Page 120

122

Nicholas Sparks Da. - îmi puteţi spune de ce? Tanner aşeză dosarul pe colţul biroului său. - îmi pare rău, zise el. Dar nu pot. *

- Ce-a fost asta? întrebă Amanda. Se îndreptau spre maşina care era încă parcată în faţa cafenelei. în loc să-i răspundă, Dawson îşi vârî mâna în buzunar. - Ce planuri ai pentru masa de prânz? întrebă el. - N-ai de gând să-mi răspunzi la întrebare? - Nu ştiu ce-aş putea spune. Tanner nu mi-a dat un răspuns. - Dar de ce i-ai adresat acea întrebare, totuşi? - Pentru că sunt o persoană curioasă, răspunse el. întotdeauna am vrut să le ştiu pe toate. Ea traversă strada. - Nu, zise ea în cele din urmă, nu sunt de acord. Din contră, ai trăit mereu cu o resemnare aproape de neclintit că lucrurile sunt aşa cum sunt. însă eu ştiu exact ce faci. Ce fac? - încerci să schimbi subiectul. El nu se obosi să nege şi mută cutia sub celălalt braţ. - Nici tu nu mi-ai răspuns la întrebare. - Care întrebare? - Te-am întrebat ce planuri ai pentru masa de prânz. Dacă eşti liberă, ştiu eu un loc grozav. Ea ezită, gândindu-se la bârfa din micile oraşe dar, ca de obicei, Dawson reuşi să-i citească gândurile. - Ai încredere în mine, zise el. Ştiu exact unde să mergem. * O jumătate de oră mai târziu, se aflau din nou la casa lui Tuck şi stăteau pe iarbă lângă pârâu, pe o pătură pe care Amanda o scosese dintr-un dulap. Pe drum, Dawson cumpărase

Nicholas sparks cel mai de pret cadou  
Advertisement