Issuu on Google+

0


„…Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare.” (Vasile Voiculescu- „Confesiunea unui scriitor şi medic”, fragment)

1


Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină la obținut în 1910. S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918). A a decedat în anul 1963. La Pârscov există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”.

2


3


Pe râul Bistriţa s-a arătat un peşte care îşi schimba înfăţişarea. Uneori se arătă cu cap bucălat de somn, trup de şalău, piele aurită, iar alteori era ca o domniţă lungită la soare pe plaja de nisip argintiu. Lostriţa vrăjită a ademenit mulţi pescari iscusiţi, flăcăi şi copilandri care au căzut în mrejele fermecătoare şi care nu s-au mai întors din adâncurile apelor. De la o vreme oamenii şi-au dat seama de primejdie şi când vedeau lostriţa întorceau capul şi se fereau. Aliman, un flăcău frumos şi voinic vroia cu orice preţ să o prindă fiind vrăjit de frumuseţea ei. De câteva ori a reuşit s-o ţină în mâini dar a scăpat-o. Aliman s-a jurat să prindă lostriţa vie, dar lostriţa se ivea din ce în ce mai rar iar spre sfârşitul verii parcă a pierit. Aliman a tânjit de dorul ei toată iarna. Primăvara s-a arătat din nou lostriţa cea vrăjită, mai vicleană unduind trupul cu ispite femeieşti. Inima lui Aliman a început iar să bată ageră însă lostriţa nu se lăsa prinsă. Într-o zi a plecat într-un sat sălbatic la un descântător. Vrăjitorul i-a dat o lostriţa lucrată din lemn, vopsită cu aur şi argint, stropită cu picăţele ruginii şi descântată cu vrăji. Într-o noapte cu luna în pătrar, Aliman a intrat în mijlocul râului cu peştele vrăjit în mână şi a spus descântecul învăţat de la vrăjitor. I-a dat drumul lostriţei din lemn şi s-a dus să se culce. A doua zi sătenii l-au trezit să-i ajute deoarece Bistriţa a ieşit din mal şi a inundat satul. Aliman nu mai putea face nimic deoarece apele s-au retras la mal luând cu ele sfărmături de sat , cu case, oameni, vite. În zare se zărea o plută cu o fată. Aliman scoase fata în braţe minunându-se de frumuseţea ei. Flăcăul uitase de lostriţa şi îşi petrecea tot timpul cu frumoasa lui. Noaptea ieşeau la Bistriţa, prindeau păstrăvi pe care îi frigeau la foc de brad. Insă într-o zi a venit mama fetei şi a luat-o certândo că a uitat de părinţi. Aliman a plecat în căutarea ei insă nimeni nu o cunoştea şi nici nu a auzit despre ele. Aliman stătea tot timpul închis în casă şi nu se împotrivea la nimic. O fată l-a îmbrobodit să se însoare cu ea iar el accepta pentru că nu mai avea voinţă să se împotrivească. Aliman visase că se însurase cu lostriţa şi-l cununa bătrânul vrăjitor. În timpul nunţii sosi un băieţaş cu vestea că lostriţa vrăjită stă ca o domniţă sub coasta iadului. Aliman buimac de băutură a sărit smintit strigând că o va mânca la nunta lui. Valea iar detuna înspăimântată, apele ieşeau năvalnic, lumea se uita îngrozită, numai Aliman sări în mijlocul Bistriţei cu braţele întinse spre lostriţă. Apoi s-a cufundat în adâncuri cu lostriţa în braţe şi nu a mai ieşit niciodată la mal.

4


5


Pescarul Amin este urmaşul unei familii vechi ce descinde din peşti. Bărbaţii acestei familii au fost pescari din tata în fiu, dar nu erau pescari obişnuiţi. Ei comuniacau cu apele, cu vâltorile. Demult, familia Aminilor stăpânea toată balta Pocioveliştii, dar, datorită schimbărilor sociale, Amin ajunge un simplu paznic. Pescuitul are, ca şi vânătoarea legi nescrise, cutume antice ce şi-au pierdut originile în negura timpului. Prespectându-le,el împarte peştii în două mari categorii: buni şi răi. Somonul este perfid, lacom, îi atacă animalele şi copii. Din aceasta cauză el vrea sa îl prindă la început pe peştele uriaş. Însă apoi îşi dă seama că este vorba de un morun. Niciodata n-a pescuit moruni, legile nescrise interzicandu-i acest lucru. Şocul cel mare îl are atunci cand aude de dinamită. În pescuit este vorba de iscusinţă, nu de tehnologii. Este un ritual magic, o pândă, o luptă spirituală între două suflete ce luptă pentru supravieţuire. Lui Amin îi displace ideea de a prinde un peşte interzis atât de uşor şi fărş o motivaţie temeinică. Devine agitat, înconjoară şi controleaza gardurile de nenumărate ori. Se culcă. Noaptea este cel mai bun sfetnic. Îşi aminteşte de un basm sau mai bine zis de un algoritm dintr-un basm: trebuie să se dea peste cap de 3 ori şi se preface în gând. Disperarea îl îndeamnă să încerce orice soluţie care l-ar putea ajuta. În mintea lui se dă odată peste cap şi intră într-un loc numit de el fundul morţii, apoi încă odată şi se simte de parcă a înviat după un înec şi ultima dată când se opreşte într-un luminiş adânc. De fapt el este într-o calatorie astrală. În acel moment el poate avea raspuns la orice întrebare. Descoperă cu adevarat ce este viaţa. Ea nu este nici ziua de azi, nici mâine, nici anul intreg. Ceea ce contează sunt lucrurile înfăptuite de tine. Apoi intra în lumea peştilor şi de acolo îşi vede strămoşii, acesta fiind unul dintre semnele care îi prevesteau moartea. În sfarşit ajunge şi la morun. Un morun sacru ce se hrăneşte cu luceferi şi se ascunde între constelaţii, ce reprezintă universul ancestral al strămoşilor lui. Morunul reprezintă „Dumnezeul apelor, al vâltorilor, al pescarului”, un spirit antic ce guvernează universul acvatic. Apoi descoperă că morunul este de fapt stră-strămoşul său, intemeietorul neamului Aminilor. Acesta îl conduce spre rai, un rai ce se afla în ape. Văzându-l Amin îşi dă seama că nu poate permite că acest tărâm fabulos şi sacru să fie distrus doar pentru capriciul unui tânăr care nu ştie încă să trăiască. Atunci rupe gardurile, dă drumul peştilor şi odată cu morunul se duce şi el pierzându-se în infinitatea universului acvatic.

6


Într-un grup de prieteni, se discutau diverse, printre care si semnificatia viselor. Dintre toti, s-a facut remarcata vocea unui batrân sculptor, care le povestea tovarasilor sai, despre cum pot fi visele; cele de premonitie, au rolul de-a avertiza în legatura cu ceva important în timp ce altele te pot marca pe viata. Ultima varianta i s-a potrivit cel mai bine batrânului sculptor. În tineretea sa, batrânul îndragea extrem de mult vânatoarea, considerând-o ca fiind o arta. Adesea era invitat la vânatoare de prieteni sau de cunostinte dea-le sale. Chiar înainte de Craciun, fusese invitat la castel, de catre un print care se întâmpla sa-i fie foarte bun prieten. Acolo, a cunoscut-o pe frumoasa nepoata a gazdei sale, Irina. În fiecare zi, el mergea împreuna cu ceilalti oaspeti ai castelului, la vânatoare, fiind însotit de domnita Irina. În preajma Bobotezei, se hotarî o vânatoare mai mare, tinuta în munti. Domnita Irina, avusese o premonitie în legatura cu sculptorul, de aceea, înainte de-a pleca la vânatoare, îi daduse în dar acestuia patru dulai, care aveau rolul de a-l proteja. Într-adevar, domnita Irina avusese dreptate, caci, sculptorul se rataci de tovarasii sai, ramânând doar cu cei patru dulai, daruiti de Irina. Afara însa, era un viscol grozav, iar el se gândea cu tristete ca va muri înghetat de frig. Din cauza frigului de-afara, i se facuse somn si adormi. Batrânul sculptor, visa un flacau voinic, care vâna o caprioara. El văzu că, atunci când vruse să traga în caprioară, acesta se opri încremenit, deoarece în aceă caprioara neprihanita el vazuse o fată frumoasă, cu ochii verzi şi părul de aur. O lăsase însa să scape, fiind foarte tulburat de frumuseţea fetei. În clipa în care se trezi din acel vis, el îşi dădu seama că a rămas în viaţă şi că afară era primavară. La castel, batrânul primi îngrijire de la cei mai buni doctori. Slugile îi povestiră că a rămas în viaţă, datorită celor patru dulăi, care l-au apărat cu preţul vieţii. Însa, când a vrut să-i mulţumească domniţei Irina, acesta rămase stupefiat văzând că nu mai era nimeni la castel. Batrânul sculptor, si-a dat seama că domnita Irina a plecat din mintea şi sufletul său rămânând însa, în locul ei, caprioara din vis. Toată viaţa sa, el a încercat să sculpteze acea faptură care îl tulburase atât de mult şi anume căprioara din vis, ce semana leit cu domniţa Irina.

7


Lostriţa Lostriţa este o poveste de dragoste între un om şi o fiinţă fabuloasă. Această istorisire prezină, într-un timp legendar, povestea unui pescar care-şi face un ideal din prinderea demonului acvatic. În mod simbolic, Aliman este expresia căutătorului de absolut, fiinţa umană subjugată de puterea unui vis mai presus de fire, cea care tentează ieşirea din limită. Găleată Andreea, clasa a XII-a C Pescarul Amin „Pescarul Amin este o nuvela scurtă, dar în acelaşi timp foarte captivantă. Aşa cum îmi place de obicei să caut în cărţile pe care le citesc lucruri comune între mine şi personaje, să mă regăsesc în ele, pot spune că şi de această dată mă regăsesc în personajul principal, Amin, pescarul căruia îi face plăcere să se ocupe de unul singur în anumite situaţii. Este iscusit, minuţios şi gândeşte problema pe toate părţile înainte de a pune un plan în aplicare, lucruri prezente şi în personalitatea mea.” Dumitraşcu Marius, clasa a XII-a C Căprioara din vis „De când pasiunea mea pentru arta scrisă a început, am citit o mulţime de cărţi, romane, nuvele, povestiri şi poezii. Fiecare m-a impresionat într-un fel propriu şi original. "Căprioara din vis" a lui Vasile Voiculescu după o primă citire rapidă m-a îndemnat să o recitesc şi a doua oară. Am rămas sincer impresionat de viziunea autorului despre legătura dragostei cu arta. Cum arta s-ar fi născut din dragoste, prin intermediul unui instinct, cel vânătoresc, care l-a îndemnat pe om să-şi exteriorizeze primul contur estetic al emoţiei lui. Prin urmare, pot spune că în această nuvelă se face elogierea artei ca mijloc de creaţie, nedegradabil în timp, născut din dragoste.” Trifan Adrian, clasa a XII-a C

8


1.Motto 2.Lostriナ」a 3.Pescarul Amin 4.Cトパrioara din vis 5. Gテ「nduri alese

9


COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU Str. T. Vladimirescu nr. 15  Tel. 0238/724247  Fax 0238/721197 E-mail: colegiuleconomic@buzau.rdsnet.ro

Realizator: Găleată Andreea-Elena Clasa: a XII-a C

10


Pe urmele lui Vasile Voiculescu