O altă definiție prin organizațiile componente şi scopul acesto‐ ra este dată de CEP‐CMAF ‐ Conferința Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualităților, Asociațiilor şi Fundațiilor1: „Orga‐ nizațiile economiei sociale sunt actori economici şi sociali activi în toate sectoarele, care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin forma lor specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizații cum sunt cooperativele, mutualele, asociațiile şi fundațiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite domenii, cum ar fi protecția socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile, asigurările, producția agricolă, serviciile de proximitate, educație şi formare, cultură, sport şi activități recreative”. La nivelul Uniunii Europene, economia socială a început să fie menționată în documentele oficiale din anii 1980. În 1989 a avut loc prima Conferința Europeană a Economiei Sociale la Paris. Abia din anii 1990, rolul economiei sociale în integrarea pe piața muncii a început să fie considerat esențial, iar al treilea sector (ca unul intermediar, pe lângă cel public şi cel privat) a început să capete o notorietate tot mai ridicată. Subreprezentată la nivel european, ES se regăseşte în statele membre sub o serie de denumiri, precum: „economie solidară”, „sectorul nonprofit” sau „al treilea sector”. În absența unor reglementări europene pentru ES, singurele texte de referință sunt cele care organizează piața bunurilor şi serviciilor în UE (Ministerul Muncii, 2010, p. 18) . Economia socială joacă un rol important în rezolvarea problemelor economice şi sociale, oferind servicii a căror cerere nu este acoperită adecvat de sectorul privat sau public. Treptat, ES a devenit un sector care generează multe locuri de muncă în Europa. În 2005, la nivelul UE‐25, ES acoperea 4% din PIB şi 1
Singurul comitet din Europa care regrupează şi are autoritate asupra principalelor categorii de actori ai economiei sociale.
26