Page 169

12

Ultima porţiune de drum se termina în faţa unei căsuţe, adăpostite de o pădurice de stejari bătrâni. Construcţia degradată din cauza intemperiilor, cu zugrăveală scorojită şi obloane care începuseră să se înnegrească pe margini, era prevăzută la intrare cu o verandă mică din piatră, încadrată de coloane albe. De-a lungul anilor, viţa-de-vie se încolăcise în jurul uneia dintre coloane, urcând către acoperiş. Pe marginea verandei se afla un scaun din metal, iar într-un colţ, aducând o pată de culoare acelei lumi verzi, stătea un ghiveci mic cu muşcate înflorite. Insă atenţia le fu atrasă inevitabil de florile de câmp. Erau cu miile, un covor de flori care se întindea până aproape de treptele căsuţei, o mare de roşu, portocaliu, violet, albastru şi galben care ajungea aproape până la brâu, legănându-se în adierea vântului. Sute de fluturi zburau deasupra acestui covor, care semăna cu nişte valuri multicolore care se unduiau sub soare. Câmpul era mărginit de un gard mic din şipci, abia zărindu-se de tufele de crini şi gladiole. Amanda se uită uimită la Dawson, apoi privi din nou câmpul cu flori. Părea un tărâm de basm, o întruchipare a raiului. Chiar dacă ea se întrebă cum şi când le plantase Tuck, Amanda ştiu că acesta plantase florile pentru Clara. Le sădise acolo pentru a-i arăta cât de mult însemna ea pentru el. - Este incredibil! zise ea, cu respiraţia întretăiată. - Ai ştiut de asta? o întrebă el cu aceeaşi voce mirată.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou