Page 214

216

Nicholas Sparks

realitate. Peste câţiva ani voi fi doar o femeie care se apropie de cincizeci de ani, cu trei copii care s-ar putea sau nu s-o urască şi care s-ar putea urî ea însăşi pentru toate astea. Şi, în cele din urmă, vei ajunge şi tu să o urăşti. — Nu este adevărat. Vocea lui Dawson era fermă. Amanda încercă să pară curajoasă. — Dar aşa este, zise ea. Lunile de miere iau sfârşit în cele din urmă. El îşi întinse mâna şi o aşeză pe coapsa ei. — Faptul că suntem împreună n-are nicio legătură cu luna de miere. Are legătură cu ceea ce reprezentăm noi cu adevărat. Vreau să mă trezesc alături de tine dimineaţa, vreau să-mi petrec serile privindu-te cum stai în faţa mea la cină. Vreau să-ţi povestesc ce-am făcut peste zi şi să aud cum ţi-a trecut şi ţie ziua. Vreau să râd cu tine şi să adorm cu tine în braţe. Şi asta pentru că nu eşti, pur şi simplu, o femeie pe care am iubit-o cândva, în trecut. Ai fost cel mai bun prieten al meu, jumătatea mea bună şi nu mai vreau să renunţ la asta. El ezită, căutând cuvintele potrivite. S-ar putea să nu înţelegi, dar ţi-am oferit tot ce-a fost mai bun din mine, iar după ce ai plecat, nimic n-a mai fost la fel. Dawson îşi simţi palmele transpirate. Ştiu că ţi-e teamă. Şi mie mi-e teamă. Dar dacă vom da uitării totul, dacă ne vom preface că nu s-a întâmplat nimic, atunci nu sunt sigur că vom mai avea o altă şansă. El îşi ridică mâna şi îi îndepărtă o şuviţă de păr de pe frunte. Suntem încă tineri. Avem încă timp să îndreptăm lucrurile. — Nu mai suntem chiar aşa de tineri... — Ba da, suntem, insistă Dawson. Avem tot restul vieţii. — Ştiu, zise ea în şoaptă. De aceea vreau să te rog să faci ceva pentru mine. — Orice. Ea se prinse de podul nasului, încercând să nu plângă. — Te rog... nu-mi cere să merg cu tine, pentru că dacă o vei face, voi veni. Te rog să nu-mi ceri să-i spun lui Frank despre

Nicholas sparks cel mai de pret cadou