Page 142

144

Nicholas Sparks

Om sau animal, nu avea nicio importanţă dacă vânătorul era îndeajuns de priceput. *

Dawson înaintă prin desiş, ocolind copacii. Respira greu, pentru că încerca să micşoreze distanţa dintre el şi silueta zărită. Ii era teamă să se oprească, iar teama lui se accentua din ce în ce mai mult pe măsură ce avansa. Ajunse în locul unde îl zărise pe bărbatul brunet şi îşi continuă drumul, încercând să-i dea de urmă. Era ud leoarcă din cauza transpiraţiei, iar cămaşa i se lipise de spate. Rezistă impulsului de a striga, întrebându-se dacă ar fi reuşit în cazul în care ar fi încercat. Gâtul îi era uscat. Pământul era tare, iar crenguţele de pin trosneau sub picioarele lui. Când sări peste un copac căzut la pământ, el îl zări pe bărbatul brunet care înainta printre crengi, apoi dispăru după un copac, cu hanoracul albastru fluturând în urma lui. Dawson o luă la goană. *

Ted ajunse în cele din urmă la câţiva centimetri de stiva de lemne care se afla la marginea luminişului. Casa se înălţa chiar dincolo de aceasta. Din locul în care stătea, el vedea în garaj. Lumina era încă aprinsă, iar Ted privi aproape un minut, încercând să surprindă vreo mişcare. Dawson reparase maşina care se afla înăuntru, era aproape sigur de asta, dar nu era nici acolo, nici în faţă. Trebuie să fie ori în casă, ori în spate. Ted se aplecă, intrând din nou la adăpostul pădurii, apoi ocoli casa până ajunse în spatele ei. Nu era nici acolo. Făcând cale întoarsă, porni din nou spre stiva de lemne. Dawson nu îşi făcuse apariţia în garaj. Ceea ce însemna că trebuia să fie în casă. Probabil să ia ceva de băut sau să se uşureze. Oricum ar fi fost, avea să iasă în curând. Se puse la pândă.

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement