Page 1

a Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice ARCHEUS 2009 Ocoliş - Baia Mare ediţia a IV-a


ARCHEUS REVISTA DE CULTURĂ A MARAMUREŞULUI editată de Fundaţia Culturală A R C H E U S - Baia Mare cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Baia Mare şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Maramureş

COLEGIUL REDACŢIONAL Director: Ioan MARCHIŞ Redactor şef: Emanuel LUCA Redactori: Nicolae Scheianu, Marian Ilea, Ion Burnar, Vasile Dragomir, Alexa Gavril Bâle, Daniel Florin Marchiş;

FUNDAŢIA CULTURALĂ ARCHEUS Preşedinte de onoare: Mihai OLOS Preşedinte: Ioan MARCHIŞ Vicepreşedinte: Florin POP; Secretar: Daniel Florin MARCHIŞ TABĂRA NAŢIONALĂ DE CREAŢIE LITERARĂ ARCHEUS 2009 a fost co-finanţată de Consiliul Local şi Primăria Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş

ISBN: 1841 - 2297 Tipografia “CROMATICA PRESS” - tel. 0262-216.304 - Baia Mare


PREMIILE celei de-a IV-a ediţii a Taberei Naţionale ARCHEUS 2009 Tema ediţiei: “ARTA şi SOMNUL” Marele Premiu ARCHEUS 2009 (ex aequo):

Ioan Es. Pop; Marian Ilea. Premiul pentru Poezie: Alexa Gavril Bâle; Premiul pentru Proză: Emanuel Luca; Premiul pentru Parodie: Lucian Perţa; Premiul pentru Artă Plastică: Cristian Borş; Premiul pentru Teatru: Doru Fârte şi Sanda Savolszky; Premiul pentru muzică folk: Grup Folk Clasic (Diana şi Ioan Horvath – Bugheşiu – voce şi chitară; Adrian Bogdan – percuţie; Leonard Negrea – ţambal; Iulian Horvath – Bugheşiu – chitară bass)

Premiul pentru folclor: Grupul Iza (Ioan Pop, Ioachim Făt, Grigore Chira)


05


când eram mic, visam să fiu şi mai mic. mai mic decât masa, mai mic decât scaunul, mai mic decât cizmele mari ale tatălui. cât un cartof, atâta mă visam. pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ şi gata, până toamna nu-i mai necăjeau. mă visam în cuib, printre ei, dormind cu dulceaţă-n întuneric, întorcându-mă pe-o parte şi pe alta vara iar apoi căzând din nou în somn. şi toamna să mă trezesc tot nedormit şi tot nespălat ca fraţii mei şi când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi, căci vin acasă de bunăvoie, dacă-n primăvară mă puneţi la loc, şi primăvara să fiu primul pe care îl aruncă înapoi în cuib şi tot aşa, să rămân să dorm mereu, din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib, ani mulţi, neîntors şi uitat.

Ioan Es. Pop / poem

06


07


08


În realitate, Dumnezeu scormoneşte cu dăltiţa în creier. Numaidecât se risipesc temerile şi bănuielile, iar omul umil nu-şi ascunde plăcerea de a urca pe scările somptuoase. Numaidecât încarcă lăzi şi cufere într-o barcă şi ziua întreagă trece râul încolo şi încoace, încolo şi încoace.

Ion Mureşan / Octombrie

09


Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecură peste bord, cei trei moldoveni şi ţigăncuşa Cosette coborâră pe mal. Malul natal! Lui Barzovie-Vodă i se umeziră ochii de emoţie şi, gândindu-se că tăcutul Broanteş va consemna gestul, vru să se lase în genunchi, să sărute pământul scump al ţării, numai că, din nefericire, locul respectiv, aflat în plin stufăriş, era acoperit de o mâzgă puturoasă în care ciubotele domneşti intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi şi strigând cu glas înalt tremurat: “Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mişcare sublimă, dar stângace: pierzându-şi firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână şi Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini şi din picioare, un cărăbuş slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puţină. - Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. - Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-şi veşmintele. Pe aici, altă dată au călcat paşii marelui Ovidiu. - Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunde spătarul. Mi se pare, după cum au început să mă doară şalele, că suntem mult mai sus de Chilia. - Ce vorbeşti?! - se sperie Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. [...] - Aoleu, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - cred c-ai sărutat greşit.

Ioan Groşan / O sută de ani de zile la porţile orientului (fragment)

10


11


12


Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunze Şi gerul te subţie ca lama de cuţit Vibrează o lumină ca-n marile oraşe Când voievozi de slovă din moarte s-au trezit. Frumos e, Doamne, ceasul când te hrăneşte mintea Şi ochii te mai rabdă să te uiţi la cer Şi liniştea se-ntoarce să-ţi odihnească drumul Să-ţi vezi pruncia dusă c-un tren forestier. În Nord pe Mara sau poate în alt Nord Îmi frâng a jeluire în pumnii tari genunchii Că prietenii nu-mi scriu, nici fraţii mei nu-mi spun Că-mi rătăcesc prin codrii mătuşile şi unchii.

Gheorghe Pârja / În Nord, pe Mara

13


În podul palmelor tale caut linia vieţilor lungi, pe când tu, disperare cuminte, te duci frumos şi te culci

Mi-e somn de mai mult de o viaţă de nopţi eterne şi reci patinez prin visele tale de gheaţă, spre iernile vieţii de veci.

A viselor putredă scară sunt prea bătrân s-o cobor rămân cuib înalt, rămân hrană vreunui vultur rătăcitor

În juru-mi tu eşti lumina zilei care nu mă va mai trezi fi-vei soarele, fi-vei luna, pe pământul care voi fi.

Ori, poate aburul moale al anilor ce urcă-n eter Îţi va prinde pe braţe petale Vei fi prima floare din cer

Voi trece prin ceruri cimitir plutitor arca iubirilor care nu mor pentru-o lume-n viitor Ca un somn uşor...

E beznă ca-n rugăciunea unei inimi vechi şi pustii lumânări cu neagră lumină aprind morţii, morţilor vii

14

Vom renaşte-n în zbor din durere şi dor

Augustin Frăţilă/ Balada vieţii de veci


15


16


Ea e deodată mică şi înaltă Şi e deasupra tuturor Are ţepi şi e aspră şi e catifelată Gura e dulce şi ochiul orb carnivor Cu zimţi de fierestrău şi venin Şi cu suliţă în loc de pistil Ea e deodată pitică şi albă Şi neagră... cum zice şi Will E foarte greu de recunoscut Si greu foarte greu de atins Creşte în deşert şi pe munţi Roşie – foc de nestins Raza ei mîngîie şi ucide Tandreţea e aţă cu ac De cîte ori o întîlnesc între ierburi O culeg pentru boală şi leac Însă ea atît de mult mă iubeşte Şi atît de mult mă adoră Floricica puf de păpădie Mă striveşte ca-n teasc. Mă devoră.

17 Ioan Pintea / Floricica


18


Primim la marginea acestui sat în vreme de noapte capul însângerat al unei femei. Îl poartă bătrânele pe o tipsie. Mi-l aruncă la picioare neştiind că se poate auzi acel zgomot din ochiul uriaş care în braţe, în genunchi, în piept însetat se îngroapă. Peste ţărâna din uliţă izvorăşte sângele curgător Au adus cenuşă. Au presărat pământ însă nimic nu poate opri vărsarea din acea rană de atunci, pe acolo se arată mereu un tânăr cu aripi de ceară

Petru Dunca / Lecţia de singurătate

19


20


o, tinereţe, pe umeri cu patru pereţi împotrivă tu urmezi calea poetului: mari camioane trag resturile entuziasmului; o, tinereţe, înspicarea unei raze pe nisipurile mişcătoare.

Gheorghe Mihai Bârlea / Înspicarea unei raze

21


dezleagă Doamne câinii din lătrat ajunge ceara pentru lumânări în loc de funii spânzură cărări şi lasă-mă pe mine vinovat că Tu eşti Doamne cel-fără-de-nori ai înviat zvârlindu-i pe pământ murim încet de foame de ninsori şi ne îngheaţă lacrima-n cuvânt cei drepţi îţi strigă Doamne îi asculţi mai lasă-mi ochii traversaţi de verde se trag umile punţile spre munţi poeţii mor când nu mai au ce pierde mă-ntorc în mine ca într-un muzeu în care rugineşte Dumnezeu

Vasile Muste / Rugă

22


23


24


Mi-e inima, cu tine, o apă de imagini, mereu e remuşcare şi viscol şi osândă. Din catedrala iernii îţi scriu aceste pagini Ca să-ţi străbat deşertul, cu dragostea la pândă.

Un fir de iarbă-aşteaptă, tu taina să-i dezlegi, aripa unei păsări, migraţia-i te-atinge. Ştiinţele exacte se leapădă de legi, ridică doar eşarfa ruginii de pe sânge.

Instanţele iubirii pe alb de crin ne-amâna. E-n fruct neîmplinirea şi-i veşnică ispită. Veşmântul tău de frunze încă-l mai ţin în mână când toamnele, de dragoste ne-achită.

Nicolae Petricec / Imagini de apă

25


26


Azi-noapte am visat zidul care înconjoară pământul de ce l-am făcut m-a mustrat dacă nu-l călăresc dacă nu răstorn dintr-un galop călăreţii pustiei marii spăimoşi ascunşi după ziduri de cărţi vorbele vorbele vor nimeri meterezele victorie victorie puşca lor de soc să nu-i fac de râs o să mă culc la loc

Ion Burnar / Motiv pentru un somn ales

27


Prin pădurea de piatră alunecă noaptea: un cal obosit te uiţi şi nu crezi nici când iarba îi devine coamă strălucitoare noaptea e o herghelie cuminte din cozile căreia cad pe faleză năluci bătrâne vrăjitoare le invocă cu buze zbârcite şi ele se ascund în pietre joc de pietre până în zori din ochiul fără nume fecioara rătăcită aşteaptă să cânte cocoşii ori măcar noaptea să necheze odată.

Alexa Gavril Bâle / Cal de noapte

28


29


Vecinele mele se-adună pe la porţi în pauzele dintre două telenovele ca să privească strada să schimbe reţete de murături şi impresii de la ultima înmormântare... Fiecare îşi prezinta palmaresul de boli dând detalii obscene asupra simptomelor - cancerul face o extraordinară impresie faţă de care astenia mea ar părea un snobism Statul la taraba vieţii e o ideologie molipsitoare de-aceea am să mă-ncui în casă şi am să scriu ceva genial – e tot un fel de ieşit la poarta când nu suferi de ceva letal...

Adela Naghiu / Modus vivendi

30


31


32


Lupii atacă dansînd Doctore dă muzica mai tare nu vreau să-i aud cum clipesc nu vreau să-i aud cum le cresc ghearele şi părul de foame Lupii se furişează orbecăind Femeie trupul tău s-a uscat aşteptînd îi cresc fire de plumb ce-l încovoaie femeie ca pe ce-am iubit că nu-i bun de nimic Lupii aceştia muşcă hulpavi din ceaţă Carnea mea carnea mea ce-ai făcut Doamne cu ea ai dat-o somnului ai dat-o morţii omului ce vis aveam: tu uitai de mine chiar acum! Unde sînt Doamne lupii de altă dată? Să muşte o dată şi să crape lumea toată! Zău.

M. N. Tomi / Dansând ca lupii

33


34


Duminica pe neaşteptate mi s-a deschis uşa Iedera mereu îi încearcă zidului tăcerea. Dar cine nu ştie să tacă remuşcări nu cunoaşte. În trupuri biciuite de soare putrezeşte plăcerea sau asta vreau să cred eu acum. Îmbătrânită câmpia nu înseamnă că ştie să tacă cine să-i ştie vârsta când mai lasă să treacă un lup şi iarba fiarelor lin să-l cuprinda se pleacă abia recunosc locurile pe unde-am crescut.

Echim Vancea/ Duminica, pe neaşteptate

35


B

ărbaţii ies din biserică îndesându-şi pălăriile pe cap, îndreaptă priviri tăioase spre femei, semn că n-au ce căuta la adunarea lor. Femeile se prefac grăbite, şiau lăsat oala pe sobă, trebuie să adape vacile, să dea drumul găinilor. Nu pleacă pentru că s-ar supune bărbaţilor, îşi strâng nodul de la batic şi se împrăştie pe uliţe cum se împrăştie floatecele de nori printre crengile brazilor de parcă ar juca halaripu. Inginerul Strâmbu, venetic din Moldova, mângâie sfinţii din pridvor şi-i împinge pe oameni să nu se frece de ei, să le ia vopseaua. El a dat bani să se facă pridvorul şi găseşte ocazia în fiecare duminică să spună lucrul acesta. - Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, zice preotul ieşind şi el din pronaos. - Primească Dumnezeu, îi răspund bărbaţii fără tragere de inimă. Nu rămâi şi dumneata părinte? îl întreabă Strâmbu. - Nu rămân, nu se cade. Cred că veţi

judeca drept şi fără mine. Unul dintre copiii Anucăi era al lui, Palieuct îl botezase. Preoteasa nu putea face copii. De aia l-au înţeles toţi, până şi cârcotaşele de babe. Preotul Răchită l-ar fi înfiat, dar cu cocoaşă… nici nu l-ar fi primit la teologie. Va înfia altul, are cu cine-l face. Când încep, aici în Piţigaia, discuţiile între bărbaţi apoi au o rânduială a lor, există un staroste, moderator, cum se spune acum. Nu-i ca-ntre femei, să treci de la un subiect la altul ca-n telenovele. Stai, asculţi, îţi dai rând pânăţi vine rândul, nu te bagi ca marha-n jug. Astăzi staroste este Şandoru Alexi, specialist în istoria locului. - Ia să vedem care au fost ultimele necazuri sau catastrofe, cum le zic cei de la oraş, că ei sunt mai jingaşi, care au trecut peste satul nostru. Să-ncep cu hunii? - Nu, începe cu ultima invazie a tătarilor că mi se lipeşte burta de şira spinării, zice Gheorghe Bâcă cu aerul lui de om mereu supărat [...].

Vasile Dragomir / Sfatul cocoşaţilor (fragment)

36


37


38


"Am şi io de zis oaresceva", se băgă în vorbă Gheorghe Chindriş. "Eram la Lasendorf în lagăr, dormeam în bălegar, printre animale. Frig şi foame, până o vinit americanii, de-am ajuns în spital. Io nu m-am putut nici ridica până am căpătat o injecţie de-am prins a zburda ca viţelul de la vacă. Şi în Linz, în Austria, să uită un bogătan la mine şi zice: bă Chindriş, io am stat doi ani de zile la tatătău acasă în primul mondial, aşa că i-oi întoarce binele şi-oi avea grijă de tine, aşa că am ajuns şef păste oamenii lui. Am căpătat bani să mai cumpar haine scumpe şi parfumuri, că zicea că-i musai să mă placă femeile, iară femei faine ca acolo n-am văzut nicăierea şi mă drăgosteam cu două din ele. Le eram tare drag. Nu m-o lăsat cătra Desiştea numa după ce i-am promis că m-oi întoarce. De una dintre muieri n-am scăpat aşa uşor; că zicea că vine cu mine în Desiştea.

Mi-am lăsat în Austria doi prunci pă care nu i-am văzut veci, că erau în pântecele muierilor cu care mă drăgosteam.

Cum s-o duc, că era gravidă şi mă făceam de râs în comună. Ne-am tăt mâncat în gură. Un american m-o învăţat cum să scap. Aşa ca am intrat într-un restaurant cu mai multe ieşiri ori intrări, de-am băut un ceai, am mărs la budă şi am întins-o. Cine ştie cât m-o aşteptat săraca! M-o durut şi pă mine inima, că mi-era dragă, da' n-o puteam aduce în halul ăla s-o vadă tata şi neamurile.

"Una muher, dos muheres, tres muheres", zice Jean Chindris, căzând pe gânduri.

Să mă apuc, dară, acuma să cer oareşceva din Linz, unde am neamuri care nu mai ştiu nimica de mine şi nici eu de ele?", întreabă Gheorghe Chindriş. "Gata cu cererile, Gheorghe, că o pus hamu' pă tine muierea şi amu' n-ai decât a te ruga pântru iertarea păcatelor", zice Ion Subar. "Da' până-n '52 îmi plăceau şi nebuniile şi huligăniile", zice Gheorghe Chindriş. "Numa' ca să cunoaşteţi că odată am primit veşti de la ăia doi băieţi ai mei, care stau aproape unu' de altu' şi o vinit să mă cunoască, deo sărit muierea în sus doi metri şi o zâs că mă lasă de vin plozii ăia în Desiştea", completează Gheorghe.

"Nu le-am răspuns la plozi că n-am vrut sămi fac de lucru cu dracu'", mustăceşte Gheorghe Chindriş, dând pe gât paharul cu votcă.

Marian Ilea / Bilioanele (fragment)

39


Iubito, iarna asta-i ca un tratat de pace, semnat cu pastă groasă de marile puteri, un fluture cât palma stă prins în patru ace, ca un salcâm pe coala-iebar a unei veri; Oglinzile transpiră când părul tău sub perii oftează, ca o frunză de plop în univers, zăpezile coboară pe stinsele imperii copertă peste şina de plumb a unui vers;

Eu îţi mai scriu răvaşe pe colile de gheaţă, cu dalta de lumină furată dintr-un tei şi bat pe fiecare ştampilele de ceaţă, Iar nasturii cămăşii noaptea-i deschid cu chei; zăpada se ascunde în gaură de şarpe, vine căldura moale cântând la şapte harpe.

Vasile Morar / Zăpada se ascunde în gaură de şarpe

40


41


Asemeni lui Iona îmi spulber idei Îmi sfâşii şi visele mele Pământul acesta îmi pare imens Şi simt nevoia să construiesc Cetate de drumuri pe el. Cetate înaltă cu turnuri de veghe Cu una sau mai multe intrări înspre ea Ca visele să poată da năvală-năuntru Când sufletu-i pregătit ca şi ea! Ce utopic respir. Îi urmez eu lui Iona? Asemeni lui mă descompun, mă spintec şi eu. Cetatea dispare acum şi drumurile În vise se-opresc şi visele în drumuri lovesc, În coşmar şi haos se transformă totul! Iar pământul îmi pare deşert...

Gelu Dragoş / Crepuscul

42


43


Viaţa poate începe simplu aşa cum râul dimineaţa în prundurile solare viaţa poate fi necugetat destin lângă însângerate sălciile amurgului şi totuşi dacă vei răzbate până aici în depărtarea mea singuratecă totuşi dacă tu vei ajunge ochilor mei să le redai strălucire exist şi încă nu ştiu să mă justific mie însumi sunt numai o silabă din marele cuvânt a fi ce stăpâneşte neantul

Ion Bogdan/ Stampă

44


45


46


Suporţi de lumânare acoperiţi cu seu Ai verzei fluturi, pupe albe foetuşi plutind haotic în lichidul amniotic genunchii scorojiţi, acoperiţi cu lut ca hrană, groapa, tinda ulcica şi nişte chirpici capul dat pe spate, privire-n sus, a rugă ce mare-i marea, cerul nu-i? La ei uitarea-i crucea de seu sunt orbi, n-aud şi n-au miros opac e totul mereu o mână-ntinsă lipsiţi de puncte cardinale spre care pol să o apuce la mântuire şi smereală ori în magia unui duh plesniţi cu biciul de satană să li se rupă oiştea-n drum

O sută de vapoare, poate o să adaste-n golf, la scut dacă va bate vânt prielnic acesta fi-va început e întuneric, bâjbâială şi nici un sunet nu se-aude când ne ciocnim unii de alţii bucăţi de seu rămân pe uliţi în case, târguri şi în şuri petice de alb-murdar, diforme de-omăt pe câmp, spre primăvară Numai astăzi dă-ne, Doamne o rază să topească seul în partea-n care mijesc ochii în partea-n care scarpin nasul deschisă e fereastra, largă în zare turla argintie unde nuntesc hulubii, mirii şi hăt, departe, marea Mare. Dar cerul, unde-i? Nu e, nu e.

Dorel Macarie/ Enoriaşii

47


48


- Câţi atomi are cristalul ? - De ce e atât de dens metalul ? Profesorul împovărat de ani şi de lecţii priveşte lung prin fereastra uzată. Cireşi înfloriţi deschid porţi de amintiri în zile cu panglici de speranţă în tâmple. O linişte caldă îi mângâie singurătatea, limba de viaţă încet se înmoaie, se răsuceşte, pulsează, apoi se lasă curtată. Un pui de rândunică se tot zbate să-şi ia zborul; supărată să scape de petalele-ploaie, se uită spre cer şi brusc se ridică. - De ce se topeşte gheaţa ? - Azotul din aer ne ia şi viaţa ? Avea sângele tânăr şi focul din creştet îi răscolea paşii şi somnul. Arsura-i în piept şi în frunte, pe muzica blândă şi ecoul în clinchet vin magi albi cu haine de şoapte, plete rebele lipesc dorul şi gândul în taină de buze secate-n dorinţi; şi pleoape îngreunate de riduri, stânjenitor arcuiesc aleanul dureros din trupuri cuminţi. Cu ochii uitaţi ţintă, tresare o clipă când dansul din zile şi nopţi fericite îi umplu plămânii cu râs tineresc. - Va creşte sistemul periodic ? - E toxic acidul sulfuric ?

Arpegii de ani se înşiră pe geam jucăuşe şi refren cu iubiri bolnave de patimă sufocă zumzetul de elevi nerăbdători. Nu-i pasă de cei ce cuvinte rostesc, Nu-l dor grimase de cei cu chip de actori. Cântecul vieţii îl murmură lin cu zâmbet grotesc iar liniştea împăcării îi deznoadă mii de cătuşe. Frânturi de silabe rotunjite de buze amorţite Se rostogolesc printre dinţi, fără vreo vină că nu pot fi desluşite, dar ele zâmbesc. - Cât timp trăiesc electronii ? - Câte molecule au oamenii ? Umbre curioase se-nghesuie să vadă Cum ora de chimie e brusc întreruptă. ...râsete, ghionteli, chiot de veselie, ...sunete zgâlţâite, apoi tot mai lente, mai în surdină şi tot mai puţine. - Azotul din aer ne ia şi viaţa ? Fierbinţeala amintirilor îi seceră ochii senini şi lumina dispare scursă în sfere de întuneric durerea înţepeneşte maxilarul agitat şi mai aude cum lumea din jur plânge... petale albe ce curg din cireş... dansul din zile şi nopţi fericite... pieptul se dilată ca un burduf înfundat aerul se strecoară, abia, în ritm sacadat să salveze respiraţia hârâită, înecată în sânge. un pui de rândunică... spre cer ...brusc ...se ridică.

Elena Cărăuşan / Ora de chimie

49


În clopotniţă liliecii se scaldă în dangăt de clopot. Galben, chipul bolnavului aşteaptă.... Suspinul se stinge prin oraşul de cruci Faţa se ascunde în mâinile înnecate. Pasărea cu ţipăt singuratic murind în pacea albastră. Buze ostenite bocesc clipe scufundate Noaptea înghite umbre Mâini putregăite desfrunzesc morminte.

Ioan Călăuz / Umbre

50


51


Când ai venit, fără să-ţi pese de intrigi, Eram absent în catalogul vieţii, ştii… Tăcută, şopteai când trebuia să mă strigi, Unicat în noianul oraşului gri. Ai venit să mă cauţi şi să te găseşti, Iar eu, neştiind, am plecat după tine Şi-ntrebam disperat: „Unde eşti, unde eşti?” Când tu, de fapt, erai lângă mine. Ş-am mers fiecare pe tărâmul din Oz, Am mers separat, noi, doi inseparabili, Convinşi, atât de naivi!, că orice e roz Şi nefăcând nimic vom fi durabili. Iar apoi am plecat şi nu ne-am găsit Până acum, când e timpul să ardem Ca o făclie dintr-un Oz părăsit, Rugându-te să nu ne mai pierdem. În Ozul de azi, Dorothy tu eşti, Iar eu eram un Om de Tinichea, Dar inimă mi-ai dat, să mă iubeşti, Trăind iubirea ta, iubirea mea. Cătălin Vischi / Iubirea din Oz

52


53


54


S-a dus bruma de tinereţe deodată Cu liniştea din casa noastră Deasupra stejarilor canadieni S-a dus totul într-o vagă uitare Venele se-ngroaşă peste pulpe Genunchii-s moi tociţi ca piatra fântânii Pisoiul nici nu miaună, el ar vrea Să poată vorbi să fie stăpîn Peste porţelanuri şi alte obiecte Încremenite-n vitrine Doar oglinda culoarului stă Ca o proastă ce-şi arată goliciunea Stă aşa mută îşi arată averea Crengile de tei zac aruncate în colţ Lângă uşă mireasma lor ne adoarme Trecem în vise vârtoase ca într-o Apă străvezie în care Plutim fără noimă Toate s-au dus numai florile De tei stau la uscat pe ziare Doar oglinda ca proasta-şi arată La toţi goliciunea.

Ştefan Jurcă / Oglinda

55


să se uite acolo vârsta plânsului ca să nu cădem în nostalgie Bărbaţii se-aruncă sub roţile de tren amantele îi plâng în blănuri de ren plângeţi şi voi plângeţi ca mine că plânsul în sine are vechime îngăduiţi-mi un loc în cartea nescrisă a căzut din cuvânt silaba ceea plânsă chinul femeii transformă plânsul în râs geamăn e plânsul cu plânsul din vis bobul de lacrimă e mai bătrân de cum sunt la început de mileniu plânsu-i mai sfânt stau în genunchi mă rog ca să ningă peste mormânt umbra să-mi plângă

Aurel Pop / poem

56


57


58


în sala-n care ne-am cunoscut demult păşim înfriguraţi respectând acelaşi cult nimic nu s-a schimbat la noi în suflet doar Timpul mult schimbatu-s-a-n umblet zăpezile ce-au încărcat crengile de le-au rupt au troienit şi cărările noastre bătute de demult albul imaculat al zăpezilor ne doare şi coardele sufletelor noastre se-nfioară nu s-a schimbat nimic la noi în suflet schimbatu-s-au doar anotimpurile-n noi şi ne doare trecerea prin vreme a lor ca trecerea prin vreme a părinţilor şi durere e Timpul mult de care ne temem tristă este ora infinită-n care trecem nimic n-a fost nimic n-a apărut nou între Noi doar Timpurile s-au lărgit la infinit în amândoi...

Paul Beldi Ladislau / Amintiri

59


stăteai de veghe lângă fluturii izgoniţi aşteptai să treacă furtuna să se coacă bine revelaţia din beznă şi fulgere să-mi spui când din noapte vor ieşi transparenţi lângă fereastră se zbat crengile arborelui neînvăţat cu singurătatea să-mi spui când din noapte vor ieşi această impietate ia forma uitării te răneşte mortal apoi îşi fâlfâie aripile şi când vrei să repari zilele adevărate de cele din vis descoperi cum tot ce cade în noapte este devorat ultimul toreador întemniţat în livezile somnului

Rodica Brad Păuna / veghe lângă fluturi

60


61


Numărul prigonitorilor s-a înmulţit cu zece atunci când am întors capul într-o parte. Lupta părea inutilă dar m-am aplecat să ridic o piatră Am găsit doar o pâine. Ochii-mi tremurau de furie, lovind prigonitorii care se apropiau ameninţător. Lupta devenise, stăruitor, pierdută. Când m-am aplecat să mai ridic o pâine am găsit doar sufletul meu cald. Ca pe o ultimă încercare – l-am azvârlit. Ca prin minune, năluca dispăruse.

Zorovavel Petrehuş / Inutila luptă

62


63


64


din şapte-n şapte ani dacă de-ajuns de albe sunt oasele din văzduhul care se deschide deodată vine o pasăre somnoroasă şi plictisită face rotocoale de pradă peste viaţa ta şi-ţi lasă la colţul din miazănoapte al casei un cărbune sticlos din lemn de măr părăsit abia atunci se rup apele şi-n grădina în care dormeai începe din nou povestea Nu mai semeni cu nimeni în nici o oglindă şi privirea se coboară în lucruri şi se desferecă-n ceruri până unde nu mai are preţ decât cuvântul nerostit.

Nicolae Scheianu / şapte ani de secetă şi penitenţă

65


nici nu mai am ce face cu mine inima – călcâiul lui Ahile vă va da târcoale când seara îşi va vinde pe o nimica toată cele din urmă poveşti pândiţi numai clipa pândiţi şi ochiţi prada deodată îndelung şi precis ca un obosit şi mult îmbătrânit pluton de execuţie iar de nu mai aveţi cartuşe aruncaţi încărcătoarele după câini şi legaţi-mă cu şireturile mele de supus cuvântător strâns ca pe-un tâlhar de hamuri legaţi-mă de o căruţă tocită de prea lunga rostogolire a roţilor prin istorie şi pedepsiţi caii de pe urmă peste rănile mirării

Valeriu Sabău / Pedeapsă

66


67


când îmi vine să mă arunc în gol spre rădăcina ta de femeie îmi trec prin faţa ochilor toate liniile din palma pe care mi-ai scris că nu vede nimeni că eşti numai a mea dacă nu este nicio diferenţă între noi înseamnă că în momentul în care unul plânge celuilalt îi curge lacrima pe restul poeziei nu eu stabilesc dacă rostul tău este de amprentă sau de urzică dar să ştii draga mea că în ambele ipostaze mi te potriveşti de minune

Mircea Crişan / Toate liniile din palmă

68


69


70


sub zodia convergentă a fulgerului in penurie de serotonină putea să-mi fie prieten Cuvîntul dar răspundem la nume şi sorţi diferite întotdeauna ajungem prin linia despărţitoare a samsarei la unica amantă ce-o împărţim frăţeşte ea ne vizitează la diferite capete ale morţii vine la mine Lucrezia Borgia doar de nodurile nervilor ei încinşi se dezbracă în patul meu karmic o perioadă rămîne dezgolită în giulgiu transparent îmi acoperă ochii obosiţi de atâta albastru debordant cu falangele pitite gingaşe în palmele ei de gheaţă tot mai palide.

Igor Ursenco / sub zodia fulgerului

71


Mult îndărătnic cititor Ce nu crezi somnului puterea, Află şi spune tuturor Că-n artă-i stă alcătuirea.

Şi un berbec s-a perpelit După uitate reţetare În jar, cum nu s-a pomenit Din vremea dacilor, se pare.

La Ocoliş s-a demonstrat În mai puţin de şapte zile Că somnu-n arte-i implicat Şi nu doar prin lumeşti idile.

Iar vineri, cartea şi-a lansat Chiar prozatorul Ioan Groşan, Carte ce-aici s-a premiat De-Archeus, mai acum un an.

Ioan Pop şi-apoi Ion Mureşan, Duminică şi luni spre seară, Purtând cuvântul în alean Poemele îi închinară.

Şi gastronomic iar să fie Totul perfect – încununare Mult lăudata fudulie S-a înşirat pe trei grătare.

Şi alţii-aşa au procedat Marţi seara. Apoi râs şi glume Miercuri – teatru au jucat Artişti veniţi aici anume;

Iar pictorii, pân' una-alta Şi sculptorii lucrau de zor Cu drujba, pensula şi dalta, Cam fiecare-n stilul lor.

Şi bucătari înc-au venit Italieni, să facă pizza Ceva ce nu s-a pomenit Între Lăpuş, Someş şi Iza.

De-aceea dau acum de veste Ţie, tu, cititor şi domn: Mai dulce artă nici că este Precum în Ocoliş în.... somn.

Lucian Perţa / Arta şi somnul - Dare de seamă

72


73


74


Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice ARCHEUS 2009

Participanţi la secţiunea ARTE PLASTICE:

Maria Mariş Dărăban Cristian Borş Ovidiu Marius Batista Dan Vasile Vişovan Ion Munteanu Andrei Năsui Ciprian Cosma Sabin Moroşan Dan Florin Marchiş Lucian Radu Marchiş Ioan Marchiş

75


76


Maria Mariş Dărăban

77


78

Cristian BorĹ&#x;


Ovidiu Marius Batista

79


80

Dan Vasile ViĹ&#x;ovan


Ion Munteanu

81


82

Ciprian Cosma


Andrei Nトピui

83


84

Lucian Radu Marchiş

Ioan Marchiş


Dan Florin MarchiĹ&#x;

85


86

Sabin MoroĹ&#x;an


Teatru: Doru Fârte şi Sanda Savolszky;

87


Folclor: Grupul Iza

88

(Ioachim Fトフ, Ioan Pop, Grigore Chira)


Folk: Grup Folk Clasic (Diana şi Ioan HorvathBugheşiu; Adrian Bogdan; Leonard Negrea; Iulian Horvath Bugheşiu)

89


Membrii Cenaclului Epigramiştilor Băimăreni SPINUL

ARTA ŞI SOMNUL

90

Toţi au câte-o muză bună, Că-i din vin ori că-i din prună... Unul dormea-n pălincie, Marchiş, la umbră de vie!


ONE-MAN SHOW:

Sorin Tトハase

91


În această oglindă a rămas Doamna pe acel tablou deja atârnat Când privirea ei a unei după-mese ramate în aur A fost consternată de distrugerea trăsăturilor ei Şi îşi punea aşteptarea pe ochi ca pleoape grele Şi se prefăcea că doarme Zărea o peşteră zărea pe ea însăşi Zărea călători gonind peste poduri negre Şi în spatele călătorilor zărea căzând podurile Mon Dieu! Cu ce gest mare şi îndrăzneţ Ridicau călăreţii ridicau săgeţile şi arcurile Ţinteau precis ca din mii de oglinzi Cu ea şi ea dormea Şi-l chema (striga) – a fost şi el în oglindă Care rezista călătorilor cu săgeţi şi arcuri

Ca visând ţinea strigătul pe buze O aromă străină trecea prin cameră. Era aroma lui erau podurile rupte Era mâna lui care se ridica pentru un semn cu mâna inexplicabil (de neexplicat) Striga numele lui şi ca o săgeată într-un ecou ţâşneau călăreţii pe cai sburători Plutea acum asupra adâncimii simţindu-se căzând Striga şi-l chema Doamna pe acel tablou deja atârnat Când moartea penetra prin uşă cădea întâmpinând-o Zărea o peşteră zărea pe ea însăşi zărea săgeţile călăreţilor ţintind în ea şi şuierând …când lume zăcea ,,în timpuri vechi” atunci nu alergau vase peste mări în mişcare necontenită şi nici unu le-îşi închipuia

Mihai Olos / Săgeţile călăreţilor

92


93


s-a veştejit poezia în ultimul timp crucişătorul potemkin nu mai funcţionează

şi dragoste încă trupul mi-e străin şi vrăjmaş

desenez o fereastră în zid văd sub miriapodul acestei ploi nesfârşite cămila uitată ce a trecut odată prin urechile acului

sâmburele de foc răcoros la marginea acelei împărăţii

peretele a prins puzderie de riduri dacă cele din jur nu ar fi învelite într-o anumită lumină cu greu aş mai putea respira ştiu încă nu-i în mine destulă bunătate

plăceri şi zile pe lângă ziduri ascunzându-şi pricina raportul păpuşii în faţa naţiunii fragmentarea memoriei chei măsluite şi oglinda care te închide încet s-a veştejit poezia în ultimul timp şi distanţa faţă de glonţul ce o să te adoarmă în pustiul cu zâmbete

Ioan Dragoş / Cămila şi urechile acului

94


95


A scrie cărţi este ca şi cum Te dai grăunţe la păsări sfâşie carnea pulpei ridică aripa sângerândă temeinic mângâie sexul învârte secundele în jurul lui scoate sămânţa cu ciocul o fecundează şi plânge sămânţa uscată ce lacrimă inutilă rămân coji mici ca urma de spuză pe pântec urcă mai sus cu gheara zborului fâlfâind şi rupe din pântec o vagă senzaţie de plăcere clonţul ei de rubin gâdilă inima uşoară e pana ventricular zburătoare

Ioana Ileana Şteţco/ Prânzul cu prieteni în peşteră

96


97


98


Mai singur decât mine nu poate fi decât Dumnezeu ! singurătatea absolută saturată de sine însăşi şi de chipul imaginat al lucrurilor de inconsistenţa fiinţei stârnind praful evenimentelor peste această nefirească coerenţă care înveşmântează sfios vecinătatea subtilă şi indelebilă a Neantului. Oricât aş vrea ca ceea ce se întâmplă să aibă un sens să fie în universul pe care îl locuiesc o oază de linişte sau un neasemuit prilej de odihnă un incendiu nestăvilit stârnesc cu nedumerirea mea şi multă suferinţă risipind în juru-mi mai departe ca niciodată îmi par a fi şi mai străin de realitatea ultimă a acestei finitudini incerte. Iluzii nu-mi fac de nici un fel şi nici nu mă mai amăgesc cu gândul unor vremuri mai bune călător pe întinderile unui univers infinit ştiu că durerea este însoţitorul meu fidel şi că dinspre această parte a vieţii răsplată nu mai aştept decât chemarea în sânul nefiinţei pe care neprecupeţit am încălzit-o cu sângele meu.

Ioan B. Marcus/ Singurătatea absolută

99


Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice

ARCHEUS 2009 este un eveniment al

Fundaţiei Culturale ARCHEUS co-finanţat de

Primăria şi Consiliul Local Baia Mare şi

Consiliul Judeţean Maramureş organizat cu sprijinul DJCCPCN Maramureş SPONSORI:

100

SC GELSOR SRL SC GHITTA SRL SC MARA INTERNATIONAL TOUR SRL SC DOMUS SRL SC CRIS-TRANS SRL Coltău SC GOTECH SRL SC RUSTIC CONSTRUCT SRL Restaurant IL PADRINO URSUS România SC RECOND SRL Fundaţia DOREL CHERECHEŞ GHEORGHE ZOICAŞ Dr. CLAUDIU SAVU & Dr. RAMONA SAVU Dr. OVIDIU ROTARU Dr. POPIEL MIHAI & Dr. POPIEL GABBRIELA ANGELA CRĂCIUN CĂRĂUŞAN MIRCEA şi ELENA ONORATI ENRICO LUIGI CASA GRANDE CONTI MIRCEA DOLHA ALEXANDRU COSMA RADU ROŞCA

a


Revista Archeus 2009  

Revista de cultura ARCHEUS 2009

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you