Page 162

11

Dawson coborî capota maşinii Stingray şi se rezemă de ea în aşteptarea Amandei. Aerul era înăbuşitor, prevestind o furtună pentru acea după-amiază. Se întrebă dacă Tuck nu avea cumva o umbrelă ascunsă pe undeva prin casă. Puţin probabil. Nu-1 vedea pe Tuck folosind o umbrelă cum nu se vedea pe el purtând o rochie, dar cine ştie? După cum aflase pe propria piele, Tuck era omul surprizelor. O umbră se mişcă pe pământ, iar Dawson urmări cu privirea un vultur pescar zburând încet în cercuri până când maşina Amandei urcă aleea. Auzi pietrişul scrâşnind sub roţi când ea opri în locul umbros, lângă maşina lui. Amanda cobori din maşină, surprinsă de pantalonii negri şi cămaşa albă şi scrobită cu care era îmbrăcat Dawson, însă hainele se asortau perfect. Cu sacoul aruncat neglijent peste umăr, el arăta prea chipeş pentru binele lui - şi atunci se gândi că vorbele mamei ei sunaseră ca o avertizare. Ea inspiră adânc, gândindu-se la ce avea să facă. - Am întârziat? întrebă ea, îndreptându-se către el. Dawson o privi cum se apropie. Chiar şi de la câţiva metri depărtare, razele dimineţii scoteau în evidenţă albastrul ochilor ei, care semăna cu valurile unui lac azuriu mângâiate de razele soarelui. - Deloc, răspunse el. Am venit mai devreme ca să mă asigur că maşina e pregătită. -Şi? ’

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement