Page 212

214

Nicholas Sparks

- Nu, răspunse el. - Ba da, sunt. Mama, pe de altă parte... Ea începu să îşi frece uşor lobul urechii, încercând să câştige timp. Dacă îţi voi spune vreodată că am reuşit s-o descifrez pe mama, aminteşte-mi de ziua de azi, ai înţeles? El încuviinţă din cap. - Am înţeles. Amanda inspiră adânc şi încet, iar când începu să vorbească, vocea ei păru ciudat de distantă. - Gând a urcat treptele verandei, am ştiut exact cum se va desfăşura conversaţia noastră, începu ea. Urma să-mi ceară să-i spun ce se întâmplă şi să îmi spună că făceam o greşeală enormă. Apoi urma predica despre aşteptări şi responsabilităţi, apoi eu o întrerupeam, spunându-i că nu mă înţelegea deloc. Urma să-i spun că te iubeam pe tine şi că nu mai eram fericită alături de Frank. Că voiam să fiu cu tine. Ea se întoarse către el, implorându-1 să o înţeleagă. Mă imaginam rostind aceste cuvinte, dar apoi... Dawson privi cum ea se întristează. Are metodele ei de a mă face să mă îndoiesc de tot. - Te referi la noi, zise el, simţind tot mai pronunţat nodul din gât. - Mă refer la mine, răspunse ea, aproape şoptit. Dar da, mă refer şi la noi. Pentru că am vrut să-i spun lucrurile astea. Am vrut să i le spun, pentru că sunt adevărate. Ea scutură din cap, ca şi când ar fi încercat să îndepărteze urmele unui vis. Dar când mama a început să vorbească, mi-am adus aminte de viaţa mea reală şi, dintr-odată, m-am trezit spunând cu totul altceva. De parcă ar fi fost două radiouri, fiecare emiţând versiuni alternative. în cealaltă versiune m-am trezit spunând că nu voiam ca Frank să afle despre asta. Şi că am copii care mă aşteaptă acasă. Şi că indiferent ce aş spune sau cât aş încerca să explic, tot există o urmă de egoism în toată povestea asta. Când ea făcu o pauză, Dawson privi cum îşi învârtea verigheta pe deget.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement