214
Sylvia Day
Numai gândul la discu ia asta mă umplea de nefericire. Cary ştia însă cum func ionează mintea mea. – Dacă tu crezi c-o s-o ia la fugă, cred că te înşeli amarnic. Se uită la tine de parcă ai fi singurul om din lume. Mi-am înfipt furculi a în salata Cesar cu ton pe care o aveam în fa ă. – Are şi el nişte demoni care-l bântuie. Are coşmaruri. Cred că e foarte închis în sine din cauza spaimelor care-l chinuiesc. – Dar pe tine te-a lăsat să le descoperi. Şi-mi dăduse şi câteva indicii despre cât poate fi de posesiv cu această legătură. Eu acceptasem asta, pentru că aveam aceeaşi slăbiciune ca şi el, dar totuşi... – Despici prea mult firul în patru, Eva, mă avertiză Cary. Crezi că tot ceea ce simte el pentru tine e fie mană cerească, fie o greşeală. Unul ca el nu se poate îndrăgosti de tine pentru că eşti un om foarte bun şi ai o minte brici, nu-i aşa? – Nu stau chiar atât de rău la capitolul stimei de sine, am protestat eu. El luă o gură de şampanie. – Chiar aşa? Atunci numeşte ceva ce crezi că-i place la tine şi care n-are legătură cu sexul sau cu dependen a reciprocă. M-am gândit, fără să găsesc nimic, iar asta m-a făcut să mă încrunt. – Exact, dădu el din cap, atotştiutor. Şi în cazul în care Cross e tot atât de defect ca noi, are exact aceeaşi părere despre propria persoană, întrebându-se ce-o fi găsit o tipă trăsnet ca tine la unul ca el. Amândoi sunte i plini de bani, prin urmare, ce-o fi aşa de bun la el,
Atractia_LT.indd 214
06.03.2013 09:25:33