Page 170

172

Nicholas Sparks - Nu, răspunse ea. A fost micul lor secret. In timp ce rostea aceste cuvinte, Amanda şi-o imagina pe Clara şezând pe verandă în timp ce Tuck stătea rezemat de o coloană, admirând frumuseţea îmbătătoare a florilor din grădină. Dawson îşi luă în cele din urmă piciorul de pe frână, iar maşina îşi continuă drumul spre casă. Culorile se estompau ca nişte picături de acuarelă care se întindeau către soare. După ce parcară lângă casă, cei doi coborâră din maşină şi conrinuară să admire peisajul. Printre flori şerpuia o cărăruie îngustă. Păşiră hipnotizaţi în acea mare de culori care se întindea sub cerul presărat pe alocuri cu nori. Soarele apăru de după un nor, iar Amanda simţi cum căldura acestuia împrăştia mirosul parfumat care o înconjura. Simţi cum i se trezesc toate simţurile, de parcă ziua respectivă fusese creată special pentru ea. Păşind alături de ea, Dawson o luă de mână. Ea nu şi-o retrase, gândindu-se cât de natural părea totul, şi simţi anii îndelungaţi de muncă grea gravaţi în bătăturile lui. Palmele îi erau brăzdate de răni micuţe, însă atingerea lui era neaşteptat de blândă, iar atunci ea realiză brusc că şi Dawson ar fi aranjat o astfel de grădină pentru ea dacă ar fi ştiut că şi-o dorea. Pentru totdeauna. El gravase aceste cuvinte în masa de lucru a lui Tuck. O promisiune adolescentină, nimic mai mult, însă cu toate astea, el reuşise să o păstreze vie. Simţea puterea acelei promisiuni în acel moment, deoarece umplea spaţiul dintre ei în timp ce se plimbau printre flori. Undeva în depărtare, ea auzi bubuitul înăbuşit al tunetului, şi avu sentimentul ciudat că i se adresa ei, îndemnând-o să asculte. Umărul ei îl atinse pe-al lui, iar ea simţi cum îi creşte pulsul. - Mă întreb dacă florile astea cresc singure sau dacă a trebuit să le planteze în fiecare an, cugetă el. Sunetul vocii lui o trezi din visare. - Ambele, răspunse ea. Vocea îi sună ciudat chiar şi în propriile urechi. Le recunosc pe unele dintre ele.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement