Page 1

1. Jacquelline

Nu știu cu ce să încep, adică aș putea să-ți povestesc orice, îți dai seama că am făcut o groază la viața mea. Să încep cu ce vreau eu ? Bun. Era prima zi din decembrie sau noiembrie? Nu-mi amintesc exact, tot ce știu este că întotdeauna mi-a placut iarna. Nu m-am născut iarna, nici vorbă. Mi-a plăcut senzația pe care mi-o dădea. Știi despre ce vorbesc? Desigur că nu vorbesc despre clișeele cu familia și Moș Crăciun. Vorbesc despre îngerii de zăpadă. Nu știi, aşa-i? Te duci afară când e frigul de pe lume și te arunci în nesimțire, apoi îți miști mâinile și picioarele simultan. Când te ridici rămâne o urmă de înger. Ce penibilitate, dar așa suntem cu toții la vârsta Disney. Povestea cu „familia” e destul de complicată la mine. Dacă încep să-ți povestesc despre toate inutilitățile mele, atunci ai să zaci pe canapeaua asta mov și jerpelită luni întregi. Ai timp? Eh, atunci ia de ascultă. Daca vrei, ia loc, simte-te ca acasă, ce dracu'! Nu, nu te așeza acolo, abia am curățat fotoliul. Așa, pe canapea, vezi, ai grijă, ăla e mileul de la mătușă-mea. Te-aș ruga insistent să nu te așezi pe el dacă nu vrei să te calc pe cap cu bocancii ăștia de la New Rock. Vezi că vorbesc serios, puștiuleandrule! Unde eram? Așa și ziua aia din decembrie mă marcase, atunci murise mătușă-mea, ultima mea rudă de sânge și ultima urmă de speranță rămasă. Da, după cum ți-ai dat singur seama, pari isteț, am fost adoptată. Din păcate, ambele mele Mame au murit, la scurt timp una de cealaltă. Parcă a fost Universul care îmi spunea “Nu, tu nu meriți să ai o Mamă! Ești un câine! Ești un Bastard”. Așa gândeam pe atunci; ehe, ce copilaș sărac cu duhul mai eram! Credeam tot ce mi se spunea, Tatăl meu adoptiv îmi vindea numai gogoși. Iar eu, micuța și singuratica de mine, le mâncam. Ba să vezi! Mai puneam pe alocuri și sirop pe ele și le înmuiam și-n zahăr. Țin minte că cea mai gogonată minciunică a fost cea despre „moarte”. Ghici cu ce mă păcălea Tatăl meu cel drăgălaș? Ei, fii atent! Ești atent? Îmi spunea că dacă mă rog în fiecare zi la unu’, „Doamne, Doamne”, atunci acest Individ o să-mi aducă mamele înapoi, iar dacă tot era superofertă, nenea ăsta putea să o aducă și pe ‘Tușa. Ca să vezi! În ziua aia geroasă de decembrie sau noiembrie, nu are importanță, se împlinise un an de la moartea Mătuşii. Trecuse un an în care mă rugasem ca nebuna la un zeu fals și ipocrit.


Înainte să ies afară, m-am dus la icoana din camera mea și-am scuipat-o. Am scuipat-o cu toată durerea mea și cu tot cu Mentosanul din gură. Am blestemat o nenorocită de bucată de lemn pictat. Apoi mi-au dat lacrimile, am plâns cum plâng copiii. Știi, copiii plâng și le curg mucii în cel mai infect mod. Plâng până nu mai pot să respire, cu suspine, cu sughițuri, cu tot afurisitul de tacâm. Stai așa, să termin țigara, să-mi tihnească otrava asta măcar. Așa, moartea mătușei pusese capac cutiei cu sentimente. Îmi creasem un sistem prin care atunci când se întâmpla ceva rău, țineam toate emoțiile înăuntru, îmi imaginam cum le mototolesc precum un ziar vechi și le arunc într-un coș imaginar. Ha-ha, ai să râzi dar mă duceam în camera mea și chiar luam o hârtie, îmi scriam gândurile, o mototoleam și-apoi ieșeam afară so îngrop. Nu știu cât de sănătos era, dar tehnica asta m-a ajutat să rămân în viață. Mi se pare atât de ciudat, îmi făcusem un soi de cimitir. La fiecare persoană moartă, fiecare dezamăgire, fiecare eșec, repetam ritualul ăsta și puneam un băț de înghețată pe post de piatră funerară. Uneori, mă mai plimbam și număram câte goluri am. Păi, simpluț, câte goluri atâtea bețe de înghețată. În ziua cu moartea ’Tușicăi am cumpărat din nou înghețată. O mâncam și suspinam, îmi ziceam în gând “Asta e pentru tine, oriunde ai fi”. Nu prea aș mai putea acum să-ti povestesc ziua cu mătușa, nu pot, pur și simplu, îmi dau lacrimile. Iar noi, tipule, nu ne cunoștem de îndeajuns de mult timp. Uite, aș putea să-ți povestesc cum mi-a zis ‘Tușa c-am fost concepută, dau la pariu că cititorilor le-ar face mare plăcere să audă cum era treaba când încă eram pe țeavă, scuză-mi limbajul, dar mi se rupe, sincer să-ți zic. Ești jurnalist, fandosește-mă, bine? Fă-mă să par mai cultă, că talentată sunt deja. Tatăl meu biologic era un bețiv și-un curvar. Dar știi cum? Ultimul bețiv care cădea prin șanturi și mergea prin bodegă ca să-și bea sufletul și să-și curățe flautul, dacă înțelegi ce vreau să zic. Și ca să vezi, omul era destul de inteligent, chiar bănos, bănos bine, așa. Avea o firmă de numai-știu-ce, iar ca orice șef care se respectă, el avea o secretară. De aici știi cum decurge povestea, nu? E clar ca vinul alb de țară. El și cu secretara și-o trăgeau prin birouri, pe sub birouri, prin băi, prin afara băilor, prin parcări, nu contează pe unde. Ghici cine era curviștina? Mama mea, da. Nu te așteptai la asta? Mie mi s-a facut silă când am auzit de la Mătușa asemenea oribilitate. Nimic pe lumea asta nu m-a dezgustat mai mult precum gândul că sunt un bastard, făcut din greșeală într-o parcare cu miros de benzină, probabil lângă un BMW nespălat. Și acum îmi vine să mă duc în baie să mă frec cu piatra ponce. 2


Nu sunt eu mare sfântă, am facut niște treburi destul de murdare, dar în halul ăsta nu am fost vreodată. Ca să-ți stric surpriza de la final, în caz că nu ți-ai dat seama, mama rămâne gravidă, iar porcul ei de șef pleacă și-o lasă cu buzița umflată în soare. Dar nu orice soare, o lasă cu buza umflată în soarele din Sahara. Ca să vezi gravitatea lucrurilor! Femeia rămăsese fără slujbă, fără gagiu , fără bani, mai era și gravidă cu mine. Și secretara mea competentă ce-a făcut? Ei bine, s-a mutat înapoi la părinți, unde a fost îngrijită de Bunica timp de nouă luni. Și-apoi, ce-a făcut femeia? M-a dat în grija prietenei ei cele mai bune. Așa mă mințea ‘Tușa, eu cred că și-a păcălit prietena, cred că într-o zi i-a zis “Auzi, poti să ai grija de copilul meu nițel?” și-a dat bir cu fugiții și spânzurații, dracii să o ia! Prietena asta a mamei era o femeie blândă și iubitoare; aşa, în spiritul unei pisici gravide. Știi cum e de drăgăstoasă , se gudură de picioarele tale, se ține după tine. Așa era mama mea adoptivă- era ca o pătlăgica umflată cu dragoste. Păcat că nu era adresată spre mine, ci spre umflatul de taică-miu vitreg, care ghici ce: era tot un bețiv. Nu știu ce se întâmplă cu unii bărbați, de fapt cu foarte mulți bărbați, după o anumită vârstă devin bețivi. Dar nu ca noi tinerii, nu! În fiecare zi, 24 din 24, cu țoiul de țuică-n gură până-n zori de ziuă! Asta îmi amintește de un film pe care l-am văzut de curând, nu mai știu cum se numea. Dar era un unchiaş extrem de simpatic, îl chema Ilie Tudorin și-avea un motto. Haha, stai, cum era? Aaa, da: “Sunt Ilie Tudorin, când beau țuică, când beau vin”. Cam așa era și taică-miu vitreg, dar ăsta era și violent, mânca-l-ar Rambo! O bătea pe Pătlăgica întruna! Nu prea îmi păsa prea tare, mi se păreau niște străini și-așa au rămas în continuare până n-au mai fost. Eram ca un bibelou, pus pe un mileu în vitrinele de sticlă. Să nu cumva să ștergi praful din vitrine! Vezi să nu dărâmi bibeloul când muți dulapul! Ai grijă să nu iei mileul de sub bibelou. Vezi cum speli bibeloul, să nu-l spargi! Ca să vezi cât de mult le păsa de odrasla lor artificială: nu am aflat că sunt adoptată până la nouă ani. De atunci a început povestea cu cimitirul de gânduri. Îmi amintesc toată scena de parcă s-a întâmplat acum cinci minute. Ai chef să-ți povestesc? Eh, nu-mi pasă prea tare. Ai venit aici, asculți până adormi. [...]

3


Întotdeauna mi-a plăcut să desenez și cam cu asta îmi ocupam timpul în loc să-mi fac temele. Și desena fata de zor pe măsuța de la ea din dormitor; țin și acum minte, desenam un fluture imens în culorile curcubeului. Intră Tata, mirosind în ultimul hal a țuică, anunțând de parcă era prezentator TV: „Eu și cu mama ta te așteptăm în cealalta camera. Avem ceva să-ți spunem.”Nu l-am ascultat la început, coloram în continuare. M-a smucit puțin și-a început să țipe: „N-auzi, fetiță! Mișcă-ți fundu’ în sufragerie!” Umblam peste tot cu creioanele de ceramică la subraț. Mi le-am luat și atunci dupa mine, eram puțin agitată. Mestecam de zor la albastrul cyan. Doamne, ce zi a fost atunci! În sufragerie mă aștepta mama cu cea mai tâmpă expresie, aproape plângea. Era puțin roșie la față, chiar începuse să semene a pătlăgică. Îmi puseseră scăunelul în mijlocul camerei, credeam că făcusem ceva greșit, credeam că o să mă pedepsească. Tata se așezase în fotoliul lui și butona televizorul nervos. Așteptam să zică cineva ceva. - Scoate-ți creionul ăla din gură, fetiță! - Scumpo, trebuie să-ți spunem ceva, zise Mama pe un ton jos și tremurând - Mami, jur că am fost cuminte! M-am și spălat pe dinți mai devreme! Sunt cuminte! În momentul ăla mama sărise să mă ia în brațe și-mi plângea deja pe păr. Şi tot atunci, tata sărise de pe fotoliu nervos: - Ești adoptată! Na că am zis-o! se trânti la locul lui în fața televizorului. - Dragă! sări mama cu gura. - Ce? Asta voiam să-i spunem, nu? Ce s-o mai lălăim atâta. I-am zis fetei adevărul! Șiroaie de lacrimi începuseră să-mi inunde obrajii, îmi scăpaseră creioanele pe jos și se rupseseră în două. Picasem în genunchi și dădeam cu pumnii în podea, nu era posibil așa ceva! - Unde-mi sunt părinții? am strigat din toţi rărunchii. - Părinții? Off, scumpa mea, din câte știu eu, mama ta nu a fost căsătorită. Închide gura! Ce ți se pare așa fascinant? Am fost un copil adoptat, aia e. Nu prea se întâmplă la noi în țară, dar eu am fost un caz mai special. Vrei să auzi ceva și mai ciudat? Mama mea avea un alt copil, un băiețel pe nume Alin- frate-miu vitreg, pe care-l cunoșteam, dar habar

4


nu aveam. Ce e asa neobișnuit în asta? Ei bine, să vezi ce mică și inutilă e lumea, băiatul ăsta era și cel mai bun prieten al meu. Cum am aflat? Într-o zi m-a dus la el să luam niște caiete și cărți pentru școală. Mama era plecată tot timpul, nu știu exact cu ce se îndeletnicea și ea, dar în ziua aia se nimerise să fie acasă.

A fost un moment Hallmark1, daca mă înțelegi, bucălatule. Intrase în momentul acela pe ușă și eu mă oprisem în prag, în 1 fața ei. Toată treaba asta a durat ceva , ne uitam una la cealaltă fără să zicem nimic. Dintr-odată, femeia sări și mă luă în brațe; eram puțin uimită pentru că nu înțelegeam care era legătura cu ființa asta. - Copila mea! Copila mea cu păr de foc! îmi zise și i se umplură ochii de lacrimi. Eu nu puteam să exprim nicio emoție decât șoc. Imaginea mamei pentru mine era o dolofană de bucătărie care miroase a cartofi prăjiți, în niciun caz ce vedeam în fața-mi. Mama mea naturală! Mama mea era ca o păpușă, băi! Era un elf cu umeri mici presărați cu părul creț și bălai, fața suptă și ochii verzi-smarald. Gura ei arăta ca o fragă, iar corpul ei? Nu era deloc dolofană, cred că ar fi putut fi cu siguranță o vedetă sau un fotomodel. Singurul lucru care ne lega era ochii noștri. D-aia mă și oprisem, să mă uit în ochii ei. Parcă ascundeau un întreg văzduh. - Fata mea, nu vrei să vii mâine la ceai? Astăzi nu prea mai pot să stau acasă. Mâine, mami, mâine îți povestește mami tot! Cu bine! zise sirena și ieși pe ușă. Nu l-am mai așteptat pe Alin să-și ia caietele, i-am zis că mi-e rău și m-am dus acasă. Nu am mai scos un cuvânt cu părinții mei, am luat o cină în liniște, dar nu prea îmi ardea mie de mâncare. - Hei, hei, reporterule! Ce naiba faci? Te scarpini în fund? Ai zis că ești atent la tot ce-ți povestesc. Înregistrezi pe reportofon? Da, dar cred că ține de buna-credinţă să mă și asculți. Poate să îmi mai pui o întrebare-două. Ești un amator sau ceva? Nu prea mă interesează, măcar prefă-te că mă asculți din respect. Hai, nu-ți mai scoate mizeria din nas și fii atent, țâncule!

1

Existau felicitări marca Hallmark (canal de televiziune), pe coperta cărora apăreau familii fericite într-o zi de

sărbătoare; aceste felicitări susţineau familia ca întreg.

5


Mi se părea absurd, ea credea că o băutură caldă putea înlocui lipsa afecțiunii? Era un gest puțin deplasat, dar am acceptat invitația și a doua zi eram la ea în casă. Când am intrat, toată încăperea mirosea a prăjitură cu vișine, dar nu prea aveam poftă. Pătlăgica gătea numai prăjeli, nu făcea deserturi prea bune, le ardea pe toate. Era a doua oară când mă aflam în casă. Pe suprafața pereților erau tot felul de amintiri: poze, trofee ale fratelui meu, desene de-ale lui (care fie vorba între noi, nu erau strălucite). Începuseră să mi se înfiripe în minte tot felul de idei și întrebări. Pe mine de ce m-a dat când pe el l-a păstrat? Îi era rușine că eram fată? Oare pe el îl va iubi mai mult? M-am așezat pe un scaun din lemn închis, nu știu cum se numește, lemn de abanos poate? Venghe? Până să vină ea am tot pipăit scaunul, era dat cu un soi de lac. Era puțin mai mare decât scăunelele pentru copii din plastic cu care eram obișnuită. Era prima oară când stăteam la masă ca un adult. Am studiat scaunul ăla până și-a dat seama că intrasem fără să bat la ușă. Am studiat toată casa. Avea gusturi destul de proaste, bibelouri cu animale, mileuri și covoare persane. Mirosea a prăjituri, a naftalină și-a medicamente. A venit și sirena mea într-un final. - M-ai speriat, micuțo! Cum ai intrat? - Aveți o cheie în ghiveci, am văzut data trecută când am venit cu Alin. Nu știam cum să o privesc. Să-mi fie silă? Să-mi fie greață? Să o iubesc din prima? Nu puteam să simt mare lucru. Mă uitam cam în scârbă la ea, dar nu puteam. Avea o față atât de angelică și bună, nu pot să-ți descriu ce sentimente mă copleşeau când zâmbea. Era îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, lungă și albastră cu buline albe. Arăta ca Marilyn Monroe, dar îi lipsea încrederea în sine. Începuse să se lamenteze, nu mai știu exact ce spunea. Poate pentru că eram vrăjită de aspectul ei de Cosânzeana. Îi urmăream gesturile și știam că are emoții, dar dintr-odată nu mă mai afectau trăsăturile ei feminine. Începusem să-mi dau seama de partea ei întunecată. Mă abandonase la o familie pe care n-o iubeam, era o lașă. Îmi tot povestea și își încheia pledoaria tâmpită prin “Te iubesc”. Vezi tu, scumpicel, asta e problema oamenilor. Nu fac mare lucru pentru tine, te abandonează, te dezamăgesc și pretind că ar trebui să le oferi o dragoste necondiționată. Nu am mai rezistat atâtea prostii și gogoși, mi-ajunseseră de la Tata și de la Pătlăgică. La ecoul celor două cuvinte, am tras scaunul de sub mine și-am fugit exact cum fugise ea de mine. Am fugit cât m-au ținut adidașii până acasă la Pătlagica, bucătareasa. 6


A doua zi mi-am facut curaj si am fost din nou la zâna mincinoasă. Am scos cheia de sub ghiveci şi când am dat să deschid, m-a întâmpinat sora mamei, adica ‘Tuşa. - Cu ce pot sa te ajut, micuţo? - Eu…eu… - Ah, nu pot să cred ce asemănare izbitoare. Doamne, intră fetiţă! Erau aproape gemene, nu pot să ghicesc diferenţa de vârsta dintre ele -daca era vreuna-, dar era tot o Cosânzeana. Doar că pe ea deja o simpatizam. Ştii cum îţi creezi rapid antipatii şi simpatii bazate pe intuiţia aia proastească? Din ziua în care am cunoscut-o am iubit-o. Cred că la fel a facut şi ea. - Mama ta o să ajungă imediat, eu trebuie sa fug, să nu eziţi să ne vizitezi ori de câte ori va vrea sufleţelul tău, gândacel. Şi ca printr-o magie parcă se evaporase din cameră, eram la o vârstă impresionabilă, posibil să se fi strecurat când mă uitam la modelele de pe covorul persan de sub mine. Ei, aici începe distracţia! Alin era plecat la şcoală, eu lipsisem ca sa îmi vizitez „secretara”. Am aşteptat, şi-am aşteptat până se întunecase afară, dar ea nu şi-a făcut apariţia. Am fugit de acolo val-vârtej acasă la Pătlăgica mea, nu cumva să o supăr. Cu alte cuvinte, aveam înrădăcinată ideea că „secretara” mă abandonase din nou. M-am întors la bucatăreasa mea, măcar ea nu pleca nicăieri. Măcar ea era stabilă, mă cunoştea mai bine. Mă cunoştea îndeajuns să ştie că nu îmi plac prăjiturile şi nici ceaiul de mentă. Măcar ea nu trebuia să mă „înmoaie” cu promisiuni deşarte, ea mă întrista cu reproşuri. Măcar era acolo! Aşa că am decis să nu o mai vizitez. În schimb, îmi făcusem obiceiul să o urmăresc pe ‘Tuşa. Cum ieşea din casa, cum mă băgam în seama. Vorbeam vrute şi nevrute, îi povesteam de şcoală, de cele mai multe ori. Îi spuneam cum se ia profa de desen de mine că nu faceam liniile drepte, că nu umpleam umbrele cum trebuie, că nu ştiam să haşurez. Mereu mă alina cu ochi dulci şi un zâmbet mare. Nu prea o lăsam să vorbească, era o bună ascultatoare şi asta iubeam la ea. O dată, de două ori mai arunca şi cu sfaturi, dar nu mereu. Uneori ofta, alteori râdea. Am iubit-o mai mult ca pe Mama naturală, care cine ştie prin ce parcări îşi făcea veacul când am aşteptat-o atunci. Nu am văzut-o o perioadă destul de lungă pe curviştină, evitam să o mai văd. 7


Dar apoi aflasem că se îmbolnăvise. Ce puteam eu să fac? Am început s-o vizitez când am aflat că e pe moarte, dar o uram. Mă duceam dintr-o obligație prostească. Nu prea m-a afectat când s-a dus, a fost mai degrabă ca o ușurare, nu trebuia să mă strofoc să mai simt ceva pentru o vulpe fățarnică. Să-i fie țărâna ușoară! Dar să revenim la ziua cu marea zăpadă! Ce să-ți zic? Aveam vreo șaisprezece anișori, eram virgină. Ce? Te-a șocat sau cum? Da, mai există în societatea astea virgine la șaișpe ani. Am să îți povestesc, cred că abia aștepți, despre prima mea experiență sexuală. Începusem să-mi fac un obicei din a merge la ‘Tuşa după moartea mamei. Mergeam la ea de câteva ori pe săptămână, iar uneori dormeam acolo.‘Tușa mea era profesoară de muzică, mă rog, nu te gândi că era vreun Mozart, femeia preda teorie muzicală. Avea o elevă superbă! Cânta ‘Tușa la câteva instrumente și făcea parte din nu-știu-ce cor sau ansamblu pe la operă. Mă rog, revenind la eleva asta. Avea cei mai mari ochi albaștri și cânta la pian. Era franțuzoaică, avea un accent destul de ciudăţel în română. Știi? Era fix stereotipul unei franțuzoaice: rârâită și emana îndeajuns de multă energie sexuală în cameră încât puteai s-o tai cu cuțitul. Ce îmi amintesc la ea? Îmi plăceau mâinile ei fragile și curate, unghiile erau tăiate până în carne și date mereu cu un lac transparent. Iar pielea ei! Doamne, cascadă de satin! Știu că sună eminesco-penibil, dar chiar mă îndrăgostisem de ea. Nu știu ce făcea mademoiselle, se spăla în lapte, în sânge de virgină. Ha-ha! Oricum, de când ne-a făcut cunoștiință ‘Tușa nu stiam ce scuză să mai gasesc ca să-i ating pielea de Cașmir. Ajungem și acolo, perversule. Ți-am văzut zâmbetul, nu prea ești ortodox, aşa-i? Și Jacquelline era un clișeu sexual ambulant. Felul în care se îmbrăca, zici că era scoasă din filmele porno. Știu, sună puțin vulgar. Jackie – cum îmi plăcea mie să-i spun- se îmbrăca mereu școlărește. Eu nu știam cum e să fii la școală. Ne mutam atât de mult încât ai mei au hotărât să învăț acasă. Venea o profesoară să-mi predea despre unele, altele, mai mult despre artă. Așa, m-am abătut puțin de la subiect, măcar ți-am menținut interesul de data asta, nu? Jackie era scoasă din filmele cu școlărițe de Școală Catolică. Mereu mi s-a părut ceva deocheat la ea, nu știam exact ce, dar am aflat mai târziu. De regulă, purta o cămașă de culoare închisă, pe deasupra o vestă în carouri, ciorapi până la genunchi, jampiere și o fustă medie ca mărime , deși mie mi se părea că se scurtează cu fiecare oră de pian predată. 8


Eu am fost un copil timid, nu prea am avut prieteni, dar Jackie era opusul meu: mereu zâmbitoare și plină de viață! Ea a intrat în vorbă cu mine, am avut o conversație aproape fără sens: - Bună, eu sunt Jacquelline. Mătușa ta e nemaipomenită! Cum e să ai o asemenea femeie în familie? - Eh, nu-i mare lucru. E prietena mea cea mai bună! - Nu fii prostuță! Familia nu are cum să-ți fie prietenă. - Ba da! Tu ești proastă! Nu înţeleg de ce crezi asta...eu pe ’Tuşa... -Uite, zise Jacuelline, vrei să fim prietene? Ceva de genul ăsta era conversația între noi 2două, oricum, de aici înainte eram de nedespărțit. Eram un fel de Thelma and Louise2, dacă ai văzut filmul. Cum a decurs prietenia? Tu ești tare neastâmpărat, vrei să auzi mai repede cum ne-am descoperit trupurile, nebunule! Păi, mergeam la ea acasă și ne împărțeam talentele. Ea cânta la pian, iar eu îi arătam ce mai desenam. Mereu îi făceam portrete și țin minte că și le agăța pe toate deasupra patului. Ea era mai mare ca mine, avea optisprezece ani. Era deci și mai experimentată; nu, nu într-ale gătitului, dar și asta e o artă. Cred că te-ai săturat de lălăială. Vrei să auzi povestirea în sine? Hai bine, îți dau satisfacția asta. Măcar nu te mai plictisești. Și șterge-ți zâmbetul ăla de pedofil de pe față! Totul a început într-o seară călduroasă, nu mai știu dacă era toamnă, primăvară sau vară. Trivialitățile astea îmi scapă uneori. M-am dus, ca de obicei, la ea să-mi arate ce a mai învățat-o ‘Tușa la pian. Avea o cameră mult mai mare ca a mea cu pereții roz. În loc să se așeze la scaunul de la pian, se așezase pe pat și mă invită să mă așez lângă ea. Era îmbrăcată într-o bluză de pijama lungă și transparentă, iar părul blond îi era prins într-un spic. M-am așezat lângă ea, puțin speriată la început. Ne-am privit câteva secunde și apoi ea a început să mă atingă încet pe gât și apoi să-și prelingă atingerea prin diverse locuri. S-a oprit brusc şi s-a ridicat în picioare, desfăcându-şi codiţa împletită şi dându-şi părul pe spate. Avea pe un scaun jacheta, iar în buzunarul stâng avea un pachet de ţigări. Scoase una şi-o aprinse, apoi mi-o întinse mie:

2

Thelma & Louise (în eng.), film american produs în 1991, a cărui intrigă se învârte în jurul fugii Thelmei şi a

Louisei de vieţile lor pline de necazuri.

9


- Nu fumez. - Un fum, hai, puţin. Cum puteam s-o refuz? Tot ce puteam să observ era gura ei mica şi roz care se mişca. Începusem să îmi imaginez cum ar fi să o sărut. Ghici ce? Am făcut-o până la urmă, am început să ne sărutăm animalic chiar. M-am urcat peste ea în pat, am facut şi eu ce-mi făcuse ea mai devreme, dar m-am oprit. I-am spus că nu e bine ce facem, nu m-a ascultat și a început să mă sărute. Am bruscat-o ca să o dau de pe mine, iar ea m-a dat afară din casă plângând. Evident, după seara aia, nu am mai fost prietene, iar Jacquelline nu a mai venit la cursurile de pian. Eram devastată, știi cum? După atâta timp în care eram nedespărțite, acum dintr-odată nu ne mai vedeam. Era o tragedie pentru mine la vârsta aia. Și apoi s-a întâmplat inevitabilul, a murit ‘Tușa. În sfarsit, am ajuns la ziua cu zăpada...Te-ai plictisit? Putem să ne vedem și altă dată, dacă mai poți. Da? În regulă, atunci ne vedem mâine. Pa-pa, puștiule! Ai grijă la poluții!

2. Spaghete Bolognese Bună, bună! Hai, intră, am facut ceai de mentă si madeleine. Astăzi sunt într-o stare destul de bună, cred că terminăm cu istorisirea vieţii mele. Dar cum ajută asta la revistă? Ah, vrei să-mi faci un portret şi ai nevoie de cât mai multe detalii despre mine? Te-am prins! Vrei să scrii o ştire despre viaţa mea. Parcă văd headline-ul3 „Marele designer mânca aracet în copilărie”. Glumesc cu tine, nu te agita! Hai, te rog, ia loc acolo unde ai stat şi ieri. Sigur nu vrei o prăjiturică? Uite, ţi-o dau pe asta cu ciocolată şi rom. Aşa, acum unde rămăsesem? Scoate puţin reportofonul să văd unde am rămas ultima oară. „După atâta timp în care eram nedespărţite, acum dintr-odată nu ne mai vedeam. Era o tragedie pentru mine la vârsta aia. Şi apoi s-a întâmplat inevitabilul, a murit ‘Tuşa. În sfârşit, am ajuns la ziua cu zapada, te-ai plictisit?” Ah, bun, tot nu ţi-am povestit ce s-a întâmplat în ziua cu zăpada. După cum spuneam, ninsese şi zăpada era cam de jumătate de metru, perfectă pentru îngerii de zăpadă. Murise 3

Headline (în eng.) înseamnă titlul unui articol.

10


Matuşa Şi singurul mod în care am crezut că o sa pot trece peste au fost îngerii afurisiţi de zăpadă. De ce? Pentru că mereu îi făceam până ni se învineţea pielea. Tata, când trăia, ţipa la mine de fiecare dată: „Ieşi de acolo! Treci în casă! O să faci pneumonie!”. Ironia fiind ca mama mea, secretara, murise tot de aceeasi maladie. Ei şi în ziua aia parcă o luasem razna, am stat în zăpadă până mi-a învineţit aproape de tot pielea. Nu-mi păsa că îngheţasem, nu-mi păsa de nimic. Nu voiam să mai adaug cimitirului emoţii, dezamăgiri, nu suportam să mă trezesc dimineaţa şi să mă uit de la geam la beţele alea de înghetaţă. A, nu ţi-am zis! Păstram legătura cu fratele meu, Alinuţ. Mai ştii că ţi-am povestit data trecută: tâmpitul şi-a luat o casă cu moştenirea care, în mod normal, trebuia împarţită frăţeşte. Nu i-am purtat pică, mai treceam pe la el din când în când să văd ce face. Stătea la două străzi de casa mea. Şi să vezi, am plecat de acolo, nu mai puteam să stau singură cu atâtea fantasme ale trecutului, am plecat să stau cu Alin. Pe moment mi s-a părut o idee reuşită, însa s-a dovedit a fi una eşuată. Nu prea imi păsa dacă era o idee bună, tot ce voiam era companie. Alin astă era mare dobitoc, dar măcar aveam unde să stau. Era student la Facultatea de Cibernetică sau, cum îmi plăcea mie să spun, la Facultatea de Tocilărie Cronique. Mereu mă amuzam de maniera în care trata el viaţa. Aveai impresia că vedea totul prin ochelarii lui cu rame negre ca printr-un soi de costum de astronaut. Îl vedeai nopţi întregi mâzgălind formule pe tabla din camera lui. Mie mi se părea lipsit de noimă. Mă uitam la el şi singurul lucru la care ma puteam gândi era cât de ratat se înfăţişa şi cum îşi pierdea viaţa cu cifrele lui. Când nu mâzgălea pe tablă se juca pe calculator, pe consolă, pe telefon ori pe un soi de consolă portabilă. Ce vreau să zic este că era un băiat conectat la lumea electronică. Nu prea ieşea din casă. De fapt, nici eu, pe vremea aia. Se îmbraca de parcă se ducea la biserică. Era un soi de Profesorul Trăznit 4, doar că nu inventa nimic, cuneiformiza nişte teorii aberante. Mă rog, pentru el chiar aveau sens. Pe cât de impecabil era el pe atât de mizerabilă îi era camera. Peste tot erau foi cu formule, desene, scheme de roboţi, televizoare, maşinării. Dracu’ ştie cu ce fel de geniu am stat în casă atât amar

4

Sherman Klump (Eddie Murphy) este un profesor de chimie inteligent, dar gras, complex care îl determină să

apeleze la o metodă de slăbit revoluţionară – un elixir – graţie căruia se transformă într-unul dintre cei mai atrăgători bărbaţi.

11


de vreme. Cine ştie ce face acum, unde e şi dacă mai trăieşte. Off! Scuză-mă... Am devenit puţin melodramatică. Ha-ha! E necesar să îţi povestesc chiar toată viaţa mea? Adică nu ştiu ce-o fi atât de interesant la o viaţă amărâtă şi săracă de artist. Mă rog, tu îţi iroseşti viaţa. Eu nu mai am scapare. Mi-am irosit-o din momentul în care am pus mâna pe creion. Dacă te porţi frumos, atunci poate îţi fac şi un portret înainte să pleci. Ştii când mi-am dat seama că mutatul cu Alin a fost o mare greşeală? Când devenisem cameristă voluntară. Îi făceam curat în cameră, îi scuturam aşternuturile, îi ordonam foile; mai lipsea doar să-i las o bomboană de ciocolată pe pernă şi să-i parfumez cearşaful. Era serviciul şi cu room-service. Ar fi trebuit să-şi instaleze un buton cu sonerie ca la hotel. Doar atât mai lipsea! Cel mai ciudat mi se părea că dormeam în patul în care murise mama. De cele mai multe ori îmi era frică şi aveam obiceiul să dorm cu lumina aprinsă sau cu muzica pornită. Nu ştiu care era sensul, dar mă simţeam protejată aşa. Nu puteai să te frămânţi prea mult în timpul nopţii. Eram şi puţin paranoici, ce-i drept. Eu mai tot timpul mă trezeam la ora 3 dimineaţa, luam bâta ascunsă după dulap şi coboram să văd dacă era cineva pe jos. Bine, îţi dai seama că am fi auzit dacă se strecura cineva în casă; era veche şi podelele scârţâiau în ultimul hal. Şi cum ziceam, aveam grijă de el precum o mamă. Nu prea vorbeam. Ne mai jucam pe consolă, mai beam o bere la sfârşit de săptămână. Dar era atât de absorbit în ce dracu’ făcea el, încât nu prea ieşea din cameră. Deschidea, aşa din când în când, uşa să ţipe: „E gata masa?”, „Dă muzica mai încet că nu pot să mă concentrez!“, „Vino să mă ajuţi cu ceva!”, „Am spart o vază, vino să cureţi!”... Mă simţeam singură, chiar şi cu Alin în casă. Era o linişte de mormânt, dacă nu porneam muzica, atunci nu auzeai decât zgomotul de la controller-ul5 de XBOX sau zgomotul cretei scârţâind pe table. Eu desenam în camera mea cu muzica la maximum special ca să nu îl aud. Nu semănam deloc: el era brunet, eu roşcată. Lui îi plăceau matematica şi fizica, eu ştiam doar lucrurile de bază cât să mă ajute la desen. Singurul lucru care ne aducea împreună era

5

Controller înseamnă manetă pentru jocurile pe consolă.

12


introvertirea. Nu ieşeam prea mult în oraş, asta până m-am dus eu la facultate. Eheee! Să vezi atunci! A fugit puiul cu aţa! Nu prea am avut prieteni în afara de Jacquelline. Mi-a fost frică să mă ataşez. Cred că întotdeauna, undeva, în mintea mea pierdută prin folosirea abuzivă a cyan-ului6, mi-e frică să nu mă trădeze, să moară sau să mă plictisească. Stăteam toata ziua în cameră şi pictam, desenam portrete şi haine. Începusem să mă apropii de vârsta la care o persoană ar trebui să se ducă la facultate. Mă pregătea aceeaşi profesoară de desen pentru facultatea de artă. Nu ştiam încă la ce secţune. Eram bună la pictură, grafică, ştiam chiar şi design. Mă învăţasem singură să croiesc şi-mi făceam haine cu tot felul de accesorii pe care le furam de la mercerie. Când eram într-o stare bună, veneam cu o foarfecă şi-mi tăiam materiale pentru colecţiile pe care mi le făceam, ştii? Desenam modelul şi lipeam cu aracet sau super glue materialul lângă, ca o mostră. Bine, hai să recunosc, dar să nu scrii asta, mai şi furam când puteam. Am fost şi încă sunt o mare cleptomană. Îmi plăcea adrenalina, de aceea aveam prostul obicei să recurg la astfel de obiceiuri. Îmi spun: „fac asta de amorul artei; ce-o să se întâmple dacă le lipsesc o pereche de pantaloni scurţi?”. Mă rog, cum ziceam, am făcut meditaţii cu profesoara mea veche de desen care mi-a văzut colecţia cu materialele ataşate şi a spus că cel mai bine ar fi să aleg design vestimentar la facultate. Cea mai mare provocare nu mi se părea examenul în sine, ci contactul cu lumea exterioară. Sunt mai noncomformistă şi nici atunci nu prea arătam ca o fată normală. Nu eram nici slabă, nici grasă, nici nu ştiam în ce culoare turbată să-mi mai fac părul, accesoriile erau făcute din oase, pene, scoici, bucăţi de materiale, margele; tot ce prindeam. Am rupt şi un pix odată şi mi-am făcut lanţ din el. Puteai să deosebeşti stilul meu vestimentar dintr-o mie. Nu prea ştiam să mă machiez pe atunci, dar cursurile de machiaj profesionist m-au ajutat. În plus, mereu fur meserie de la colege pe la parade. Atunci mă interesau părul şi hainele; doar la astea două eram destul de atentă. În fiecare zi pierdeam câteva ore să-mi aleg haine şi să-mi aranjez părul. Mă inspiram cel mai mult din paradele de modă ale lui Galliano. Toate colecţiile lui erau haute-couture. Eu le făceam prêt- à -porter7. 6

Cyan este un termen folosit în fotografia în culori pentru a desemna nuanţa obţinută prin amestecul spectral al

albastrului cu verdele.

13


Undeva, prin septembrie, am avut examenul de admitere, toată săptămâna dinaintea lui nu am putut să dorm, am studiat intens. Visam moda renascentistă şi toga grecească, mă culcam în gând cu pălăriile cu bor amplu şi mă trezeam cu imaginea corsetului minune al epocii victoriene. Examenul consta în două probe: un test-grilă din Istoria Artei şi o probă practică de trei ore. Îmi amintesc faptul că m-am pierdut pe holurile interminabile ale facultăţii; era o arthitectură întortocheată cu scări în spirală care te ameţeau. Erau peste tot studenţi care se îmbulzeau, nu ştia nimeni unde avea sala. În fine, eu trebuia să ajung în sala 407. Când am intrat, jumătate din fetele prezente erau fotomodele. Nu mă puteam compara fizic cu ele, dar eram convinsă că eu eram cea mai talentată din sală, iar prinţesele alea îşi dădeau doar aere de artiste. Înainte să intre profesorul în sală, am trecut pe la fiecare să mă uit la colecţiile lor. Leam pus tot felul de întrebari din domeniu, însă erau destul de prostovane. Am întrebat-o pe una dintre ele: „Ce sunt crochiurile?”, iar ea mi-a raspuns: „Nu merci. Am mâncat o salată la prânz”. M-a pus pe gânduri răspunsul ei şi începusem să îmi iau o alură intelectualo-fiţoasă. Intrase profesorul în sală de examen. Cerinţa spunea că la proba practică trebuia să vii cu două-trei creaţii de-ale tale şi nişte schiţe. Dacă nu erau aprobate de profesor, atunci nu intrai în examenul propriu-zis. Era o forfotă mai ceva ca în parc la Cişmigiu când e invazie de ciori. Îmi amintesc că toată lumea a început să râdă cum a intrat în sala un pigmeu, chelios, cu mustaţă, pantaloni negri mulaţi, o cămaşă transparentă cyan băgată în pantaloni şi o pălărie cu pană de păun. Nu mai spun. DOAMNE! Pantofii din picioarele lui! Pantofii oribili din picioarele lui! Ha-ha. Scuză-mă o secundă. Lasă-mă să râd puţin. Erau…ha-ha! Ha-ha ! N-am cuvinte, era aur curat. Ştii cum purtau turcii, şeicii, şefii de harem? Aşa opinci dintr-acelea întoarse în vârf? Mă uitam la ele şi aveam impresia că dacă mă mai uit mult o să îmi intre vârful în ochi. Se micţionau pe bunul gust, scuză-mi franceza. Şi culoarea! Erau cyclamen pentru numele lui Dumnezeu! De la domnul Lipsit-de-Gust o să accept eu critica constructivă? Deja mi se făcuse silă, mi se părea totul o cacealma.

Cum ziceam, bufniseră toate Kate Moss-urile7 şi Heidi Klum-uri8, aproape într-un râs enervant. Eu chicoteam puţin, nu mi-aş fi permis să râd de un profesor. Aveam un mare respect

14


pentru ei şi învăţământ. Poate pentru că eu nu am intrat prea mult în contact cu ei. Stai să vezi că se enervase nenea Robin Hood! Şi-a scos pălăria şi a dat cu ea de pământ! Ha-ha! 7 Se făcuse linişte în sală, în timp ce Domnul Frederic trecea printre studente cu mâna în bărbie şi le analiza munca. În primele trei minute a dat afara jumătate de clasă. „Kitsch!”, ”Am mai văzut o sută de modele aşa!”, “N-ai talent”, “Nu ştii să coşi!”, “Ce muncă superficială!”, “Nici Lady Gaga nu s-ar îmbrăca cu aşa ceva!” şi tot felul de afirmaţii jignitoare în genul ăsta. A ajuns în sfârşit la mine. Nu prea ştiu cum să accept critica aşa că mi-am muşcat limba şi am spus o rugăciune în minte, sperând că n-o să zică nimic de rău. Se tot uita mustăciosul la creaţiile mele şi m-a întrebat: „Care este designerul tău preferat, drăguţă?”, iar eu i-am răspuns: „Mult stimabilul John Galliano”. În momentul acela un mare zâmbet i-a conturat faţa ridată. Mi-a dat o foaie şi mi-a spus să o citesc după ce iese din sală. A făcut acelaşi lucru cu alte patru fete, apoi mi -a făcut cu ochiul şi a ieşit din sală. Şi pe foaie scria: „Aţi fost acceptată, mergeţi în sala 605”. Am încercat să nu mă bucur prea tare, dar era prima oara când fusesem acceptată oriunde. Aproape am plâns, dar m-am mulţumit să sar precum un ied prin sală respectivă. Le-am luat în braţe şi pe celelalte fete, aşa fără motiv. Nu mi-a păsat prea tare. Am făcut ce-am simţit, iar ele erau ca un fel de păpuşi de pânză pe care am simţit nevoia să le îmbrăţişez în loc să le îngrop în grădină. Ma îndreptam spre sala cu pricina. Am întârziat puţin, pentru că m-am luptat un pic cu tonomatele de suc de pe hol. Am probleme cu nervii şi nu voia să cadă doza de cola: l-am scuturat bine pe fraier şi a căzut până la urmă. În orice caz am intrat în sală ultima: „Dar vedeta show-ului şi-a făcut apariţia... Nu mă surprinde, aşa faceţi voi vedetele. Ia un loc lângă mine. Testul grilă a început deja”. La testul grilă era şi un tip printre fete, nu îl observasem până atunci. Era destul de atrăgător, avea părul scurt şi roşcăţel, câţiva pistrui pe ici, pe colo şi era îmbrăcat British. Mă gândeam că e genul greu abordabil. Aproape că nu mă puteam concentra din cauza lui. Nu prea are rost să-ţi povestesc şi despre examenul ăsta, adică în întregime. Am fost, l-am dat şi l-am luat. Daca îţi vine sa crezi, Pistruiatul m-a luat, dacă nu mă lua, atunci aveam cea mai mare notă. Deşi 7

Fotomodel faimos.

8

Idem 7.

15


nu ştiu câtă relevanţă are treaba asta. Domnul Frederic însuşi m-a sunat la o săptămână după examen să îmi spună vestea bună; de altfel, părea şi el la fel de încântat ca mine: „Dragă, ce mă bucur să te am printre studenţii mei. Eşti ceva deosebit! Creaţiile tale mi-au adus aminte de colecţiile mele din tinereţe. O să fii un mare designer! Am să ma ocup personal de asta!”- nu am redat fidel exprimarea profului, dar oricum pe aproape. Era un pas mare pentru mine, lucrurile începuseră să se mişte cam repede. Nu neaparat facultatea în sine; eram isteaţă şi aveam idei bunicele, îmi plăcea să învăţ şi să citesc. Era o provocare destul de măricică pentru mine să mă integrez undeva, să cunosc oameni, să ies cu ei în oraş sau la cafea după cursuri. A fost ceva deosebit şi greu totodată. Aşa, lăsând asta la o parte pentru moment, ai spus că ai vrea să îmi cunoşti relaţiile şi îndrăgostelile, aşa-i? Să recunoaştem că Jacquelline nu a fost cine-ştie-ce dragoste, mai mult ceva pueril. Dar jur că Pistruiatul mi-a furat inima! Nu ştiu de fapt dacă a fost ceva sexual sau emoţional. Sunt un pic confuză în legătură cu distincţia dintre sentimente. Habar n-am să mă exprim şi, în realitate, mi se pare că sentimentele sunt prea mare bătaie de cap. Eu şi sentimentele...! Prefer să mă las aşa...purtată de val. Sunt şi am fost întotdeauna o aiurită, dar niciodată o prinţesă care caută să fie salvată. Şi Pistruiatul ăsta era mare gagicar, măi. MARE GAGICAR! Fetele din facultate leşinau în timpul atelierelor cu ochii aţintiţi asupra Prinţului Roşcovan. Cum să ţi-l descriu? Era un soi de Orlando Bloom amestecat cu un Johny Depp mai efeminizat, ceva de genul asta. Era fix stereotipul fotomodelelor de la mine din facultate. L-am pândit mult timp, îl urmăream după cursuri să văd unde stă. Locuia la doi paşi de mine, ceea ce mi s-a părut puţin ciudat. Stătea singur şi avea un căţel, bulldog englez parcă, pe care îl chema Rex. L-am urmărit odată vreo trei-patru ore, l-am pândit peste tot, de la şcoală până la mercerie, de la mercerie până la supermarket şi apoi până acasă. Când a ajuns acasă am realizat că era un plictisitor! Toată ziua stătea, desena şi croia.Vorbea mult la telefon în engleză, iar asta nu făcea decât să mă atragă mai tare. Acum înţelesesem de unde venea accentul lui stârcit, întortocheat şi de ce era aşa tăcut. Norocul meu că ştiam engleza bine de tot. Urma să îl impresionez cu accentul meu, aşa aveam să-l cuceresc. Ce să mai, una zicem şi alta facem. Într-o zi a venit la cursul meu de croitorie şi crochiuri 9 şi m-a întrebat de unde imi iau materialele. Era super fascinant de creaţiile mele, îmi punea tot felul de întrebări, chiar părea interesat în adevăratul sens al cuvântului. În aceeaşi zi m-a invitat la el acasă sa facem un soi de 16


„brainstorming”10. Am acceptat, puţin ruşinată ce-i drept. Ştiam eu ce înseamnă „hai la mine acasă” era în toate filmele, în toate cărţile. „Hai la mine să ne uităm la un film”, „Hai la mine să ne jucăm pe XBOX” sau varianta anilor ’80 „Hai la mine să ascultăm nişte vinyluri”. Mă gândeam că sunt pregătită să scap şi de povara asta. Poate chiar eram drăguţă şi fâşneaţă, cum spunea el mereu. El părea destul de curăţel şi ordonat, inteligent şi arătos era , iar colecţiile lui nu erau mai prejos. Am zis să merg aşa pe flow, dacă ştii ce zic... Când am ajuns la el acasă…Nu prea ştiu cum să povestesc treaba asta. E destul de jenant să povesteşti unui necunoscut cum ţi-ai pierdut virginitatea. Hai că o sa încerc şi pe asta, am ceva de pierdut? Când am ajuns la el acasă, s-a înfăţişat îmbrăcat impecabil. Avea un sacou negru cu mâneci trei-sferturi (creaţie proprie, spunea el, eu zic că era cumparat din mall), o cămaşă albă cu o cravată roşie, blugi mulaţi stil skater şi nişte pantofi British, nu ştiu cum să îi descriu, ştiu doar că erau maro. Îmi aduc aminte că visam să cunosc tipi care se îmbracă bine ca el. Mă pierdusem vreo cinci minute uitându-mă la el înainte să int8ru. - Intră, intră, cu tupeu! I don’t bite!11 Am luat un loc pe canapea şi el s-a dus să desfacă o sticlă de vin. Mirosea toată casa a ceva bun, nu îmi dădeam seama a ce exact. Mă gândeam că e un vis! Un bărbat de vârsta mea, elegant care găteşte şi mai arată şi bine pe deasupra. Am stat să analizez desenele de pe pereţi, erau ale lui, copii după Galliano, Westwood, McQueen, am stat să analizez schemele trupurilor, erau toate desenate corect. Casa era spaţioasă şi minimalistă, futuristică aş putea spune. Până s-a întors, mi-am imaginat toată viaţa alături de el: cum îi va chema pe copii, când o să facem nunta, cum o să arate rochia de mireasă, o să mi-o fac eu sau el şi alte idei dintrastea exagerate şi grăbite.

89

Crochiul este un desen rapid care indică în câteva linii mari trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect sau

peisaj. 10

„Brainstorming” (în eng.) înseamnă tehnică de stimulare dirijată a creativităţii individuale, şi mai ales, a unor

indivizi constituiţi în grupe. 11

„I don’t bite” (în eng.) „Nu muşc”.

17


- Îţi place scaunul asta? Eu l-am făcut, e din lemn de cherestea. E pictat cu vopsele de ulei, le-am furat de la facultate,9,a zis şi s-a întors în bucătărie. Când s-a întors a adus spaghete Bolognese, cât de bune au fost! Era prima oară cand mâncam aşa ceva! Deşi singurul lucru care mă interesa cu adevărat era zâmbetul lui. Doamne, cum putea să zâmbească. Îmi amintesc că refuzam să îl privesc. - Îmi place tăietura ta sub bust, zise şi-şi îndesă mâna în decolteul meu. Nu am zis nimic, chiar începuse să-mi placă. Mă gândeam că o sa fie cum a fost cu Jacquelline, dar Pistruiatul era mai agresiv, nu era deloc pasional. Ne-am sărutat ceva timp pe canapea şi m-a poftit la el în interiorul din „his private quarters” 12. Ştiam engleza, dar nu prea înţelegeam engleza-britanică, m-am prins eu ce însemna. Şi apoi ştii ce s-a întâmplat? Vai, nenorocitul! Tu eşti bărbat, nu prea înţelegi cât de dureros este prima oară. Femeile ştiu si d-aia îşi aleg o persoană potrivită căreia să-i dea floarea bla bla, vrajeli d-astea din povesti. Eu nu ştiam mai nimic despre sex. Nu văzusem niciun film romantic, erotic sau porno şi nu citisem nimic despre asta. Îmi aduc aminte că am ţipat că nu mai vreau sau că vreau să înceteze. Nu ţin minte cu exactitate. Şi ce-a facut nenorocitul? Nu s-a oprit. A continuat până s-a umplut cearşaful de sânge. Îmi pusese mâna la gură şi ţipam degeaba. Eu…nu prea pot să continui asta. Scuză-ma. Vino în altă zi. Mă doare să continui. Pur şi simplu, nu…Merci pentru atenţia ta, dar, te rog frumos să pleci. Altă…Altădată, poate cu altă ocazie; a ţipat şi mi-a trântit uşa în faţă.

2. American Woman

Am plecat cu coada între picioare. Trebuia să aflu mai multe despre fata asta. Eram atât de fascinat de ea! Nu-mi vine să cred că m-a crezut când i-am spus că sunt un reporter de la o 912 „

His private quarters” (în eng.) înseamnă dormitor, spaţiu privat, intimitatea camerei.

18


revistă de modă! Câtă prostie; de parcă interesează pe cineva colecţiile ei ciudate! În schimb, ea e o pipiţă a naibii de sexuală. Poate oi fi greşit făcând asta, dar dacă nu vrea să mai trec pe la ea, atunci cred că am să o urmăresc. Nu are cum să îşi dea seama. Nu ştiu ce obţin cu asta, poate o vrăjesc cumva să îmi ating scopul. Cine dracu’ mai ştie? Oi fi îndragostit de ea? Nu ştiu. E o tipă deosebită şi foarte erotică. Am văzut-o la câteva prezentări de modă de-ale ei, felul în care ţine ţigara, rujul aprins şi părul ăla! Doamne, dar ochii! Am hotărât, am să o urmăresc. Nu ştiu cât de normal este comportamentul ăsta, adică aş putea pur şi simplu să mai trec pe la ea şi să continui să o mint cu interviul. Poate o aburesc să facem şi un pic de sex la un moment dat şi nu voi fi nevoit să o urmăresc. De-ndată ce ajung acasă, am să îi telefonez să o chem la un suc. Am să îi spun că nu e în scop profesional, poate chiar acceptă. Ce naiba o fi aşa greu? Inviţi o tipă la suc, ea zice „da” sau „nu”, deşi domnul Ego nu poate să accepte un refuz. Ah, Doamne, ce-mi mai place ciudata asta! Gata, gata, să ne calmăm! Măcar mi-a dat numărul ei de telefon. Am fugit spre casă şi nu puteam să mi-o scot din minte: mici gesturi pe care le făcea, felul în care îşi mişca mâinile lungi şi delicate ca de pianistă, pielea albă şi netedă, părea atât de fragilă, deşi cred că pe interior, domniţa e o târfă de primă clasă. Are, cum spun francezii, acel je ne sais qua 13. Cred că am abordat greşit problema. Poate ar trebui să mă împrietenesc cu ea. Gata cu lăbăreala, am să o sun! - Alo? Sunt eu. - Ce mai vrei? Ţi-am zis că nu mai am chef de interviurile tale stupide, a zis ea şi a oftat. - Ascultă, nu vreau să îţi mai iau interviu decât atunci când o să fii pregătită. Auzi, mai eşti? - Da.10 - Vreau să zic că aş vrea să ieşim la un suc, noi doi. Să ne distrăm ca nişte prieteni, fără cameră de filmat, fără reportofon, fără nimic. Deci off the record14, ce zici? Hai.

1013”

Je ne sais quoi” (în fr.) înseamnă „nu ştiu ce” în sensul de farmec aparte.

19


- Nu ştiu ce să zic. Nu prea am mai ieşit în oraş si nici n-am chef şi cred că… Hai, auzi ştii ce? Cred că…da, o să ies cu tine. Pari un bărbat interesant şi aş avea chef de nişte ciroză. Ne vedem la pod, a zis domniţa şi mi-a închis . Aveam cel mai tâmp zâmbet pe buze. Mi se părea că era ceva bolnav cu felul în care doream să o abordez. Dar hai să lăsăm asta deoparte, am zis că mă port de minune astăzi! Atât de incredibil încât până la a doua întâlnire s-o arunc din pat de plictisit ce o să fiu de corpul ei. - Ai întârziat. A spus ea în timp ce trăgea din ţigară cu cel mai mare sictir. - Am fugit şi___ - Nu mă interesează. Unde mă duci? Aşa ar trebui să decurgă un ritual dintr-ăstă de curtoazie? Ia uite ce nesimţire! Măi băiete, nici flori nu mi-ai adus! Zi unde mă duci! Ai face bine să merite. Nu îmi dădeam seama dacă era sarcastică sau vorbea serios. Asta era treaba la ea, aveam impresia că se joacă cu mine constant. - Te duc la o ceainărie. - Vai, sunt atât de emoţionată! Abia aşteptam să-mi petrec timpul bând ceai şi uitându-mă la tine cum te uiţi la mine! şi-a azvârlit mucul de ţigară la picioarele mele. - Atunci ce ai vrea să facem? - Nu funcţionează aşa, dragule. Tu m-ai invitat în oras, tu trebuie cumva să mă surprinzi. Poate nu m-am făcut înţeleasă. Mă plictiseşti teribil deja, ce să zic? Aşa că dacă ai fi amabil să mă anunţi în prealabil când nu ştii unde mergem poate __. - Cât de fiţoasă poţi să fii! Mă enervezi. Mergem la ceainărie şi basta! 11

- Wow! Bravo, old chap15. Bravo! Câtă personalitate! Virilitate dată dracului, ce să mai? Hai la afurisita aia de ceainărie că oricum am o sticlă de coniac în geantă. Trebuie să strecor nişte alcool d-ăsta sanitar în ceaiurile lor de Lyche16 amărâte.12 1114

„Off the record” – puncte de plecare care ajută la declanşarea propriilor investigaţii şi nu trebuie considerate

drept neoficiale. 1215

„Old chap” înseamnă prieten vechi, amic.

20


M-a apucat de mână, gest care m-a surprins. Nu ştiu dacă a fost plăcut sau nu, dar am simţit că nu vreau să îi dau drumul. Nu s-a uitat o secundă în ochii mei. Avea nişte ochelari de soare sau de vedere, nu îmi dau seama. Era îmbrăcată la fel de dubios ca de obicei. Ne uitam unul la celalalt, dar nu am scos un cuvânt până în ceainărie. - Ia uite ce loc frumuşel! Se pare că n-ai gusturi proaste, domnule reporter! - Eşti o pipiţă dată dracului, măi fetiţo! - Fetiţă! Ha-ha! Auzi… Ne-am aşezat la o masă mai aproape de calorifere pentru că– mi se părea mie- era cam subţire îmbrăcată Hera asta. În orice caz, era o ceainărie cu narghilea în stil turcesc, erau perne pe jos, decoraţiuni din bambus. Nu ştiu dacă îi plăcea câtuşi de puţin sau considera că era un loc kitchos. Se tot uita la tablouri, la decoraţiuni şi le comenta pe fiecare şi râdea singură. Nu am avut loc de discuţia pe care o avea cu ea să vorbesc. - Dar cu mine de ce nu vorbeşti? - Ştii că vine ziua mea? - Ziua ta? am întrebat mirat. - Da. Fac 25 de ani, 25 de ani de sictir şi jeg pământesc, îţi dai seama? zise şi-şi aprinse încă o ţigară. - Şi la 50 o să mori. - M-ai făcut să râd, măi, tu, amuzantule! îşi stinsese ţigara . - Nu vrei să ştii când e ziua mea? - Nu în mod specific. Nu. Apropo, măi, baieţaş, un loc mai ieftin nu găseai? Eventual mergeam într-un club de noapte cu pipiţe animatoare care dansează în cuşti, poate locul ăla era mai puţin kitchos. - Eşti insuportabilă, am zis eu încercând să îmi ascund zâmbetul.

16

„Lyche” este un fruct de dimenisiuni mici învelit de o crustă cu mici excrescenţe de culoare roz-roşiatică-galbenă

şi are un gust ce pare a i un mix între struguri şi flori de soc.

21


- Merci. E cel mai bun lucru la mine, ăsta şi ochii mei mari şi verzi! a spus în timp ce-şi dădea ochelarii jos probabil ca să îi văd ochii mai bine. - Nu ai ochii verzi. - Exact. Aşa că, hai, dă-i drumul! - La ce ? - La ritualul de curtoazie sau cum se numeşte acum? Cum merg lucrurile acum? - Ce lucruri? Am ieşit la un ceai, scumpo. Mă uitam la ea şi observam cum devenea puţin agitată. Îşi aprindea ţigară după ţigară, bătea din picior. S-a calmat la un moment dat când a venit chelnerul să ne ia comanda. Eu miam luat o cafea turcească, iar ea şi-a comandat o combinatie de ceaiuri. Mi s-a părut ieşit din comun. - Fă-ţi de cap, amestecă, pune nişte zahăr, scorţişoară, cuişoare. Nu ştiu, surprinde-mă! i-a spus chelnerului în timp ce am impresia că îi făcea ochi dulci. - Şi, spune-mi despre tine. De la ce revistă spuneai că eşti? - „Jinx” , o revistă despre tinerele talente. - Da? Şi eu sunt un tânăr talent? I-auzi, îmi zâmbea destul de ciudat. Parcă mai mult mă instiga la ceartă. Nu ştiu ce urmărea, dar eu nu eram un mincinos prea bun şi se vedea de la o poştă că mă cam citeşte. - Am fost la diverse parade de moda de-ale tale. Ai ceva talent. Nu mai zicea nimic. Sorbea ceaiul la fel cum mă sorbea pe mine din priviri.

- Ia uite cât auriu, începe să ma usture ochii. Vai de capul meu, ce-s astea? Ciucurei argintii şi perne îmbrăcate în fake 17 caşmir? Mi se face rău. Doamne şi cum sunt ospătăriţele astea pe jumătate dezbrăcate, îmbrăcate în cadâne? Pe bune? Mamă!!! şi ceaiul ăsta are un gust execrabil. Ce cărţi au ăştia pe rafturi, ia! Ce măi? 1001 de nopţi? Asta a umplut paharul! - Ce faci, dragă? Iar vorbeşti singură? 22


- Auzi, eu nu prea am chef de discuţii şi locul ăsta mă indispune. Vrei să mutăm distracţia la mine? Ce zici, puştiule? Te ţin mocasinii? a spus şi-a bufnit-o râsul. - Îţi bati joc de mine. Nu îmi dau seama dacă mă chemi la tine sau te plictiseşti prea tare. - Mă plictisesc. Dar acum chiar te chem la mine. Hai! Ascultăm o muzica, bem o cafea, fumăm un cui şi ascultăm cum cresc fulgii în pernă după, dacă înţelegi ce vreau să zic. Mi-ai făcut un chef nebun de sex. Nu am chef să stau să te cunosc, a zis şi s-a ridicat să îşi caute geanta în grămada de perne. Se pare că sunt mai norocos decât credeam. A ieşit aproape zburând din ceainărie şi şi-a scos telefonul să cheme un taxi. - Urăsc să merg pe jos când port tocuri. Ştii că sunt din colecţia nouă de la Viviene Westwood18? Nu ai de unde să ştii! Off, o minte atât de simplă într-un corp atât de superb. E aproape păcat! s-a uitat scârbită la mine de parcă eram ultimul gunoi şi a oftat... - Hai, dragă, nu mă cunoşti atât de bine. Cine ştie ce se ascunde sub crusta asta macho? - Crustă? Ha-ha-ha. Îmi place cum te joci cu metaforele. Voi, jurnaliştii, nu sunteţi decât nişte scriitori suprimaţi. Nu-ţi face griji, eu îţi dau voie să faci ce vrei cu mine, fără reguli, a spus Prinşesa Modei şi mi-a făcut cu ochiul.13 S-a întins spre mine şi mi-a pupat ochii. Mi s-a părut un gest ieşit din comun. Cine mai face asta în anii 2000? Abia se mai pupă lumea pe gură înainte de a face sex, d-apoi pe ochi. Nimeni nu m-a mai pupat pe ochi până acum. Mă rog, pe pleoape. M-am speriat şi am închis ochii în timp ce îmi imaginam cum o fi în pat. Nu a scos un cuvânt în taxi, fuma ţigară după ţigară şi se uita pe geam. Când am ajuns în faţa casei a coborât pur şi simplu, lăsându-mă pe mine să plătesc. Nu prea mi-a convenit, dar cui îi păsa? Am să o tăvălesc pe găinuşa asta toată ziua şi toată noaptea! Cum am intrat în casa m-a poftit în living şi a tras jaluzelele ca să facă întuneric. Apoi a dat drumul la sistemul audio -şi ce sistem audio avea , system surround , tot tacâmul, se vedea că e plină de bani- şi-a scos din geantă „instrumentele”. Avea un întreg „arsenal junkie” 19 în geantă: foiţe, pipă, marijuana şi haşiş, filtre, foarfecă, pensetă şi grinder20. 1317

18

„Fake” (în eng.) înseamnă „fals”.

Vivienne Westwood este un designer britanic considerată responabilă pentru curentul punk în vestimentaţie.

23


- Ce zici, domnule reporter, ai mai fumat dintr-asta? zise şi îmi dădu pe la nas să miros smocul de iarbă proaspătă. - E White Widow!21 E tipul meu preferat de Indoor 22. Ai răbdare puţin. O să dureze trei minuţele. A pus iarba în grinder şi l-a sucit de câteva ori. Apoi a scos sulul cu foiţe, a rupt o fâşie îndeajuns de mare pentru un „cui” , a pus un filtru pe fâşie şi a turnat iarba „grinduită” în foiţă. În sfârşit, l-a rulat şi i-a dat foc, şoptindu-mi la ureche „Puf, puf, pass!” 23, lingându-mi apoi lobul urechii. Eram ameţit bine la sfârşitul cuiului, aproape deliram de la porcăria asta. Era totuşi prima oară când fumam, dar mă simţeam extraordinar. - Ştii piesa asta? Mă face să o iau razna, Lenny 24 ăsta. A zis în timp ce mi-a aruncat în faţă bluza. Ce-i drept, arăta puţin a americancă. Se mişca atât de unduios, dar nu vulgar. Nu puteam să îmi iau ochii de la ea. Şi-a aruncat pantofii cu toc destul de tacticos, parcă nu era prima oară când făcea striptease.14 Cred că asta era schema pe care o folosea pe toţi tipii. Vai , ce corp are! Cum se mişca, exact ca o felină care se pregăteşte să atace! Ce e, scumpici? Nu mai rezişti? Vrei să-mi dau jos şi lenjeria sau vrei să o dai tu jos? Daca eşti în stare, atunci desigur. Hai, ştiu că vrei! mi-a zis şi s-a urcat pe mine.

1419

„ Junkie” (în eng.) înseamnă „depravat”.

20

„Grinder” este un aparat care striveşte, compresor.

21

„White Widow” este un tip de iarbă (drog), văduva albă.

22

„Indoor” este marijuana crescută în seră.

23

Expresie americană care se traduce prin „Tragi două fumuri şi dăi mai departe!”.

24

Lenny Kravitz este un cântăreţ american de muzică soul, reggae şi alternativ.

24


Eu o ţineam în poală şi îi mângâiam supleţea corpului. Am început să o sărut pe gât şi ma oprit..15 - Ce dracu’ faci? Îmi faci baie? Am făcut deja, nu te agita. Arată-mi ce poate să facă trupul ăsta de curăţător de piscine latino25! Mi-a luat mâinile şi mi le-a pus pe sâni. Am început să ne sărutăm în timp ce eu îi mângâiam sânii. Era destul de animalică şi îi plăcea să domine. I-am dat lenjeria jos şi am început să o sărut intens peste tot. Ea nu avea răbdare, parcă nici nu îi făcea mare plăcere ce îi făceam eu. Mi-a băgat mâna în pantaloni şi a început, dintr-odată aşa, să mă călărească. Nu îmi dau seama cu ce aş putea să compar sexul cu ea, dar mă simţeam în a nouălea cer. Mi-am dat drumul prea repede, dar nu s-a oprit până nu a terminat şi ea. După partida de sex, a părut satisfacută chiar dacă avea o expresie destul de sictirită. - Ai ceva sculament, marinarule... a spus călăreaţa din vestul sălbatic şi mi-a făcut cu ochiul. - Merci. Ai ceva tehnică, târfuliţă mică. - Târfuliţă? Asta se voia a fi drăguţ? Penibil, dar bună încercare. - Să înţeleg că ţi-a plăcut? - Eh, să nu exagerezi. Văd că deja a crescut pipota-n tine. Dacă ar mai avea unde să crească...Ce ghiduşă sunt! Te îmbraci şi tu? - Ce faci? Mă dai afară deja? - Tu ce crezi? Normal că te dau afară. - Cum aşa? Nu vreau să plec. Îşi dădu o palmă peste faţă. - Ok, ştii ce? Nu mă interesează să stau la palavre cu tine. Nu vreau să-ţi aflu vreo traumă din copilărie. Nu vreau să avem o relaţie. Nu mă interesează dacă îţi plac filmele sau cărţile sau cât porţi la pantofi. Are vreun rost să rămâi? - Ok. Am să plec dacă asta vrei. Poate mă suni, cândva? 1525

În sensul de tânăr aspectos, cu un trup atrăgător.

25


- Prea puţin posibil. Tu aşteaptă lângă telefon ca un băiat cuminte al mamei. Pa! a spus în timp ce mi-a pus hainele în braţe şi m-a împins spre uşă. În fond, ce-mi păsa mie? Doar asta voiam, asta urmăream. Să fac sex cu ea şi să plec. Mă duc acasă, fac un duş şi mi-a trecut.

4. Jurnal „Dragă jurnalule: Nu! NU ŞI IAR NU! Am să scriu în nenorocitele astea de pagini . O să îmi vărs toţi nervii pe paginile astea jegoase. S-a întamplat din nou! Sunt un nimic şi nu merit să am pe nimeni lângă mine. Părinţi nu am, fratimiu dracu’ ştie pe unde îi umblă testosteronul, iar dragoste? Nu prea pot să mai simt. Iar s-a întâmplat minunăţia care se întâmpla de fiecare dată, măi fată. Ştii care? Am făcut sex cu un străin, din nou. NENOROCITĂ să fii tu, viaţă! Nu am putut s-o fac trează, aveam nevoie de un stimulent mai puternic. Am cumpărat nişte iarbă stropită cu heroină ca să o fumez, să mă anesteziez şi să îmi bat joc de mine mai tare. Asta merit, nu? Şi ce am facut este, ce vreau să zic, nu mai scrie… Am luat alt pix. Aşa! Ce vreau să spun este că a venit un tip dintr-ăsta, drăguţel, înăltuţ şi deştept pare-mi-se, reporter dintr-ăsta de la o revistă. A venit şi mi-a luat interviu, pretinzând că vrea să îmi facă biografia sau dracu ştie ce voia, eram disperată să comunic cu un suflet, după tot ce se întâmplase. I-am spus multe lucruri intime, poate alte adevărate, poate un pic exagerate sau poate am minţit puţin. Nu ştiu. Cert este că i-am spus cam tot ce aveam pe suflet şi la un moment dat am simţit că fac un atac de panică. Mă cuprinsese o teamă, mă treceau duşuri de transpiraţie cald-reci şi l-am dat afară din casă. Nu m-am putut opri, însă, din a ma gândi la el. Suflet tânăr şi sărac cu duhul ce sunt! Am început să desenez ca o nebună! Cred că am terminat foile pe care mi le-am cumpărat deja! Am făcut schiţe peste schiţe cu portretul lui. Într-o zi, doamne, într-o zi chiar m-a sunat. Nu mi-a venit să cred! Am făcut puţin pe inabordabila, aşa cum fac eu mereu, dar ştiu că mă place. M-a scos la ceai într-o ceainărie dintr-asta kitchoasă, dar nimeni nu mai făcuse un gest de genul ăsta de o mie de ani. M-a impresionat, dar nu am vrut să-i arăt. Am simţit nevoia să îl am. Sorbeam din ceai şi mă uitam la el, ce bărbat superb era! Avea ochii albaştri-verzui şi un păr negru arămiu aşa, o piele măslinie şi nişte buze cărnoase cum sunt cireşele coapte pe interior. Avea un aer de mulatru aşa puţin, dar cred că era caucazian sigur. Cine ştie ce descendenţă a avut pe undeva prin arborele lui. Îmi fumam ţigara cu acelaşi sictir şi 26


mă uitam la cât de frumos era. M-a cuprins o sete dintr-asta animalică, o poftă de pielea lui. Nu spuneam mare lucru, nu puteam să mă gândesc decât la gustul pe care îl are pielea lui sau cum să îl cuceresc. Nu sunt atât de îndrăzneaţă precum par, am un pudism aproape frigid în mine. Am nevoie de stimulente de orice fel ca să prind curaj, să fac tot felul de nebuneli adolescentine care atrag bărbaţii, cel puţin în aparenţă. Tot ce spuneam era ca să se atace. Citisem eu ceva cărţi de psihologie: când răneşti un bărbat în orgoliu, îl şi atragi în acelaşi timp. Nu am crezut la început până nu am testat-o pe vreo câţiva. Dar el era atât de deosebit! Avea o licărire în privire, ori nu ştiu, ori voia să mă aibă, ori se îndrăgostise de mine. Eu nu ştiu exact ce simţeam, dar doream să îl am cât mai repede posibil. Am făcut pe dura, cum fac de obicei şi l-am chemat la mine acasă. Am regretat pe moment că am avut o atitudine de –cum ar zice el- „târfuliţă”, dar ăsta a fost impulsul. Sunt mult prea impulsivă! Pe drum nu am putut să mă uit la el. Cine ştie ce i-o fi trecut lui prin minte: „Mamăăă, ce înţepată e asta!”, „Ce ifose de artistă are! “. Dar eu eram toată transpirată şi emoţionată. Pot să maschez foarte bine emoţiile de acest fel, trebuie sămi scot din mânecă atitudinea asta de fată rea, neînţeleasă şi ŢAC PAC, instantaneu bărbatul e al meu. Când am ajuns în faţa uşii….DOAMNE! Îmi tremurau mâinile pe chei. Cred că i-am dat impresia că sunt vreo drogată. Nu s-ar fi gândit el că sunt eu emoţionată. Am tras instant draperiile să nu cumva să mă vadă vreun vecin sau nu ştiu dacă ăsta era neaparat motivul, poate mi-era ruşine de ceea ce făceam. Am dat drumul la muzică, poate ne auzea cineva. Cred că el s-a gândit că făceam atmosferă, pentru că îmi zâmbea în majoritatea timpului. Eu abia aşteptam să îmi fac cuiul să-l fumez, să-mi fut minţile ca să pot să i le fut pe ale lui. Eram cam novice într-ale drogurilor, nu era un lucru pe care îl făcusem de prea multe ori. Un lucru l-am învăţat de la tata şi ăla a fost darul alcoolului. Întotdeauna îmi spunea: „Vezi sticla asta? Aici e chiria, durerea, tristeţea, ipoteca pe casă, banii tăi de colegiu şi singurătatea. O termin şi dispar toate. Uite aşa!”. Şi de obicei când termina propoziţia dădea toata sticla pe gât. Şi de acolo mi-am prins şi eu obiceiul ăsta cirozic. Habar nu am cum să fac un cui26 dintr-ăsta. Mi-a arătat o prietenă mai demult, dar nu ştiu dacă am prins exact. Am cumpărat filtre gata făcute ca să nu mă chinui eu să le fac dintr-un carton, pentru că nu mă pricep. Mi-am luat şi grinder pentru că nu ştiam să mărunţesc cu mâna cum fac marii junkişti. Aveam şi un aparat de rulat, dădusem o groază de biştari pe el. Nu am vrut să îl observe el, să nu creadă că sunt vreo novice. Am rulat cuiul de formă, l-am băgat în 27


geantă şi mi l-am reparat cu maşina. Mi-era puţin frică de droguri, niciodată nu îmi controlam filmele. Am zis că de data asta am să pot. Îl fumam şi îmi imaginam că sunt în „Striptease”, filmul ăla cu Demi Moore. Am petrecut atât timp urmărind filme, seriale şi chiar adevărate „bad girls”, încât jucam rolul perfect. Demi Moore ar fi mândră dacă ar fi văzut cât de tacticos mi-am scos hainele şi am vrăjit bărbatul. Adevărul era că nu ştiam ce anume să fac. M-am lăsat dusă de valurile marijuanei. DOAMNE CÂT DE SPARTĂ ERAM! Nu îmi amintesc nimic decât faptul că l-am dat afară din casă. Nu puteam să fac altceva! Mă speriasem teribil şi îmi venea să vomit. Nu voiam să mă vadă în starea asta şi nu voiam să par slabă în ochii lui. Poate chiar îl cucerisem şi p-ăsta, aşa ca o „târfuliţă” ce mă voiam a fi. După ce pleacase, mă simţeam ca într-o telenovelă proastă când actriţa principală se prăbuşeşte pe cea mai apropiată piesă de mobilier şi urlă „NU!”, plângând apoi în hohote. Începusem să plâng (chiar şi eu). 16

5. Madeleine27 << În sfârşit era o noapte răcoroasă, toată vara mă topisem de căldură în casa asta mare. Nici nu mai ştiam a cui sunt, veneau femei ce pretindeau că sunt rude şi plecau cât ai zice „peşte!”. Am avut mătuşi, verişoare de gradul al III-lea, tot felul de aşa-zise rude care mi-au fost băgate pe gât după moartea mamei. Era o noapte toridă şi tata era, ca de obicei, beat criţă. Eram singură cu el în casa şi ne uitam la televizor. El îşi sorbea cu lăcomie din sticla de bere şi vorbea cu televizorul. Eu mă

1626

Ţigară de marijuana sau haşiş.

28


jucam cu singura jucărie, o maşinuţă fără faruri. Mai trăgeam o privire şi spre filmul de la televizor, cred că aveam nouă ani la vremea aia. - Auzi, fato! Ia nu mai hârjoni maşina aia, du-te fă ceva constructiv! Citeşte o carte, d-aia ţi-a dat Dumnezeu ochi şi minte! zise tata şi arunca cu sticla de bere aproape de mine. Trebuia să mă răzbun pe el cumva. M-am dus la bucătărie şi am luat o foarfecă din sertarul mare, ăla unde îşi ţinea tata revistele din care decupa cupoane, apoi m-am dus în spatele televizorului. Tata nu ştia ce fac, era prea beat să realizeze. Am luat foarfeca şi am tăiat cablul de la televizor. Aşteptam o reacţie. - Cred că vine furtuna! Du-te în camera ta, n-auzi, fetiţo! Du-te sus! a zis în timp ce s-a dus să scoată toate aparatele din priză. Nu m-am oprit aici. Am început să decupez toate revistele şi să le împrăştii prin casă. Am vărsat tot laptele din frigider, din bucătărie până pe hol; am luat şi bidonul de suc de portocale. L-am vărsat şi pe ăla până sus pe scări în camera mea. În seara aia chiar făcusem ceva rău. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Tata, fiind beat, a alunecat pe scări şi s-a lovit destul de grav la cap. Tot ce îmi amintesc este că am coborât să văd ce face şi l-am văzut lat pe gresia din faţa scărilor. Vai, ce m-am speriat! Întotdeauna îmi spusese tata că pentru urgenţe să apăs pe butonul mare şi roşu de la telefon. Dar acum? Acum era vina mea, ce puteam să le zic celor de la urgenţe? Am stat cam o oră lângă trupul aproape neînsufleţit al tatălui meu până să sun la ambulanţă. Când mi-am făcut curaj era deja prea târziu. A venit ambulanţa şi m-a întrebat ce sa întâmplat, iar eu am mărturisit, ţipând: „E vina mea! Numai vina mea! Eu am vărsat sucul! Eu am…eu…” şi am bufnit în plâns cu sughiţat şi suspinat. O asistentă m-a luat în braţe şi m-a pupat pe frunte. - O să fie bine, micuţo! Lucrurile astea se întâmplă. Nu e vina ta! Noroc că ai sunat la ambulanţă! - Nu înţelegeţi! Am aşteptat o oră până să sun! Dacă nu aşteptam atât...dacă... - Off! Shhh, micuţo! Ai făcut tot ce ai putut! Am făcut-o, de data asta chiar am făcut-o. Mă simţeam straniu, nu eram tristă cum ar fi trebuit să fiu. Cred că eram chiar bucuroasă, tata nu ştia să ofere afecţiune. Nu ştia decât să mă

29


bată dacă luam note proaste sau să ţipe la mine. Sau, desigur, să introducă câte o femeie nouă în viaţa mea. Am mers şi eu în ambulanţă cu ei, mă ţinea asistenta-şefa în braţe în timp ce mă uitam la tata. Mă gândeam cât de ciudat arăta un om mort, dar în mod special mă gândeam că totul se întâmplase din cauza mea. Nu era tatăl meu adevărat, era soţul mamei adoptive, care şi ea murise cu câteva luni în urmă. Singura mea rudă în viaţă era acum sora mamei, dar după cum am mai menţionat şi ea moare la patru ani după tata. Nu mai înţelegeam viaţa şi moartea. Pentru mine, familia era o adunătură de oameni care veneau şi plecau după bunul plac, dar de cele mai multe ori plecau. Ma uităm la tata, era atât de palid, aproape vineţiu, dar era atât de liniştit. Mustaţa îi era plină de suc şi sânge, nu pot să-mi dau seama cum a alunecat, dar acum era mort de-a binelea. Ştiam că asistenta îmi zicea din trei în trei minute: „O să fie bine! O să vezi!” şi învăţasem din experienţele anterioare că asistentele te mint cu desăvârşire, mai ales dacă eşti copil. Am stat afară în timp ce l-au dus pe tata într-o sală. Cred că am aşteptat în jur de douăzeci de minute până a ieşit o asistentă la mine: - Fetiţo, unde ţi-e mama? - A murit. - Nu a venit nimeni cu tine? - Nu. Tata e bine? - Scumpa mea…! şi s-a repezit să mă ia în braţe. Ştiam ce înseamnă asta, tata murise. Mi-era silă de mila asta gratuită şi de dragostea asta falsă, ştiam că moartea îmi era mereu în cârcă, mă obişnuisem. Nu voiam o nenorocită de bomboană şi în mod sigur nu voiam să mă storcească o babă între ţâţele ei imense. - Are cine să aibă grijă de tine? O să trimitem o asistentă socială la tine acasă. Mai ai rude? - Da, am o Mătuşă. O are Tata la numere de urgenţă. Puteţi să o sunaţi să vină să mă ia? - Desigur, micuţo. Poftim, ia-o! - O bomboană? Nu am nevoie. 30


- Hei! Unde fugi? Nu îmi amintesc exact de aici şi te rog să mă scuzi dacă nu îţi spun en-detail, dar nu îmi prea amintesc nimic. Ştiu că eram acasă la mătuşa-mea. Nu ştiu cum ajunsesem, dar eram la ea. M-am trezit în patul ei mare cu aşternuturi, cu ursuleţi şi răţuşte, mirosea a mare, a vară şi a nisip. Ştii mirosul ăla pe care îl simţi când eşti pe plajă şi bate briza mării ? - Ce faci, Morcoveaţă? Ţi-am făcut madeleine, preferatele tale, a spus Mătuşi-mea. Mereu le făcea când ştia că mă simt prost. Madeleine am mâncat după moartea mamei, a tatălui, a mamei adoptive; madeleine am învăţat să gătesc eu şi am mâncat în ziua în care a murit ea. Era o femeie superbă, zeiţa cu păr bălan şi ochi albaştri, perfect scoasă din rasa Ariană28.17

O piele atât de albă şi catifelată, îmi amintea mereu de laptele praf amestecat cu

apă. Mătuşa mea era o femeie înaltă şi cu forme, nu era chiar grasă. Ştii, îmi amintea de Marilyn Monroe, dar eram mică şi fantezistă, sigur nu semăna atât de mult, poate la constituţie. Mă ţinea în braţe în timp ce mâncam prăjiturile. Părea îngrijorată, mereu am crezut că e aşa, pentru că nu sunt un copil normal, că nu plâng şi că nu râd decât foarte rar. Ştiu că mă iubea ca pe ochii din cap. - Pisicuţă, te simţi bine? Adică, vrei să discuţi despre ceva anume? m-a întrebat îngrijorată. - Nu, ’Tuşă. Oamenii mor pur şi simplu. O să mori şi tu şi apoi o să mor şi eu. Nu vezi? Asta e ordinea. Cred că ceva a neliniştit-o, pentru că a început să plânga. Se ascundea puţin, dar ştiam că plânge. Şi-a sters lacrimile cu o batistă şi m-a strâns tare în braţe. - Off, Miorlaule! Nu moare nimeni în ordine. Nu e vorba de o ordine, e vorba de voinţa Domnului! Acum treci şi culcă-te! >> - Hai, te rog! Continuă, de ce te-ai oprit? S-a întâmplat ceva? - Nu mai am chef. Nu mai vreau să îţi zic nimic despre mine. Ce te interesează? - Nu pentru mine, dragă. E pentru revistă, noi suntem kaputt. Ai făcut asta clar când m-ai dat afară. 1728

Persoane cu pielea deschisă, ochi deschişi la culoare, pielea deschisă – idealul lui Adolf Hitler.

31


- Vrei să te dau iar afară? Pot să o fac oricând, nu mi-e ruşine, reporteraş de mâna a cinşpea ce eşti! Crezi că dacă am făcut sex, atunci suntem legaţi cumva? A fost doar sex. Sex găseşti pe toate drumurile, dacă scot capul pe fereastră, atunci găsesc sex instant. - Auzi, artista anului, nu mai am chef de ifosele tale şi în mod clar n-o să accept să mă calci în picioare. Eu am plecat, las’ că o să-ţi scrie alţii biografia după ce mori, eu am renunţat. Am spus şi am fugit pe uşă. Mă enervasem teribil, cine credea că e? Vorbeşte de parcă e următoarea Madonna. Extraordinar! A avut o copilărie oribilă, cine nu are? Şi totuşi, de ce dracu’ m-am întors la ea să îi iau interviu? De ce? Am o fixaţie pe femeia asta şi nu pot să mi-o scot din cap. Nu înţelegeam cum a putut să mă dea afară din casă după sex. A fost insultător pentru ego-ul meu! Nu îmi vine să cred nici acum! Cine se crede târfa asta? Ce prost sunt! Prost sunt, Doamne! M-am îndrăgostit de ea, pentru că m-a dat afară din casă? Nu, nu... Cred că pentru că e deosebită, e ciudată, e altceva. Toate fetele sunt proaste, îngrijorate întotdeauna de mici chiţibuşuri, cum ar fi dusul la coafor şi cine s-a mai cuplat cu cine. Dar ea? Ea era ceva diferit, nu mi-o imaginam ca pe o femeie normală care o să aibă o familie şi un copil sau mai mulţi. Mă uitam la ea şi tot ce vedeam era un suflet liber şi boem. Nu aveai cum s-o ţii legată de ceva şi totusi aş fi vrut să o leg de mine cu un lanţ. Aş fi vrut să o pun într-o cuşcă de Plexiglas, să îi fac câteva găuri ca să respire şi să leg un lanţ de cuşcă şi lanţul ăla să fie legat de cheile mele de la casă, ea să fie un breloc. Am luat-o razna! Mă duc dracu’! Ah, unde am ajuns? Am mers ca prostul până în centru. Am să iau un taxi să mă duc acasă, să îmi revin. Nu am să mai fac pe reporterul cu ea, nici nu cred că mai pot să scot ceva de la ea, e prea traumatizată când povesteşte. E singurul moment în care nu are nicio mască, mi-am dat seama. Atunci când povesteşte este exact ca un copil speriat ce suferă de tanatofobie 29 şi cineştie-ce alte fobii. Îi simt durerea în privire, arăta exact precum un câine care este de 30 de zile la adăpost, iar în a XXI-a trebuie eutanasiat. Iar eu sunt un fel de călău, pentru că o pun să treacă prin traumele copilăriei la nesfârşit. Nu pot să-i fac asta. Am să o urmăresc cum mi-am propus de la început şi am să ţin un jurnal cu tot ce face. Nu ştiu cum am să o cuceresc sau ce am să obţin prin asta, dar trebuie să o vad cumva, fără să o fac să sufere. Ea nu dă semne că m-ar dori,

32


aşa că va trebui să fie dragoste mai forţată. Am să cunosc tot ce îi place, ritualurile ei şi am să o cuceresc cumva. O să reuşesc, trebuie să planific totul atent. Fiecare detaliu e important, am să planific totul ca un adevărat detectiv, trebuie să nu fiu observat şi să observ. Mă aştepta o lungă aventură, poate cu o tentă patologică, dar trebuia să o fac. 18

6. Capra cu trei iezi Mă luase paranoia după ce plecase, o fi fost de la toate mărunţişurile pe care mi le-a consumat sufletul şi corpul în ultima vreme. Fumasem ieri pentru a doua oara marijuana şi astăzi resimţeam efectele. Studiile arată că acest drog este, teoretic, inofensiv. Poate oferă uşoare psihoze folosit în cantităţi exagerate, dar ceea ce cred eu că simţeam în momentul ăsta era efectul secundar de la mizeria asta. Mă băgasem toată în pătura, mi-era frig, aveam frisoane sau tremuram din cauza unei frici, dintr-astea fără motiv. Am simţit un gol în stomac ca şi cum ceva rău o să se întâmple, ca şi cum o să-mi zboare cuţitele din bucătărie şi o să mi se înfigă în trup. Am aprins toate luminile în casă şi am dat drumul la toate electronicele, de la ceasuri, calculatoare la maşina de spălat. Trebuia să aud ceva zgomot, să-mi creeze impresia că nu sunt singură. Am simţit fiori fără motiv. Nu ştiam cum să mă potolesc. Când eram mică şi mă speria ceva, mama venea la capul meu şi-mi povestea „Capra cu trei iezi”; poate am să încerc asta. Începea cu capra aia cu iezii ei, doi erau mai neastâmpăraţi şi unul era cuminte ca o fetişcană fană a lui Harry Potter 30. Ei bine, şi într-o zi capra asta plecă să facă rost de ceva mâncare şi le zice iezilor să încuie uşa după ea, să n-o deschidă decât dacă aud cântecul ăsta. La naiba cu cântecele din poveşti! Nu ştiu dacă o să mi-l amintesc întru totul cum era. Cum era, frate? „Trei iezi nu-mai-ştiu-cum...[...] Uşa să-mi deschideţi? Nu, nu ştiu dacă era aşa. Trei iezi mici şi şireţi? Nu, n-au cum să fie iezii şireţi, deşi ăia doi neastâmpăraţi era posibil să fie mai şireţi. Dar, nu, iezii sunt blânzi şi molâi. Erau trei iezi prichindei? Nu cred că era aşa, nu rimează cu deschideţi. De ce nu pot să-mi amintesc? Doamne cum îmi bate inima! Nu îmi mai simt mâinile şi fiorii ăştia reci nu îmi mai dau pace, nenorociţii iezi...nu îmi aduc aminte…nu are importanţă, am să trec mai departe.

1829

Frica de moarte.

33


Trei iezi de-un fel, Uşa deschideţi-o niţel, Că mama v-aduce Miere, lapte şi tărâţe. Dracu’ s-o ia de melodie, nu contează. Şi prostia asta trebuiau să o ţină minte iezişorii. Cred că e un soi de tâlc în povestea asta. Ascultaţi mereu de părinţi sau nu deschideţi uşa străinilor sau nu lăsaţi responsabilităţi de genul ăsta pe seama copiilor sau poate, copiii nu trebuie lăsaţi singuri acasă, nesupravegheaţi, pentru că îi mănâncă lupul. M-am trântit pe jos şi mă legănam în faţă şi-n spate. Încercam să continui povestea de unde o lăsasem. Mă opream o periodă după câte o propoziţie-două şi făceam exerciţii de respiraţie. Şi iezii ăştia mici şi nebunateci, auzi, iezii ăştia au înţeles sau aşa i-au spus caprei. Ce nam înţeles eu în povestea asta, cum poate fi un lup cumătrul unei capre? Adică, cumătrul unei capre nu ar trebui să fie tot o copitoasă? Hibrizi? Mintea mi-o lua razna. Încercam să menţin firul naraţiunii. Totul era recitat cu voce tare. Şi cumătrul ăsta blănos şi rău19 a auzit cântecelul patetic al caprei şi s-a gândit să-l imite ca să-i păcalească p-ăştia mici şi să-i mănânce. Halal familie aveau şi ăstia! Îşi mâncau rubedeniile între ele, caprele se împerecheau cu lupii, doamne fereşte! Lupi care să boteze iezi nam mai auzit. Ficţiune proastă! Aveam în cap imagini cu copiii lor. Cum arătau oare hibrizii ăştia ciudaţi? Nu cumva la naştere începeau să-şi mănânce mama din interior spre exterior? În orice caz, lupul le recita cântecul iezilor. Săraci cu duhul iezii cei mari! Voiau să deschidă! Cam cât de prost să fii să confuzi o voce caprească cu una lupească? Ăla mic ce era mai breaz, el ştia că e lupul. Ce nu am înteles din nou, şi întotdeauna m-a mirat, a fost treaba cu ascuţitul limbii şi dinţilor pentru a-ţi subţia glasul.

1930

Volumele „Harry Potter” formează o serie foarte populară în întreaga lume; ele aparțin genului fantastic și au fost

scrise de către autoarea britanică J. K. Rowling.

34


Adică dacă aş vrea, atunci, m-aş duce cumva nu oriunde, ci la ferar! Acolo la ferar eu cu mintea senină l-aş întrerupe pe dânsul de la dracu’-ştie-ce mai încing fierarii zilele astea şi i-aş spune: - Auzi, măi, meştere! Ia vino de-mi ascute limba şi dinţii. Eventual ia un bomfaier! Şi, în fond, cum s-ar uita omul ăla la mine? Cred că ar arunca cu fier încins după mine. S-ar opri aşa din potcovit caii şi mi-ar spune: - Fetiţă, vezi-ţi de treaba ta! Muncesc! Şi şi-ar pune masca de sudor, dând bice la potcovit. Da, măi. S-a dus lupul acesta superinteligent la fierar să-şi subţieze glasul şi a şi mers. S-a dus cu gândul să-şi mănânce rudele mai mici. A şi reuşit. L-a convins pe ăsta mai mare să deschidă uşa şi ghici ce? L-a mâncat. Ce traumă au avut ceilalţi doi! Adică să-ţi vezi frăţiorul mai mic mâncat de-un lup? Asta da traumă pentru Freud. Cine ştie ce complex sau boală psihică or să dezvolte. Fobie de uşi? Fobie de clanţe? Fobie de blană? Ha-ha. Mă bufnise iar râsul, făceam analiza psihologică a unei poveşti de adormit copiii. Părea să mă amuze destul, încât să-mi ia gândul, dar de fiecare dată când îmi aduceam aminte de ce îmi spuneam povestea, ma apuca din nou răul psihic. Îmi băgasem cumva în cap că o să mă simt mai bine după ce termin de spus povestea. Doamne! Blestemată să fii tu, minte de femeie, cu imaginaţie bogată! Am început să tremur pe parchet , dar nu m-am lăsat. Voiam să continui povestea.

Şi lupul ăsta, după ce a mâncat pe ideul cel mare, intră în casă. Îi căută pe ceilalţi, dar nu i-a găsit. Nici urmă de ei, parcă intraseră în pământ ca Subzero 31 sau Scorpion32, nu ştiu, nu mai jucasem de mult Mortal Kombat33. S-a trântit batoza asta de lup pe ceva, nu mai stiu pe ce şi de sub ce statea Mr.Big Bad Wolf34 a ieşit şi iedul mijlociu. Ce s-a întâmplat? L-a mâncat şi pe el. A rămas mezinul familiei, pămpălăul pare-mi-se. Mezinul ăsta o fi fost el fraier aşa, dar s-a ascuns în horn şi-a scăpat de lupul iîmpieliţat. A scăpat să spună povestea, exact ca în filmele de groază de tip slasher. Vine un criminal în serie, omoară pe toată lumea şi rămâne o persoană să spună povestea. La naiba! Cred că mi-am dat seama de unde s-au inspirat nenorociţii aştia!

35


Mamă! Îmi aduc aminte o scenă cam sângeroasă şi puţin bolnavă. Doamne! Criminalul le ia capetele iezilor şi le pune în geam, nu în orice fel, ci zâmbind!!! Nu îmi vine să cred ce poveşti auzeam eu la vârste fragede! Poate d-asta am ajuns aşa. Ha-ha! Iese şi iedul cel mic după ce plecă lupul mare şi rău, începând să îşi jelească fraţii. Traumatizantă imagine, un ied care putea să vorbească, îşi jeleşte capetele fraţilor săi mai mari care sunt puse la geam, zâmbind. Îmi imaginez o scenă puţin shakesperiană cu el, ţinând în mâna cele două cranii şi zicând: „A fi mâncat sau a nu fi mâncat, aceasta este întrebarea”. Apoi vine şi capra cu mâncare să-şi hrănească odraslele, dar nu ştia, săracuţa, că cineva s-a hrănit deja cu odraslele ei. Ea era fericită că i-a văzut zâmbind pe geam. Nu înţeleg de ce, dar îmi amintesc exact partea în care exclama ea cât de bucuroasă este că îşi vede copiii pe geam, aşteptând-o : - Dragii mămucuței, dragi! Cum așteaptă ei cu bucurie și-mi râd înainte când mă văd !”. 20

Îţi dai seama că s-a apropiat şi a văzut realitatea. Aici îmi imaginez o scenă ca la înmormântările din sat, în care există câte o femeie care se uită la coşciug şi exclamă: „Gicuţule, unde mi te-ai dus, Gicuţule! Gicuţule, de ce te-ai dus?” şi apoi leşină, făcând o ditamai scena teatrală. 21

Proastă capra asta! Îşi spune apoi că se înşela cumva, că nu e adevărat şi-ncepe să-şi cânte balada morţii. Trei iezi de-un fel,

2031

Personaj din „Mortal Kombat”.

32

Idem 31

33

Joc vechi pe calculator.

34

(în eng.) „Lupul cel mare şi rău”.

2135

Autoarea a seriei faimoase de cărţi cu vampiri „Cronicile Vampirilor”, după care s-au făcut şi filmele „Interviu cu

un vampir” şi „Regina Damnaţilor”. 36

Canal de desene animate în limba engleză.

36


Uşa deschideţi-o niţel, Că mama v-duce Miere, lapte şi tărâţe. Iese mezinul şi-I sare în braţe cu „lacrimi de sânge”. Din câte îmi zic mie cărţile doamnei Anne Rice35, doar vampirii plâng cu lacrimi de sânge. Ce prostie de poveste! Sau s-o fi referit cumva metaforic? Posibil. Are loc apoi o scenă dintr-asta evidentă. Ce s-o fi întâmplat? E logic, capriţo! Nu ţi-ai crescut iezii suficient de bine, încât să se uite pe geam înainte să deschidă uşa şi i-a mâncat cumătra-tu. Off! Viaţă tristă de copitoasă! Ce se gândeşte cornuţa? Se gândeste să i-o coacă prietenului sau rudei sale. Nu ştiu dacă în momentul de faţă, cumătru înseamnă rudă sau prieten? Habar nu am. Nu are importanţă. Şi vrea să i-o coacă bine rău. Deja aici îmi aminteşte de Mioriţa puţin sau de Baltagul. Îmi aduc aminte o tonă de anecdote şi proverbe din popor menite să te facă să iei aminte din ele. Ce rahat! De parcă tu, copilul obsedat de Cartoon Network 36, o să iei aminte vreodată din ce-a zis un Toma Alimoş dintr-ăsta? Era o treabă legată de o groapă? Ţin minte că a început să gătească capra. Capra asta făcea şi altceva decât să strice pământul cu copitele alea, putea să gătească plachie, alivenci şi sarmale. A umplut groapa aia, pare-mi-se, cu jăratec şi pune ceva acoperământ ca să nu se vadă groapa. Chestia asta am mai văzut-o şi în Scooby Doo37. Când auzi povestea prima oara, copil fiind, te gândeşti, ce face căpriţa asta cu groapa? Ce vrea ea să facă? Cât de prost e lupul ăsta să nu se prindă? Porneşte prin pădure ea aşa să-şi caute cumătrul. Lupul ăsta, mare prost! Eu aş fi fost mai paranoic în locul lui. Adică tu îi mănânci copiii şi ea vine să-ţi dea de mâncare? Te cheamă la praznicul lor chiar? Tu ce faci? Te şi duci, te gândeşti: „Ah, bine mănânc sarmale pe gratis. Nemaipomenit!”. Foarte realist. În zilele noastre dacă îi zici unui copil „Capra cu trei iezi”, te întreabă dacă iezii ăştia erau mutanţi sau dacă puteau fi resuscitaţi şi aduşi la viaţă ca vampirii sau zombie. Iar lupul? Care era treaba cu el? Era vârcolac sau ce? Ha-ha! Mamă! şi vârcolosul38 o mai şi minte, tati! O minte că Moş Martin i-a mâncat puiuţii! Doamne şi ce moarte demnă de desene animate a avut! I-a pus capra scaunul peste peticul de 37


deasupra groapei. Ah da! Scaunul era de ceară şi era jăratec jos! Măi, ce Sherlock Holmes 39 a fost capra asta! A gândit totul! I s-a topit scaunul şi-a căzut acolo peste jăratec. Mmm tochitură de lup! Era o discuţie d-asta în genul filmelor cu Arnold Schwartzeneger care se termină cu „Dinte pentru dinte“ sau aşa ceva. Nu ajungea că se pârlea acolo, iedul ăla bolnav, ce-i drept, a aruncat şi cu bolovani. Chiar că au făcut tochitură de lup. N-am mai apucat să continui povestea că deja îmi revenisem. Totul era bine şi mă amuzasem teribil. Începusem să mă gândesc ce-o fi fost în capul meu cu toate gândurile astea negre. 22

Poate domnul reporter e lupul meu şi mai are puţin până să-mi mănânce şi mezinul. Oare mă trage pe sfoară şi mă duce cu Moş Martin-ul? Ceva nu pare în regulă...

7. Omnisexual Stăteam pe canapeaua mea neagră, gândindu-mă ce s-ar întâmpla cu pielea dacă aş avea o felină. Cum şi-ar înfige micuţa gheroasele în materialul scump şi imaculat şi cum eu aş certao. Gândul ăsta îmi aminteşte de ea, de ce din nou? Mă simt ca un homosexual stând aici cu inelul roz şi sclipicios la mână. Nu ştiu de ce îl port, poate pentru că e de la ea, poate pentru că nu am unde să-l pun. Oricare dintre variantele de mai sus sunt plauzibile, deşi e posibil să avem de-a face cu variante multiple, nici eu nu realizez. Ne-am întâlnit de dimineaţa, într-un supermarket ieftin la care ştiam că ea nu îşi va face apariţia în veci. Mi-am acceptat soarta, nu mă plăcea, nu mă voia în viaţa ei...m-am resemnat. Viaţa merge înainte, sunt multe peştoaice în apa jegoasă de mlaştina. Mi-era puţin frică, însă, că dacă sap îndeajuns în noroi, atunci dau şi de câteva mormoloace. De ce mormoloace? Le fuţi o dată şi a doua zi dimineaţa, când te trezeşti din mahmureală, îţi dai seama că sunt nişte broaşte râioase pe care nu le vrei în aşternuturi de teamă să nu ţi le contamineze. Nu ştii cum să le 2237

Desene animate în care un grup de prieteni împreună cu un câine rezolvă mistere.

38

Creatură fictivă, jumătate om, jumătate lup.

39

Personaj din faimoasele cărţi ale lui Arthur Conan Doyle.

38


arunci pe podea sau în vreo chiuvetă să le speli de vulgaritatea şi meschinăria care ţi-a umplut de herpes aşternuturile şi ţi-a mai înnegrit niţel sufletul de burlac. Da, era chiar ea şi nu oriunde, în raionul cu dulciuri. Mă gândeam că e fumată, stătea cu gura căscată la nişte ciocolată. Puteam să îi recunosc stilul de la un kilometru, părul şăgalnic şi postura feminină, bocancii mov pe care îi poartă peste tot, asortaţi la orice. Nu contează dacă are rochie de seara, iar locaţia este pe un iaht. N-are gusturi rele şi are si bani de cheltuit. Nu îmi venea să cred că o văd, am mai dat o tură de magazin, am ignorat că se afla chiar acolo, la doi paşi de mine. Am încercat s-o evit când a ţipat după mine: - Nu mai saluţi lumea, tu, amorezule? a zis în timp ce îi aluneca bluza de pe umeri. - Nu, mă grăbesc. - Ce coincidenţă! Şi eu mă grăbesc. Hai să ne grăbim amândoi! Unde ne grăbim? a zis şia apucat o ciocolată aleator de pe raft. Am mers amândoi până la acasă fără să ne zicem nimic, am prins-o de câteva ori zâmbind pe sub mustăţi. Nu m-am lăsat să zâmbesc din orgoliu prostesc de macho. - Cum a fost preşul? chicoti nebuna. - Preşul? - Preşul de la uşa mea. Cum fu’? - N-am chef de sarcasmul tău insuportabil. Ce vrei? Ajunsesem acasă, s-a băgat înaintea mea şi a pus ciocolată, apoi a început să scoată şi cumpărăturile mele din coş. - Vrei să ne distrăm azi? Ce să facem? Ce măi? Ce dracului? CE MAMA DRACULUI? Nu mai înţelegeam nimic şi încercam să îmi păstrez cumpătul. O înjurasem de o sută de ori în mintea mea, o bătusem acolo în mijlocul supermarket-ului, o pusesem capră pe coşurile de cumpărături, o futusem un pic şi o bătusem iaraşi. - Cât tupeu! Eşti incredibilă! - Ştiu, dar, scumpişor, nu evita subiectul. Hai, hai, să ne distrăm!Hai, hai,hai! 39


- Nu am chef să mă fuţi şi apoi să mă dai afară! am spus în timp ce scoteam banii să plătesc . - Şşşşt! Te aud oamenii, ce-or să creadă? Că eşti o târfă ieftină de bordel, eu te plătesc şiapoi te dau afară? Nu e frumos, ţine şi tu la demnitatea ta de bărbat. Hai, spune-mi! Zâmbea cel mai frumos, nu puteam să o refuz. Se uita la mine cum se uită Simba la tatăl lui înainte să moară, dar eu mă simţeam al nimănui. Ma simţeam cum se simte fiecare răufăcător prins în act-într-o cuşcă! - Bine! am spus şi-am trecut pe lângă ea. - Mergem, laşi astea acasă şi apoi o să ne distrăm. Promit! Mă revanşez! - De ce te-aş crede? - Ai spus că vrei! Acum suportă consecinţele, îţi place să stai în casă să bei ceai toată ziua fără un pic de suspans? Uite! a spus şi-a scos din buzunarul de la pantaloni două doze de alcool, pare-mi-se furate din magazin. - Eşti un copil. Furi alcool din magazine? Pe bune? Asta te face pe tine fericită? - Nu! spuse şi îmi dădu o sticluţă. Asta te va face pe tine fericit. Lasă astea în maşină şi hai cu mine! mă trăsese de mână şi alerga precum o zevzeacă cu mine. Am intrat într-un magazin de femei, mă întrebam ce căutam aici. Se uita la tot felul de produse şi haine, făcând comentarii inutile. - Cine ar purta bluză cu paiete? E oribilă! Uită-te şi la asta. Vai, cum sunt pantalonii ăştia! Zici că sunt pentru gunoieri! a zis în timp ce apucă o pereche de ochelari de soare într-o mână. - Îţi plac? şi-I puse la ochi şi se învârtea cu ei prin magazin [...] părea fericită. - Îmi plac mult! Îţi stau bine. Stai, ce faci? Se vedea că nu era prima oară când făcea astfel. Nu îmi venea să cred, desfăcuse ambalajul şi butonul de siguranţă cu o mână, iar cu cealaltă se uita la nişte brăţări. Voia să fure ochelari destul de scumpi şi eu nu trebuia să zic nimic.

40


- Ia uite, ia uite, domnule reporter, sunt crainica de ştiri! spuse cu un sacou office în mână. Veni spre mine şi mă sărută...avea cele mai moi buze. Parcă sărutam o bluză de catifea sau de voal. Nici nu am avut timp să îmi revin, că nebuna îmi îndeasa ochelarii în buzunar; mi-a făcut semn să tac şi a şi fugit. Ce mi-a făcut? Trebuia să ies de aici basma curată, cu ochelarii pe care ea îi furase, de fapt. Îmi tot făcea semn să vin şi râdea ca tâmpita. Îmi venea să o denunţ, să fug după ea şi să o plesnesc cu toată forţa mea, însă…nu mai îmi amintesc, dar am ieşit, trecând de aparatele acelea anti-furt de la intrare în magazine. Cum am ajuns la ea, m-a sărutat, nu îmi mai venea să o bat. I-aş fi spus că o iubesc, mă simţeam excelent, nu mai mă simşisem aşa de ani de zile. - Ei? Eşti bine? Cum a fost? - Eşti proastă şi imatură dacă îţi imaginezi că m-a impresionat ceva atât de___.

N-am avut timp să îmi continui propoziţia, mă inunda cu sărutări, nu ştiam cum să reacţionez. Îmi plăcea la nebunie, nu suportam, mi se părea deplasat, eram îndrăgostit [...]. Nu mi-am dat seama. - Trebuie să plec, iubire! mi-a şoptit la ureche în timp ce mi-a sărutat lobul urechii. - Poftim, asta e pentru tine, să-ţi aminteşti de mine. Merci pentru ochelari! a spus, punându-mi un inel sub formă de floare sclipicioasă pe degetul mic. Şi uite-mă acum din nou, la canapelele mele de piele şi cu nenorocitul de inel roz. Mă tot gândeam că i-a stricat ziua unei fetiţe, inelul părea să fie de la copii, apoi m-am gândit cum ar fi să o văd aici, ascuţindu-şi ghearele în pielea mea. Mă simţeam ca şi cum am inventat o nouă alură sexuală. Da, exact, o alură dintr-aceasta numită omnisexualism, în care, pur şi simplu, sexul este pentru om aşa cum este mâncarea pentru porcine. Nu contează de care e, contează să fie.

8. Jurnal 2

41


Iar scriu în caietul ăsta nenorocit, dar nu prea am unde să vărs sentimentele neajutorate. Tocmai ce-am văzut Queen of the Damned 40, un afront adus cărţii lui Anne Rice, dar ce sa zic? Te ajută să-ţi iei gândul de la prostiile pe care le-ai îndurat în weekend, lunea trecută, luna trecută sau în viaţa cealaltă. Afundă-ţi mintea cu resturi din filme proaste şi scenarii scrise de Lindsay Lohan41, râzi cum poţi, nu ca Joker42 din Batman dacă se poate, ca să uiţi. Ce să uiti? Să uiţi câtă prostie adolescentină încă nutreşte în fiinţa-ţi. Şi-ti spui că iar te aşteptai la mai mult de la tine. Parcă te maturizai? Când dracu? Poate în creierul tău îndoctrinat de mesaje subliminale din Disney. Am ieşit în oras, ca să uit de el sau nu ştiu de ce, ca să fac ceva. Am ieşit în oras în acest weekend minunat cu iz de Mona (da, spirtul) ca să-mi înec un amar netratat la timp în clinchetul paharelor prin norocul cu necunoscuţi. 23

Nu l-am mai vazut pe reporterul meu drag cred că, de când …de când? De când am furat cu el din supermarket. Nu tu telefon, nici măcar de politeţe să vadă ce fac, nu tu bomboane de ziua mea, nu tu mesaj romantic lăsat în cutia de scrisori cum am vazut eu pe la Desperate Housewives43. Nimic măi! Şi ce-am decis eu cu materia mea cenuşie de fată de liceu? Am zis că ies să mă lungesc pe podeaua unui club, mirosind a ţigări şi ţuică. Ăsta era planul! Mi-am făcut părul ca o tănără uşuratică de Gaia44, în timp ce mi-am asortat geanta cu accesoriile şi pantofii. Mi-am aruncat în treacăt un ruj rosu, am tras un pieptăn prin păr, am pus o garnitură de pantaloni scurţi fosforescenţi peste care am tas o fustă argintie şi-am ieşit pe uşă. Am luat un taxi oarecare . Mi-am sunat singura prietenă cu care mai păstrez legătura o dată la o aliniere de planete şi-am ieşit în oraş. Într-un fel, mă simţeam la fel de trivial ca fetele de 15 ani care se îmbracă precum cele de 25. Nu eram genul să ies în oraş, niciodată nu aveam timpul sau dispoziţia necesară să fiu o papuşă colorată şi ipocrită în timp ce beam din paharele străinilor. Acasă stăteam cu o carte bună în mână, în timp ce-mi sorbeam Lacrima lui Ovidiu 45 şi-mi fumam Sobranie-ul cel de toate zilele pe la ora în care ieşisem în oraş. Stăteam în taxi şi eram aproape fascinată de puzderia de insecte de noapte care s-au trezit să-şi depună ouăle citadine. Erau 2340

(în eng.) „Regina Damnaţilor”.

41

Fotomodel, actriţă, cântăreaţă.

42

Personaj din benzile desenate, filmele din seria „Batman”.

42


sute, care mai de care cu carapace mai fosforescente, cu aripi mai ponosite, cu picioare mai multe. Arahnide slinoase şi uşor strivibile. Mai vedeai, pe ici, pe colo, câte un licurici, dar lumina îi era atât de slabă, încât se stingea la prima rafală de vânt . „Am ieşit să-mi adaug un fluture de noapte-n insectar. Se cam pune praful pe el, ce-i drept”, mi-am spus şi m-a bufnit râsul. Şi-am ajuns în miezul acţiunii, centrul marelui oraş wannabe parizian cândva, Bucureştiul cel de toate zilele şi nopţile. Numai picioroange, unicorni având cornul ascuns in pantaloni, vedete răsuflate de Busuioaca46, pisici fără gheare şi dragoni fără flăcări, în termeni restrânşi un carnaval de ipocrizie cruntă. 24

Trebuia neaparat să-mi scot un stimulent din geanta cu paiete. Cu paiete? Da, am zis să mă integrez în lipsa de simţ estetic a oraşului tuturor posibilităţilor. Şi foşneam în fusta mea argintie, trânteam geanta de picioare în cel mai mare dans al sictirului, târam nişte platforme scumpe de pietrele de pe Lipscani şi-mi fumam ţigările roz de uşuratică. Mi-era bine; cumva reuşisem să mă păcalesc singură că mă integrez în peisajul ăsta de doi bani al normalităţii urbane. Aşteptam. Urăsc să aştept mai ales dacă sunt trează până în măduva oaselor. M-am dus spre un colţ mai lăturalnic cu un aer clarobscur ca să vad, cumva, cum să fac cuiul ăsta nenorocit. Au trecut câţiva poliţişti pe lânga mine, mă speriasem la început, dar unul dintre ei mi-a facut cu ochiul şi ştiam că am scapat. Ce atitudine pecuniară! Şi-au spus: „Vai ce fătucă draguţă! Haide să o lăsăm în pace, sigur nu-şi rulează un ditai joint-ul! “

2443

(în eng.) „Neveste disperate” – serial a cărui acţiune se axează pe viaţa, din suburbia Fairview, unor înstărite

casnice, însă nefericite. 44

Club popular din Bucureşti.

45

Vin alb scump, având consistenţa unui lichior.

46

Busuioacă de Buhotin, vin roze, demidulce.

43


“Lit it up, smoke it up, try and get up if you can” 47 îmi cânta în cap o melodie, compoziţie proprie desigur, începeam să mă simt normal şi indiferentă. Prietena mea nu mai venea odată şi eu îmi cumpărasem o sticlă de Lacrima sau mai bine zis de lacrimi. Stăteam şi cugetam povestea din spatele numelui în timp ce sorbeam din sticlă, îmi creasem în cap un soi de poveste. „Era odată un prinţ, Ovidiu, care nu putea să plângă. S-a dus la toate vrajitoarele, a chemat toţi vracii din împărăţie şi nu ştia nimeni ce are. Era tare amărât, îl emoţionau atât de multe lucruri, dar nu putea să plângă. Devenise obsesia vieţii lui, aşa cum este greutatea pentru adolescente. Nu putea să doarmă noaptea, îşi pusese toţi slujitorii să anunţe în împărăţie de boala sa, poate cumva, cineva, cândva, îi va vindeca boala. Rămăsese fără speranţă prinţişorul până într-o zi… 25

Era în grădina din faţa castelului şi se uita direct în soare, îi plăcea cum rămâneau razele pe retină, când din văzduh TUSSST! O zână mică şi blondă îi tăie calea. Se frecă la ochi, se uită mirat şi nu îi venea să creadă ca are o zânuţă în sclipici şi oase în faţa-i! - De ce nu zâmbeşti, prinţule? Uite ce frumos e afară! - Nu pot, micuţă creatură! Nu pot să simt, nu pot să plâng, nu mă mai bucur de mult. - Nu poţi să plângi? Dar cerul cum poate să plângă, lăsându-şi roua pe petalele florilor? - Eu nu pot, zânuţo... Ajută-mă! - Închide ochii, zise zâna, care îşi scoase din desagă praful fermecat şi-l suflă pe pleoapele prinţului. Acesta a deschis ochii şi nici urmă de zână, credea că visase cu ochii în soare. S-a întors în împărăţie să ia masa regală de prânz. -Unde-i vinul meu alb? Am cerut vin alb? De ce mi-aţi adus vin roşu? zise prinţul şi…Şi! ŞI ŞI ŞI ŞI ŞI! ŞI a început să se întample…se întâmplă…plângea, uitându-se în paharul ce-l golise. Plângea cu lacrimi dulci de vin! “.

2547

(în eng.) „Aprinde-l, fumează, ridică-te dacă mai poţi”.

44


Şi nu mai ştiu, o aberaţie de genul îmi trecea prin minte, eram dusă şi cufundată în gânduri! Mă simţeam că domnul Kurt Cobain 48 în concertele sale Unplugged49, ştiam versurile, ştiam melodia, dar o cântam greşit. Când m-am trezit din „Lacrimi” am constatat că-mi suna telefonul întruna. Era târfa asta! - Auzi, fato, te aştept d___. - Vin imediat, dragă, ho! Ţine-ţi caii la păscut! Sunt după colţ, aproape de Şelari acolo.26 - Mişca-te, vezi că sunt în gang la un Ovidiu! - Beţivo! Pa! Am sorbit încă puţin din vinul de basm şi-a venit şi bezmetica asta de Patricia. - Ia uite în ce hal eşti, boschetaro de lux! Hai, vino să ne facem praf printr-o dugheană de club, ceva! Ridică-te că-ţi strici frumuseţe de geantă cu paiete! Ce-i cu ţinuta asta? Ai luat-o pe mirişte?!

- Râzi, tu, râzi, dar aşa mă îmbrac eu, precum un cameleon. Uite, mă pliez după locul în care mă aflu. Spre exemplu, aici e un centru istoric vechi şi plin de ruine subterane, subacvatice…sub…ahahaha…Hac! Hac! Submarin! Trăim toţi într-un submarinnnn galben! Submariiinnn galben! Dumnezeu să-i odihnească pe Gândaci!50 Mă ţinea de-o toartă şi mă târa într-un club dintr-asta de fiţe, avea trandafiri, luminiţe şiun gard, chiar şi un covor roşu la intrare. Nu-mi venea să cred unde o să intru, dar Patricia asta parcă o făcea special. Mi-a şi zis:

2648

49

Solistul formaţiei Nirvana, trupă de grunge din anii ’80-’90, care s-a împuşcat în cap.

(în eng.) înseamnă „acustic”.

45


- Na, femeie, club pentru cum eşti îmbrăcată! Sper să-ţi placă! Eu propun să mă îmbăt praf ca să pot să-ţi fiu alături. Hai pa!, a zis şi m-a împins în uşa de la baie unde am luat frumos asfaltul în dinţi. Mă ridicasem şi eram plină de sânge la bot. Mi s-a rupt, ca sa zic aşa, m-am şters şi de ruj şi de sânge. Am scos rujul din geantă cu paiete şi m-am dat din nou, în timp ce mă uitam în oglinda ţipam: - Măi, fetiţo, ce frumoasă te-a făcut mumă-ta, dă-mă dracu! şi scuipam oglinda. - Aoleu, ce naiba faci? Am agăţat nişte băieţi bine, plini de bani. Le-am zis că am o prietenă frumoasă şi tu mi te prezinţi în halul ăsta? Hei, cu tine vorbesc! zise Patricia şi-mi lipeşte una zdravănă peste faţă de îmi rămăsese urmă. - Acum fă bine, dă-ţi cu fond de ten pe urma asta şi hai. Am ajuns la bar unde agăţase târfa mea preferată doi bărbaţi. Mă uitam aşa din cap până în picioare la ei, păreau drăgălaşi, dar orice pare drăguţ după o sticlă de vin şi-un cui. - Ce faceţi, frumoşilor? am zis şi le-am făcut cu ochiul.

27

Ei şi de aici nu îmi mai amintesc nimic, nu ştiu cum, dar nu îmi amintesc decât că am ajuns undeva în provincie. M-am trezit într-un pat tare lânga ceva şi mai tare, dacă ştii ce vreau să zic. Nu înţeleg cu cine vorbesc, dar nu contează. Aşa, în fine, mă dezmorţesc şi era unul dintre barbaţii din bar, lânga mine, mă împungea parcă cu o lingură de lemn în spate. Îţi dai seama că nu era o lingură de lemn. Încerc să nu îl trezesc şi să mă strecor din braţele lui, nu înţelegeam ce se întâmplase, tot ce ştiam e că Patrica…Patricia? Unde era tâmpita asta? Începusem să mă gândesc la tot ce era

2750

Cântec al formaţiei britanice „The Beatles” (Gândacii), respectiv „Yellow Submarine”.

46


mai rău pe lume, mă uitam pe geam nu recunoşteam zona, am încercat telefonul nu aveam semnal. Îl întorsesem pe ăsta pe partea cealaltă şi aproape l-am dat jos din pat: - Ce faci, unde te duci? N-ai vrut să mă fuţi, mare nemernică. Pleci acum? - Da, vreau să îmi găsesc prietena. Unde e? Unde suntem? - N-am chef să-ţi răspund. Descurcă-te, fii fericită că eşti teafară că la ce chef de păsări călătoare am. Ai mare noroc! Pari fată cuminte, te-am lăsat în pace, zise nesăbuitul şi se întorsese pe partea cealaltă. Mi-am căutat geanta prin camera în care parcă izbise bomba de la Hiroshima, am dat sămi iau tocurile şi s-o caut pe femeia asta. - Patricia? Să dea dracii în mine de nu dau foc la casa asta dacă nu __. Şi de aici iar nu mai ţin minte. M-am trezit în taxi cu Patricia, nu a vrut să-mi povestească ce s-a întamplat, tot ce îmi aduc aminte este că săraca de ea avea bluza ruptă şi fardul întins pe toată faţa. - Băi, ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat? Eşti bine? Cum am ajuns în taxi? Răspunde-mi, mă! N-a vrut să îmi răspundă, ajunsesem cu taxiul în faţa casei. - Hai, vorbim…mâine sau…nu ştiu…când om vorbi noi. Pa! şi m-a aruncat din taxi Am ajuns acasă şi m-am dezbrăcat la costumul Evei şi ce mai costum aveam. Am crezut că profitasera de mine, m-am dus să fac baie şi mă verificam peste tot pe corp, nicio urma de viol. Ma durea capul teribil şi mi-era rău, am stat cu WC-ul în braţe mai ceva decât cu cel mai al dracu iubit al meu. Şi uite-mă aici, mizerie de copaci ce eşti, îţi mâzgălesc suprafaţa pentru că nu am cu cine să vorbesc. Să nu crezi că e ultima oară când auzi de mine. O să mai vin eu şi am să-ţi ponegresc foile cu scârbă şi întâmplări depravate. Oare aş putea să-l sun? Am să-l sun; de fapt, îl sun chiar acum.

9. FREUD51 - Bună ziua, domnule Chiritescu. Vă rog, luaţi un loc. Fiţi comfortabil! 47


M-am aşezat pe un fotoliu încăpător şi simţeam cum mă trec nişte duşuri de transpiraţie reci-calde. Era un ficus în colţul camerei aproape uscat, halal cabinet. - Domnule Chiritescu, trebuie să vă înregistrez fiecare şedinţă, aşa mi-a cerut comisarul, a spus şi a dat drumul la reportofon. - Am înţeles. Nu am ce să obiectez în legătură cu hotărărea dânsului, am spus în timp ce mi-am deschis doi nasturi la cămaşa hawaiană. - Spuneţi-mi câte ceva despre dumneavoastră. - Cam ce aş putea să vă spun? Că sunt un mitoman? Un obsedat sexual? Un beţiv şi-un violator? Ce să vă spun? Că am fost martorul unor lucruri care sunt atât de futute încât dacă Freud ar trai, atunci i-ar cădea fire din mustaţa de soc? Vreţi să vorbim despre asta? am spus şiam aruncat cravata în spatele ficusului. 28

- Domnule Chiritescu, vă rog să vă purtaţi corespunzător. Am un pistol cu tranchilzante

chiar aici în sertar. Imediat vă potolesc! a spus Paparuda Jung, arătându-mi obiectul în cauză din primul sertar. - Cu ce vreţi să încep? mi se uscase gura de tot. - Cine este Iulian Chiritescu? Cu ce se ocupă? Hobby-uri? Poate o scurtă incursiune în copilăria dumneavoastră! Zise, întinzându-mi un pahar cu apă plată. - Ce fel de psihiatru sunteţi dumneavoastră? - După cum vezi, unul licenţiat! zise şi arătă cu degetul spre diploma de deasupra capului. - Sunt Iulian Chiritescu şi am 29 de ani. Meserie? Am fost artist plastic, iar acum sunt un biet tâmplar. - Spuneţi-mi, domnule Chiritescu, pot să vă tutuiesc? - Da, dă-ma dracu, ce-oi fi eu? Preşedinte? Faceţi orice e nevoie. Abia aştept să se termine şedinţa asta. - De ce? Ce vă nelinisteşte la o discuţie între două persoane mature? 2851

Tatăl psihanalizei ale cărui lucrări introduc noţiuni, precum inconştient, mecanism de apărare, acte ratate şi

simbolistica viselor.

48


- Faptul că nu vă cunosc. - Dar eu te cunosc, Iulian, spuse şi-şi răsuci părul lung şi negru. Am amuţit. Ce măscărici mi se părea individul ăsta! Nu ştiam cum să plec mai repede, ştiam că n-am scapare oricum, trebuia să mărturisesc ce făcusem. Dar n-o să o fac decât în ultima şedinţa, nu pot…e prea devreme… - Hai, Iulian, la ce te gândeşti? - Cum aşa? Cum mă cunoaşteţi? - Spune-mi Victor. Eşti un tânăr cu probleme, cum sunt toţi cei care îmi calcă pragul cabinetului. Dar, în cazul tău, mai mult de jumătate din problemele tale au încălcat legea, iar rolul meu este să aflu cât mai multe, zise în timp ce se legăna în faţă şi-n spate în scaunul său din piele neagră. M-am ridicat şi am început să mă agit prin cameră, dar m-am aşezat la loc când am văzut că Victoraş a deschis sertarul cu pricina. Îmi transpiraseră palmele, inima bătea ca o nebună, mă gândeam pentru o secundă că o să fac un infarct, însă am încercat să ma liniştesc şi m-am aşezat mai bine în fotoliu. - Mă bucur că te-ai liniştit, Iulian. Hai să începem cu copilăria ta. Dacă eşti neliniştit, atunci am un calmant pentru tine, orice te face comfortabil. Dacă ţi-e foame, atunci comandăm ceva, ne uităm la un film, orice te face pe tine să crezi că eşti într-un mediu familiar şi primitor. Orice ai nevoie. - Crezi că am să-mi pun viaţa pe tapetul unui psihopat cu un pistol cu tranchilizante în sertar care se excită când cineva intră în crize de epilepsie? - Psihopat? Uite, vezi, Iulian, aici greşeşti. Ce faci tu acum se numeşte „proiecţie”, adică „proiectezi” un cuvânt care te reprezintă spre altcineva. Nu eu sunt psihopatul, tu eşti. Ştii foarte bine ce ai făcut ca să îţi câştigi titulatura asta. Acum conformează-te. Ştii că n-o să-ţi fie bine la tribunal daca nu cooperezi în timpul şedinţelor. Hai, fii băieţel bun şi scuipă-ţi copilăria omului cu tranchilizantele! a spus scoţând din sertar pistolul şi făcându-se că trage în mine. - Dacă pui lucrurile aşa, atunci am să încerc să mă conformez. Dacă zici tu, Victoraş, că mă ajută şedinţele astea să nu fac pârnaie pe viaţă, atunci chiar o să-ţi povestesc despre mine. 49


De fapt, cuvântul bun pentru a-mi caracteriza copilaria este „întuneric”. De ce? Piece of cake 52, cum zic americanii. Tatăl meu mă închidea în pivniţă, unde nu era lumină de fiecare dată când îl enervam. Am stat cel mai mult în pivniţă o zi întreagă. Ştii cum este să stai într-o pivniţă infestată cu păianjeni, şobolani şi alte scârboşenii o zi întreagă? Fără apă, fără mâncare, fără televizor, fără cărţi, fără nimic! Să îţi faci nevoile ca un animal, ori pe tine, ori pe jos? Nu ştii, tu ai făcut şcoli scumpe şi se vede pe tine că eşti dintr-o familie bună. E un pic logic, precum un sociopat/psihopat/criminal/violator ca mine să fi avut o copilărie destul de răsuflată. Adică, te aşteptai de la început la o povestioară în care să te poţi juca de-a tata Freud puţin. 29

Vă ştiu eu cum sunteţi voi, psihiatrii sau psihologii, obsedaţi de Freud, de falic, de

psihanaliză şi droguri. - - - Sunteţi nişte şacali! m-am enervat şi-am aruncat cu reportofonul de pământ, nu îmi mai amintesc mare lucru decât că m-am trezit la ceva timp tot pe fotoliul respectiv. - Bine aţi revenit printre noi, domnule Chiritescu! Nu vă mai tutuiesc, tutuirile sunt între rude, prieteni, cunoscuţi. Iar dumneavoastră mi-aţi clarificat faptul că noi nu suntem nici una dintre astea. Haideţi, vă rog, să nu mă faceţi să apelez din nou la pistol. Continuaţi despre copilăria dumneavoastră, fără violenţă de data aceasta.

- Cât de Clint Eastwood53 vi-o ardeţi. În fine, dacă trebuie, atunci trebuie. Asta înseamnă să fii bărbat sau om, mai faci în viaţă şi lucruri care nu-ţi plac! am zis şi-am zâmbit pe sub mustăţi. - Da, unii omoară oameni, alţii joacă poker. Ce viaţă de junglă. Continuaţi vă rog, domnule Chiritescu, nu mai avem mult din şedinţă. Mi-aţi irosit timp preţios şi a trebut să contramandez alte şedinţe. Să nu fie nevoie să se mai întâmple ceva asemănător. Aveţi încă o oră la dispoziţie, sunt ochi şi urechi. Vă rog. Mama dumneavoastră? - Mama? Cea mai mare târfă, o drogată şi-o alcoolică, l-a părăsit pe tata când aveam 10 ani şi ne-a lăsat de izbelişte. A fugit în lume să se găsească! La cei 40 de ani ai ei, să fugă în lume, să 2952

(în eng.) „Floare la ureche”.

50


îşi dorească a deveni vedetă porno. Sper să nu fi văzut vreun film deocheat cu Mama. Asta ar fi într-adevăr futut, nu? am bufnit în râs. - Cum v-aţi simţit când v-a părăsit Mama dumitale? 30

- Cum dracu să mă simt? Uite explodam de fericire şi-am început să cânt. Dumneavoastră

ce credeţi? Am încercat să mă omor de nenumărate ori până la 20 de ani, niciodată n-am reuşit, mereu mă găsea cineva şi mă ducea la spital. Ce sonerie odioasă! Zici că era un carnagiu de viţei, aşa îi suna lu’ Gay Freud telefonul. - Aha. Da, am înţeles. Chiar acum e în şedintă. Da, am aflat. Ok, vă mulţumesc! La revedere! Zise şi-a închis. - Domnule Chiritescu , se pare ca asta a fost şedinţa pe ziua de astăzi. Ne vedem data viitoare? Acelaşi loc, aceeaşi oră, ce ziceţi? Poate vin şi fără pistol [...] şi îşi ondulă o buclă cu mâna stângă şi zâmbea ca un vulpoi nemernic. - Gardianul va veni în două minute să va ducă în celulă. N-am să vă scap din ochi până atunci. Şi la asta am ajuns [...] asta se întâmplă când iubeşti toate sonatele, toate târfele. 10. Ghici, ghicitoarea mea “Ghici ghicitoarea mea! Aveam un caieţel în şcoala generală care avea asta inscripţionat pe copertă. Am prins un obicei infantil de a scrie peste tot propoziţia asta, am ajuns să mi-o tatuez pe abdomen. La vârsta aia fragedă, tot ce mă determina să zâmbesc era zicala mică şi adorabilă. Îmi aducea aminte de firea mea jucauşă şi neastâmpărată. Mai sunt aşa acum? Ce faci acum, prinţeso? Fugi în oraş, îţi rupi capul, îţi rişti viaţa şi-ţi strici tinereţea. Ajungi acasă, te uiţi la modul în care ţi-au scrijelit câteva ace pielea la o zicală, pe care nici tu nu o mai crezi. Talent? Ai. Job? Ai. Casă? Ai. Prieten? Ce se mai aude, măi nebuno, de reporterul tău cel blond cu ochii negri? Închei

3053

Actor, regizor şi scenarist de film, producător, compozitor şi politician amercian, câştigător a cinci premii Oscar.

Se numărădin anii ’60 printre cele mai de succes star-uri ale lumii.

51


ediţia „Jurnalului” aici. Mi s-a consumat oricum cerneala, am decis să fiu puţin oldschool. Scriu cu stiloul, nu cred în pix“. M-am aşezat pe pat cu telecomanda în mână, am aţipit puţin, dar m-a trezit soneria zgomotoasa de muzică electronică de la telefon. - Da, cine e? Ai îndeajuns tupeu să suni la ora asta! am zis pe un ton enervat. - Sunt eu, sunt la uşă. Îmi deschizi? - Nu cred că mai este cazul. Mă ignori, puştiulică. Nu era jocul tău de jucat. Nu ne inspirăm din filmele franceze post-moderniste de dragoste aici. Aici e realitatea, nu tabloidele pentru care lucrezi tu. Ce vrei? - Vreau să-mi deschizi uşa. Atât. Te rog... M-am ridicat nervoasă din pat, am tras un halat pe mine, mi-am luat papucii cu imprimeu de leopard şi mi-am târât trupul până la uşă. M-am uitat pe vizor şi l-am lăsat să aştepte câteva minute. El bătea în usa, eu începusem să ling clanţa de plăcere, nu ştiu ce mă apucase. Eram atât de nerabdătoare să îl am, dar în acelaşi timp îmi păacea să-l ţin în frig. Îl auzeam cum se enervează. - Haide, fii serioasă! Deschide-mi, deja nu mai este amuzant. - Ce zici, prinţule? Să te conduc spre cuibuşorul de nebunii al unei nebune? am zis şi-am zâmbit ducându-mi mâna la gură. - Eşti dată dracului uneori. Dar n-am venit pentru sex! zise şi-şi arunca telefonul pe masă. - Mă dezamăgeşti. Şi eu care mă gândeam că e un midnight booty call. M-am întristat, uite. Am făcut botic de uşuratică. Hai, Iulian! Eşti sigur că nu mă vrei? şi uite aşa mi-a scăpat halatul de pe mine. Eram îmbrăcată într-un set de lenjerie intimă cu imprimeu de leopard şi dantelă roz. - Trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Îmbracă-te, ţi-am mai spus că n-am venit să facem asta. Înţelege! Ascultă-mă, hai să ne aşezâm jos. Lasă-mă să-ţi pun halatul. - Aproape că nu mă interesează ce mărturisire ai tu de facut, dar dacă tot sunt trează, atunci fii amabil şi ia sticla aia de vin din dulapul de lemn cu mâner metalic. Ia două pahare şi 52


aşează-te în capul mesei. Pari destul de serios, iar eu nu pot să diger mărturisirile pe stomacul gol. Hai, fii bun şi ascult-o pe mami tău! S-a conformat, dar s-a aşezat aproape de mine. A turnat vin în pahare, mi-a pus o cireaşă din coşul de fructe în pahar, cum ştia el că îmi place să beau. M-a surprins gestul, eram prea curioasă ca să mă intereseze pe moment. Ce o fi având să-mi spună? - Ascultă, nu mă întrerupe şi nu fi sarcastică. - Oh doamne! Pe toţi sfiinţii, old chap! Tu vrei să mă ceri în căsătorie! mă bufnea râsul. - Mi-ai promis ceva. Îşi scosese tabachera metalică cu inscripţie în latină. - Memento mori54? Serios? Cât de clişeu, baiete, hai, fii drăguţ şi spune mai repede. Mâine dimineaţă trebuie să lucrez la nişte rochii [...]iar între timp, i-am furat o ţigară din tabacherie. Şi-a scos bricheta Zippo şi mi-a tras agresiv mâna spre el ca să îmi aprindă ţigara. - Te-am minţit. - M-ai minţit? Toti bărbaţii mint, Iuliane. Cu ce anume m-ai minţit? devenea interesant. - Ce tatuaj frumos ai. Ce scrie? Ghici, ghicitoarea mea? Eşti adorabilă!31

-Îmi spui odată? Nu schimba subiectul, pare prea serios ca să nu beau încă un pahar. Spune, nu mai trage de timp că încep să mă enervez. - Uite care e treaba. Eu nu sunt reporter. Eu doar__. - Ce măi? Ce? Poftim? Cum adică? Ce? Ieşi, ieşi afară din casa mea, obsedatule! Eşti un idiot, hai sictir de aici până nu-mi scot pistolul. Ar trebui să te__. - Te iubesc, sincer!

3154

(în latină) „Nu uita că vei muri”.

53


Voiam să-i trag o palmă, dar mi-a oprit-o. Ne uitam în ochii celuilalt, eu aproape începusem să plâng, dar m-am abţinut eroic. Cine era omul din faţa mea? Acum începusem sămi fac tot felul de filme proaste. Era poliţist? Era criminal în serie? Omorâse oameni până acum? Venise să mă omoare? Lucrul ciudat este că toate gândurile mă excitau din cale afară. - Îmi pare rau, dar eu nu te iubesc. Acum ieşi până nu chem poliţia. 32

Ma enervasem şi căutam pistolul pe care îl aveam ascuns în sertarul de la birou. - Ce cauţi? Ce? Vrei să mă împuşti? - Nu, vreau să ieşi dracului afară din casa mea![...] de data asta chiar găsisem pistolul. - Acum! am zis îndreptând pistolul spre el. - Ies dacă imi spui că nu simţi la fel. - Mă scârbeşti, jeg uman ce eşti. Crezi că suntem într-un film cu Jennifer Love-Hewitt 55?

Revino-ţi! Îţi mai spun o singură dată, scursură masculina! IEŞI! DIN! CASA! MEA! - Lasă pistolul jos, fetiţo. Haide să discutăm ca nişte oameni normali. Să nu ne pripim.

33

- Ce a fost în capul tău? Cine eşti măcar? Ce…ce fel de joc murdar e ăsta? Ce urmăreai? Aflai despre viaţa mea şi ce? Ţi-am zis lucruri pe care nu le-am mai spus nimănui. Ce a fost în capul tău de vierme?” 3435

- M-am îndrăgostit de tine.

3255

Actriţă, producătoare, regizoare şi scenaristă americancă cunoscută pentru diverse roluri, precum cele din „Ştiu

ce-ai făcut astă-vară” „Viaţă lui Audrey Hepburn”.

33

34 55

35

54


- Cum aşa? Unde ne-am mai văzut noi până acum? De unde ne cunoaşteam, băieţică? Spune-mi! Ia, stai jos şi povesteşte-mi tu mie cum te-ai îndrăgostit de mine! am împins cu piciorul un scaun pe care să se aşeze în timp ce-l fixam cu pistolul.>> Mă trezisem, eram toată leoarcă, pijamaua îmi era lipită de corp de parcă m-am aruncat cu ea-n zăpadă. M-am dus şi am băut un pahar cu apă, mi-am pus o pastilă efervescentă de calciu în ea, eram puţin ameţită. Ce tâmpenie de vis! Am ajuns să-l visez pe nemernic, atât de dor îmi este de el. Cred că am să-l sun. 36

- Alo? - Bună, Făt-Frumos! Sunt Cosânzeana. Vrei să furăm merele de aur mai încolo? - Pentru numele lui Dumnezeu, fată, e 5 dimineaţa. Când mai încolo? Am muncă [...]

simţeam cum zâmbea în telefon. - Nu ştiu, hai să luam micul dejun la McDonalds ca nişte americani supraponderali. Ce zici tu despre invitaţia asta galantoasă? - Ei bine, zic da. Acum pot să mă culc la loc. Nu îmi ajungea că imi bântuiai visele, acum mă mai şi suni. - Şi tu mi le bântuiai mai devreme. - Da? Ce-ai visat mai exact? - Îţi zic când ne vedem. Hai chuss! am închis. Săream în pat ca nebuna, mă simţeam iar ca la 15 ani. Ce tâmpită mă face să ma simt! Abia aştept să-l văd.

11. Patricia Davidescu Îmi suna telefonul întruna, eram mahmură ca naiba, mă simţeam de parcă am băut o podgorie de vin cu o noapte în urmă. Mă ridicasem din pat, mă scărpinam la ochi, am căscat puţin, m-am întins, m-am îndreptat spre biroul plin de mucuri de ţigară şi scrum, am făcut curat, am găsit şi telefonul care suna de zor şi vibra.

3655

55


- Ce draci vrei, Patricia? - Hai, măi, fată! La ora asta se doarme? “Dorm cât vreau. N-am de făcut nimic săptămâna asta. Ce doreşti, târfă matinală? Zâmbeam [...] - Vin la tine să ne rupem sinapsele acum? Mă plictisesc în casă, părinţii nu îmi dau pace. Patricia avea frumoasa vârsta de 22 de anişori şi înca locuia cu părinţii, nefericită soartă ce să spun. Întotdeauna mi-am imaginat-o fugind de acasă şi lăsându-I pe babalâc în urmă, ea a preferat să le mănânce sufletul şi banii cum mănâncă un vierme un Bot-De-Iepure. - Hai, dracu’, cât e ceasul? am zis, în timp ce căutam de nebună un ceas fără să bag de seamă că am unul la telefon. - E ora 3 şi 20, dormi ca o vacă încălţată. Sparto! Vin spre tine, nu mă interesează! a zis şi-a închis telefonul. - Nu ţi-am povestit niciodată despre Patricia? - Măi, nu chiar, dar îmi povesteai despre altceva acum. Sunt curios să aud. - Hai să-ţi povestesc cum am cunoscut-o pe tâmpita asta şleampătă. Hai! Îţi dau un trabuc ca să nu te plictiseşti. - Bine, fătucă, dă-i bice, poate-mi câştigi atenţia. - Poate-ţi câştig atenţia? Fii serios, atenţia ta e de mult a mea, prinţule. - Hai, spune-mi, dă-mi şi trabucurile între timp. Aaa, fii drăguţă şi dă-mi şi Zippo-ul de pe masă. <<Patricia Davidescu, în penultimul an la Facultatea de Litere, s-a crezut şi se crede un soi de Aristotel al propriei literaturi. O fetişcană puţin plinuţă, cu ochii albaştri închis, părul negru şi puţin ondulat, cu o obsesie maniacă pentru cuvinte. Întotdeauna tot ce iese din gura ei sună ca o poezie, ca un poem. Uneori mai citează din clasici, alteori din scriitori pe care doar ea îi ştie şi îi admiră. Am cunoscut-o, ştii cum, Iulian? Am cunoscut-o la o petrecere. Unde crezi că se pot cunoaşte două depravate artistice? Dar nu era o petrecere de copilandrii, nu. Se organizase un festival dintr-acesta de artă contemporană şi poezie, la început cânta şi o trupă, iar la sfârşit a fost 56


o prezentare de modă, şi anume, a zeiţei de faţă. Mă surprinsese în timp ce îmi băteam niţeluş joc de una dintre poeziile ei, care suna cam aşa:

<<Licărea a dimineaţă şi te-am pupat adânc pe scrum Şi mi-am aprins înc-o ţigară şi-am suflat spre tine fum. Miroase-a rouă şi a tine, şi a noi şi gânduri inutile Miroase-a flori de primăvară. Înc-o ţigară îmi aprind cu gândul la eternul scrum Cu gândul înca la tine, la noi aici acolo acum.>> Nici nu-mi amintesc exact, am mai adăugat eu un cuvânt-două pe acolo, dar era ceva în spiritul ăsta. „Te-am pupat adânc pe scrum”, îmi spuneam şi râdeam. „Câtă creativitate, simbolismul a murit de mult se pare”, râdeam cu un trabuc în mână. Scrumam fără să mă uit şi nu mi-am dat seama exact, dar scrumam pe ţeasta Patriciei. Vezi tu, Iuliane, ea este cam cu un cap mai mică decât mine şi nu mi-am dat seama. În timp ce îi scrumam pe cap, îi insultam poezia şi râdeam. Îţi imaginezi cât m-a iubit atunci? - Scuză-mă, Prinţesa Tabacco, dar cu ce tupeu îţi permiţi să-mi critici operele? Spune-mi, sufletele noastre sunt hărăzite în stele, aşa ti-au spus cei trei magi? Mi se părea o aberatie, nu înţelegeam ce bolborosea pigmeul pe acolo, nu prea îmi păsa să fiu sinceră. Ea insista cu elucubraţiile ei de artistă literară. - Auzi, Madame Struţ-fumegos, dacă nu doreşti a-mi acorda vasta dumitale atenţie, atunci lasă-mă să adaug listei tale muritoare încă un motiv să îţi doreşti moartea precum Ophelia! zise pigmeul şi-mi trase cea mai dureroasă palmă. Nu-mi venea să cred, un metru 50 şi atâta forţă într-o mănuţă de copil nu mai simţisem. Mă umplusem de spume, dar am spus să nu reacţionez ca pramatia asta mică. - Oh, dar Majestatea ta, Aristotel, unde vă ascundeţi? Ah, acolo jos? Aţi făcut un efort supra-omenesc ca să loviţi Struţul? i-am făcut cu ochiul şi mi-am continuat conversaţia. 57


- Şi ce anume nu vă convine la poeziile mele? Mă scuzaţi, unde-mi sunt manierele, eu sunt Patricia Davidescu. Dumneavoastră? zise şi-mi întinsese mâna. Am lăsat-o cam jumatate de minut cu mâna întinsă şi am hotărât să mă prezint. - Struţule, vrei să bei ceva cu mine? A început să râdă micuţa şi atunci mi-a furat inima, să ştii. Am râs, ne-am întrecut în poezii şi literatura toată noaptea. Chiar am hotărat să jucăm tot felul de farse copilăroase lumii prezente la festival. Am devenit prietene la cataramă. - Da, dragă, dar cine e Patricia Davidescu? O ştii cu adevărat? zise şi trase un fum din trabuc. - Studentă, scriitoare, prietenă, confidentă, drogată, beţivă şi o fostă amantă. Îţi spun dacă am fost amante?! - Povesteşte-mi cum s-a întâmplat. Sunt curios! - Ah, eşti ca toţi bărbaţii! Cum auzi de lesbiene îţi zbârnaie jucărioară. - Jucărioara? Ştii foarte bine…Hai, povesteşte-mi. - La puţin timp după festivalul respectiv, m-a invitat la ea acasă. - Hai mă! Atât de clasic? Spune-mi că s-a întâmplat ceva mai palpitant de atât. - Dacă nu ai rabdare, atunci ţine-ţi cocoşul în pantaloni. S-a întamplat în alt loc, nu la ea acasă. - Ohoho! Nu te opri! aproape că terminase trabucul, îi luceau ochii de plăcere. - Am ajuns la Muncii, acolo stătea micuţa frumuseţe. Mă aştepta în statia de metrou, arătând ca Albă-ca-Zăpada, jur. Avea o bentiţă roşie în cap, o rochiţă albastră , ciorapi albi pănă la genunchi, era delicioasă. Părea puţin stânjenită de când am văzut-o în staţie. M-a luat de mână şi am început să alergăm, în timp ce ea îmi promitea că mai avem puţin la fiecare cinci minute. Am ajuns în scara blocului, ea şi-a verificat cutia poştală, dar nu pentru mult timp. O priponisem aşa , niţel, încet, de peretele de lângă. Nu ştiu ce mă apucase, poate felul în care era îmbrăcată, faţa ei, buzele mici şi cărnoase. Ceva a pornit acel je ne suis quoi din interiorul meu. Ştii cât sunt de sălbatică! Era acolo lipită de perete, surprinsă, i-am pus o mână la gură şi 58


….şi…doamne, aproape că ma iau apele….iar cu cealaltă mână îi masam sânii mici de prinţesă nedezvoltată.”

- Cu cine dracului vorbeşti, Struţule? - Patricia? Dar…nu…nu pot să… - Eşti bine, draga mea? - Nu ştiu cum….nu ştiu cum să-ţi zic. - Dar? De ce vorbeai singură? Stau de cinci minute în faţa uşii şi bat, te aud pe tine vorbind pe două voci. - Mă jur că… - Hai, respiră, uite îţi pun un pahar cu apă şi îmi explici. - Eu… - Da? Spune, iubire. - Era Iulian aici, jur. Era aici şi… şi…fuma un trabuc…şi…vorbeam cu el despre tine. - Iulian? Reporterul? Nu, pisoi, nu era nimeni aici. - Dar, eu…off, Patricia! Iar s-a întâmplat. - Halucinaţiile? Au revenit? Dar nu-ţi iei medicamentele? - Le-am întrerupt. Am crezut că mă simt mai bine. Dar eu, oh Doamne! Îmi vine să plâng. - O să fie bine. Hai! Ia un calmant şi o să fii bine. Mă bag şi eu în pat cu tine şi dormim. Haide să uităm că s-a întâmplat asta, bine? Iei calmantul frumuşel, ne băgăm în pat la un film şi când te trezeşti, nimic din ce s-a întâmplat nu o să mai fie subiect de discuţie. Da? Hai, iubire.” - Dar,Patricia, jur că… - Şhh, şhhh, ştiu. Hai ia asta.

11. Cosânzeana, asistenta sexy 59


Îmi găsisem vechiul binoclu prin casă, îl foloseam pentru operă înainte. Acum? Scopul nu mai scuză mijloacele, scopul e meschin şi scârbos. Dar de când îmi păsa mie de natura pozitivă a lucrurilor? O să o urmăresc pentru că nu-mi mai aparţine. Nu se poate să fie a altcuiva, e pur şi simplu, inacceptabil. O sun de o săptămână şi ceva, nu îmi răspunde sau are telefonul închis. Maşina este încă în parcare, iar jaluzele de la casă sunt trase. Mereu conduc prin faţa casei să vâd dacă mişcă ceva, încep să intru la bănuieli. O fi bine? Dacă s-a drogat până a murit? Nu, astea-s gânduri inutile. Am să intru peste ea sau poate mă mulţumesc să o spionez puţin. Într-una din zilele astea o să o fac şi sunt convins că n-o să-mi placa ce-o să văd. Sigur mă înşală, se fute cu altcineva, îi bea lichidele, îşi sorb ficaţii. Îi mănâncă degetele de la picioare cu mujdei. Ea îşi fierbe şireturile de la pantofi şi le pune cu sos de spaghete într-un bol. I le dă nesimţitului şi îl ghiftuieşte. Apoi se apleacă şi face ce ştie ea să facă mai bine în genunchi. Doamne! Doar gândul! Doar gândul mă face să iau un cuţit să-i scrijelesc numele în mâna-mi. Nu o să rezist, dar ce vorbesc eu aici? Acum, acum e timpul. Mă duc să-mi iau maşina şi-o să văd ce se întâmplă cu donşoara Jacqueline. Am ajuns în faţa jegului pe care îl numeşte ea casă, cu viţa de vie crescândă pe suprafaţa sub care se ascunde nişte igrasie delicioasă. Casa unde te întâmpină clişeul american de prag inscripţionat cu „Welcome”56. 37

Nici n-am ieşit din maşină, am stat şi-am inspectat fiecare centimetru al casei portocalii din cartierul mizer şi mărginaş. Mă uitam la termopanele proaspăt puse, la urmele de spumă de pe lânga geamuri şi la papucii roz de la uşă. Mă uitam la gardul din fier forjat şi la stâlpii gri ai casei. Căţelul, bietul Husky care schelălăia mă făcea să cred că îi murise stăpâna. Dar nu am clintit, nu m-am ridicat să vad ce se întampla înâuntru. N-am vrut să intru; sunt extrem de orgolios.Târfa naibii! Cine se crede ea? Ce-mi face mie? Se joacă cu mintea mea cum se juca Afrodita-n capul lui Zeus? N-am 3756

(în eng.) înseamnă „Bine ai venit!”.

60


citit destul Legendele Olimpului în şcoala generală? O să plăteasca ea cumva. Cred că o iubesc pe nenorocită, e un sentiment complex. Nu ştiu. S-a aprins o lumină sau un televizor. A dat drumul la combină, dar uite-o că iese din casă. Uite-o cum este, ca o prinţesă gotică cu părul lung şi roşu aprins. Aş musca din ea!!! Doamne ce i-aş smulge bluza şi mi-aş băga mâinile în coastele… - Ce dracu faci aici, tâmpitule? Mă urmăreşti? [...] nebuna! nici n-am văzut-o când a ajuns la maşină. 38

- Eu? Ce-ai, dragă? Te simţi specială? - Hai, lasă vrăjeala! Zi-mi, ai venit să faci sex sau ce dracu’ vrei? zise şi-şi dădu părul

într-o parte. - Sex? Auzi, tu eşti o nesimţită dacă îţi închipui că o să fac sex cu tine. - De ce, pufosule? Sexul este un lucru frumos, desigur, dacă ai şi cu cine. Hai, te bagi? că trebuie să bag rufele la spălat. Hai că îmi îngheaţă asta mică de frig aici! Nici n-a aşteptat răspunsul meu, mergea spre casă, fâţâindu-şi posteriorul arogant de domnişoară-care-obţine-tot-ce-vrea. Am ieşit din maşină după ea ca un câine ascultător. Aşteptam să arunce Frisbee-ul ca să îl aduc în dinţi. - Hai, iubire, te-ai emoţionat? De parcă e prima oara când te fut. Hai, intră, ce stai acolo cu ochii ăia de câine? Intrasem în casă fără să zic „pâs”. M-am aşezat pe canapeaua de piele şi simţeam că mă scufund în ea cu tot cu erecţia obraznică din pantaloni. - Oh, dar vai! Ai venit să mă împuşti? - Să te…împuşc? - Pistolul. - Ce pistol? - Din pantaloni, uite pistolul ăsta! zise şi mă apuca destul de strâns de bijuterie. - Vezi că e încărcat. Ai grijă cum îl mânuieşti. 38

61


- Stai liniştit, păpuşel, am mânuit eu şi-o bazooka. Mă descurc, nu-ţi face griji. Plecase, mă lăsase singur în căsoaia asta kitchoasă. Am aşteptat-o 30 de minute, cred. Iam admirat premiile, sculpturile şi picturile cubiste dispuse pretutindeni. Pe măsuţa neagră de sticlă avea o statuie destul de dezgustătoare. Am luat să o studiez mai bine. Pare-se că era un băştinas, un canibal din lemn, cu o fustiţă din paie şi un penis enorm în jurul căruia se aflau câteva inele. Ce dureros! Nu mă mai uit la statuia asta, îmi moare! Şi mi-a apărut şi felina roşcovană. Cred că îmi curgea o dâră de salivă când a intrat şiam văzut-o. Era îmbracată într-un costum de asistentă. Dacă era altă femeie, atunci s-ar fi părut cliseu, dar era ea. - Domnule Iulian, cred că aveţi febra. Nu vreti să vă…iau temperatura? - Domnişoară, nu ştiu unde am pus termometrul. - Cred că am eu o idee destul de bună. S-a aplecat deasupra mea, expunându-şi decolteul generos, respira greu. Începuse să-mi sărute adânc gâtul şi lobul urechii stângi. - Auzi, prinţule, e timpul să pleci. - Să plec? Cum să plec? Abia am început. - Eu mă duc la o petrecere de Halloween! zise şi se dădu de pe mine. Îşi trase ciorapii şi îşi prinse portjartierele. O priveam uimit şi nu puteam înţelege ce era în neregulă cu târfa asta. Oare totul era un joc pentru ea? - Hai, ia-ţi pistolul şi descarcă-l în altă casă. Eu am treabă! Am o colecţie de prezentat la petrecerea asta. Aşa că fii un băieţaş bun, ia-ţi jucăriile şi du-te acasă. Ah şi apropo, dac mă mai urmăreşti, atunci n-o să fie a bine! zâmbi în colţul gurii. - Adică? Ameninţare? - Ascultă, Iulian, eu vorbesc serios. Lasă-mă în pace! Nu mă mai urmări, dacă am eu chef de tine, atunci am să te caut. Nu te purta ca Google fucking Maps 57 pentru numele lui Dumnezeu. Acum, te rog, fii un pisicel bun şi pleacă cu coada între picioare.

62


39

Nu scapă târfa asta de mine! O să o urmăresc, simt eu că are pe altcineva. Cine-şi imaginează

că sunt? O fi ea Cosânzeana, dar eu sunt Zmeul.

12. Cherestea <<Şi-a aruncat bluza cu imprimeu de leopard pe pat, se unduia mai ceva ca donşoara Carmen Electra58. Îşi arunca stilletourile59 ca o bezmetică, unul căzuse după lampa mare de la Ikea, iar celălalt aproape lovi pisica. Se pare că nu doar ea era în călduri. Fusta îi aluneca util de pe fese şi-si căuta locul spre podea, apoi fu aruncată tot după lampa chinezească. Un corp nici prea girafic, nici prea minion, îşi făcu apariţia şi dânsa cu umbra de pe perete. Şiroaie de piele albă şi transpiraţie se luau la întrecere pe lungimea gazelei dornice de puţină acţiune nocturnă. Sutien nici nu avusese, nu purta, nici nu avea nevoie. Se aşezase pe pat, trăgând în nesimţire de chiloţii albi dantelaţi. Îi rupsese, nu mai avea răbdare. Trebuia să se atingă. Trebuia să se atingă, în timp ce el o privea tăcut, prea tăcut. S-a ridicat, într-o mână având fărâmele de chiloţi şi-n cealaltă multă poftă de viaţă.

Nu puteai să-ţi iei ochii de la ea, părul buclat şi rosu curgea pe spate mai ceva ca incediul de ieri de la Casa de Cultură. Se aşeză pe spectatorul aproape mut din faţa-i şi-ncepu să se gudure de el, să îşi mângâie goliciunea de el, dar silenţios. Era atât de tăcuta şi ea, parcă era un film mut. Se mişca înainte şi-napoi, înainte şi-napoi, înainte şi-napoi. Se plictisi într-un final de el, stătea ca un prost cu mâinile la spate sau aşa vedeam eu din unghiul în care mă aflam. Se aşeză pe pat şi-ncepu să se atingă şi să geamă. Cu mine nu scosese sunetele astea, cu ce le-aş putea asemăna? O căprioara îndurerată? O asiatică din filmele porno? Perfecţiunea în ochii mei. Eram gelos, dar în acelaşi timp atât de excitat. Cred că dacă mai stăteam o secundă în faţa geamului, holbându-mă la scena erotică atât de …atât de…Ohhh!40

3957

Program lansat de Google pentru a găsi locaţii peste tot în lume, harta virtuală a lumii.

58

Vedetă porno şi actriţă de comedie.

59

(în eng.) înseamnă „tocuri foarte înalte”.

40

63


Am plecat şi-am lăsat-o să se desfete cu nenorocitul tăcut şi leneş. Cum mă îndreptam spre maşina, ceva vibra în pantaloni, în afară de ce vibrează de obicei. Era gazela porno! Şoc şi groază! Aproape că-mi dădeam drumul în pantalonii noi de la Levi’s. Eram atât de tare, încât ai fi putut crede că avea o bucată de lemn în pantaloni. Eram lemnifer, ai fi putut spune. Aş fi vrut să se joace perversa de-a Gepetto cu mine, puţintel măcar. - Scumpicel, ce-ţi face pistolul? Ai chef de o tragere? Am liber la poligon... auzeam cum îşi trage fumul din ţigară. - Nu, merci. N-am chef! nu gândeam prea limpede. – Serios? Mă refuzi? Dar mi-am făcut încălzirea pentru tine. Sunt complet dezbracată, pe patul meu cu cearşafuri satinate şi margini lemnoase de cherestea. Aşteptam să-ţi lustruiesc pistolul. Mi-am cumpărat şi-o cârpă specială. Hai, Ionel, m-am amăgit singură? Am tăcut în jur de zece secunde, după care ea a reluat: - Auzi, hai sictir! Nu-mi taci tu mie în telefon. Auzi? Mă auzi, faraonule? Vai de capu’ tău! zise şi-mi închise impulsiv. Am mai stat cinsprezece minute în faţa casei şi-am văzut cum stinge luminile. Cred că s-a culcat.>> - Şi eu care voiam menaj! Off, iubirici, se pare că am rămas doar noi doi. Eşti gata pentru încă o tură?

13. Jackie - File de poveste A ajuns iar să scriu aici. M-a căpiat psihologul, mereu mă pune să scriu în jurnal. M-a îndemnat să scriu de mai multe ori pe săptămână, dacă nu în fiecare zi. Nu prea am respectat obiceiul, cred că e a treia sau a patra oară când încep să mâzgălesc inutil pe paginile astea. Ce jurnal infect mi-a făcut cadou, are copertă cu ponei roz, bleah, puţin dezgustător, dar psihologii lucrează dupa pattern-uri comportamentale, stereotipii şi generalităţi. S-o fi gândit: „Ah, e fată, sigur îi plac poneii roz!". Puţin patetic, domnule Valentin, dacă mă întrebaţi pe mine.

64


Da, am descoperit o nouă pasiune, nu-mi mai place atât de tare Iulian sau pot să spun cămi place al dracului de mult să-l tachinez. Da, pasiunea mea este un specimen superb, putţn mic de înalţime, dar nu asta contează. Mie mi se pare perfect pentru mine, e puţin introvert aşa, dar nu e nimic. Vorbesc eu şi pentru el; nici nu prea ştie ce să facă, mereu trebuie să îi arăt eu. Desigur că vorbeam despre sex aici, îmi place aşa. E ca un copil care nu ştie să scrie şi trebuie să-l învăţ eu slovele. Mi se pare adorabil! Am făcut sex de câteva ori, ne-am cunoscut acum două săptîmâni într-o librărie şi am ştiut din primul moment că trebuie să îl am. Stătea lângă raftul cu cărţi şi aştepta pe cineva sau aşa mi s-a părut. La început îi aruncam ochi dulci, dar el părea să nu bage de seamă. Nu m-a deranjat că era mic de înălţime, mi s-a părut simpăticel. M-am fâţâit de câteva ori prin faţa lui, nu m-a observat nici atunci. Ei na, ca să n-o lungim l-am luat după mine acasa. Da, uite aşa! L-am luat de acolo şi fără să-mi dau seama deja eram acasă la mine. M-a fermecat la el introversiunea, misterul, construcţia. Nu am avut răbdare să facem cunoştiinţă, pentru că eu eram deja deasupra lui. Cel mai bun sex din viaţa mea! Iulian? Ah, nu, pe Iulian eu l-am călarit, un mare pămpălau. Bine şi Horea e cam învăţăcel, da, aşa îl cheamă. E pur si simplu minunat, dacă iti vine să crezi, înca e la mine. Doarme în sufragerie de două săptămâni! Parcă nu mai vrea să plece; azi ne-am făcut şi program să mergem la film, la shopping...ştiu că sună copilaresc, dar a promis că mergem şi-n parc astăzi. Cât de entuziasmată sunt! Încep să am fluturi în stomac şi tot tacâmul ăla de sentimente frumoase şi adolescentine. Cred ca mă cheamă la el, dar am timp să mai scriu o frântură despre cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ani. Întâi experienţa oribilă cu Pistruiatul, apoi Iulian şi în sfârsit, Horea care vine călare pe-un ponei roz înaripat şi mă salvează de la tristeţea clasică a artistului. Un artist e mereu singur, cred că toată lumea ştie. Nimeni nu-i înţelege lucrările, altţi i le critică prea mult, ceilalţi i le apreciază prea tare, în fine, arta e o boală a singurătăţii. Cred că te apuci de scris, de pictat, de cântat, de singurătate, 90% din piesele de dragoste sunt despre singurătate. Arta se naşte din singurătate şi plictiseală, inspiraţia e progenitura lor.

Acum nu mai sunt singură, îl am pe Horea. Cum a fost prima oara când am făcut sex, a fost divin; aşa de divin, încât aş putea să fac greşeala apocaliptică să spun că am făcut chiar 65


„dragoste”. Ce prostuţă sunt! Mâine poimâine o sa iesim la cine romantice în parc şi-o să dormim în aşternuturi presărate cu petale de trandafir. E prima oara când nu mi se face rău cu gândul la siropul de arţar. Cred că asta înseamnă să fii îndrăgostit, încep să-ţi plac dulcegăriile şi alte rubedenii ale amorului.

El stătea şi se uita la mine, în timp ce eu îi făceam un mic show de striptease. Nu-şi lua privirea, puteam să simt că-i place cel puţin la fel de mult cum îmi plăcea mie. Nu spunea însă nimic: stătea acolo în timp ce-mi aruncam hainele pe el. Mi-am continuat dansul felinesc până am rămas mai goală ca Eva, dacă se poate aşa ceva. M-am urcat peste el şi-i simţeam fiecare colţ, fiecare parte a structurii sale binefăcute. Am început să-I cuprind cu mâinile, să-i ating încet picioarele şi spatele, să-l ling de sus pana jos. A fost…minunat, cuvintele sunt nişte falsuri pe lângă sentimentul de plăcere care ne cuprindea pe amândoi în timpul actului. M-a sunat Iulian astăzi să mă întrebe dacă poate trece pe aici, dar l-am refuzat în cel mai nepolitcos mod. Deşi chiar aş vrea un menaj cu ei doi, sunt aproape perfecţi pentru mine. Nu mai am răbdare, mă duc dincolo să-l satisfac, sigur se plictiseşte de moarte uitându-se la televizor. Mi-am vindecat singurătatea, arta poate să mai aştepte.

14. Iulian reloaded M-am trezit în gând cu Prinţesa Întunericului, aveam imaginea cu ea În costum de asistentă. Blestemată fii tu, artisto! Doamne, nici nu puteam să merg când m-am dat jos din pat. Trebuia să fac ceva în privinţa gândurilor astea, cred că am să dau o fugă pâna la ea acasă. O să o urmăresc puţin, trebuie să aflu ce face, cu cine face. Iar l-o fi chemat pe individul ăla tăcut, că m-am săturat de el deja, trebuie să aflu cum arată. Cine s-o crede şi asta? Am pornit la drum, întâi am trecut pe la benzinărie să fac plinul. Nu pot să o urmăresc dacă nu am rezervorul plin, e normal. Mi-am luat o cafeluţă, cred că era prânz, dar nu am putut să dorm prea bine. Cum ar fi fost să adorm în timpul urmăririi şi să mă prinda Red? Nu prea bine, spun eu. Am parcat maşina puţin departe de casa demoisellei, altfel cum? Nu puteam s-o parchez în faţa casei, logic! Nici nu am ajuns bine şi domnita Jackie Cane ieşea din casă. Era superbă 66


ca-ntotdeauna, dar nu superbă ca Charlize Theron60, superbă ca o Charlize Theron care a dat iama în dulapul donşoarei Gaga. Îşi lăsase părul desfăcut –cum niciodată nu o făcea- purta un sacou negru plin de tot felul de ace de siguranţă şi broşe, nişte tocuri care păreau făcute din coloană vertebrală umană, iar toate astea asortate cu eternul ei ruj roşu. Nu puteam decât să salivez, desigur. Ce bărbat întreg la minte umblă cu o Cruella dupa el? Iulian Chiriţescu în persoană. Ce făcea Prinţy? Stătea pe prispă şi-şi fuma clasicele Sobranie colorate. Cine dracu’ fumează ţigările alea scumpe fără gust, care după ce că nu au gust, mai sunt şi coloratofructate? Jacqueline asta, cine naiba, designeriţa lu’ Peşte. Îmi amintesc prima paradă de modă la care am fost! Doamne Sfinte, cerurile tale îmbălsate de îngeri! Doamne! Mă uitam la haine, unora nu li se vedea faţa, alţii avea pahare de plastic lipite de ei în loc de haine, o oroare. Şi-mi aduc aminte că actuala prietenă de atunci era fascinată şi nu numai ea!

41

Toata sală era încântată de monştrii de pe podium. Eu mai aveam puţin şi vomitam, asta până am văzut-o pe ea. Era ca o zeiţă! Era ciudăţel îmbrăcată, dar gestul pe care l-a făcut publicului m-a captivat! A mers şi ea ca un fotomodel, chiar dacă era cam micuţă de înălţime pentru un fotomodel. Zâmbea, a deschis gura în timp ce a făcut cu ochiul tuturor din public şi apoi a ieşit în pas de cancan. Mi s-a părut extraordinar! E dată dracului fetişcana asta! Fumează la Sobraniile ei inutile, pare puţin abătută. Îmi vine să mă duc s-o îmbrăţişez, dar cred că răman aici pentru moment. Iar o să se aprindă dacă mă duc la ea neanunţat...şi iar aruncă aroganţă cu iz de parfumuri franţuzeşti.

S-a întors înapoi în casă şi apoi am văzut. Nu îmi venea să-mi cred ochilor cu ce piticanie umblă! Aşadar, uite-l pe individul tăcut! Aşadar, uite-l pe nenorocit, nu îmi venea să cred cu cine mă înlocuise! Mai bine se cupla cu un somalez, ce i-o fi plăcând la ăsta? 4160

Actriţă americană şi câştigătoare a premiului Oscar, a fost nominalizată de revista Esquire drept „Cea mai

atrăgătoare femeie în viaţă”.

67


Dar, ce sa vezi? Jackie îl târă după ea pe pigmeu şi-l băgă în maşină. Unde s-or duce? Eh, unde merg ei, merge şi Iulian, nu pot să sufăr imaginea cu ei doi. Mi-e silă, scârba sau nu ştiu, par de neconceput aşa. Nici nu se potrivesc, mai are şi spatele strâmb. Cred că de la cât l-a călărit, ahhhhhhhh! M-am enervat, uite-i că pleacă. Hai Iuleane, hai, tati să pornim după ei! Unde dracu’ s-or duce? Sper să nu mă observe că îi urmăresc, nu am să stau în spatele lor tot timpul ca să evit vreo suspiciune. Unde s-au oprit tâmpiţii ăştia, frate? În Cora? Ce mama dracului? Fac şi cumpărături împreună? Aici le-a fost, nu mai rezist. Am să cobor din maşină so învaăţ minte pe târfa asta. Cine se crede? - Domnişoara Jackie, ce faceţi? Dar ce coincidenţă! m-am întins să-i sărut mâinile albe ca aluatul de clătite. - Domnule Chiriţescu, mă urmăriti cumva? - Da, ai vrea tu. Cine-i piticu’? - Ah, dar ce nepolicoasă sunt. El este Horea, Horea Iulian. - Nu pare prea vorbăreţ. L-ai dresat aşa sau e mut de la mama natură? Aşa l-ai cumpărat? - Ce amuzant eşti, nu l-am cumpărat. Ne-am întâlnit într-o librărie. - Oh, nici la întâlnire n-aţi ieşit şi hopa tropa aţi făcut şi sex?

Nu i se închidea portbagajul şi cum individul în sine nu se oferea s-o ajute...

- Dacă eşti draguţă cu mine, atunci poate te ajut. - Sunt convinsă, ce vrei tu de fapt, Iulian? Sex vrei? - Te vreau pe tine, măi Devilo! - Nu sunt de dat, după cum vezi sunt a lui Horea. - Eu nu-l aud pe el cum comentează! spusei bufnind în râs. - E doar timid, poate e puţin calculat şi nu impulsiv ca tine. Eşti imatur dacă ai impresia că se pretează el la discuţii infime cu tine. 68


- Sunt sigur. O să te cuceresc! - Să ma cucereşti? Măi, MitoMan, eu nu sunt America şi tu nu eşti Columb. Vâd ca ai greşit drumul, India e în partea cealaltă. - Touche, pussycat! Hai, nu mă răni. Lasă-l pe Prinţul Tăcerii şi vino cu mine. - N-am nevoie să mă salvezi, tâmpitule. Hai fă paşi! - Nu vorbeşti serios, arunci cu vorbe. - Cu ce altceva te-aş răni? - Să mă răneşti? Măi, Medusa61, nu cred că m-a rănit o femeie vreodată în viaţa asta. - Eu cred că ai probleme grave cu mama ta. 42

-

Dacă

m-ai

răni,

atunci

mi-aş

linge

rănile

de

dulci

ce

ar

fi.

- Oh nu, mi-am tras-o cu descendentul lui Shakespeare! zise şi-l trase pe Horea mai aproape. Între timp, ăsta stătea locului şi se uita ca prostul, îmi venea să-l pocnesc. - Şi ce-ai mai face? Ai plânge cu lacrimi de crocodil să ţi le vindeci. Hai, scuteşte-mă! dădu să-şi scoată o ţigară din geantă. - Dar dacă ţi l-aş pocni pe Horea? Ai zice că sunt viteaz? - Da, dragă, ca Mihai, nu altceva. Hai , ai de gând să mă mai freci mult la icre? Trebuie să facem cumpărături! îşi aprinsese ţigara şi-mi sufla fum în faţă. - Haide, Jackie dragă, nu vrei tu să fiu Romeo al tău? am cuprins-o de talie de data asta.

4261

În mitologia greacă, a fost fiica monstruoasă a lui Phorcys şi a lui Ceto. Privirea sa putea transforma pe orice

muritor în stană de piatră, deoarece avea o înfăţişare lugubră: părul său fusese transformat în şerpi de către Atena, aceasta furioasă fiind că Medusa îi desacralizase templul.

69


43

„Ptiu, mă faci să îmi bag fum în ochi. Da, pisoiaş, numai că eu în loc să beau otrava să mor cu

tine, o să ma îmbăt la înmormântarea ta. Hai, dă-te serios la o parte! zise trăgându-l pe Horea după ea şi împingându-mă aproape să mă dea jos. Mda, nu mă mai vrea femeia asta, trebuie să fac ceva. O să scap eu de Mutulică...şi-aşa mi-e silă de privirea lui perplexă, bleah! Văd eu cum fac.

15. Patricia si Pinocchio - Măi, Ioana a luat-o razna. - Cum, frate? Nu era cuplată cu tipul ăla? Părea fericită. - Ce-ai măi, a luat-o razna, târăşte după ea un scaun. - Ce face? Nu pot sa cred. - Da, am fost ieri la film şi-am văzut-o legată de un scaun de lemn de venghe. - Doamne fereşte! Du-te şi vorbeşte cu ea! - De ce eu? - Tu eşti mai prietenă cu ea decât mine, iar pe mine n-o să mă bage în seamă prea mult. - Hai bine, trebuie să închid. Pa!

Patricia nu ştia ce să faca, nu-i venea să creadă. O fi fost drogată? O fi fost băută? O fi luat-o razna? Cine ştie ce era în capul ei, nu mai auzise de ceva timp veşti de la ea. S-a gândit să dea o fugă până la ea cu o sticlş de vin şi nişte Sobranie. Ciocăne la uşa, dar nimic; insistă, nimic din nou. Dă cu pumnii şi cu picioarele şi în sfârşit deschide cineva. - Ce zici, domn’le, de când nu te-am mai văzut! Vino să te strâng în braţe! - Ioana, trebuie să vorbim...S-a întamplât ceva? Eşti în regulă?

43

70


- Sunt cât se poate de bine, hai, intră, te rog. Bem un vin, fumăm o ţigăruşă! Hai, hai! Ce te uiţi cu faţa asta de pisică plouată la mine? Intră şi observă că Ioana nu prea-şi mai făcea curat prin casă, îşi adunase toate lucrările la ea în cameră, iar camera de oaspeţi era plină de lubrifiante, cutii de prezervative, cartuşe de ţigări, chiloţi, biciuri şi cătuşe. Toate erau aşezate pe acelaşi scaun, de venghe, lăcuit care era îmbrăcat cu un sacou bărbătesc. - Ce cauţi aici, Patricia? Ţi-am zis să mă aştepţi în sufragerie. - Ioana, ce faci aici? Ce se întâmplă cu tine? - Nimic, nu e treaba ta. Hai acum dincolo să bem un păhărel de amar. S-au aşezat în sufragerie, dar Patricia nu ştia ce să mai facă, ce să mai spună. Se gândea că celebritatea i s-a urcat la cap, ca din cauza asta folosea scaunul într-un mod necredincios, că... - Haide, măi, fato, la ce te tot gândeşti? - Ioana, ce dracu’ faci cu scaunul ăla? - Ce scaun? - Ah, cred că ai intrat peste prietenul meu când dormea. - Prieten? - Da, da, îmi pare rău dacă ai văzut toate mizeriile. Ne-am destrăbălat ceva zilele astea. Stai să ma duc să văd dacă doarme să-ţi fac cunostiinţă. - Of, dulce şi nebuna Ioana, ce ţi s-a întâmplat? îşi şoptise Patricia. Se gândea cum ar putea s-o scoată din filmul prost, dar tot nu-i venea să creadă ce se întampla. Ioana făcând sex cu un scaun? Târând scaunul peste tot după ea, la cinema chiar? Doar gândul... S-a întors şi târa scaunul după ea, pe care îl pupă şi-l aşeză în faţa Patriciei. Fata a rămas mută şi-a început să plângă cum plânge un copil căruia nu-i iei păpuşa din vitrină. Ioana se uită la ea fără să ştie ce are. - Patricia, dragoste, ce s-a întâmplat?

71


- Ioana...nenorocitul! se ridică în picioare şi azvârli scaunul de pământ, rupându-i un picior. - Ce-ai făcut? Ce-ai făcut, Patricia? Ce-ai făcut ,Patricia? De ce l-ai rupt pe Horea? - Pe Horea? Femeie, tu nu vezi că ţi-ai pierdut minţile? Cum să iubeşti un scaun? Zi-mi şi mie? Cum? O să-ţi sun psihologul să-i spun. - Târfă! Ieşi din casa mea! IEŞI AM ZIS!” a spus Ioana, dând-o afară pe Patricia din casă în şuturi. - Scumpule, eşti bine? N-o să îţi mai facă nimeni nimic, o să am eu grijă. Eşti singurul care m-a iubit cu adevărat, dragostea mea. Nimeni n-o să ne despartă, târfa asta era doar geloasă. Şhhhhh! Scumpule, şhhh! Nu mai plânge, trece! Totul trece, inclusiv viaţa asta efemeră! of, te-ai rănit la picior. Eşti viaţa mea, înţelegi? Eşti parte din mine, mă întregeşti. Îmi aminteşti de cineva din copilărie [...] Îmi aminteşti de cineva drag, pe care l-am iubit la fel de mult ca pe tine, chiar dacă l-am cunoscut pentru scurt timp. Eşti la fel de rece şi la fel de alunecos, eşti un fel de Pinocchio şi eu sunt Gepetto al tău. O să te fac la loc, îţi cioplesc alt picior, aşa cum şi tu mi-ai cioplit o nouă inimă! Aşa cum tu nu poţi să mă răneşti prin cuvinte apăsătoare, aşa cum tu nu poţi să mă judeci, nu poţi să ma loveşti, nu poţi să ma violezi şi nu poţi să mori. Eşti al meu pe vecie! Am să te şterg cu Pronto, am să-ti repar piciorul, am să te călăresc şi tu nu ai să spui nimic, nu-i aşa, Horea? Scumpul şi tăcutul meu, Horea. Pinocchio al meu tăcut şi frumos ! O să fim împreună pe vecie, pentru că tu nu o să pleci niciodată, pe tine n-o să te omor din greşeală şi tu nu o să mă minţi. Tu nu ai niciun interes ascuns, aşa-i? Ai un defect, tu nu poţi să mă iubeşti, nu ai inimă, dar, dragul meu, dacă aş putea, atunci mi-aş scoate inima din piept şi ţi-aş da-o ţie ca să fim întregi. De-asta ţi-am scrijelit în spătar inima asta...o vezi? O simţi, iubirea mea tăcută? Mă simţi? Simte-mi pielea caldă. Uite, simte cum te iubesc, simte cum n-o să te părăsesc niciodată. Simte-mă! Simte-mă nenorocitule! Simte-mă cum nu m-au simţit Pistruiatul, Iulian şi Patricia, simte-mă diferit. Tu nu te mişti, dar mă misc eu îndeajuns pentru tine. Mă mişc pentru că simpla ta existenţă mă mişcă. Eşti al meu şi te-am furat, sunt o cleptomană, dar sunt cleptomană ta. Aşa, da, simte-mă. Aşa, ah, simte-mi trupul. ”

16. Adio

72


<< - Alo? - Da, Iulian Chiritescu la telefon. Cu cine am onoarea? - Sunt Patricia Davidescu, prietena lui Jacquelline. - Da, Patricia , spune. Ce s-a întâmplat? Jackie a făcut supradoză? - Nu, nu a mai ieşit de zile bune din casă şi îmi fac griji. Mă gândeam că... - Imediat mă duc la ea! Am ajuns cât de repede am putut... Vai, săraca mea întunecată! Ce-ai făcut, iubita mea? S-a închis în casă, o fi bine? Am să sparg uşa aşa, o dărâm, cine ştie ce-a făcut tâmpita asta! S-o fi drogat până a murit sau doamne... 1,2,3 ŞI! Zdrang. Apoi am văzut-o, adormise pe scaunul de venghe pe care îl numea Horea, scaunul pe care l-a cărat după ea ca să mă facă gelos. Nu eram gelos, era doar un scaun... Mie îmi plăcea, ştiam în ce m-am băgat de la început. M-am dus să vad dacă mai respira, dacă nu cumva... - Stai departe de mine, Iulian! Ce cauţi aici, prostule? - Ţicnito, tu realizezi ce faci? Te fuŢi cu un scaun, cu un scaun, femeia lui Dumnezeu? - Ha-ha, crezi că mai sunt eu femeia lui Dumnezeu? „Revino-ţi.”>>

- Asta e tot ce-mi amintesc , domnule psihiatru. - Şi apoi, ce s-a mai întâmplat? Cum ai ajuns s-o sugrumi? - Nu îmi amintesc, cred că am văzut negru şi pur şi simplu s-a întâmplat. - S-a întâmplat? S-a întâmplat să sugrumi o femeie şi s-o legi de un scaun cu care ea întreţinea relaţii sexuale? - Da, s-a întâmplat. Nu îmi pare rău deloc, ştiu că asta este ultima noastra şedinta înainte să mă bage la puşcărie şi v-aţi dat seama că nu sunt nebun.

73


- Nu, nu eşti nebun. Dar cazul în sine, ce-o să le spun eu politiştilor? Să le spun că a fost o crimă pasională pentru că dumneata erai gelos pe un scaun? Nu pe un bărbat, nu pe o femeie, pe un scaun de lemn de venghe? - Da, într-adevăr. Pare absurd, dar felul în care îl iubea, felul în care il târa după ea ca să vadă toată lumea. Mie nu mi-a oferit asta, nu s-a lăudat cu mine, dar a preferat să târască un scaun după ea să vadă toată lumea că e nebună. Cu mine i-a fost ruşine? - Nu ştiu, domnule Chiritescu. Cazul acesta este unul rar, domnişoara suferea de un complex foarte rar. - Ce complex, domnule? Era schizofrenică în toată regula. - Nu, Iulian, dacă-mi permiţi. Suferea de Objectum Sexuale, când o persoană se îndrăgosteşte de un obiect, psihiatrii încă nu au studiat problema, dar pare-se că sunt doar cinci cazuri în lume şi dumneata te-ai îndrăgostit tocmai de-al şaselea! zise şi-şi mângaia pistolul cu tranchilizante de pe masă. - Vi se pare amuzant? Durerea mea, vi se pare amuzantă? Sunteţi cel mai futut om de pe planetă atunci. Mai futut ca mine, eu am omorât o persoană, mai futut ca Ioana, Ioana care futea un scaun. Sunteţi bolnav! zise şi se ridică în picioare. - Domnule, să nu fim nervoşi, stiţi ce se întampla când ne enervăm? Se rezolvă imediat cu micul meu prieten de aici! zise mângâiându-şi arma din dotare. - Eşti futut! - Hai, am să chem paza să vină să te ducă in celula ta, m-am săturat de tine! zise răsucindu-şi mustaţa. - Nu o să întelegeţi niciodată de ce am făcut asta. Am făcut ca să o salvez de umilinţă, de durere, vezi tu, eu am aflat totul despre ea. Ce-a pătit în copilărie, ce i s-a întâmplat de-a lungul vieţii, ce i se întâmpla zilnic. Într-o zi când îi umblam prin lucruri, i-am găsit un dulap plin cu jurnale. Ţinea jurnal de la şapte ani, de atunci de când a început lumea să moara în jurul ei. Nimeni n-o înţelegea mai bine ca mine, îşi dorea să moară. Chiar ea a scris că voia să se omoare cu piciorul de la scaunul de venghe, dar aştepta momentul. Am vrut s-o scutesc de o problemă, am vrut s-o iubesc. Pe ea, pe Jacquelline, pe Ioana, pe creatoarea mea de modă, pe American

74


Woman, am vrut s-o iubesc pe domnişoara fumătoare de Sobranie, roşcata focoasă, asistenta, dementa. Mon objet d’amour.”

75

Mon Objet d'amour  

O proză scurtă despre o iubire neconvenţională.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you