Page 1

Sãgetãtorul Nr. 691 „ 9 noiembrie 2010 „ Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Testamentul lui Adrian Păunescu Adrian Pãunescu a fost un om care ºi-a strâns în braþe þara ºi neamul cu dragostea puternicã a patrioþilor luminaþi ºi de neclintit în credinþa lor. Pentru o întreagã generaþie, aceea care descoperea blugii ºi se încãlþa prima oarã în adidaºi, Adrian Pãunescu pãrea creat din aceeaºi materie din care erau fãcute propriile ei vise. Vreme de peste un deceniu a deschis porþile imaginaþiei pentru milioane de tineri, cãrora le-a dat combustia îndrãznelii ºi le-a stimulat vocaþia de a crea, le-a arãtat faþa nevãzutã a unei stãri de spirit ce nu încãpea în programele oficiale ºi lea înaripat gândirea cu ideea cã a putea va învinge pe nu se poate, cã pe lângã închisori mai existã ºi libertate. Opera sa va rãmâne în istoria literaturii naþionale. Cât, cum, în ce proporþie, care poezii ºi care nu, toate acestea nu mai conteazã, sunt doar detalii ce þin de metodologia istoriei ºi criticii literare. Important este faptul cã suflul creaþiei sale nu mai poate fi stãvilit sub obrocul detractorilor de profesie. Evidenþa operei sale este mult prea puternicã pentru a fi înãbuºitã de cohorta denigratorilor neîmpãcaþi cã niciodatã nu pot avea talentul, energia, inspiraþia ºi forþa lui Adrian Pãunescu. ªcoala de gazetãrie pe care a creat-o în publicistica româneascã a fost una care s-a distins prin prioritatea pe care a dat-o întotdeauna susþinerii valorilor de peste tot. Revista „Flacãra“ rãmâne o referinþã dragã nu numai pentru cei care am avut ºansa de a lucra acolo, ci ºi pentru sutele de mii de cititori ce puteau poposi sãptãmânal în aceastã oazã de stil ºi de curaj, înconjuratã de un ocean de laºitãþi ºi conformisme. A deschis paginile acelei reviste spre tot ceea ce era nou, performant, curajos, ingenios în tot ceea ce ne înconjura, de la inginerie la medicinã ºi de la sport la ºtiinþele pozitive. Ridica foarte sus stacheta profesionalismului celor care lucram cu el în redacþie pentru a putea fi noi la înãlþimea subiectelor noastre ºi a ideilor celor despre care scriam. Adrian Pãunescu va lãsa în urma sa, tuturor oamenilor de bunã-credinþã, un testament uriaº, un testament împovãrãtor. Este un testament

despe care el însuºi a vorbit adesea, lapidar ºi cuprinzãtor: „Sã-mi scrieþi pe cruce doar atât, cã am susþinut valorile!” Adrian Pãunescu credea în valoarea oamenilor ºi se bucura ori de câte ori o întâlnea, indiferent de împrejurãri sau de domeniu. Adrian Pãunescu a fost un asemenea om a cãrui quintesenþã existenþialã a constat în ºtiinþa de a recunoaºte valorile, în generozitatea de a le încuraja, în altruismul de a le aduce în primplan ºi a le propune lumii ºi semenilor sãi, în forþa de a crede în ele ºi a le sluji pânã la moarte. De aceea, testamentul sãu esenþial, ilustrat prin însãºi impresionanta manifestaþie ºi emoþie popularã care s-a creat în aceste zile, în jurul morþii sale, se rezumã în aceea cã trebuie sã învãþãm sã ne preþuim valorile. Sã le preþuim cât încã sunt în viaþã, cât încã sunt alãturi de noi ºi împreunã cu noi, ºi nu doar la ceasul despãrþirii finale. Sunt destui cei care nu pot înþelege acest lucru nici mãcar în asemenea zile de doliu. Complexe de inferioritate netratate la timp, frustrãri nesatisfãcute din vremuri de demult, mediocritãþi de neînvins ºi vãgãuni de caracter ce nu pot fi de nimic umplute au mistuit în aceste zile tot felul de suflete sãrace cu duhul, care nu s-au putut abþine sã-ºi exhibe veninul

împotriva unui om a cãrui singurã „vinã“ a fost cã este mai deºtept decât ei, mai celebru decât ei ºi infinit mai iubit decât ei... Pãcatele sunt individuale, ºi le ispãºeºte fiecare cum îi este scris, dar lucrurile devin toxice atunci când dispreþul faþã de valori este ridicat la politicã de stat ºi vehiculat prin canalele propagandei oficiale. (Din acest punct de vedere, emisiunea difuzatã ieri, în direct, de televiziune publicã, exact la ora la care mortului i se fãcea slujba de pomenire în bisericã, rãmâne una dintre cele mai ruºinoase pagini ale contemporaneitãþii în care trãim. Trompetele cotroceniste se puteau abþine, mãcar atât, o orã, cât þinea acea slujbã creºtineascã...) S-a spus cã Adrian Pãunescu a murit, dar poetul rãmâne. Flacãra spiritului sãu va fi, în orice caz, greu de reaprins, de cineva, vreodatã. Mai ales în asemenea vremuri, precum sunt cele în care trãim... Prin dispariþia lui Adrian Pãunescu, lumea oamenilor de valoare devine mai rarã. Lumea literaturii ºi a publicisticii româneºti rãmâne mai sãracã. Lumea patrioþilor autentici, atât de necesari în asemenea vremuri grele, rãmâne lipsitã de un un reper ºi de un combatant fãrã egal. Testamentul sãu este sã învãþãm sã preþuim valorile cât încã mai sunt în viaþã. Am reluat în cuprinsul ziarului o scurtã declaraþie a marelui scriitor Fãnuº Neagu. Întrebat ce pãrere are despre moartea poetului, a rãspuns cã ar fi vrut sã telefoneze familiei, dar de trei ani este bolnav la pat!... ªi cã ceea ce ar spune el astãzi despre Adrian Pãunescu vor spune alþii mâine despre el... Testamentul pe care ni-l lasã Adrian Pãunescu este un testament al angajãrii civice luminate ºi, cu adevãrat, în interesul naþional, care – ne-a învãþat el – nu poate fi niciodatã al nimãnui altcuiva decât al celor mulþi. Este testamentul sinceritãþii asumate cu orice riscuri, al rectitudinii morale ºi al curajului de a-ºi apãra convingerile în faþa oricui, oricând. Este un testament al criteriilor profunde, al tablei de valori perene, al gândului înaripat, al verbului încãrcat de semnificaþie ºi profunzime.

De la un cardiac, cordial De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mã gãsesc de vreme lungã, Consider cã e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi sã mai ajungã. Mã monitorizeazã paznici minimi, Din maxima profesorului grijã, În jurul obositei mele inimi Sã nu mã mai ajungã nicio schijã. Aud o ambulanþã revenind, Cu cine ºtie ce bolnav aicea, Alarma mi se pare un colind Cu care se trateazã cicatricea. Purtaþi-vã de grijã, fraþii mei, Pãziþi-vã ºi inima, ºi gândul, De nu doriþi sã vinã anii grei, Spitalul de urgenþã implorându-l. Eu vã salut de-a dreptul cordial, De-a dreptul cardiac, precum se ºtie, Recunoscând cã patul de spital Nu-i o alarmã, ci o garanþie. Vã vãd pe toþi mai buni ºi mai umani, Eu însumi sunt mai omenos în toate, Dã-mi, Doamne, viaþã, încã niºte ani ªi þãrii mele minima dreptate. Adrian PÃUNESCU Aceasta este ultima poezie a sa, scrisã la 31 octombrie 2010, în Bucureºti, la Spitalul de Urgenþã. Pe lângã opera sa, care cu siguranþã va dãinui în istoria literaturii naþionale, va trebui sã avem forþa de a rãsfoi din când în când acest testament spiritual al omului, poetului ºi patriotului Adrian Pãunescu. Poate vom învãþa sã ne preþuim valorile. ªi sã-i respectãm doar pe cei care ºtiu sã facã acest lucru. Octavian ªTIREANU Publicat în ziarul „AZI“ de luni, 8 noiembrie 2010

180 de ani de la moartea lui DINICU GOLESCU, primul român modern (V) 1777 - 1830

„Însemnare a cãlãtoriii mele”? În spiritul aceleiaºi propagande naþionale, Dinicu Golescu concepuse opera sa capitalã, memorialul de cãlãtorie apãrut la Buda, în 1826, sub titlul „Însemnare a cãlãtoriii mele, Constandin Radovici din Goleºti,

„Cãci ºi cel ce va aduce folos patriei un bulgãre de aur ºi cel ce va aduce numai cât un grãunþ de mei, tot trebuie sã fie cinstiþi mai mult decât cei ce în urmã vor scrie, ca niºte începãtori ai acest sfânt lucru ºi ca niºte înlesnitori la cei din urmã…“ Dinicu Golescu fãcutã în anul 1824, 1825, 1826” – operã ce reprezintã, în istoria culturii româneºti, „întâiul jurnal de cãlãtorie românesc, legat de o cãlãtorie de studii”. „Însemnarea” este precedatã de o succintã motivaþie de suflet privind geneza acestui impresionant reportaj „cu caracter de criticã socialã” – rod al cãlãtoriei întreprinse cu luciditatea cãrturarului iluminist, prin Europa primului pãtrar al veacului al XIX-lea: „Însemnare a cãlãtoriii ce am fãcut eu, Constandin Golescu, coprinzãtoare de câte oraºe am vãzut, ºi, într-însele, orice vrednic de însemnare, cum ºi prin sate, sau pre drumuri, oricât deosibit lucru am vãzut. Aºijderea ºi deosibirea neamurilor ºi a semãnãturilor, cum ºi apele, ºi poºtele, ºi orice obicei ºi

faptã bunã am vãzut, spre folosul naþiii mele am însemnat, arãtând ºi urmãrile cele rele ce cunosc cã sã urma în patria noastrã, carele nelipsind, hotãrât, nici noi cinste, nici norodul fericire, nu putem dobândi.” Receptând, printr-un contact direct, fenomenele de civilizaþie, structura administrativã ºi economicã a þãrilor vizitate din Occidentul „luminilor”, Dinicu Golescu le comparã cu realitãþile crude din patria sa, considerându-se obligat sã însemne, pentru ca „publicarisind” cele vãzute, sã le „comuneascã”, în pofida faptului cã, astfel, lovea necruþãtor în propria sa clasã socialã. El devine, efectiv, un adept declarat al schimbãrilor unor rânduieli care încremeniserã în timp, statuate într-o flagrantã inechitate

socialã, impusã ºi apãratã de cãtre clasa dominantã. Atitudinea sa criticã, în contradicþie evidentã cu interesele marilor feudali – în rândul cãrora se integra, prin avere ºi rang, are, pentru boierimea conservatoare, semnificaþia unui trãsnet cãzut din senin: „Schimbarea la faþã a acestui boier – observa George Cãlinescu – simbolizeazã întreaga noastrã renaºtere ºi dovedeºte cã revoluþiunea au fãcut-o întâi boierii”. „Carte de cãinþã, de durere pentru suferinþa omeneascã, de ruºine pentru barbaria româneascã” – în aceste coordonate de spirit se înscrie, potrivit aprecierii lui Nicolae Iorga, „Însemnarea” acestui „mare stãpân de pãmânturi ºi de oameni”, dar ºi a unei mari conºtiinþe naþionale. ªi, cu dreapta judecatã a unei minþi pãtrunzãtoare, marele istoric considera cã „aceastã stare de spirit a boierimii de la 1820-1830 a folosit mai mult

pentru întemeierea României moderne decât toate marile discursuri revoluþionare, învãþate pe dinafarã, de la 1848”. Surprinzãtoarea obiectivitate manifestatã în descrierea realitãþilor din þãrile vizitate prin analogie cu cele statornicite de veacuri în patria sa dovedeºte cã marele boier ascunde, sub „învechitele” haine orientale, o inimã setoasã de prefaceri, o profundã dorinþã de realizare a echitãþii sociale, pe care nu le-ar fi nutrit o conºtiinþã pervertitã de „dulcea otravã” a privilegiilor feudale. Privirea larg deschisã a cãrturarului român spre orizonturile civilizaþiei ce i s-au dezvãluit în cursul cãlãtoriilor sale prin Europa „luminilor” era izvoditã din simþãmintele umaniste ºi patriotice care îl însufleþeau. Confesiunea sa directã cãtre cititorul „Însemnãrii” are limpezimea unei profunde ºi sincere profesiuni de credinþã: „Dar cum puteam, ochi având, sã nu vãz, vãzând, sã nu iau aminte, luând aminte, sã nu aseamãn, asemãnând, sã nu judec binele ºi sã nu pohtesc a-l face arãtat compatrioþilor miei?”. (continuare în pagina 9) Grigore CONSTANTINESCU

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

ARGEªUL

● săgetătorul

In memoriam Adrian Păunescu

Rãmas bun, maestre! Valurile morþii venit-au sã stingã Flacãra iubirii, Al nostru aur spiritual Venit-au sã înece, Dar va rãmâne poezia... Cinci noiembrie 2010, Zi tristã pentru România. Aprinzând a inimii flacãrã, Recitând „Repetabila povarã” Te-a ascultat întreaga þarã. ªi acum, c-un zâmbet ºters, Trãim iarãºi al tãu vers, În urma regretabilului tãu deces. În urma-þi multe rãmân, Mare scriitor român, Iarã noi nu vom putea Vreodatã a te uita. Ai scris necontenit, Pentru tot ce ai iubit, Pentru þarã ºi popor Cu iubire ºi cu dor. Pentru þara noastrã, Roºie-galbenã-albastrã, Ai luptat neîncetat ªi pe-al tãu de moarte pat. Noi te-am ascultat, Tu destul te-ai consumat ªi acum s-a întâmplat... Al tãu suflet a plecat. O reacþie ar fi fireascã, Sã rãsarã pe bolta cereascã, Alãturi de soare în zorii aurii, Ale tale poezii, Cãci tu nu... Nu vei muri! ªi le vom vedea cu toþii, Noi cu fiii ºi nepoþii, ªi-o sã luãm bine aminte La ale tale dulci cuvinte. Profund îndatoraþi îºi suntem ºi-þi vom fi, Pentru poezia ta, nepreþuita noastrã zestre, Rãmas bun, poet român, Rãmas bun, maestre! Dumitru-Radu DEACONESCU, C.N. „Al. Odobescu“ Piteºti

9 noiembrie 2010

Amintiri de demult

Muzica zilelor noastre

Răbdare de diamant (II) M-am bucurat din inimã de dialogul cu înãspritul profesor, spaima Sibiului universitar. Am escaladat zidul. Era altfel în sinea sa. Trebuia sã ai curaj. Am simþit cã agreeazã aceastã stare. - Ia sã-mi spui bibliografia nemþeascã, englezeascã, franþuzeascã, greceascã ºi latineascã la lecþia pe care ai tãiat-o în douã! Norocul meu cã, tãind lecþia, am zãrit ºi bibliografia ºi am fotografiat-o cu memoria mea vizualã. I-am spus vreo ºapte cãrþi, pe care le nota pe coala de hârtie pe care i-am dat-o cu subiectele. Când credeam cã-mi spune sã ies, aud: - Primeºti nota 8. Eºti liber. Nu-mi venea sã cred. Colegii mã socoteau un „erou” cã am scãpat, învingând la examenul de dogmaticã. La studiul limbilor clasice ºi moderne era Mircea Pãcurariu, fostul meu profesor de la Neamþ, pe care n-am reuºit sã-l însor cu Mariana Vodã. A fost adus la Sibiu de ªofron Vlad pentru a-l lãsa urmaº la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Pânã atunci preda de toate. Era sobru, erudit, serios ºi drept cu notãrile. Îþi era ruºine dacã nu ºtiai. ªi lui i se fãcea ruºine când te nota pe cât ai merita ºi nu cât ar fi dorit el. Secretarul binevoitor era Constantin Voicu! Nu rãmânea nicio problemã nerezolvatã. Era mereu vesel. A dorit sã rãmânã diacon, dar asta nu l-a oprit sã fie profesor ºi decan rãzbãtãtor ºi conducãtor de doctorate mai

recent. La casieria Institutului Teologic, de dupã ghiºeu, te privea, ca un ghiduº, Icã Ioan. Pe masa casieriei vedeam dicþionare dolofane de nemþeascã, mai ales. Rar s-a vãzut un ins cu voinþã întru a se realiza ca om de carte înaltã. Ceea ce a ºi reuºit, predând dogmatica în „stil propriu”, ca prezentare ºi gesticã hazlie. Figura cea nostimã, care aducea cu chipul lui Einstein, Corneliu Sârbu, profesor, tobã de carte, avea o mare rãbdare sã te asculte ce ºtii ºi mai ales ce nu ºtiai din teologia fundamentalã. Era un mare pelerin ºi tare hazliu. Sãracul Floca Ion se ocupa cu ºefia la cantina ºcolii. El avea sã ajungã profesorul cunoscut de drept bisericesc ºi internaþional. Mi-a fost mereu milã de el. Nici azi nu ºtiu de ce. Muzicianul, muzicologul, dirijorul ºi compozitorul Gheorghe ªoima era de o delicateþe angelicã. Îl ajuta ºi chipul sãu aproape serafic. Se simþea în el Duhul lui Dumnezeu nãvãlind pe portativ

ºi în cânt coral desãvârºit. Avea o rãbdare de diamant. Cu pas molcom pãºea Spiridon Cândea, profesorul de teologie pastoralã. I-am trecut pragul. Îmi povestea despre studiile în Grecia, când l-a avut coleg pe Iustin Moisescu. Când l-a întrebat Petru Groza, dupã ce s-a vacantat Scaunul de Mitropolit al Ardealului, în anul 1955: - Spiridoane, cine crezi cã poate fi urmaº în Jeþul Arhieresc al Transilvaniei? Colegul atenian din tinereþe recomandã: - Cel mai bun nu poate fi altul decât Iustin Moisescu, colegul meu de doctorat de la Atena. Aºa a ajuns Iustin Moisescu mitropolit al Ardealului, recomandat de colegul sãu din tinereþe, Spiridon Cândea. Se vorbea cã Iustin Moisescu n-a prea fost încântat de aceastã perspectivã, dar a acceptat totuºi înalta ascultare bisericeascã. Doamne! Ce pãcat cã mulþi nu mai sunt fizic printre noi! Calinic ARGATU

Pro memoria (n. 16 august 1935, comuna Mãciuca, Vâlcea) Profesor universitar doctor, istoriograf, publicist, autor de cãrþi didactice, preºedinte la C.J.C.A. Argeº, decan la Facultatea de Istorie, Filozofie ºi Jurnalism, Universitatea din Piteºti. Lucrãri reprezentative: „Istoria Municipiului Piteºti” (în colaborare, Editura Academiei Române, Bucureºti, 1988), „Argeº, cartea eroilor” (coordonator ºtiinþific ºi studiu introductiv, Piteºti, 1984, 336 p.), „Istoriografia universalã” (I, Piteºti, 1988, 360 p.), „Tradiþia ºi actualitatea în istoriografia româneascã” (Piteºti, 2000, 202 p.), „Istoria economiei naþionale a României” (Piteºti, 1999, 120 p.), „Ion Ionescu de la Brad – enciclopedist român” (Editura Enciclopedicã, 2000, 372 p.), „Piteºti 600. Memento” (Piteºti, 1983, 196 p.) etc. A publicat, de asemenea, cãrþi despre „Mausoleul de la Valea Mare – Câmpulung Muscel” (ediþia I), „Mausoleul Mateiaº” (ediþia a II-a), 1984, 1988, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pânã la revoluþia din 1821” (Piteºti, 1994); cãrþi didactice; „Monografia Liceului “Alexandru Odobescu” din Piteºti, perioada 1919-1994” (Piteºti, 1994, 192 p.), „Studii istorice” (Piteºti, 2000, 200 p.), „Permanenþe istoriografice româneºti” (Editura Didacticã ºi Pedagogicã, Bucureºti, 2000, 298 p.), „Piteºti. Tradiþii ºi contemporaneitate. Eseuri istorice”, în colaborare (Piteºti, 2008); „Statele europene.

Tatãl ºi fiul. Bine-veniþi, evident. Unul, cu bagheta, altul, cu vioara. Mozart, TartiniKreisler ºi Pergolesi le-au fost aleºii. Spre a-i tãlmãci pentru noi. Joia trecutã, în fine. Când s-au alãturat trupei noastre. Într-un concert ce-a plãcut. Ilarion dându-ºi mãsura cu „Haffner”. Glumeþ ºi cu prizã-n orchestrã. Oamenii ei îndrãgindu-l din start. Calm ºi destins, la pupitru. Iar muzica, pentru dânsul, o bucurie. În juru-i vrând s-o transmitã, aristocrat... Aº zice c-a reuºit, de mã gândesc la aplauze. Îndelungate, desigur. L-a ajutat ºi Florin sã le aibã. Mânuitor de arcuº, cu lirism. Umblând pe corzi delicat. ªi c-un vibrato intens. Pe placu’ sãlii, vãdit. Îs curios sã-l aud ºi cu alþi dirijori mai alerþi. Cãci „Trilul diavolului” momeºte în fel ºi chip... Poimâine searã, un recital de pian. Decis mai an, ajuns acuma la termen. Soþii Gheorghiu, la patru mâini. Dvoøák, Enescu ºi Brahms, în program. Promiþãtor, opinez. Detalii, dupã, sper eu... Adrian SIMEANU

● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● ● Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Golescu“ organizeazã – în parteneriat cu Asociaþia Social Impact România ºi cu Filiala Argeº a Colegiului Psihologilor din România – astãzi, 9 noiembrie, ora 10, în sala de conferinþe, worshop-ul cu tema „Comunicare, terapie ºi relaþie”. Workshop-ul se adreseazã specialiºtilor psihologi, psihopedagogi, consilieri ºcolari, psihoterapeuþi. Invitat special – Andre Moreau, doctor în medicinã, neuropsihiatru, psiholog, psihoterapeut cu formare în Psihanalizã, ªcoala Freudianã, ªcoala Jungianã, Psihodinamicã, Dinamica de Grup, Psihodramã, Relaxare.

● Astãzi, 9 noiembrie, la ora 18, la Casa de Culturã a Studenþilor, în cadrul programului „Tineri în România”, va avea loc dezbaterea „Prietenii ºi prietenia”. ● Membrii Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu” sunt invitaþi joi, 11 noiembrie, la ora 17.30, în Sala de conferinþe a Bibliotecii Judeþene „Dinicu Golescu”, la întâlnirea cu neobosita ambasadoare a culturii armene în România, traducãtoarea Madeleine Karacasian.

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Petre N. Popa

Doi IonescuGalaţi, la Piteşti

Sinteze istorice”, Editura „Paralela 45”, Piteºti, 2009; coordonator al lucrãrii în curs de apariþie „Encicopedia Argeºului ºi Muscelului”, sub egida Bibliotecii Judeþene „Dinicu Golescu” Argeº, Piteºti, 2010.

Iudita H. IEREMIA DODU (n. 1 septembrie 1955, Câmpeni-Bihor) Stabilitã cu serviciul în Piteºti, ca profesoarã (1980). Activitate literarã: redactor-ºef, revista „Seminarium” a Seminarului Teologic Liceal din Piteºti, serie nouã, redactor responsabil al Revistei catedrei de limba ºi literatura românã a elevilor din Colegiul Naþional „I.C. Brãtianu”, Piteºti, membrã a Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu” ºi a colectivului de redacþie al revistei „Jar”; publicã articole în „Seminarium”, în Revista catedrei de limba ºi literatura românã, în revistele „Junimea“ ºi „Jurnalul Artistic «Rebreanu»” etc. Volume reprezentative: „Poezii”, Editura „Zodia Fecioarei”, Piteºti, 2002; „Evaluare prin teste-grilã”, Editura „Carminis”“, 2005, 2007, în colaborare.

Vasile SORESCU (n. 3 septembrie 1954, Mãlureni, Argeº) Preot, cadru didactic universitar, drept bisericesc, Facultatea de Teologie, Universitatea din Piteºti, publicist. Volume de autor: „Figuri, evenimente ºi locuri biblice. Dicþionar”, Bucureºti, 1994; „Sfârºitul lumii în perspectiva profeþiilor biblice”, Bucureºti, 1994; „Religia ortodoxã.

Cãlãuzã pentru credincioºi”, Bucureºti, 1995; „Omul, tainicã fãpturã”, Bucureºti, 1997, „Formare duhovniceascã”, Piteºti, 2000.

Ion BICA (n. 7 septembrie 1962, comuna Cãlineºti, Argeº) Preot (din 1990), profesor de limba latinã ºi greacã la Seminarul Teologic din Piteºti (19931995); cadru didactic, Facultatea de Teologie, Universitatea din Piteºti (din 1996). Volume reprezentative: „Istoria ºi spiritualitatea Bizanþului”, I, Piteºti, 2000; „Istoria ºi cultura Bizanþului”, II (867-1453), Piteºti, 2000; „Thema Paristrion (Paradunavon) în istoriografia bizantinã ºi românã” (teza sa de doctorat), Cluj-Napoca, 2001.

Mircea M. CRÃCIUN (n. comuna Goleºti, satul Valea Boiereascã, azi Viiºoara, jud. Argeº, 7 septembrie 1942). Publicã în presa localã ºi centralã articole, comunicãri ºtiinþifice în revistele „Argeº”, „Tribuna ºcolii argeºene”, „Magazin istoric”, „Memoria”, „Tribuna învãþãmântului” etc.

Gabriel STREMPEL (n. 8 septembrie 1926, comuna Pomi, judeþul Satu Mare) Doctor în istorie, director general la Biblioteca Academiei, în 1942 se refugiazã la Piteºti; publicist, istoric literar. Colaborãri cu studii ºi articole la revistele „Studii ºi cercetãri de bibliologie”, „Romanoslavica”, „Analele Academiei Române”,

„Manuscriptum”, „Luceafãrul”, „Secolul XX”, „Revista de istorie ºi teorie literarã”, „Transilvania”, „Revista Comisiei Naþionale pentru UNESCO”, „Revue Roumanie”, „Buletinul Societãþii de ªtiinþe Filologice”, „Magazin istoric”, „Poesis”, „Academica” º.a. Colaboreazã la editarea „Istoriei literaturii române”, vol. I, Editura Academiei, 1970; contribuie la apariþia volumelor I-III „Documentele rãscoalei din 1821”. Volume reprezentative: „Antim Ivireanu. Opere, ediþie criticã ºi studiu introductiv”, Editura „Minerva”, Bucureºti, 1972, premiul revistei „Manuscriptum”; „Nicolae Costin, «Ceasornicul domnilor»”, ediþie criticã ºi studiu introductiv, idem, 1976 (Premiul Academiei „T. Cipariu”); „Antim Ivireanu”, monografie, Editura Academiei, Bucureºti, 1997, º.a.

Vasile TUDOR (n. 11 septembrie 1933, satul Geamãna, comuna Bradu, Argeº) Licenþiat în istorie, pilot sportiv de performanþã, categoria C de argint cu diamant, pilot de turism gradul II, memorialist. Volume reprezentative: „Alãturi de vulturi”, vol. I, 1997, Editura „Dacia”, Cluj, volumul al II-lea, 1999, Editura Modelism Internaþional, Bucureºti; „Un nume de legendã: cpt. av. erou Al. ªerbãnescu”, idem, 1998; „Constantin Bâzu Cantacuzino - prinþul aºilor”, idem, 2000; „G.V. Bibescu (1880-1941), pionier al automobilismului ºi aviaþiei româneºti”, Editura ECAS Trade SRL, Bucureºti, 2000; „Istoria aviaþiei româneºti” (coautor), Editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã, Bucureºti, 1984. În pregãtire: volumul „Rãzboiul aerian din România, 19411944” etc.

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


9

ARGEªUL

● săgetătorul

9 noiembrie 2010

Arta Naivă şi Arta copiilor - faţă în faţă, la Piteşti Anul acesta, la cea de-a XLII-a ediþie a Expoziþiei Naþionale de Artã Naivã, Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº i-a întâmpinat pe naivii din întreaga þarã în culorile fireºti ale toamnei, însã fãrã ploaia ºi frigul ultimilor ani. Artiºtii plastici au fost ºi de aceastã datã prezenþi în numãr mare la Piteºti, vãdindu-se astfel preþuirea ºi dragostea atât pentru urbea numitã de ei capitala artei naive româneºti, cât mai ales pentru cei care organizeazã la fiecare sfârºit de octombrie cea mai longevivã manifestare a acestui gen de artã. Spre deosebire de anii trecuþi, programul a fost puþin modificat, însã au fost pãstrate cele douã puncte de interes principale: colocviul „Puncte de vedere despre arta naivã” ºi, bineînþeles, vernisajul expoziþiei. Freamãtul ºi emoþiile reîntregirii marii familii a naivilor au început încã de la primele ceasuri ale dimineþii, când, rând pe rând, protagoniºtii au început sã-ºi facã apariþia pe treptele Muzeului Judeþean Argeº – instituþia care a gãzduit evenimentul. Sosiþi din peste douãzeci de localitãþi din þarã, expozanþii au intrat mai întâi, fãrã excepþie, în spaþiul expoziþional, pentru a-ºi vedea lucrãrile trimise din timp gata de vernisaj. La ora 9, toþi participanþii au fost poftiþi în Amfiteatrul Muzeului Judeþean, unde s-a desfãºurat colocviul. Pentru cei care nu au avut ocazia sã participe la aceastã întâlnire, trebuie spus cã momentul amintit este unul deosebit, al dialogului, al controverselor, al schimbului de impresii prilejuite de participarea peste an la diverse tabere de creaþie, al proiectelor de viitor ºi, peste toate, al sinceritãþii. Nu degeaba sunt cunoscuþi ca „marea familie a naivilor”. Discuþiile au fost coordonate de cãtre directorul Centrului Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº, Sorin Mazilescu, de pictorul Augustin Lucici ºi de subsemnatul. Trebuie amintit cã ultimele ediþii ale Expoziþiei Naþionale de Artã Naivã au constituit un bun prilej pentru lansarea

unor cãrþi, lucrãri monografice ºi nu numai, toate alcãtuite de cãtre artiºti naivi sau pentru ei. De aceastã datã a fost vorba de prezentarea a douã lucrãri de o valoare documentarã deosebitã, apãrute în condiþii grafice de excepþie: Pictor de simboluri tradiþionale româneºti – album de artã naivã al artistului Emil Pavelescu, apãrut la Editura „Nemira” în anul 2009, ºi 50 de ani de Artã Naivã în România – enciclopedie realizatã de Costel Iftinchi, la Editura „Pim” din Iaºi ºi lansatã ºi la Bucureºti la Centrul Cultural UNESCO. Cuprinde 964 de fotografii color cu artiºti naivi de ieri ºi de azi ºi cu operele lor. Criticul de artã Ilie Roºianu a încântat auditoriul prin pertinenta expunere legatã de lucrãrile de pe simeze, dar ºi de artiºtii naivi reprezentativi, cãrora le-a punctat succint parcursul artistic. O parte a discuþiilor s-a concentrat mai apoi pe experimentul pregãtit anul acesta de cãtre organizatori: prezenþa pe simeze, pe lângã lucrãrile de artã naivã, ºi a unor lucrãri de artã infantilã (sau artã ale copiilor), realizate de cãtre copii ºi tineri valoroºi ai unor cercuri de picturã din þarã (Bucureºti, Voluntari, Târgoviºte, Buftea, Reºiþa). Arta naivã are foarte multe lucruri în comun cu arta copiilor, mai ales în privinþa formei. Dar, în afarã de o raportare neconvenþionalã, instinctualã la realitate, de o sensibilitate nealteratã ºi de o anume stângãcie tehnicã, evidenþiabile, cele douã ramuri ale artei plastice au, fiecare, identitatea sa. Pentru cã, pânã la urmã, aºa cum

In memoriam

Iosif ANTOCHI (23 august 1914, comuna Pãtrãuþi, Suceava – 22 septembrie 1997, Bonn) Cadru didactic universitar la Institutul de Învãþãmânt Superior din Piteºti (1964-1980), apoi la Facultatea de Filozofie a Universitãþii Renane „Friederich Wilhelm”, din Bonn), membru de onoare din strãinãtate al Academiei Române (1993); membru al Asociaþiei „Jan Amos Comenius”, din Praga, ºi al Asociaþiei Mondiale de ªtiinþa Educaþiei. Lucrare reprezentativã: „Idealul educaþional în pedagogia româneascã”, lucrarea sa de doctorat, 1941.

Augustin Z.N. POP/POPESCU (30 august 1910, Bucureºti – 1 aprilie 1988, idem) Cercetãtor principal la Biblioteca Academiei (1931-1963), la Institutul Pedagogic din Piteºti lector (1963), profesor (1969), decan al Facultãþii de Filologie (1966-1968), rector (din 1968). Istoric literar, doctor în filologie, profesor universitar. A publicat mai multe volume de documente inedite: „Contribuþii eminesciene” (I, 1938; II, 1940); „Din Eminescu necunoscut” (1942); „Aglae Eminescu, sora poetului” (1943); „Contribuþii documentare la biografia lui Mihai Eminescu” (1962); „Eminescu. Noi contribuþii documentare la biografia lui” (1969); „Mãrturii... Eminescu - Veronica Micle” (1967, 1969). Alte lucrãri: „Neamul mitropolitului cãrturar Varlaam al Moldovei” (1938); „Biografia mitropolitului cãrturar Varlaam al Moldovei” (1940); „Grecismul lui Dosoftei” (1940); „Glosãri la opera lui Dosoftei” (1943); „Catalogul

evidenþia Ernest Victor Maºek în lucrarea sa – Arta Naivã, apãrutã la Editura „Meridiane”, 1989 – „a fi copil nu este totuna cu a-þi pãstra nealterate, ºi la maturitate, spontaneitatea ºi prospeþimea perceptualã care-l caracterizeazã. Prima este o stare naturalã, suportatã ºi nepremeditatã, cea de a doua, o virtute idealã, doritã ºi asumatã. Tot astfel nici arta copiilor nu este acelaºi lucru cu arta naivã, nãscutã din ºansa conservãrii în unii dintre adulþi a zestrei de puritate ºi prospeþime infantilã. Formele în care copilul gândeºte ºi cele în care îºi reprezintã realitatea sunt corelate ºi condiþionate de capacitãþi biologice înnãscute. Infantilitatea sa intelectualã îl face sã trãiascã într-un univers magic. Creaþia naivã a unui adult nu este însã produsul unui sistem nervos încã nedezvoltat, ci al faptului cã pentru el copilãria rãmâne sentimentul fundamental prin care percepe lumea”. În aceeaºi direcþie trebuie spus cã artiºtii naivi sunt individualitãþi care nu au frecventat ºcoli de artã, ci autodidacþi, care ºi-au constituit, pe cont propriu, atât viziunea, cât ºi mijloacele de exprimare clasicã. Or, în cazul copiilor angrenaþi în activitãþi plastice, în mediu organizat, sub îndrumarea unor adulþi, chiar cu minime cunoºtinþe metodice ºi artistice, acest aspect este, inevitabil, alterat. În urma discuþiilor, s-a concluzionat însã cã, pe viitor, trebuie gãsite soluþii concrete de încurajare ºi promovare pe scena artisticã naþionalã a copiilor ºi tinerilor cu preocupãri de acest gen, în special prin organizarea unor expoziþii

corespondenþei lui Mihail Kogãlniceanu” (1959); „Scrisori” (1967); „Contribuþii la biografia lui N. Bãlcescu” (1963); „Coºbuc” (Douã teze inedite ale lui George Coºbuc), (1966); „Liviu Rebreanu” (1968); „Din istoria culturii argeºene” (1965); „Scriitori din Argeº ºi copii” (1969); „Unirea în Argeº” (1965); „Bibliografia româneascã veche” (1961) º.a.

Toma I. BIOLAN (1 octombrie 1941, satul Frasin Deal, com. Cobia, Dâmboviþa – 18 iunie 2004, Piteºti) Licenþiat al Facultãþii de Filologie a Universitãþii din Bucureºti (1964); redactor la revista „Argeº” (1967-1971); metodist la Centrul Creaþiei Populare - Argeº (1971-1979); secretar literar la Teatrul „Al. Davila” din Piteºti (19792004); redactor la suplimentul literar „Sãgetãtorul” al ziarului „Argeºul”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1982), poet, prozator. A publicat 13 volume în 34 de ani (19702004): „Templul grec” – versuri (1979), „Pasãrea paradisului” (versuri, 1979), „Nuferi în somn” (versuri, 1983), „Cu ºoimul pe umãr” (versuri, Edit. „Cartea Româneascã”, 1989), „Izvoare-n cer ºi pe pamânt” (versuri, 2001) etc.

Pandele OLTEANU (1908, Bascov, Argeº – 1971, Bucureºti) Slavist, specializare la Praga, autor de manuale, cercetãtor privind cultura româneascã veche, traducãtor, folclorist, publicist, prof. univ. dr. doc. Volume reprezentative: „Limba povestirilor

dedicate special lor, mai ales cã din ce în ce mai puþini dintre ei sunt interesaþi de culturã (în general), având ca alternativã jocurile video, internetul, televizorul. Dupã o scurtã pauzã, începând cu ora 12, s-a desfãºurat cel de-al doilea moment important al manifestãrii – vernisajul expoziþiei. În prezenþa unui public numeros au luat cuvântul Florin Tecãu, vicepreºedinte al Consiliului Judeþean Argeº, Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeþean Argeº, pictorul Augustin Lucici, iar din partea C.J.C.P.C.T. Argeº – Sorin Mazilescu, director, Costin Alexandrescu (care a coordonat acest eveniment cultural mai bine de patruzeci de ani) ºi subsemnatul. S-au punctat evenimentele de care se leagã miºcarea naivã în þara noastrã, cât ºi rolul pe care l-a jucat oraºul Piteºti în acest sens, rostindu-se cu profund respect numele unor personalitãþi care au iniþiat sau au sprijinit la un moment dat aceastã manifestare ºi care astãzi nu mai sunt printre noi, precum Aurel Calotã (metodist la Casa Creaþiei) ºi Gheorghe Pantelie. A urmat înmânarea diplomelor de participare, dar ºi a premiilor. Trebuie amintit cã la ediþia de anul acesta au participat 69 de artiºti plastici, cu peste 170 de lucrãri, nelipsite fiind centrele cu tradiþie din Reºiþa ºi Iaºi. Au fost premiaþi: Gavril Nichiþean din Bucureºti – Premiul pentru sculpturã „Din Vasilescu” (oferit de Muzeul Judeþean Argeº); Maricela Istrate din Vaslui – Premiul pentru picturã „dr. Ioan Grigorescu” (oferit de C.J.C.P.C.T. Argeº); Vasile Popovici din Reºiþa – Premiul Tinereþii (oferit de C.J.C.P.C.T. Argeº); Premiul I – Doina Mariþa Hlinka din Reºiþa (picturã) ºi Gheorghe Durac din Iaºi (sculpturã); Premiul II: Emil Pavelescu din Bucureºti (picturã) ºi George Molin din Reºiþa (sculpturã); Premiul III: Maria Goºoiu din Constanþa (picturã) ºi Radu Gheorghe din Galaþi (sculpturã). Cosmin BLOJU, referent C.J.C.P.C.T. Argeº Foto: Sorin-Dãnuþ RADU

slave despre Vlad Þepeº” (1959); „Gramatica limbii cehe”. Traduce din Fedor Dostoievski, publicã numeroase articole filologice ºi istoricliterare.

George ULIERU (8 septembrie 1884, Câmpulung, Muscel – 28 august 1943, idem) Publicist, prozator, memorialist, editor, traducãtor, doctor în medicinã ºi chirurgie (1913). Debut publicistic: revista „Analele Dobrogei” (1921). Debut editorial: volumul „Amintiri” (Tip. „Speranþa”, Constanþa, 1921). Colaboreazã cu articole ºi traduceri la „Adevãrul literar ºi artistic”, „Bunavestire”, „Analele Dobrogei”, „Junimea”, „Facla Muscelului”, „Muscelul nostru”, „Glasul þãrii”, „Gazeta Alexandriei”, „Curierul nostru”, „Revista Fundaþiilor Regale”, „Piatra Craiului”. A mai semnat: GUU, Alba Deodor, dr. Ion Cicoare, N. Dumitriu, Eriantus, Ion Pravãþ, I. Pretor, Ion Retevoi, Rândunica, Van Ryd, Tugomir. Alte lucrãri: „Din carnetul unui medic de plasã” - jurnal memorialistic (ESPLA, Bucureºti, 1948, prefaþã de Al. Rosetti), „Puterea neruºinatã” (1924), „Mãnãstirea Nãmãieºti”; „Scrieri” (1967, prefaþã de I. Biberi). Traduce din R. Tagore, „Poeme” (1921) ºi „Prinos de cântece” (1923); I. Turgheniev, E.A. Poe, Fr. Bacon, Lev Tolstoi, Goethe. Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA

NOTÃ: În curând, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti va apãrea volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului“ (de la Neagoe Basarab pânã azi), dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.

180 de ani de la moartea lui DINICU GOLESCU, primul român modern (V) (urmare din pagina 7) Dinicu Golescu este un peregrin extrem de sensibil la zestrea spiritualã a Occidentului. Monumentele de artã, muzeele, teatrele, ºcolile sunt „iscodite” cu un entuziasm umbrit permanent de regretul cã, în patria sa, elementele de civilizaþie pãtrund „anevoios” din cauza dezinteresului manifestat de cãtre „stãpânitori”. Referindu-se la structura ºi sistemul de învãþãmânt din þãrile vizitate, cãrturarul consemna cu amãrãciune cã, la noi, „stãpânitorii au stricat ºi acele mici ºcoale dinadins ca sã nu se deºtepte norodul”. Însã critica socialã este de o virulenþã neobiºnuitã în „Cuvântãri deosebite”, când pana cãlãtorului descrie, prin contrast, condiþiile de existenþã ale þãranilor din vecinãtatea Vienei cu sãrãcia cruntã a locuitorilor satelor noastre: „Intrând cinevaºi într-acele locuri, unde se numesc sate, nu va vedea nici bisericã, nici casã, nici gard împrejurul casei, ci numai niºte odãi în pãmânt ce le zic bordeie, unde intrând cinevaºi nu are a vedea alt decât o gaurã numai în pãmânt, încât poate încãpea cu nevasta ºi cu copiii împrejurul vetrei, ºi un coº de nuiele scos afarã din faþa pãmântului ºi lipit cu balegã. ªi dupã sobã, încã o altã gaurã, prin care trebuie el sã scape fugind, când va simþi cã a venit cinevaºi la uºã, cãci ºtie cã nu poate fi alt, decât un trimis spre împlinire de bani”. „Însemnarea” reprezintã nu o simplã relatare de cãlãtorie cu accente de criticã socialã, ci un autentic program de luptã – prin intercalatele „Cuvântãri deosebite”, program vizând progresul social, propãºirea materialã ºi spiritualã a neamului românesc. Prezentarea realistã, prin intermediul unor imagini contrastante, a nivelului de civilizaþie din Europa Centralã ºi a celui din Þara Româneascã este efectuatã nu prin denigrarea þãrii sale, Dinicu Golescu manifestându-se ca un patriot exemplar, ci cu speranþa fermã cã ºi propriul sãu popor se va bucura de binefacerile unei civilizaþii avansate: „Mã bucur nãdãjduind cã, negreºit, va veni vreme întru care patria mea, nu zic în puþini ani, sã se sãmuiascã întocmai cu ce am vãzut”. „Însemnare a cãlãtoriii mele” a fost receptatã de cãtre marile spirite ale culturii româneºti ca un act semnificativ al deºteptãrii naþionale, al „amuþirii trufiei de clasã” a boierimii, al încrederii în capacitatea oamenilor de a-ºi depãºi condiþia socialã, pentru a se „înfrupta” din binefacerile civilizaþiei create prin munca lor neobositã. Sub raportul realizãrii artistice, „aceastã carte e o lecturã plinã de delicii, fãrã a fi lipsitã pe alocuri de fiorul poeziei” – constata eruditul istoric literar George Cãlinescu. Relevând pasiunea ºi competenþa bibliografului Nerva Hodoº care reedita, în anul 1910, „Însemnarea” lui Dinicu Golescu, Ion Luca Caragiale aprecia, într-o epistolã de adânc cuget românesc: „sfinþenia cu care a reprodus bãtrâna operã, plinã de atâta cãldurã tinereascã... Era, în adevãr, pãcat – consemna marele dramaturg român – sã rãmânã prea multã vreme datã uitãrii o carte aºa de preþioasã”. (va urma)

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

ARGEªUL

● săgetătorul

9 noiembrie 2010

Despre cãrþile profesorilor noºtri

Valenţele unei bibliografii* L

a Editura Magic Print din Oneºti a apãrut, în condiþii grafice de excepþie, volumul intitulat Noi contribuþii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu. Realizatorul acestei lucrãri este domnul Ilie Barangã, filolog prin formaþie ºi bibliograf cu solidã pregãtire teoreticã (v. articolele sale Bibliografia - disciplinã de studiu în învãþãmântul românesc, Interferenþe, bibliografie, bibliotecã, dar ºi Argumentum) ºi practicã (în cadrul Bibliotecii Judeþene Argeº, unde a fost bibliograf principal). De ce Noi contribuþii...? Pentru cã, în anul 1983, domnul Ilie Barangã a publicat o primã încercare intitulatã Contribuþii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu. În acest cadru, se impun câteva sublinieri. 1. Pânã în anul 1983, Mihail Diaconescu publicase doar ºase romane (Visele au contururi precise, Culorile sângelui - tradus ºi în limba germanã ºi apãrut la Berlin în 1976, Adevãrul retorului Lucaci, Umbrele nopþii, Marele cântec, Cãlãtoria spre zei) ºi monografia Gib. I. Mihãescu. Deci, preþ de 16 ani, domnul Ilie Barangã a stat cu ochii ºi condeiul pe opera, dar ºi pe viaþa ºi activitatea lui Mihail Diaconescu. Dovada limpede a unui interes constant. 2. În acest interval, opera lui Mihail Diaconescu a crescut ºi, aproape neverosimil, a evoluat pe alte paliere (antropologie culturalã, eseisticã, sociologie, hermeneuticã profanã, sacrã, filosoficã, esteticã etc.). O dimensiune a rãmas însã constantã: istoria. Istoria ca succesiune de destine, ca succesiune de idei. Istoria ca o îngemãnare a mitului cu legenda. Istoria ca o rezultantã, adesea tragicã, a confruntãrii individului cu timpul, cu epoca. Altfel spus, Mihail Diaconescu trãieºte în istorie. 3. Volumul supus observaþiei noastre este, mai degrabã, o Biobibliografie plinã de informaþii. Domnul Ilie Barangã îºi deschide investigaþia cu strãmoºii lui Mihail Diaconescu ºi originile lor ardelene, respectiv cu anii de bejenie (17631765) ai þãranilor ortodocºi din zona Fãgãraºului, þãrani obligaþi sã renunþe la credinþa lor de armatele generalului de tristã amintire Nikolaus Adolf Baron von Buckow supus la rându-i împãrãtesei Maria Tereza, þãrani ajunºi, dupã peripeþii, în zona încãrcatã de istorie ºi credinþã a Muscelului. Cu aceºti þãrani ardeleni au sosit ºi s-au stabilit în zona Lereºti ºi cei care dau începãturã neamului Diaconescu. unctul de oprire al investigaþiei este încãrcat de multiple semnificaþii, în ziua de 24 octombrie 2008, fraþii Diaconescu (Mihail, Ecaterina, Gabriel, Tatiana ºi Nicolae), în prezenþa unor importante feþe bisericeºti ºi a autoritãþilor locale, doneazã „în deplinã proprietate ºi posesie Sfintei Arhiepiscopii a Argeºului ºi Muscelului suprafaþa de 15.812 metri pãtraþi situatã în extravilanul satului Voroveni, comuna Davideºti (Argeº), cu scopul înãlþãrii unui lãcaº de rugãciune ºi închinare ortodoxã“. 4. Parcurgând Cronologia, parte integrantã a volumului ce are 766

P

pagini, aflãm date privind familia scriitorului, formaþia sa intelectualã multidimensionalã, privind drumurile sale prin istorie ºi culturã. pre exemplu, aflãm cã, în septembrie 1966, Mihail Diaconescu a primit din partea Uniunii Scriitorilor medalia comemorativã George Coºbuc pentru meritul de a fi promovat poezia contemporanã în revista Argeº, unde, din iunie 1966, era redactor-ºef. Aflãm cã, în ziua de 3 mai 1972, Senatul Universitãþii Al. Ioan Cuza din Iaºi îi acorda titlul ºtiinþific de doctor în filologie pentru monografia Gib. I. Mihãescu, realizatã sub îndrumarea distinsului profesor Constantin Ciopraga. Aflãm, de asemenea, cã Mihail Diaconescu a fãcut numeroase deplasãri în þarã (Oradea, Arad, Timiºoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Braºov, Fãgãraº, Sf. Gheorghe etc.) ºi în afarã (Germania, Polonia, Cehoslovacia, Italia, Elveþia, Belgia, Franþa etc.) cu scopul documentãrii în vederea definitivãrii unor romane (Culorile sângelui, Marele cântec, Sacrificiul, Speranþa, Depãrtarea ºi timpul), dar mai ales pentru lucrãri de largã deschidere precum Istoria literaturii dacoromane, Farmecul dialecticii ºi fenomenologia narativã, Prelegeri de estetica Ortodoxiei, Biserici ºi mãnãstiri ortodoxe. Orthodox churches and monasteries. România. Mai aflãm, de exemplu, cã, în ziua de 30 mai 1996, Senatul Universitãþii din Oradea i-a acordat lui Mihail Diaconescu titlul de Doctor Honoris Causa, iar în 3 septembrie 2005 a primit diploma de Cetãþean de onoare al municipiului Brad, pentru interesul constant acordat istoriei ºi oamenilor din spaþiul transilvan. 5. Ilie Barangã, prin masiva sa cercetare, se înscrie într-un ºir de nume ce au ilustrat ºi au fixat bibliografia ca disciplinã ºtiinþificã la noi, precum Al. Odobescu Bibliografia Daciei (1872), Ioan Bianu, Nerva Hodoº ºi Dan Simonescu - realizatori ai monumentalei lucrãri Bibliografia româneascã veche, vol. MV (19031944), Gh. Adamescu - Indicaþiuni bibliografice pentru literatura românã (1913), Contribuþiune la bibliografia româneascã, vol. I-III (1921-1928), Nicolae Georgescu-Tistu Organizarea bibliografiei filologice (1927), Cãtre o bibliografie metodicã a literaturii române (1932), Ioachim Crãciun - Bibliografia lui Gheorghe Bogdan-Duicã, 1866-1904 (1936), Barbu Theodorescu - Bibliografia istoricã ºi literarã a lui N. Iorga (1935), Dimitrie Vatamaniuc - Ioan Slavici (1973), Ion Agârbiceanu (1974), Tudor Arghezi (2004). entru bibliologii de azi atrag atenþia asupra marilor bibliografi uitaþi: George Bengescu ºi Andrei Veress. Primul, diplomat de carierã, a publicat la Paris, în patru volume, lucrarea intitulatã Voltaire, bibliographie de ses oeuvres (18821890), pentru care autorul român a primit în Franþa numeroase premii ºi a devenit membru al unor importante societãþi ºtiinþifice. În þarã a fost ales membru al Academiei. Al doilea, Andrei Veress, a publicat, la Editura „Cartea Româneascã”, Bibliografia româno-ungarã, vol. I-III (1931-

S

P

1935). Zecile de scrisori adresate lui Ioan Bianu evidenþiazã rolul savantului în formarea bibliografului de etnie maghiarã. entru Ilie Barangã, câteva mici observaþii: suplimentul de tiraj nu reprezintã o nouã ediþie (v. Biserici ºi mãnãstiri ortodoxe, Orthodox Churches and monasteries România, pag 101). E. Bucuþa a comentat Bibliografii, nu a realizat, iar Corneliu Dima-Drãgan, cu merite în domeniu, nu poate fi aºezat în rândul personalitãþilor ilustre sau al savanþilor care au fixat Bibliografia ca disciplinã ºtiinþificã în spaþiul cultural românesc. Cu anul 1994, scrisul lui Mihail Diaconescu primeºte valenþe nebãnuite. A lãsat în urmã romanele Speranþa (1985), Depãrtarea ºi timpul (1986), Sacrificiul (1988), romane ce redimensioneazã conceptul de Fenomenologie epicã a spiritului

P

Mihai Diaconescu la masa de scris. Fotografie din anul 2001

românesc în dezvoltarea sa istoricã ºi se îndreaptã spre antropologia culturalã, hermeneuticã sacrã ºi profanã, esteticã, eseisticã. iecare volum este o treaptã spre întreg. Istorie ºi valori, Farmecul dialecticii ºi fenomenologia arativã, Prelegeri de estetica Ortodoxiei (vol. I, Teologie ºi esteticã; vol. II, Ipostazele artei), Istoria literaturii dacoromane, Antologie de literaturã dacoromanã. Texte comentate sunt contribuþii ce asigurã autorului un loc distinct, ca sã nu spun unic, în peisajul literaturii contemporane. În ceea ce ne priveºte nu credem cã Dionisie Exiguul, cel care prin culturã ºi operã s-a bucurat de atenþia a zece papi, este unul ºi acelaºi cu Dionisie Areopagitul, autor de literaturã patristicã mult comentatã în paginile revistei Gândirea (Despre numele divine, Despre teologia misticã, Despre ierarhia bisericeascã, Despre ierarhia cereascã). Sã reþinem însã cã Mihail Diaconescu ºi-a însuºit opinia dezvoltatã în lucrãrile sale ºtiinþifice de pãrintele prof. univ. dr. Gheorghe I. Drãgulin. Interpretând drumul lui Mihail Diaconescu în culturã ajungem la câteva concluzii interesante. ai întâi, observãm cã operele sale au fost publicate la cele mai prestigioase edituri: Editura pentru Literaturã (1), Editura Cartea Româneascã (4), Editura Eminescu (4), Editura Minerva (1), Editura Muzicalã (2). Din 1990, alte edituri importante îi vor deveni gazdã: Porto-Franco (din Galaþi), Editura Ministerului de Interne, Editura

F

M

Viitorul Românesc, Editura Alcor Edimpex, Casa de Producþie ºi Editurã Corifeu ºi Editura Magic Print, unde i-au apãrut pânã în prezent Visele au contururi precise (ediþia a doua) ºi ultimul sãu roman, cu valenþe autobiografice, intitulat Nopþi ºi neliniºti, Pseudojurnal metafizic, roman ce a apãrut la aceeaºi editurã într-o formã revizuitã (2008). Reþinem în acest cadru cã trei romane au fost traduse în limbi strãine: Culorile sângelui - în limba germanã (1976), Speranþa (în limba rusã) ºi Marele cântec - în limba francezã (1985). bservãm, de asemenea, cã, prin personaje ºi tematicã, romanele lui Mihail Diaconescu acoperã, ca ºi în cazul lui Sadoveanu, aproape întregul spaþiu românesc, iar în istorie autorul coboarã pânã în timpul lui Burebista. Dintr-o altã perspectivã, lucrarea lui Ilie Barangã ne oferã posibilitatea de a cunoaºte modalitãþile extrem de diverse sub care a fost receptat scrisul lui Mihail Diaconescu. E de reþinut, mai întâi, un fapt cu valoare de unicat în contemporaneitate. Lui Mihail Diaconescu ºi operei sale i-au fost consacrate deja patru volume cu largi deschideri teoretice ºi analitice: Stil ºi artã literarã în proza lui Mihail Diaconescu, semnat de cunoscutul lingvist Gh. Bulgãr (2001; ediþia a doua 2004), Critica arhetipalã ºi fenomenologia narativã, semnat de esteticianul ºi teoreticianul literar Valeriu Filimon (2004), Mihail Diaconescu, fenomenologia epicã a istoriei româneºti, de criticul ºi istoricul literar Theodor Codreanu, ºi Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative, un volum de aproape 600 de pagini, ce poartã semnãtura pãrintelui prof. univ. dr. Dumitru Radu (2005). Acest ultim volum a fost lansat în ziua de 23 noiembrie 2005, la Palatul Patriarhiei din Bucureºti, în prezenþa Preafericitului Pãrinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Auditoriul a fost de o aleasã calitate: înalte feþe bisericeºti, universitari, scriitori, oameni politici, diplomaþi, artiºti plastici, militari, studenþi. Cu aceastã ocazie, Preafericitul Pãrinte Patriarh Teoctist, Înalt Preasfinþia Sa Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, ºi prof. univ. dr. Ilie Bãdescu au vorbit despre valoarea volumului semnat de pãrintele prof. Dumitru Radu. l doilea fapt ce ne-a reþinut atenþia: numãrul impresionant de nume ce s-au apropiat de scrisul lui Mihail Diaconescu. Sunt nume din prim-planul culturii româneºti. Nume ce provin din toate domeniile cunoaºterii. Risc o grupare pe domenii: a) criticã unniversitarã: Constantin Ciopraga, Romul Munteanu, I. D. Bãlan, Mircea Popa, Florin Mihãilescu, Pompiliu Marcea, Ion Rotaru, Mircea Muthu, D. Micu, marele diplomat Valentin Lipatti, Ovidiu Drîmba, Dan Horia Mazilu; b) teologie: Preafericitul Pãrinte Patriarh Teoctist, mitropolitul Antonie Plãmãdealã, arhiepiscopul Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Andrei Andreicuþ, preot acad. prof. univ. dr. Dumitru Popescu, preot prof. univ. dr. Dumitru Abrudan, preot prof. univ. dr. Gh. I. Drãgulin, preot prof. univ. dr. Dumitru Radu ºi alþii; c) istorie: acad. Camil Mureºan, acad. Virgil Cândea, acad. Florin Constantiniu, prof. univ.

O

A

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

dr. Ioan Scurtu, G.D. Iscru, Dumitru Almaº ºi alþii; d) stilisticã: acad. Gr. Brâncuº, acad. Gabriel Þepelea, prof. Ion Toma, Gh. Bulgãr, Elena Silvestru, ªtefan Gãitãnaru, Stela Toma etc.; e) esteticieni, sociologi, filosofi: acad. Al. Surdu, prof. univ. dr. Ilie Bãdescu, Mircea Mâciu, Marin Diaconu, f) muzicologi de mare prestigiu precum Viorel Cosma, Doru Popovici, Sebastian-Barbu Bucur, Tanþa Diaconescu (sã nu uitãm cã romanul Marele Cântec a devenit ºi operã, libret de Corina Vlad Diaconescu ºi muzica de Marius Ciulicã); g) militari: general (r) prof. univ. dr. Lucian Culda; h) latiniºti, Nicolae Georgescu, Liviu Franga; i) artiºti plastici: Gh. Adoc, Dragoº Morãrescu. m lãsat, voit, în urmã un segment asigurat de critici literari de profesie, critici ce s-au recrutat din toate generaþiile: Mihai Ungheanu, Zaharia Sângeorzan, C. Stãnescu, Hristu Cândroveanu, Florin Faifer, Voicu Bugariu, Al. Condeescu, Aureliu Goci, Narcis Zãrnescu, A.I. Brumaru, Valentin F. Mihãescu, Ioan Adam, Paul Dugneanu, Cornel Moraru, Laurenþiu Ulici, George Arion, Ioan Holban. Sã adãugãm câteva condeie feminine: Corina Popescu, Mirela Roznoveanu, Sultana Craia, Monica Joiþa, Tia ªerbãnescu, Ana Maria Tupan, Diana Cristev, Mihaela Scânteie etc. Mii de scuze pentru numele neaduse în prim-plan! Din acest desfãºurãtor este limpede cã opera lui Mihail Diaconescu a interesat condeie de mare prestigiu. Este, la fel de limpede, cã unele voci, sã le spunem autorizate, au tãcut; sunt câteva ºi nu le nominalizez! De aceea ne-au surprins unele formulãri întâlnite în Argumentum. Astfel, Ilie Barangã vorbeºte de atacuri vehemente, absurde, de comentarii cu caracter denigrator pentru cã, dupã el, „operele lui Mihail Diaconescu au tensionat profund viaþa literarã“. Anthologumena breve (pag. 315698) este nu doar o oglindã, o sumã de referinþe, ci ºi un instrument util sociologiei literare. ªi, pentru a nu-l necãji prea tare pe domnul Ilie Barangã, voi aºeza în paginã un mic segment din studiul sociologului Ilie Bãdescu (ºeful catedrei de profil de la Universitatea din Bucureºti), intitulat Despre fenomenologia narativã a spiritului românesc: „Literatura lui Mihail Diaconescu este în chip ticãlos ocolitã de cei care practicã metoda deconstructivistã, în stilul celor ce s-au adunat sub semnul «Grupului de dialog social». Ce ironie ºi cât fariseism! În numele dialogului asistãm de peste zece ani la cel mai sinistru monolog.“ eschisã cu prefaþa profesorului ºi bibliologului Ion Stoica (Bibliografia ca operã), lucrarea domnului Ilie Barangã se încheie cu o excelentã secvenþã iconograficã, secvenþã ce vine sã explice ºi sã completeze informaþiile oferite de Cronologie (pag. 47-138). Felicitãri domnului Ilie Barangã, ºtiind cã lumea bibliografilor e pe cale de dispariþie! Eugen MARINESCU * Republicarea acestui articol, preluat din „Opinia naþionalã” (nr. 497, 22 martie 2009), se doreºte a fi un omagiu adus scriitorului Mihail Diaconescu, la aniversarea zilei onomastice.

A

D

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU

Sagetatorul Nr. 691  

Sagetatorul Nr. 691

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you