Page 7

Lewis Carroll - Nursery Alice:Layout 1

08.04.2009

00:03

Page 8

A L I C E — P E N T RU C O P I I I D E G R Ă D I N I ŢĂ

vârstă, a căror sumă a anilor trebuie să rămână nesocotită şi îngropată într-o tăcere respectuoasă. Ambiţia mea acum este (una deşartă poate?) să fiu citit de copiii cu vârste între zero şi cinci ani. Să fiu citit? Nu, nicidecum. Mai degrabă să fiu frecat între degeţele, şoptit, ronţăit, mototolit, pupat de către micuţii aliteraţi şi agramaţi cu gropiţe în obrăjori, care vă umplu casele cu o zarvă veselă şi care vă umplu inimile cu o încântare plină de pace. Asemenea, de exemplu, unei fetiţe pe care am cunoscut-o cândva şi care – fiind cu perseverenţă învăţată că un singur lucru este îndeajuns pentru orice fetiţă cuminte şi că dacă pretinde două turtiţe sau două portocale, două orice, cu siguranţă ar atrage asupra ei îngrozitoarea acuzaţie că ar fi „lacomă” – a fost găsită într-o bună-dimineaţă stând în pat, în capul oaselor, privindu-şi solemnă cele două picioruşe goale şi murmurând pentru sine, încet şi cu penitenţă, „vinovată”. Lewis Carroll Săptămâna Luminată, 1890

Profile for Pasărea Andilandi

Alice  

Editie repovestita pentru copiii de gradinita de catre insusi Lewis Carroll si ilustrata cu desenele lui Sir John Tenniel, din editia origin...

Alice  

Editie repovestita pentru copiii de gradinita de catre insusi Lewis Carroll si ilustrata cu desenele lui Sir John Tenniel, din editia origin...

Profile for andilandi
Advertisement