Issuu on Google+

noiembrie 2013

The Work and Travel Journal

RIDE THE WAVE Au ĂŽnceput ĂŽnscrierile pentru noul sezon Work & Travel Afl[ detalii pe ultima pagin[


The Work and Travel Journal

În anii ‘60, Departamentul de Stat American a pus bazele unei serii de programe prin intermediul cărora tineri din toată lumea aveau posibilitatea de a experimenta „lifestyleul” american, pe o perioadă determinată de timp. Iniţial era doar un program de călătorii, dar a devenit o adevarată mişcare de forţe odată cu trecerea la un proiect mai generos, denumit Work and Travel.

Cea mai tare experient,a˘ din student,ie Departamentul de Stat American şi-a dat seama că există numeroşi studenţi care vor să vadă SUA, dar să facă şi nişte bani. Astfel prin intermediul vizei J1, studenţii au voie să călătorească şi să muncească legal pe teritoriul SUA, în timpul vacanţei de vară. În România programul se desfăşoară între 15 Iunie şi 30 Octombrie. Poţi să lucrezi până la 30 Septembrie, iar ulterior cu banii câştigaţi, poţi călători 30 de zile prin State. Anual în jur de 80.000 de studenţi din toată luma participă în program, iar în ultimii 5 ani, doar din România au fost 20.000 de studenţi care au ales să-şi petreacă vacanţa de vară în State. Cine poate pleca in State? Trebuie să fii student sau masterand la zi, nu contează dacă universitatea e de stat sau particulară, dar trebuie să fie acreditată sau în curs de acreditare. E important să nu ai mai mult de 30 de ani, să ai o situaţie şcolară bună şi cunoştinţe medii de engleză. Chiar dacă nu eşti cetăţean român, atâta vreme cât studiezi şi ai rezidenţă în România, poţi participa în programul Work and Travel. Începând din 2010, Ambasada SUA la Bucureşti a relaxat condiţiile de participare în programul Work and Travel, astfel încât media şcolară să nu mai reprezinte neapărat un criteriu de eligibilitate. Cu toate acestea, nu strică să ai note bune şi cât mai puţine restanţe.

Cape Cod, Doamna Macky & Dunkin' Donuts Sunt un tip comod, destul de confortabil cu situația lui și nu-mi place să ies din zona mea de confort. Am un job, am o viață cu de toate și o prietenă beton, față de care sunt foarte relaxat când ies undeva cu ea și văd că se dau toți la ea.

nu știam prea multe detalii despre ce și unde voi merge. Și am dat interviul, l-am luat, m-am dus la Ambasadă, am luat viza, mi-am luat bilet de avion și m-am trezit în Boston încercând să îi mimez unei tanti unde vreau să ajung.

Am avut prin 2010 o tentativă de a merge în State, dar se pare că doamna de la Ambasadă nu a fost foarte convinsă de argumentul meu pentru cele 5 restanțe. Cică faptul că am fost răcit nu e un motiv să nu învăț și prin urmare mi-a pus o ștampilă uriașă și roșie peste acte și m-a trimis acasă. Mi-am zis meh... whatever și mi-am văzut mai departe de vară. Am mers la mare, la vreo două festivaluri și m-am tot plimbat prin România. Nimic special față de verile trecute, însă eu eram foarte mulțumit de destrăbălarea mea.

Long story short. Vara a trecut repede, lucram mult și strângeam bani. Când

2012 a fost un an nașpa. Și nu ca să fiu dramatic și dornic de consolare, dar chiar a fost un an aiurea în care nu mi s-au legat prea multe. Simțeam nevoia să ies cumva undeva, să schimb mediul și să fiu ca tipul ăla din The New Guy, în care îți reinventai viața și o luai de la zero. Începea să-mi placă tot mai mult ideea asta și mi s-a înfiripat destul de tare în creier. Eram sătul de Europa, Vama Veche, turul României, party-uri și eram ca un grumpy cat veșnic nemulțumit.

aveam zile libere mă plimbam cu bicicleta prin Cape Cod sau vizitam niște prieteni care se nimeriseră tot undeva în zonă.

Dar nu asta vreau să subliniez. Că te duci, te plimbi, uneori te simți ca la rehab, uneori nu mai vrei să pleci, bei cu un mexican care a apărut out of nowhere pe veranda ta, descoperi că doamna Macky este mai

...descoperi c[ doamna Macky este mai petrecareaø[ §i bea mai multe shoturi decât muløi dintre prietenii t[i, de§i are 73 de ani.

Era foarte simplu să te plimbi prin State. Oriunde puteai ajunge cu autobuzul sau dacă erai în bani îți inchiriai o mașină. Bostonul, m-a lăsat fără cuvinte. Poate pentru că era și primul oraș mare pe care

petrecăreață și bea mai multe shoturi decât mulți dintre prietenii tăi, deși are 73 de ani. Descoperi cât de logic gândesc și uneori te frustrează de câte au realizat, te consolezi că nu e acasă și că tu ai face lucrurile diferit, dar până la urmă asta e SUA. E diferită și degeaba mă chinui eu să explic ce am simțit pentru că… nu am cum. Nu am cum să povestesc ce simți când îi vezi pe toți zâmbind în jurul tău, la fel cum nu am cum să explic sentimentul de satisfacție pe care îl ai când faci ceva bine și ești apreciat, chiar dacă e ceva banal. Nu pot explica nici cum e cu umiditatea în Cape Cod sau cu gogoșile de la Dunkin Donuts și în nici un caz nu pot descrie cum te simți când te întorci în țară și-l vezi pe grasul ăla de la pașapoarte.

Singura variantă ar fi fost să plec în vreo aventură prin Africa, dar știți și voi cum e cu vaccinurile, bolile și războaiele pe acolo. Plus ca banii nu mai erau ca altă dată. Tocmai mă înscrisesem la un Master la FSEGA, după un an de pribegie și teoretic eram eligibil pentru Work & Travel. Încă nu eram convins, dar până la urmă, ar fi putut fi altceva-ul ăla pe care mi-l doream. Puteam fi The New Guy în SUA. M-am înscris, am primit un job, am dat interviu și totul părea că prinde tot mai mult contur până am aflat că mi-am picat interviul pentru job. Și eram din nou la 0. Era deja mai și mă obișnuisem cu ideea că nu mai plec. Eram pe punctul de a-mi lua bilete la Exit Festival, ca să păstrez măcar tradiția din anii trecuți, dar am primit un telefon cum că a venit miraculos un job, out of nowhere și dacă îl vreau asta e ultima șansă. OK! Îl iau, deși

că mergi să vezi nava aia spațială de la Space Museum sau te holbezi la tablouri prin Art Museum, ai ce face.

îl vedeam în State. Sau poate era din cauza tipei care servea în The Place. New York-ul e inimaginabil de mare. Și la fel de zgomotos. E ca și cum ai aduna câte un om din fiecare cultură, țară, rasă și religie și i-ai trânti pe toți pe 5th Avenue. Washingtonul te sufocă de istorie, iar dacă ești vreun history freak cam ăsta e locul tău. Chit că te duci ca tot turistul la White House, sperând să dai de Obama, că îți faci poze cu Lincoln,

Și dacă am vreun regret? Da. Că nu mi-am realizat tot bucket listul și nu am reușit să merg cu o mașină din Boston în Chicago, apoi pe Route 66 până în Las Vegas și de acolo în San Franscisco, ca sămi fac și eu o poză cu Golden Gate-ul. Dar e timp la anu’. Andi Vanca Andi este masterand la FSEGA, în Cluj și a mers în Cape Cod, unde a fost bellman.


The Work and Travel Journal

Aventurile lui Avramoni în jurul lumii

Valentin Avramoni din Timișoara pleacă în state și apoi dă o tură în jurul lumii. Mergeam a 3-a oara în State cu Work & Travel. Pe 14 Iunie cand mă îmbarcam pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara în direcția – Londra New York… Singura diferență față de dățile trecute era că de data asta, la întoarcere mai bifasem pe bilet câteva puncte de pe glob – Auckland – Sydney – Singapore - Hong Kong – Londra și în sfârșit Bucuresti. Îmi propusesem de ceva vreme să fac un tur prin lume, dar din tot felul de motive (a se citi banii), nu am reușit. În sfârșit, am ajuns în Ocean City unde mă simteam ca acasă. M-am reîntâlnit cu câțiva prieteni de acolo și în prima săptămână am ținut-o doar în băute de “revedere”, după care m-am concentrat mai serios pe bani. Am avut 3 joburi la un moment dat, ca să fiu sigur că voi avea bani suficienți pentru ce visam: ROUND THE WORLD TOUR! Am lucrat în 2 restaurante, iar noaptea eram recepționer într-un hotel. La drept vorbind, nu era usor dar îmi plăcea ce făceam și eram motivat de călătoria pe care urma să o fac. S-a dus repede vara și reușisem să-mi strâng suficienți bani să fac toată excursia. Cam la limita ce-i drept, după ce am mai cumpărat două zboruri: Singapore – Ho chi Minh (Vietnam) și Kuala Lumpur – Macau (China). 21 septembrie - zbor de 20 de ore până în cealaltă emisferă. Sincer, cam ciudat

INTERVIU Consulul Mark Schlink despre Summer Work and Travel Domnule Schlink De ce aş vrea să merg în State la vară? Pentru baseball, 4 Iulie şi plăcinta cu mere. Ştiu că pare clișeu, dar doar gândindu-mă la lucrurile acestea am o senzaţie plăcută. De fapt, nici măcar nu îmi place baseball-ul, dar să mergi într-o dupăamiază la un meci de baseball este ceva foarte ”american”. Cât despre 4 Iulie, oriunde ai fi în State este foarte distractiv. În oraşele mari sunt focuri de artificii, iar în orăşelele mici toată lumea iese la picnic. Iar plăcinta cu mere... Este grozavă!

să plec toamna din State și să ajung primăvara în Noua Zeelandă. Dar în fine, venisem cu un obiectiv clar: să fac bungee jumping de pe Auckland Bridge

intrat în adevărata Asie. Junglă frate! Oriunde te uitai vedeai scutere, mii de scutere și oameni care ar fi făcut orice pentru un bacșiș. Altă lume...

...zbor de 20 de ore pân[ `n cealalt[ emisfer[... cam ciudat s[ plec toamna din State §i s[ ajung prim[vara `n Noua Zeeland[. să-l vizitez un amic în Sydney după care să o tai spre Singapore.

vechi de 1000 de ani se armonizau perfect cu sălbăticia junglei. Cea mai mare parte a excursiei am petrecut-o în Thailanda, în Bangkok câteva zile și pe urmă în Maya Bay, adică insula unde s-a filmat The Beach... WOW. După Thailanda am mers în Malayesia, în Kuala Lumpur iar de acolo am zburat către ultima mea destinatie, Hong Kong. Era cel mai impresionant oraș pe care îl văzusem până atunci. Totul era hightech, zgârie nori imenși, agitație, oameni peste tot. Si astfel după 5 luni, m-am întors în România mea, direct pe Otopeni, unde evident, am avut un șoc cultural. Anyway, is good to be home. De aici, America de Sud.

Adevărata excursie pe care o așteptam, era însă Vietnam. Am ajuns de dimineață pe aeroportul orașului Ho chi Minh (greu de pronunțat) sau mai simplu zis vechiul Saigon! După câteva proceduri vamale destul de severe am

Ziua următoare am plecat din nebunia orașului spre delta Mekongului, unde un localnic mi-a arătat un obicei local. În fața mea a tăiat capul unei cobre, a vărsat sângele peste niște vodkă și m-a provocat să beau cocktail-ul. Nu vreți să stiți... Din Vietnam direct în Cambodgia. Mai exact la Angkor, unde pe o suprafață de 100 km pătrați, temple

Cum susţine Ambasada SUA programul de vară Work and Travel?

Coasta de Est sau Coasta de Vest? InterState-95 sau Pacific Coast Highway?

Cum vedeți programul Work and Travel peste câțiva ani?

Rolul nostru este acela de a ne asigura că participanţii sunt eligibili şi de a-i informa pe aceştia despre drepturile pe care le au în SUA. Chiar vreau să îi încuranjez pe studenţi să se uite şi pe pagina de Facebook a Secţiei Consulare (pentru a ne pune întrebări sau a afla mai multe informaţii).

I-25 (este autostrada care trece foarte aproape de Front Range în Munţii Stâncoşi). Am trăit pe Coasta de Vest, pe Coasta de Est, in Midwest şi în Colorado. Dintre toate, locurile mele preferate sunt în jurul Munţilor Stâncoşi. Dar ca să-ţi răspund la întrebare, Pacific Coast Highway. Are cele mai spectaculoase peisaje.

De când a apărut programul a tot evoluat, iar noi încercăm să îl îmbunătăţim de la an la an. Cred că această evoluţie va continua şi în anii următori.

Începând din 2010, Ambasada SUA la Bucuresti a relaxat conditiile de participare in programul Work and Travel, astfel încât media şcolara să nu mai reprezinte neapărat un criteriu de eligibilitate. Care este punctul Dumneavoastră De vedere referitor la studenţii care vor să participe în program, dar nu şi-au luat încă toate examenele?

Bineînţeles. Am fost ospătar, am lucrat în birourile universităţii, iar mai târziu am lucrat pentru autorităţile locale.

Ce iubiţi cel mai mult la SUA? Faptul că totul este posibil. Toţi americanii sunt optimişti şi au întipărită în cap această idee. De exemplu dacă unor studenţi care stau la o bere, le vine o idee trăznită, cel mai probabil vor spune “let’s do it!” şi foarte rar vor căuta scuze şi vor spune că e imposibil. Şi totul datorită acestei atitudini. Dacă ar fi să alegeţi o zonă de vizitat în State, care ar fi? Munţii Stâncoşi din Colorado. Sunt peste 53 de munţi în Colorado, de peste 4200 metri. Poţi schia aproape tot anul – asta dacă nu te deranjează să faci o excursie şi ştii unde să mergi. Deasemenea este extraordinary să mergi cu bicicleta prin munți și să stai în zonele de camping.

Notele şi examenele sunt încă importante. Studenţii trebuie să demonstreze că sunt serioşI, pentru a putea participa în acest program, iar notele mici sau examenele picate nu îi ajută deloc să-şi creeze această imagine.

To be continued... Mai multe poze sau detalii despre turul meu puteți găsi pe facebook.com/valentinavramoni

În State nu este nimic neobişnuit ca vara, studenţii să aibă tot felul de joburi sezoniere. Aţi avut astfel de joburi în facultate?

Am fost şi voluntar pentru diverse campanii electorale, dar şi pentru autorităţile statale. E adevărat că în State, străzile sunt pavate cu aur? În românia avem o zicală conform căreia ”în SUA câinii merg cu covrigi în coadă”. Chiar așa e? Ai înţeles pe dos. În State câinii au cozile aurite şi străzile sunt pavate cu covrigi.


The Work and Travel Journal

American Experience Majoritatea studenților care s-au întors ne-au spus că a fost mai mult decât ce credeau la început. A fost o experiență de viață cu care nu s-ar fi întâlnit la vârsta asta aici sau într-o altă țară din Europa. Practic, a fost prima perioadă din viața lor în care au reușit să se cunoască mai bine. Sau, dacă ar fi să cităm părerea unui student, perioada în care te maturizezi la cap, o dată și bine. Despre partea cu “îmbogățirea pe plan personal”, despre cum “traversezi un ocean care te desparte pe tine de tine” sau “pleci un om, dar te întorci un altul”, nu ai cum să aflii DACĂ NU te duci!! De aceea poate ar fi bine să citești tot ziarul. Sau în cazul în care l-ai citit, dar nu ești convins, poate ar fi mai bine să ne faci o vizită ca să vorbești cu unul din reprezentanții noștri. Sau dacă vrei cu unul din cei care au fost și s-au întors “la fel, dar nu tocmai la fel”.

Despre tipul care vara asta a avut cel mai tare job Experiențele studenților care vin din State diferă radical. În fiecare zi ascult tot felul de păreri despre locurile în care au fost, joburile pe care le-au avut sau călătoriile pe care le-au făcut. Deși toate au unicitatea și farmecul lor, mi-a rămas în cap un tip și evident a lui aventură. Îl cheamă Vlad Gherman și a avut cel mai tare job de sezonul ăsta. A vândut postere. În campusuri universitare. Iar asta e povestea lui.

Faptul că a reușit prin jobul lui să adune tot ce reprezintă programul Work & Travel mi s-a părut incredibil: a lucrat și a călătorit pe toată Coasta de Est. Imaginează-ți că a plecat din Boston, a mers până în Miami și a trecut pe rând prin Boston College, University of Connecticut, Drexel University si Temple University din Philadelphia, Rhode Island University, George Washington University, Virginia Tech, University

Vlad e din Oradea și a mers în Boston. Defapt e impropriu spus Boston, pentru că acolo a cam fost punctul lui de plecare într-un roadtrip prin campusurile universitare de pe Coasta de Est.

of South Carolina și Dade College din Miami!

Vino să ne cunoști la tine în oraș: CLUJ-NAPOCA Str. Piezişă, nr. 19 0264.595.456 info@americanexperience.ro TIMIŞOARA Complex Studenţesc parcarea C12 - C17 0733.070.030 timisoara@americanexperience.ro ORADEA Universitatea din Oradea Facultatea de Științe Economice etaj 1, Sala E117 0733.070.013 oradea@americanexperience.ro BUCUREŞTI Piaţa Romană Calea Dorobanţilor nr. 10, Ap. 4 0212.122.001 bucuresti@americanexperience.ro IAŞI Aleea Veronica Micle 8, lângă FEAA, vis-a-vis de Havana Bar 0232.213.636 iasi@americanexperience.ro CRAIOVA Universitatea din Craiova Asoci- aţia Studenţilor Economişti str. A.I. Cuza, nr. 13, Sala 139 0733.070.002 craiova@americanexperience.ro SIBIU Str. Somesului nr. 18 0725.807.280 cristi.marginean@ americanexperience.ro

Jobul era super simplu: primise de la managerul său o dubă plină cu postere în valoare de vreo 15.000 de dolari, bani de benzină și cazare, un target pe care trebuia să îl atingă la sfârșitul sezonului și un coleg, Ian, care reprezenta toate stereotipurile despre irlandezi.

Tipul chiar le-a făcut pe toate! În Boston a nimerit în mijlocul unui concert Mac Miller care era un fel de welcome to the school party, organizat pentru cei ce stăteau în campus. În Connecticut a ajuns să vadă live mândria college football-ului American, The Uconn Huskies, iar în scurta sa vizita în Rhode Island mi-a mărturisit cu un zâmbet larg pe față cum s-a îndrăgostit… de 3 ori… în aceeași zi.

Mi-a mai zis cum în Philadelphia a ieșit la un date cu o asiatică, după ce i-a vândut un poster cu “Lunch atop a skyscraper” sau cum în Virginia a dat peste niște români care erau studenți acolo. Povestea cu atâta ușurință și avea atâtea chestii de zis că stăteam blocat și îl ascultam. De obicei eu eram tipul care vorbea mai mult, dar acum eram pierdut. Mi-a mai zis cum a fost la primul lui college party în Connecticut și cum s-a trezit buimac pe o canapea, care se afla pe mijlocul trotuarului. Și parcă a vrut să trăiască experiența college până la capăt, când a ajuns în Miami, la Dade College, iar cu câteva postere și niște six pack-uri de bere făcute cadou, a reușit să-și obțină dreptul de a depune jurământul și să devină astfel membru într-un fraternity. Era ca-ntr-o vacanță prin campusurile americane, doar că în timpul zilei lucra pe un job lejer. A avut o experiență completă și până la urmă despre asta e vorba, despre suma de trăiri și lucruri pe care le-ai făcut în State. Toți studenții care se întorc au propriile lor povesti și propriul lor mod prin care au interacționat cu America. Acolo ai libertatea de a face ce vrei, fără prea multe limite. Depinde doar de tine, ce vei face cu libertatea respectivă și cum îți vei creiona experiența ta life changing. Robert Tihon Robert este Regional Director la American Experience, unde lucrează de 3 ani.

Au început înscrierile pentru noul sezon Summer Work and Travel Odată cu începerea anului şcolar s-a lansat şi noul sezon de Work & Travel în America. Astfel, studenţii interesaţi se pot înscrie deja în acest program la oricare din centrele American Experience din ţară. “Pot să dau un pont, e bine să te înscrii cât mai devreme, ca să ai prioritate
la cele mai tari joburi”, spune Irina

Damian, Director de Programe al American Experience. “E un număr limitat de locuri pe anumite pachete speciale, ca Florida sau California, iar cei interesaţi trebuie să vină din timp. Studenții care vor să meargă împreună cu alți prieteni, trebuie să vină să se înscrie din timp, cea mai buna perioadă fiind octombrie – decembrie. Astfel ne va fi mai ușor să îi plasăm pe toți în

același oraș, la același angajator sau chiar în aceeași cazare.”, completează Irina Damian. Costurile programului încep de la 550 USD pentru cei care au mai fost în State şi au ales opiunea Self, şi 899 USD pentru cei care aleg opţiunea Job Asigurat. Banii se plătesc în mai multe tranşe, pe tot parcursul anului şcolar.


Work and Travel Journal