Page 3

4

ianuarie-februarie 2006 Cruce şi înviere

(Î pag. 2) Trebuie doar ca omul să dorească să devină mai bun, mai răbdător, cu mai multă dragoste şi iertare şi “prin aceasta lumea va cunoaşte că sunteţi ucenicii mei dacă veţi avea dragoste între voi”. Dragostea este virtutea cea mai mare: «Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic numi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.» (1 Cor. 13, 3-7) În vieţile Sfinţilor găsim că se poate trăi o viaţă spirituală, avându-L pe Hristos tot timpul în minte şi în inimă: “Domne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-te (miluieşte-mă) de

mine păcătosul”. Această rugăciune să o spunem în orice împrejurare a vieţii; să-ţi faci datoria cu smerenie şi modestie în familie şi în societate. Învăţăturile Sfinte din Duminici şi de Sărbători ne ajută să urcăm treaptă cu treaptă în viaţa spirituală spre veşnicie. Dumnezeu şi Maica Sfântă să vă binecuvânteze pe toţi credincioşii parohiei noastre cu un Nou An, cu pace, bucurie, realizări, de a deveni mai buni şi să rostim des rugăciunea ca să ne ajute Dumnezeu: Împărate ceresc Mângâietorule, Spirite (Duhule) al adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, vistier al bunătăţilor şi dătătorule de viaţă vino şi te aşează întru noi şi ne curăţeşte de toată întinarea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre”. Vino şi umple viaţa, inima noastră şi dă sens existenţei noastre. Amin. Părintele Serafim

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦

13.02.2006: Radio Vatican a împlinit 75 de ani Radio Vatican a prezentat un război mondial, şase pontificate, Conciliul Vatican II, “lunga aventură” a Papei Ioan Paul al II-lea şi începutul pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Astfel aminteşte chiar pagina - în limba română - a Radio Vatican, care sărbătoreşte cea de-a 75-a aniversare a existenţei sale, postul de radio fiind înfiinţat la 12 februarie 1931, de Papa Pius al XI-lea, graţie geniului lui Guglielmo Marconi. Peste circa douăzeci de zile, Radio Vatican va celebra aniversarea primindu-l pe Papa la sediul său din “Palazzo Pio”.(www.catholica.ro) ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦

Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE 6 Martie: Începe Postul Mare; 25 Martie: Bunavestire a Preasfintei de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioară Maria; 16 Aprilie: Intrarea Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor); 23 Aprilie: Învierea Domnului (Sfintele Paşti), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; 24 Aprilie: Ziua a II-a de Paşti. 25 Aprilie: Ziua a III-a de Paşti. Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE

"Cruce si Inviere" 1/2006  

Revista "Cruce si Inviere" 1/2006

"Cruce si Inviere" 1/2006  

Revista "Cruce si Inviere" 1/2006

Advertisement