Page 75

CEL MAI DE PREŢ CADOU ________________________ 77 - Era locul nostru, spuse ea. Mai ales după ce mă certam cu părinţii mei. - Stai aşa. Te certai cu părinţii tăi pe-atunci? Dawson se prefăcu mirat. Sper că nu din cauza mea, nu? Ea îl împinse cu umărul. - Glumeţule! Oricum, obişnuiam să ne căţărăm aici, iar tu mă cuprindeai cu braţul. Eu plângeam şi ţipam, iar tu mă lăsai să mă descarc până când, în cele din urmă, mă linişteam. Eram destul de dramatică pe vremea aceea, nu-i aşa? - Nu că aş fi observat. Ea se abţinu să nu râdă. - îţi aminteşti cum săreau chefalii? Uneori erau aşa de mulţi, încât mi se părea că dădeau o reprezentaţie. - Sunt convins că vor sări şi în seara asta. - Ştiu, dar nu va fi la fel. Când veneam aici, simţeam nevoia să-i văd. De parcă ar fi ştiut că aveam nevoie de ceva special care să mă facă să mă simt mai bine. - Credeam că eu eram cel care te făcea să te simţi mai bine. - Sunt convinsă că, de fapt, erau chefalii. El zâmbi. - N-ai venit niciodată aici împreună cu Tuck? Ea clătină din cap. - Panta era puţin cam abruptă pentru el. Dar am venit singură. Sau am încercat, oricum. - Cum adică? - Cred că am vrut să văd dacă locul acesta îmi va trezi aceleaşi trăiri, dar n-am reuşit să ajung până aici. Nu pentru că aş fi văzut sau auzit ceva pe drum, dar am început să mă gândesc că putea fi oricine în pădure, iar imaginaţia mea a luat-o razna... Mi-am dat seama că eram singură-singurică şi că, dacă mi s-ar fi întâmplat ceva, nu aş fi putut face nimic. Aşadar, am făcut cale întoarsă şi n-am mai venit niciodată aici. - Până acum.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou