Revista Perspective Istorice nr 6

Page 9

ASOCIAŢIA PROFESORILOR DE ISTORIE DIN ROMÂNIA ”CLIO” – FILIALA HUNEDOARA

animalului faţă de om, dar mai ales a omului faţă de animal) şi importanţa remarcabilă ce o deţin în istoria umanităţii. Ponderea cele două ocupaţii de bază, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, variază de la o arie culturală la alta, dar şi în timp. În general, economia neolitică s-a axat pe cultivarea plantelor, doar la sfârşitul eneoliticului şi, mai apoi, în perioada timpurie a epocii bronzului, se înregistrează o tendinţă de mărire a ponderii creşterii animalelor în detrimentul cultivării plantelor, datorită pătrunderii în spaţiul est european a unor populaţii intrusive, crescătoare de vite în turme mari, populaţii venite din stepele nordpontice. Geneza neoliticului este rezultatul migraţiei lente a unor comunităţii din sudul Peninsulei Balcanice (cultura Protosesklo din zona tesalo – macedoneană), care au adus în spaţiul nostru cuceriri capitale de ordin economic. Procesul de neolitizare, a cărui esenţă constă în trecerea la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor (G. Childe a vorbit chiar de o revoluţie neolitică), nu a fost rezultatul inventivităţii populaţiei locale mezolitice, ci rezultatul pătrunderii în spaţiul românesc a unor comunităţi purtătoare ale civilizaţiei neolitice. De regulă, epoca neolitică este împărţită în trei perioade: neoliticul timpuriu, dezvoltat şi eneoliticul. Începuturile epocii neolitice pe teritoriul României, bazate pe date 14C calibrate, se situează în jur de 6 600 a. Chr., iar sfârşitul acesteia în jur de 3 800/3 700 a. Chr., nu mai târziu de 3 500 a. Chr. Neoliticul timpuriu (cca. 6 600 - 5 500 a. Chr.) cunoaşte două orizonturi culturale succesive, legate genetic între ele şi având fizionomii apropiate. Cel dintâi (orizontul Gura Baciului – Cârcea/Precriş) se datorează exclusiv migraţiei unei populaţii neolitice din zona sud-balcanică. Cel de al doilea (cultura Starčevo-Criş) reflectă procesul de adaptare a unor noi comunităţi sud-balcanice la condiţiile acestui spaţiu, rezultat şi din sinteza cu grupurile tardenoisiene locale.

eneolitic). Multiplicarea mijloacelor de existenţă semnifică, în esenţă, o perioadă mult mai prosperă, ce a permis şi un considerabil spor demografic. La început, metodele de cultivare a plantelor sunt la fel de primitive ca şi uneltele folosite (săpăligi sau plantatoare din corn de cerb), de aceea termenul cel mai fidel pentru această activitate ar fi cel de grădinărit. Debutul eneoliticului poate marca apariţia unui plug primitiv din lemn, numit aratru, ceea ce a modificat radical productivitatea şi dimensiunile suprafeţelor cultivate. Se presupune că a fost cultivat cu aceeaşi plantă, în mod repetat, acelaşi lot de teren constituit din solurile uşoare (afânate, nisipoase, care nu sunt foarte bogate în substanţe nutritive) ori aluvionare, determinând frecvent epuizarea solurilor. Nu trebuie exclusă, dimpotrivă pare cât se poate de firească, îngrăşarea naturală cu bălegar a terenurilor cultivate. Gramineele erau recoltate fie prin smulgere cu tot cu tulpina, fie prin tăiere cu secera. În pasta (lut şi degresanţi) din care sunt confecţionate recipientele adesea întâlnim şi pleava rămasă după recuperarea boabelor, tot aşa cum pereţii din chirpici ai locuinţelor conţin şi o mare cantitate de paie tocate. Analize complexe dovedesc că sunt cultivate grâul şi orzul, dintre plantele tehnice cânepa şi inul, dintre leguminoase bobul, mazărea şi lintea, iar dintre pomii fructiferi mărul este atestat în aria Cucuteni. Primele animale domestice, cu excepţia câinelui (cunoscut încă din mezolitic), sunt documentate odată cu cea dintâi cultură neolitică: Cârcea-Gura Baciului. O statistică făcută pe resturile osteologice din stratul cel mai vechi de la Cârcea indică 76 % animale domestice, iar alta, de la Gura Baciului, 96 % (analize recente indică 77%). Cele mai numeroase au fost bovinele, urmate de ovicaprine şi porcine, această scară cantitativă fiind valabilă pentru ansamblul culturilor epocii. Toate aceste animale, diferite din punct de vedere zoologic, au ca trăsături comune raportul lor cu omul (o anumită apropiere a 9


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.