Page 1

2

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere

Învierea lui Isus Hristos orizont de speranţă pentru toată lumea Cele două evenimente marcante din istoria creştinismului: Naşterea şi Învierea lui Isus, pun şi astăzi la începutul celui de-al treilea mileniu întrebări, stărneşte teme pentru expuneri naţionale şi internaţionale, fizice şi chimice, documentare şi cercetări ştiinţifice, istorice .... şi aşa mai departe. Argumentul Naşterii Domnului l-am expus întrun alt număr al publicaţiei nostre. Astăzi după o periodă de post, rugăciune, meditaţie, exerciţii spirituale, întâmpinăm Sărbătoarea sărbătorilor, evenimentul culminat, unicul din toate religiile lumii şi a istoriei, Învierea Domnului nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este cea mai mare sărbătoare a Sfintei Biserici pentru că de ea este legată mântuirea noastră. Hristos, Paştile nostru S-a jertfit pentru noi (1Cor. 5,2; Ef. 2,13-14). Învierea lui Hristos şi a morţilor a fost descoperită de Dumnezeu în Vechiul Testament, poporului ales, prin Patriarhi, Prooroci, Drepţi: Fac. 49,10; Ps. 15,9-10; Is. 26,19; Dn. 12,2; 2Mac. 7,9; Iz. 37,1-10; 4Re. 13,21 ... etc. Sfintele Evanghelii nu descriu misterul Învierii, ci dau versiuni diverse despre Înviere, cu persoane care argumentează că sunt martori oculari ai acestui eveniment (Fapte 3,15). Învierea lui Hristos, arată că prin moarte nu se termină totul, că sufletul nu moare şi că noi vom învia, oferă bucurie şi pace, se oferă în Sfânta Euharistie, dă sens existenţei vieţii pământeşti şi eterne, după credinţa fiecăruia, dă speranţă, una dintre virtuţile principale. Isus înviat inaugurează o lume nouă, lume în care nu mai funcţionează legile pământeşti, limitate şi imperfecte, ci legile Împărăţiei veşnice, legi pe care doar cel credincios; numai cel ce crede le acceptă, le aplică şi depune mărturie încă din viaţa aceasta, lăsându-se întâlnit şi întâlnind pe Isus cel Înviat în Tainele Bisericii, aşa precum cei doi ucenici, în drumul lor spre Emaus, îl întâlnesc şi-L recunosc pe Isus cel înviat la „frângerea pâinii” 1 (Cfr. Lc. 24,30).

Evangheliştii amintesc printre martorii Învierii femeile purtătoare de mir: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, Salomea şi altele (Mc. 16,1; Lc. 24,10). Ele au găsit mormântul gol, numai cu giulgiurile (Io. 24,6-7); era pline de frică căci cineva furase corpul. Maria Magdalena vede un om, un grădinar şi îi cere informaţii despre această tragedie,

dar Isus îi zice pe nume „Marie”, ea îi recunoaşte vocea deşi era transfigurat, spunându-i: „Rabuni” adică „Învăţătorule”, Isus le salută: „Bucuraţi-vă” (Mt. 28,9) şi le trimite să le vestească Apostolilor Învierea (Mt. 28,10). „Cine ne va prăvăli piatra de pe uşa mormântului?” (Mc. 16,3). O parte din omenire se


martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere întreabă şi astăzi: „Cine ne va prăvăli piatra de pe misterul morţii pentru a cunoaşte o altă viaţă?”. Dezlegarea, răspunsul este dat de Isus prin Înviere, care înseamnă trecerea din viaţa pământească la viaţa de dincolo, de pe culmile disperării ne trece pe culmile speranţei. Dacă Isus a înviat şi noi vom învia, aici pe pământ suntem în comuniune cu El prin Sfintele Sacramente, Taine ale Bisericii, în special Botezul, Spovedania, Împărtăşania care stau la baza Învierii spirituale. Alt martor al Învierii este Toma, care a cercetat pentru el şi pentru noi, şi a găsit răspunsul pentru el şi pentru noi. Mărturia lui este o nouă piatră la temelia credinţei noastre, spulberând teama de absurd şi non-sens dându-ne un sens pentru aici şi pentru eternitate. Isus a salutat Apostolii prin cuvintele: „Pace vouă!” (Lc. 24,36), adică pace sufletului şi minţii omeneşti însetate de cunoaştere şi doritoare de certitudine. Alţi martori ai Învierii sunt: Luca şi Cleopa, călătorind spre Emaus, trişti, dejamăgiţi, dezorientaţi. Le apare un străin şi intră în dialog cu ei despre cele întâmplate. Ei aşteptau o surpriză, o reînnoire a speranţei. Era seara târziu, de acea l-au invitat pe acel străin să rămână cu ei servindu-l cu pâine şi vin. Acel străin a luat pâinea, binecuvântându-o şi frângându-o le-a împărţit-o, atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut că este Isus. Ei au vrut să se bucure mai mult cu El dar s-a făcut nevăzut. Un semn al prezenţei Sale între noi e desigur Sfânta Euharistie. Vrea să arate că este chiar şi atunci când se pare că nu este, călătoreşte cu toţii, se întoarce la toţi, numai poarta interioară să fie

3 deschisă, între persoane să se poată comunica, în inimile şi minţile oamenilor, în caritate şi iertare. Putem adăuga alţi martori ai Învierii: Saul din Tars (adică Sfântul Apostol Pavel); Petru şi Ioan, care mărturisesc cu satisfacţie: „Pe acesta, Dumnezeu L-a înviat din morţi si noi suntem martori ai acestui fapt” (Fapte 3,15) şi mulţi alţi martori ai Învierii, arătând că aceasta este cheia înţelesului vieţii noastre care se bazează pe o logică certă. Isus a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Io. 11,25), Învierea Lui este şi învierea noastră, dacă n-ar fi murit şi înviat zadarnică ar fi credinţa noastră. Învierea spirituală, ca şi a „fiului risipitor”, este mai importantă decât învierea din morţi, căci se poate spune mereu cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2,20; 2Cor. 5,15), nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să ne bucurăm cu toţii şi să cântăm împreună: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Să devenim şi noi martori ai Învierii, bărbaţi şi femei, persoane ale Luminii Cereşti, ale Focului dumnezeiesc de iubire, iertare şi bunatate. Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Părintele Serafim Iulian VESCAN, Roma, Sfintele Paşti, A.D. 2008 1

Preafericitul Lucian Mureşan, în Unirea, nr. 4, Blaj 2007.


4

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere

Momente de bucurie şi de împărtăşire În cadrul comunităţii din Euclide ne-am obişnuit din când în când să avem momente de bucurie şi de împărtăşire. Unul dintre acestea a fost cel din prima duminică din aprilie din acest an. În acea zi ne-am reunit cu toţii în parohia din Euclide, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, unii chiar în straie populare, pentru al întâmpina pe Preasfinţia Sa Enzo Dieci, Episcopul locului. După primirea Preasfinţiei Sale a urmat celebrarea Sfintei şi Dumnezeieşti Liturghii. Alături de părintele profesor doctor Ioan Mitrofan, economul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice din România, au concelebrat părintele Serafim Iulian Vescan, parohul comunităţii româneşti de la Euclide, părinţii Florin Chiciudean şi Vasile Gorzo de la Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma şi ieromonahahul Diomid Leonard Sticlaru, călugăr din Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. S-a lăturat acestui sobor de preoţi în această zi de sărbătoare şi diaconul Vlad Petruş. Rugăciunile de la Sfânta Slujbă a Liturghiei au fost înfrumuseţate de cântările unui grup de studenţi teologi din Colegiul român din Roma şi ale credincioşii din biserică Predica a fost ţinută de Preasfinţia Sa Enzo Dieci care a notat încă de la început faptul că acum ne aflăm într-o biserică mai îmcăpătoare decât cea a surorilor unde am celebrat în anii trecuţi, şi a mulţumit Domnului pentru bunăvoinţa cu care El se îngrijeşte de sufletele însetate de a-L întălni şi a-L primi în inimă. De asemenea a mai amintit faptul că a vizitat România, în particular oraşul Roman şi o casă de copii orfani. Mai apoi într-un pelerinaj în Ţara Sfântă s-a întâlnit cu Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla din ţara noastră cu care a legat o prietenie strânsă şi căruia i-a povestit de întâlnirile cu comunitatea românească şi cu Părintele Serafim Iulian Vescan. Evanghelia duminicii relata episodul vindecării tânărului care era cuprins de un duh mut.

Predica Presfinţiei Sale Enzo Dieci „Cuvintele Sfintei Evanghelii, spunea Preasfinţia Sa, trebuie să ne aducă lumină şi bucurie în suflet”. „Ştiţi că la Polul Nord anul se împarte în două: 6 luni de zi şi 6 luni de noapte. La întreabare unui curios: „Cum puteţi trăi cele 6 luni de întuneric, fără o floare, fără o rază de lumină, mulţi cred, s-ar îmbolnăvi?” un tânăr i-a răspuns: „Noi, tinerii, trăim în aşteptare Zilei celei Mari care va umple de lumină lumea întreagă”. Pentru noi creştinii „Ziua cea Mare” este Întrupare în Pântecele Sfintei Fecioare Maria la Nazaret şi Naşterea Domnului nostru Isus Hristos la Betleem; Patima, Moartea şi Învierea Mântuitorului la Ierusalim. Spre fericirea noastră Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât a învins întunericul vieţii noastre care este păcatul, moartea şi răul care ne înfricoşează atât de mult. Prin lumina lui Hristos înviat păcatele au fost iertare prin Sângele Său, moartea a fost învinsă de Învierea Sa, Răul a fost învins de iubirea Sa pe Cruce. Hristos este însuşi Lumina, Iertarea, Învierea şi Bunătatea noastră, iar noi trăim Ziua Domnului (Duminica este prin excelenţă Ziua Domnului, Ziua Învierii) şi trebuie să cerem în continuu iertare Domnului pentru a fi spălaţi de Sângele Său, pentru a ne elibera de o inimă care nu este bună, care este invidioasă, geloasă, care nu este fidelă proprie familii, de o inimă plină de violenţă care îi face să suferă pe cei din familie şi pe cei din jur. Întălnim şi vedem cazuri de violenţă în familie sau de alcoolism sau de alte păcate care întunecă chipul lumii în care trăim. Să cerem dar cu încredere iertare pentru toate păcatele care rănesc Bunătatea lui Dumnezeu. Dar cum putem să fim izbăviţi de Rău ? Isus o zice în faţa tânărului posedat de un duh rău, iar duhul acesta este invidia, gelozia, lipsa de iertare dintre soţi, lipsa de răbdare în faţa defectelor şi greşelilor proprii.


martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere Iar tatăl tânărului din Evanghelie merge şi le cere Apostolilor să-l vindece, dar ei nu reuşesc. Atunci acesta se adresează Mântuitorului, iar Acesta, Dumnezeu făcut om, mort şi înviat, l-a rugăciunea tatălui: „Dacă poţi eliberează-l”, spune doar un cuvânt şi-l eliberează din strânsorile diavolului pe tânăr, rămânând fericit. „Dar noi de ce nu l-am putut elibera?” îl întreabă Apostolii. Pentru că răul pleacă din suflet doar prin rugăciune şi post; rugăciune nu doar rostită cu buzele ci rostită din inima; prin sacrificii, prin post , prin renunţarea la păcat, la cuvintele inutile şi rele astfel încât pe buzele noastre să fie doar cuvinte de bunătate, de iertare, de prietenie, de ajutor. Aceste eforturi împreună cu harul lui Hristos ne ajută să fim liberi de cel rău, devenid oameni noi care trăiesc într-un alt mod în lume, devenind noi lumină pentru ceilalţi, devenind noi purtători al cuvântul lui Hristos pentru ceilalţi. Şi astfel se schimbă viaţa şi lumea. Noi creştinii suntem această forţă în lume şi dacă răul ni se pare atât de mare ca şi un munte să ştiţi că Dumnezeu este infinit de bun. Bunatatea este îmbrăţişarea lui Dumnezeu Tatăl, este Inima lui Hristos cel Înviat. Răul este ca un fir de nisip în faţa Bunătăţii lui Dumnezeu şi asta să ne umple inima de încredere. Niciodată răul nu va mai învinge pentru că Isus l-a învins pe Cruce, niciodată moartea nu va mai fi sfârşitul nostru ci drumul către viaţa cea veşnică. Să-i cerem Născătoarei de Dumnezeu, pe care o venerăm cu toţii atât de mult şi pe care o aveţi aici pictată cu o inimă plină de iubire care cutrieră străzile lumii pentru a-L purta pe Hristos tuturor, să ne ajute să credem mai mult, să-L iubim mai mult pe Dumnezeu, să punem în practică ceea ce Hristos ne învaţă în fiecare zi în Sfânta Evanghelie. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie doar ascultat ci trebuie să intre în inimă, să-l medităm şi să-l pune în practică în viaţă. Maica Sfântă să vă dea mai multă iubire pentru Hristos şi El să vă dea mai multe haruri pentru ca să ieşiţi mai fericiţi din biserică. Răul nu ne mai

5 învinge, Lumina a venit, şi dacă noi ne lăsăm salvaţi şi luminaţi de Hristos vom fi bunatate, iubire şi lumină în familii, la muncă, în casele în care lucraţi. În locurile unde este mai multă răutate acolo veţi purta iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe voi şi pe familiile voastre şi când voi ajunge în Romania data viitoare voi oferi Domnului prima Sfântă Liturghie pentru toţi românii din ţară, de pretutindeni din lume şi de aici din Italia, pentru că vreau să vă pun pe toţi în inima lui Isus Hristos. Sunt fericit să intru în acele case care câteodată sunt pline de lipsuri, dar în care există lumina credinţei, pentru că adevărata sărăcie este lipsa credinţei.” La sfârşitul Sfintei Liturghii Părintele Serafim a dresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor care au onorat invitaţia sa şi în particular Preasfinţiei Sale Enzo Dieci care a aceeptat cu atâta căldura de a se afla în mijlocul comunităţii româneşti din Euclide. În dar i s-a oferit Preasfinţiei Sale o icoană din partea parohie. Ca răspuns el a rămas să binecuvinteze pe fiecare din cei prezenţi alături de Părintele paroh care i-a uns pe cei prezenţi cu ulei sfinţit. La sfârşitul Sfintei Liturghi ne-am îndreptat spre sala în care am ascultat cuvintele de învăţătura ale Părintelui Ioan Mitrofan. Învăţătura părintelui s-a centrat asupra câtorva puncte ce privesc lumea de astăzi şi situaţia celor care sunt departe de ţară. A vorbit despre familie ca nucleu al societăţii, despre copilul în diferite ipostaze în cadrul familiilor, şi apoi s-a referit şi la alte teme precum avortul, procrearea în laborator, folosirea aniticoncepţionalelor, divorţul şi repercusiunile acestuia. După conferinţă au mai fost două întrebări cărora Părintele Ioan le-a oferit răspunsul cuvenit. Apoi Părintele Serafim adresându-i un cuvântul de mulţumire i-a oferit o icoană cu Maica Domnului. Totodată i-a dat şi o altă icoană pentru a o duce Preafericitului Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România.


6

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere Agapa frăţească a fost un moment de împărtăşire Mulţumim Domnului şi celor care s-au trudit între noi toţi, s-au recitat poezii, s-au cântat cântece pentru buna reuşită a acestei zile transformate astfel religioase şi nu numai şi totul a purtat în inimi într-o adevărată zi de sărbătoare. bucurie şi pace. Student Zamfir Ioan Rusu

Săptămâna de rugăciune pentru Unitatea creştinilor Vicariatul Romei a organizat în acest an săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor în Parohia Sacro Cuore Imacolato di Maria din cartierul Parioli din Roma, fiind invitaţi să participăm şi noi românii uniţi cu Roma, grecocatolicii. Ni s-a rezervat un moment pentru celebrare în această Bazilică. Anul acesta este foarte important în istoria Bisericii, pentru că se împilnesc 100 de ani, de când s-a născut acestă iniţiativă a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. De când a început acestă iniţiativă se trăieşte cu speranţa că aceaste momente de rugăciune, că această unitate nu va mai fi doar de o săptămână ci se va răsfânge de-a lungul a mai multor săptămâni sau luni şi de ce nu pentru totdeauna. Tema săptămânii de rugăciune a fost: „Rugaţi-vă neîncetat”(1Tes. 5,17). Printre cei prezenţi la celebrarea de la Parohia Sacro Cuore l-am putut remarca şi pe Preasfinţia Sa, Monsenior Rino Fisichella, din partea Vicariatului Romei. El a subliniat, în scurta intervenţie pe care a avut-o, că inimile noastre trebuie să se deschidă prezenţei Tatălui ceresc pentru a primi darurile Spiritului Sfânt, cel care ne conduce la comuniunea cu Dumnezeu. Corul Bazilici Sfântul Ioan de la Lateran a cântat: „Vieni Creator Spiritus” varianta Taizé. Tinerii de diverse confesiuni s-au rugat pentru: eliberarea de îndoieli, cerând darul credinţei pentru a le transforma inimile, pentru a înlătura zidul urii dintre oameni, pentru a-i unii pe toţi creştini.

Pericopa Evangheliei citită cu ocazia acestui moment de rugăciune a fost cea din Evanghela Sfântului Ioan: „ca toţi să fie una”(17,6-21). Predica a fost ţinută de Părintele Aren Shahaaninion, reprezentant al Bisericii Armene Apostolice. Alături de cei amintiţi pănă acum au mai fost prezenţi reprezentanţi ai comunităţii Valdeze, pastorul, Antonio Adam; a comunităţii anglicane, a comunităţii luterane, a Bisericii orotodoxe române, a Bisericilor etiopiene şi greceşti. S-a mărturisit credinţa în Isus Hristos înviat, unitatea şi lumina vieţii noastre, prin cuvintele Epistolei către Coloseni (capitolul 1, versetele 1220). Ne-am rugat cu toţi împreună Tatăl nostru, apoi s-a dat salutul păcii, s-au aprins lumânări unii de la alţii astfel încât lumina Învierii să lumineze inimile şi drumul spre unitate, pentru ca toată lumea să creadă. Cu bucuriea în suflet pentru că am putut petrece un moment de rugăciune împreună, aşteptăm ziua în care să fim toţi uniţi în Hristos. Parohul, părintele Leandro Fanlo a mulţumit tuturor celor prezenţi mărturisind onoarea pe care a avut-o ca şi organizator al acestui moement de rugăciune. După binecuvântarea finală, corul a interpretat: „Laudates omnes gentes\Laudate Dominum” („Lăudaţi-L toate popoarele pe Domnul”) Cântarea aceasta ne-a făcut, pe noi cei prezenţi, să-L lăudăm din toată inima şi mai mult pe Domnul. Părintele Serafim Iulian VESCAN


7

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦

28.01.2008: Un nou Rector la Colegiul Pontifical Pio Romeno

Zi de sărbătoare la Colegiul Pontifical "Pio Romeno" din Roma, singurul aşezământ românesc patronat de Sf. Scaun la Roma, destinat, potrivit dorinţei întemeietorului - Papa Pius al XI-lea formării viitorilor preoţi pentru Biserica Greco-Catolică Română. În prezenţa reprezentanţilor Sf. Scaun, şi în mod special a Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie 2008, ceremonia investirii oficiale ca Rector al Colegiului "Pio Romeno" în persoana părintelui Claudiu Pop, fost rector al Misiunii Greco-Catolice de la Paris, aflăm de pe BRU.ro. Au participat PS Alexandru, Episcopul Lugojului, împreună cu PS Mihai, Episcop Auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Bucureşti, şi care a asumat de-a lungul anilor funcţiile de Vicerector şi ulterior Rector al Colegiului, până la alegerea sa întru arhierie. A fost prezent şi ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, dl. Marius Lazurcă. Din partea Ambasadei pe lângă Statul Italian, a participat dl. George Bologan, purtător al mesajului noului ambasador al României în Italia, dl. Răzvan Rusu. Printre numeroşii oaspeţi prezenţi s-au remarcat rectorii Colegiilor Pontificale Orientale din Roma. După celebrarea slujbei Acatistului Maicii Domnului în biserica Colegiului cu hramul Buneivestiri, a urmat prânzul festiv, prilej cu care noul Rector, părintele Claudiu Pop, a mulţumit

Sinodului Bisericii Greco-Catolice din România precum şi Congregaţiei pentru Bisericile Orientale pentru încrederea acordată în noua sa misiune. Exprimându-şi dorinţa ca mandatul său în sânul Colegiului românesc de la Roma să fie unul de continuitate, înspre călăuzirea generaţiilor de seminarişti spre Taina Preoţiei, părintele Pop a elogiat meritele predecesorilor săi, părintele Olivier Raquez, prezent la sărbătoare, şi ale părintelui Mihai Frăţilă, acum Episcop, în edificarea morală a generaţiilor de studenţi. Mesajul Preafericirii Sale Arhiepiscopul Major a fost citit de către pr. William Bleiziffer, notarul Sinodului Episcopilor BRU. Adresându-se noului Rector, PF Lucian, i-a mulţumit pentru smerenia şi dăruirea de a fi acceptat noua misiune, asigurându-l de preţuirea şi sprijinul întregului Sinod al Episcopilor greco-catolici. Adresându-se apoi Preasfinţiei Sale Episcopului Mihai, Arhiepiscopul Major i-a mulţumit pentru asidua activitate desfăşurată de-a lungul anilor în formarea noilor generaţii de preoţi, exprimând convingerea că prezenţa sa va rămânea mereu întipărită în inimile seminariştilor, şi reprezintă


8 cel mai important semn al valorii slujirii sale în mijlocul comunităţii credincioşilor. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România l-a rugat pe Cardinalul Leonardo Sandri să îi transmită Papei Benedict al XVI-lea expresia celor mai vii sentimente de recunoştinţă, de comuniune şi fidelitate faţă de Scaunul Apostolic al Romei, pentru toată grija pe care Sfântul Părinte şi autorităţile Congregaţiei pentru Bisericile Orientale o manifestă în viaţa şi lucrarea Bisericii Greco-Catolice. Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, şi-a manifestat bucuria de a fi prezent cu această fericită ocazie, exprimându-şi totodată dorinţa de a vizita Biserica Greco-Catolică acasă, în România, dar şi toată preţuirea şi prietenia pentru Biserica Greco-Catolică din ţară, precum şi pentru comunitatea Colegiului Pontifical "Pio Romeno". Prezenţi la Roma, cei doi Ierarhi greco-catolici au celebrat Sf. Liturghie duminică 27 ianuarie 2008, PS Mihai - la Radio Vatican, iar PS Alexandru în mijlocul credincioşilor de la

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere parohia greco-catolică "Preasfântul Mântuitor" alle Coppelle. Noul Rector al Colegiului Pontifical "Pio Romeno", părintele Claudiu Pop, născut pe 22 iulie 1972, a fost hirotonit preot pentru Eparhia de Oradea în 23 iulie 1995. După un an de studii la Facultatea de Chimie din Bucureşti intră în Seminar, fiind trimis la Roma în anul 1991 cu o bursă de studii la Colegiul Pio Romeno, şi fiind titular al Masterului în Teologie, în anul 1999. A obţinut doctoratul în Teologie Spirituală la Universitatea Pontificală "Gregoriana", în martie 2007. Între anii 1995-1999 a fost asistentul rectorului bisericii româneşti Coppelle din Roma, iar în intervalul 1999-2001 vicar al parohiei greco-catolice "Sf. Gheorghe" din Paris, urmând ca între anii 2001 şi 2007 să îndeplinească misiunea de rector al Misiunii Greco-Catolice române de la Paris. Corespondenţă semnată de Cristian Crişan pentru situl BRU.ro

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦

Sfânta Liturghie în zi de duminică? Pe la mijlocul anului 304 aşteptau să fie judecaţi în Cartagina 39 de creştini împreună cu păstorul lor. Ei erau cunoscuţi de toată lumea. Grupul lor era format din 21 de bărbaţi şi 18 de femei. Ei au fost prinşi la Abiline, o mică localitate din provincia romană Cartagina ce se afla în Nordul Africii. Vina lor a fost că sau adunat în casa unui oarecare Octavius Felix pentru a celebra Sfânta Liturghie în zi de duminică. Procesul în care au fost judecaţi s-a sfârşi prin condamnarea lor la moarte. La întrebarea: „De ce aţi încălcat dispoziţiile împăratului?”, unul dintre ei răspunse: „Sunt un creştin”. Tiranul care-i judeca replică. „Nu asta vreau să ştiu, ci de ce v-aţi adunat împreună?” Acelaşi om răspunse: „Pentru că un creştin nu poate trăi fără comunitate şi fără Euharistia Domnului. Pentru că Euharistia, care este ospăţul Domnului, nu poate fi slujită făr’de noi”. Proconsulul îl întrebă apoi pe cel în casa căruia se ţinu adunarea în care s-a slujit Sfinta slujbă a Euharistiei: „De ce i-ai primit la tine?” El răspunse cu calm: „Pentru că sunt fraţii şi surorile mele”. Tiranul continuă: „Ar fi trebuit să îi împiedici!” „Nu am putut, deoarece fără ospăţul Domnului noi nu putem exista”, răspunse condamnatul Octavius Felix. Să medităm această pildă pe care ne-au dat-o cu preţul vieţii lor cei 39 de martiri din Cartagina şi să încercăm să venim în fiecare duminică la Sfânta Liturghie pentru a putea a putea să ne hrănim sfuletul cu Cuvântul Domnului din Sfânta Scriptură şi cu Sfânta Taină a Împărtăşanie pentru ca devenind noi înşine oameni îndumnezeiţi să aducem Domnului muţumire prin tot cea ce facem în viaţa noastră. Adaptare de Zamfir Ioan Rus după o istoriară scrisă de Fr. Daniel Ciobanu F.S.C., în cartea Să educăm prin pilde şi povestioare


9

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦

15.03.2008: Papa le spune tinerilor să nu îşi vândă sufletele

Papa Benedict al XVI-lea le-a spus tinerilor să se păzească de posibilitatea de a-şi vinde sau pierde umanitatea, şi i-a încurajat în schimb să fie deschişi faţă de Duhul Sfânt. Sfântul Părinte a prezidat joi, 13 martie 2008, o liturgie penitenţială cu tinerii din Roma, în pregătire pentru a 23-a Zi Mondială a Tineretului. Papa s-a alăturat sutelor de alţi preoţi pentru a asculta spovezile tinerilor. "Începutul existenţei creştine", le-a spus Papa tinerilor, "este întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă viaţă unui nou orizont şi cu aceasta direcţia decisivă. Tocmai pentru a favoriza această întâlnire vreţi să vă deschideţi inimile voastre lui Dumnezeu, mărturisind păcatele voastre şi primind, prin acţiunea Duhului Sfânt şi prin slujirea Bisericii, iertarea şi pacea". "În felul acesta se face spaţiu prezenţei Duhului Sfânt în noi, a treia Persoană a Preasfintei Treimi care este `sufletul` şi `respiraţia vitală` a vieţii creştine: Duhul ne face capabili `de a maturiza o înţelegere a lui Isus tot mai aprofundată şi bucuroasă şi, în acelaşi timp, de a realiza o actualizare eficace a Evangheliei`". Pontiful a reamintit una dintre predicile lui de Rusalii pe când era Arhiepiscop de Munchen şi Freising, inspirată de filmul "Seelenwanderung" (Metempsihoza), în care unul dintre personaje îşi vinde sufletul în schimbul succesului lumesc: "Din momentul în care s-a descotorosit de sufletul său nu a mai avut stimă şi nici omenie... demonstrând în manieră impresionantă că în spatele faţadei succesului se ascunde adesea o existenţă goală". "Fiinţa umană nu poate să arunce literalmente propriul suflet, din moment ce sufletul îl face persoană. [...] Şi totuşi are posibilitatea înspăimântătoare de a fi inuman, de a rămâne persoană vânzând şi pierzând în acelaşi timp

propria umanitate. Distanţa dintre persoana umană şi fiinţa inumană este imensă, şi totuşi nu se poate demonstra; este lucrul realmente esenţial, şi totuşi este aparent lipsit de importanţă". Tot astfel, a continuat Papa Benedict al XVI-lea, Duhul Sfânt nu poate fi văzut cu ochii exteriori. "Dacă pătrunde în persoană, sau nu, nu se poate vedea şi nici demonstra; dar asta schimbă şi reînnoieşte toată perspectiva existenţei umane. Duhul Sfânt nu schimbă situaţiile exterioare ale vieţii, ci pe cele interioare. "Să ne pregătim deci", a spus Papa, "cu o sinceră cercetare a cugetului, ca să ne prezentăm la cei cărora Cristos le-a încredinţat slujirea împăcării. [...] Astfel vom experimenta adevărata bucurie: aceea care derivă din milostivirea lui Dumnezeu, se revarsă în inimile noastre şi ne reconciliază cu El... Deveniţi purtători ai acestei bucurii care vine din primirea darurilor Duhului Sfânt, dând în viaţa voastră mărturia roadelor Duhului". Sfântul Părinte a continuat: "Amintiţi-vă mereu că sunteţi `templul Duhului`; lăsaţi ca El să locuiască în voi şi ascultaţi cu docilitate de indicaţiile lui, pentru a aduce contribuţia voastră la edificarea Bisericii şi a discerne la ce tip de vocaţie vă cheamă Domnul. Şi astăzi lumea are nevoie de preoţi, de bărbaţi şi femei consacraţi, de perechi de soţi creştini... Fiţi generoşi, lăsaţivă ajutaţi prin recurgerea la sacramentul spovezii şi la practicarea direcţiunii spirituale în drumul vostru de creştini coerenţi".

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦


10 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere


martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere

11


12 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere

Problemele şi provocările omului de azi

Conferinţa Părintelui Ioan Mitrofan, Euclide aprilie 2008-04-16 Dragii mei, suntem puţin agitaţi pentru că ne-am schimbat locul, de la biserică, de la o problemă spirituală la una mai pământeană. Mă bucur să fiu în mijlocul dumneavoastră şi ca să nu ţin prea multă teorie, aş vrea să intrăm direct în problema unei conferinţe. Este mai mult o provocare, o discuţie cu dumneavoastră, gândindu-mă că reprezentaţi aici întreaga ţară, am văzut în şi biserică diferenţe de costumaţie, obiceiuri şi acesta este un semn bun că şi departe de casă, românii se simt bine împreună. Vă salut aşadar în numele Preafericitului Părinte Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolice; al confraţilor dumneavoastră de credinţă fie că sunt ortodocşi, greco-catolici, sau poate şi alte conbinaţii, pentru că dumneavoastră aţi venit să-l căutaţi pe Hristos şi El trece dincolo de nuanţele şi manifestările credinţei noastre. Când am primit această invitaţie am fost destul de surprins, întrucât mi-au zis băieţii că mergem la biserica de la Euclide. Şi mi-am zis: o fi vreun Sfânt modern şi m-am uitat atunci într-o Enciclopedie şi am aflat că, de fapt, Euclide nu este un sfânt, poate să fi fost şi un sfânt, dar Euclide face parte din înţelepţii grecii ai antichităţii cu vreo 400 de ani înaintea lui Hristos, de origine alexandrină, şi despre el am învăţat la şcoală pentru că toată geometria clasică este geometrie Euclidiană. Am vrut, dar, să profit de acest lucru şi să vă spun că ceea ce Euclide a afirmat este o regulă şi pentru noi, iar noi o confirmăm aici şi acum. Postulatul lui Euclide spune aşa: „dintr-un punct exterior la o linie nu se poate face decât o paralelă”. Noi suntem într-un punct exterior de ţară noastră, de obiceiurile noastre, de credinţa,

de rudenile, de familiile şi de necazurile de acasă, deci mergem pe o linie paralelă. Ca totuşi să existe o comuniune, iată apar aceste secante, sau traversele ca şi la calea ferată (care este constituită din două linii paralele) care suntem noi, şi care venim din când în când în mijlocul dumneavoastră, sunt cei dragi care vă vizitează din când în când, sunteţi dumneavoastră care mergeţi acasă şi astfel uniţi aceste două lumi. În gândirea lui Euclide mai există ceva ce nu se potriveşte doar geometriei, ci şi vieţii noastre, pentru că tot ce facem noi se încadrează într-un anume algoritm, care însemnează nişte reguli, aşa cum învăţăm de la trezire şi până târziu seara când mergem să ne odihnim, toate lucrurile au o succesiune cu o anumită logică; aceasta însemnează că toată viaţa noastră trebuie să aibă o logică şi o rânduială. În ciuda acestui fapt trăim într-o lume foarte diversă, foarte împrăştiată, în care multe din lucrurile şi din convingerile noastre pe care le-am avut înainte sau pe care leam trăit înainte în intimitatea vieţii spirituale, sau în intimitatea vieţii de familie, au fost bulversate, contrazise sau noi înşine am renunţat la ele pentru ceva mai strălucitor. Şi aici aş aduce un cuvânt model, ca o atenţionare, un îndemn: „Să nu alergăm după tot ce străluceşte pentru că nu tot ce străluceşte este aur!”. Este important să înţelegem acest lucru şi, în consecinţă, să ne comportăm ca atare oriunde am fi în lume, în ţara noastră, aici sau în altă parte, pentru că noi peste tot ne-am împrăştiat cu gânduri bune, cu intenţii de o supravieţuire decentă şi demnă. În condiţiile acestea trebuie să avem şi precauţiile necesare. În câteva cuvinte aş vrea să abordez trei puncte ce mi se par sensibile în lumea în care trăim: primul este familia, locul şi importanţa ei în viaţă, în lume, într-o societate ordonată; al doilea este copilul ca punct de referinţă, nu întâmplător şi nu oricum, iar cel de-al treilea punct este constituit


13 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere de două sau trei probleme ale vieţii umane cu lume cu multe pericole. Biserica face apel întâi şi care se confruntă lumea de astăzi. întâi, peste tot şi în toate timpurile, la familie ca o celulă sănătoasă a societăţii. Şi dumneavoastră aţi FAMILIA auzit sau aţi avut în familie bolnavi ale căror Prezenţa noastră aici este o dorinţă spre mai celule sunt cu o altă funcţionalitate decât cea bine. Dar se mai pune o întrebare la care nu normală şi aţi asistat la suferinţa şi la moartea lor. putem răspunde nici acum şi nici toţi la fel: „Ce De aceea şi familia câteodată nu este o celulă însemnează pentru mine mai binele?”. Poate să sănătoasă fiindcă dincolo de componentele însemneze un peisaj nou, o lume diferită pe care acestea: soţ, soţie, copil, aparţinători, bunici sau am fost curioşi să o cunoaştem; poate o stare personal de serviciu în familiile mai înstărite. materială mai bună; un loc mai bun de lucru, nu Direcţiile pe care familia se dezvoltă sunt: întotdeauna destul de sigur; poate să însemneze biologic, economic, moral şi altele. Când suntem de asemenea o posibilitate de a ne verifica tot împrăştiaţi sau furaţi de peisaj, când umblăm ceea ce avem noi mai bun şi mai frumos. după cablonţ şi-i vedem doar strălucirile, s-ar Dar există şi mai răul. putea să neglijăm elementele fundamentale. Dumneavoastră aţi ştiut că a existat o Mulţi dintre noi sunt aici pentru a supravieţui personalitate în politica europeană şi mediomai bine şi atunci aspectul economic prevalează orientală, preşedinte, prim-ministru şi ministru, în detrimentul celorlalte: unul este determinant, de naţionalitate turcă, care în afara preocupărilor cel biologic pentru că dacă părinţii nu se iubesc, sale politice, a avut şi harul de a scrie poezii, iar nu se procreează şi dacă nu se procreează nu sunt în una dintre ele spunea: „Sunt şi eu unul care copii; celălalt este economic pentru că trebuie să gândeşte / De multe ori sunt confuz / Nu văd se susţină unii pe alţii; şi cel mai important este ceea ce mă aştept / Nu primesc în scrisorile mele sectorul afectiv de care de multe ori prinşi cu veştile de care m-aş bucura / Am ştiut ceva şi nu munca, de vreo aventură, de „modernismele” de mai ştiu sau ştiu altfel / În final fost aici aşezat / toate felurile, de lucrurile care ne privează de M-am pomenit dezrădăcinat”. greutăţile şi consecinţele pe care nu le vrem, ne Dezrădăcinarea aceasta este unul din defectele determină să renunţăm la ceea ce este mai sfânt societăţii în care trăim, şi de multe ori din nevoile în viaţa noastră şi în familie: iubirea, afectivitatea noastre şi fireşti, pozitive ajungem să trăim cu un pe care o neglijăm câteodată, alteori o privim asemenea sentiment. Din fericire biserica în care superficial, alteori o altoim pe din afară de vă adunaţi vine să vă dea hrană sufletească şi familie, să zic aşa, şi toate acestea aduc în familia cuvânt de învăţătură, vrea să depăşească această de astăzi multă suferinţă şi neîmpliniri. De aceea stare de dezrădăcinare şi să vă dea convingerea trebuie să fim foarte atenţi la funcţiile că sunteţi împreună, având elementele pozitive fundamentale ale familiei şi să încercăm să unei vieţuiri într-o altă cultură, naţionalitate, cultivăm ceea ce am învăţat acasă. obiceiuri; pentru a reuşi să duceţi o viaţă Iată câteva particularităţi ale lumii de astăzi echilibrată. Dar nu este exclus ca în viaţa multora care influenţează asupra familiei. În societatea dintre dumneavoastră şi dintre noi să existe şi contemporană familia suferă nişte transformări momente de durere, de confuzie, de amărăciune câteodată uluitoare şi dureroase. Printre cele pe asupra cărora trebuie să găsiţi soluţiile cele mai care ar trebui să le amintim sunt: scăderea ratei potrivite. căsătoriei în favoarea unor altfel de convenienţe Lumea aceasta împrăştiată şi, zicem noi, sociale, uniuni libere; creşterea ratei divorţurilor; modernă, sau democraţia de astăzi este însă o creşterea vârstei la care se căsătoresc tinerii;


14 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere există multe căsătorii care nu prea bat cu învăţătura Bisericii; sunt pretenţii de egalitate între soţi; sunt probleme sexuale pe care lumea de astăzi promite că le rezolvă mai uşor, dar de fapt toate acestea au consecinţe în timp care ne vor durea foarte mult. Şi unul dintre cele mai mari lucruri este că plecăm într-o aventură lăsând acasă ceea ce ne este mai drag, progeniturile, copiii, în condiţii câteodată precare uitând că aceşti copii neavând un mediu afectiv se dezvoltă greu, colateral, iar noi le ducem dorul şi probabil că mai păţim şi noi câte ceva care nu se potriveşte cu fidelitatea conjugală şi cu calitatea de părinte care-şi iubesc copii. Dacă le trimitem acasă să aibă cele necesare: pâine, îmbrăcăminte şi rosturi, ce nu le putem transmite prin telefon este dragostea părintească şi vegherea asupra fiecărei zi şi seri când ei îşi pun capul pe pernă, şi mama şi tata nu sunt acasă. Acesta este unul din aspectele asupra căruia am vrut să insist, pe care să nu-l uitaţi şi la care să vă gândiţi în sinea dumneavoastră. Nu facem mari comentarii asupra acestuia, dar este una din cauzele multor suferinţe astăzi, fiind noi obligaţi, sau dacă vreţi să spuneţi, liberi ca să ne deplasăm în lume pentru a ne găsi condiţii mai bune de viaţă şi de muncă decât cele de acasă aduc cu sine această consecinţă negativă. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, plecat dintre noi de vreo câţiva ani, în vizita sa în România pe care aţi avut ocazia să o vedeţi dacă nu pe viu măcar la televizor, a spus o cuvântare interesantă, în care spunea românilor: „Nu vă uitaţi la Europa că vă poate oferi ce vă poate oferi, pentru că voi aveţi acasă la voi valori mult mai mari pe care Europa nu le mai are”. Şi s-ar putea ca din avertismentul papei să decurgă multe din amărăciunile noastre, pentru că am venit în Occident nevaccinaţi. Foarte multă permisivitate, în lucruri pe care nu le descoperim în consecinţa lor îndepărtată rezumându-ne doar la bucuria momentului.

Chiar şi păcatul în primul moment este frumos, nimeni n-ar păcătui dacă ar vedea consecinţele îndepărtate ale acestuia, dar asta este firea noastră. Din Rai încoace, tot ce este frumos şi bun la gust ne ispiteşte. Şi în această situaţie trebuie să fim raţionali, pentru că Dumnezeu ne-a creat asemenea lui cu o minte şi cu mintea aceasta trebuie să lucrăm pentru ca viaţa noastră să fie mai apropiată de planul Lui. Noi am creat o problematică în Occident şi de multe ori chipul nostru aici nu este cel mai frumos, nu pentru că toţi ar fi aşa, dar prin exemple se creează o opinie potrivnică şi care ne doare, pentru că fiecare se gândeşte că el este om onest care vrea să muncească, să aibă o siguranţă a serviciului, şi că un semen de al lui „îi strică firma” cum se zice în popor. Aceste momente ar trebui să ne ajute să înţelegem că fiecare din stările în care ne aflăm noi acum: unii sunteţi căsătoriţi, cu familie, cu soţul, cu soţia, cu copii, alţii sunteţi celibatari adică necăsătoriţi sau hotărâţi să nu vă căsătoriţi, alţii poate sunteţi despărţiţi, n-ar fi o fericire, dar sunt şi cazuri de asemenea situaţii. Să nu vă complicaţi situaţia mai mult decât o aveţi în aceste momente şi să vă opriţi să reconsideraţi înapoi ceea ce se poate face spre binele dumneavoastră şi al familiei dumneavoastră. „Un sac cârpit e un sac cârpit. Un sac nou nu se poate face dintr-o pânză veche”. O nouă experienţă după una greşită este mai bună, pentru că în mintea noastră este rămasă ca termen de comparaţie şi atunci ne purtăm rău cu cel care nu merită acest lucru, socotim infidel pe soţul acesta deşi nu este, sau pe soţia aceasta ca şi pe prima, sau judecăm temerar. Sunt nişte lucruri atât de sensibile încât nici nu aş vrea să insist foarte mult asupra lor pentru că cei care le au se simt oarecum răniţi în fiinţa lor interioară, fiindcă trăiesc o asemenea dramă. Biserica nu ne încurajează şi nu ne confirmă divorţul şi recăsătoria; toţi care au o asemenea situaţie se află într-o poziţie neregulamentară faţă


martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere de Biserică. Pot să fie în biserică, să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar aceasta nu-i poate primi la împărtăşania cu Sfânta Euharistie şi la Spovadă. Deocamdată aceasta este norma, indiferent că zicem că suntem ortodocşi şi putem să ne recăsătorim. În Biblie toţi citim şi vedem că spune acolo: „Ce Dumnezeu a legat, omul să nu despartă” deci orice a doua sau a treia sau a nu ştiu-câtea căsătorie, nu este după voinţa şi planul lui Dumnezeu. Şi aici trebuie să fim foarte atenţi ce facem cu viaţa noastră pentru că nici Adam şi Eva în prima clipă după păcat n-au simţit urmările păcatului, dar în următoarele etape ale existenţei lor au avut de suferit pentru neascultarea lor. Deci v-aş ruga să luaţi din învăţătura Bisericii această parte care este de atenţionare, şi care trebuie să ne ajute să ne trăim viaţa în coordonatele pe care Dumnezeu le vrea. Am spus că familia suferă, şi cea de aici şi cea de acasă. Dacă acolo ne lipseşte ceva aici poate avem prea mult, iar omul este mai întotdeauna nemulţumit. Singura Fiinţă iubită care poate fi scopul vieţii noastre este Dumnezeu. Dacă ne punem speranţa în avere, în putere, în frumuseţe, în tinereţe, în sexualitate sau în orice altceva, nu suntem pe drumul cel bun şi avem mai târziu de suferit. Acest lucru ni-l spune Vechiul şi Noul Testament, nu fac aici o exegeză biblică, dar dumneavoastră mai citiţi şi mai auziţi de la biserică aceste lucruri. Viaţa de familie la început, nu ştiu dacă cineva a citit altfel, dar Adam a fost adormit şi când s-a trezit era acolo Eva şi a fost prima familie. Câte soţii putea avea Adam? Una. Timpul a trecut, oamenii s-au mai svăpăiat, a urmat o perioadă de poligamie şi acum, în timpurile moderne, foarte puţine culturi din lumea întreagă îşi permit să aibă mai mult de o femeie. Şi socotesc inadmisibil divorţul, dacă soţia moare te poţi recăsători, dar dacă nu moare iar tu o trimiţi să moară sufleteşte, lăsându-o liberă sau pe stradă deja tu ca şi soţ porţi

15 responsabilitatea pentru moartea aceasta şi este păcat şi te costă şi ca şi civilizaţie, şi ca naţiune. COPILUL Copilul nostru, al vostru, al românilor, al oamenilor din timpurile acestea. Copilul este tot ceea ce vrem să fim noi, întingându-ne existenţa în viitor. Şi dacă nu reuşim să fim alături din copiii noştri, alături de sufletul lor, nu reuşim să le inspirăm încredere, să le oferim îndemnul şi sfatul bun, îi pierdem. Iar când copilul are 12 - 14 ani şi iese singur pe stradă, atunci îl învaţă strada, şi ceea ce îl învaţă aceasta vă puteţi lega la cap de durere că nu-l mai puteţi stăpâni, înţelege; apoi apare conflictul, delincvenţa şi apar toate acele lucruri care vă fac să suferiţi. Şi asta se întâmplă şi atunci când copilul rămâne acasă, în grija nu ştiu cui. Pentru că pe nimeni nu-l doare de copilul tău atât cât te doare pe tine: să-l vezi cum creşte, că mănâncă, învaţă, doarme, că e sănătos, că ştie să răspundă frumos la un salut, că ştie să se comporte civilizat. Dacă el ne reprezintă pentru că la prima copilărie este neprihănit şi dornic de dragoste, să nu neglijăm această dimensiune pentru una mai adultă. Pentru că degeaba le trimiţi bani mulţi dacă ei nu ştiu să-i chivernisească, şi nu ştiu să înţeleagă efortul cu care dumneavoastră câştigaţi aceşti bani; iar când vă întoarceţi acasă cu siguranţă nu găsiţi Raiul. În ceea ce priveşte copilul, slăbiciunile, imperfecţiunile lui observăm că acesta trebuie să fie asistat de grija părinţilor. Pentru că copilul este o definiţie multiplă: „infermus, infans, ineptus iner” adică este neputincios singur; un pui de animal se naşte şi se ridică în picioare şi-şi urmează mama; un pui de om dacă nu este mama lângă el, sau asistenta sanitară moare, deci este infirm; nu se mişcă singur, nu are arme să se apere, nu pricepe ce se întâmplă în jurul lui, nu


16 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere ştie să caute sânul matern şi dacă nu te duci să-l alăptezi, moare de foame, moare de frig, moare din orice altă cauză. Şi cu vârsta sunt alte nevoi pe care nu le putem uita şi nici neglija în folosul nostru şi al prelungirii noastre în viitor. În Biblie au fost atâtea exemple în care copiii au fost chemaţi la perfecţiune, ajutaţi şi asistaţi de cei mai mari. Şi până în zilele noastre, trebuie să ştim că bogăţia şi puterea noastră poate să fie sursă de sărăcie spirituală, de suferinţă şi de umilinţă, de durere. De aceea să nu exagerăm cu acestea şi să nu confundăm pe „a fi” cu „a avea”. Fiinţarea noastră şi respectul pe care-l prezintă orice persoană, tânără sau în vârstă, căsătorită sau încă nu, copil sau intelectual, muncitor simplu, fiecare este persoană şi Dumnezeu o respectă, pe noi ca şi creştini iar pe alţii, pe alte coordonate. Dacă vorbim despre copil acum să ne gândim că Isus Hristos a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine”. Cei care au gândit ca maturi, apostolii din jurul Mântuitorului s-au cam supărat că-L înghesuiau pentru a le binecuvânta odraslele, dar Isus le spune să nu-i oprească căci „unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” adică inocenţa, zâmbetul lor şi toate celelalte care ţin de copilul care nu are o raţiune proprie, stabilă. Sunt lucruri pe care ar trebui să le învăţăm de la cei mai mici şi să ne determine să ne întoarcem să redevenim copii cu inima şi cu dorinţa de a face binele. Părinţii au mare obligaţie faţă de copiii lor de aici sau din altă parte şi legat de acest lucru flagelul divorţurilor este în toată lumea de astăzi este o suferinţă mare care planează asupra creştinătăţii, şi o face să nu fie un model perfect. Uitaţi-vă pe aici, şi nu vreau să fac nici un fel de rasism, uitaţi-vă la alte religii cum îşi înmulţesc copiii şi uitaţi-vă în interior câţi copii faceţi şi cât aţi tot amânat prin mijloace naturale sau nenaturale; că facem copilul la anul şi atunci când vrem să-l facem nu mai putem să-l facem sau îl facem cum nu trebuie. Gândiţi-vă la aceste

lucruri pentru că este responsabilitatea familiilor din timpurile noastre. Şi acestea divizează societatea şi creează tensiuni fantastice între oameni, lucru care ne costă foarte mult. Cauza? Venirea noastră într-o lume care nu este a noastră, oricât de bine am fi primiţi şi priviţi totuşi nu suntem acasă. Lumea aceasta creează un stres, se vorbeşte mult despre stres astăzi şi poate mulţi dintre noi sunt stresaţi pentru că nu au serviciu, nu au o casă, nu au răspunsul la ceea ce ni s-a promis la început, nu ne dăm seama de el, dar acesta lucrează încet dar sigur şi gând ne trezim, şi când vrem să ne reconsiderăm ne este foarte ruşine, ne e jenă să ne întoarcem de unde am plecat şi stăm şi suferim şi ne distrugem. Nu este bine. Acesta să fie un subiect de pact între partenerii de viaţă, între cei care vin şi se astfel clădeşte o familie. Părinţii care se despart creează o suferinţă extraordinară pentru copil, noi nu ne dăm seama cât de mult suferă acesta şi cât ar vrea să-i vadă pe părinţi reîmpăcaţi. Nu poate să renunţe la nici unul dintre ei chiar dacă rămâne cu mama sau cu tata, i-ar fi de asemenea greu dacă ar muri unul dintre părinţi, şi acesta pentru ai suplini lipsa s-ar recăsători. Din cauza divorţului părinţilor, copiii suferă şi în viaţa lor ulterioară de familie, au o serie de sechele şi se poartă câteodată cum nu ar trebui. Biserica vorbeşte despre căsătorie ca şi un sacrament şi nu acceptă despărţirea şi recăsătoria, trebuie să înţelegem acest lucru, nu ne obligă pentru că nici mântuirea nu este obligatorie, dacă cineva vrea să-şi trăiască viaţa dându-se în vânt sau în ventilator făcând tot felul de prostii şi compromisuri cu propriul său corp, poate să o facă, dar să nu aibă pretenţia că Dumnezeu va fi disponibil să-l ducă în Rai sau pe el să-l ducă în Rai şi pe alţii care zic că a fost „fraier” că nu şiau trăit viaţa, să nu-i răsplătească. De aceea, când veniţi la biserică să încercaţi să aprofundaţi dorinţa de perfecţiune şi de viaţă creştină autentică.


martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere VIAŢA UMANĂ Ultimul punct este legat de viaţa umană în general şi, în aspecte mai subtile, de procreare, de faptul că naşterea fiinţei umane începe de la întâlnirea celor două celule care creează un embrion, şi că toate artificiile cu care ne place să ne ameţim şi să ne amăgim prietenii că „nu a dat în viu” deci să alimentăm avortul şi anticoncepţionalele, să alimentăm amorul liber, toate acestea sunt un bumerang (un obiect din lemn care pleacă şi se întoarce lovindu-ne) şi nu neapărat astăzi sau mâine ci în perspectivă în ceea ce priveşte familia şi asupra propriei noastre vieţi. Aveţi exemplele atâtor persoane care au suferit sau au murit datorită faptului că au exagerat în a dispune singuri de trupul lor, folosind instrumente chirurgicale sau chimice sau de altă natură sau inversări de funcţionalitate a organismului, nevăzând în trupul lor chipul lui Dumnezeu. Să nu fiţi printre cei care să aveţi beneficiul unor astfel de comportamente superficiale şi iresponsabile. Sunt câteva puncte care privesc viaţa începând de la concepţie şi anume: respectul pe care îl acordăm embrionului, posibilitatea de a face o diagnoză prenatală, dar Biserica nu acceptă să renunţăm la un copil care ar putea avea o boală ereditară sau de altă natură, această problemă trebuie să ne-o punem înainte dacă ne ştim că avem vreo boală ereditară. De asemenea, folosirea celulelor omeneşti pentru procreare în laborator şi nu în organismul uman, sunt nişte fantezii care pentru un român trăit autentic şi neaoş în ţara lui, indiferent că e la Dunăre sau la Maramureş sau în Carpaţii de Miazăzi, sau la Moldova, ştie că s-a născut într-o familie de 10 copii, ajutându-se unul pe altul, au crescut acasă, au învăţat cum să muncească, deci fanteziile acestea nu ar trebui să fie o curiozitate pentru noi. Să trăim o viaţă autentică, aşa cum spunea Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea: „Aveţi

17 valori pe care Europa nu le mai are” nu le schimbaţi, nu renunţaţi la ele pentru artificii. Eu cred că ce trebuie să veghem noi aici ţine de a respecta şi a ţine viaţa, a lupta pentru o viaţă salubră, sănătoasă, curată, să ne susţinem unii pe alţii când facem un pas pozitiv, să ne ajutăm când avem posibilitatea de încadrare într-o muncă cinstită şi pe cât posibil legalizată, să ne doară când un concetăţean de al nostru stă într-un colţ de stradă şi face „Yoga” cu o căiţă înainte pentru a procura doi bănuţi pentru supravieţuire, să ne doară indiferent dacă are o limbă ca a noastră sau o culoare diferită a pielii; să ne doară de unul care se desconsideră pentru că nu şi-a cântărit ce poate să realizeze şi suferă. În aceste condiţii, ceea ce trăim noi astăzi, în aceste săptămâni până la Paşti, însemnează o pregătire pentru a înţelege jertfa lui Isus Hristos pentru întreaga omenire, nepretinzând nimănui nimic. Acest tânăr, mut şi surd din Evanghelia de astăzi despre care v-a vorbit aşa de frumos Preasfinţitul Enzo Dieci. Nu suferea doar de o suferinţă fizică, ci mai cu seamă era o fiinţă indiferentă la viaţă. Şi la un moment dat, cam aşa rezultă, Isus s-a enervat şi a zis: „O neam blestemat şi curvar” (aşa este traducerea în limba română), „până când trebuie să stau în mijlocul vostru”, şi repede l-a tratat vindecându-l ca să plece şi să nu-şi facă faimă. Şi altă dată după ce le-a predicat s-a retras singur pentru a se ruga şi poporul a venit după el şi le-a zis: „veniţi după Mine, pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat”, deci nu vă interesează învăţătura mea. Să nu fim noi din aceia! Dacă e o bucătură sau mai mult de mâncat este un sens al familiei pe care dumneavoastră îl aveţi aici creat în parohie, să nu fie un scop în sine, să fie posibilitatea de a vă cunoaşte şi de a vă ajuta unii pe alţii, pentru că de asta avem nevoie într-o lume care are nevoie şi de aceea se arată nostimă, decentă dar tot slugi suntem. Să fim foarte atenţi la acest lucru, nu suntem acasă la noi, şi chiar acasă la noi dacă am fi să nu avem pretenţia de a


18 martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere fi patroni, pentru că şi astăzi ca şi cu 20 de ani în urmă, cei mai mulţi români sunt săraci şi muncesc pentru o bucată de pâine şi o preţuiesc. Puţini sunt cei care se descurcă dând din coate, făcând tot felul de artificii pentru a o duce mai bine; şi aceasta nu ar trebuie să o învăţăm nici la noi în ţară, nici aici. Trebuie dar, trăind într-un cadru legal, să respectăm legile ţării, cu pretenţiile şi cu restricţiile ei pentru a nu spori imaginea negativă a românilor din aceste locuri. Eu cam la aceste lucruri m-am gândit că aş putea să vi le spun acum. Nu am venit ca pe vremuri, când se asculta radio Europa Liberă cu uşile închise şi cu perna în cap, şi când se afirma că locul românilor este în România. Nu am venit să vă chem acasă sau să vă spun că vă e rău aici. Am venit să vă spun că sunteţi prelungirea poporului român, cu tot ce are el mai bun, într-un

Occident care vă oferă multe. Cum ne spune şi Sfânta Scriptură: „Toate ne sunt permise dar nu toate de folos”; am venit dar să vă ajut, să vă îndemn să căutaţi ceea ce vă este de folos din ce vă oferă Occidentul, pentru a trăi o viaţă salubră şi fericită. Şi de fiecare dată când vă întoarceţi acasă să ziceţi: „Sunt acasă”. Să nu vă simţiţi nici înstrăinaţi, nici rupţi de ţară şi să veniţi întotdeauna acasă cu dragoste de neamul vostru, de rudeniile voastre, de sărăcia noastră, cum zicea Mircea cel Bătrân: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Să aveţi sentimentul de apartenenţă la un neam, să nu fiţi înstrăinaţi, să nu fiţi în conflicte unii cu alţii şi să nu faceţi o imagine negativă aici. Preot Dr. Ioan Mitrofan Conf. Univ. Teol. Gr.- Cat.

PROGRAMUL BISERICII: Dumineca: 8:40-9:50 – Utrenia sau Acatist 9:50-11:30 – Sfânta Liturghie 11:40-13:00 – Părăstase şi alte rugăciuni • Spovedanii – în timpul utreniei sau după Sfânta Liturghie • Sfântul Maslu – prima duminică din lună – după orele 12 Alte activităţi: • 12-13 – Cateheză cu tinerii • 12-13 – Cateheză pentru Botez sau pentru Cununie În timpul săptămânii Părintele Serafim Iulian Vescan poate fi găsit în Biserica mare după cum urmează: Joi: Sâmbătă: • 16:00-18:00 – slujba Paraclisului • 10:30-11:30 – pentru spovedani Vineri: Duminică seara: • 10:30-11:30 – pentru spovedanii • 18:20-20:20 – pentru spovedanii • 16:10-18:00 – Calea Crucii


19

martie – aprilie 2008 Cruce şi înviere ♦♦ REDACTIA ♦♦♦ REDACTIA ♦♦

♦♦♦ADRESE DE CONTACT ♦♦♦

DIRECTOR AL REVISTEI ŞI REDACTOR: Pr. Serafim VESCAN Iulian;

Preot Serafim Vescan Iulian:

TEHNOREDACTORI: Zamfir Ioan RUSU, Andrei MĂRCUŞ;

FOTOGRAFII Rocco Mario POLLA COLABORATORI: Pr. Serafim VESCAN, Zamfir Ioan RUSU, ♦♦ REDACTIA ♦♦♦ REDACTIA ♦♦

PAROHIE Basilica Sacro Cuore Immacolato di Maria ai Parioli Via Sacro Cuore Immacolato di Maria 5, 00197 ROMA ACASĂ : Via V. Comparini 100; 00188 ROMA – LABARO Tel.: 349.7307782 ; 06.336 253 28 E-mail: padreserafino2001@yahoo.it ♦♦♦ADRESE DE CONTACT ♦♦♦

Revista foloseşte ştirile oferite de siturile BRU.ro şi catholica.ro ♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE ♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE ♦

21 Mai: Sfinţii Constantin şi Elena 5 Iunie: Înălţarea Domnului (Ispasul) Ziua Eroilor 15 Iunie: Duminica Rusaliilor – Pogorârea Sfântului Spirit

16 Iunie: Lunea Rusaliilor, Serbareaa Sfintei Treimi. 23 Iunie: Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel 24 Iunie: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE ♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE ♦ Sărbătorile lunilor MAI şi IUNIE ♦

Curpins

Sommario

Învierea lui Isus Hristos orizont de speranţă pentru toată lumea....................................................p. 2 Momente de bucurie şi de împărtăşire...............p.4 Săptămâna de rugăciune pentru Unitatea creştinilor ....................................................................p.6

La risurrezione di Cristo orizzonte di speranza per tutti ...…………..…………...................................p.2 Momenti di allegria e di comunione ......................p.4 La settimana di preghiera per l’unità dei cristiani ……………………………………….……..p.6 I problemi e le provocazioni dell’uomo di oggi.....................................................................p. 12

Problemele şi provocările omului de azi........p.12

ANUNŢ: Se organizează un pelerinaj în 10-11 mai la San Giovanni Rotondo, Puglia. Locul unde a trăit SFÂNTUL PADRE PIO Informaţii despre acest pelerinaj se pot primi la biserică.

Cruce si Inviere 2/2008  

revista "Cruce si Inviere" nr. 2/2008

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you