Page 1


# COLECTIV „The day we give in is the day we die”

Această carte este dedicată victimelor și răniților tragicului incident din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Această carte este dedicată celor care au înțeles că rădăcinile rockului stau în primul rând în libertate.


ROCK

ÎN TIMPURI NOI NELU STRATONE A doua parte din trilogia Istoria ROCKului românesc

Volum coordonat de

Andrei Ruse și Radu Toderaș


Copyright © Hyperliteratura, 2018, pentru prezenta ediție www.Hyperliteratura.ro www.Facebook.com/Hyperliteratura e-mail: office@hyperliteratura.ro DISCLAIMER: Pentru o viață sănătoasă, consumați minimum două cărți pe lună. Detalii despre carte pot fi găsite aici: www.Facebook.com/IstoriaRockului www.Hyperliteratura.ro/produs/Rock-in-Timpuri-Noi Publicarea cărții „Rock în timpuri noi” a fost realizată cu sprijinul publicului, fondurile necesare tipăririi fiind strânse printr-o campanie de crowdfunding inițiată de Hyperliteratura prin platforma CreștemIdei.ro. Redactare și corectură: Andrei Ruse și Ioana Vighi Tehnoredactare: Agol Business SRL Copertă și design interior: Andrei Ruse © (copertă față) Greyson Joralemon © (copertă spate) Francisco Moreno Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STRATONE, NELU Rock în timpuri noi / Nelu Stratone ; vol. coord. de Andrei Ruse şi Radu Toderaş. - Timişoara : Hyperliteratura, 2018 ISBN 978-606-94440-9-2 I. Rusu, Andrei (coord.) II. Toderaş, Radu (coord.) 78


10

Fotografie de Gilda Comârzan

Nelu Stratone / „Stratonelu”

(n. 1949, București) este jurnalist, documentarist, un regizor și critic muzical de excepție, cu peste 3.000 de ore „on air (Radio Nova 22, Radio Tinerama, Radio România Tineret / Radio 3Net sau Radio București), publicând de-a lungul anilor sute de materiale, cronici, reportaje sau interviuri, în diverse reviste de specialitate importante (Puls Rock, Prin Rock, Vox Pop Rock, Art & Roll, Arta sunetelor ș.a.) și semnând nenumărate cărți privind fenomenul muzicii rock. De-a lungul timpului, i-au trecut pragurile studiourilor peste 300 de formații, iar concertele la care a participat și despre care a strâns informații depășește numărul miilor. De altfel, a fost și prezentator, jurat, sau uneori chiar organizator al multor evenimente rock de anvengură din țară, incluzând și gale celebre sau festivaluri naționale. Este considerat „personalitate rock” în „Dicționarul Rock, Pop, Folk”, (Ed. Humanitas, 2000) și a fost inclus în enciclopedia personalităṭilor din România de Hubner Who's Who (2006-2016). Proiectul „Istoria ROCKului românesc”, împărțit în trei volume („Rock sub seceră și ciocan”, Hyperliteratura, 2016; volumul de față, „Rock în timpuri noi”; „Rock în mileniul 3”, momentan în lucru) reprezintă o muncă de cercetare și documentare de peste un deceniu, prin care putem înțelege acest întreg fenomen de la rădăcini, de la primele acorduri de chitară din anii '60, traversând în primul volum tulburătoarea perioadă comunistă a cenzurii și a lipsei de libertate, apoi în cel de față, al doilea, asistând la rockul zbuciumat, „în tranziție”, al anilor '90, terminând cu ultima parte, intrarea în noul mileniu și specializarea rockului în anii 2000, mergând până la tragicul eveniment de la #Colectiv, unde autorul a fost chiar prezent la concertul celor de la GOODBYE TO GRAVITY.


CUVÂNTUL AUTORULUI

POVESTEA PRIMULUI VOLUM ȘI MULTELE MULȚUMIRI În noiembrie 2016, în urma unei campanii de crowdfunding și precomenzi a cărții, la care au participat aproape 100 de susținători, sub îndrumarea prietenilor mei, Radu Toderaș și editorul și scriitorul Andrei Ruse, apărea la Editura Hyperliteratura „Rock sub seceră și ciocan”, primul și poate cel mai consistent volum din trilogia „Istoria ROCKului românesc” – și spun asta, „cel mai consistent”, gândindu-mă la anii întregi de documentare pentru primul volum, care a tratat începuturile anilor '60 până la momentul Revoluției, căci analiza rockului după 1989 a ținut mai mult de o aranjare a informațiilor pe care deja le aveam, decât de o căutare a lor. Cartea a fost mai întâi prezentă la Târgul Gaudeamus din 2016, iar în câteva zile lansată cu fast la „istoricul” Club A (mulțumim lui Mihai Ionescu), ulterior și la Green Hours (mulțumim lui Voicu Rădescu). M-am bucurat nespus să văd că lucrarea mea a fost apreciată destul de repede de unii dintre eroii muzicii rock și folk din România (Nicu Covaci, Mircea Florian, Mircea Vintilă, Dan Andrei Aldea, Costin Petrescu, Ilie Stepan, Dan Iliescu ș.a.). În următoarele luni am plecat într-un turneu de zece orașe din țară (evenimente ce vor continua odată cu apariția acestui nou volum), unde neam întâlnit cu o sumedenie de muzicieni, jurnaliști, scriitori sau simpli iubitori ai rockului, care au apreciat valoarea documentară a acestui proiect. Printre ei s-au aflat membri ai formațiilor PHOENIX, PRO MUSICA, HOLOGRAF, RIFF, ROATA, CARUSEL, QUO VADIS, SURVOLAJ, BUCOVINA, MAGIC, prieteni dragi precum Ilie Stepan, Mircea Florian, Johnny Bota, Lică Dolga, Bujor Radu Hariga, Dixie Krauser, Freddy Onofrei, Arpad Kajtar, Loți Farkas, Szillard Borbely, Daniel Silvian Petre, Virgil Iuga, Sorin Chifiriuc, Florin Grigoraș, Mircea Hodârnău sau Lucian Fabro, dar și scriitorii Daniel Vighi, Mimo Obradov, Emil Răducanu sau chiar binecunoscutul „Părinte Rock” Constantin Necula, care a făcut o prezentare extraordinară cărții la Sibiu, la Cafeneaua Essenza (mulțumim lui Răzvan Tempean, o gazdă de nota 10). Lansări minunate au avut loc și la Suceava, la 31 Motor's Pub (mulțumim, Cezar Radu), unde am lansat cartea în deschiderea unui super concert BUCOVINA; la Timișoara, unde Teatrul Merlin (mulțumim, Laurențiu Pleșa) a fost plin, având parte și de un concert MELTING DICE după prezentarea cărții; la Arad, la Teatrul Boeme (mulțumim, Raluca Medeleanu, de la Special Arad și Arad Culture), unde am fost întâmpinați de Virgil Iuga și Dan Igrețiu de la CARUSEL; la Iași (La Bază – mulțumim Zarei Serinella), la Mediaș (mulțumim, Mircea Hodârnău); la Botoșani (Newsroom – mulțumim, Răzvan Constantin Pasal și Liviu Goldenberg) sau Brașov (Tipografia – mulțumim scriitorului

11


12

Robert Elekeș), unde din păcate eu nu am putut să ajung, dar au fost prezenți Andrei Ruse și celebrul om de presă Liviu Mihaiu, cel care ne-a ajutat enorm în promovarea cărții nu doar prin apariția sa la multe dintre evenimente, dar și prin nenumărate emisiuni la Radio Guerrilla. Tot aici vreau să mulțumesc Gildei Comârzan, care s-a ocupat și de o ședință foto „de autor”, și care m-a chemat la matinalul Guerrilla, cum a ieșit cartea din tipar. De asemenea, am beneficiat de sprijinul presei, fiind invitat la nenumărate emisiuni de radio sau chiar tv (la Radio România Actualități, grație lui Andrei Partoș, sau la Radio România Cultural, prin bunăvoința lui Ștefan Năftănăilă; Antena 1 a numit cartea „un volum fenomenal”), s-a scris atât pe hârtie, dar mai ales online în nenumărate publicații (în VICE România – și nu doar o dată, mulțumită lui Marius Ghenț; în Dilema Veche – care prin vocea lui Marius Chivu a inclus titlul meu în lista celor mai importante volume apărute în 2016, în Metalhead de câteva ori, Q Magazine ș.a.), bloguri (Cărți, cafea și tutun – mulțumim Luisei Ene; Filme-carti.ro – mulțumim, Jovi Ene; Cărțile pe Față – mulțumim, Victor Miron; Serial Readers – mulțumim Patriciei Lidia; Blogul Lor – mulțumim, Dorian Dron, fiind doar câteva dintre ele), ulterior am văzut și multe articole referitoare la istoria muzicii de la noi, având ca sursă sau trimitere cartea mea. Primul tiraj al volumului „Rock sub seceră și ciocan” s-a epuizat destul de repede, la aproximativ jumătate de an de la apariție, doar prin evenimente și vânzări online. Abia de la a doua ediție, cartea a început să se găsească și pe rafturile celor mai importante librării din țară și astfel să pornească într-o nouă aventură de a descoperi cititori, aflând de la cei de la editură că spre sfârșitul anului 2017 a fost din nou printre cele mai vândute cărți. Pagina de Facebook a proiectului, administrată de echipa Hyperliteratura, se apropie la momentul actual de 3.000 de „fani”, poate un număr nu atât de mare pentru unii, dar a adunat în jurul ei un public activ, care s-a implicat și a susținut activitatea noastră, cu fiecare pas, și vreau să le mulțumesc tuturor urmăritorilor ei.

NOUL VOLUM A LUAT NAȘTERE TOT PRIN CROWDFUNDING În perioada octombrie – noiembrie 2017, echipa Editurii Hyperliteratura a demarat o nouă campanie de crowdfuning și precomenzi, de data aceasta pentru volumul de față, al doilea al trilogiei, „Rock în timpuri noi”. Iar entuziasmul cititorilor m-a emoționat peste măsură, atât prin implicarea lor directă în proiect (lista celor care au precomandat cartea, făcând astfel posibilă apariția ei, o veți găsi la sfârșitul cărții), cât și prin susținerea și răspândirea campaniei. Mulțumesc lui Ariel Constantinof pentru filmarea și montarea clipului de campanie (el fiind de altfel și autorului clipului primului volum), care a fost „cartea de vizită” a cărții și a atins zeci de mii de cititori, apoi totodată celor care au transmis mai departe importanța publicării acestui nou titlu: Paul Chirilă, cu un filmuleț de aproape zece minute de promovare a cărții, Dan Amariei (OCS), Jan Dobrinescu (Radio România), Liviu George Dumitru,


Ștefan Mardale (CRI GRI), Manea Mihai „Croco”, Traian Marinescu, Paul Petre, Valentin Ivănescu, Florin Budeu, Viorel Grecu, Robert Șercău, Tiberiu Fărcaș (Clujul Cultural) și mulți, mulți alții. Desigur, lor trebuie să-i adaug, pe lângă Andrei Ruse și Radu Toderaș, pe Ioana Vighi, Alexandra-Georgiana Andrei și Carla Shoppel, care întrunesc echipa Hyperliteratura. Și nu aș vrea să le uit nici pe Liana Nicolae și Maria Bumbar, soția și, respectiv, fiica mea, care m-au suportat, m-au încurajat și m-au aprovizionat cu multe „lichide” în perioada cercetării și scrierii acestor cărți.

DESPRE ROCK ÎN TIMPURI NOI Dacă informațiile din primul volum s-au bazat pe memorie și pe nenumărate arhive, iar informațiile, puține ca volum, au necesitat adânci cercetări (mulțumesc aici încă o dată prietenului meu Adrian Popan, care mi-a pus la dispoziție o colecție extrem de importantă a presei vremii), la „Rock în timpuri noi” lucrurile au stat aparent mai bine, căci nu de informații am dus lipsă, munca mea principală constând în selecția și organizarea materialelor. Însă ea de multe ori m-a copleșit. Am fost nevoit să amân termenul predării manuscrisului de câteva ori și chiar să apelez la ajutorul redactorilor editurii pentru a duce la bun sfârșit proiectul acesta, care părea uneori să nu se mai termine. Pentru o informare corectă a cititorului am apelat la vasta colecție de publicații adunate în anii '90: „Pop Rock & Show”, „Vox Pop Rock”, „Rocker”, „Heavy Metal Magazine”, „Metal Fun” ș.a. Așa că trebuie să le mulțumesc celor care mi-au permis să reproduc pasaje din articole apărute în publicațiile pe care le-au manageriat sau la care au colaborat: Andrei Partoș, Florin Silviu Ursulescu, Doru „Rocker” Ionescu, Gabi Gomboș, Relu Gherghel, Iulian Ignat, Adrian Ilie, Orlanda Deladi, Ana Călin, Anca Lupeș, Liviu Zamora ș.a. Am considerat că citarea lor este necesară ori de câte ori am reprodus fragmente din articole scrise de ei sau de colegii lor. Apoi o mare problemă au reprezentat-o fotografiile. La început găsirea lor, pentru că mă interesau pozele formațiilor chiar de atunci, care a necesitat un alt proces îndelung de căutări, și într-un final descoperirea fotografilor, pe care, recunosc, nu i-am găsit tot timpul și sper să nu fie ofensați în vreun fel, dacă își vor găsi aici materialele lor. Cea mai mare parte le-am primit de la Dorian Ciubuc, Tolea Postovei și Cornel Constantinescu (Top T Buzău), o altă parte a fost completată de editorul cărții, Andrei Ruse, însă cele mai multe nu au menționate numele fotografilor, iar pentru asta promit că voi aduce completări de îndată ce mi se vor semnala sursele. Dacă primul volum îl aveam cât de cât structurat încă din anii '90, la „Rock în timpuri noi” am fost într-un fel luat pe neașteptate, întrucât nu consideram ca Editura Hyperliteratura să fie interesată de o continuare. Se pare că evenimentele de la #COLECTIV, la care din nefericire am participat și eu și mi-au dispărut mulți prieteni, i-au determinat pe Andrei Ruse și Radu Toderaș să se implice în acest proiect și să-l ducă până la capăt, trilogia „Istoria

13


14

ROCKului românesc” urmând să se încheie chiar cu concertul celor de la GOODBYE TO GRAVITY. O bună parte pentru apariția acestui volum îl au cei doi, care au stat pe capul meu mai bine de un an, m-au „pisat” să scriu chiar în condiții în care n-avea nimeni chef de scris: vara, la 40 de grade, luându-mă de la terase umbroase cu multă bere, sau chiar și iarna, la -10 grade, cu o Sângeroasa Maria, apoi au trebuit să suporte diversele pauze generate de boli caracteristice vârstei și, desigur, „lenea de după-amiază”, hit-ul lui Andrieș care mă tot urmărește. Am fost „amenințat” de ei în nenumărate rânduri, cu drepturi plătite la timp, cu programe de viitoare lansări în țară, am primit acasă și nenumărate vizite din partea lor, care doreau să știe în ce stadiu e proiectul. Probabil că pentru mine va urma un an asemănător, căci și-așa le-am dat peste cap planul editorial (ei au programat ca acest volum să apară cel târziu în toamna lui 2017, tot la târgul de carte, iar el, iată, a luat viață abia în februarie 2018). Ultimul volum al trilogiei, „Rock în mileniul 3” (titlu în lucru), cel care va fi și dedicat momentului #COLECTIV, se vrea a fi publicat odată cu împlinirea a trei ani de la tragicul eveniment. Sper să reușesc să termin manuscrisul la timp și să duc la final această trilogie chiar la capătul acestui an. Până atunci însă, lectură plăcută!

Ianuarie 2018, NELU STRATONE


15


16


CĂDEREA CORTINEI DE FIER

L

a începutul anului 1989, nimeni nu bănuia că în Europa Centrală și de Est se va produce, într-un timp extrem de scurt, căderea regimurilor comuniste. Totul începuse în februarie 1986, când proaspătul lider al PCUS41, Mihail Gorbaciov, îngrijorat de recesiunea economică a URSS, propune o serie de reforme adresate atât partidului, cât și economiei sovietice. Glasnost (transparență), perestroica (reconstrucție) și uskorenie (accelerare) devin, după Congresul XXVII al PCUS, politici oficiale ale URSS, care prevedeau atât o creștere economică prin majorarea productivității muncii, cât și reforme politice prin alegeri libere cu mai mulți candidați, accesul nemembrilor de partid la funcții din conducerea întreprinderilor și a ministerelor, eliberarea deținuților politici, eliminarea cenzurii și libertatea cuvântului. În același timp, pe plan internațional, Gorbaciov s-a arătat dispus să dialogheze cu partenerii din SUA și țările occidentale, ducând o politică de acceptare a autonomiei țărilor blocului comunist și chiar și pe cea a republicilor unionale care alcătuiau URSS. În 1989, blocul comunist s-a prăbușit în ritm accelerat. A început în Polonia, pe 4 iunie când, la alegerile legislative, mișcarea sindicală anticomunistă Solidaritatea a câștigat majoritatea mandatelor. La 23 octombrie, Mátyás Szűrös a proclamat a treia Republică Ungară și a devenit președinte. Pe 9 noiembrie, începe dărâmarea zidului Berlinului, care delimita simbolic comunismul de capitalism prin Cortina de fier. A doua zi, se anunță căderea comunismului în Bulgaria prin îndepărtarea liderului „etern”, Teodor Jivkov. În 27 noiembrie, la Praga, începe „Revoluția de catifea”, care duce la abandonarea puterii de către Partidul Comunist Cehoslovac.   PCUS (КПСС) – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (1952 – 1991)

41

17


18


19

Piața Operei din Timișoara, 20 decembrie 1989


20

TIMIȘOARA, PRIMUL ORAȘ LIBER

Singura țară comunistă în care se părea că nu se întâmplă nimic era România. Majoritatea românilor aflaseră de la Europa Liberă de căderea comunismului în celelalte țări socialiste. Pe 10 martie 1989, Europa Liberă informează asupra „Scrisorii celor șase”, o scrisoare publică adresată lui Ceaușescu, semnată de câțiva militanți comuniști: Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu şi Grigore Răceanu. În acest doA fi rocker sau punker era o misiu- cument, semnatarii solicitau ne dificilă în timpul regimului comunist: dictatorului să respecte Conmuzica occidentală „decadentă” era in- stituţia, să înceteze campania terzisă, pletele sau crestele erau vâna- de sistematizare a localităţilor, te pe stradă de către milițieni, a avea o să restaureze libertăţile cetăgeacă de blugi era mai mult o dorință ţeneşti şi să îmbunătăţească decât o realitate, în condițiile unei pe- nivelul de trai al populaţiei. nurii generale. În plus, este un pic mai În noiembrie, a avut loc greu să cânți la o chitară electrică când Congresul XIV-lea al PCR, unde se taie curentul. În ciuda restricțiilor, nu- Ceaușescu anunța cu mândrie meroase grupuri de tineri încercau să se plata întregii datorii externe și exprime liber, deși trăiau într-o dictatu- programul partidului pentru ră. Când a venit vremea revoltei, ei au anii '90. Nici întânirea acestufost în primele rânduri. ia cu Mihail Gorbaciov din 4 decembrie de la Moscova nu „Turul ghidat al Revoluției din 1989, la București”, revista „Think Outside the Box”, Totb.ro, avea să-l convingă de necesitatea unor reforme. Și totuși, 17 decembrie 2015 chiar în condițiile în care Securitatea supraveghea totul, existau și voci care contestau regimul ceaușist. Disidenți precum Doina Cornea, Dan Deșliu, Paul Goma, Ana Blandiana, Mircea Dinescu ș.a. criticaseră în mai multe rânduri politica PCR. O acțiune de protest inițiată la Iași în 14 decembrie este demontată de Securitate. Și totuși, o zi mai târziu, scânteia care avea să declanșeze așa-numita Revoluție Română se aprinde la


Timișoara. Încercarea miliției de evacuare a preotului reformat László Tőkés avea avea să fie împiedicată de un cordon de enoriași. În zilele următoare, totul se transformă într-o amplă mișcare populară anticomunistă. La ordinul unor generali de armată și de securitate sosiți de la București, autoritățile locale deschid focul împotriva manifestanților, începând cu 17 decembrie. În 20 decembrie 1989, ziua în care orașul Timișoara, sfidând dictatura lui Ceaușescu, s-a proclamat și a devenit primul oraș liber de comunism, în jurul orei 19:00, Ilie Stepan și Lică Dolga, membri ai formației PRO MUSICA, se alătură revoluționarilor din balconul Operei, devenit „Balconul Revoluției”, și cântă împreună cu cei peste o sută de mii de oameni din piață două cântece interzise de regimul comunist: „Deșteaptă-te, române” și „Hora Unirii”, ei devenind astfel primii muzicieni care au protestat public împotriva dictaturii comuniste, cu dictatorul Ceaușescu încă la putere. Din 21 decembrie, Timișoara este urmată de Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, Hunedoara, Cugir, Bacău, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, iar, ca o urmare firească, și de București. În toate orașele menționate mai sus, printre manifestanți s-au aflat tinerii cu plete și costume de blugi sau piele, care doreau să trăiască într-o țară în care muzica rock să fie acceptată, iar libertatea de expresie garantată.

MICKY ROCKERUL ȘI PIAȚA UNIVERSITĂȚII De altfel, prima victimă de la Sala Dalles, din București, a fost un adolescent de 19 ani, Mihai Laurențiu Gâtlan, căruia prietenii îi spuneau „Micky Rockerul”, solist vocal în formațiile INTERVAL și CONEX. Alături de Micky, pe străzi s-au aflat mii de tineri muzicieni sau iubitori de muzică rock. Fete îmbrăcate în ținute hippie puneau flori în țevile de pușcă ale soldaților, iar imediat după 23 decembrie, Valeriu Sterian, Liviu Tudan și Doru Căplescu au cântat, înconjurați de soldați, la Televiziunea Română devenită liberă. Perioada 17 – 26 decembrie 1989 a fost una plină de evenimente care nu și-au găsit răspunsul nici până în prezent. Care a fost rolul armatei? Cine au fost teroriștii? De unde au apărut

21


22

Mihai Gâtlan / „Micky Rockerul”

„emanații”? De ce au trebuit să moară în România peste 1000 de oameni în condițiile în care în celelalte foste țări socialiste tranziția s-a făcut fără victime? După execuția lui Ceaușescu și arestarea principalilor reprezentanți ai regimului comunist se părea că am intrat într-o nouă eră. Entuziasmul general a atins cote nebănuite, puțini fiind cei care realizau că vor trece ani buni până când lucrurile să intre pe un făgaș cât de cât normal. „Emanații”, adică activiștii de partid din eșalonul doi, precum și ofițeri sub acoperire din fosta securitate, au pus mâna pe putere și au dovedit că „revoluţia” nu a fost întâmplătoare, ea fiind dirijată din umbră de anumite persoane alese cu grijă. Falși revoluționari s-au pus la dispoziția „ciolanului” puterii exercitate de proaspătul CPUN42, înființând discreționar zeci de partide politice fantomă, unele cu nume extrem de apropiate de cele ale partidelor istorice, în ideea discreditării acestora și a creării de confuzii care să ducă la micșorarea numărului de voturi la alegerile anunțate pentru 20 mai 1990.   CPUN – Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, fost organism provizoriu de conducere a României în perioada 9 februarie - 20 mai 1990 42


Tocmai această cramponare de „legitimitate” a lui Ion Iliescu și a acoliților săi avea să ducă la o serie de răbufniri sociale care au împărţit societatea în două: „puterea”, reprezentată de FSN 43, devenit în timp PDSR și apoi PSD, care se baza pe fostele structuri comuniste, activişti şi securişti cu multă putere de convingere printre muncitori și ţărani; şi „opoziția”, alcătuită din marea majoritate a intelectualilor, grupaţi în jurul partidelor istorice şi a formaţiunilor civice care, deşi aveau un mesaj extrem de bine conturat referitor la schimbarea structurilor, acesta era mult prea greu perceput de masele largi. Într-o confuzie totală, stimulată de declarațiile iresponsabile ale unor lideri ai puterii proaspăt instalate, foștii deținuți politici, seniorii Coposu, Diaconescu, Cunescu și Câmpeanu, precum și „transfugul” Rațiu, au fost acuzaţi că sunt „capitalişti”, că nu au trăit în ţară greutăţile comunismului, și că „n-au mâncat salam cu soia”. Demonstrațiile anti-FSN demarate de partidele reînființate de opoziție, PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva celor pe care i-a numit „forțe fasciste, care încearcă să destabilizeze țara”. Această chemare a dus la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în câteva mineriade sângeroase. Clasa muncitoare, îmbătată cu lozinci comuniste de genul „Noi nu ne vindem țara”, „Reformă doar pentru noi, dar nu și pentru ciocoi”, „Boșorogii fără dinți vor s-ajungă președinți” șamd, a considerat că s-au pus bazele unei noi societăți postcomuniste. Asta în condițiile în care cei care aveau informațiile necesare declanșau deja jaful postcomunist, și o țară care avea zero datorii la băncile mondiale, potențial intelectual, industrial și agricol, cu institute de cercetări și centre de calcul în care lucrau specialiști de nivel mondial, zeci de întreprinderi tehnologizate la cel mai înalt nivel și cu mii de kilometri de terenuri agrico  FSN – Frontul Salvării Naționale, formațiune înregistrată în registrul partidelor politice în 6 februarie 1990, urmare a transformării în partid politic a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organ provizoriu al puterii de stat rezultat după revoluție, al cărui președinte a fost Ion Iliescu. Noul organ de guvernământ, CPUN, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990. (Wikipedia) 43

23


24

le irigate și prospere, a ajuns în câțiva ani postcomuniști o țară plină de întreprinderi fantomă, închise și prăduite de utilaje, o groapă de fiare vechi, gunoaie și de milioane de oameni lipsiți de viitor. Aceștia au reprezentat exact masa amorfă de care s-a folosit puterea politică pentru a-și revendica și menține poziția prin contramanifestații, zeci de mitinguri și acțiuni îndreptate asupra opoziției, reprezentată de o anume parte din mass-media, organizațiile nepolitice la care aderaseră o mare parte dintre intelectualii țării, partidele istorice și de toți cei care nu erau de acord cu puterea nou instalată, oameni care într-o mare măsură au fost forțați prin diverse metode să-și părăsească țara. Motivul? Salarii mici, lipsă de perspectivă, neîncurajarea inițiativei intelectuale, o luptă permanentă cu morile de vânt și cu legile date cu „dedicație” politică.


PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA ȘI PRIMELE ALEGERI „LIBERE” Anul 1990 a fost anul speranţelor, dar şi al celor mai mari dezamăgiri. Pe 12 martie 1990, în urma unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei din Timișoara, George Șerban44 redactează o proclamație care la punctul 8 cerea ca niciun fost membru al nomenclaturii PCR sau al securității să nu aibă dreptul, timp de 10 ani, să ocupe o funcție publică. Glasul opoziției, reprezentat de liderii PNȚCD, PNL, PSDR (condus de Sergiu Cunescu)45 și de zecile de mii de manifestanți din Piața Universității din București, este împiedicat să se exprime limpede prin metode securisto-comuniste: prezentarea la TVR a unor discursuri trunchiate, organizarea de contramanifestații muncitorești, acțiuni provocatoare, tulburări etnice. Astfel, la primele alegeri „libere”, candidații puterii instalate în decembrie 1989 reușesc să obţină aproape 90% din voturile exprimate în „Duminica Orbului” 46, 20 mai 1990. În 13 iunie, începe represiunea împotriva manifestanților din Piața Universității. Trupele noilor organisme de represiune create după evenimentele de la Târgu Mureș, poliție, jandarmerie, brigada antiteroristă sau batalioane muncitorești recrutate   Gheorghe Șerban (1954 - 1998) a fost un ziarist, scriitor și om politic român. A participat la Revoluția Română din 1989 de la Timișoara și a fost unul dintre principalii autori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990. După revoluție, a devenit redactor la ziarul „Timișoara”, care pe vremea aceea era foarte răspândit. S-a situat pe poziții critice față de Frontul Salvării Naționale, iar Societatea Timișoara, din conducerea căreia făcea parte, a organizat în 1990 mai multe mitinguri populare împotriva politicii FSN, la care Gheorghe Șerban era unul din vorbitorii obișnuiți. (Wikipedia) 45   PSDR, înscris ca partid politic în ianuarie 1990, era continuator legitim și unic al PSDI (Partidului Social Democrat Independent), iar alături de PNȚCD și PNL, și ele partide istorice, au constituit în 1990 opoziția politică față de FSN, formațiunea foștilor comuniști. Sergiu Cunescu a fost președintele PSDR în perioada 1990 – 2000. Se retrage din funcție și din partid în 2000, ca urmare a fuziunii prin absorbție a PSDR de către PDSR, fostul FSN, care a devenit astfel Partidul Social Democrat. (Wikipedia) 46   În a cincea zi de duminică, după cea a Învierii, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Duminica Orbului”. În 1990, aceasta a coincis cu primele alegeri așa-zise libere de după 1989. 44

25


26


27

Piața Universității, București, mai 1990 Fotografie de Emanuel Pârvu


28

direct din fabrici, înconjoară piața și îi atacă pe cei care rămăseseră pe poziție. Un grup de tineri răspund cu cockteiluri Molotov și, „ca prin minune”, mai multe autobuze iau foc. Un alt grup de așa-ziși manifestanți atacă și ocupă sediul poliției capitalei fără ca acesta să fie apărat. Urmează sediul Televiziunii, iar, spre miezul nopții, Ion Iliescu și directorul TVR, Răzvan Theodorescu, fac apel la clasa muncitoare să apere „democrația”. A doua zi dimineața sosesc trenurile cu mineri din Petroșani și Motru, conduși de „rockerul” Miron Cozma, care pun stăpânire prin forță pe Piața Universității, sediile partidelor istorice și pe cele ale Facultăților de Istorie, Geologie și Arhitectură. Toți cei aflați în perimetrele respective sunt bătuți cu sălbăticie. Mai multe sute de tineri, printre care se aflau și liderii Pieței Universității, Marian Munteanu, Dumitru Dincă, Nica Leon, Cristian Pațurcă, sunt arestați, bătuți și închiși în condiții inumane la Măgurele.


ROCKUL POSTREVOLUȚIONAR

CONCERTE ROCK UMANITARE Și totuși, primul concert rock bucureștean din 1990 s-a organizat în luna ianuarie, la Sala Polivalentă, sub genericul „București – Timișoara 22”. Au participat: IRIS, COMPACT, HOLOGRAF, PRO MUSICA, care lansează marele hit „Timișoara” (imnul revoluției de la Timișoara și azi imnul oficial al Municipiului Timișoara), ABRA, CARGO, la rândul lor cu o altă piesă memorabilă, „1989”, Valeriu Sterian & COMPANIA DE SUNET, care relansează piesa „Doamne, vino Doamne!”, cu un text nou adaptat la evenimentele din 1989, și KRYPTON. După câteva zile, în semn de respect pentru România, pe 7 februarie 1990, în Sala Floreasca, concertează formația maghiară HOBO BLUES BAND, condusă de vocalistul Földes László (Hobo). La începutul lunii februarie 1990, Andrei Partoș înființează Societatea Metronom, care se dorea un sindicat al trupelor rock din România, și lansează revista omonimă. Pe 19 februarie 1990, ca răspuns social – umanitar la concertul „București – Timișoara 22”, PRO MUSICA se implică activ în organizarea, alături de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, a concertului eveniment „Rock pentru Revoluție”. Un eveniment muzical major, cu participarea unor grupuri de frunte din rockul iugoslav (RIBLJA CIORBA și BAJAGA & INSTRUKTORI) și din rockul românesc (PRO MUSICA, CARGO, ABRA, FOILETON, COMPACT B și HOLOGRAF). Fondurile rezultate din vânzarea biletelor sau din sponsorizări au fost donate familiilor din Timișoara cărora le-au murit rude în timpul Revoluției. Spre deosebire de alte inițiative de acest gen, în care sumele obținute s-au pierdut în neant, în acest caz banii au ajuns la cele 106 familii cu ajutorul Poștei Române din acele vremuri, care a făcut o derogare și astfel mandatele poștale (pe numele dispăruților și la adresele lor) au putut fi ridicate de urmașii celor decedați.

29


30

Trupelor enumerate mai sus li s-au alăturat și cele trei formații britanice SKIN GAMES, JESUS JONES și CRAZY HEAD, pe care Andrei Partoș și Societatea Metronom le invitaseră să susțină turneul „British Rock For Romania”. Turneul trupelor britanice a continuat la Brașov, unde a participat și formația gazdă GRUP '74, și apoi, în București, la Sala Polivalentă.

Turneul s-a născut în urma unui interviu acordat de mine unei doamne de la BBC. Era Alison Muttler. Pe 17 ianuarie 1990. Am fost sunat de la British Council, de simpaticul Ken şi rugat să colaborez la acest proiect. Eu exprimam dorinţa tinerilor români de a avea concerte adevărate, cu trupe mari din lume. Sigur, mă gândeam la altele, dar asta nu conta atunci. Cei de la BTT(Biroul de Turism pentru Tineret, n.r.) s-au implicat (prin Aurel Borşan şi Ghighi Bejan), exista Societatea Metronom proaspăt fondată, din care făceau parte cam toate trupele rock valoroase din România. Cei de la Guvern ne-au susţinut. Andrei Partoș

„Ne amintim de British Rock for Romania (1990)”, site-ul AndreiPartos.ro, 19 februarie 2015

Turneul formațiilor britanice în România a fost amplu relatat în cele mai prestigioase reviste muzicale din Marea Britanie, precum „New Musical Express”, „Sounds” sau „Melody Maker”.

N-am văzut niciodată atâta emoţie şi entuziasm la un public. Aş putea numi 100 de grupuri care vor fi verzi de invidie că n-au trăit experienţa publicului român. Sper că vor mai veni și alţii după noi, deşi există un impediment: banii. Numai grupurile mari îşi pot permite să vină aici fără ajutorul guvernului, cei de talia lui Eric Clapton sau Phil Collins, şi e păcat. Aceşti tineri au nevoie de muzică. Jim Marr, basistul formației SKIN GAMES

Andrei Partoș și Cristina Gheorghe – „Presa britanică e cu noi – Cu fața în lacrimi”, revista „Metronom” nr. 3, 1990


ROCKĂRI ÎN VEST Simpatia stârnită de România în Occident s-a materializat prin invitarea unor muzicieni români în Vestul Europei. Astfel, PRO MUSICA înregistrează piesa „Timișoara” în versiune română și engleză, pe un single apărut la casele de discuri Freak Weber din Viena, respectiv Virgin din Marea Britanie. Valeriu Sterian este invitat în Norvegia, unde înregistrează un disc single cu piesa „Nopți”, în variantă norvegiană și română, alături de muzicienii Åge Aleksandersen, Øyvind Elgenes, Kine Hellebust și Steinar Albrigtsen. CARGO concertează în Franța și înregistrează, în mai 1990, un disc single în Melody Studio din Dreux. IRIS obține locul al II-lea la Cannes, la concursul dedicat formațiilor din fostele țări socialiste și, împreună cu SECRET, efectuează timp de aproape doi ani turnee pe stadioanele și în cluburile din Italia. Doru Căplescu, ROATA și HOLOGRAF participă la festivalul de la Bourges (Franța), unde sunt apreciați de cântărețul Jacques Higelin. Tot HOLOGRAF sunt invitați în Marea Britanie, unde rămân timp de câteva săptămâni. La Londra, înregistrează pentru Captain Records Company albumul „World Full Of Lies”. La câteva luni de la lansare aflăm că cinci dintre piesele albumului figurau în primele 50 de poziții ale clasamentului Mondo Rock – International Radio Hit, publicat de revista italiană Mercantino Musicale. Mai multe trupe românești, mai ales cele din Banat și Crișana, sunt invitate la diverse festivaluri sau concerte în Ungaria, Iugoslavia sau Austria.

După primele apariţii la televiziunea britanică, John Sachs le-a prezis (n.a. celor de la HOLOGRAF) un viitor frumos, cu condiţia să reflecte prin creaţia lor elemente ale zonei geografice din care provin. Dilemă subliniată şi de Mugurel Vrabete într-un interviu fulger în limba engleză: „Aici ni se cere să cântăm ca-n Est, iar acasă să cântăm ca-n Vest!” Elena Perianu – „Des rockers roumains en Printemps de Bourges!”, revista „Metronom” nr. 3, 1990

31


32

LIBERTATEA ȘI ANONIMATUL Deşi în ansamblu anul 1990 nu a fost unul prea strălucit pentru muzica românească, se poate observa o diversificare a genurilor muzicale abordate de trupele româneşti. Starea de „libertate absolută” a permis apariţia unor trupe exponente ale rockului extrem, care era cvasi-interzis în anii comunismului. Paradoxal însă, absenţa cenzurii va duce la o scădere a calităţii textelor. Tot mai multe formaţii găsesc de cuviinţă ca mesajul să fie direct, brutal şi de cele mai multe ori vulgar, dispărând astfel mesajele încriptate. Apar o serie de trupe teribiliste cu ținute scenice excentrice, unele fără pic de talent muzical. În plus, vizionarea tot mai multor emisiuni ale canalelor muzicale de dincolo oferă multor trupe falsa iluzie că pot cânta şi ele la fel de bine şi în engleză. Din acest motiv apar formaţii care îşi aleg nume englezeşti sau cântă exclusiv în limba engleză în speranţa că vor putea pune mâna pe un contract în străinătate. Din nefericire, pentru multe formații autohtone această decizie va avea un efect de bumerang. Fanii trupelor respective, nepricepând clar mesajele, se îndreaptă către alte formații, preferând în schimb trupele englezeşti „adevărate”, care începeau să vină în România și acum puteau fi văzute la televizor. Dar probabil că principalul necaz care avea să se abată asupra rockului românesc a fost transformarea fostelor case de cultură ale tineretului şi sindicatelor în săli de biliard, săli de bingo sau în cluburi de noapte. Dispare astfel interesul pentru formațiile rock, care sunt evacuate din sălile de repetiţii, şi se împuținează totodată și locurile tradiţionale de cântări. Din acest motiv underground-ul avea să se zbată în anonimat, multe trupe desfiinţându-se sau având o activitate sporadică sau meteorică. În schimb, trupele care se afirmaseră în anii '80, având deja grupuri de fani fideli și dispunând de notorietate și o dotare corespunzătoare, precum IRIS, HOLOGRAF, COMPACT, CELELALTE CUVINTE, TIMPURI NOI, CARGO, PRO MUSICA, KRYPTON sau ROATA, reuşesc să monopolizeze interesul organizatorilor de concerte şi al mass-mediei. Doar câteva dintre trupele noi reușesc să se afirme la începutul anilor '90, printre ele aflându-se SURVOLAJ, ALTAR, CONEXIUNI, ANTRACT, B22, KAPPA, IMPACT, FLOARE ALBASTRĂ, ESPERANDO şi DIRECȚIA 5.


REVENIREA FESTIVALULUI CLUB A În zilele de 28 februarie – 1 martie 1990, se organizează cea de-a cincea ediție a Festivalului Club A. Trecuseră 9 ani de la organizarea ultimului festival, aşa că, în entuziasmul revoluţionar, studenţii arhitecţi şi mai vechii directori ai clubului se hotărăsc să organizeze o nouă ediție. Din păcate, momentul nu a fost prea bine ales. Frământările sociale din acele zile şi mai ales faptul că mulţi muzicieni plecaseră „puţin” prin Vest să încerce marea cu degetul, făceau ca multe trupe să fie incomplete sau nepregătite. Şi totuşi, directorul de atunci al clubului, Teo Doru Frolu, în colaborare cu Călin Irimescu, organizează la Sala Palatului două concerte Club A. Au fost invitate formaţiile de jazz ale lui Mircea Tiberian şi Marius Popp, folkiştii Alexandru Andrieş, Doru Stănculescu şi Sorin Minghiat, Mircea Vintilă şi Florian Pittiş, Radu Gheorghe, precum şi trupele rock COMPACT C, TIMPURI NOI, HOLOGRAF şi CELELALTE CUVINTE. La HOLOGRAF încă evolua chitaristul Nuţu Olteanu, cel care avea să emigreze apoi în Suedia. Lipsiți de aportul lui Paul Ciuci, care devenise chitarist al grupului SFINX, trupă aflată în turneu în Belgia, COMPACT C au evoluat într-o formulă condusă de neobositul Constantin Cămărăşan, prezentând hiturile trupei din anii '80. Nici la TIMPURI NOI lucrurile nu stăteau ceva mai bine deoarece Dan Iliescu înfiinţase B22, iar Adrian Pleşca „Artanu” avea să urce pe scenă într-o componență de tranziție, alături de Cristian Sandu (chitară), Marian Ionescu (chitară bas) şi Luminiţa Petre (clape). Şi parcă nici publicul n-a mai fost ca altădată, fiind deja divizat pe genuri muzicale, lucru care nu se întâmpla la evenimentele muzicale ale deceniului trecut.

ROCK 22, TIM ROCK '90 ȘI FESTIVALUL RADIO FUN Pe 22 martie, la Sala Palatului, sub „semnul cifric 22, care rezonează în inima fiecărui român cu timpul binelui şi adevărului, cu semnul libertăţii şi victoriei, Societatea Metronom organizează la trei luni de la Revoluţie un nou eveniment rock. Consecven-

33


34

ţii ideii de muzică tânără şi bună invită în scenă un număr mare de interpreţi şi formaţii aderente mişcării rock, unii la început de drum, alţii în floarea consacrării”.47 Au cântat la acest eveniment Mircea Vintilă, B22, OCTAVE, FLORI DE CRIN, Doru Stănculescu şi Sorin Minghiat, SECRET, TIMPURI NOI, METROCK, loan Gyuri Pascu, Mihai Pocorschi şi FORMULA I, KRYPTON, Vali Sterian şi COMPANIA DE SUNET. Festivalul Tim Rock '90 s-a desfășurat în luna iunie pe Stadionul „1 Mai” din Timișoara, la concurență cu Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, la care participa și formația României. Organizatorii anunțaseră pentru cele trei zile de festival și prezența unor capete de afiș precum PHOENIX, care ar fi fost la primul concert în România după 1977, DIRE STRAITS și Eric Clapton. Niciunul dintre numele menționate mai sus nu avea să apară în festival. În prima zi au cântat Tavi Ștefănescu (folk), ZODIAC (Austria), POST SINCRON (Râmnicu Vâlcea), APROPO (Târgovişte), ANTRACT (Râmnicu Vâlcea), CANON (Hunedoara), SURVOLAJ (Timișoara) și RIBLJA CIORBA (Iugoslavia). Comentatorul evenimentului remarca evoluția lui Daniel Silvian Petre și a colegilor săi, precum și profesionalismul trupei sârbe și energia solistului vocal Borisov „Bora” Georgevici. Cea de-a doua zi a festivalului timișorean i-a programat pe LABIRINT (Timișoara), UNISON (București), PRO ROCK (Craiova), FREAK WEBER (Austria), PE CONT PROPRIU (Oradea), AMALA (Timișoara), ANNATHEMA (Iugoslavia), BILOTI (Iugoslavia) și CELELALTE CUVINTE (Oradea). Ultima zi de festival a fost marcată de o ploaie torențială, astfel că au reușit să evolueze doar ERIX (Timişoara), SILEX (Reşiţa) şi LOGARITM (Timişoara). Alte nume programate pentru ziua a treia, Silvia Dumitrescu, STATUAR (Oradea), Alexandru Andrieș și PRO MUSICA (Timișoara), nu au mai apucat să-și prezinte piesele pregătite pentru eveniment. Apariția unor radiouri independente a permis organizarea unor evenimente proprii, menite să promoveze activitatea posturilor respective. În perioada 21–23 septembrie 1990, Radio Fun a organizat la Sala Palatului un festival concurs la care au participat 18 formații, 7 dintre ele fiind premiate: ASTERISC (Pre  Liviu Zamora și Doru Ionescu – „Concert Polivalentă 22 martie 1990”, revista „Rocker” nr. 1, aprilie 1990 47


miul I), AMALA (Premiul al II-lea), ROND (Premiul al III-lea), CARDINAL (ex-LOGARITM) și AQUILA (Premiile Fun Rock), SURVOLAJ (Premiul Puls), TRANSILVANIA (Premiul revistei Rocker). Au mai participat: B22, ATTIS, INTERVAL, NEGRU VODĂ, PASTEL COLOR, TEST și TORENT (București), ANTRACT (Râmnicu Vâlcea), AUTOSTOP MS (Târgu Mureș), PACIFIC (Arad) și TRIDENT (Cluj-Napoca). În recital au evoluat CARGO (Timișoara), KAPPA (Cluj-Napoca), KRYPTON, Mihai Pocorschi & FORMULA 5 și ROATA (București).

Dincolo de orice ierarhizare însă, trebuie făcute câteva precizări, respectiv faptul că nu toate formaţiile au avut un număr de ordine satisfăcător în programul concertelor, că unele trupe au fost dezavantajate de „colegii de breaslă” de la sonorizare (în primul rând din cauza inegalităţilor din punct de vedere financiar!), că mulţi trupeţi au intrat dezacordaţi sau şi-au acordat instrumentele pe scenă, că rockerii prezenţi erau mai obosiţi sau mai proaspeţi, că era nevoie de secţii specializate pe diferitele genuri abordate, că sala a fost oarecum nepregătită să primească o manifestare de o aşa amploare și consecinţele s-au văzut (...),că unii au avut scule mai bune şi alţii nu, că unii au stat ca la fotograf, iar alții s-au agitat până când au „luat-o” de la oamenii de ordine (oare şi „de bine”?) prezenţi, că pompierii au cam avut de furcă cu cei mai plictisiţi (care-şi aprindeau ţigările prin sală, vrând cu orice preţ „să-și dea foc la valiză”. Doru „Rocker” Ionescu – „Fun Rock ‘90”, revista „Rocker” nr. 3, 1990

35


37


38


1991

C

u pași mărunți, începând cu anul 1991, industria muzicală românească se profesionalizează. Apar studiouri de înregistrări, case de discuri independente, posturi de radio și televiziuni particulare, care fac o concurență serioasă celor oficiale. Radio Uniplus, Radio Contact, Radio Nova 22 sau Fun Radio se implică în organizarea unor evenimente proprii sau în mediatizarea celor organizate de GD Total Service și Migas Real Compact, primele firme profesioniste specializate în organizarea și sonorizarea unor evenimente de anvergură. „Videodiscoteca”, „Rock Panorama”, „Tele Top” sau „Music Channel” devin emisiunile preferate ale tinerilor telespectatori. Fără îndoială, principalele evenimente ale anului au fost București Rock '91 și turneul formației PHOENIX, care a permis fanilor rockului românesc reîntâlnirea cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan „Țăndărică” și colegii lor de trupă. Alături de IRIS, HOLOGRAF, KRYPTON, COMPACT, CELELALTE CUVINTE, CARGO, ROATA sau PRO MUSICA se afirmă trupe noi, precum ALTAR, DIRECȚIA 5, SAN ROCK, TRANSILVANIA sau COMMANDO. Dintre albumele anului 1991, merită menționate cele legate strict de evenimentele politice ale perioadei 1989 – 1990: „Vino, Doamne!”, lansat de Valeriu Sterian & COMPANIA DE SUNET, cu piese ale căror texte reprezentau revolta personală ale cantautorului bucureștean, „Din cântecele golanilor”, albumul lui Cristi Pațurcă, care prezenta repertoriul cotidian al Pieței Universității din perioada februarie – iunie 1990 și „Azi”, unde găseam poziția lui Alexandru Andrieș.

BUCUREȘTI ROCK '91 În perioada 1 – 2 iunie 1991, în parcul de lângă Palatul Copiilor s-a organizat Festivalul București Rock '91, primul „Woodstock” românesc. Manifestarea organizată de Florentina Mocanu

39


40

și Dorian Ciubuc a fost realizată și prezentată de Florian Pittiș. S-a estimat prezența a aproape 100.000 de spectatori. Pentru trupele străine nu a existat un sistem de preselecție, participând laolaltă atât formații de top, precum RYBLJA CIORBA (Iugoslavia), cât și trupe aflate accidental în România: CARTIER CHAUD și DIRTY SCOOT (Franța), SING SING (Ungaria) sau SEKTOR (Germania), trupă din Hamburg în care activa și Dixie Krauser. În schimb, selecția formațiilor românești s-a făcut cu destul de multă atenție, fiind acceptate doar trupele care aveau deja o activitate consistentă sau care se aflau în plină ascensiune. Publicul, destul de eterogen, nu prea era la curent cu noile orientări muzicale, astfel că trupele new wave (DIRECȚIA 5, TIMPURI NOI, Mihai Pocorschi & FORMULA 5) au fost primite destul rece. În timpul recitalului lui Sorin Chifiriuc și a formației ROATA s-au aruncat roșii pe scenă, iar evoluția formației feminine SECRET a fost însoțită de gesturi obscene. Nici ROȘU ȘI NEGRU nu s-au bucurat de o primire prea călduroasă. Au fost în schimb bine primiți timișorenii PRO MUSICA, CARGO și SURVOLAJ, orădenii CELELALTE CUVINTE, clujenii SEMNAL M, COMPACT C și KAPPA, moldovenii de peste Prut LEGENDA, și trupele bucureștene IRIS și KRYPTON. Cel mai așteptat moment al festivalului a fost recitalul formației PHOENIX, primul concert susținut în România de trupa Nicu Covaci și Florian Pittiș (1991)


care se autoexilase în Germania. Cu acest prilej, Mircea Baniciu (solist vocal) a evoluat alături de foștii săi colegi Nicu Covaci (chitară solo, voce), Ovidiu Lipan „Țăndărică” (tobe) și Günther Reininger (clape), cărora li s-au alăturat Dixie Krauser (chitară bas) și două dintre fostele componente ale formației CATENA, Anca Vijan și Emilia Cristoiu.

TURNEUL FORMAȚIEI PHOENIX După 14 ani, formația PHOENIX a efectuat un prim turneu în România, organizat de Dan Chișu și firma sa Dakino Advertising. Turneul Champ Phoenix a trecut prin cinci orașe: Iași (Stadionul Copou – 16 septembrie), București (Stadionul Național – 19 septembrie), Cluj-Napoca (Stadionul Municipal – 22 septembrie), Timișoara (Stadionul CFR – 24 septembrie) și Constanța (Stadionul Farul – 27 septembrie). Întrucât la momentul respectiv nu exista încă în țară o instalație de sonorizare corespunzătoare, a fost închiriată una de 40.000 wați din spațiul ex-sovietic. PHOENIX a evoluat în formula: Nicu Covaci (chitară solo, voce), Mircea Baniciu (solist vocal, chitară acustică), Joszef Kappl (chitară bas, voce), Ovidiu Lipan „Țăndărică” (tobe) și Mani Neumann (vioară, voce). În deschiderea concertelor a cântat Mircea Florian.

JOHN HICKS LA BUCUREȘTI

Posesor al unei abile tehnici pianistice, el n-a abuzat totuși de această calitate. Interpretarea lui a fost dominată mai degrabă de rafinament artistic, de învăluire armonică, rapsodică, când reflexivă, prin șuvoaie de sunete ce caracterizează debordanta fantezie a lui John Coltrane sau / și McCoy Tyner. Alexandru Șipa (organizator al evenimentului) – „Un american la... București JOHN HICKS”, revista „Pop Rock & Show” nr. 2 (49), ianuarie 1992

41


42

FESTIVALUL OM BUN În preajma Crăciunului, în sala Teatrului Ion Creangă din Piața Amzei din București, un grup de folkiști, foști membri ai Cenaclului Flacăra, au inițiativa organizării unui festival concurs de muzică folk. Acesta se va numi „Om bun”, după titlul unei melodii celebre compuse de Dan Andrei Aldea, și-l va avea ca director de festival pe Victor Socaciu. Manifestarea organizată de Asociația Tineretului Liber din București, SC Pan Show SRL și Radioteleviziunea Română are mult succes, devenind un eveniment ce va rezista an de an. Laureații primei ediții a concursului au fost Victor Buruiană și ALUTUS (Slatina). În recital au cântat Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Valeriu Sterian, Victor Socaciu, ECOUL, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Doru Stănculescu & Sorin Minghiat ș.a.


Rock în timpuri noi (preview)  

„Rock în timpuri noi” este a doua parte din trilogia „Istoria ROCKului românesc”, de Nelu Stratone, continuarea volumului „Rock sub seceră ș...

Rock în timpuri noi (preview)  

„Rock în timpuri noi” este a doua parte din trilogia „Istoria ROCKului românesc”, de Nelu Stratone, continuarea volumului „Rock sub seceră ș...

Advertisement