Page 219

16

Marilyn Bonner stătea în bucătăria casei de la fermă, privind liniştită cum muncitorii făceau modificări la sistemul de irigare din livadă. In ciuda ploii torenţiale de ieri, copacii aveau nevoie în continuare de apă, iar ea ştia că muncitorii vor fi acolo aproape toată ziua, chiar dacă era weekend. Ajunsese la concluzia că livada era ca un copil răsfăţat, având mereu nevoie de mai multă atenţie, de mai multă grijă şi nefiind niciodată pe deplin mulţumită. însă adevăratul motor al afacerii se afla dincolo de livadă, în mica fabrică unde erau pregătite borcanele cu dulceaţă şi conservele cu fructe. în timpul săptămânii, acolo lucrau o duzină de oameni, dar în timpul weekendurilor locul era pustiu, îşi aduse aminte că atunci când începuse să o dezvolte, oamenii din oraş şuşotiseră că afacerea ei nu avea cum să suporte costurile unui astfel de stabiliment. Şi, într-adevăr, aşa ceva fusese greu de realizat la vremea aceea însă, rând pe rând, cârcotaşii tăcuseră. Nu avea să se îmbogăţească niciodată din vânzarea de jeleu şi dulceaţă, dar ştia că afacerea mergea îndeajuns de bine, încât să o lase mai departe copiilor ei şi să le ofere şi acestora un trai decent. De fapt, asta îşi dorise întotdeauna. Era încă îmbrăcată cu aceleaşi haine cu care mersese la biserică şi la cimitir. De obicei, se schimba imediat ce ajungea acasă, însă de astă dată nu părea să aibă forţa necesară s-o facă. Nu îi era nici foame, ceea ce era la fel de neobişnuit. Un

Nicholas sparks cel mai de pret cadou