Issuu on Google+

Sãgetãtorul Nr. 697 „ 21 decembrie 2010 „ Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Nicolae Iorga

Muzica zilelor noastre

Şi azi, despre alţii

Un patriarh al culturii române Personalitate monumentalã a culturii româneºti, cu o memorie fenomenalã, cel mai mare poligraf al neamului românesc (circa 1.250 de volume publicate ºi 25.000 de articole), Nicolae Iorga s-a nãscut la Botoºani (17 ianuarie 1871). Strãmoºii sãi, se pare, erau de origine aromânã, veniþi din zona Pindului, deºi istoricul nu s-a identificat niciodatã explicit ºi fãrã echivoc cu aceastã etnie. Pãrinþii lui au fost Nicu Iorga, avocat, ºi Zulnia Iorga, nãscutã Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind ºi motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieþii s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu ºi rar din mâna sa, fiind covârºitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzuratã ºi parþialã) a scrierilor sale. Soþia lui Nicolae Iorga a fost Catinca. În urbea natalã, urmeazã ºcoala primarã ºi gimnaziul, uimindu-ºi profesorii. Terminã Liceul Naþional din Iaºi (1888); reuºeºte într-un singur an sã absolve Universitatea din Iaºi („magna cum laudae“, 1889). În anul în care se stingeau Eminescu ºi Creangã era deja considerat un fenomen. Face studii strãlucite la Paris, Berlin ºi Leipzig, obþinând doctoratul (1893) ºi devenind la 23 de ani membru corespondent al Academiei (academician va deveni în 1911). Tânãrul savant câºtigã, în 1894, prin concurs, catedra de istorie a Universitãþii din Bucureºti. A cutreierat marile metropole europene, scotocind în arhive documente cu privire la istoria românilor. Cunoaºte aproape toate limbile moderne (în multe din ele a ºi scris). În 1903 a luat conducerea

Tocma’ de la Petersburg veniþi. Tineri, frumoºi, talentaþi. Modeºti, serioºi, dornici de cântat. Într-o formulã de coarde grozavã. Sudatã, rodatã, clar cuceritoare. C-un dirijor mic ºi al dracu’ de bun. Miºcându-se ca un sfârnel ºi cu magie purã în mâini. Daniil Zaharov, român dupã tatã. Care, bine-ar face de ar dirija ºi orchestra noastrã. I-ar da mult îndemn, savoare, fineþe. Vioiciune, forþã ºi entuziasm. Aºa cum transmise colegilor sãi. Cu toþii reuºind un spectacol brici. Ca un mozaic bine rânduit. Cu baroc ºi jazz. Vals ºi ºansonetã. Folclor românesc, polcã, bossanovã. Tangou, swing ºi horã. Strauss ºi Dinicu. Armstrong ºi Piazzola. „Dunãrea albastrã”, da’ ºi „Ciocârlia”. O voce miºto pentru jazz la fel. Un acordeon sprinþar ºi rasat. Fluier, nai, caval, ba ºi ocarinã. Aprig mânuite, sala rãscolind. Ritmuri variate, orchestraþii super. Sunând impecabil, freº ºi delicios... Deloc ieftin preþu’, dar a meritat. Cãci fuse o searã chiar de sãrbãtoare. Lume numeroasã, muzicã de soi. Cântãreþi a-ntâia, sunet excelent. Desigur, impact, aplauze-n draci. Poate ºi regretu’ cã n-or mai ajunge al’datã-n Piteºti. Doar dacã filarmonica loco n-o oferi vreo surprizã, zic, în final, sugerând... Adrian SIMEANU

Nicolae Iorga

revistei „Sãmãnãtorul”, iar în 1906 înfiinþeazã ziarul sãu, „Neamul românesc”. A fost fondatorul (1920) ºi director al ºcolii române din Paris (Fontenay-aux-Roses). Din 1922, cursurile de varã de la Vãlenii de Munte au luat denumirea „Universitatea popularã N. Iorga”. Astãzi, aici este muzeu memorial, cu obiecte ºi mobile ce au aparþinut savantului. A întocmit numeroase volume de izvoare, documente („Notes et extraits pour servir l’histoire des Croisades au XV-e siecle”, 6 vol., „Studii ºi documente cu privire la istoria românilor”, 31 vol. º.a.). Deºi structural refractar subordonãrii faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogãþit gândirea istoricã cu o nouã viziune, dominatã de factorul spiritual ºi întemeiatã pe unele „permanenþe”, coordonate ale dezvoltãrii istorice. În domeniul istoriei naþionale a elaborat monografii ºi sinteze de mare valoare („Istoria lui Mihai

Viteazul”, „Istoria bisericii române”, „Istoria armatei româneºti”, 2 vol., „Istoria comerþului românesc”, 2 vol., „Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen”, 2 vol., „Istoria românilor”, 10 vol. º.a.) ºi a integrat istoria României în istoria universalã („La place des Roumains dans l’histoire universelle”, 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneºti ºi interdependenþa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuþia la cercetarea istoriei universale („Geschichte des Osmanischen Reiches”, 5 vol., „Cãrþi reprezentative în istoria omenirii“, „Histoire de la vie Byzantine”, 3 vol.), ca ºi vastitatea operei (estimatã de unii exegeþi la 1.359 de cãrþi ºi broºuri ºi peste 25.000 de articole) ºi a preocupãrilor sale îl situeazã între marii istorici ai lumii. Personalitate remarcabilã, de mare mobilitate intelectualã, s-a manifestat ca poet

Rememorări

VLADIMIR STREINU

1902 - 1970

„Înþeleg ca un poet sã nu fie ºi critic; dar nu voi înþelege ca un critic sã nu fie ºi poet.” Vladimir Streinu

Traiecte literare Activitatea sa publicisticã prezintã un spectru considerabil de preocupãri: studii de criticã ºi istorie literarã, antologii, traduceri, dicþionare. Promotor al stilului artistic în critica româneascã, Vladimir Streinu urmãrea cu asiduitate „clarificarea ideii prin imagine”. Dintre operele

sale care l-au consacrat, „Pagini de criticã literarã”, apãrute în 1938 ºi în 1968, reprezintã, prin spiritul de discernãmânt ºi obiectivitatea observaþiilor, modele de analizã în domeniul delicat al valorificãrii critice a creaþiei scriitoriceºti. Incursiunile în tezaurul literaturii naþionale întreprinse întotdeauna cu maximã competenþã, dar, din pãcate, cu o discontinuã frecvenþã se constituie într-un autentic corolar al activitãþii acestui istoric literar de excepþie. „Clasicii noºtri” [1943] – reunind studii despre Odobescu, Maiorescu, Eminescu, Creangã ºi Coºbuc; „Istoria literaturii române moderne” [1944], scrisã în colaborare cu ªerban Cioculescu ºi Tudor Vianu; monografiile: „Calistrat Hogaº” [1968] ºi „Ion Creangã” [1971]; antologia criticã „Literatura românã

(„Poezii”), dramaturg („Doamna lui Ieremia”), evocator ºi portretist („O viaþã de om, aºa cum a fost”, „Oameni care au fost”), dar mai ales ca istoric literar, elaborând sinteze fundamentale („Istoria literaturii româneºti în secolul al XVIII-lea, 1688-1821”, „Istoria literaturii româneºti în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte”, 3 vol., „Istoria literaturii româneºti contemporane”, 2 vol., „Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea ºi legãturile lor”, 3 vol.). Istoric de mare clasã europeanã, cu o operã monumentalã în acest domeniu, om politic energic (a înfiinþat partidul naþional-democrat, a fost prim-ministru ºi un apropiat al Casei regale). Ca poet liric a scris poezii, cântând iubirea, natura, istoria. Cea mai reuºitã este drama istoricã „Doamna lui Ieremia”, despre destinul tragic al Elisabetei Movilã. Ca memorialist, a lãsat masivele volume: „Oameni care au fost” ºi „O viaþã de om, aºa cum a fost”.

contemporanã” [1944]; eseurile: „Exemplul lui Lovinescu” ºi „Istoricul literar” din volumul omagial „E. Lovinescu” [1942] ilustreazã variate modalitãþi de analizã, dar ºi posibilitãþi de abordare a fenomenului literar prin raportare la un amplu context bibliografic. Traducerile din literatura universalã clasicã ºi contemporanã: „Horaþiu” de Corneille [1940], „La cafenea” de Mohamed Dib [1956], magistrala ediþie bilingvã anglo-românã „Tragedia lui Hamlet, prinþ de Danemarca” de Shakespeare [1965], „În cãutarea timpului pierdut” de Marcel Proust [1968] – pentru care a obþinut premiul revistei „Secolul XX” – dovedesc vasta culturã, competenþa, probitatea tãlmãcitorului de excepþie care infirmã, prin capacitatea sa de adaptare la rigorile textului, atât de uzitatul adagiu: „Tradutore – traditore”!… Investigând cu extremã obiectivitate, în eseul „Vladimir Streinu ºi literatura universalã”, „acurateþea” traducerilor sale, Edgar Papu constata, printre altele: „În toatã activitatea sa arborescentã se surprinde invariabil întipãrirea lucrului finisat, bine alcãtuit, aºa cum numai conjugarea talentului cu conºtiinþa riguroasã îl poate aduce la luminã. În orice rând al sãu, în orice expresie gânditã, se oglindeºte integral acel ansamblu de frumuseþe, de demnitate, de elegantã acurateþe care fãcea ºi farmecul

Cine nu l-a ascultat niciodatã pe N. Iorga (a fost un orator extraordinar, imposibil de transcris) cu greu îºi va face o idee justã despre opera lui. Activitatea istoricã în care intrã ºi foarte multã jurnalisticã este enormã ºi numai la îndemâna specialiºtilor. Aceºtia obiºnuiesc încã de mult sã tãgãduiascã valoarea ºtiinþificã a istoricului sub cuvânt de erori, neglijente. Totuºi, sub raport „ºtiinþific”, erorile lui Iorga sunt neînsemnate faþã de uriaºul material adunat ºi de soliditatea globalã a monografiilor lui. Nu este ramurã a istoriei în care N. Iorga sã nu fi alcãtuit sinteze capitale. El þine piept ca specialist total unei sumedenii de specialiºti unilaterali. În ceea ce priveºte valoarea literarã a operei istorice, N. Iorga era un stilist original, punând personalitate ºi pigment polemic. Descoperirile sale de scriitori ºi (continuare în pagina 9) George BACIU

persoanei sale fizice... N-a existat nicio ramurã a culturii noastre literare pe care Vladimir Streinu sã nu o fi ilustrat cu strãlucire. Dintre acestea, contribuþia sa pe tãrâmul literaturii universale a lãsat la noi momente din cele mai vii ºi durabile. Ca ºi în alte domenii universale, el va rãmâne de neuitat prin tripla sa calitate de traducãtor desãvârºit de versuri ºi prozã, de promotor al unor idei noi, de editor în fruntea Editurii «Univers». Sub acest ultim aspect, mai rar am întâlnit atâta devotament, atâta dragoste, atâta înþelegere, discernãmânt ºi sacrificiu de energie închinate unui obiectiv de mare elevaþie în cultura noastrã actualã. Din unghiul literaturii universale, în lumina actualitãþii noastre, aducem un cald prinos de recunoºtinþã acestei nobile figuri de poet ºi cãrturar român…”. Contribuþii, prin excelenþã, originale, vãdind un inegalabil spirit investigator în actul de creaþie literarã sunt, de asemenea, studiile introductive la: „Teatru” de Balzac [1964], „Povestiri” de V. Voiculescu [1966], „Fleurs du mal” de Baudelaire [1968]. Ampla sa operã publicisticã include, printre altele, coordonarea ºi participarea efectivã la elaborarea unor volume de sintezã consacrate culturii naþionale: „Dicþionarul de scriitori români” ori „Dicþionarul critic”. Grigore CONSTANTINESCU

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

● săgetătorul

Premiu pentru Carolina Ilica şi Dumitru M. Ion În perioada 3-7 decembrie 2010, la Izmir (Turcia) a avut loc cel de al 27-lea Festival Internaþionalal de Literaturã al Fundaþiei KIBATEK (Cipru, Turcia, Balcani, Eurasia). Au participat peste 50 de poeþi, prozatori, eseiºti, academicieni, rectori ºi profesori universitari din Turcia, Cipru de Nord, Albania, R. Macedonia, Bosnia ºi Herþegovina, Coreea de Sud, Bulgaria, Azerbaidjan, Uzbekistan, Irak, Grecia, Kirghistan, Polonia, Kosovo, Germania, România etc. Oaspeþii au avut parte de un program deosebit de dens (vizite la consulate din Izmir, la primãria Konak, la Universitatea din Izmir, la aºezarea anticã Pergam etc.). Au avut loc douã mese rotunde dedicate literaturilor din spaþiul Euro-Asia ºi literaturii turce, 5 recitaluri poetice, acordãri de titluri de doctor honoris causa ale unor academii ºi universitãþi, seri de dansuri ºi muzicã tradiþionalã etc.

Carolina Ilica

Dumitru M. Ion

Din România au fost invitaþi poeþii Carolina Ilica, Dumitru M. Ion ºi Lana. Premiul pentru Literaturã (premiu unic) al Festivalului KIBATEK pe anul 2010 a fost acordat poeþilor Carolina Ilica ºi Dumitru M. Ion (pentru prestigioasa lor operã poeticã ºi pentru promovarea literaturilor din spaþiul euro-asiatic). „S”

O carte la graniţa dintre poezie şi proză ªtiindu-mã grav bolnav de vreo ºase luni ºi þintuit la pat, Denisa Popescu mi-a trimis, prin mama sa, ea însãºi scriitoare, o carte deosebitã: „Buzele unui om singur”. Denisa este la al ºaselea volum, celelalte cinci sunt poeme de mare sensibilitate, ca, de altfel, ºi proza din cartea la care ne referim. Denisa era talentatã de micã, de când pleca, de mânã, cu fiica mea la ºcoalã, stând în acelaºi bloc. Are gena talentului scriitoricesc de la Romeo, tatãl ei, profesor renumit, dispãrut prea devreme, ºi a mamei, de asemenea profesoarã ºi cu mare talent, care îmi aduce aminte de oraºul tinereþii noastre. Nu am putut rãspunde invitaþiei, dar am vãzut la televiziunea localã lansarea cãrþii într-un mod original, adevãrat spectacol, la care ºi-au dat concursul artistul plastic profesorul George Dobricã, prietenul meu de vreo trei decenii, ºi Tiberiu Hãrãguº ºi colaboratorii. Gazda evenimentului a fost Biblioteca Judeþeanã, loc de multe împliniri culturale ºi artistice. Am lecturat cartea „Buzele unui om singur” cu o plãcere greu de exprimat, vrãjit de talentul de prozatoare (de data aceasta) al autoarei, în cele 84 de pagini fiind 80 de „filosofãri” pe teme mãrunte, cu fapte ºi lucruri ce trec, în mod cotidian, neobservate, descrise în rânduri vrãjite. Recitind ºi poeziile Denisei, am remarcat extraordinara evoluþie scriitoriceascã, având în soþul ei, Liviu Martin, un sprijin de nãdejde, care o susþine ºi o încurajeazã permanent, fiind el însuºi om de mare culturã. Fiecare paginã este o provocare la reflecþie, de filosofie a vieþii, o literaturã aparte, originalã, plãmãditã din cuvinte frumoase aºezate cu mare mãiestrie. Cartea îi oferã cititorului bucuria lecturii, o desfãtare a sufletului ºi a minþii. Prof. Virgiliu MARTINESCU

ARGEªUL 21 decembrie 2010

din Cluj! Îþi urez spor binecuvântat la ridicarea bisericii noi din Tioltiur. Acum aveam binecuvântarea de a începe biserica nouã. Nimeni

Amintiri de demult

Ora bucuriei Nu ºtiu cine a spus de înþelegerea mea cu preotul Bella din Stoiana. Sãtenii din Tioltiur aºteptau minunea în tainã. Nu voiau sã mã mai supere cumva. Luna martie avea sã ne aducã ºi nouã - muritorilor din satul sãrac din piatrã, dar cu oameni de inimã - o mare bucurie. Rugãciunea mea se împlinise. Episcopia Reformatã din Cluj, la cererea noastrã ºi recomandarea frãþeascã a celui care acum este în ceruri, Bella, preotul reformat, aprobase cumpãrarea locului cu ruina bisericii ºi intabularea pe seama Parohiei din Tioltiur. Numai Dumnezeu din Cer ºtie câtã fericire am avut când, pe 24 martie 1965, am semnat documentul de proprietate la Judecãtoria din Gherla. Nu ºtiam cum sã-I mulþumesc lui Dumnezeu. Dumnezeu a întins întreaga Sa mânã. El putea, pentru cã Biserica este Casa Lui. Noi, doar casnicii. Vestea a cuprins întreg satul. Era o bucurie de nedescris. Crescusem foarte mare în inima ºi ochii creºtinilor din Tioltiur. Acum credeau cã vor avea ºi ei – în sfârºit – bisericã nouã, ca ºi celelalte sate din împrejurimi. Cu mai mare spor, acum participau tiolturenii la scos piatrã pentru bisericã din Dealul Stoienei. Eram mereu printre ei. Era greu sã despici piatra mare în felii, potrivite pentru o zidire trainicã. Din 26 martie, dupã cele douã Bune Vestiri, au început scosul ºi cãratul, cu atelajele gospodãriei colective, piatra cea aleasã pentru Casa Domnului. Ce mare iureº! Ce voie bunã! Ce entuziasm descãtuºat! Din deal la vale, vedeam cum înoatã boii prin fãgaºe adânci, veseli ºi ei cã poartã pe grumaji frumuseþea bisericii care se va zidi.

Judecãtoria oraºului Gherla, unde s-au perfectat actele de vânzarecumpãrare a terenului pentru Biserica din Tioltiur, care a aparþinut Episcopiei Reformate din Cluj

Munþi de piatrã se ridicau împrejurul ruinelor bisericii reformate, care acum va deveni ortodoxã. Eram într-o mare bucurie cã lucrãrile au început sã meargã pe drumul cel bun. Ca sã împãrtãºesc bucuria cea mare, m-am dus la Cluj, la episcopul meu hirotonisitor, Teofil Herineanu. M-a primit frumos. M-a poftit sã iau loc. - Ascultã! Ascultã! Ascultã! Nu þi-am rãspuns la scrisoarea plinã de pesimism, plinã de pesimism, plinã de mâhnire. Te-am lãsat fãrã rãspuns. M-am rugat la Maica Domnului sã-þi rãspundã. Cã noi suntem neputincioºi. Auzi? Auzi? Auzi? Eram copleºit de vorbele spuse ca drept întâmpinare. Uitasem de scrisoarea trimisã, dupã ce mã batjocorise ameþitul de la cazanul de þuicã. I-am descris toate întâmplãrile ºi împlinirile cu demersurile pentru locul de bisericã. - Sunt miºcat! Sunt miºcat! Sunt miºcat de bunãvoinþa preotului Bella de la Stoiana ºi de aprobarea Episcopiei Reformate

nu-þi dãdea aprobare oficialã. Era o restricþie absolutã. Înainte de a pãrãsi biroul, episcopul Teofil mia spus în ºoaptã: - Îþi aprob sã faci bisericã nouã, dar sã nu ºtie nimeni, auzi, auzi, auzi? Sã nu spui nimãnui, dar nimãnui. N-am priceput atunci mare lucru. Mai târziu aveam sã înþeleg temerile ierarhului, hãituit de autoritãþile comuniste.

Era prin luna mai. Întors acasã, am început pregãtirile pentru noua bisericã. Zidurile cãzute le-am curãþat ºi îndreptat. Interiorul, de asemenea, a fost degajat de prãbuºiri, iar pe dinafarã s-au îndepãrtat toþi bolovanii cãzuþi timp de sute de ani din trupul bisericii reformate. Pentru a respecta dorinþa Episcopiei Reformate de la Cluj, de a se proteja ce a mai rãmas din zidurile vechi, noi am croit biserica nouã tocmai ca o continuare a bisericii dãrâmate de intemperiile vremii. Exact pe acelaºi contur s-a început mult aºteptata lucrare. Bucuria era de nedescris! Rugãciunile de începere s-au fãcut la 10 mai 1965. Doar eram rãgãþean, adicã din Regatul României. Hramul era acelaºi ca al bisericii vechi de lemn „Sfinþii Arhangheli Mihail ºi Gavriil”. Mãtuºa Irina era numai zâmbet ºi voie bunã. Tiolturenii erau într-un entuziasm dezlãnþuit cum nu am mai vãzut pe nimeni, niciodatã. Le sunase ora bucuriei. Era bun la ceva ºi rãgãþeanul venetic. Calinic ARGATU

● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● www În cadrul proiectului „Tineri în România”, Fundaþia Judeþeanã de tineret, în parteneriat cu Centrul Cultural ºi Casa de Culturã a Studenþilor, va organiza douã spectacole astãzi, 21 decembrie: „Steluþe de Crãciun” (la Centrul Cultural, ora 14) ºi „Un Crãciun fericit din suflet pur dãruit” (la Casa de Culturã a Studenþilor, ora 17). www Membrii Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu” vor avea vacanþã în perioada 23 decembrie 2010 - 6 ianuarie 2011. www Mâine, la ora 18, cu ocazia sãrbãtorilor de iarnã, pe scena Teatrului „Al. Davila”, interpreþii Estradei, împreunã cu Ansamblul folcloric „Dorul” ºi Orchestra „Doina Argeºului” ale Centrului Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº (director artistic: Dorin Oancea, dirijor: Marin Mihalcea), vor susþine un spectacol de colinde. (Sorin-Dãnuþ RADU, referent, CJCPCT Argeº) www A apãrut nr. 24 al revistei „Ag pe rime”. Spicuim din sumar: un interviu cu prof. univ. dr. ªtefan Cazimir ºi... epigrame cât cuprinde revista în cele 40 de pagini ale sale.

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria

In memoriam

Constantin Vărăşcanu

Calinic I. Popp-Şerboianu

( 11 octombrie 1951, Piteºti, Argeº)

(16 octombrie 1882, comuna ªerboieni, Argeº - ?)

Poet, prof. gradul didactic I. Membru al Societãþii „Junimea”, serie nouã. Membru al Consiliului Director al Asociaþiei Naþionale „Cultul Eroilor” Filiala Argeº, din 2007. Membru fondator ºi vicepreºedinte al Societãþii de ªtiinþe Istorice, Filiala „G. Ionescu-Gion”, Piteºti, din 2009. Membru al Ligii Scriitorilor, Filiala Argeº, din 2009. Coordonator al revistei „Junimea” de la Colegiul Naþional „Ion C. Brãtianu”, din 1994. Redactor-ºef al revistei „Argeº – Cultul Eroilor”, din 2009. Volum reprezentativ: „Ordessos”, versuri (1997).

George Gibescu (24 octombrie 1940, satul Burluºi, comuna Ciofrângeni, Argeº) Poet, critic ºi istoric literar, redactor, membru al USR (1970), filolog. Vol. de autor prestigioase: „Al. Philippide interpretat de...” (1972); „Ion Barbu interpretat de...” (1976); „Al. Philippide. Monografie” (1985); „Poesii” (2010); „Controverse critice. Microistorie a literaturii române” (2010).

Publicist, etnograf, arhimandrit. Preot în satul Beiu, comuna ªtorobãneasa, Teleorman (19251927); redactor „Þara noastrã”; prim-redactor, „Traiul ieftin”; redactor-ºef la „Cultura poporului”. Colaborãri: „Gazeta þãranilor”, „Dimineaþa”, „Adevãrul”. Opera: „Les Tsiganes. Histoire-Ethnographie. Linguistique-Grammaire Dictionnaire”, Paris, 1930; „Îndrumãtor pentru vizitarea Sfintei Mãnãstiri Cozia” (Râmnicu-Vâlcea, 1931).

Dumitru Cristian Amzăr (21 octombrie 1906, Suseni, judeþul Argeº – 10 martie 1999, Sigmaringen, Germania) Filolog, sociolog, publicist, doctor în filozofie, traducãtor, redactor, secretar de presã la Legaþia Românã din Berlin. Activitate profesionalã ºi literarã: redactor, „Viaþa literarã”, Bucureºti; colaborator, „Fapta româneascã”, „Însemnãri sociologice”, „Patria”, „Fiinþa româneascã”, Bucureºti, secretar de presã, Legaþia Românã la Berlin (1940); traducãtor, limba germanã, „Critica raþiunii practice”, de I.

Kant; publicã numeroase studii, articole, recenzii în reviste de specialitate din Germania.

Dimitrie Baciu (22 octombrie 1883, Voineºti, Argeº - 20 decembrie 1956, Câmpulung, Argeº) Profesor ºi director la Liceul „Dinicu Golescu”, preºedintele „Societãþii corpului didactic”, Câmpulung Muscel; publicist. Colaboreazã cu studii ºi articole la „Universul”, „Prietenul nostru”, „Muguri”, „Muscelul nostru” etc., militând pentru îmbunãtãþirea procesului de învãþãmânt („Din neajunsurile ºcolii noastre secundare”, „ªcoala noastrã secundarã”, „Rãspuns unor întrebãri” º.a.).

Romulus Dumitru A. Sorescu (22 octombrie 1927, Piteºti noiembrie 2010, idem) Profesor emerit, publicist, editor, colecþionar, autor de manuale ºcolare, renumit ghid turistic, important om de ºtiinþã ºi culturã piteºtean. Activitate profesionalã: profesor de geografie ºi geologie la Liceul „ªaguna”, Braºov (1951-1960), Liceul „Zinca Golescu”, Piteºti (1960-1980), Liceul de Chimie ºi Liceul

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


9

● săgetătorul

ARGEªUL 21 decembrie 2010

Nicolae Iorga Un patriarh al culturii române (urmare din pagina 7) listele de „cãrþi bune” au fost scandalul vieþii acestui om totuºi de geniu, comparabil cu Voltaire, prin personalitate (dupã cum spunea George Cãlinescu). Fãrã a fi un portretist plastic, el izbutea sã sugereze prezenþa cuiva, prin imagini sau scurte definiþii pline de umoare. „Cald ºi frig — scria el despre Titu Maiorescu pe care nu l-a putut suferi — nu i-a fost nimãnui lângã dânsul. A trecut printre oameni, întrebuinþându-i, de multe ori, dispreþuindu-i în tainã, totdeauna. El însuºi trebuie sã-ºi fi fost indiferent sieºi.” Nicolae Iorga ºi-a uimit contemporanii încã de mic prin memoria sa formidabilã ºi prin uºurinþa scriiturii. La 6 ani cunoºtea toate cronicile Moldovei, iar la 13 scria articole la ziar. „Eu n-am învãþat a ceti ºi scrie: sunt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de niciun ceas de pregãtire «pedagogicã» pentru a descoperi literele ºi a le îmbina în silabe”, scria istoricul. „Nu se poate concepe istoriografia românã fãrã Iorga. Câmpul lui de observaþie s-a întins la toate problemele fundamentale ale istoriei europene. Dar a avut permanent drept centru istoria românilor, cu lungul ei drum de la popor la naþiune. Aceasta e tema care nu s-a ºters niciodatã din mintea lui”, spune Andrei Pippidi. Toatã viaþa, Iorga a fost ataºat de valorile tradiþionale ale lumii satului. „Misiunea pe care ºi-a gândit-o a fost de «luminãtor» al maselor, în spiritul iluminist”, explicã el. „Nu e o întâmplare cã el se angajeazã în politicã în ajunul marii rãscoale din 1907 ºi cã primul lui mare discurs în Camerã este în apãrarea þãranilor”. A avut un sfârºit tragic. În seara zilei de 27 noiembrie, la vila profesorului din Sinaia, au venit ºapte bãrbaþi care i-au spus Ecaterinei Iorga cã sunt din Poliþia Legionarã a Capitalei ºi cã au venit sã-l ia pe Iorga la Bucureºti pentru un interogatoriu. Bãrbaþii au intrat în biroul lui, l-au ridicat ºi l-au urcat într-o maºinã. În dimineaþa zilei urmãtoare, trupul istoricului a fost gãsit pe câmpul dintre Ploieºti ºi comuna Strejnic, cu nouã tuburi de cartuºe lângã el. Membrii Gãrzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu, în timpul regimului de Artã ,,Dinu Lipatti”, Piteºti (pânã la pensionare, 1990). Activitate ºtiinþificã, culturalã ºi de descoperire a naturii: vicepreºedinte al Comisiei Monumentelor Naturii a Consiliului Judeþean Argeº; a participat la numeroase simpozioane locale ºi naþionale pentru ocrotirea monumentelor naturii; director de curs „Atlas geografic” ºi „Note de cãlãtorie”, conferenþiar la Palatul Culturii Piteºti (19681970); ghid turistic autorizat, organizator al unor mari excursii în þarã ºi lector pentru cursurile de ghizi OJT Piteºti; membru al Societãþii de ªtiinþe Geografice, Filiala Piteºti, având o bogatã activitate de cercetare ºi modernizare a învãþãmântului argeºean; membru al Comisiei de sport ºi turism a UCFS ºi BTT Piteºti, participant la consfãtuiri, mese rotunde, dezbateri privind organizarea ºi îmbunãtãþirea excursiilor ºi taberelor ºcolare ºi studenþeºti (1962-1967). Activitate publicisticã: Membru fondator ºi secretar general de redacþie la „Tribuna ºcolii argeºene” (Buletin de studii ºi comunicãri, 1968-1978); editor al publicaþiilor metodice ale Casei Corpului Didactic (1968-1978); editor al revistei „Sânziana”, Liceul „Zinca Golescu”; colaborator permanent al revistei „Argeº” ºi cotidianului „Secera ºi ciocanul”; editor al revistei Societãþii de Studii Geografice, Bucureºti; lucrãri de metodica predãrii geografiei în ºcoli; ciclu de note de cãlãtorie, revista „Terra”; nenumãrate articole privind ocrotirea naturii ºi mediului în general, în peste 100 de publicaþii locale ºi naþionale (1968-1980).

de autoritate monarhicã a regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu cãtre Iorga, acesta fiind ºi consilier regal, i-a intentat proces ºi liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Pentru a înþelege aspectul problemei iatã cum s-au desfãºurat evenimentele: În anul 1938, Iorga a publicat o serie de articole foarte critice la adresa Miºcãrii Legionare în „Neamul românesc”. „Corneliu Zelea Codreanu s-a simþit ofensat, deranjat de conþinutul acestor articole. În esenþã, Nicolae Iorga spunea cã Miºcarea Legionarã pregãteºte în restaurantele legionare, printre «blide ºi pistoale», o revoluþie împotriva ordinii de drept, ordine reprezentatã de fapt de monarhie ºi de noul regim al dictaturii”, explicã istoricul Florin Muller, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universitãþii din Bucureºti. Drept rãspuns, Codreanu îi adreseazã lui Iorga o scrisoare deschisã: „De câtva timp plouã cu articole de otravã peste noi. Între bliduri (adicã la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluþii îngrozitoare ºi vrem sã ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mânã ºi în buzunare. Ei bine, nu mai pot! Din marginile puterilor mele omeneºti, cu care team respectat, îþi strig: Eºti un incorect. Eºti un necinstit sufleteºte. (...) ºi îþi voi striga din Autor de carte de specialitate: „Geografia judeþului Argeº”, manual de clasa a III-a (1962, reeditat); „Metodica predãrii geografiei în ºcoalã” (coautor, împreunã cu prof. Ion Bãcanu).

Dumitru Donescu (26 octombrie 1938, ªuici, Argeº – 28 iunie 2003, Iaºi) Activitate profesionalã ºi literarã: profesor, Liceul „Cuza Vodã”, Iaºi (1966-1978), director al aceluiaºi liceu (1978-1982); inspector ºcolar al judeþului Iaºi (1992-2000). Debuteazã cu versuri în revista „Argeº” (1966), publicã în „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Neamul românesc”, „Familia”, „ªcoala bârlãdeanã” etc. Este autorul volumelor de versuri: „Umbra dulce a lucrurilor” (Iaºi, Editura „Arcade”, 1990); „Vulnerabila amiazã” (Editura „Junimea”, Iaºi, 1994); „Respiraþia cuvintelor” (2002); „Avataruri nu departe de Styx” (2002).

Dimitrie Gh. Nanu (26 octombrie 1873, Câmpulung, Muscel – 12 februarie 1943, Bucureºti) Profesor de francezã la Liceul din Bacãu ºi Bârla, poet, traducãtor, publicist, prozator.

adâncul gropii: Eºti un necinstit sufleteºte, cãci þi-ai bãtut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!” Codreanu era revoltat ºi de închiderea acestor cantine legionare, una la Obor ºi alta la Liceul „Lazãr”, avizatã de Iorga, la acea datã ministru de stat în guvernul patriarhului Miron Cristea. Iorga s-a adresat Parchetului Militar ºi a cerut deschiderea unei acþiuni în justiþie. Arestat, Codreanu a fost condamnat în urma unui proces extrem de rapid la ºase luni de închisoare pentru calomnie. Dupã o anchetã a Ministerului de Interne, Codreanu a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale, iar în cadrul procesului, o încercare a lui Carol al IIlea de a controla Miºcarea Legionarã, a fost condamnat la zece ani de muncã silnicã la minele de sare. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce Codreanu era transportat împreunã cu alþi legionari de la Râmnicu-Sãrat la închisoarea din Jilava, camioanele au oprit, iar jandarmii i-au sugrumat pe deþinuþi în pãdurea din Tâncãbeºti. Considerat vinovat de legionari pentru moartea Cãpitanului, Iorga începe sã primeascã o mulþime de scrisori anonime în care era ameninþat cu moartea. Dupã instaurarea regimului legionar în septembrie 1940, istoricul este pensionat din funcþia de profesor, iar ziarul „Neamul românesc” este închis. Vara anului 1940 ºi-o petrece izolat la Vãlenii de Munte, iar ulterior se mutã în vila din Sinaia. La Bucureºti, presa legionarã îl atacã dur, numindu-l „cãlãu”, „sinistra vedenie cu barbã ºi umbrelã” sau „enciclopedia ambulantã anexatã lui Armand Cãlinescu”. În atmosfera sumbrã din statul naþionallegionar, moartea lui Nicolae Iorga a fost trecutã sub tãcere: „Cenzura a împiedicat ca în ziare sã aparã mãcar anunþul”, spune istoricul Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga ºi profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universitãþii din Bucureºti. Rectorul legionar al Universitãþii din Bucureºti, Petre Panaitescu, un fost elev al lui Iorga, a respins propunerea ca instituþia pe care o conducea sã arboreze steagul negru deasupra clãdirii universitãþii. A fost arborat în schimb de 47 de universitãþi din întreaga lume. Am creionat în puþine cuvinte personalitatea lui Nicolae Iorga din perspectiva faptelor sale ºi a unor evenimente istorice contemporane acestuia. El a rãmas un mare savant, un patriarh al culturii naþionale, ce duce faima României spre veºnicie. Debuteazã în 1891 în „Lumea ilustratã”, publicã în „Convorbiri literare” (1895), „Luceafãrul” din Budapesta, „Semãnãtorul”, „Convorbiri critice”, „Ramuri”. Semna ºi cu pseudonimul Marin sau E. Lys. Director la Biblioteca Ministerului de Industrie ºi Comerþ din Capitalã. A tradus din Corneille, Racine, Shakespeare, Alfred de Musset, Marcel Prévost, Guy de Maupassant, Maurice Renard º.a. A debutat editorial cu volumul „Nocturne” versuri (1900). Alte lucrãri originale: volumele de versuri „Ispitirea de pe munte” (1914), „Poezii” (1933); piesa în versuri în trei acte „La mielul alb”, scrisã în colaborare cu profesorul francez Charles Lebrun.

Veronica Obogeanu (30 octombrie 1900, Boteni, Muscel – 15 august 1987, Bucureºti) Poetã, membrã fondatoare a Uniunii Scriitorilor din România. În 1924 debuteazã cu versuri, la Cluj, la iniþiativa lui Cezar Petrescu. A publicat volumele de versuri: „Freamãt” (1944), „Corabia de luminã” (1946), „Poezii” (1968), „Aici, pe ramul meu” (1970), „Strigãt prin lume” (1973). Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA

NOTÃ: În curând, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti va apãrea volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului“ (de la Neagoe Basarab pânã azi), dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.

„Pe plaiul Argeºului creºte floarea... Dorului”

O pilduitoare seară artistică Exclamaþiile de satisfacþie pentru ceea ce vedeau în seara zilei de vineri, 17 decembrie, la Teatrul „Al Davila” din Piteºti, veneau din preaplinul sufletelor: spectacolul de iarnã al Centrului Judeþeam pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº „Pe plaiul Argeºului/Creºte floarea... Dorului”. L-a prefaþat dr. Sorin Mazilescu, directorul instituþiei organizatoare, anunþând acordarea premiilor pe 2010 în cultura popularã urmãtorilor argeºeni: Magdalena Ioan, Constantin Stancu, Emil Antohi, Margareta ªerbãnoiu, Zina Ghiþulescu – toþi piteºteni, Lucia Nicola, din Bascov. Diplomele au fost înmânate câºtigãtorilor de cãtre domnul Florin Tecãu, vicepreºedinte al Consiliului Judeþean Argeº. A fost lansat, de asemenea, Anuarul informativ numãrul 9/2011 al C.J.C.P.C.T. Argeº. A urmat spectacolul pentru calitatea cãruia greu poþi gãsi cuvinte mai înãlþãtoare, potrivite. Sub conducerea muzicalã a lui Gheorghe Floroiu, direcþia artisticã ºi prezentarea lui Dorin Oancea, Ansamblul folcloric „Dorul” – tineri, câºtigãtor al marelui premiu la Festivalul-concurs „Gheorghe Popescu-Judeþ”, ediþia a zecea, 2010, în coregrafia lui Cãtãlin Oancea, precum ºi de câºtigãtori ai celor trei ediþii ale Festivalului-concurs al tinerelor talente „Mugurii folclorului argeºean”: Mariana Pãtru, Cornelia Cal, Mihaela Piþigoi, Georgiana Baciu, Andreea Comãneci, Rebeca Simion, precum ºi Ionuþ Cârstea, laureat al Festivalului-concurs „Maria Lãtãreþu” - Tg. Jiu 2009, câºtigãtorul Olimpiadei Naþionale de Muzicã 2006, 2009 ºi 2010, Ancuþa Mariana Vâjan, câºtigãtoarea Festivalului „Sus, pe Argeº, la izvoare”, prima ediþie, 2010, Zina Ghiþulescu, interpretã care obþinea trofeul suprem la Festivalul „Maria Lãtãreþu”, 2010, Grupul vocal „Argeºelul” al clasei de canto popular a Liceului piteºean de Artã „Dinu Lipatti”, condus de prof. Georgeta Chiþoran, corepetitor: prof. Iulian Butaru. ªi aºa, într-o armonioasã împletire a suitelor de dansuri muscelene ºi din Hârseºti, tinerii Ansambului folcloric „Dorul” le-au oferit celor prezenþi un spectacol cu adevãrat înãlþãtor. Cel care scrie aceste rânduri regretã cã nu poate prinde în ele toatã exuberanþa, bucuria, siguranþa, lejeritatea celor care cântau ºi dansau, logodna pentru totdeauna cu tot ce are mai valoros creaþia, zestrea folcloricã nemurind aceste locuri. Nici frumuseþea versurilor care au curs pe scenã. Mãcar titlurile cântecelor sã le strecurãm în continuare, pentru a întãri bogãþia de bunuri populare aduse la cunoºtinþa spectatorilor: „Marioarã de la munte!, A venit Argeºul mare, Înfloresc pe lume florile, Te-am aºteptat, mãi neicuþã!, Lunã, lunã, luniºoarã!, Argeºule, apa ta!, Eu sunt fatã de la munte!, Cântã, cucule, cu mine!, Mã uitai în codrul drag, Pe dealul Muscelului, Trandafir scãldat în rouã!, Drag mi-e neica sprâncenat!, Pe sub deal, pe sub mãgurã, Floare albã de la munte!, De la Cumpãna la vale, De la Rucãr mai la vale, Bine-i, cucule, de tine!, În grãdina ocolitã, La izvor, la fântâniþã, Pe plaiul Argeºului, La fântâniþa din poartã, Fir-ai tu sã fii de deal!, Mai treci, neicã, ºi tu dealul!” Spectacolul a fost apoteotic. Acei care îl urmãreau pot fi consideraþi pe drept cuvânt câºtigãtori ai unor perle folclorice fãrã egal cu întreagã rezonanþã în sufletele curate ale celor care aºteaptã ca întotdeauna sfintele noastre sãrbãtori preamãrind Naºterea Mântuitorului Domnul nostru Iisus Hristos. ªi pentru cã un astfel de concert – mãreþ, repetãm – s-a înscris în peisajul artistic argeºean cu o dezarmantã siguranþã, putem încheia vorbele de faþã prin câteva stihuri ºi ele de reþinut, încântãtoare: „Pe plaiul Argeºului,/Creºte floarea Dorului,/ªi se scuturã uºor/În inimã de izvor...” Prof. Constantin CÂRSTOIU

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

● săgetătorul

ARGEªUL 21 decembrie 2010

„Dacă n-ar fi fost Hasdeu, Iorga nu exista” (III)

Eisenstein sau Glinka, Petru cel Mare, Suvorov, Amiralul Uºakov. Dupã Bizanþ, Rusia veacului al XIX-lea ºi al celui ce s-a încheiat a dat Rãsãritului cea mai înaltã prezenþã în istoria ºi cultura universalã. Dar între aceste douã piscuri supreme noi nu apãrem ca un muºuroi de emiteam douã idei-cheie prin care se furnici ºi e ceea ce mi-am asumat sã manifesta la rându-mi „hasdeismul” meu, demonstrez în calitatea mea de istoric al în exact direcþia schiþatã prima oarã de culturii vechi româneºti. Tocmai pentru a Hasdeu-tatãl ºi transformatã în fãgaº al convinge pe contemporani cã trebuie sã culturii noastre moderne de Hasdeu-fiul. ne reîntoarcem la îndemnul de acum Eu, fiind slavist, am reuºit sã vãd ºi sã aproape 170 de ani lansat de Alexandru aflu ceea ce nu ºtiau G. Cãlinescu ºi N. Hasdeu la Hotin. Iorga: ce au vecinii noºtri. ªi atunci am Noi nu mai cunoaºtem pe marii scriitori mers pe urmãtoarea idee: sã demonstrez ruºi de azi, afarã de Soljeniþîn. Or, cultura care este locul românilor în primul rând în românã de aici, din Basarabia, poate sã fie Europa aceasta, bizantino-slavã, de exact aceastã interfaþã care au fost tradiþie bizantinã. Adicã greci, bulgari, Hasdeii, aceastã legãturã între geniul sârbi, ruºi cu cele trei ramuri de mai creator românesc ºi geniul creator rusesc târziu: velicoruºii, ucrainenii, beloruºii. Dan Zamfirescu de azi, pentru binele umanitãþii. Toþi ortodocºi, iar noi în mijloc, singurii Dacã n-ar fi sã domine latini de confesiune ortodoxã politicul … (slavii catolici sunt mai mulþi!). Astãzi, dl. Dan Zamfirescu n Sigur. Dar politicul Hai sã punem pe masã, secol îºi sãrbãtoresþe ziua de naºtere. are douã feþe. Faptul cã de secol, ce are fiecare. ªi am la ora actualã în faþa obrãzniciei, ajuns la o concluzie ce se LA MULÞI ANI! trufiei ºi unei anumite demonstreazã matematic: de la imbecilitãþi occidentale se ridicã cãderea Constantinopolului ºi geniului rus, care-ºi are originea în din nou Rusia, înseamnã pentru lume pânã la Puºkin, cea mai bogatã culturã a ºansa de a fi scoasã din nou din mâna întregului Rãsãrit este cultura românã. Noi miºcarea paisianã, cu epicentrul în Þãrile Române, chiar dacã promotorul a fost unor nenorociþi care duc omenirea în avem un mare secol al XVII-lea, ca ucrainean. Pentru Paisie Velicicovski, prãpastie, ca pe vremea lui Hitler. Am fost francezii ºi spaniolii – secolul de aur românii au fost ceea ce au fost francezii cândva secretarul general al Ligii de românesc. Nu existã unul bulgar sau sârb pentru Napoleon. Fãrã ei, Napoleon Prietenie Româno-Sârbe ºi atunci când ºi nici chiar al grecitãþii post-bizantine. rãmânea un genial conducãtor al luptelor era bombardatã Serbia în ziua de Paºti am Ruºii, în secolul al XVII-lea, nu au o între clanurile corsicane. spus cã aceste bombardamente au valoare mai mare decât protopopul Nicolae Spãtaru a devenit mare schimbat imaginea Americii. America Avacum Petrov. În acest moment noi îi plecând în Rusia ºi Dimitrie Cantemir la acelor preºedinþi care au luptat cu aveam pe Varlaam, pe Dosoftei, pe fel. B.P. Hasdeu face drumul invers: e „imperiul rãului”, care era atunci Uniunea Grigore Ureche, pe Miron Costin, pe Sovieticã, a murit acolo, la Kosovo. S-a stolnicul Constantin Cantacuzino ºi aveam mare fiindcã vine din Rusia aceasta, în vertiginoasã ascensiune dupã înfrângerea nãscut în schimb un „imperiu al maila vecini pe Mitropolitul Petru Movilã, în lui Napoleon în 1812. Este animat de rãului”, s-a nãscut America – teroristul Ucraina, ºi pe Nicolae Spãtaru, greºit ambiþia – strãvezie ºi la tatãl sãu – de a mondial ºi generatoarea „imperiului numit Milescu, în Rusia. Îi vor urma deveni ºi noi la fel de mari, prin spirit, haosului” (expresia aparþine unui autor Cantemir tatãl ºi fiul. dacã nu putem avea nici spaþiul ºi nici francez). America, la ora actualã, a creat În a doua jumãtate a secolului al oºtile Rusiei. în istorie terorismul de mare putere, XVIII-lea vom da ceea ce am numit Purtând în sine imensul orizont spiritual care s-a exercitat în Iugoslavia, ºi la care „Renaºterea Ortodoxã în secolul lui rus cucerit de uriaºii contemporani de la s-a rãspuns cu un terorism – replicã ce Voltaire” ºi o capodoperã literarã Rãsãrit, cel care trecea Nistrul în fosta creeazã atâtea probleme acelora care se „volterianã” fãrã egal: în Þiganiada lui Moldovã recuperatã temporar dupã pacea vor stãpâni nesupãraþi de nimeni ai lumii. Ion Budai-Deleanu. Dar odatã cu Krâlov de la Paris aducea cu sine acest apetit, al Am scris despre aceasta douã cãrþi: A ºi Puºkin, marea culturã a Rãsãritului, mãreþiei, pe care îl va impune ºi ilustra în treia Europã – alternativa realistã la menitã a se rândui alãturi de cele mai cuprinsul culturii române, obligând-o sã iluziile sinucigaºe ºi Spre o nouã mari din istoria culturii universale, realizeze programul enunþat de pãrinte la contraofensivã spiritualã. Dar nu aceasta devine cultura rusã. Hotin: sã devenim prin spirit ceea ce nu este calea: a terorismului contra terorism. O simbiozã semnificativã, din care este puteam fi prin spaþiu ºi putere militarã. Calea este o nouã Rusie ºi un întreg de învãþat ºi astãzi, a existat între cultura Dar se va dovedi, în 1877-1878 ºi dupã rãsãrit, nu numai de tradiþie bizantinã, dar românã ºi cea rusã, ºi acestei simbioze îi cu experienþa comunã a depãºirii datoreazã ambele culturi momentele lor de aceea, cã uneori spiritul poate þine piept sabiei. Cum a recunoscut-o însuºi apocalipsului ieºit din germenii impunere în universalitate: Dimitrie Napoleon! occidentali cãzuþi pe solul rusesc: Cantemir, primul român recunoscut În momentul de faþã, geniul creator bolºevismul lui Lenin, Troþki ºi Stalin. universal ca autoritate supremã într-o românesc, spiritul românesc ºi cu spiritul Acest Rãsãrit, al foºtilor „sateliþi” disciplinã anume, turcologia (al doilea va rusesc, reprezentat în secolul care s-a livraþi lui Stalin la Ialta, poate fi, trebuie fi în istoria religiilor Mircea Eliade), a încheiat nu numai de un Soljeniþîn, pot sã fie matca unei lumi pentru om, ºi nu devenit aºa ceva numai dupã ce a trecut contribui la configurarea unei noi împotriva lui, aºa cum evolueazã aceea în Nistrul, silit de înfrângerea umanitãþi. În Occident, trebuie sã care respirãm acum. (providenþialã!) a þarului Petru la recunoaºtem, seacã omul, se duce omul. Le-aþi editat la Roza Stãnileºti. Fãrã climatul ºi poziþia Vânturilor? Rezerva uriaºã de umanitate este la dobândite la curtea lui Petru cel Mare, rãsãrit, aºa cum e ºi rezerva de la n-am fi avut niciodatã pe academicianul n Da. Le-am publicat la editura mea proprie, cãci alþii nu mã GazProm. Trebuie sã ne intereseze nu berlinez. Ar fi rãmas cântãreþul din publicã. Existã, totuºi, o excepþie: cotidianul numai petrolul ºi gazul rusesc, trebuie sã tamburã þãrigrãdean, inventatorul notelor „Argeºul”, care ºi-a deschis paginile pentru muzica turceascã ºi compozitorul ne intereseze tot ceea ce se întâmplã în otoman, iar pentru noi autorul Divanului spaþiul rusesc ºi dumneavoastrã sunteþi cei suplimentului cultural „Sãgetãtorul” pentru semnãtura mea. Am un articol pe care l-am ºi al Istoriei ieroglifice. Dar niciodatã al mai în mãsurã sã valorificaþi atât Istoriei Imperiului Otoman, al Descrierii scris ºi publicat în aprilie 1991 ºi l-am vecinãtatea, cât ºi cunoaºterea desãvârºitã Moldovei ºi al monumentalului Hronic. reeditat în volumul Rãzboiul împotriva a limbii ruse. Oricât de mare a fost Puºkin, care a poporului român. Este intitulat Marea Eu am gãsit aici la Chiºinãu cele trei impus cultura rusã pe primul loc în acest Antantã. În el am spus cã atunci când se va serii din filmul Tihii Don, care-mi Rãsãrit (treaptã de pe care n-a mai coborât amintesc de adolescenþa ºi tinereþea mea realiza între România ºi Rusia Marea niciodatã) ºi în atenþia universalã, nu e Antantã care s-a realizat, dupã atâtea sute influenþatã decisiv, chiar dacã nu în cele mai puþin adevãrat cã ascensiunea culturii mai fericite condiþii, de cultura rusã ºi de de ani de tensiuni, între Germania ºi Franþa, ruse ca una din marile culturi ale lumii chipul Europei se va schimba. Fiindcã o naþionalismul stalinist. M-am structurat este opera lui Gogol, Tolstoi ºi Europã fãrã suflet nu poate sã existe. ca reprezentant al altui naþionalism Dostoievski. Cu toþii sunt însã datori Europa fãrã suflet este Adam fãcut de românesc decât cel tradiþional, citind fenomenului de redescoperire a Dumnezeu din lut, dar nu i-a suflat nimeni literatura editatã de „Cartea rusã” ºi fundamentelor creºtin-ortodoxe ale duhul. Or, la ora actualã, Europei nu numai vizionând de nenumãrate ori filmele lui cã nu i-a suflat nimeni duhul, dar ceea ce 1 La data când se publicã acest interviu a apãrut, în 2009, volumul Mircea cel Mare fac europenii excluzând creºtinismul în – scut al Europei, de mai mulþi autori, dar în care cele mai multe pagini îi aparþin mod programatic din Constituþie i-l scot ºi domnului Dan Zamfirescu. În cele 700 de pagini cititorii vor gãsi adunate toate pe cel ce i-a mai rãmas. argumentele pentru ratificarea datãrii puse de B.P. Hasdeu în 1877 ºi concluziile date de Raia ROGAC el confruntãrii româno-otomane: victoria deplinã a lui Mircea cel Mare, care a hotãrât ºi (va urma) o parte din soarta Europei occidentale, fãcând posibilã Renaºterea.

- interviu cu prof. univ. dr. Dan Zamfirescu* (urmare din numãrul trecut) n ªcoala Ardeleanã ne-a învãþat mãreþia strãmoºilor noºtri romani ºi mândria de ei. Cei care au venit ºi ne-au arãtat ce suntem noi, românii, nu ce au fost strãmoºii noºtri, sunt cei doi Hasdei. ªcoala Basarabeanã este, dacã vreþi, ºcoala mãreþiei româneºti. Aceea care a luat ca bazã trecutul românesc, nu pe al romanilor. În momentul în care Hasdeu-tatãl a vorbit despre „vechea slavã a Moldovei”, imediat cuvântarea sa de la Hotin s-a tradus de Costache Stamati ºi s-a publicat de George Bariþ în „Transilvania” ºi de Eliade Rãdulescu în „Curierul românesc”. A avut un mare impact asupra conºtiinþei româneºti. Nimeni nu mai vorbise aºa. Notaþi cã suntem în 24 iunie 1837, iar cu al doilea cuvânt, tot la Hotin, ºi mai tranºant, suntem în 24 iunie 1840. Mihail Kogãlniceanu va rosti abia peste trei ani, la 24 noiembrie 1843, vestitul sãu discurs de la Academia Mihãileanã ºi Nicolae Bãlcescu va publica abia în 1844 prima sa lucrare despre trecutul nostru militar. Ideea-cheie, mesajul lansat de Alexandru Hasdeu în cea de a doua cuvântare a fost cã noi putem ºi trebuie sã fim mari prin spirit, aºa cum au fost grecii în Antichitate, chiar dacã nu avem, ca alþii, mari oºti ºi spaþii întinse. Aluzie strãvezie! A venit Hasdeu-fiul ºi a fãcut din intuiþiile ºi programul pãrintelui acea formidabilã operã caracterizatã de Mihail Eminescu prin cuvintele: „Am putea zice cã e lupta de toatã ziua pentru toate bunurile naþionalitãþii noastre. Ceea ce se dezgroapã prin aceste documente istorice ºi lingvistice nu sunt dar numai materialuri de interes arheologic, ci e România însãºi, e geniul poporului românesc de pe care se înlãtureazã pãturile suprapuse de ruine ºi de barbarie. Fiece pas înainte se face aci în înþelesul reconstruirii naþionalitãþii române ºi pentru ca ea însãºi sã se recunoascã pe sine, sã-ºi vie în fire”. „Arhiva istoricã a României” din 1865 este un monument genial, este o creaþie ce trebuie neapãrat retipãritã în facsimil, pentru cã acolo se vede ce texte a descoperit Hasdeu ºi le-a pus în circulaþie la noi. El a publicat pentru prima oarã Viaþa lui Nifon, el publicã pentru prima oarã ºtiinþific patru capitole din Învãþãturile lui Neagoe Basarab, el publicã pentru prima oarã ºi traduce la noi Cronica Moldovei în versiunea polonã ºi spune cã neapãrat trebuie sã existe versiunile slavone. Le descoperã, dupã treizeci de ani, Ioan Bogdan! Este primul model de educaþie prin texte, urmat apoi de cele trei volume ale Cuventelor din bãtrâni ºi de a doua serie din „Columna lui Traian” la care se referea Mihail Eminescu în cuvintele citate. Dar ºi înainte de aceastã primã operã specific hasdeianã, care inaugureazã prezenþa sa fãcutã sã-ºi punã pecetea pe o întreagã epocã, el dãduse mãsura ºi declanºase acea operã care, ajunsã la apogeu, va primi magnificul elogiu al celui mai mare dintre contemporanii sãi. O fãcuse prin revistele efemere ca apariþie, dar nemuritoare prin cele cuprinse în filele lor, scoase la Iaºi imediat dupã venirea sa în þarã: „România”. Revistã ebdomandarã, Iassi, 1858 – 1859; „Foaea de storia româna”, Iassi, datat: Anul Unirei I, adicã 1859, „Foiþa de istorie ºi literaturã”, Iassi, 1860, ºi „Din Moldova” (1862) cu titlul schimbat în „Lumina” (1863). Sunt pietre care jaloneazã acest drum de glorie personalã ºi creator de epocã în ºtiinþa cunoaºterii ºi valorificãrii trecutului istoric ºi cultural românesc. Un editor de la noi, autorul celei mai bune monografii despre

n

B.P. Hasdeu ºi cel care a fãcut cel mai mult, dupã Mircea Eliade, pentru a-l aduce pe B.P. Hasdeu într-o actualitate rodnicã, Ionel Opriºan, a-nceput din acest an retipãrirea lor anastaticã integralã, în condiþii grafice de excepþie. ªi dumneavoastrã aþi ieºit din „Arhiva”? … n Ca Dostoievski din Mantaua lui Gogol vreþi sã spuneþi?! Eu de aproape ºaizeci de ani îl am acasã pe Hasdeu, în bibliotecã, ºi stau cu el într-o convieþuire neîntreruptã. Am reuºit, datoritã neuitatului Radu Sterescu de care vã vorbeam, dar ºi lui Gheorghe Cardaº, sã am absolut toatã opera lui B.P. Hasdeu în ediþiile originale. Mi-am adunat-o cu pietate, cum o am ºi pe a lui Nicolae Iorga, aproape toatã. La Hasdeu e mai simplu, cãci sunt douã rafturi. La Nicolae Iorga – o bibliotecã întreagã. Am luat de la Gheorghe Cardaº colecþia completã din „Revista nouã” ºi a doua serie din „Columna lui Traian” ºi am gãsit la anticariat „Arhiva istoricã a României”, exemplarul care fusese al pãrintelui Constantin Bobulescu. Pot sã vã declar cã în tot ce am fãcut pentru opera lui Neagoe Basarab am „ieºit” din ceea ce a scris el în „Arhiva istoricã a României” în 1865 ºi apoi în volumul al 2-lea din Cuvente din bãtrâni cu celebra apropiere de Marc Aureliu ºi cu definiþia epocii neagoiene. Adãugaþi însã la aceasta a doua mea întreprindere cu care îmi îngãdui sã mã împãunez ºi sã candidez la un dram de nemurire: bãtãlia pentru adevãrul despre cea mai mare victorie militarã ºi politicã a românilor. Este vorba despre victoria lui Mircea cel Mare (aºa i-a spus B.P. Hasdeu totdeauna, nu Mircea „cel Bãtrân”) asupra sultanului Baiazid I, din 17 mai 1395. Aceastã datã a fost fixatã de B.P. Hasdeu în 1877 într-o conferinþã þinutã la Craiova în care o declarã mare victorie. Iar când, anul urmãtor, a publicat în primul volum al „Cuventelor” Cronica lui Moxa, i-a oferit lui Mihail Eminescu izvorul de inspiraþie pentru prima parte din Scrisoarea III. În felul acesta, B.P. Hasdeu ºi Mihail Eminescu, împreunã, au fixat în conºtiinþa de noi înºine acest moment din istorie, de extraordinarã importanþã. Dar, dupã aceea, doi istorici strãini, Alfons Huber ºi Constantin Ireèek, urmaþi de Nicolae Iorga, care din urã pe B.P. Hasdeu n-a acceptat niciodatã datarea corectã a victoriei, tocmai fiindcã aparþinea lui Hasdeu, au schimbat-o într-o înfrângere! Timp de aproape un secol a dominat aceastã idee falsã, pânã ce în 1986, cu prilejul sãrbãtoririi celor 600 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod, s-a încercat, cu un succes pe moment numai parþial, restabilirea adevãrului istoric deþinut de B.P. Hasdeu ºi de Mihail Eminescu1. Dar Hasdeu este ºi arhitectul ºi începãtorul mãreþiei culturii noastre moderne. Este „arhetipul” ºi aluatul celor care au fãcut din aceastã culturã o prezenþã europeanã, iar odatã cu Mircea Eliade, una mondialã. B.P. Hasdeu a fost prima personalitate a culturii noastre moderne recunoscutã ca o valoare depãºind graniþele þãrii ºi culturii sale ºi a doua din întreaga noastrã culturã de pânã atunci, dupã Dimitrie Cantemir. Îi vor urma Ioan Bogdan ca slavist, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga ºi Vasile Pârvan ca istorici, Ovid Densusianu ca filolog. Atunci când la rându-mi am încercat sã demonstrez de ce cultura românã este „o mare culturã cu destin universal” (a fost primul titlu al cãrþii retipãrite de „Litera”) ºi o sintezã europeanã (titlul cu care a retipãrit-o Anatol Vidraºcu)

n

n

n

n

n

n

* Interviu realizat la Chiºinãu, în anul 2007, cu ocazia Simpozionului dedicat lui B.P. Hasdeu de Biblioteca Municipalã „B.P. Hasdeu” la un secol de posteritate ºi, în acelaºi timp, cu prilejul aniversãrii a 77 de ani de la naºterea lui Dan Zamfirescu.

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU


Sagetatorul Nr. 697