Page 42

3

Avionul în care se afla Dawson ateriză în New Bern târziu după ce soarele începuse să coboare încet spre asfinţit. Traversă râul Neuse în maşina închiriată, intră în Bridgeton, apoi o luă pe Autostrada 55. De o parte şi de cealaltă a autostrăzii se vedeau fermele îndepărtate, presărate pe ici, pe colo cu hambare dărăpănate în care se usca tutunul. Peisajul monoton lucea în lumina soarelui de după-amiază, iar lui i se păru că nu se schimbase nimic de când plecase cu mulţi ani în urmă şi poate nu avea să se schimbe ceva nici peste o sută de ani. Trecu prin Grantsboro şi Alliance, Bayboro şi Stonewall, oraşe mai mici decât Oriental şi fu uimit de faptul că Districtul Pamlico semăna cu un loc uitat de timp; nu mai era decât o filă uitată dintr-o carte abandonată. Dar era casa lui şi, deşi multe dintre amintiri erau dureroase, aici se împrietenise cu Tuck şi aici o întâlnise pe Amanda, începu să recunoască rând pe rând locuri importante din copilăria lui şi, conducând în tăcere, se întrebă ce s-ar fi ales de el dacă Tuck şi Amanda n-ar fi făcut niciodată parte din viaţa lui. Se întrebă şi mai mult cât de diferită ar fi fost viaţa lui dacă doctorul David Bonner nu ar fi ieşit să alerge în seara de 18 septembrie 1985. Doctorul Bonner se mutase în Oriental în luna decembrie a anului precedent împreună cu soţia şi cei doi copii ai lui. Ani întregi, în oraş nu existase niciun fel de doctor. Fostul doctor se mutase în Florida în 1980, iar cei din administraţia

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement