivi. Sper sã fiu ºi eu! ww Doamne ajutã! wwww Aºadar, tatãl meu a fost un mare amator de muzicã, la limita între profesionalism ºi amator. Cânta la vioarã, chitarã, pian, din voce. ªi ºi-a îndrumat toþi copiii cãtre culturã, cãtre muzicã, literaturã. Ei, pe mine m-a îndrumat cãtre muzicã pentru cã a descoperit el cã aveam, la vârstã fragedã, ureche muzicalã. ªi la vârsta de 3 ani mi-a fãcut, pe o Biblie mare, un portativ cu... bomboane puse pe cele cinci linii! Cine ghicea nota mânca bomboana! De la bomboane a trecut la fructe, de la fructe la note de carton ºi în modul acesta am învãþat notele. La 5 ani fãrã ceva am început cu adevãrat studiul viorii... ww Ineditã metodã de predare... wwww Da, e foarte bunã metoda, pentru cã implicã o cointeresare permanentã a copilului. Începusem studiul, dar, din cauza rãzboiului, în 1943-1944, am plecat din Bucureºti din cauza bombardamentelor. Ne-am dus la Râul Sadului, undeva pe lângã Sibiu. Mama ºi-a mutat serviciul acolo ºi, sub îndrumarea tatãlui, am început vioara, iar mai apoi mi-a luat profesori. În 1949 s-a înfiinþat ªcoala de Muzicã ºi de aici începe adevãratul progres al vieþii mele muzicale, sã zic aºa. ªcolile de muzicã erau dupã metodele ruseºti, aºa era atunci. ww Dar erau bune? wwww Erau extraordinar de bune! Nu uitaþi cã-n Rusia, la Marea ªcoalã Gnesina din Moscova, copiii talentaþi aveau fiecare pedagog. Nu cânta unul la vioarã fãrã pedagog de faþã. ªi, ca sã nu cânte greºit, în cele douã ore cât se studia la vioarã, fiecare elev avea pedagogul alãturi. În afara ºcolii. Metode foarte bune, ruºii au o tradiþie nemaipomenitã. De altfel, ruºii exceleazã nu doar la instrumentele de coardã, ci ºi la pian, fãrã a mai vorbi de balet... Revenind în 1949. Aveam la ªcoala de Muzicã materii ce nu se mai fac astãzi, ceea ce e un lucru rãu. Fãceam folclor, doi ani, nu se mai face, am fãcut istoria instrumentelor, nu se mai face, aveam pian ca auxiliar; toþi copiii trebuiau sã facã pianul pentru dezvoltarea urechii, erau caligrafie muzicalã, orchestrã, muzicã de camerã. Acestea se mai fac ºi în zilele noastre, dar în ºcolile de muzicã foarte puþin. Aºa se face cã atunci când am intrat la Conservator am intrat la nivel de concertist. Pe de altã parte, era o grijã a statului român ºi a Ministerului Culturii pentru copiii talentaþi deosebitã, sã-i trimitã la studii. ªi unde sã-i trimitã în anii aceia?! Îi trimitea la ruºi. Sã nu uitãm cã Tiberiu Olah, maestrul Vintilã de la Iaºi, Alfred Mendelon, Anatol Vieru ºi mulþi alþii au studiat în URSS. ªcoala extraordinarã! Ce profesori erau acolo? Oistrach, Haciaturian,

ªostakovici º.a. Sigur, sentimentele pe care le avem noi pentru ruºi sunt unele ce au rãsãrit în urma rãzboiului. Istoria a fost cum a fost, dar sã nu uitãm cã au o ºcoalã de muzicã extraordinarã... ww ªi o culturã, în general... wwww Da, ºi sunt niºte oameni! De câte ori am dirijat ºi la Leningrad, actualul Sankt Petersburg, ºi la Moscova, ºi la Minsk º.a.m.d. am fost extrem de încântat. ªi încã ceva. Au o viziune asupra muncii ºi asupra muzicii deosebitã, un respect extraordinar. Când vorbesc de muzicã stau cu coloana vertebralã dreaptã. De exemplu, marele violonist Pikaisen, când vorbeºte de profesorul David Oistrach, se ridicã în picioare. Acolo am avut multe colaborãri. Am cântat ºi cu Igor Oenstach ºi cu mulþi soliºti ruºi, care mai de care mai bun. În fine... Dupã ce am terminat ªcoala de Muzicã, în 1952 a fost la noi un mare Festival Mondial al Tineretului ºi Studenþilor, un fel de întrecere între þãrile socialiste. Iar ªcoala de Muzicã din Bucureºti a participat la un cantonament de trei luni pentru acest festival, cu o orchestrã enormã. Erau 16 la vioara I, 8 contrabaºi... Dirijor, maestrul Emanoil Iordãnescu, Dumnezeu sã-l ierte. ªi am cântat ,,Ciobãnaºul” ºi ,,Olteneasca” de Paul Constantinescu cu acompaniamente. Cu Avi Abramovici am fãcut „Rondo capricioso“. Am fãcut, printre altele, ºi Uvertura ,,Maeºtrii cântãreþi din Nurenberg” de Wagner. Toatã orchestra cânta pe dinafarã, fãrã pupitre! Se studiase 3 luni! ªi acum le ºtiu, notã cu notã. Viaþa din cantonament era foarte durã, dar plãcutã, repetiþii dimineaþa, la prânz ºi seara. Era o foamete atunci în Bucureºti, dar noi aveam de toate – roºii, prãjituri, ciocolatã. Ca pe niºte boieri ne-au tratat. Abia dupã acest eveniment am intrat la Conservator, la vioarã. Am obþinut premii, sunt în CV. ww Da, CV-ul dumneavoastrã e realmente impresionant. Cum aþi ajuns dirijor? wwww La vârsta de 6 ani m-a dus tata la Operã, unde am vãzut o operã ce nu se mai joacã azi, sau prea puþin, pentru copii, Capra cu trei iezi. Cred cã este compusã de Alexandru Zirra. Foarte atractiv - ursul era îmbrãcat în urs, lupul - lup, iezii, costumaþi ca la carte, mi-au rãmas în memorie. Cine dirija? Marele dirijor de operã Jean Bobescu, din familia Bobescu, neam de talentaþi din Craiova. Eu am fost prieten ºi am discuri cu Lola Bobescu, marea violonistã, cu Constantin Bobescu. Acesta a cântat cu Enescu în cvartet celebru. Enescu vioara I, Constantin Bobescu vioara II, Alexandru Rãdulescu - violã ºi Teodor Lupu la violoncel. Mi-au fost profesori ºi Constantin Bobescu, ºi Alexandru Rãdulescu, ºi Bobescu. În afarã de Enescu. Pe Enescu l-am vãzut o singurã datã, tot la 6 ani. ªi-i zic lui tata, la Operã, aveam ºi eu 3 ani de muzicã, nu eram inocent: ,,Tatã, eu asta vreau sã fac!” Mi-a intrat dirijatul în suflet. ªi nu mi-a ieºit pânã în ziua de azi! Aºadar, la vârsta de 6 ani am început eu sã ascult la patefon muzicã de operã, uverturi. Eu dãdeam din mânã, fãceam pe dirijorul, cum vãzusem la Operã. Când am intrat la ªcoala de Muzicã, Elenescu a observat cã am atracþie cãtre

chestia asta. El mi-a pus bãþul în mânã ºi a început sã mã înveþe. 13 ani aveam. Am fãcut cu el, ºi cu Mircea Basarab. Am luat bursele de la Paris, le ºtiþi. La prima, Voicu a intervenit, îi sunt recunoscãtor toatã viaþa, m-a iubit foarte mult, ºi eu l-am iubit. A fost ºi naºul meu de cununie, ºi al lui Florin de botez. Iar Mãdãlin Voicu mi-a fost elev. Îl cam cafteam!!! Era puturos. Mi-a zis maestrul Voicu: ,,Mã, nu-l mai bate, e bãiatul meu!” I-am spus: ,,Dar, maestre, nu studiazã!”. ,,Lasã, bã, cã studiez eu ºi pentru el!” ww Vã întrerup. Cum era Ion Voicu? wwww A fost extraordinar de drãguþ, un om extraordinar, un suflet extraordinar, nu doar un mare artist. A fost iubit de toatã lumea. A fost de o modestie extraordinarã, de o sinceritate copleºitoare. ww Reveniþi, vã rog, la începuturile carierei de dirijor... wwww Dupã ce am terminat Conservatorul, cu tot felul de premii, am fãcut o carierã de 10 ani de violonist concertist. Am cântat în primã audiþie Concertul lui ªostakovici în România. S-a imprimat discul. La Paris, din 1965, am studiat 3 ani la Ecole Superior de Musique, cu dirijorii Pierre Dervaux ºi Charles Munch, licenþa, în 1968, cu premiul I. Apoi, în 1970, am fãcut un an în America. ªi am fãcut cu marele Leopold Stokowsky la New York ºi cu Eugen Ormandi la

ww Eraþi în concurenþã cu Filarmonica ,,G. Enescu”... wwww Da, concurenþã cu Enescu. Cu Concertul de Paul Constantinescu ºi cu Concertul de coarde de Ion Dumitrescu am luat premiul, peste filarmonicile din Bucureºti ºi Cluj. Studiam foarte mult cu orchestra. Erau ºi dirijorii. Baciu, care a creat marea orchestrã din Iaºi, a fost Bãlan, pentru care am o stimã deosebitã, la Bacãu. Din pãcate, n-am avut niciodatã salã de repetiþii ºi concerte la Braºov. O orchestrã ce are 130-140 de ani... ww La Piteºti, va fi gata un sediu propriu în 2014. wwww Sã vã ajute Dumnezeu! Asta a fost marea satisfacþie ce am avut-o cu orchestra din Braºov în turneele pe care le-am avut în Italia, în Spania, în Polonia, în Rusia, în Germania etc. Astãzi nu se mai fac. A doua satisfacþie e fiul meu. Care e propriul meu elev, unul dintre puþinii mei elevi. A început cu mine, sub îndrumarea mea, ºi a fãcut cariera pe care o are ºi cântã cum cântã. ww Nu v-aþi gândit sã facã pregãtire cu altcineva? wwww A fãcut la Conservator cu ªtefan Gheorghiu. ªi ªtefan Gheorghiu mi-a zis: ,,De ce nu faci tu cu el?’’ ww Mã gândeam cã aplicaþi modelul Ion Voicu-Mãdãlin... wwww Cum sã spun... Între timp, am avut contracte permanente în strãinãtate,

Curtesis Institute la Philadelphia. Încet-încet, am fãcut o oarecare carierã. Cã nu pot spune cã am fãcut carierã în timpul acela. Carierã însemna sã poþi sã dirijezi la Paris, Berlin de câteva ori pe an. Nu se putea. ww Era greu de plecat. wwww ªi greu de plecat, ºi greu de ajuns. ªi mai erau impresarii. De pildã, din America, marele Leopold Stokovsky, avea 90 de ani, m-a recomandat unui mare impresar, Arthur Jackson, cel care l-a adus pe Enescu în SUA. Ãla mi-a fãcut un contract de exclusivitate pe 10 ani. L-am adus în þarã. ªi mi l-au pierdut cei de la A.R.I.A. Asta e. Am dirijat mult în Elveþia, în Suedia, la Tokio de multe ori, în China, toatã Europa. Vreau sã vã spun cã douã satisfacþii mari am avut. Atunci când am putut sã fac din orchestra din Braºov câºtigãtoarea locului I, de fiecare datã, la concursurile de pe vremeia ai, „Cântarea României”, care nu erau concursuri politice, erau concursuri profesionale. Veneam cu orchestra la Bucureºti...

am fost ºi director, 25 de ani, al Filarmonicii din Instanbul. În Elveþia, la Vinteuil, am avut stagiune permanentã, în Suedia, la fel... cam plecat. ww O viaþã dedicatã muzicii! wwww Nu am fãcut altceva decât atât! Decât muzicã. Am ºi cântat, am devenit dirijor, am fost ºi profesor la Michigan State University, am fãcut cursuri de mãiestrie la Ohio, la Universitatea Kent. Am dirijat cu soliºti mari, ca E. Zuckermann, Ruggiero Ricci, cu Li Min Cian, Daniil Safran, cu Magda Tagliaferro, cu Igor Oistrach, cu Lazãr Bermann, cu bãiatul lui Lazãr Bermann, cu Lola Bobescu, cu Ion Voicu, cu Valentin Gheorghiu, cu Dan Grigore, cu Radu Aldulescu, cu Orlova, cu Radu Lupu... ww Existã un secret al succesului? wwww Sã fii pregãtit profesional. Sã convingi lumea de ceea ce faci. ªi ca dirijor trebuie sã convingi orchestra cã ai ce sã cauþi acolo, în faþa lor. Orchestra te miroase. Indiferent, dacã e orchestrã mai micã sau mai mare, imediat te miroase dacã stai bine în ºa. Exact ca un cãlãreþ. Dacã nu, te dã calul

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

jos. Fratele meu mi-a spus: calul în instinctul lui e sã te dea jos. Ca la rodeo. Fireºte, mai depinde ºi de caracter, sunt ºi ,,cai” cu nãrav. ww Dincolo de calitãþile profesionale, mai trebuie ceva? wwww Sunt enorm de multe lucruri care nu se învaþã în ºcoalã, trebuie sã þi le dea Dumnezeu. De aceea nu poate sã facã oricine meseria asta. ªi eu pot sã desenez o masã ºi un scaun, dar nu am ce sã fac cu ele, nu sunt pictor. ww Dvs. aveþi în faþã orchestra, în spate publicul... Trebuie sã ºi transmiþi. wwww Da, trebuie sã ai dublã transmisie. Astea sunt ºi lucruri care se ºi învaþã, dar sunt ºi lucruri cu care te naºti. Se învaþã teoria, se învaþã arta ca dirijat, dar existã foarte multe care nu se învaþã. ww V-am auzit la repetiþii spunând cã muzica nu se scrie! wwww Pãi, muzica nu e scrisã pe note! Muzica scrie pe note CE sã cânþi, dar nu CUM sã cânþi. Nu se poate scrie muzica pe note. Muzica e în suflet, muzica e în instinct, în ºtiinþa muzicii, în cap. ªi dacã poþi sã emiþi pe instrument sunete cu muzicã ºi sunete fãrã muzicã, sunete care au feeling ºi care nu au feeling. Asta e o treabã foarte complicatã. Deci, teoria sunetului, pe care Sergiu Celibidache a dezvoltat-o ca nimeni altul ºi de la care toþi dirijorii ºi-au înmuiat pana ºi bagheta în ºtiinþa lui Celibidache, unii mai mult, alþii mai puþin, unii au prins numai gestica, alþii au prins numai gândirea. Dar nu gestica e importantã, ci ce formeazã gestica gândirea muzicalã a acestui genial muzician care a fost Sergiu Celibidache. Pãcat cã n-a putut sã vinã sã facã niºte cursuri aici în România. Aveam nevoie de el, pentru cã alta era viaþa muzicalã din România de azi! Vedeþi, personalitãþile muzicale au fost eliminate în ziua de azi ºi muzica e condusã de oameni care nu iubesc muzica. Puþini sunt... Dv. aveþi noroc aici cu un primar. Care e un om de culturã. L-am vãzut în dedicaþia pe care mi-a dat-o pe acea monografie. O splendidã frazã. Se vede cã e om de culturã. De altfel, de la intrarea în birou m-au frapat icoanele de pe pereþi. I-am ºi spus: omul sfinþeºte locul. Dv. aþi înfiinþat o orchestrã aici. În alte pãrþi s-au desfiinþat. Am auzit ºi cã aveþi un public extraordinar, disearã am sã vãd... Am ieºit pe stradã, am vãzut cã aveþi un centru extraordinar de frumos, foarte modern. Mi-a fãcut mare plãcere sã vin la Piteºti. Contactul cu orchestra, dupã cum aþi vãzut, a fost foarte cald, m-au iubit ºi stimat, ºi pe mine, ºi pe Florin ne-au aplaudat, ºi sã sperãm ca disearã sã iasã un concert bun. ww Existã un preþ al celebritãþii? wwww Nu pot sã spun aºa ceva! În orice caz, poþi sã-þi propui de o mie de ori sã devii ,,celebru”, dar nu o sã reuºeºti. ww Deci, nu-s suficiente voinþa, talentul, munca? wwww Nu. În afarã de talent, primul lucru obligatoriu, sã munceºti foarte mult, sã ºtii foarte bine, sã repeþi cu orchestra, trebuie sã ai ºi puþin noroc în meseria asta. Unii au avut numai noroc, nu prea au avut talent. Îi cam ºtie lumea ºi se cunoaºte la public. ww Vã mulþumesc pentru timpul acordat. wwww E prima oarã când vin la Filarmonica Piteºti ºi sper sã revenim. Sunt multe de fãcut împreunã. ww Noi vã mulþumim. Rãmânem în legãturã! Jean DUMITRAªCU

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU


Sagetatorul Nr. 703