Page 270

272

Nicholas Sparks

lui Alan i se păru că detectează o umbră de avertisment în vocea lui, când o nouă împuşcătură răsună în barul mic. Alan strânse din ochi, apoi îi deschise din nou tocmai când un alt scaun zbură prin aer. Ted trase încă o dată cu arma către tavan, iar străinul îl placă, izbindu-1 pe Ted de perete. Gând fu aruncat pe spate, Ted scăpă puşca din mână, care se rostogoli pe jos. Bărbatul se năpusti asupra lui Ted, iar acesta dispăru din nou din câmpul vizual al lui Alan. El nu reuşea deloc să se mişte. Auzi în spatele lui pe cineva trăgându-i pumni altcuiva, încă o dată şi încă o dată... îl auzi pe Ted strigând, iar zgomotul se intensifică în timp ce îi erau aplicate lovituri în bărbie. Apoi Alan auzi loviturile, iar Ted rămase tăcut. Auzi încă una, apoi încă una şi încă una, de data asta mai lente. Apoi nu se mai auzi nimic în afară de respiraţia întretăiată a bărbatului. Vuietul sirenelor se auzea mai aproape. întins pe jos, Alan ştiu că salvarea lui venise prea târziu. „M-au omorât“, auzi el o voce interioară pe măsură ce privirea începea să i se înceţoşeze pe margini. Brusc, simţi cum o mână îl apucă de mijloc şi îl ridică. Durerea era înfiorătoare. El scoase un ţipăt când simţi că este ridicat în picioare, susţinut de un braţ care se încolăci în jurul lui. Ca prin minune, simţi cum picioarele încep să se mişte de la sine în timp ce bărbatul încerca să-l care spre ieşire. In timp ce se apropiau de uşă, văzu întunericul de afară şi spărtura din uşă. Şi, deşi nu avea niciun motiv să spună ceva, se trezi îngânând: - Eu sunt Alan. Se sprijini de bărbat. Alan Bonner. - Ştiu, răspunse acesta. Trebuie să te scot de-aici. *

.Trebuie să te scot de-aici.“

Nicholas sparks cel mai de pret cadou