Page 58

60 ___________________________________ Nicholas Sparks că Dawson şi-ar fi dat seama imediat că minţea. Suntem împreună de mult timp. Dawson păru că meditează asupra cuvintelor ei înainte să se îndepărteze în cele din urmă de masa de lucru. Trecu pe lângă ea, îndreptându-se spre casă cu mişcările suple ale unui adet. - Bănuiesc că Tuck ţi-a lăsat cheia, nu? Aş bea ceva. Ea clipi surprinsă. -- Stai! Ţi-a spus Tuck asta? Dawson se întoarse, continuând să meargă cu spatele. -Nu. - Atunci de unde ştii? - Pentru că mie nu mi-a trimis-o, aşadar, unul din nou trebuie să o aibă. Ea rămase pe loc, meditând, încercând în continuare să ghicească de unde ştia, apoi porni pe cărare în urma lui. El urcă treptele verandei cu o singură mişcare lejeră, oprindu-se în faţa uşii. Amanda scotoci în geantă după cheie, atingându-se uşor de el când o vârî în broască. Uşa se deschise cu un scârţâit. înăuntru era înfiorător de rece, iar primul gând al lui Dawson fu acela că interiorul părea o prelungire a pădurii: totul era din lemn şi pământ şi pete naturale. Pereţii acoperiţi cu lambriuri şi duşumeaua din scânduri de pin se învechiseră şi crăpaseră de-a lungul anilor, iar draperiile maro nu reuşeau să ascundă igrasia de sub ferestre. Cotierele şi pernele decorative de pe canapeaua din material erau aproape roase. Mortarul din care era construit şemineul începuse să crape, iar cărămizile din jurul gurii acestuia erau negre, mărturie a miilor de focuri mistuitoare. Lângă uşă era o măsuţă pe care se aflau mai multe albume foto, un pick-up, care era, probabil, mai bătrân decât Dawson, şi un ventilator şubred din oţel. Aerul era îmbâcsit cu miros de tutun. După ce deschise una dintre ferestre, Dawson porni ventilatorul, ascultându-i huruitul. Suportul lui începu să vibreze uşor.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement