Page 174

176__________________________________ Nicholas Sparks Ea zâmbi, apoi începură să inspecteze şi restul căsuţei. Se atinseră uşor când traversară camera de zi. La fel ca şi în casa din Oriental, bucătăria se afla în spate, cu privelişte la râu, însă aici amprenta Clarei se vedea peste tot, de la dulapurile albe cu ornamentele complicate în formă de spirală până la faianţa alb cu albastru din spatele chiuvetei. Pe aragaz se afla un ceainic, iar în vaza de pe blatul mobilei, nişte flori culese, fireşte, din grădina din faţă. Sub fereastră se afla o masă; pe ea se odihneau două sticle cu vin, roşu şi alb, alături de două pahare curate. - Devine previzibil deja, comentă Dawson când observă sticlele. Ea ridică din umeri. - Există lucruri şi mai rele. Admirară tăcuţi priveliştea pe fereastra care dădea înspre Bay River. In timp ce stăteau unul lângă celălalt, Amanda profită de linişte, bucurându-se de acel sentiment de familiaritate. Simţea cum pieptul lui Dawson se ridica şi cobora în timp ce acesta respira şi fu nevoită să-şi înăbuşe dorinţa de a-1 lua de mână. Se întoarseră la unison de la fereastră şi îşi continuară turul. Faţă în faţă cu bucătăria se afla un dormitor în care domnea un pat confortabil cu baldachin. Draperiile erau albe, iar pe masa de scris nu era nici dezordinea, nici zgârieturile care existau pe mobila lui Tuck din Oriental. Pe fiecare noptieră se afla acelaşi gen de veioză din cristal, iar pe peretele opus dulapului era atârnat un tablou impresionist, care înfăţişa un peisaj. Din dormitor se intra într-o baie prevăzută cu o cadă cu picioare; genul de cadă pe care Amanda şi-o dorise întotdeauna. O oglindă antică atârna deasupra chiuvetei, iar ea îşi surprinse reflexia alături de-a lui Dawson. Era prima oară când avea o imagine cu ei doi împreună de când reveniseră în Oriental. Ii trecu prin minte că în adolescenţă nu îşi făcuseră

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement