Page 34

36

Nicholas Sparks

cap. Una e când spune că vorbeşte cu nevasta lui moartă, şi alta când jură că ea îi şi răspunde. Prietenul bătrânului pufni. - întotdeauna a fost mai ciudat, asta-i sigur. Nu semăna deloc cu Tuck cel pe care îl cunoscuse ea. După ce plăti cafeaua, se urcă în maşină şi o luă pe drumul de pământ, de care aproape că uitase şi care ducea la casa acestuia. Petrecură restul după-amiezii în balansoarul de pe veranda lui, care stătea să se prăbuşească, şi, de atunci, îşi făcu obiceiul de a-1 vizita ori de câte ori se afla în oraş. La început se întâmpla o dată sau de două ori pe an - nu suporta să o vadă pe mama ei mai mult de atât —, însă în ultima vreme începuse să viziteze Orientalul şi pe Tuck chiar şi atunci când mama ei era plecată din oraş. Adeseori se întâmpla să-i pregătească şi cina. Tuck îmbătrânise şi, deşi pretindea că doar vizitează un om în vârstă, amândoi ştiau adevăratul motiv pentru care ea revenea mereu. Cei din restaurant avuseseră dreptate, într-un fel. Tuck se schimbase. Nu mai era omul tăcut şi misterios, uneori morocănos pe care şi-l amintea ea, dar nu era nici nebun. Făcea diferenţa între fantezie şi realitate şi ştia că soţia lui murise cu mult timp în urmă. Insă Tuck, hotărî ea în cele din urmă, avea acea putere de a transforma în realitate orice îşi punea în minte. Cel puţin pentru el era real. Când ea îl întrebă în cele din urmă despre „conversaţiile" cu soţia moartă, el îi răspunse fără ocolişuri: Clara era acolo şi va fi mereu. Nu numai că vorbea cu ea, mărturisi el, dar o şi putea vedea. - Vrei să spui că este o fantomă? îl întrebă ea. - Nu, răspunse el. Spun doar că nu vrea să fiu singur. - E aici acum? Tuck aruncă o privire peste umăr. - N-o văd, dar o aud plimbându-se prin casă. Amanda ciuli urechile, dar nu auzi nimic în afară de scârţâitul balansoarului pe duşumea. - Era aici... şi atunci? Când te-am cunoscut la început?

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement