Diagnoza problemelor intampinate in domeniul integrarii rtt in romania studiu adra suceava by Fundatia Parada/Asociatia Serviciul APEL

Diagnoza problemelor întâmpiin nate în domeniul integrării RTT în România

Cercetare realizată de: Exact Cercetare și Consultanță,, Membru

â&#x20AC;&#x17E;Acceptarea este primul lucru, primul pas spre integrare.â&#x20AC;?

Cuprins Mulţumiri ………………………………………………………………………...4 Context…………….…………………………………………………….……….5 Cadru legal……………………………………………………………………….7 Introducere……………………………………………………………………...13 Cercetarea calitativă – scopuri și percepții……………………………………..14 De ce cercetare calitativă?.........................................................................................................14 Cine constituie eșantionul?........................................................................................................15

Cercetare calitativa ……………………………………………………………..16 Cine sunt imigranții și de ce sunt ei în România?................................................16 Imaginea imigrantului generic în mintea românului .............................................................................. 16 Integrarea imigrantului în societatea românească ................................................................................. 19 De unde vin imigranții? ........................................................................................................................... 21 De ce vin imigranții din zonele non UE în România ? ............................................................................. 22

Își cunosc imigranții din zonele non UE drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României? .................................................................................................26 Care sunt drepturile și obligațiile? .......................................................................................................... 26 Cine le aduce la cunoștință imigranților aceste drepturi și obligații?..................................................... 29 Liderii sau conaționalii din cadrul comunității de imigranți................................................................ 30 Organizații Non Guvernamentale ....................................................................................................... 31 Instituțiile ............................................................................................................................................ 33

Porceduri de lucru cu imigrantii ………………………………………………….36 Comunicarea Imigrant-ONG-Instituție ....................................................................40 ONG-Instituție ..................................................................................................................................... 41 Imigrant – Instituție ............................................................................................................................ 43 Imigrant - ONG .................................................................................................................................... 48

Situații delicate și problemele repetitive ..................................................................51 Concluzii generale....................................................................................................53 Concluzii privind comunicarea între instituțiile publice și imigranți....................................................57

MULŢUMIRI

Echipa de proiect le mulţumeşte tuturor celor care au acceptat să participe la acest studiu, ce ne-au sprijinit şi au contribuit cu informaţii din sfera lor de activitate, cu opinii şi sugestii privitoare la modul în care pot fi îmbunătăţite anumite aspecte şi ne referim aici la toţi reprezentanţii instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale cu rol în gestionarea imigraţiei, la reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care derulează proiecte în acest domeniu. Mulţumim de asemenea reprezentanţilor Oficiului Român pentru Imigrări care ne-au acordat constant suport în implementarea acestui proiect pentru a-i atinge obiectivele şi pentru ca acest proiect de cercetare să producă un instrument util, cuprinzător, care să servească tuturor celor implicaţi în gestionarea imigraţiei

şi integrarea străinilor în societatea

românească. Şi nu în ultimul rând mulţumim reprezentanţilor firmei Exact Cercetare şi Consultanţă, care ne-au ajutat la realizarea cercetării calitative şi cantitative şi la întomirea raportului sociologic.

CONTEXT Domeniul regimului juridic al străinilor a cunoscut de-a lungul timpului mai multe încercări de reglementare în acord cu sistemele de drept occidentale şi cu principiile derivate din jurisprudenţa instanţelor din alte ţări europene. După dobândirea calităţii de membru al Uniunii Europene, România a continuat să adopte şi să-şi îmbunătăţească calitatea legilor din domeniu, corectând din mers lacunele şi elementele care conduceau la interpretări nedorite sau la situaţii injuste faţă de imperativul protejării drepturilor derivate din regimul general al străinilor pe teritoriul României. Studiul de faţă „Diagnoza problemelor întâmpinate în domeniul integrării RTT în România” urmăreşte explorarea atitudinilor şi percepţiilor diverşilor actori instituţionali faţă de cadrul de reglementare şi instrumentele de gestionare a fenomenului imigraţiei. Cercetarea sociologică a avut loc în cadrul proiectului „Împreună pentru o mai bună integrare a RTT”, finanţat prin Fondul European pentru Integrarea Resortisanţilor statelor terţe al Uniunii Europene, gestionat în România de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Schengen ca Autoritate Responsabilă şi Oficiul Român pentru Imigrări, ca Autoritate Contractantă şi implementat în perioada septembrie 2011- iunie 2012. Scopul proiectului constă în creşterea gradului de informare a actorilor din sfera integrării sociale şi îmbunătăţirea comunicării dintre aceştia prin crearea unor instrumente de informare permanentă a instituţiilor publice implicate în integrarea socială a RTT şi realizarea unui manual de bune practici în acordarea de servicii oferite resortisanţilor ţărilor terţe. Prin activităţile prevăzute în proiect se urmărește să se dezvolte instrumente de informare (organizarea unor conferinţe, crearea unei pagini web şi a unui newsletter) a instituţiilor publice implicate în integrarea resortisanţilor, precum şi a unui instrument prin care să se armonizeze activitatea acestor instituţii în domeniul migraţiei. Grupul ţintă al proiectului este format din reprezentanţi ai instituţiilor publice centrale şi/sau locale din 11 localităţi (Bucuresti - Ilfov, Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara, Galati, Ploiesti, Suceava, Bacau, Brasov, Oradea) din România, care au atribuţii în vederea sprijinirii integrării

RTT

în

societatea

românească,

dar

şi

reprezentanţi

organizaţiilor

neguvernamentale care desfăşoară activităţi dedicate RTT, şi reprezentanţi ai Patronatelor şi/ sau Sindicatelor.

Activităţile proiectului constau în editarea unor materiale de informare şi promovare a proiectului; elaborarea unui studiu privind problemele întâmpinate de instituţiile publice în integrarea socială a resortisanţilor; crearea unei pagini web, a unui newsletter şi a unui forum; organizarea unor conferinţe naţionale în 11 localităţi din zonele cu cel mai mare număr de resortisanţi ai ţărilor terţe (Bucuresti, Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara, Galati, Ploiesti, Suceava, Bacau, Brasov, Oradea); organizarea unui workshop; elaborarea şi editarea unui manual de bune practici.

Echipa de proiect: ADRA Suceava Lungu Adriana Otilia Coordonator proiect; Gându Cristina Adriana - Asistent proiect; Diacovschi Corina Elena – Secretar proiect;

Parteneri în cadrul proiectului: Fundatia Umanitara „Mihai” Suceava Serviciul Apel Bucuresti

Date de contact: Lungu Adriana Otilia, Manager proiect, ADRA, tel. 0745469459, adramediere@gmail.com Gandu Cristina Adriana, Asistent proiect, ADRA, tel.0764704466,cris_adry2003@yahoo.com Diacovschi Corina Elena, Secretar proiect ADRA, tel. 0746529736, cdiacovschi@yahoo.com Mihalache Laurentiu, Fundatia Umanitara “Mihai”, tel. 0744666600, laur@explora.ro Ana Maria Oteanu, Asociatia Serviciul Apel, tel.0747015854, anamaria.oteanu@apelngo.ro

Cadrul legal

Migraţia este un proces complex, cu un caracter multinaţional ce nu poate fi gestionat numai în mod unilateral sau bilateral, ci printr-un management eficient care să aibă în vedere beneficiul tuturor celor implicaţi şi caracteristicile în schimbare ale procesului migraţionist. În acest context politicile migraţioniste ale ţărilor se modifică în funcţie de evoluţiile economiei mondiale, a situaţiilor politice, a influenţei diferiţilor factori: naturali, sociali, etc. La scară mondială migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale“. Acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan. Asemeni fluxurilor financiare, comerciale ori de informaţii sau idei, creşterea proporţiei persoanelor ce traversează frontierele naţionale se numără între cei mai semnificativi indicatori de măsurare a intensitaţii procesului de globalizare” (IOM, 2003). Consiliul European a subliniat permanent necesitatea ca politica Uniunii privind migrația să fie o parte integrantă a politicii externe a Uniunii și recunoaște faptul că abordarea globală a migrației și-a dovedit pertinența în calitate de cadru strategic în acest sens. Pe baza principiilor fondatoare ale solidarității, echilibrului și parteneriatului real cu țările de origine și de tranzit din afara Uniunii și în acord cu ceea ce s-a realizat deja, Consiliul European invită la dezvoltarea și consolidarea în continuare a acestei abordări integrate. Punerea în aplicare a abordării globale privind migrația trebuie accelerată prin utilizarea strategică a tuturor instrumentelor existente și trebuie îmbunătățită printr-o coordonare sporită. Ar trebui menținut un echilibru între cele trei domenii (promovarea mobilității și migrația legală, optimizarea legăturii dintre migrație și dezvoltare și prevenirea și combaterea imigrației ilegale). Concomitent, politicile migraţioniste ale UE au avut în vedere 4 aspecte în vederea gestionării în mod eficient a procesului migraţionist: - politici pentru reglementarea şi controlul fluxurilor migratorii; - politici pentru combaterea migraţiei şi angajării ilegale a lucrătorilor străini; - politici pentru integrarea imigranţilor; - politici privind cooperarea internaţională în domeniul migraţiei; Aceste politici sunt reflectate în directivele Uniunii Europene, cât şi în strategiile şi programele adoptate în domeniul migraţiei. Ele au în vedere o abordare coordonată a problemei migraţiei, atât a celei legale cât şi a celei ilegale, în beneficiul ţărilor Uniunii Europene, dar şi al ţărilor furnizoare.

Directive ale Uniunii Europene în domeniul migraţiei în ordinea cronologică a apariţiei lor sunt: - Directiva Consiliului 221/1964 privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la deplasarea şi şederea cetăţenilor străini, măsuri justificate din motive de ordine publică, de siguranţă publică şi de sănătate publică. - Directiva Consilului 360/1968 privind eliminarea restricţiilor de circulaţie şi de şedere în cadrul Comunităţii pentru lucrătorii din statele membre şi familiile acestora. - Directiva 207/1976 a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă. - Directiva 71/1996 a Parlamentului European şi Consiliului privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. - Directiva 78/2000 a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă. - Directiva Consiliului 23/2001 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului între întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi şi unităţi. - Directiva Consiliului 109/2003 privind statutul cetăţenilor statelor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung. - Directiva Consiliului 86/2003 privind dreptul la reunificare familială. - Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 38/2004 privind dreptul la circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor (modificări). - Directiva Consiliului 81/2004 referitoare la permisele de şedere emise cetăţenilor statelor terţe, victime ale traficului de fiinţe umane sau celor care au fost subiectul unei acţiuni pentru facilitarea imigraţiei ilegale, care cooperează cu autorităţile competente. - Directiva Consiliului 114/2004 privind condiţiile admisiei cetăţenilor statelor terţe în scop de studii, schimb de elevi, pregătire neremunerată sau servicii de voluntariat. - Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 36/2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale. - Directiva Consiliului 71/2005 cu privire la procedura de admisie a cetăţenilor statelor terţe pentru cercetare ştiinţifică.

Regulamente şi decizii ale Uniunii Europene în domeniul migraţiei în ordinea cronologică a apariţiei lor sunt: - Regulamentul Consiliului 1612/1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii. - Regulamentul Consiliului 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora (ce sunt cetăţeni ai unui stat al Uniunii Europene), care se deplasează în cadrul Comunităţii. - Regulamentul Parlamentului European şi a Consiliului 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. - Regulamentul Parlamentului European şi a Consiliului 1992/2006 de modificare a Regulamentului Consiliului 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora (ce sunt cetăţeni ai unui stat al Uniunii Europene) care se deplasează în cadrul Comunităţii. - Decizia Consiliului 491/2007 privind orientările politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre. Programul Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European în decembrie 2009, marchează priorităţile pentru dezvoltarea unei zone europene a libertăţii, securităţii şi justiţiei în decursul următorilor cinci ani. O politică dinamică și cuprinzătoare privind migrația: -

O politică concertată, adaptată cerințelor piețelor forței de muncă naționale;

Consiliul European recunoaște că imigrația forței de muncă poate contribui la o competitivitate sporită și la vitalitatea economică. În acest sens, Consiliul European este de părere că Uniunea ar trebui să încurajeze crearea de sisteme de admisie flexibile, reactive la prioritățile, necesitățile, cifrele și volumele stabilite de fiecare stat membru, și să permită migranților să beneficieze pe deplin de aptitudinile și de competențele lor. -

Politici de integrare a resortisanților țărilor terțe;

Integrarea cu succes a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală rămâne factorul-cheie pentru maximizarea beneficiilor imigrației. Politicile de integrare ale statelor membre ar trebui sprijinite prin dezvoltarea în continuare a structurilor și instrumentelor de schimb de cunoștințe și de coordonare cu alte domenii politice relevante, precum ocuparea forței de muncă, educația și incluziunea socială. Accesul la locuri de muncă este fundamental pentru o integrare reușită.

Politici eficiente pentru combaterea imigrației ilegale;

O politică de returnare eficientă și durabilă reprezintă un element esențial al unui sistem de migrație administrat corespunzător în cadrul Uniunii. În România, în ultimele două decenii, legislaţia în domeniul imigrației a suferit mai multe modificări, datorate atât presiunilor exercitate de către realitatea faptelor concrete, cât şi de reglementările europene acceptate ca parte şi fundament al unei noi realităţi situaţionale. In ambele variante însă, conform celor declarate de experţii în domeniu, a primat analiza necesităţilor/cerinţelor cadrului naţional şi mai puţin adoptarea unui model de „bune practici” în domeniu. Pe de altă parte însă, cel puţin la nivel declarativ dacă nu şi la cel practic, valorizarea expertizei partenerilor europeni este considerată o condiţie

importantă a

succesului în acest domeniu. Descrierea fenomenului imigraţiei în România şi a integrării străinilor în societatea românească s-a focalizat pe situaţia resortisanţilor din ţări terţe (rtt) aflaţi cu şedere legală pe teritoriul României. Integrarea străinilor în societăţile gazdă reprezintă nucleul politicilor în domeniul imigraţiei. Cunoaşterea, promovarea reală a drepturilor fundamentale, nediscriminării şi egalităţii de şanse pentru toţi devin elemente extrem de importante pentru asigurarea unei bune integrări a cetăţenilor ţărilor terţe şi pentru eforturi comune depuse din partea rtt şi a cetăţenilor ţărilor UE pentru construcţia de societăţi deschise, responsabile, şi diverse. Integrarea este un proces dinamic bidirecţional de interacţiune şi adaptare reciprocă ce presupune eforturi din partea fiecăruia implicat: imigranţii, rezidenţii statelor membre şi autorităţile naţionale, regionale şi locale. Gradul prin care toţi rezidenţii sunt îndreptăţiţi prin lege să aibă drepturi şi responsabilităţi egale, precum şi orice tip de suport care răspunde nevoilor lor specifice prin care se urmăreşte ca şansele egale să devină realitate este dat de un ghid de referinţă numit MIPEX. MIPEX cuprinde 148 de indicatori de politici de integrare a migranţilor în şapte dimensiuni ale integrării prin raportarea la standardele din Directivele europene şi standardele internaţionale: mobilitate pe piaţa muncii, reunificare familială, educaţie, participare politică, rezidenţă pe termen lung, acces la cetăţenie şi anti-discriminare. Rezultatele date publicităţii la începutul anului 2011 arată că: • România ocupă poziţia 22 din 31 în clasamentul general al ţărilor pentru care a fost calculat Indicele MIPEX, în faţa unor

ţări precum Elveţia, Austria, Polonia, Bulgaria, Lituania,

Slovacia. Punctajul general al României privind favorabilitatea politicilor de integrare a 10

imigranţilor (cetăţeni din ţări terţe cu şedere legală în România) este de 45. Acest punctaj evidenţiază că România are politici nici faborabile, nici nefavorabile pentru integrarea migranţilor (punctajul între 41-59 demonstreaza că ţara respectivă asigură pentru integrarea rtt tot atâtea oportunităţi cât şi obstacole). • Imigranţii nou-veniţi în România nu se bucură de politici de integrare mai favorabile decât media europeană, dar mult mai bune decât cele din majoritatea statelor din Europa Centrală şi ţările Baltice. • Pe arii de politici: legile anti-discriminare solide reprezintă cea mai mare contribuţie a ţării către egalitatea de şanse pentru toţi, inclusiv imigranţii. România este mai bine pregătită decât majoritatea

ţărilor din regiune pentru lucrătorii migranţi

şi familiile lor, cu politici

asemănătoare noilor ţări de imigraţie a forţei de muncă. Totuşi, practicile administrative discreţionare pe parcursul obţinerii

şederii pe termen lung pot submina favorabilitatea

politicilor de integrare a imigranţilor în România. • În arii precum educaţia, cetăţenia şi participarea politică, României îi lipsesc anumite principii fundamentale care încep să devină normă în toată Europa cum ar fi de exemplu: dubla cetăţenie, cetăţenia pe principiul jus soli, dreptul de vot şi accesul egal la educaţie. Reglementări generale privind circulaţia străinilor în România: -

Legea 248/2005 prvind regimul liberei circulaţii;

Ordonanţa de Urgenţă 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată (completată şi modificată prin Legea 357/2003, Legea 482/2004, OUG 113/2005, Legea 306/2005, Legea 56/2007, OUG 55/2007)

Hotărârea Guvernului nr. 1864/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi pentru stabilirea formei şi conţinutului documentelor care se eliberează cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor familiilor lor;

LEGEA nr. 157 din 11 iulie 2011 - pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor în Romania; Reglementări legate de migraţia în scop de muncă în România:

- Legea 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale; - Ordonanţa de Urgenţă 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României; 11

- Legea 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România; - Ordonanţa de Urgenţă 109/2007 pentru modificarea şi completarea Legii 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România; -

Legea 53/2003 Codul Muncii; Strategia României privind Imigraţia 2011-2014 este documentul care stabileşte liniile

directoare şi obiectivele de atins, la nivel naţional, în ceea ce priveşte imigraţia reglementată, prevenirea şi combaterea imigraţiei ilegale, azilul, integrarea străinilor în societatea românească. Totodată, Strategia are rolul de a asigura coerenţă şi cadrul de elaborare şi punere în practică a măsurilor concrete şi de coordonare a acţiunilor în domeniul imigraţiei ale instituţiilor implicate în gestionarea fenomenului imigraţiei. Strategia este implementată prin Planuri de acţiune anuale. Integrarea socială a străinilor cu şedere legală reprezintă obiectivul strategic nr. 5 din Strategia naţională privind imigraţia 2011-2014

şi este operaţionalizată în trei obiective

specifice după cum urmează: 5.1. Încorporarea aspectelor integrării în toate celelalte politici din domeniile relevante; 5.2. Creşterea gradului de participare a străinilor cu şedere legală în România la activităţile specifice de facilitare a integrării lor în societatea românească; 5.3. Crearea unui mediu care să faciliteze integrarea străinilor;

Introducere Până nu demult, România nu ar fi fost recunoscută ca fiind o țară propice de locuit pentru persoanele de peste hotare, ci mai degrabă una potrivită investitorilor și oamenilor de afaceri străini care au sesizat imediat potențialul de investiții într-o țară fost comunistă a anilor `90. Dezvoltarea a fost descrisă ca fiind una anevoioasă, însă în ciuda lipsei unei direcții coerente sau a unei politici de progres atât social cât și economic mai puțin concentrate în jurul chestiunilor de interes major, România a devenit membră a Uniunii Europene. Acest proces, pe lângă responsabilitățile și privilegiile asociate fenomenului (accesul și utilizarea responsabilă a fondurilor) a adus și o nouă situație cu care România post-decembristă nu s-a mai întâlnit, și anume un aport considerabil de imigranți care au găsit în cetățenia română o bună punte de lansare pentru alte țări din Uniune. Părerea respondenților, după cum rămâne de văzut și în cele ce urmează, este că țara noastră a devenit ușor țară de destinație, și nu doar una de tranziție pentru resortisanții din țările terțe. Acest aspect este cumva unul definitoriu pentru întregul studiu, avand efecte vizibile în părerile atât personale cât și profesionale ale celor investigați. Astfel, problemele puse în discuție devin mai sensibile și demne de luat în seamă, atât timp cât discuția nu se mai axează pe oameni care fac din acest proces o sursă facilă de câștiguri materiale ci pe oameni care își dedică activitatea, banii, familia și chiar întreaga lor viață, țării în care s-au stabilit. Relațiile strict legate de muncă devin relații de prietenie, în unele situații chiar de întemeiere a unei familii. Imigranții nu mai sunt priviți cu ochi îndoielnici și este mult mai facil de a li se recunoaște drepturile și de a fi considerați ca egali cu cei născuți și crescuți aici. De aici se naște o altă chestiune ce ridică semne de întrebare. Cel mai frecvent răspuns la întrebarea “Ce probleme întâmpină imigranții din zonele non UE la ghișeele instituțiilor?” este “În afară de problema limbii, uneori, nici o altă situație specială de care cetățeanul obișnuit nu s-ar lovi în activitatea sa.” Cu toate acestea în experiența descrisă de imigranți, putem găsi și alți itemi de menționat, dificultățile depășind barierele impuse de limbă și devenind diverse și numeroase. Acest răspuns se potrivește frustrărilor cetățenilor români (în special a celor din instituții), cauzată probabil, pe de o parte, de interesul crescut față de imigranți (ignorând nevoile

românului de rând, simțindu-se dat la o parte, neglijat) și, pe de altă parte, de experiențele personale supărătoare pe care le-au întâmpinat subiecții investigați în interacțiunea cu ghișeele (chiar și plățile unor facturi sau a unor rate bancare pot fi catalogate ca experiențe ce lasă de dorit cu ghișeele organizațiilor de toate tipurile).

Cercetarea calitativă – scopuri și percepții De ce cercetare calitativă? Cercetarea calitativă de față a avut ca scop principal dezvoltarea unor linii de ghidaj pentru cercetarea cantitativă ce succedă, și punctarea unor indicatori ce vor fi măsurați în cadrul acesteia. Însă, prin interviurile calitative pot fi stipulate atât ezitările, comportamentele paraverbale, evitarea anumitor întrebări sau chiar îndârjirea de a puncta un anumit aspect iar și iar în cadrul aceleiași convorbiri, detalii care pot spune însele o poveste și pot conduce la concluzii de tip insight. De asemenea, la finalul cercetării cantitative, aceste insight-uri vor face datele ușor de interpretat, și în plus de găsit motivații care determină anumite comportamente și serii de răspunsuri, mai ales dacă luăm în considerație faptul că percepțiile și impresiile asupra imigranților vor fi fundamental subiective, lansate în urma unor idei preconcepute și mai puțin a unei interacțiuni directe și profunde cu aceștia.

Cine constituie eșantionul? Discuțiile au fost purtate prin telefon cu: 

profesori de limbă română: “Eu sunt profesoară de română și făcând niste cursuri la Institutul intercultural din Timișoara, am avut posiblitatea să predau limba română acestor străini. Cursuri, mă rog de formare, cu certificat dat de Ministerul Muncii”; „Sunt cadru didactic, predau limba și literatura română la Colegiul Mihai Eminescu din Iași și inspectoratul școlar are o înțelegere cu Oficiul Român pentru Imigrări pentru a furniza servicii în sensul unor ore de limbă și literatură

romană, limbă și civilizație românească, de orientare culturală, pentru cetățenii străini care beneficiază de o formă de protecție din partea statului român sau pentru cetățenii străini care studiază temporar în România.” 

angajați administrativi pentru relații internaționale ai universităților: “Pentru studii, îi înmatriculăm la studii, le dăm viza de studii după ce-și plătesc școala, că ei plătesc școala pe cont propriu valutar, în funcție de domeniul ăla și îi cazăm dacă ne cer cazare. În rest, activitatea lor socială, business, orice, nu ne privește.”



membri sau lideri de ONG-uri și fundații „„Coordonez o organizație guvernamentală în Constanța, se cheamă Centrul pentru resurse civice care este implicată ca parteneră, în mai multe proiecte finanțate de O.R.I.”



Imigranți “Sunt venit din Egipt de vreo 17 ani, și simt că nici acum nu mi-am pus lucrurile ca lumea la punct”.

și nu în ultimul rând, deși mai puțin flexibili: 

angajați ai instituțiilor de stat în funcții de conducere sau executivi: „Sunt funcționar public la un ghișeu al Oficiului Român pentru Imigrări. De ce m-ați selectat pe mine pentru interviu?Mai bine vorbiți cu purtătorii noștri de cuvânt, avem oameni cu care puteți lua legătura, și vă pot spune ei mai multe. Eu...eu nu știu dacă am voie să vă spun...”

În general, poate fi punctat că refuzurile pentru participarea la studiu au venit în majoritatea cazurilor din partea membrilor instituțiilor publice (prefectură, poliție etc), sub pretextul de a li se fi interzis să divulge informații clasificate și obligația la confidențialitate prin fișa postului, în ciuda insistențelor moderatorului pentru o discuție liberă, neoficială. Modul în care aceștia din urmă interacționează cu imigranții este vizibil restricționat de o serie de reguli birocratice, astfel ei preferă să delege de obicei responsabilitatea către alte persoane. Acesta constituie un obstacol, din cauza căruia de multe ori, în situațiile delicate cu care se confruntă resortisanții, deși pot fi relativ facil de manipulat și rezolvat, durata soluționării acestora poate fi prelungită.

Motivele sunt multiple da se referă în general la următoarele aspecte: 

Nu există proceduri sau fișe de post clare și explicite asupra responsabilităților unor indivizi din instituții, astfel aceștia vor pasa imigrantul către alte entități sau birouri.



E vorba despre o lipsă de implicare atât profesională, cât și emoțională (deoarece, după cum vom observa în ce urmează, empatia și sensibilitatea afectivă către cel ce are nevoie de ajutor sunt esențiale), iar imigrantul se va găsi într-un moment de respingere.

Cercetare cantitivă Cercetarea cantitivă a avut loc on-line, pe un eșantion de 44 de persoane cu vârste cuprinse între 23 și 63 de ani, angajați ai instituțiilor statului român și membrii ai ONG-urilor

Cine sunt imigranții și de ce sunt ei în România? Imaginea imigrantului generic în mintea românului Imigrantul nu mai este doar un personaj fictiv și îndepărtat al cetățeanului de rând sau instituțiilor. Dacă în urmă cu doar câțiva ani era prilej de uimire și chiar de bârfă existența unui individ de culoare, a unei familii de asiatici, sau pur și simplu a unei persoane vorbitoare de altă limbă în comunitate, acum aceste situații au devenit mult mai frecvente iar atitudinea românilor față de ele a devenit una mult mai deschisă și mai nonșalantă. Aceștia din urmă, deși evident neintegrați în peisajul provincial, nu mai trezesc același interes crescut. “Păi îl privesc ca pe un om nu musai ca pe un imigrant. Stau de vorbă cu oameni nu cu imigranți.”; “Deci nu sunt văzuți cu ochi răi. Și la televizor, nu cred că vedem că cetățenii străini au activități percepute ca fiind negative pe teritoriul României. Sunt văzuți ca oricare, nu musai gata tu ești turc sau arab, atâta timp cât ei și-au văzut de treabă și nu au căzut în partea infracțională și nu au lezat interesele nimănui.”

Imigrantii igrantii sunt perceputi (intr-o (intr mare și foarte mare măsura) de către jumă jumătate din respondenții intervievații ca fiind niște niște persoane curajoase și prietenoase, calită calităti urmate de “modești, ști, la locul lor” (43%) și ș “harnici, muncitori” (41%). La polul opus se află atribute precum “violent, agresivi”, “ho “hoți”, “indisciplinați” și “leneși”,, menționate men de mai puțin de 4% din respondenți. i. Alte atribute asociate imigranților imigranților din statele non UE sunt următoarele: într într-o mare măsură, aceștia știa sunt considerați prietenoși (35%), educați ți (37%), cinstiți 28%, civilizați ți 35% sau întreprinzători 35%. 0%

10%

20%

Harnici, muncitori 2% 7% Lenesi

30%

40%

Prietenosi 2%

15%

Educati 2%

15%

33%

22%

13%

Responsabili 2%

13%

35%

30%

39% 46%

35%

48% 46%

Intr-o o foarte mica masura/deloc Nici mare, nici mica masura Intr-o o foarte mare masura

2%2%

28%

48%

2% 20%

43%

Curajosi 2%4% 11%

11% 37%

48%

4% 4%

2% 4%

61%

Intreprinzatori 2%

Saraci

35%

43%

13%

100%

30%

37%

Cinstiti 2% 7%

90%

43%

Violenti, agresivi

80% 35%

37%

Hoti

Modesti, la locul lor

70%

48%

15%

Civilizati 2%

60%

50% 20%

Indisciplinati

50%

35% 33%

48%

2% 15%

26%

Intr-o mica masura Intr-o mare masura

Imigranții ții din statele non-UE non sunt în general definiți ți empiric de respondenți ca fiind cei care, conduși și de diverse scopuri, ajung pe teritoriul țării noastre și trăiesc aici, fie temporar (pentru perioade de câteva luni sau ani), sau se stabilesc definiti definitiv. Dee obicei, oamenii de afaceri care sosesc în România în diverse scopuri legate de afaceri (conferințe, investiții, ții, consultanță) au o perioadă de ședere de lungă durată. Cu toate acestea ei sunt considerați considera tranzitori datorită drumurilor frecvente cu țara de

origine. Și această categorie de imigranți descrisă anterior se confruntă cu aceleași situații neplăcute de tip ip birocratic, instituțional institu sau interpersonal ca oricare alt imigrant. Însă, situațiile țiile de respingere au fost menționate, nu ca manifestări agresive, ci pur și simplu ca neacceptare.. Nici massmedia nu este un interlocutor foarte bun în ceea ce privește ște integrarea imigranților în comunitățile țile locale în care își au rezidența. Aceștia știa se folosesc de date scoase din context co pentru a realiza audiență, ță, și doar atunci când disfuncționalitățile ționalitățile diplomatice internaționale sunt în centrul atenției. “De exemplu ... în vara aceasta, în preajma evenimentelor tumultoase din nordul Africii au apărut în câteva ziare din România articole despre infracționalități infrac ți comise de către algerieni sau marocani sau așa a mai departe.” Acest lucru poate crea o imagine deformată în mintea cetățenilor țenilor români, îndepărtând resortisanții din jurul lor. Printre motivele pentru care imigranții imigranții din statele non UE aleg România se numără: ără: studiile, munca, reîntregirea familiei, situția situ socio-politică din țara de origine, afacerile și dorința de a deveni cetățean european. Din acestea, se evidențiază evidențiază ca cel mai des întâlnite studiile și munca. 0%

10%

Pentru studii

In calitate de refugiati Sa faca afaceri Vanatorii de cetatenie europeana

30%

40%

35%

Sa munceasca Reintregirea familiei

20%

24% 15% 13% 11% 2%

Unii imigranți ți sunt bine primiți și considerați ți niște personaje speciale, cu experiențe țe de viață diferite de ale românilor astfel încât ei se integrează ușor în comunictate și chiar își întemeiază familii.“Uneori familii. Uneori se întâmplă că se căsătoresc aici, am avut destule situații ții în care s-au s căsătorit, au făcut și copii și atunci cetățeanul străin venea la orele de română ca să se înțeleagă în în noul mediu familial.” În general, cei care și-au au întemeiat familii cu cetățeni cetă români ori s-au au integrat foarte bine într într-un grup de prieteni români au mai puține pu ine probleme cu documentele, cu institu instituțiile sau în viața ța de zi cu zi decât cei care stau doar în grupurile sociale dedicate aceleiași naționalități ționalități de apartenență. Acest lucru se datorează ajutorului oferit de românii din

comunitățile țile în care imigrantul s-a s integrat în facilitarea găsirii de soluții ții în materie de limbă și de logistică. Imigranții ții care se integrează cel mai bine în societatea românească sunt sunt, după părerea respondenților, moldovenii. moldovenii Aceștia sunt urmați ți la mică distanță de cei proveniți din Turcia, Ucraina, Serbia, Siria, după cum este prezentat procentual în graficul de mai jos.. Rezultate exprimă percepția percepția persoanelor intervievate cu privire la integrarea în societatea românească a diverselor naționalități. na Q6. În ce măsură credeți ți că imigranții imig care provin din țările ile de mai jos se integrează în

românească?

societattea 0%

10%

20%

Moldova 0% 7% Turcia China

Israel

Siria

Serbia 2%

50%

60%

70%

100%

11%

48%

24%

35%

43% 39%

11%

7% 17%

39%

48%

26%

57% 13%

90%

43%

17%

13%

80% 48%

35%

SUA 2% Ucraina 2%

40%

46%

11% 4%

30%

7% 11%

33%

43%

28%

Intr-o o foarte mica masura/deloc

Intr-o mica masura

Nici mare, nici mica masura

Intr-o mare masura

7% 13%

Intr-o o foarte mare masura

Integrarea imigrantului în societatea românească Privind străinii care trăiesc în România, primele cuvinte la care responden respondenții s-au gândit au fost următoarele:

0.0%

10.0%

20.0%

imigranti

13%

munca

10.9%

permis de sedere

40.0%

50.0%

8.7%

integrare toleranta

30.0%

4.3% 4.3%

Altul

45.7%

Faptul că imigranții ții nu mai sunt o noutate în viața românilor se datorează obișnuinței șnuinței dar și altor factori după cum urmează:

Poziția ția orașului investigat: investigat orașe șe precum Timișoara, Constanța,

Suceava, Galați, situate mai aproape de graniță grani devin tolerante sau au chiar mândre de multiculturalitatea în care conviețuiesc convie de mult timp. “Să nu uităm că Gala Galați-ul este foarte aproape de vamă, avem și un centru pentru refugiați” “În Constanța avem o situație ție un picuț mai specială prin prisma faptului că Dobrogea este o regiune eminamente multiculturală și nu de ieri de d azi, ci de câteva mii de ani.”;”Prin .”;”Prin urmare în Constanța ța cred că integrarea se produce relativ mai ușor și prin faptul că un străin nu mai este văzut ca un extraterestru...” extraterestru... 2.

Migrația ția românilor către occident: occid : majoritatea responden respondenților, și

general vorbind, mulți ți dintre cetățenii români au membri ai a familiei sau apropia apropiați plecați ți în țări ca Italia, Franța, Spania, Germania sau Marea Britanie, luc lucru care creează o atitudine empatică, sperând că tratamentul pe care îl primesc imigran imigranții din statele non UE în țara noastră să fie transferat la un nivel metafizic către cei apropiați. “Păi Păi eu nu am soră în străinătate? Și veri, alți prieteni…Normal că trebuie rebuie să mă gândesc că așș vrea să fie tratați la fel cum îi tratez și eu pe oamenii ăștia veniți la noi”.

Oportunitățile de turism extern și studii externe: Românii au devenit

mai deschiși (în special datorită integrării UE) către oportunitățile de burse de studii în străinătate și către călătoriile mai facile în țările Europei. Astfel, încearcă să adopte stiluri de viață și principii descoperite acolo. “Am fost și m-am mai plimbat și eu prin Austria, Franța, am mai vizitat. Acolo nu m-a tratat nimeni altfel c-aș fi român, sau mai știu eu ce. Așa trebuie sa facem și noi.”

De unde vin imigranții? Termenul generic de ‘state non UE’ este unul vag. Pentru a da sens informațiilor obținute trebuie să identificăm naționalitățile non-UE la care respondenții noștri fac referire și să le corelăm cu tipul de problemă. Din acest punct de vedere este important să scoatem în evidență țările de origine și să le corelăm cu motivele principale pentru care au găsit în România o locație propice pentru emigrare. Basarabenii vin în România pentru studii și pentru a avea cetățenia unui stat membru al UE, cei din Africa sunt în căutare de refugiu sau azil politic, americanii sau australienii vin ca voluntari sau investitori, cei din Pakistan, Bangladesh și alte țări sărace ale Asiei, speră la un viitor mai bun și oportunități de muncă profitabile. Se produce fenomenul bulgărelui de zăpadă, strângându-se mici comunități ale aceleiași naționalități în variate orașe din țară. Printre respondenții intervievați există percepția că cei mai mulți dintre imigranți sunt membrii ai aceleași familii sau cel puțin vin din același oraș de baștină. Legătura cu restul familiei nu se oprește după ce un membru părăsește granițele țării natale, chemând în decursul timpului pe ceilalți apropiați către perspective mai îmbietoare. “Foarte des vin din Africa de nord, daca e să ne referim numai la non-euro. Vin din țările Africii de nord, din Maroc, Alegeria, Tunisia, cam astea, s-a întâmplat că au venit și din Africa mai de jos, din Nigeria am avut, din Somalia am avut. Și din Asia mi s-a întâmplat să vină cetățean libanez, israelieni cred c-am avut dar erau studenți și cam atât”. “Erau de ceva ani în România, să zicem Turcia, Banglandesh, Pakistan și atunci erau mai puțin din Egipt”. “Migranții vin din Republica Moldova sau din alte țări cu afiliere la limba română precum Albania sau Macedonia și vin, după cum spuneam pe afiliere cu limba română. Alții în șantierul naval din Mangalia, sunt aproximativ 200 de cetățeni străini

angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată, de obicei pe 2 ani, 2 ani -3 ani, care provin din țări din sud-estul Asiei, plus niște migranți din India”. „Deci în Galați sunt foarte mulți moldoveni, predomină Moldova, au fost și turci, au fost și chinezi”. Cei care vin din statele africane, din sudul Asiei, Turcia și China sunt mai degrabă asociați cu calitatea de imigrant. Cei din Albania, Macedonia, Armenia și mai ales Moldova, găsesc în România un comportament mai deschis, fiind considerați majoritatea deja pe jumătate români. Diametral opus, din motive foarte bine conturate ca limba și cultura, cei din zonele non continental europene, sunt cei care blamează existența unor piedici în procesul de integrare către comunitatea română și integrare în legislativul românesc.

De ce vin imigranții din zonele non UE în România ? În principiu, termenul de imigrant din zonele non UE, în concepția cetățenilor români este foarte mult bazată pe ideea de superioritate. Cei care sunt imigranți vin de la rău la mai bine, astfel, din acest motiv, cei ce ajung în România venind din Statele Unite, Australia, sau Canada, deși au același statut legislativ de imigrant, se înconjoară de o aură separată și a fost recunoscut de către respondenți ca primind tratament preferențial. Scopurile pentru care acești indivizi, pe care se centrează discursul nostru, ajung în România sunt din cele mai simple și bazate pe dezvoltare profesională sau pe fundament politic, pentru refugiații din țările în care situația guvernamentală este una dificilă. Situațiile personale se întâlnesc pentru reîntregirea familiilor – un membru vine inițial pentru un job, iar mai apoi, după un interval de timp, familia i se alătură. O categorie aparte este alcătuită din voluntari și misionari religioși, în special cei veniți din Statele Unite ale Americii. Dezvoltarea profesională (câștiguri mai bune, un nivel de trai mai ridicat, studii la universitățile noastre recunoscute neoficial ca fiind de standarde ridicate) se dispersează diferit pe grupe de vârstă și țări de origine: 

Studii:

o Grupul tânăr este cel care se înscrie în cadrul cursurilor universitare. În general, ei vin din Republica Moldova, deoarece

statutul de student la facultățile din România și în special din Iași și București sunt ușor de dobândit, existând locuri special create pentru ei, la care se adaugă burse în bani și locuri de cazare în căminele studențești. De asemenea, imigranții din Maroc sau alte țări arabe vin în România pentru a deveni studenți la medicină, facultate cu o reputație pozitivă în țările lor de baștină. „Prima dată sunt studiile, foarte mulți vin pentru studii, vin cu vize de muncă, cam acestea sunt motivele pentru care vin... și apoi doresc să obțină cetățenie română. Asta-și doresc toți moldovenii.”; „La studii sau ulterior să se angajeze și pentru că au posibilitatea de a dobăndi mai ușor cetățenia română

...dacă

dovedesc

afilierea

română...”;

„Fiind

basarabeni, vorbim aceeași limbă și le este foarte ușor de a se integra în România și există întotdeauna studenți care se întorc în Republica Moldova care povestesc și își duc mai departe cunoștințele acumulate sau toate informațiile care le sunt necesare de a veni ca student în România.” 

Muncă:

o Afaceri/Investiții: pe de o parte, există cei care sunt implicați în activități de business, ce vin în România pentru a dezvolta afaceri de mici sau mari anverguri (în special în zona Constanța și Timișoara, cetățeni veniți din Turcia, Macedonia, Albania, zonele arabe sau Israel). Ideile de afacere cel mai des întalnite sunt cele constând în deschiderea de restaurante sau fast food-uri cu specific, dar și altele. „În general au mici afaceri, muncesc, au venit ca să câștige mai bine decât în țara lor. Cei din Turcia de exemplu, stăteau oarecum mai bine, în sensul și cu ceva studii mai bune și atunci au reușit niste afaceri de dimensiuni mai mari”; „Pentru cei care deja se află pe teritoriul României, cum să zic eu, nu musai la studii. Unii vin pt studii alții pentru muncă, unii sunt reprezentanți ai unor societăți de afară care au filiale în România.”

Locuri de muncă: indivizi plecați din zone în care

nivelul de trai este unul scăzut, cu niveluri de educație ce nu depășesc liceul, aceștia găsesc în România posibilitatea de a câștiga sume suficiente de bani încât să poată fi trimise și înapoi în țara de origine pentru a sprijini familia lăsată în urmă. Munca prestată este de obicei în domeniul construcțiilor, în depozite, muncitori în fabrici, pe șantiere navale, iar prestatorii provin din țări precum Bangladesh, India, Pakistan. Cei care vin sunt de obicei bărbații peste 30 de ani, cu putere de muncă fizică. “De regulă ei vin pentru a-și căuta un loc de muncă, în ceea ce privește cetățenii străini în țările non-UE care vin la studii superioare, ei vin în ideea de a se stabili în Europa de regulă, deci îi interesează foarte tare nu atât cetățenia română cât

cetățenia

într-un

spațiu

european.”;

„Făceam

comparație între cei din Turcia și persoane care au venit din Bangladesh sau din Pakistan care nu au nici studii și pentru care munca de aici din România este una din care nu pot câștiga cine știe ce dar au considerat că este mai bine aici.”; „O altă categorie de imigranți care sunt în Constanța sunt la lucru unde există un angajator care oferă locuri de muncă forței de muncă străine: portul Constanța. Și în șantierul naval din Mangalia sunt aproximativ 200 de cetățeni străini angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată, de obicei pe 23 ani care provin din țări din sud-estul Asiei.” 

Refugiații:

o Există 6 Centre Regionale de Cazare și Proceduri pentru solicitantii de azil în București, Maramureș, Timișoara, Galați, Rădăuți și Giurgiu unde pot fi găsiți cei plecați din Palestina, Afghanistan, Iran, Irak, India (zone teatre de război sau în care războaiele civile și conflictele armate între etnii/religii sunt obișnuite) „Să nu uităm că Galați-ul este foarte aproape de vamă, avem și un centru pentru refugiați, ceea ce e și normal,

iar noi în 2009 am desfășurat un program destinat resortisanților țărilor terțe.” De asemenea, s-au semnalat și cazuri de femei care au părăsit țara natală pentru a cere azil în țări precum România, datorită persecuțiilor și regulilor tradiționale ce subminează valoarea femeii (aceasta trebuie să se căsătorească la alegerea părinților, regulile de vestimentație foarte restrictive, și altele), mai ales în țările arabe. 

Voluntariat:

o De toate vârstele, în general fiind reperați cei din categoria religioasă ce fac misionariat și apoi organizațiile internaționale de tip Global Volunteers, ce aduc oameni din SUA sau Canada. “Cei veniți prin voluntariat vin mult mai ușor către tine, către cetățeanul de baștină” 

Reîntregirea familiei:

o Nu multe pot fi spuse despre această categorie de imigranți, decât că sunt determinați să vină în România de succesului înregistrat de membrii familiei care au venit înaintea lor, fiind siguri că România este o țară în care se pot stabili și în care copiii pot primi o educație mai bună și în care perspectivele sunt deloc de neglijat. De menționat, totuși, este că aceștia au tendința de a găsi în România o țară de destinație, și nu una de tranzit, fiind destul de anevoios și suficient procesul pentru o singură adaptare într-o nouă țară. “Acești oameni vin din zone defavorizate, de obicei bărbații care văd ca nu își pot întreține familia la un nivel decent în țara natală, vin aici, lucrează o perioadă, trimit bani acasă, și după ce își fac o situație bună, îi cheamă și pe ceilalți. Cam cum fac românii în vestul Europei, de altfel.” 

Vânătorii de cetățenie europeană. Categorie existentă doar la nivel de percepție:

o În percepția respondenților mai există o categorie de imigranți care încearcă pe toate căile posibile de a deveni cetățeni români, lucru care să le permită să intre în orice țară membră UE pentru

a profita de oportunitățile de acolo, până acum imposibil de accesat. În această categorie intră, de obicei, și bărbații care susțin că au venit în România din dragoste, sau pentru a-și găsi aleasa (ținând cont de faptul că în general respondenții au fost de acord că circulă zvonuri internaționale asupra aspectului plăcut al femeii românce). Vânătorul de cetățenie va apela la căsătorii de conveniență, care aparent au devenit o adevărată afacere pentru unele femei, relația dintre imigrant și cetățeanul român fiind greu de verificat. Această categorie perceptuală este asociata și cu cetățenii moldoveni pentru care deja există anumite ‘pârghii’ care pot fi accesate pentru a dobândi cetățenia simplu, rapid fără a trece prin tot procesul, fentând anumite etape. Reamintim că această categorie a vânătorilor de cetățenie este una perceptuală, în fapt procesul de obținere a cetățeniei române este unul unitar care nu tine cont de căsătoria cu un cetățean român. 

Cei ce îndrăgesc meleagurile pitorești:

o Au fost semnalate și chiar mediatizate cazuri de indivizi care în urma unei călătorii în România au ales să se stabilească aici, fiind atrași în mod deosebit de unele zone, de obicei montane, sau tipic tradiționale (Maramureș, Transilvania, Bucovina). De obicei, însă, aceștia sunt imigranți din țările membre ale UE, dar și Japonezi sau Americani.

Își cunosc imigranții din zonele non UE drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României? Care sunt drepturile și obligațiile? Cunoașterea drepturilor și obligațiilor reprezintă un pas important în procesul de integrare a unui străin într-o societate nouă. Astfel, conform studiului cantitativ, doar 6% din respondenți consideră că imigranții proveniți din statele non UE își cunosc drepturile și obligațiile.

Intr-o o foarte mare masura

4% 2%

Intr-o o mare masura 35% 59%

Nici mare, nici mica masura Intr-o o mica masura Intr-o o foarte mica masura/deloc

Drepturile imigranților ților nu constituie un subiect tabu. Este totuși un subiect destul necunoscut și greu de definit. În sens opus, obligațiile pe care le au imi imigranții, deși și enigmatice în mod general, sunt de obicei hiperbolizate pentru a conduce resortisanții ții spre a deveni mai umili decât cetățeanul de rând, făcându-se făcându se asemănarea cu musafirul într-oo casă, laitmotiv cultural foarte bine schițat în mintea românului. “Păi eu când mă duc în casa omului, trebuie să mă descalț, descalț, nu mă apuc de țipat la el în casă, să-ii mut lucrurile prin casă sau să comand că vreau aia și aia. Așa trebuie să fie și imigrantul, într-o oarecare recare măsură, bineînțeles. bineîn Să știe că este musafir și să se comporte ca atare.” Deși și siguranța bunăstării sanitare este printre cele mai apreciate drepturi, imigranții nu le cunosc. “O categorie de informații informații solicitate este cea despre accesul la serviciile medicale. Ei nu știu cum funcționează sistemul cu medicul de familie, cu asigurările rările de sănătate, în care dintre situații situații sunt asigurați în care nu sunt asigurați și ce acoperă asigurarea respectivă.”; respectivă “au fost de exemplu situații ții când unui imigrant nu i s-aa spus de la Casa de Asigurări de Sănătate S faptul ul că are dreptul să i se deconteze niște ște analize medicale de către statul român.„ român Opiniile asupra drepturilor și obligațiilor sunt în majoritatea timpului fundamentale, fără a fi punctate elemente ieșite ieșite din comun. Drepturi ca liberul arbitru, ca dreptul la sănătate, muncă și educație, sunt cunoscute chiar înainte de a veni în România, și de cele mai multe ori, se confundă chiar cu scopul pentru care vin aici. Deși drepturile imigranților ților sunt diferite de cele ale cetățenilor români există percepția

că odată ajunși în România emigranții se pot bucura de aceleași drepturi ca orice cetățean român. “sunt importante drepturile legate de învățământ, că își pot da copiii la școala cu aceleași drepturi ca cetățenii români.”; “Păi ei vin aici tocmai pentru că pot să aibe acces la doctori buni, nu ca în India, femeile vin aici tocmai pentru că pot să umble cu capul dezvelit, nu ca în Iran. Vă dați seama că lucrurile acestea sunt știute și n-are rost să le repete cineva.” În concluzie, aceste drepturi sunt cunoscute și luate ca atare de cei vizați, însă ele ca și dreptul la exercitarea religiei, sunt doar o mică parte, iar elementele esențiale de care imigranții de obicei se lovesc, întâmpinând situații dificile sunt ignorate, cum ar fi dreptul de a depune reclamații sau drepturile la consiliere. “O parte din drepturi și le cunosc, nu toate, dar o parte. O parte mică, e drept.” Însă ce se întâmplă când nu vorbim despre adulți și vorbim de studenți, fie ei basarabeni, fie din țări mai îndepărtate? Aparent, problematica drepturilor și cunoașterii este mai facilă de accesat pentru aceștia, obstacolele de informare fiind decalate prin internet și printr-o deschidere mai mare către nou, către experiment, către sociabilitate. “Ei aici vin la studii , își plătesc școala, facem o adeverință specială pentru polițe, viză, un an cât a plătit școala, studii. Nu avem treabă cu integrarea lor în societate. Întotdeauna se descurcă singuri sau cu ajutorul asociațiilor studențești de tineret.” Imigranții sunt destul de informați. Ei apelează mai degrabă la sistemele informale, neoficiale de a-și crea imaginea completă a modului în care funcționează sistemul. Utilitatea celor care își oferă ajutorul devine mai insignifiantă, însă deloc de neglijat, ei sunt prima platformă și interfață la care imigranții apelează în situațiile delicate și care implică o comunicare oficială. „Prin telefon, stabilim o oră, o zi, o dată în care ne întâlnim și acolo sunt abordată sau aștept să fiu abordată cu întrebări la care întotdeauna am răspuns. Sunt destul de pregatită în releția cu ei, dar spre surprinderea mea am avut o întâlnire săptămâna trecută cu 25 de persoane și m-am așteptat sa-mi pună foarte multe întrebări de legislație, dar aceștia chiar le știau și nu mi-a pus nimeni întrebări deși am insistat.” Deși sunt stipulate în legislația în vigoare, respondenții au simțit nevoia ca unele informații legate de condițiile de angajare, drepturile cetățenilor străini veniți în România și legislația în această privință să fie mai bine promovate pentru a fi cunoscute de către imigranți, 3 din 10 respondenți considerând acest lucru foarte important. 28

La polul opus, apar menționate men de către 1 din 10 respondenții informa informații despre obținerea ținerea cetățeniei române, dar și ș despre asistența medicală ce li se cuvine. 0%

10%

15%

20%

25%

30%

24%

cursuri de limba romana 15%

obtinere permis de sedere conditii de angajare

30%

drepturi

30% 22%

obligatii 7%

cetatenie romana

28%

legislatia care ii priveste 13%

asistenta medicala Altul

NS/NR

15%

Cine le aduce la cunoștință cunoștință imigranților aceste drepturi și obligații? Cerințele țele minime cerute de autoritățile autohtone, sunt recunoscute ca fiind la nivelul simțului țului comun. De aceea, se exclude (de către instituții) în general ideea de a crea un ghid al imigrantului începător, existând uneori atitudini de indiferen indiferență din partea unor funcționari ționari publici. În acest fel, procesul procesul de integrare se realizează pe baza unor informații incomplete: („ „Vă Vă dau un exemplu: să conducă autoturismul, automat se interesează de ce au voie, de ce nu au voie.”) voie și mai ales cât timp acestea pot fi aflate din discuțiile țiile cu apropiații sau de la liderii lid comunităților imigrante. Conform studiului cantitativ, comunicarea dintre imigranti și instituțiile publice se realizează în cea mai mare măsură prin relaționare relaționare directă (80%), dar și prin documentele specifice la sediul instituției institu (59%).

35%

20%

40%

Relationare directa

60%

80%

100%

80%

Documentatie specifica la sediul institutiei

59%

Internet

37%

Pliante

26%

Conferinte/seminarii de integrare/cultura

Newsletter

Liderii sau conaționalii ionalii din cadrul comunității comunită de imigranți

Acești ști lideri, care comunică cu ONG-urile, ONG urile, participă la seminarii, țin legătura direct cu instituțiile, țiile, sunt personaje care informal au de obicei răspunsuri la întrebările compatrioților: „în în general ei se ajută între ei, există mereu un lider local prin care se discută absolut tot.”; “Nu Nu prea solicită de la instituții institu informații. V-am am spus că ei sunt destul de bine organizați. ți. Există un lider care le spune, acolo te duci pentru, acolo te duci pentru...” Această sursă de informații informații este, însă, una precară, bazată pe experiența personală, mai recentă sau mai veche și foarte atent corelată cu conceptele conaționalilor ționalilor despre cum ar trebui să existe procedurile. Aceste sfaturi de la liderii de comunitate nu sunt unt mereu eronate, însă, constituie o sursă de informație informație destul de nesigură și fără nici o valoare oficială. „Când au venit prima dată într-oo țară străină se interesează și ce au voie și ce nu au voie și stau de vorbă cu conaționali ționali cu care se găsesc fie și întâmplător pe stradă, se interesează ce obligații ții are, ce drepturi, și decurg lucrurile crurile normal fară impedimente majore. Însă nici oamenii ace aceștia nu au răspunsuri concrete, mai mereu își dau cu presupusul, ori asta nu e suficient când vine vorba de legislație, ție, hârțogăraie, drepturi etc” etc Persoanele implicate, atât formal cât și informal în viața imigranților sunt de obicei bine puși și la punct cu legislația, deoarece, susțin ei, “dacă nu ai legea de partea ta și să știi unde-ți ți dă dreptate și unde nu, poți poț să fii ușor șor păcălit și dat la o parte” parte”. În acest sens, imigranții ții sunt foarte bine monitorizați, până și profesorii de română urmăresc o serie de reguli în ce privește privește programa, instrumentele și perioada de curs.

Se consideră astfel că deja sunt fonduri și bugete mari alocate pentru monitorizarea lor, astfel că adaptarea și îmbunătățirea stilului lor de viață în România este pus pe locul doi. “Există o lege care reglementează regimul cetățenilor străini și care sunt drepturile lor și legea aceea eu o am și trebuie să o consult pentru că noi suntem instruiți în ce perioadă să ținem cursurile, ce intrumente de evaloare să generăm, ce documente să ateste prezența lor la cursuri și asa mai departe, cum înregistrăm prezențele.”

Organizații Non Guvernamentale

În general, se identifică o serie de materiale ce cuprind o prospectare a mai multor documente oficiale ce sunt prezentate imigranților din zonele non UE, realizate de organizațiile nonguvernamentale, însă mai departe informația pur culturală sau de tip “ponturi și sfaturi despre cum să trăiești în România” sunt lăsate pentru o descoperire naturală: “După ce se lovesc de o problemă vor învăța cum să se descurce, că doar sunt oameni mari.”. „Nu prea își cunosc drepturile, ei le află pe parcurs, pe măsură ce se lovesc de diverse probleme și sunt siliți să intre în contact cu autoritățile și abia atunci ei încep să se intereseze și află treptat treptat cred ca mai ales la Oficiul Român pentru Imigrari cam care le sunt drepturile.” Există și ghiduri realizate de ONG-uri, însă s-a precizat că fondurile abia acoperă costurile de realizare a ghidului, dar mai puțin de imprimarea și distribuția tirajelor, astfel, imigranții pot găsi aceste informații doar în locații specifice. “Se cheamă fie “Bun-venit în România” fie au alte denumiri, cert este că ele sunt distribuite în principal de către ONG-uri, dar în secundar în măsura în care există bani pentru tiraje suplimentare ajung și la serviciile locale de imigrări.” De asemenea, ONG-urile au cele mai multe reviste, site-uri și cursuri destinate imigranților cum ar fi www.vorbimromaneste.ro, www.migrantul.ro, revista Migrantul, revista Accent Basarabean și altele. Cursurile au fost menționate de profesorii ce predau limba română de obicei, sau de membrii instituțiilor care fuseseră invitați la seminarii de sensibilizare sau de conștientizare. Informațiile vin de obicei din partea ONG-urilor (unele chiar pornite de foști imigranți actuali cetățeni români), acestea devin adevărate surse de securitate fizică și spirituală pentru mulți dintre imigranți, un sprijin în depășirea anumitor situații cu

care se confruntă. Liderii de ONG devin prieteni apropiați cu imigranții, și informarea se petrece atât folosind documente, pliante, legislații, cât și întâlniri separate sau de grup în care se discută, în care sunt invitați și oficiali ai instituțiilor pentru sesiuni de întrebări și răspunsuri. Pentru cei care nu cunosc limba, de exemplu, și participă la cursuri de limbă română, profesorii folosesc ca și texte de lucru - textele legislative, textele de informare generală sau cele cu ponturi de integrare în comunitatea civilă. Resortisanții fac astfel două activități într-una singură. „Pe restul îi consiliem noi, de aceea și existăm, să îi îndrumăm către asistența medicală, către drepturile juridice pe care le au în România, deci cam acestea sunt, asigurările medicale, îi îndreptăm către fondurile unde pot fi beneficiari spre accesare...”; “Anul trecut însă am participat la un proiect prin intermediul căruia am reușit să primim pliante, erau pliante europene, prin intermediul Institutului cultural din Timișoara cei care mi-au trimis și manuale. Și în aceste pliante, cetățenii aveau informații și despre drepturile lor în domeniul juridic și al sănătății. De regulă însă, am procedat și intuitiv în sensul că am extras din legi secvențe de legislație pe care le-am folosit ca pe suport, de discuție de înțelegere a textului și cu ocazia asta le spuneam și lor care le sunt drepturile garantate prin legile de la noi.” Un aspect neașteptat a fost menționarea repetată de mai mulți membri de ONG și nu numai a vorbelor de laudă pentru “Institutul Cultural Român” și a unor alte ONG-uri de la Timișoara, unele dinte ele conduse de Oana Bajka. Implicarea lor în activități pro imigranți sunt observate și urmărite de multe entități, iar seminariile și cursurile acestora sunt urmate de profesori, membri ONG și instituții din toate orașele investigate. Revistele editate de ei, site-urile și cursurile reprezintă un model de urmat pentru organizațiile non profit pe această filieră. “am observat de exemplu că cei de la Timișoara au și o revistă foarte bună, ”Migrant în România” se cheamă și în format electronic și tipărită din care am citit și eu câteva numere și le-am dat și lor să se uite și la un moment dat mi s-au cerut materiale din partea cetățenilor străini și puteau să scrie chiar în limba lor și atunci textele erau publicate și traduse apoi în limba română pentru a fi publicate”

Instituțiile

Ca instituție centrală pentru nevoile imigranților a fost recunoscut și singularizat Oficiul Român pentru Imigrări. “Rolul Oficiului Român pentru Imigrări ar trebui să fie mai mare. Consider că O.R.I trebuie să se ocupe nu numai teoretic prin ceea ce postează ei pe site ci și în practică.” Bineînțeles, problema necunoașterii limbii române de către imigranți este una valabilă, însă spre deosebire de ONG, părerea instituției despre barierele de limbă stătea în felul următor: “Nu, pentru că marea majoritate vorbesc engleză, dacă nu vin cu cineva care cunoaște limba română. Ori cu prieteni, ori cu translatori ori cu un reprezentant de exemplu de la societățile unde sunt angajați” Putem trage astfel concluzia că instituțiile nu sunt neapărat rău intenționate, ci că activitatea lor cu lacune vine din neștiință și din senzația perpetuă că situația a funcționat într-un mod până în prezent, va putea continua în același mod incorect mai departe, fără să existe nevoia unei îmbunătățiri. “La orice instituție publică, datele sunt afișate...există aviziere. E simplu, sunt scrise marea majoritate a informațiilor în limba română. De exemplu la noi, la instituția noastră, dacă intră pe site-ul nostru sunt informațiile și acolo le poți obține în limba engleză” Cei mai multi respondenti sunt de acord într-o mare și foarte mare măsură cu faptul că informațiile ce-i vizează pe imigranți sunt afișate doar în limba română în instituțiile publice, dar și că actele necesare pentru diverse probleme sunt afișate. De asemenea, 6 din 10 respondenți nu sunt de acord cu faptul că instituțiile oferă angajaților suficiente cursuri în vederea facilitării integrării imigranților și nici cu faptul că acestea au destule departamente specializate pe diverse probleme ale cetatenilor straini.

pregatirea angajatilor cu privire la legislatie

informare in prealabil

30%

17%

lege clara 2% 20%

37%

17%

35%

0% 20% 40% 60% Intr-o o foarte mica masura/deloc Intr-o mica masura Nici mare, nici mica masura

24%

22%

39%

80%

100%

Intr-o mare masura

Intr-o o foarte mare masura

Legea care ii vizeaza pe imigranti este clara si neinterpretabila Imigrantii ar trebui sa se informeze din diverse surse despre problemele cu care se confrunta inainte de a veni sa ceara informatii la institutiile publice Exista o informare suficienta si o pregatire specifica a angajatilor din institutiile publice cu privire la legislatia referitoare la integrarea strainilor sau la drepturile acestora

De asemenea, un punct slab al instituției ției publice este lipsa de empatie. Pentru că relația ția cu imigrantul se face din spatele unui birou, implicarea emoțională e minimă. Funcționarul ționarul public nu poate deci descifra motivul lipsei de resurse ale unui imigrant/refugiat, refugiat, considerând de bun simț s ț să existe o conexiune continuă la internet, cunoștințe ștințe minime de limbă engleză sau franceză, și o curiozitate către forumuri de discuție, site-uri uri web, bloguri sau rețele rețele de socializare. Un membru al unei instituții spune: “Eu unul așa șa aș proceda. Vrea să emigrez în Canada, mă interesez, intru pe forum, ce se discută, ce-ii bine, ce-i ce rău, ce trebuie să faci la început. Ori majoritatea nu fac nimic de genul acesta. Așteaptă A totul de-a gata.” În relația ția sa cu imigrantul funcționarul ționarul public se raportează la l experiența ța sa persoanală neacceptând comportamente de altă natură, spre expemplu un nivel scăzut de instruire al cetățeanului țeanului străin imigrant pe terioriul Romaniei. Pe lângă ângă lipsa de empatie, a mai fost semnalată senzația senzația de superioritate pe care o are funcționarul ționarul în fața imigrantului. Primul își asumă rolul de instituție puternică, cu capacitatea de a ajuta, astfel privește prive de sus pe cel de-al al doilea care este obi obișnuit de cei din jur, premergător întâlnirii cu instituția, institu fie să “ducă o atenție, ție, să fi fie băgat în seamă”, ori să “fie înarmat cu răbdare și zâmbet fals, altfel dacă își iese din fire, clar nu

va rezolva nimic”. “O primă problemă ar fi atitudinea cvasi-rigidă a funcționarului public, o atitudine cumva de superioritate, eu sunt instituția, eu sunt statul... jobul meu, cum să zic, nu există o relaționare biunivocă în drepturi între funcționar și migrant este cumva , migrantul este privit cumva de sus.” Discursul populației investigate legat de informarea cetățenilor străini este bazat foarte mult pe nevoile specifice ale acestora. După cum am observat și mai sus, motivațiile generale pentru care imigranții vin în România sunt legate de satisfacerea unor nevoi punctuale. De aceea, drepturile la care apelează un student, fiind diferite de cele la care apelează un om de afaceri, și mai apoi, în funcție de vârstă, și chiar în funcție de proveniență ar trebui categorisite și oferite în funcție de profilul fiecărui imigrant (student, om de afaceri etc). „Nu, nu cunosc pentru că nu prea au de unde să le afle, singura instituție cu care iau contact este O.R.I sau mă rog Oficiul Român pentru Imigrări, județean, de unde își procură permisul de ședere, dar relaționarea lor cu statul român se rezumă la atât. În rest nimeni nu-i orientează în timp și spațiu, nu le explică despre norme de conduită în societate, despre diferențele culturale să spunem așa, dacă...eu stiu, de exemplu dacă la noi este un semn de atenție și încredere faptul că te uiți în ochii interlocutorului în alte țări este semn de agresiune. Ei nu au de unde să știe aceste lucruri dacă nu îi informează cineva...bine astea sunt chestii deja de finețe, dar și chiar și lucrurile elementare din societate de genul, faptul că există de exemplu în Dobrogea o populație destul de numeroasă de musulmani, prin urmare există multe lăcașe de cult... musulmane, care pot fi de ajutor, de interes pentru migranții care vin din țări musulmane...”. Informațiile vitale care sunt necesare imigranților, sunt cele pe care ar trebui să le primească atunci când intră prima oară pe teritoriul României, în primă fază, și apoi, secvențial, ținând cont de scopurile lor, după criteriile de nevoi, să le fie furnizate informații personalizate (pentru afaceri – ghișee separate la ORC, studii – birouri de relații internaționale, angajări – o atenție sporita de la AJOFM sau ITM, cetățenie – birourile de imigrări, sănătate, siguranță, etc). “Cred că ar trebui să primească de la Oficiul Român pentru Imigrări exigențele în ceea ce privește: documentul de identitate, deci ce așteptăm noi, ca ei să-și vizeze documentul și unde pot să-și vizeze și ce demersuri, ce pași să facă, să-și vizeze documentul, să fie legal pe teritoriul României, de asemenea elemente care țin de existența practică, eu știu, câteva linkuri de internet sau ceva pentru a-și găsi un spațiu de locuit, o cazare ceva, nu știu cred că 35

și o trimitere directă către persoane cum sunt eu (profesoară de limba română), adică faptul că beneficiază de cursuri în limba română și atunci pentru ei dacă trec de bariera lingvistică deja lucrurile se simplifică.”

Proceduri de lucru cu imigranții Conform proiectului de cercetare, a reieșt faptul că procedurile actuale de lucru cu emigranții prezintă atât aspecte pozitive, care suțin integrarea acestora și care trebui păstrate în timp, cât și aspecte mai puțin pozitive, care alterează buna desfășurare a procesului de integrare și care ar trebui remediate printr-un efort comun din partea instituțiilor de stat și funcționarilor însărcinați cu gestionarea realției cu imigranții. Conform datelor prezentate în studiul de față, majoritatea celor intervievați sunt de părere că între imigranți și instituții există preponderet o relație gestionată corespunzător, fără prea multe lacune sau probleme, fără dificultăți la nivel comunicațional sau procedural. Cu toate acestea, există un cumul de recomandări și opinii care vizează îmbunătățirea relației dintre imigrant și instituțiile statului care sunt derivate din rezultatele studiului de față și a experienței respondenților implicați. Din punct de vedere al îmbunătățirilor care s-ar putea aduce sistemului de lucru și al procedurilor de lucru cu imigranții, conform studiului de cercetare efectuat, s-au cristalizat următoarele recomandări: 1. Specializarea personalului – prin această recomandare, menționată de 24% dintre respondenții, se punctau în general mențiuni privind pregătirea angajaților care interacționează direct cu imigranții în ceea ce privește învățarea unei limbi străine de circulație internațională, de preferat engleza. Acest fapt se datorează deselor situații jenante și dificile în care angajații structurilor statului au fost puși atunci când trebuiau să discute și să rezolve situații cu imigranții. Din cauza lipsei de cunoștințe de limbă engleză sau alte limbi de circulație internațională, angajații structurilor statului nu au putut ajuta imigranții în vederea soluționării solicitărilor sau problemelor cu care aceștia se prezentau. Aceste situații neplăcute și indezirabile nu afectează doar imaginea instituției în cauză ci și imaginea statului român per ansamblu și chiar a societății românești prin extindere. În concluzie, angajații instituțiilor statului care interacționează direct cu imigranții trebuie să primească neapărat cursuri de specializare privind o limbă străina de circulație internațională, de preferat limba engleză. O altă recomandare privind specializarea personalului a vizat pregătirea în 36

ceea ce privește fundamente ale legislațiilor în vigoare atât la nivel național cât și la nivel european. Această recomandare vine pe fondul unor situații în care angajații nu cunoșteau prevederile legislative privind anumite drepturi sau obligații ale imigranților pe teritoriul statului român, drept urmare creându-se situații delicate pentrua căror rezolvare imigranții implicați au trebuit să se informeze singuri, să ceară sfaturi anumitor persoane mai pregătite din societatea civilă sau chiar să recurgă la renunțarea arogării drepturilor în cauză ori respectarea obligațiilor prevăzute de lege. O altă recomandare importantă privește specializarea angajaților pe palierul relațiilor cu publicul privind atitudinea corectă față de imigranți. Studiului calitativ a relevat din partea imigranților anumite nemulțumiri privind comportamentul nerespectuos și neadecvat al funcționarilor. Au fost menționate comportamente gen: lipsă de răbdare, lipsă de atenție, ridicare vocii, comunicare defectuoasă. Acest lucru

ridică bariere între imigranți și anumiți funcționari publici ducând chiar până la renunțarea solicitării anumitor informații. În concluzie,în ceea ce privește pregătirea suplimentară a angajiților instituțiilor statului implicate în relația directă cu imigranții proveniți din țările terțe, se pot puncta trei direcții principale: studierea unei limbi de

circulație internaționala, de preferat engleza, pregătirea funcționarilor în materie de legislație europeană și națională și cursuri de comprtament cu clientul/ imigrantul în speța de față. 2. Stoparea

reducerilor

de personal –

prin

această recomandare,

sfaturile

respondenților interviervați au vizat actuala politică a statului român față de efectele recesiunii, respectiv tăierea personalului instituțiilor sau țăierea salariilor personalului. Față de această recomandare s-au exprimat 13% dintre respondenții intervievați. Din contră, punctau aceștia, în loc să fie redus numărul de funcționari, acesta ar trebui sumplimentat căci deseori se formează cozi interminabile la ghișeele unde se lucrează cu imigranți. Coroborat cu lipsa de pregătire a unor angajați – în speța lipsa de cunoștințe de limbă engleză – se formează un nucleu dur pe firul relației imigrant – instituție, deseori acesta fiind cauza greutăților semnalate de imigranți și prin care este caracterizat sistemul român de relaționare cu imigranții. Pentru o mai bună relaționare se impune suplimentarea numărului de angajați precum și stimularea acestora corespunzător pentru ca implicarea lor să fie serioasă, lipsită de o atitudine delăsătoare.

3. Punerea la dispoziție a mai multor informații și servicii – prin această recomandare, menționată de un procent de 13% respondenți dintre cei intervievați, se urmărește lărgirea gamei de informații și servicii adresate imigranților. Mai jos vom enumera aceste mențiuni, detaliindu-le pe fiecare în parte acolo unde analiza rezultatelor permite acest lucru. a. Informații privind specificul cultural al României –pentru ca orice integrare să se desfășoare în condiții optime și cu un rezultat scontat, este foarte important ca imigrantul să fie pus la curent și să ia știință de specificul cultural al societății în care dorește să se integreze. Aici nu vorbim doar despre amănuntele culturale fundamentale și oficiale ci și despre cumulul de simboluri și legi nescrise ale unei societăți care compun un istoric cultural foarte important în economia oricărui proces de integrare și respectiv asimilare socială. Pentru ca această recomandare să fie materializată, propunerile au vizat seminarii cu tema diseminării materiei culturale în rândul imigranților și evenimente specifice, dedicate personelor cu statut de imigrant în contextul cărora să aibă loc luări de poziție pe tematica specificului cultural al României astfel încât imigrantul să poate extrage informații utile într-un cadrul informal, propice unei asimilări informaționale fructuoase. b. Informații privind drepturile și obligațiile imigrantului – chiar dacă instituțiile însărcinate cu informarea imigranților prezintă, în mod teoretic, toate informațiile pe care imigranții le necesită în vederea unei bune colaborări cu societatea, au existat totuși mențiuni despre lacune în materialul informațional pe care imigranții îl primesc de la aceste instituții. Astfel, în aceste condiții s-ar cere creearea unei platforme de tip forum, on-line, care să permită imigranților să ceară și să primească în cel mai scurt timp posibil toate răspunsurile solicitărilor. Platforma online oferă ca principale avantaje viteza diseminării informației, vizibilitatea și accesibilitatea non-stop și capacitatea mare de stocare a informațiilor. Toate acestea, coroborate, conduc sprea o mai bună informare a imigrantului într-o manieră mai facilă înțelegerii acestuia. c. Informații utile privind societatea în ansmablu – această mențiune vizează spectrul informațional referitor la suma tuturor informațiilor cu caracter utilitar privind traiul de zi cu zi în societatea românească. Imigrantul trebuie să primească pe această cale informații privind programul de funcționare al 38

diverselor instituții de la cele private până la cele ale statului, diverse informații utile privind normele disciplinare privind transportul în comun (prețul biletelor, amenzile contravenționale, maniera de taxare-plată-achiziție a călătoriile preplătite), informții privind infrastructura locală și națională, informații privind alte utilități ce ar putea fi necesare imigrantului pe parcursul șederii în țară (condiții de conectare la rețele informatice, audio video, culturale etc), informații privind istoria și georgrafia țării astfel încât să se poată orienta corespunzător în toate activitățile pe care le întreprinde. Relații inter-instituționale privind soluționarea problemelor imigranților Conform informațiilor provenite din studiul efectuat, informațiile referitoare la relațiile interinstituționale în raport cu relația cu imigranții sunt limitate. Acest lucru este datorat eșantionului limitat și a experiențelor restrânse ale respondenților în raport cu alte instituții. Totuși, din informațiile colectate, putem puncta anumite proceduri de lucru care ar trebui înființate la nivel interinstituțional pentru soluționarea problemelor imigranților. 1. O platformă de comunicare comună la nivelul instituțiilor care interacționează cu imigranții. Utilitatea acestei platforme se regăsește în viteza circulației informațiilor, updatarea la zi a tuturor modificărilor legislative astfel încât toți funcționarii să afle imediat modificările, apropierea relațiilor interinstuționale astfel încât să se comunice mai eficient. 2. Integrarea serviciilor comunicaționale interinstituționale. Deciziile luate la nivelul unei instituții să fie făcute publice la nivelul tutoror instituțiile cu profil similar astfel încât procedurile de lucru să meargă repede fără să se piardă zile pentru aprobări de cereri sau verificări de dosare. 3. Relații apropiate între funcționarii mai multor instituții cu profil și orentare asemănătoare. Funcția acestor relații mai apropiate la nivel profesional ajută imigrantului prin creearea unui flux constant și regulat al informațiilor și deciziilor care în mod normal

este îngreunat pe traseul dintre două instituții. Practic trebuie ca angajații instituțiilor cu care imigranții intră într-un lanț interacțional, să lucreze și să se comporte ca și cum 39

ar lucra în aceeași instituție, să nu existe diferențe majore la nivel procedural, de program de funcționare sau de înțelegere a anumitor termeni și situații.

4. Birocrație

La nivelul relațiilor interinstituționale trebuie să se renunțe la aspectele birocratice care îngreunează comunicarea și luarea sau aplicarea anumitor decizii. Trebuie pus la

punct un sistem intuitiv de soluționare a problemelor astfel să se eficientizeze timpul de lucru al angajaților dar și timpul imigranților care deseori pierd zile pe drumuri între mai multe instituții.

5. Program de funcționare/ lucru. Programul de funcționare/ lucru al instituțiile ale căror arii curiculare se întrepătrund, trebuie corelat, sincronizat, astfel încât imigranții să nu fie nevoie să piardă zile doar din pricina programului diferit de la o instituție la alta.

6. Flexibilitate la nivelul deciziilor. Deciziile care depind de autonomia unei instituții trebuie luate după un sistem decizional mai flexibil, astfel încât fluxul documentelor să fie constant la nivel interinstituțional fără să se producă blocaje care pot compromite un proces birocratic mult mai amplu, decalându-l sau poate chiar provocându-i eșecul. 7. Înțelegere din partea funcționarilor. Deseori, datorită unui volum mare de muncă relaționat cu un număr redus de resurse umane, funcționarii se comportă prea dur cu imigranții. Datorită greutăților de înțelegere lingvistică, imigranții trebuie tratați cu mai multă atenție și folosindu-se un limbaj comprehensiv care să faciliteze înțelegerea. Astfel, din partea funcționarilor trebuie percepută mai multă răbdare și înțelegere.

Comunicarea Imigrant-ONG-Instituție. În relația de comunicare dintre imigrant și instituțiile statului și societatea civilă, s-au identificat mai multe nivele de eficiență, atât în comunicarea cu instituțiile cât și cu societatea civilă. Cei mai multi respondenți declară că nu colaborează cu sindicatele (26%) și cu patronatele (20%) și cei mai mulți evaluează interacțiunea care a existat totuși până acum ca fiind nici eficientă nici ineficientă.

4 din 10 respondenți ți afirmă că în ceea ce privește soluționarea problemelor de integrare a imigranților, ților, colaborarea cu reprezentanții altor instituții de stat și ONG ONG-uri este destul de eficientă.

Cu sindicatele

11% 17%

35%

9%2% 26%

Cu patronate

9% 22%

28%

17% 4% 20%

4% 26% Cu ONG-uri 0% Cu alte institutii publice (de 2%9% stat) 0% Foarte ineficient Nici eficient nici ineficient Foarte eficient

43%

33%

22% 4%

39%

50%

15%2%

100% Destul de ineficient Destul de eficient Institutia pe care o reprezint nu colaboreaza

ONG-Instituție

O primă problemă este cauzată de faptul că foarte puțini puțini din cei intervievați cunosc responsabilitățile, țile, atribuțiile și misiunea O.R.I., și a instituțiilor în general și în ce măsură acestea se implică în viața viața imigranților. Un foarte bun aspect al situației este punctat de o serie de lideri de ONG-uri, ONG aceștia știa susținând că o relație bună între cei de la Oficiul Român de Imigrări și persoanele în cauză (imigranții) ții) trebuie mijlocit printr printro relație ție între ONG și instituție, legătură ce funcționează mai bine atunci când nu e sufocată de registre, protocoale și proceduri de colaborare, ci atunci când membrii celor două entități ți se întâlnesc atât atâ în consilii formale dar și în situații neoficiale neoficiale, creând relații de prietenie. Problemele semnalate de membrii ONG în general vis-a-vis vis vis de institu instituții, din conversațiile cu care le-au au avut cu imigranții, imigranții, erau legate de o lipsă de entuziasm a acestora, probabil cauzată tocmai de multitudinea de situații ții neplăcute cu care se confruntă zi de zi funcționarii, ționarii, din cauza amânărilor, lipsei de comunicare 41

interorganizațională, procedurilor greoaie și uneori absurde. „Dar nu cred că au avut probleme, poate între ei există o problemă de comunicare, poate ei nu sunt învățati cu vocabularul nostru, cu actele noastre, dar nu există probleme care nu pot fi rezolvate, cel puțin la noi la Galați” Reprezentanții ONG-urilor de asemenea au ținut să scoată în evidență că personalul din instituțiile de stat au lacune în pregătire, și sunt de cele mai multe ori așezați pe anumite posturi din motive de nepotism, lucru care, aparent, este foarte accentuat în orașele mai mici din România. Abia apoi se ridică problema dedicării postului de muncă și implicării în activitatea zilnică. De exemplu, dacă un resortisant s-ar adresa unei instituții cu întrebări despre cetățenie, funcționarul i-ar răspunde, cât mai scurt, trimițându-l la website-urile ce au informația necesară. Pentru funcționarii din instituții, este o ‘călire prin foc’. Imigranții învață să se descurce singuri, să găsească soluții...și mai ales nu vor reveni la acel birou de fiecare dată când au iarăși o întrebare. “Dau un exemplu, pentru cetățenie, ce trebuie să facă. Să intre pe site-ul Ministerului Justiției și vezi acolo la legea 21 cetățeniei române, ce acte sunt necesare ce pași trebuie să facă, să urmeze”. Însă tot ei susțin că “am folosit și mail-ul, le-am trimis într-adevăr celor care sigur înțelegeau deja limba română, și tot nu a ieșit bine. Iar pe telefon mi s-a întamplat să nu mă înțeleg nici cu cei cu cetățenie pentru că una este să stai de vorbă față în față și alta e la telefon. Deja mesajul ajunge trunchiat. Mi s-a întâmplat cu un cetățean cu care dacă stăteam de vorbă față în față mă înțelegeam foarte bine, dar dacă vorbeam la telefon mi-o dădea repede pe soția lui româncă ca să fie sigur. Poate că e-mail-urile ar funcționa, pentru că e textul scris și atunci are timp sa-l gândească, dar prin telefon nu. Dar și pe internet e greu, nu știi dacă toți au acces, dacă reușesc să verifice, să răspundă”. Astfel se concretizează relația personală și față în față între cel ce poate să dea ajutor și cel care îl cere. Mesajul se pierde, iar informațiile devin inutile, atât timp cât sunt trunchiate și nu complete. Realitatea ne arată că, acolo unde oficialii dau greș, sistemele informale și relațiile de prietenie au un succes major. Astfel, o organizație non profit, devenită în timp una vizibilă local, cu notorietate sporită, dezvoltă parteneriate durabile cu persoane din instituții, mai degrabă decât cu instituția în sine. „Noi spre exemplu ca ONG avem o releție foarte bună cu Oficul Român pentru Imigrări de la Galați, avem relații bune cu Ministerul Muncii, cu Direcția de Protecție a Copilului, cu Casa de Asigurări, fiind o organizație destul de cunoscută pe plan local, funcționăm totuși de 42

14 ani, avem o vizibilitate destul bună către instituții și nu nu este greu să colaborăm, iar noi în general avem și parteneriate făcute chiar cu basarabenii, parteneriate de colaborare în care ne invităm la diverse mese rotunde, la petreceri.” Motivul pentru care se evită să se creeze relații formale și proceduri de colaborare cu instituțiile stă în permanenta schimbare și tranziție politică în care se află țara noastră, acest lucru conducând către modificări în conducerea multor instituții. Astfel, fiecare lider de instituție intervine cu structuri noi și inițiative noi – “să nu uităm că instituțiile își schimbă denumirea, își schimbă directorii...trăim mereu într-o continuă schimbare. Tocmai de aceea prefer să fac contracte de colaborare pe termen scurt, că dacă este să se schimbe cineva să pot să vin să-i spun cine suntem și în ce a constat colaborarea până atunci și în ce va consta în continuare, prelungirea activităților care le-am avut în cursul anului. Acest fenomen este întradevăr o chestiune stupidă, dar în același timp reală, pentru că, acuma dacă ne uităm la clasa politică, fiecare vine cu echipa lui.” Schimbând echipele des, relațiile interumane trebuiesc reînnoite, îngreunând procesul de transmitere a informației de la instituție, către mediator (ONG, lider de comunitate) și mai apoi către personajul final, imigrantul. “mai ales organizarea și restructurările automat poate să fie chiar o persoana de contact dintr-o instituție care s-a dat să colaborezi, da, să poată să fie restructrată să nu mai fie acea persoană, și trebuie să-ți reînnoiești relațiile.” Aceste inconsistențe conduc către rupturi în comunicare, însă și în documente și legislație. Dacă la nivel înalt autoritățile se lovesc de decizii simple pe care le modifică în mod repetat și des, acestea creează pe scară ierarhică inferioară un haos greu de ținut sub control, datorită lipsei siguranței deciziei. „Când se ia o decizie în minister se ia la nivelul țării, nu se ia numai pe anumite orașe din țară.”

Imigrant – Instituție

In general parerea vis-à-vis de implicarea institutiilor statului in rezolvarea problemelor imigrantilor este una neutra, 35% dintre respondenti afirmand ca nu considera ca exista implicare nici in mica, nici in mare masura.

Intr-o o foarte mare masura

4% 4% 26%

30%

35%

Intr-o o mare masura Nici mare, nici mica masura Intr-o o mica masura Intr-o o foarte mica masura/deloc

Bariere între organizații organizații și imigranții ce le pășesc pragul sunt cele cauzate de limbă în general, puse în mai multe circumstanțe: circumstan conversațiile țiile față în față implică angajarea unui translator, plătit din banii personali ai imigrantului, actele necesare pentru documentațiile țiile din variate situații, trebuie traduse și legalizate, iar toate legislațiile țiile și documentele de integrare mai bună în societate societate nu sunt puse măcar în mai multe limbi de circulație ție internațională, sau chiar traduse în unele limbi speciale. “Dacă limba este barieră, barieră sigur, toate documentele le sunt inaccesibile. Ar fi important ca măcar documentele importante să fie traduse și în alte limbi, de exemplu eu am primit de la Timișoara șoara acele cereri de înscrieri și în limba arabă arabă. Pe site-ul O.R.I era tradusă în engleză o sinteză a drepturilor lor”; lor” “Ei nu știu nici cum să se descurce cu mici noțiuni țiuni de vocabular pentru a se descurca la magazin, la farmacie sau cu un medic de familie ori la un posibil loc de muncă”; Paradoxal, lucrurile merg mult mai bine acolo unde regulile sunt stricte, documentele necesare ușor șor de identificat iar oamenii din cadrul organizației trebuie să urmărească că doar o listă de proceduri, cum ar fi CAS-ul.. Motivul invocat este faptul că de exemplu și companiile de asigurări, de unde provin angajații de obicei, au pregătiri internaționale, ționale, și în general conceptul de asigurare este unul ce funcționează la nivel global cam în aceleași și tipare și sisteme de regularizare. “chiar săptămâna trecută m mam întâlnit cu ei, nu știu dacă întâmpină dificultăți din partea instituțiilor, nu cred, pentru că mi-au spus că și-au au făcut foarte repede acele asigurări medicale, nn-au durat decat 10 minte-un un sfert de ora la Casa de Asigurări”. A Putem concluziona deci că relația ția dintre imigrant și instituție trebuie să fie una strictă, într-adevăr, într adevăr, mijlocită de o

relație de ajutorare de la ONG către imigrant, și una de prietenie și informalitate între ONG și instituție. Astfel, putem spune că entuziasmul vis-a-vis de situația imigranților persistă, lucrul cu aceștia fiind văzut dintr-o perspectivă foarte empirică și umană. Există ‘un mod în care se fac lucrurile în România’ și ei trebuie să se obișnuiască cu asta. E văzut ca un fel de ‘o să meargă așa, lasă că se rezolvă, vedem noi cum facem’. Ori, experiența dovedește cumva că deși spiritul de ‘o să o scoatem la capăt’ funcționează în unele cazuri, pentru studiul de față, și spre ajutorarea străinilor e mai eficient să existe seturi de proceduri simple, concise și concrete, combinate cu înlesnirea dispoziției de ajutor a interfaței umane. “Nu cred că e o problemă de oameni ci cred că e o problemă de sistem” Aceștia au cea mai mare responsabilitate legală către ei, însă se indică o lipsă de implicare de integrare a acestora, majoritatea procesului de integrare și ajutorare a imigranților fiind externalizat către organizațiile non guvernamentale. „Instituțiile statului au preferat să externalizeze acest serviciu prin introducerea unor linii de finanțare, niște fonduri care provin în 75% de la Uniunea Europeană, se cheamă Fondul European pentru Integrare, Guvernul mai contribuie cu 20% iar ONG-urile cu 5%. Astfel se formează linia de finațare cu care sunt accesate de către ONG-uri și care derulează proiecte de informare și consiliere” Pe lângă această instituție există totodată primăria, prefectura și poliția, care se implică în anumite situații specifice în activitatea imigranților. Acestea acționează mai puțin în momentele delicate, direcționând de obicei resortisanții către ONG-uri sau O.R.I, rareori întâmplându-se să rezolve în mod direct problemele acestora. În ciuda acestor lucruri, respondenții au observat o schimbare în bine în ultimul timp din punctul de vedere al atitudinii instituțiilor, însă este văzută ca o consecință a insistențelor ONG-urilor în sensibilizarea funcționarilor prin seminariile organizate de aceștia. “Să știți că am resimțit în ultima vreme că există un grad de implicare. Eu lucrez pentru străini și simt că deja se mișcă lucrurile, e adevărat că nu la modul spectaculos dar există un mic progres” Interesul este concentrat pe educație și pe cunoașterea limbii, recunoscut ca fiind cu un substrat ascuns, și anume o mai bună colaborare între imigranți și angajatorii români, lucru bazat pe pierderea forței de muncă românești către vest. “Da, se implică mai ales în ceea ce privește educația micuților dacă e vorba de familie, am observat că în pliantele pe care le aveam, găseam și informatii de genul acesta” 45

Tot conceptul de implicare a instituțiilor publice e legat de o conștientizare continuă, statul are nevoie de certitudinea că investițiile pe care le face sunt fundamentate pe o serie de nevoi reale ale imigranților. “Am mai observat că statul se mai implică în elemente care țin de domeniul medical, nu întotdeauna, dar sunt conștientizați străinii că pot beneficia de servicii medicale. Cei din Republica Moldova culmea, că uneori întâmpinau dificultăți, că medicii de familie nu-i primesc sau ceva de genul asta, ca ei nu se pot înscrie nicăieri.” Perspectiva însă nu se limitează doar la instituțiile publice ce interacționează în mod direct cu resortisanți. Parlamentul este de asemenea clasat ca neoferindu-și concursul pentru a conclude și soluționa problemele legislative cu care se confruntă în proceduri atât imigranții pe de o parte, dar și funcționarii publici pe de altă parte, aceștia de asemenea susținând că “regulile nu le facem noi, ci ne sunt impuse”. “Păi bănuiesc că undeva la nivelul celor care generează legi, nu există interes pentru această problemă, ea este o chestiune care devine consumatoare de fonduri și nu generatoare de fonduri și probabil că tocmai pe aceasta bază nu se dă foarte mare importanță.” În general, însă, birourile de relații internaționale din cadrul facultăților sunt dotate, oamenii care lucrează acolo sunt absolvenți ai facultății, iar informațiile de care au nevoie sunt mult mai grupate și organizate. Din aceste motive, nu se recunosc probleme însemnate în interacțiunile cu studenții. “Când vin la mine la departament, le dau toate informațiile, ce acte le trebuie pentru ca să-și depună la Oficiul Roman petnru Imigrări, pentru studii”. Astfel, în vederea îmbunătării procedurilor de lucru menite să ajute și să susțină demersurile imigranților atunci când înfîțișază instituțiilor o problemă sau o situație, respondenții au menționat necesitatea specializării personalului (24%), stoparea reducerii de personal (13%) și punerea la dispoziție a mai multor informatii si servicii (13%).

13%

sa nu aiba fluctuatii/reduceri de… de

24%

personal specializat/ pregatit 9%

fonduri

13%

sa puna la dispozitie mai multe… multe 9%

colaborare mai buna cu alte institutii institutii… 2%

intalniri/seminarii pe aceasta tema

implementare de noi… 2%

eliminare birocratie

11%

Altul

15%

NS/NR 0%

10%

15%

20%

Alte recomandări privind buna funcționare func a instituțiilor în relația ția cu imigranții precum și procedurile ce ar trebui puse în practică pentru o mai bună relaționare sunt următoarele: 

Să fie în mai mare contact cu comunitățile comunitățile străinilor și să transmită informația ția către acestea. Să nu mai aibă fluctuații atât de mari dde personal, astfel încât oamenii să se poată specializa în a lucra cu imigranții ții și să poată face asta pentru perioade mai lungi de timp.



Punerea la dispoziție dispoziție a informațiilor privind sistemul de educație și formarea continuă. continuă



Printr-o creștere ștere a participării și reprezentării României în campaniile de advocacy la nivel european, la nivelul Comisiei Europene pe aspecte care vizează imigrația imigrația în România: de exemplu pe modul în care au fost implementate anumite directive în legislația legislația națională sau pentru acces la asistența ța medicală și educație pentru toti imigranții, indiferent de statutul lor legal. Cercetări, studii, analize sectoriale, studii de impact care să contribuie la adoptarea de politici publice și legislație bazate pe cunoașterea șterea fenomenului și care să ia în considerare nevoile și participarea grupului țintă vizat (migrantii).



Creerea reerea unei divizii străine str care să se ocupe înn detaliu de acest aspect privind ajutorul imigranților. imigran

25%



Colaborarea cu instituții similare din țările din care provin imigranții.



Perfecționarea salariaților desemnați pentru activitățile cu imigranții în cunoașterea limbilor străine de circulație internațională



Furnizarea de informții privind serviciile oferite și în alte limbi decât cea română.



Cred că instituția ar trebui să sprijine inițiativele ONG-urilor în acest sens. Imigranții trebuie considerați elemente ale comunității locale



Crearea

unui

departament

specializat;

„Personal

instruit

problemele imigrantilor”. 

Complexitatea nevoilor imigranților nu poate fi acoperită doar printr-o îmbunătățire procedurală, aceasta venind doar ca o completare a calității personalului angajat.



Aprofundarea legislației.



O colaborare bună astfel încât imigranții interesați să poată obține informații despre mediul economic din România sau din județ.



Întocmirea unei baze de date cu copiii cetățenilor străini care vor locui pe teritoriul României și comunicarea acesteia către DGASPC.



În condițiile în care legislația se modifică de la o lună la alta se impune înființarea unui birou unic la nivelul fiecărui județ, cu personal specializat, care să furnizeze orice informație privind reglementările principale din legislația muncii, legislația fiscal și legislația referitoare la regimul străinilor în România.



Prin suplimentarea echipei care se ocupă de proiecte pe tema integrării, cu noi colegi instruiți mai bine în privința legislațiilor actualizate și limbilor de circulație internațională.

Imigrant - ONG

Soluția devine astfel ca ONG-urile mici să se restructureze sub umbrela celor foarte cunoscute, cele mari externalizând elemente specifice ale activității lor către ONG-uri mai mici, proaspăt create și necunoscute de imigranți. “Contează foarte mult ONG-ul de pe plan local care își desfăsoară activitatea cu ei. Știu unde să vină repede, dacă se supăra pe o instituție sau nu înțeleg ceva la o instituție.” 48

C.C. consideră că o comunicare continuă între imigranți – ONG și ONG instituții va ajuta la închegarea relațiilor între imigranți și instituții. Aspectul menționat urmărește modele europene deja preocupate de aceste aspecte generatoare de cercuri comunicaționale neîntrerupte, dezvoltând un climat multicultural fluent. Lucrul acesta se datorează lipsei de coerență și răbdare între străini și funcționarii publici: nu se poate realiza o comunicare între cei doi, de obicei dintr-un simplu motiv, și anume faptul că cei din spatele ghișeului urmăresc reguli profesionale și de conduită învechite ce nu permit interacțiunea afectivă cu clientul. “Întâlnirile de acest fel pot fi o soluție. Noi aici la Iași am avut niște seminarii, organizate de ONG-ul de care vă spuneam. Printr-unul dintre proiectele pe care le derulăm acuma, creeăm niște mini ghiduri de conversație pe diverse tematici. Pentru imigranți și în diverse limbi astfel încât să se creeze o îmbunătățire a calității comunicării între imigrant și funcționar. Asta pe de o parte. Pe de altă parte clar trebuie umblat la mentalitatea instituțiilor publice. Aceasta este destul de complicat pentru că pentru o astfel de schimbare trebuie în primul rând umblat la percepția asupra relației cu cetățeanul, a faptului că o instituție publică ar trebui să fie în slujba comunității. Iar comunitatea, într-o formă extinsă, îl include și pe imigrant și mă include și pe mine după ce emigrez.” Altă sugestie pornește din alegerea unor consilieri pe problemele imigranților în consiliile locale sau chiar cele guvernamentale, din rândul imigranților. Astfel, asigurând o formă legală a funcției și oficializând rolul unor indivizi în comunitate (chiar dacă doar la nivel de lider de comunitate), aceștia se vor simți implicați și vor fi dispuși de a fi un mediator mai eficient și mai sensibil pentru ambele tabere. “S-a dat acum câțiva ani un exemplu la știri despre un român care a fost ales în consiliul local al unei localități din Italia. În momentul în care emigrezi și ajungi într-o comunitate unde dorești să te implici, mie cel puțin mi se pare perfect normal să ai drept de vot și să fi ales într-o poziție de putere în acea comunitate. În România nu există această lege, legea nu permite străinilor să candideeze pentru funcții publice.” Bineînțeles, fondurile suplimentare au fost ridicate ca și soluție la neadaptarea instituțiilor sau ONG-urilor către nevoile imigranților. Astfel, serviciile lor trebuie acoperite de personal, de spațiu profesional și de resurse consumabile, ce implică costuri. “Dacă statul ar putea să asigure continuitate pentru aceste centre de informare și pentru materialele de informare, atunci ONG-ul ar putea să se concentreze mai mult pe dezvoltarea și diversificarea serviciilor către imigranți.”

Serviciile de informare, consilierea consilierea si sprijinul sunt principalele lucruri pe care organizațiile țiile consideră că ar trebui să se pună accent pentru a veni în ajutorul integrării cetățenilor țenilor străini. Ca și direcții sunt specificate serviciile de formare și orientare profesională, acomodare re culturală, educative și recreative. În vederea îmbunătățirii țirii procesului de integrare a imigranților, ONG ONG-urile s-au implicat mai cu seamă în următoarele activități: activități: consiliere socială și juridică, consiliere de orientare culturală, oferirea unor pachete pachete de servicii specializate privind educa educația copiilor și asistență medicală. De asemenea, implicarea în proiecte legislative privind condiția condiția imigranților proveniți ți din țările non UE, în peste jumatate din cazuri (60%), respondenții declară că organizația pe care o reprezinta nu s-a s implicat de-aa lungul timpului. Principalele probleme întâmpinate în procesul implicării în proiectele legislative au fost situa situația economic general a României și lipsa de deschidere și susținere a instituțiilor statului. În ceea ce privește ște implicarea în procesul de integrare a imigranților, membrii ONG ONG-ului au declarat că ar putea contribui la o mai bună și eficientă integrare prin organizarea de evenimente și oferirea de servicii specifice (proiecte proiecte de acomodare culturală culturală, înscriere la cursuri de limbă romană, nă, cursuri vocaționale, voca găsireaa unui loc de muncă muncă)

40% DA

60%

Implicarea în proiecte legislative

Situații delicate și problemele repetitive Imigranții sunt puși în fața multor responsabilități, căutând o viață nouă și mai bună în România. A lua lucrurile de la început implică o activitate continuă, făcută perseverent și cu fervoare. De aceea, cu

majoritatea imigranților este greu de

interacționat, nu sunt maleabili și flexibili și trebuie tratați cu grijă. Irascibili, obosiți, confruntându-se cu dificultăți de limbă și funcționari distanți și cu complexe de superioritate, adăugând și proceduri incomplete sau legislații absurde, relația cu aceștia devine imposibilă. “Dificil poate le-a fost celor care aveau serviciu și trebuia ca după orele de muncă să vină la cursuri dar în rest dificultăți nu au fost întâmpinate.” În ciuda acestui fapt, în urma interviurilor cu studenți străini, din Georgia sau Maroc, aceștia s-au plâns în diverse forme nu de integrarea în societate sau în sănul universității (în exemplele studenților), ci de legislativul incorect în materie de drepturi de muncă sau sanitare.”De exemplu, eu am fost răcit la un moment dat. Și am fost și eu la doctor, să mă înscriu la doctor de familie, și mi-au zis ca nu pot să mă introducă în sistem din cauza CNP-ului de pe permisul de ședere. Și a trebuit să plătesc consultația, să plătesc medicamente, tot.”; “Eu de exemplu, nu înțeleg de ce pe noi, cei din Georgia și nu numai, nu ne lasă să lucrăm decât patru ore pe zi, prin lege, și nu ne angajează nimeni pe posturi rezonabile, deși avem facultate. Adică eu vreau să lucrez și să fac ceva bun în țara asta și ei nu-mi permit.” Problemele însă apar și în viața de zi cu zi. Aceștia întâlnesc oameni care doresc să profite de pe urma neștiinței imigranților, astfel, avocații cer mii de euro pentru formalități insignifiante, doctorii cer bani de consultații pe care imigranții ar trebui sa le primească gratuit, vânzătorii de piață sau chiar chioșcuri cer prețuri mai mari pentru cei care nu cunosc limba română și prețurile corecte, agențiile imobiliare cer comisioane mai mari sau chirii peste prețul pieței. Aici intervin de multe ori apropiații deja experimentați, liderii de comunitate sau ONG-urile. Mai puțin instituțiile, cum ar fi oficiul pentru protecția consumatorului, aceștia ignorând, aparent cererile imigranților care se simt furați. “Avem noi mania asta ca atunci când prindem un străin să-l jumulim de bani. Iar acest lucru se întâmplă chiar din momentul când străinul își caută o garsonieră de închiriat, de pildă. Au fost câteva situații când a trebuit să-i însoțim pe imigranți la agențiile imobiliare pentru a fi sigur că vor primi un preț corect.”

Probleme sunt întâmpinate și de persoanele dornice să-și ofere concursul spre a ajuta imigranții și care se lovesc de obstacole în promovarea serviciilor pe care le oferă. Dimensiunea problemei este una absurdă, însă cu urmări negative în perspectiva alinierii la societatea românească a resortisanților. O altă concluzie care poate fi trasă în urma acestui verbatim este faptul că majoritatea instituțiilor nu comunică intern foarte bine proiectele la care sunt participante, astfel, indivizi în funcții de decizie refuză anumite cereri din neștiință de cauză. Referitor la predarea limbii române, aceasta se face doar la nivel de integrare a individului în societate, pentru a-i facilita lui interacțiunea zilnică cu cei din jurul său. Însă, paradoxal, Ministerul Educației cere certificări de cunoaștere a limbii române, fără a avea entități sau proceduri de verificare a acestor cunoștințe bine puse la punct. Unele evaluări devin astfel inutile, din cauza faptului că nivelurile de cunoaștere nu sunt stabilite: “Am făcut predarea limbii române în limba română, ceea ce n-a fost ușor , dar am avut rezultate, chiar sunt mulțumită uitându-mă peste testele pe care le-au dat ei în final, de evaluare în urma cărora au primit niște certificate, din păcate niște certificate pe care nu sunt trecute nivelurile de competență, deoarece înțeleg că Ministerul Educației nu a stabilit încă aceste niveluri. Străini au avut posiblitatea prin hotărâre de guvern să beneficieze gratuit o dată de aceste cursuri și nu s-au stabilit încă foarte bine nici formele de evaluare la curs, nici certificatele, că m-a sunat la un moment dat un cetățean turc, să-mi zică că s-a dus să se înscrie la master la o universitate de stat și a fost întrebat de ce nu scrie nivelul de competență pe certificatul pe care i l-am dat. Pentru că Ministerul Educației nu le-a stabilit încă!” După cum s-a văzut, există probleme în studii, limbă și integrare socială, însă de asemenea, se pun piedici în sistemul privat de afaceri la debutul unor inițiative: “Niște imigranți din India vroiau să-și înființeze o firmă. Au dreptul prin lege. Ba chiar dacă sunt tineri au dreptul să o înființeze gratuit. Pe de altă parte, funcționarele de acolo se uitau la ei ca la altceva zicând că - ce să caute străinii să deschidă firme la noi? Pentru străini dificultățile sunt și mai mari pentru că, pe lângă toată birocrația, se mai lovesc și de reticența de acceptare din partea funcționarilor.” Motivul situațiilor delicate provin din unghiul subiectiv al funcționarilor care, deși ar trebui să servească interesul întregii comunități, devin naționaliști, și nu reușesc să se deschidă suficient ideii de reușită a străinului. “Sunt probleme să știți, străinii întotdeauna s-au plâns că ei nu sunt tratați asemenea celorlalți cetățeni și că foarte des li se cer taxe suplimentare, sunt trimiși înapoi, acum există posibilitatea ca și ei să nu 52

înțeleagă exact ce li se cere și de aici să vină o parte din probleme. Ei simt că lucrează foarte greu cu autoritățile”

Concluzii generale Concluziile ce pot fi trase din acest studiu sunt simple și concise în vederea obținerii unui efort simultan și eficient din partea tuturor personajelor care sunt implicate în fenomenul imigrației. Imigranții sunt văzuți de către comunitatea civilă ca fiind membri liniștiți, cu simț civic și al responsabilității, foarte rar întâlnindu-se situații de ostilități. Au fost menționate în Constanța (deci în orașele mari), acolo unde sunt concentrări însemnate ale unei anumite naționalități (turci, macedoneni), ce au dezvoltat afaceri de anvergură și în sânul cărora apar certuri și altercații. Chiar și așa, s-a specificat faptul că societatea îi acceptă ca atare și nu văd în ei ‘imigranți ce creează probleme’ ci ‘români de alte origini ce creează probleme’, fiind tratați ca oricare alții. Acest subtil schimb de denumire sugerează clar lipsa de prejudecăți/stereotipuri, și ospitalitatea reală de care dau dovadă românii. De fapt, prejudecățile vin din sens invers, deoarece ce văd imigranții la TV, ce citesc pe internet și ce se transmite din gură în gură despre experiențele cu indivizi din țara noastră sunt foarte proaste. Majoritatea imigranților încă ‘au conceptul cartușului de Kent și a pachetului de cafea’, deși nu e neapărat fundamentat de un fapt real, ei alimentând impresia de naivi/creduli/ușor de manipulat despre ei înșiși în fața cetățenilor români. Din punctul de vedere al instituțiilor planurile de colaborare și protocoalele de activitate sunt văzute ca pretexte neconstructive, și mai degrabă ca și activități ce trebuie bifate, nesimțindu-se implicați și având sentimentul de “a li se preda o lecție” de către ONG-uri. De aceea, este important ca între ONG și instituție să existe o perioadă de tatonare, de dobândire a încrederii acesteia. Când ne referim la instituție, considerăm că este bine de menționat faptul că nu întotdeauna directorii sunt cei care trebuie apelați, ci funcționarii despre care se spune că trebuie sensibilizați. Creând o relație intimă, aceștia vor fi mai deschiși inițiativelor. Tinerii imigranți (studenții) cunosc ORI foarte puțin sau chiar deloc. Imigranții care cunosc mai bine această instituție sunt cei care au vechime și care au avut la un moment dat nevoie de documente din partea acestei instituții, fără să știe însă că rolul acesteia este divers și nu așa de punctual. ORI trebuie să se promoveze mai mult și să scoată în evidență abilitățile sale.

Cea mai mare problemă rămâne la sfârșitul zilei cea ținând de limbă, în primul rând datorită lipsei de răbdare a funcționarilor. De aceea putem să sugerăm să le oferim acestora șansa de dezvoltare personală prin schimbul de experiență, în cadrul cursurilor de limbă pentru imigranți, funcționarii să învețe limbi care nu sunt de circulație internațională sau măcar engleză, promovând acest lucru ca un beneficiu atât personal, dar și de dezvoltare profesională (adăugat la CV, o limbă grea poate fi importantă). Pe de altă parte, cursurile de limbă română nu sunt promovate suficient, astfel mulți dintre imigranți nu știu de ele, și ajung să învețe româna cu prieteni, acasă. Imigranții întâmpină suficiente probleme pe stradă sau în situații cotidiene (dus la doctor, închiriat apartament, făcut un credit, etc), de aceea ar trebui să existe un sistem de tip‘Big Brother’, în care voluntari ce își doresc experiența de ONG la CV, măcar, să devină FrateleMaiMare al unui imigrant, care să poată fi contactul său oricând acesta are nevoie de un sfat, de cineva aproape la anumite achiziții, în momentele în care își poate face griji să nu fie păcălit. De multe ori, imigranții nu știu căror organizații să se adreseze, ONG-urile ar trebui să aibe o bază de date completă cu datele tuturor resortisanților, pe care să insiste în a-i contacta. Inițiativa trebuie să vină din partea ONG-urilor, cu ajutorul instituțiilor CĂTRE imigranți, și nu invers. În general, cea mai bună posibilitate a ONG-ului de contact cu resortisanții și transmiterea de mesaje și informații rămâne întâlnirea directă, față în față, meeting-urile și grupurile la care pot schimba idei, în cadrul cărora se pot cunoaște și la care pot fi chemați și membri ai instituțiilor, etc. Apoi, mail-ul și website-ul funcționează pentru cei mai tineri sau moldoveni/cunoscători de limbă română și nu numai, folosindu-se în mod frecvent GoogleTranslate-ul. Urmează apoi presa scrisă, revistele de specialitate cum sunt Migrantul sau Accent Basarabean, unde resortisanții pot găsi informații importante, interesante, scrise chiar de conaționali afiliați voluntar în ONG-uri. Comunicarea prin telefon este cea mai puțin funcțională, din cauza limbii, în primul rând și apoi a limitării procesului de transmitere oficială a informației (elementele exprimate verbal nu sunt luate ca oficiale, pe când la e-mail se pot întoarce și demonstra ceea ce este explicat emigranților). Ar trebui să existe la nivel național o colaborare pentru realizarea unui ghid al imigrantului începător. Acesta ar trebui să devină cât mai complex, în detaliu, și în ajutorul redactării ghidului să se implice și membrii instituțiilor (liste de documente necesare, pași necesari, cum se completează anumite documente, unde pot fi găsite anumite informații, articole de lege, etc.) 54

Interesul ar trebui să fie crescut către imigranții neștiutori de limbă română, și mai puțin față de basarabeni- aceștia sunt deja acceptați în societate, cunosc limba, sunt de cele mai multe ori studenți deci se pot baza pe birourile de relații internaționale și secretariatele facultăților care să-i susțină. Problema deceselor, nașterilor sau căsătoriilor ce includ imigranți nu prezintă mari încurcături, pentru acestea există o legislație clară. Cursurile de limbă română au efectul scontat de obicei (datorită interesului dat de profesori), însă nu sunt recunoscute prin certificare și nici nu există un curriculum organizat de ministerul educației. Ar trebui să existe mai multe ore dedicate acestor cursuri, profesorii remunerați mai bine, inclusiv un buget de manuale și alte necesare. De asemenea, resortisanții ar trebui informați în legătură cu ceilalți imigranți aflați în imediata apropiere, vorbitori de aceeași limbă, aceeași religie sau de aceeași naționalitate. Acest lucru este util pentru ca aceștia să găsească ajutor și informare din partea connaționalilor. S-a sugerat o campanie de sensibilizare și de conștientizare a funcționarilor publici. Din cauza distanței pe care o păstrează în general în relațiile cu imigranții aceștia nu sunt la curent cu adevăratele probleme cu care se confruntă aceștia, fiindu-le imposibil să-i ajute cu adevărat. Posibilitățile de muncă sunt limitate pentru imigranții din zonele non UE, legal nu au voie să lucreze decât 4 ore de aceea mulți sunt obligați să lucreze la negru. La nivel de instituții, principalul lucru care ar trebui îmbunătățit pentru o integrare mai eficientă a imigranților din statele non UE este comunicarea care ar trebui să fie mai bună și transparentă. De asemenea, în cazul interacțiunii cu ONG-urile, patronatele și sindicatele se simte, întro masură mai mare, nevoia organizării unor întalniri/seminarii pe teme legate de imigranți. (Fig 1)

Fig. 1 Alte institutii publice de stat

ONG-uri

Patronate

Sindicate

comunicarea (directa) mai buna si transparenta

29%

30%

38%

29%

Sistem de integrare a datelor despre imigranti (baza de date)

11%

lipsa personalului

personal mai informat / special format

intalniri/seminarii pe aceasta tema

16%

11%

24%

personal mai amabil, atitudine mai deschisa

existenta parteneriatelor / a proiectelor comune

reglementari legislative (mai clare)

oferirea de locuri de munca

patronatele sa fie mai active/sa aiba o mai mare deschidere

11%

Altul

18%

16%

21%

NS/NR

16%

20%

16%

15%

Concluzii privind comunicarea interinstituțională și comunicarea instituțiilor în relația cu imigranții: Colaborarea cu reprezentații altor instituții publice în vederea rezolvării problemelor imigranților.

Îmbunătățiri procedurale și de fond Mai mult de jumătate dintre respondenții intervievați consideră că interacțiunea cu alte instituții publice se desfășoară eficient și foarte eficient, neexistând probleme sau aspecte de îmbunătățit. Doar 1 din 10 respondenți consideră colaborarea cu reprezentanții altor instituții publice ineficientă sau foarte ineficientă, iar printre aspectele ce ar trebui îmbunătățite și barierele care ar trebui înlăturate sunt menționate următoarele:  Suplimentarea personalului;  Relaționarea directă dintre lucratorii desemnați și eventuale intâlniri lunare pentru eliminarea unor deficiențe din activitate;  Reprezentanții instituțiilor publice să aibă o atitudine mai deschisă și să fie mai puțin irascibili în relațiile cu imigranți;.  Funcționarii instituțiilor publice să fie mai informați cu privire la legislațiile europene în vigoare;  Întâlniri periodice la nivel național în care să fie implicate persoanele care au legătură directă cu imigranții;  Facilitarea accesului la informații prin intermediul mass-media locale;  Colaborarea cu instituții similare din țările de proveniență a imigranților;

Bariere în comunicarea dintre instituțiile publice și imigranți  55% dintre respondenți consideră că există insuficiente oficii/ departamente specializate în ceea ce privește comunicarea cu imigranții;  63% dintre respondenți consideră că instituțiile care interacționează cu imigranții nu oferă angajaților suficiente trainiguri, cursuri de formare, cursuri de limbă;  50% dintre intervievați sunt de părere că instrumentele de informare din instituțiile publice destinate imigranților sunt insuficiente;  50% dintre cei intervievați sunt de părere că angajații instituțiilor publice care interacționează cu imigranți nu sunt suficient informați cu privire la legislația europeană și/sau națională în vigoare;

Îmbunătățiri procedurale în cadrul societății civile în ceea ce privește facilitarea procesului de integrare a imigranților:  Sprijinirea imigranților spre a își găsi un loc de muncă;  Consilierea imigranților pe teme culturale, sociale și politice;  Asistența specializată oferită copiilor proveniți din familiile resortisanților.  Integrarea studenților cu statut de imigrant în activități specifice;  Organizarea de evenimente psiho-sociale și educaționale pentru imigranți;

Programul General “Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii” Fondul European de Integrare a Resortisanţilor Tărilor Terţe Programul anual 2010 Proiect: Împreună pentru o mai bună integrare a RTT Contract nr. ref.: IF/10.02- 03.01 Acest document a fost realizat cu asistenta financiară a Uniunii Europene. Conținutul acestui document se află în totalitate în responsabilitatea ADRA și nu poate fi considerat în nici un caz ca reflectând poziția Uniunii Europene Adresa de sesizări: Suceava, Str.Universitatii, Nr.48,Camera 7 cod 720228, tel 0230/231127, email:adramediere1@gmail.com