Page 166

168

Nicholas Sparks

Dawson păru că simte frica subită care o cuprinse atunci când recunoscu, şi îşi întinse mâna ca să o atingă pe a Amandei. — Hai să mergem la Vandemere, zise el. Hai să-i aducem un ultim omagiu lui Tuck, bine? Ea dădu din cap şi se lăsă pradă atingerii lui blânde. Simţi cum o parte din ea cedează şi începu să accepte că nu mai deţinea controlul a ceea ce ar putea să se întâmple în continuare. * Dawson o conduse în partea cealaltă a maşinii şi îi deschise portiera. Amanda se aşeză pe locul pasagerului, simţindu-se ameţită în timp de Dawson luă cutia care conţinea cenuşa lui Tuck din maşina sa închiriată. O aşeză pe locul din spatele scaunului şoferului, împreună cu sacoul, înainte să urce în maşină. După ce scoase hârtia cu direcţiile, Amanda îşi aşeză geanta în spatele scaunului ei. Dawson apăsă pe pedală înainte să învârtă cheia în contact, iar motorul prinse viaţă cu un huruit. II ambală de câteva ori, iar maşina trepidă uşor. Când maşina intră la ralanti, Dawson o scoase cu spatele din garaj şi conduse încet către şoseaua principală, încercând să evite gropile. Huruitul motorului deveni mai puţin intens atunci când traversară oraşul Oriental şi intrară pe autostrada neaglomerată. Aşezându-se confortabil, Amanda îşi dădu seama că putea urmări totul cu coada ochiului. Dawson îşi ţinea o mână pe volan, o poziţie dureros de cunoscută ei datorită nenumăratelor plimbări pe care obişnuiseră să le facă împreună cu maşina. Atunci era cel mai relaxat, iar ea ştia că şi în acel moment, în timp ce schimba vitezele, el se simţea la fel. Muşchii antebraţului i se încordau, iar apoi i se relaxau. Părul îi flutură în jurul feţei când maşina prinse viteză, iar Amanda şi-l răsuci într-o coadă de cal. Motorul humia prea tare ca să poată purta o conversaţie normală, iar asta îi convenea

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement