CINEMATIQUE 13

Page 36

premiera 1 iunie

TURISMUL EXTREM CÂŢI DINTRE VOI AŢI FACE AŞA CEVA?

Jurnalul terorii Titlul original: Chernobyl Diaries Regia: Bradley Parker Cu: Jesse McCartney, Jonathan Sadowski, Dimitri Diatchenko, Nathan Phillips Distribuitor în România: Forum Film Lansarea în România: 1 iunie 2012

U

craina, 26 aprilie 1986. Reactorul cu numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl explodează, eliberând în atmosferă radiaţii mai puternice decât 400 de bombe atomice. Este o catastrofă nucleară de proporţii, cea mai mai grea din câte a cunoscut istoria. Prypiat, oraşul vecin în care locuiau muncitorii de la Cernobîl împreună cu familiile lor, este evacuat peste noapte, aceştia lăsând în urmă o mare parte din bunuri, fabrici, parcuri, şcoli şi magazine. Peste 50.000 de oameni au renunţat la tot ce aveau până atunci. Iniţial, toată lumea credea că este o soluţie temporară, dar nu a fost aşa. Prypiat este un oraş pustiu şi în ziua de astăzi. Populaţie zero... Jurnalul terorii urmăreşte povestea unui grup de şase tineri aflaţi în căutare de senzaţii tari, care se aventurează în oraşul contaminat Pripyat, cewl al muncitorilor de la centrala nucleară de la Cernobîl. Însă, scurta lor excursie printre clădirile fantomă se transformă într-un coşmar, atunci când tinerii descoperă că nu sunt singuri în oraş. Evacuat în totalitate după dezastrul nuclear şi rămas pustiu de mai bine de 25 de ani, Pripyat este decorul perfect pentru un film de groază şocant. Imaginea cladirilor părăsite şi întunecate, cadrele lungi filmate în spaţii înguste şi claustrofobe, precum şi elementele care evocă tragismul poveştii reale, toate acestea construiesc o atmosferă înfiorătoare şi terifiantă. Pentru a evidenţia realismul poveştii, producţia a fost filmată în Europa de Est, în special în locaţii din Belgrad, Serbia, precum şi la periferia Budapestei.

36

CINEMATIQUE supliment de film Zile şi Nopţi

Cu toţii am auzit de sporturi extreme, iar unii dintre voi, probabil, chiar aţi practicat unele dintre ele. Ei bine, dar ce spuneţi de turismul extrem? Cunoscut şi sub numele de shock tourism, turismul extrem este o industrie de nişă, care presupune călătoriile prin locuri periculoase, ca munţi, deşerturi sau peşteri. De asemenea, un turist extrem nu se dă în lături nici de la înotatul cu rechinii sau săriturile cu coarda de pe „buza„ unei cascade. Cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât creşte şi nivelul adrenalinei. Turismul extrem este pentru oameni care nu vor să viziteze muzee obişnuite sau să admire un oraş stând confortabil pe bancheta unui autobuz. Aceştia vor senzaţii tari, la care 99% din populaţie nici nu visează. Oraşul Prypiat din Ucraina, datorită istoriei legate de explozia reactorului de la Cernobîl, este una dintre cele mai populare destinaţii pentru practicanţii turismului extrem. Cu toate acestea, în oraş nu se poate intra aşa uşor, accesul fiind posibil prin intermediul unui tur organizat. Turiştii sunt aduşi acolo şi lăsaţi să se plimbe pentru câteva ore. Ghidul cunoaşte atât zonele sigure, cât şi cele cu nivel de radiaţie foarte ridicat, având tot timpul la el un detector Geiger. Acesta trebuie să se asigure că niciunul dintre turişti nu pătrunde într-un perimetru periculos. Se spune că nivelul de radiaţii la care eşti expus timp de două ore la Prypiat nu este mai mare de cel rezultat în urma unui zbor de la Los Angeles la Londra. Toate aceste detalii l-au ajutat pe Oren Peli să recreeze un colaj de imagini ale Cernobîlului de odinioară, combinate cu un concept modern de turism extrem, pentru a un nou thriller horror. www.cinematique.ro


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.