Issuu on Google+

“Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri. Și niciodată n-or să vie iară...” “Nu trece o zi fără Eminescu.” ◙ săptămânal gratuit cu atitudine și bun simț cultural ◙

◙ interviu cu anticarul Dumitru Grumăzescu - pagina 6

Timpuri Vechi pentruvremuri noi

Editorial

Icar și-a întins aripile în aer. Câte una pe rând, le-a dezmorțit în timp ce ochii îi fugeau în cele patru zări. Icar dorea să cunoască lumea, să simtă gustul libertății, însă a resimțit din plin efectul gravității. Icar ◙Iaș u l i u b eșt e a picat de la ultimul etaj, aripile-i de ceară s-au topit sub indiferența ◙O zi în Africa celor care ocoleau golul lăsat de el ◙Miss Iași în lume. Dar cine e Icar acesta? Și ce o fi vrut el de la noi ? ◙ Seri de film românesc Se deschide calculatorul, se intră pe Google, se tastează Icar. Cititorul află mai întâi câte ceva depaginile 2-3 spre agenții de turism, mai apoi despre mituri și legende, povești spuse tare demult, atunci când mayașii încă nu preconizaseră Sub clopot sfârșitul lumii sau apariția Internetului (sau o fi aceeași treabă ?). Cititorul de Google nu este un de sticlă șoarece de bibliotecă, el nu își petrece orele cu nasul în cărți, ci face uz de traficul de Internet alocat ◙Cultură în noapte lunar. Este omnipotent, omniscient, un vast cunoscător al prob◙ S.O.S Limba română ! lemelor lumii incluse în manualul de știință wikipedian. El își potolește setea de cultură cu fiecare click și e mândru atunci când le pagina 5 poate împărtăși și celorlalți șoareci ◙ Reportaj de Google informațiile găsite de el, făcând exces de uz facebookian. Din realitatea Își ierarhizează prioritățile în funcție de numărul de accesări ale Tinereţe fără de tinereţe şi bătrâneţe fără de imediată paginii și este copleșit de cantitatea de informații reactualizată în moarte fiecare minut. Când le-o citi el pe ◙ Întâlnire cu Marele toate? Cărțile din raftul bibliotecii Gatsby îl privesc cu un oarecare scepticism, întrebându-se uneori retoric ◙ De prin lume adunate dacă măcar le va mai șterge de praf incolo de ușa cu numărul patru, pe coridoarele cen cândva. Șoarecele internaut și-a trului de reabilitare neuropsihică din Pojorâta, județul lipit degetele de tastatură, el pagina 14 pătrunde frenetic în lumi nebănuSuceava plutește un miros greu : cel al bătrâneții con ite, din link în link, se cufundă în mirajul virtual. Nu bagă de seamă damnate la singurătate. Un etaj mai sus, cuvintele nu mai pot atunci când i se arde mâncarea pe fi distinse, ele se transformă doar în zgomote sau țipete. foc sau când îi sună telefonul, Un gram de cultură simțurile sale s-au readaptat: ure- Gândurile din mințile tulburate ale tinerilor se articulează în chile aud doar sunetul notificărilor, sunete irecognoscibile iar privirea îi este atrasă de Sub acoperişul acelei clădiri cu țiglă roșiatică sunt adăpostite ◙Poemul săptămânii postările viu colorate. Acest nou ◙ Contemporane tip de cultură poartă denumirea de 76 de suflete, dintre care majoritatea nu mai discern difer cultura social-media. Oamenii s-au enţa dintre realitatea şi iluzie. Trăiesc într-un miraj al minţii, ◙Cuvinte pentru mai mutat în mediul online, acolo și-au într-o oază fertilă pentru cultivarea viselor imposibile. târziu construit case, alte vieți, având șansa să fie altcineva. Timpul pepagina 8 pagina 16 trecut de ei pentru partajarea informațiilor, fie pe rețelele de socializare sau în arealul virtual în ◙ A fi sau a nu fi plastinat ? general, înregistrează într-o lună, La intrare, o ușă masivă din lemn,pe care este afișat conform unui studiu realizat în 2012, echivalentul a 230,060 de programul cu publicul.Pe hârtie scrie negru pe alb ani. Nu rămâne decât să ne întrecă la ora 10 se deschide poarta către lumea morților băm „oare cum va fi viitorul ?” frumoși.Afișul joacă rolul de frontiscipiu : Expoziția dacă prezentul e astfel. Vorba „The Human Body”, Muzeul Național de Istorie Nataceea: cu o floare nu se face primăvară (nici măcar una urală Grigore Antipa. Încă de când a fost dearabă). Începând cu anul 2004, schisă oficial pe data de 22 martie, opera setea de cultură a început să se podoctorului Moarte a stârnit valuri de controtolească, iar în 2013 am ajuns la verse, într-o mare de curioși care au îndrăznit concluzia : cultura a murit, trăiască incultura ! Pardon, cultura socialsă facă cunoștință cu exponatele sale. media.

Carpediem

D


11111 CARPE DIEM

2

Timpuri vechi

27 mai - 2 iunie

Academia de visuri Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a găzduit pe data de 14 mai a.c. începând cu orele amiezii, personalități feminine emblematice pentru poveștile de succes din spatele carierei lor. În sala luminată difuz, în fața publicului format din 50 de persoane, și-au făcut apariția Andreea Raicu, Crina Coco Popescu și Irina Păcurariu. Gazda evenimentului a fost actrița Sore Mihalache, membră a trupei Lala Band, care a invitat publicul din sală să intervină, lăsând emoțiile deoparte, exact „ca într-o discuție între niște prietene care au ieșit la o cafea.” Evenimentul desfășurat s-a axat pe poveștile invitatelor, care și-au mărturisit experiențele de viață dobândite începând cu vârsta de 19 ani. Cheia formării unei cariere de succes “este să ieși din rând, să fii altfel decât restul lumii, să nu pierzi timp făcând ceea ce nu îți place.”, le-a îndemnat realizatoarea emisiunilor “România deșteaptă” și “Povești în halate albe”, Irina Păcurariu pe cele prezente în aulă. Fashion icon, model, actriță și scriitoare, Andreea Raicu și-a destăinuit povestea publicului, punând accent pe influența familiei în viețile tinerilor care se află la început de drum. “Dacă se întâmplă un lucru care nu vă place, e pentru că trebuie să învățați o lecție. Copiii nu trebuie să realizeze visurile neîmplinite ale părinților.”, a mărturisit aceasta. „Viața e o alergătură” pentru autoarea volumului “Mănâncă și arată bine”, care a înființat de curând o comunitate online pentru femeile care au povești de succes și doresc să și le împărtășească publicului cititor.Deținătoare a șapte recorduri mondiale, Crina Coco Popescu le-a reprodus participantelor din sală momentul când a decis “pe vârful Omu, la șase ani și jumătate” că de acolo putea merge „tot mai sus.“ A parcurs traseul 7 Summits, a trecut prin mari pete de alb, însă nu vrea săse oprească.Visează să ajungă pe Everest, căci “fiecare trebuie să aibă visul lui, însă pașii în atingerea lui trebuie să fie diferiți.” Evenimentul susținut la Iași face parte dintr-un program național dedicat studentelor din anul I, care își dorește ca prin întâlnirea cu personalități cu povești de succes să ofere un model tinerelor

care încă nu și-au găsit drumul pe care intenționează să îl urmeze în viață. Campania a fost desfășurată în București, Cluj, Brașov și Iași și a inclus, iar pe lângă cele trei invitate prezente în capitala Moldovei, programul s-a bucurat de participarea și altor nume de succes, printre care IrenArsene,Amalia Enache, Paula Herlo, Dana Rogoz,Ada Condeescu, Laura Cosoi,Adela Popescu, Cristina Bazavan, Monica Davidescu, Irina Schrotter, Cristina Bâtlan și Mihaela Bilic.

Invitații au putut urmări momente artistice, printre care demonstrații de dans din înalta societate. Evenimentul a inclus o licitație caritabilă cu obiecte de artă create de artiști români, donate cu scopul de a obține fonduri pentru persoanele cu dizabilități. Pentru a lua parte la serată, invitații au achitat o sumă de 250 de RON/persoană, bani care au fost virați în contul Fundației Bethany în scopul ajutorării a peste 30 de copii cu deficiențe. A l i n a AG AF IȚ EI

Alina AGAFIȚEI

Frumuseţe pentru caritate Aspirantele la titlul de Miss Iași 2013 s-au întrecut în competiție pe data de 23 mai în incinta Grand Hotel Traian. Evenimentul a început la ora 19:00 și a fost organizat deAsociația Piticot siAgenția Tres Jolie. Concurentele au trecut prin trei probe, evoluția lor fiind analizată dintr-un juriu format din : Xonia și reprezentanții organizatorilor. Participanții au avut ocazia să liciteze pentru rochii de seară, obiecte de arta și bijuterii, suma obținută în urma licitației fiind donată Ionelei Dumitru (13 ani), cu tumoare la ficat și Roxanei Teșoi (11 ani), care are o formă gravă de scolioza, având nevoie de un dispozitiv pentru recuperarea mobilității coloanei în valoare de 23.000 de euro. Pe lângă reprezentațiile Școlii de Dans Bel Art și body-painting cu Catalina Burlo, au existat și momente muzicale oferite deTudorTurcu și Cezar Dometi . Biletul de intrare la eveniment a costat 50 RON, iar toți banii au fost direcționați către conturileAsociației Piticot.

Breviarum Zilele Universitãții de Arte din Iași În perioada 27 mai – 6 iunie 2013, Universitatea de Arte ”George Enescu” vine în atenţia iubitorilor de culturã cu o seriedemanifestãriartisticedevaloare,reunitesubgenericul Zilele Universitãţii. Programul conţine concerte, recitaluri, spectacole de teatru, proiecţii de film, expoziţii, vernisaje, lansãri de carte, colocvii, ateliere, decernãri de premii şi distincţii,precum şi un festivalconcurs internaţional de clarinet şi saxofon. Un nebun laAteneul Tătărași Duminică,26mai2013, înincintaAteneuluiTătărașilaora 19.00 a avut loc premiera spectacolului de teatru „Jurnalul unuinebun”,otragicomediedeN.VGogolînregialuiIon Sapdaru.Dindistribuțieaufăcutparte:SorinCimbru,RoxanaMârza,TomaMoraru.“Spectacolulareoformăinedită, un experiment teatral, în care am îmbinat şi elemente dincelebrapiesăaluiShakespeare–Hamlet”amenționatIon Sapdaru. SpectacolulfacepartedinprogramulFestivalului EuroArt 2013 cares-adesfășuratîn perioada 20-26 mai. Prețul biletelor a fost de 15 lei pentru salariați și respectiv10leipentrupensionarișistudenți. Festivalul Românesc În perioada 23 – 26 mai 2013 pe strada Sarmisegetusa din Iași s-a desfășurat Festivalul Românesc – Sărbătoarea Berii.

Balul de la Castel În seara zilei de 30 mai, Sala Turnurilor a Hotelului Restaurant “La Castel “ a fost portalul către o lume desprinsă din La Belle Epoque, caracteristică secolului al XVIII-lea. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul caritabil anual organizat de Fundația Bethany a fost prezentat de amfitrionii Irina Păcurariu și Adrian Păduraru.

În cele 4 zile de festivalului au avut loc o serie de concerte în aer liber, printre invitați numărându-se trupa Iris, Vunk și concurentul de la Vocea României, Cezar Dometi. Programul festivalului s-a desfășurat zilnic între orele 10:00-23:00, în cadrul acestuia având loc și cea de-a doua ediție a concursului SuperStar de Iași, concurenții luptând pentru premiul de 1000 de euro. Juriul a fost format din Virgil Dulceanu (membru Hi-Q), Silviu Stanciu și Bobi Dumitraș de la trupa Fără Zahăr.

A l i n a AG AF IȚ EI


Filmul românesc e din nou pe val

Iașul iubește După o primă reușită în București, proiectul fotografic “Iubesc...” a pornit într-un turneu național care cuprinde 8 localități din țară, printre care și Iași, primul oraș în care a poposit caravana. Evenimentul a avut loc pe data de 25 mai în club Zona Party Spice. Începând cu ora 14:00 ieșenii au pășit în locație pentru a arăta lumii ceea ce iubesc. Fiecare participant la eveniment a scris pe o foaie cuvântul care îl reprezintă, mesajele fiind surprinzătoare, creative, îndrăznețe și sincere. Însoțiți de prieteni sau de partener, peste 300 de persoane au luat parte la inițiativa fotografei. Deși evenimentul nu s-a ridicat la nivelul celui din București, unde au participat 1500 de persoane, Marta Popescu și echipa care a însoțit-o au înregistrat un feedback pozitiv din partea locuitorilor Iașului, care au plecat acasă cu stickere șau afișe pentru a-și aminti zilnic ceea ce iubesc. „Ce iubesc românii? Ziarele nu o spun.Televiziunile n-o arată. Pe stradă ne grăbim prea tare ca să mai observăm ceva. Și totuși, toți avem dramul nostru de iubire pentru cineva, pentru ceva. Iar atunci când toți ne adunăm ca să spunem tare și răspicat ce iubim, dramul acela de iubire se transforma în ceva colosal care ne răvășește, ne unește si spune despre noi cine suntem… ce iubim”, a declarat fotografa. După ședința foto, proiectul s-a finalizat cu o petrecere. În următoarele 2 luni Marta Popescu va străbate Romania pentru a surprinde oamenii așa cum sunt. La finalul turneului, echipa se va întoarce în București pentru o expoziție, unde va avea loc și lansarea albumului fotografic cu cele mai reușite poze. Proiectul Iubesc a fost inițiat în urmă cu doi ani de artista Marta Popescu.

25 mai – Iași – Club Zona Party Space 1 iunie – Cluj – Club Boiler 8 iunie – Tg Jiu – Club Belfast 15 Iunie – Craiova – Club Craiova Veche 22 iunie – Timișoara – Club Madness 29 iunie – Sibiu – Music Pub 6 iulie – Brașov – Goha Studio 13 iulie – Vama Veche – Club Goblin

Alina AGAFIȚEI

PROGRAM TURNEU

Poveştile continentului negru Pe data de 31 mai, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat evenimentul O zi înAfrica, cu scopul cunoașterii și înțelegerii culturii, religie și educaţiei de pe cel mai tânăr continent. Colecţionari, fotografi, profesori, studenţi şi voluntari au împărtășit din experiența dobândită în timpul călătoriilor în diferite zone aleAfricii..

Blaj, de la Dieceza de Iaşi, preot misionar în Kenya încădin anul 1999.Au susținut prelegeri prof.univ. dr. George Poede, care a vorbit despre ascensiuneaAfricii, precum și Diana Mercaş, aceasta povestindu-și experiența ca voluntar în Egipt. Pe lângă aceștia, doctoranzii africani și cercetătorii post-doc care studiază la Iași, în cadrul Programului de burse de cercetare „Eugen Ionescu” au susținut o serie de prezentări. În cursul după-amiezii, Radu Sigheti, fotoreporter la agenția Reuters a vorbit despre riscurile profesiei sale, care l-au purtat de multe ori în centrul acțiunii, fiind martor la scenele cutremurătoare de război. Tot în cadrul fotografiei ca artă, cea de modă de această dată, a fost organizat un vernisaj al expoziției lui Frédéric de la Chapelle,în incinta Institutului Francez din Iași.

Conferinţele au avut loc înAula Magna “Mihai Eminescu”, începând cu ora 10. Evenimentul a ilustrat poveștile de viață ale celor care au pășit pe continentul negru, una din cele mai impresionante fiind cea a părintelui Eugen

CARPE DIEM

În perioada 27-31 mai Asociația StudențilorJurnaliști din Iași a invitat iubitorii de filme sã ia parte pentru o sãptãmânã la evenimentul dedicat vizionãrii peliculelor românești. La cea de-a patra ediție, în incinta AteneuluiTãtãrași au rulat cele mai premiate filme românești din ultimii trei ani, distincțiile fiind obținute atât în țarã, cât și peste granițã. Festivalul a fost deschis de „Poziția copilului”, filmul regizat de Cãlin Peter Netzer. Înainte de proiecție, organizatorii au ținut un moment de reculegere în memoria regizorului Sergiu Nicolaescu, care a fost invitat de onoare anul trecut la eveniment. În prima searã, ca invitat special a fost actrița Natașa Raab, alãturi de care spectatorii au reușit sã schimbe impresii despre film. Cinefilii au putut urmãri în cea de-a doua searã pelicula „Minte-mã frumos”, iar cei prezenți în salã au putut interacționat cu protagonista Diana Dumitrescu. Filmul cu cele mai mari încasãri din 2012, „Despre oameni și melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost proiectat în cea de-a treia searã. Dupã terminarea peliculei spectatorii au purtat discuții cu actorul Cãtãlin Cucu. Și regizorul Adrian Sitaru a fost inclus pe lista filmelor cu douã producții ale sale : „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, care a obținut premiul pentru cea mai bunã regie și cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, din Elveția, în anul 2011 și cea mai recentã peliculã a sa : „Domestic.” În acest an, organizatorii serilor de film au inclus un element surprizã, noutatea acestei ediții fiind dezbaterea despre evoluția și parcursul filmului românesc înainte și dupã 1989, susținutã de criticul de film Magareta Nistor. Ideea proiectului a fost de a aduce în atenția publicului ieșean filme românești de top, pentru o mai bunã cunoaștere și înțelegere a universului cinematografic. Intrarea la eveniment a fost liberã.

Alina AGAFIȚEI

A l i n a AG A F I ȚE I

3


4 AFI sau A NU FI plastinat ?

Ti m p u r i ve c h i 27 mai- 2 iunie

L

a intrare, o ușă masivă din lemn, pe care este afișat programul cu publicul. Pe hârtie scrie negru pe alb că la ora 10 se deschide poarta către lumea morților frumoși.Afișul joacă rolul de frontiscipiu : Expoziția „The Human Body”, Muzeul Național de Istorie Naturală GrigoreAntipa. Încă de când a fost deschisă oficial pe data de 22 martie, opera doctorului Moarte a stârnit valuri de controverse, într-o mare de curioși care au îndrăznit să facă cunoștință cu exponatele sale. Doctorul Gunther von Hagens a dezvoltat tehnica plastinației la finele anilor 1970 și aceasta constă în substituirea apei şi grăsimilor din ţesuturi cu silicon, răşină sau poliesteri.Astfel încât, în urma acestui tratament minuțios cadavrele nu se mai descompun, ci își păstrează aspectul. Întreaga procedură permite expunerea corpurilor lipsite de viață până la cele mai mici detalii, fiind scoase în evidență tendoane, nervi, articulații. Poate că tocmai acest amestec între fascinație și nebuni a atras încă din 1996 peste 20 de milioane de curioşi în mari oraşe din ţări europene,America de Nord, Japonia şi diferite state dinAsia. Von Hagens a descoperit tehnica plastinației în timp ce studia „anatomia unor corpuri înglobate în materiale transparente din plastic.Asta era pe-atunci tehnica de conservare cea mai avansată, în care exemplarul era poziţionat în centrul unui bloc din material plastic transparent.Am folosit un truc simplu: am inventat un proces în vid în care apa din celulă este înlocuită de un plastic transparent”, după cum a descris el însuși procedeul. Urcând scările muzeuluiAntipa, mă îndrept spre etajul unu al clădirii, urmând să fac cunoștință cu lumea fascinantă a doctorului Moarte. Îmi amintesc prima dată am pășit pe urmele sale în 2010, atunci când am urmărit un documentar difuzat pe Discovery Channel care prezenta expoziția The Human Body. Modul în care doctorul trata trupul la modul superlativ, faptul că reușise să transpună știința în creație artistică era un lucru de-a dreptul remarcabil, iar acest fapt m-a determinat să îmi schimb percepția asupra felului în care priveam corpul uman. Reprezentanții muzeuluiAntipa par că îmi împărtășesc oarecum punctul de vedere, expunând o descriere succintă a expoziției pe site-ul oficial. “Expoziția ”The Human Body” îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansă unică de a-și privi organismul prin ochii unui chirurg și de a „experimenta” o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască” . Toate bune și frumoase până acum, însă majoritatea potențialilor vizitatori sau declarat oripilați de modul îngrozitor în care a fost pângărit trupul uman. Reprezentanții Bisericii Catolice au protestat vehement în numeroase rânduri împotriva lui Von Hagens, însă expoziția a traversat oceane și continente, a schimbat fusuri orare fără ca vocile din umbră să comploteze împotriva succesului acesteia la nivel mondial. Sursele oficiale

spun că trupurile umane prezentate în cadrul expoziției „The Human Body” au fost donate, în conformitate cu legislația chineză, către Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory și sunt nerevendicate, moartea lor survenind din cauze naturale. Trecând meridianele, Von Hagens a făcut cunoscută arta sa în peisajele urbane din Londra,Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende. Doar în ultimii şase ani, circa 26 de milioane de vizitatori au plătit suma impresionantă de 120 milioane de euro pentru a vizita expoziţiile organizate de Gunther von Hagens.Aceasta a fost folosită pentru a menţine în stare de funcţionare cele trei institute în care sunt realizaţi plastinatii. Tratamentul și pregătirea unui singur corp costă circa 30.000 de euro şi presupune peste 1.500 de ore de muncă, iar o seamă întreagă de lucrări au fost cedate unor muzee, instituţii de învăţământ şi de cercetare. Institutul pentru Plastinație din Heidelberg, care este administratorul acestui program unic de donație, a fost fondat, în 1993, de Gunther von Hagens. În prezent, programul are peste 13.000 de donatori de corpuri, care provin din 33 de țări. Donatorii provin preponderent din Germania (circa 85%) șiAmerica de Nord (circa 10%).

Donația de corp pentru Institutul de Plastifiere nu este un contract, ci o declarație de intenție, prin care donatorul declară că trupul său nu va fi îngropat după moarte. Chiar mai mult de atât, în formularul de consimțământ, acesta primește o broșură care oferă informații detaliate cu privire la utilizarea viitoare a corpului. Donatorii sunt impulsionați de dorința de a lăsa trupul lor moștenire umanității, iar motivațiile sunt variate. Institutul pentru Plastinație din Germania își asumă toate costurile pentru transferul de organe donate, neexistând nicio compensație financiară suplimentară pentru a nu influența în vreun fel decizia donatorului. Gunther von Hagens a creat din The Human Body o afacere pofitabilă, acesta punând în vânzare pe site-ul Plastinarium, trupuri întregi de morţi pentru suma de 72.000 de euro. Trunchiul este vândut cu 50.000 de euro, iar capul, pentru 22.000. Expoziția sa are la fel de multe dedesubturi precum trupurile închise în cleștare, dincolo de pasiune sau nebunie curată ascunzându-se interesul pentru dezvoltarea universului medical, însă poate și a contului din bancă. Doctorul Moarte își motivează scopul expoziției : “Atunci când plastinez un corp, mă folosesc de un demers estetic pentru a permite vizitatorilor să treacă mai uşor peste şocul primei impresii şi pentru a-i ajuta să descopere admirabila complexitate a corpului uman. Dar ceea ce fac eu nu este artă; nu am nutrit nici o clipă dorinţa de a face lucruri frumoase. Plastinatii nu au decât rolul de a-i învăţa pe oameni mai multe despre ei înşişi. Sunt, indiscutabil, un om de ştiinţă, nu un artist.“ Coborând scările muzeuluiAntipa, în urma vizitării expoziției, parcurgând toate cele nouă săli și vizionând fragmente din peste 200 de trupuri, părăsesc sălile cu temperaturi joase și fac cunoștință cu

cele 30 de grade ale Bucureștiului canicular. Las în urmă The Human Body, însă încă sunt prinsă sub mrejele fascinației. Mă așez pe banca din fața muzeului și privesc pentru ultima dată afișul care acoperă jumătate de clădire. Pașii mei se pierd mai apoi pe străzile aglomerate ale capitalei, îmi port rețeaua de vene pe arterele Bucureștiului, iar mușchii inimii mi se contractă atunci când în minte îmi revin secvențe din filmul surprins acum două ore pe retină, atunci când am făcut cunoștință cu dedesubturile ființei umane. Pașii se cufundă în asfaltul încins, iar pe fundalul claxoanelor apăsate cu putere, autopsia gândurilor e poate singurul lucru care te poate salva în jungla bucureșteană.

Alina AGAFIȚEI

Cultură în noapte Deîndată ce soarele a apus peste Bahlui, colinele Iașului s-au îmbrăcat în mantia întunericului. Orașul a căpătat o altă dimensiune, străzile impregnându-și dalele cu un aer boem . În noaptea de 18 mai, locuitorii municipiului au avut ocazia să ia parte la evenimentul „Noaptea Muzeelor”, prilej de manifestare a artei și culturii în dulcele târg al Iașului. Printre primele instituțiile participante care și-au și-a deschis porțile la ora 19:00 s-a numărat Muzeul Literaturii Române, precum și Muzeul Vasile Pogor, care a găzduit piesa de teatru „Ifigenia” și teatrul de modă Royal Children, urmate de un atelier dedicat artei plastice și un concert de lansare. O altfel de noapte a avut loc și la Muzeul Mihail Sadoveanu, aici având loc un recital folk, continuat cu o audiție, fiind lecturate creații eminesciene și ale lui Ion Creangă. Aici, programul s-a încheiat cu „Dumbrava minunată”. Tot în cadrul manifestărilor artistice din Noaptea Muzeelor, până la ora 24:00 cei care au vizitat Muzeul Mihai Codreanu au putut lua parte la Noaptea revistelor deschise, fiind expuse numere din Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară, Cronica veche, Gazeta de pe Gard, Zona Literară și ALECART. Nu în ultimul rând, un ultim popas pentru călătorii avizi de cultură în miez de noapte a fost Turnul Golia, care le-a oferit o altfel de perspectivă asupra orașului, după urcarea celor 128 de trepte de istorie.

Alina AGAFIȚEI


O groapă pentru limba română, vă rog !

D

imineața îi prinde de-un picior pe adepții transportului în comun şi nu le mai dă drumul până seara târziu, când schimbă tura cu 22 fix. Noaptea, autobuzele scârțâie cel mai tare, vocile sunt mai pițigăiate și călătorii mai obosiți. Privirile le fug pe geamuri acoperite de un strat pe care sunt plantate culturi de germeni. 22 fix îl ține captiv pe condamnatul la febră musculară preț de 8 stații. El își plimbă mâinile prin buzunarele goale, mai trage cu ochiul la ecranul video pe care rulează diferite spoturi publicitare. Pentru un moment uită că se află într-un autobuz de mână a treia, care își dă ultima suflare pe roți, făcând slalom printre cratere. S-or fi mutat de pe lună aici, de aceea or fi devenit toți mai lunatici, de călătoresc nopțile cu monstrul aflat cu un picior în groapă. În josul plasmei bine ancorate în patru șuruburi, titlul clișat alb pe negru anunță cu literă de o șchioapă : Hoțiile de buzunare, din ce în ce mai violenți. Pentru un moment, pun totul pe seama oboselii și aștept ca spotul să mai ruleze încă o dată, pentru a verifica dacă imaginația îmi joacă feste.

Un bărbat flutură într-un colț paginile unui ziar, neintenționat dându-i coate vecinului din dreapta sa, un puști de liceu care ascultă muzica la maximum în căști. Se pare că spiritul rebel îl determină să ignore avertizările de pe panourile electronice din autobuz, care condamnă ascultatul muzicii “prea tare” în mijlocul de transport în comun. Nu de alta, dar s-ar putea să deranjezi călătorii cu decibelii prea “sălbatici” din căști. ( Bineînțeles, nu se vorbește nimic despre excepțiile de la regulă. De exemplu : conducătorul unui autobuz, care fredonează euforic : sunt un câine rău, eu rup lesa. Cu volumul radio-ului dat la maximum și geamurile deschise, pentru a bucura atât călătorii, cât și pietonii cu talentul său, el ripostează vehement, trăgând de volan. Evident, nefiind un conducător maidanez.) A doua oară, de ce m-am temut, de aia nu am scăpat. Se pare că cei care scriu aceste știri sunt mai violenți cu limba română, decât hoții de buzunare care au “contribuit” la închiderea muzeului Luvru pentru câteva zile. Știrea difuzată în autobuz menționează ca sursă : mediafax.roSe pare că în seara aceasta, pe ecrane, călătorul are șansa să urmărească un episod din seria : dăm cu bâta-n baltă și cu ciomagu-n limba română.Ce noroc că mai există oameni care știu să prezinte o realitate ruptă din filmele cu Harry Potter, îmi spun, retoric, în gând. Am fi murit mai triști dacă nu am fi știut că şi Emma Watson binedispune de o statuie de ceară …

Telecomanda, obiect decorativ

Era o zi de miercuri atunci când cetățeanului X din cartierul Y, orașul Z, i s-a aprins un bec la mansardă, becul care îi indica faptul că acolo sus (în podul casei vreau să spun) nu avea televizor. Fiind un împătimit al informației, cetățeanul X a urmat mirosul reclamelor și al ofertelor promoționale. La magazin, o domnișoară cu un rictus de hienă, i-a cam periat coama de leu(greu), cetățeanul nostru trezindu-se cu 1399,99 RON fără TVA mai puțin pe card. Ajungând acasă, omul nostru de bază nu și-a dezmințit statutul de sălbatic, dependent de presă, la ora 5 invitându-l pe Bau-Bau la ceai. Acest Bau-Bau are corpul plin de tatuaje făcute în casă și conduce o mașinuță care inspiră forță și dinamism, numită știre. El și cu cetățeanul X se iubesc din școală, mereu se întâlnesc la orele 5 după-amiaza și se tachinează reciproc. Cu timpul, și-au deschis un club al consumatorilor de ceai Bre, câte o piesă caldă de primăvară în fiecare zi. Câte generații strălucite s-au perindat prin clubul acela, Bau-Bau i-a corupt pe toți, mai mai că le transpirau picioarele de emoție. Poiana lui Bau-Bau, locul unde știrea se savurează cu gura larg deschisă și creierul dezactivat. În această dupăamiază, ce noroc că s-a anunțat cerul mai mult senin, că doar mai puțin senin i-ar deranja pe domnii de la ora 5. Acești consumatori fideli nu se pierd în păienjenișul de corupție, privirile lor au fost răpite de aparițiile încântătoare ale domnițelor, fete d-ale lui Bau-Bau. De undeva din colț, așteptând cu înfrigurare orice semn de îmbunătățire, un ins simpatic, trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în cadrul întâlnirii cu Bau-Bau și mărturisește sincer : Da eu pe ce buton sapăs? …

Alina AGAFIȚEI

5


T i m p u r i Ve c h i 27 mai- 2 iunie

DIALOGURI

6

„Totul trebuie făcut la timpul lui și cu asupra-ți de măsură “

C

u o experiență de peste 30 de ani în domeniul artelor frumoase, Dumitru Grumăzescu își petrece majoritatea timpului în anticariatul său, din care veghează strada Lăpușeanu. Colecționează de mai bine de două decenii obiecte de diferite forme și vechime,însă pen-

tru el, toate au însemnătatea lor. Ascuns printre rafturi, încearcă să îmbogățească zilnic tezaurul Iașului, căutând dovezi despre trecutul istoric al municipiului, precum și detalii despre cele mai importante personalități care au schimbat orașul de pe malul Bahluiului.

„ Z i l n i c i n t r ă î n c o l e c ț i a m e a o i n f o r m a ț i e E m i n e s c u . N u t r e c e o z i f ă r ă E m i n e s c u .”

R eporter : Colecționați de peste 30 de ani materiale despre Mihai Eminescu. De ce tocmai Eminescu ? Dumitru Grumăzescu : Vedeți dumneavoastră, eu cred că acolo sus undeva, într-un registru e scris pentru fiecare de ce anume să se ocupe. Eu am avut un accident și nu am mai văzut câțiva ani cu ambii ochi. Pe vremea când eram în spital, am răsfoit o carte, fără autor, fără prefață, ruptă toată. Asta se întâmpla în 1958. Peste doi ani, în octombrie 1960, mergând acasă de ziua mea, am intrat în una din librăriile din Târgu Neamț. Răsfoiam niște cărți și am dat peste unele poezii. Atunci mi-am zis : Eu pe astea le cunosc de undeva, dar ale cui or fi ?. Am privit imaginea lui Eminescu, cea ca student la Viena și atunci mi-am angajat o promisiune : tot ce a scris acest om și tot ce a fost scris despre acest om, voi culege eu. Eu la 15 ani nu știam cine e Eminescu. Nici acum nu știu, spun unii. Rep : Dar cum anume găsiți obiectele ? D.G. : Nu, oamenii mă găsesc pe mine. Dacă ai nevoie de ceva, te duci și își cumperi de la cine are. Nu aștepți să ghicească ei de ce anume ai tu nevoie. Rep: Care a fost cel mai greu de obținut obiect din colecție ? D.G. : Oh, mai multe. Nouă ani de zile am dus tratative cu o familie, Barbu, din București originară, dar care locuia în Iași. Familia aceasta mă îndrăgise pentru că eram ascultător de Europa Liberă, Vocea Americii și comentam împreună cu ei istorie, asta le plăcea. Aveau două volume din Opera poetică a lui Eminescu, îngrijite de Crețu, iar eu tot timpul mă duceam să citesc din ele. Le-am propus o sumă de bani, dar nu au vrut să mi le dea. Timp de 9 ani tot așa m-au purtat, Când au văzut că nu îi fac curte fiicei lor Smaranda, că nu am nimic cu ea, mi le-au făcut cadou. Mai târziu, când eram salariat la București am dat peste o familie de evrei care aveau ediția a II-a Mihai Eminescu, îngrijită de Titu Maiorescu, prima din ele fiind apărută la

cumpăna dintre 1883-1884. Eu dețineam o ediție, dar a lor era mai bună . Familia aceea se muta în Israel și timp de o lună am muncit pentru ei, am cărat cărți la patrimoniu, le-am împachetat, am muncit ca un sclav pentru ediția aceea din Eminescu, în final am ajuns să le spăl și toaleta, însă am reușit, e a mea acum. Rep : Dar cel mai valoros obiect ? D.G: Totul îmi este foarte drag. Altarul din spate, dedicat lui Eminescu, am acolo după cortină cărți rarisime cu autograf. Zilnic intră în colecția mea o informație Eminescu. Nu trece o zi fără Eminescu. Dețin și o colecție Creangă, alta despre Jules Verne. Dar poate una din cele mai interesante povești e legată de o carte pe care numai eu o aveam înaintea Academiei Române, un volum Eminescu tradus de Sylvia Pankhurst, o clujeancă stabilită la Londra, care la inițiativa lui Iorga a tradus volumul. O studentă a venit la mine având nevoie de această carte. Ea conține în prefață o scrisoare a lui Bernard Shaw către Sylvia, care a ajuns din întâmplare acolo. Eu tot ce am făcut, am făcut din plăcere. Această studentă, căreia i-am împrumutat cartea, m-a ajutat să deschid prima expoziție particulară din România închinată lui Eminescu, în fosta Școală Domnească din Târgu Neamț, unde a învățat Creangă, Vasile Conta. Asta se întâmpla în 1979. De când am deschis expoziția acolo, școala s-a transformat în muzeu. Rep : Sunteți și primul care a înființat un anticariat după 1989 în România. D.G. : Da, așa este. Am fost primul care a organizat un târg de antichități stradal, unde am avut invitați din Ungaria, Polonia, Germania, Ucraina. Am avut chiar și cumpărători din Moscova. Rep : Cum a ajuns colecția Eminescu să fie pe locul II în lume ca dimensiune? D.G. : Colecția mea este pe locul II pentru că pe locul I este cea a lui Louis Marder, a cărui

colecție despre William Shakespeare a devenit din privată una publică. În 1998, m-a vizitat, mia văzut colecția după ce în 1994 fusesem cotat cu ea pe locul II în lume, iar cu cea despre Jules Verne pe locul III. În 1979 pragul anticariatului a fost trecut și de stră-strănepotul lui Jules Verne. “Eu tot ce am făcut, am făcut din plăcere.” Rep : Dar de ce anticar și nu profesor sau medic ? D. G. : Ducă-se pe pustii ! Mi-a plăcut foarte mult libertatea, să stau prin anticariate, prin arhive. Eu am beneficiat de simpatia celui mai mare anticar pe care l-a avut România : Radu Sterescu, fostul anticar bibliotecar al Curții Regale. Apoi, la Iași, l-am cunoscut pe Gheorghe Ungureanu, fostul director al Arhivelor Statului, un om cu o cultură extraordinară. Felul său de a fi m-a cucerit. Eu i-am făcut primul laborator de foto când Arhivele Statului erau la Golia. Am dus toată aparatura mea acolo. Și la două noaptea mă sună și îmi spunea : Miticuță, am nevoie de o fotografie cu testamentul lui Vasile Alecsandri. Mă duceam noaptea, plecam din Tătărași, aveam cheia de la Arhive, fotografiam, developam poza, iar până dimineață când pleca trenul spre București, era pusă-n plic, uscată fotocopia din manuscris. Adică, îmi plăcea ce făceam. Eu tot ce am făcut, am făcut din plăcere. Am muncit, am ajutat oamenii, am iubit, totul a fost din plăcere. Rep: Să înțeleg că anticariatul de pe Lăpușneanu l-ați deschis tot din plăcere. D.G.: Bineînțeles, dar faptul că l-am deschis pe strada Lăpușneanu a fost o întâmplare. M-am dus la primărie, așa aveau spațiile alocate. Când am venit aici, erau jocurile mecanice ale ONTului, Oficiul Național de Turism care aparținea regimului comunist. Lăpușneanu e strada cu cea mai mare tradiție. În locul acesta, unde e acum anticariatulafostlaboratorulluiNestorHeck,undes-aufotografiat Eminescu, Alecsandri, Creangă, Maiorescu, Cuza. El era fotograful Curții Regale. Rep: Dar pe locul al doilea, ce plăcere aveți ?


D.G. : Îmi plac călătoriile. Dar nu numai atât. Îmi place muzica, îmi place să citesc, eu cu un singur ochi reușesc să citesc enorm. Îmi plac oamenii, să îmi zâmbească, să le zâmbesc, să leg prietenii noi, să recit. E atât de interesant să comunici cu lumea, este extraordinar ! Rep: Din care călătorie v-ați întors cu cele mai multe amintiri ? D.G. : Din fiecare călătorie, dar ceea ce mi-a oferit surprize a fost Țara Sfântă. Am vizitat toate locurile într-o lună de zile, am văzut lucruri pe care alții care locuiesc de 30 ani acolo nu le-au cunoscut. Și Țara Soarelui Răsare, Japonia, e pe locul al doilea. În Tokio, până și gunoiul e curat. Să ai ocazia să te plimbi pe muntele Fuji, să vezi Kyoto, orașul vechi care adăpostește toată cultura niponă, să vezi construcții din lemn de 1500 de ani e un lucru mare. Rep. : V-ați întoarce în Japonia? D.G. : Nu, niciodată. N-aș trăi acolo. Am avut posibilitatea să fug din țară, când eram student pe timpul comunismului. Aveam oferte imense, însă nu am vrut și nu vreau să părăsesc România și Iașul. Rep. : Deci sunteți patriot. D.G. : Nu, nu e vorba de patriotism. Mai degrabă e vorba de prietenii, de legăturile mele de aici. Prietenii mei sunt toți aici, eu trebuie să le zâmbesc dimineața.

Rep. : Într-una din călătorii l-ați cunoscut și pe Umberto Eco. D.G. : Desigur ! El a fost de trei ori și în România. Eram în 1989, în Piața Domului din Milano, acolo unde își lansa volumul Pendulul lui Foucault. Eram numai nouă persoane, dintre care mai apoi șapte am mers să servim masa. Rep: Cu ce v-ați întors din călătorii? D.G. : De cele mai multe ori am adus cărți, am luat niște pietre de pe muntele Fuji, am luat pietre și de la Pacific. Rep: Și următoarea, unde va fi ? D.G. : În Nirvana ! Am eu multe planuri, dar nu știu câte se pot realiza. Sunt prea legat de Iași. După două săptămâni în Japonia, îmi venea să mă urc pe blocurile acelea înalte, să planez până la Iași. Te ia un dor de casă, la nebunie. Tot timpul întrebam ce mai e pe la anticariat, care mai intră, ce mai cere lumea.

D.G. : Eu am avut mai demult un proiect legat de tot ce e urât să faci pe stradă, de la vorbit la telefon, manele la înjurături și scuipat. Aceste schimbări pleacă dintre cei patru pereți. Noi acum trebuie să facem culturalizarea din stradă înspre casă. Eu îi sfătuiesc pe tineri să nu se înconjoare în jurul căsuțelor de scoică cu praf de cretă, ci să aibă lucruri de valoare după care să se orienteze. Nu pune pe perete orice tablou. Un lucru care dacă la 1000 de persoane nu le spune nimic, iar ție îți comunică ceva, atunci acela e, trebuie să îl iei. Rep : Dar despre tăierea teilor din Iași ? D.G. : Am o părere foarte bună referitoare la acest demers. Eu am călătorit prin foarte multe țări și am văzut că arhitectura este cartea de vizită a unui popor. Dacă ști să o scoți în evidență, e minunat. Gândiți-vă că de la marile popoare și civilizații ne-a rămas arhitectura: piramidele, edificiile romane și grecești. Palatul Culturii era acoperit, Mitropolia, primăria la fel. Acum din Piața Unirii vezi Palatul, de la Palat vezi Hotelul Traian. Putem să avem o vegetație pitică frumoasă, luxuriantă, care să scoată în evidență farmecul Iașului. Rep. : Deci nu susțineți cauza protestatarilor. D.G. : Cei care se bat cu pumnul în piept și urlă după parfumul de tei nu au viziune. Eu nu mă alătur lor. Nu am rămas la bâtă și la opinci. Voi, tinerii, veți constata că această schimbare e extraordinară pentru oraș. Eu susțin această cauză.

“Iubesc Iașul, nu îl voi putea părăsi niciodată.”

Prietenii ca prietenii, dar dușmanilor trebuie să le zâmbesc și mai tare. De când am venit la Iași, în 1958, de când m-am dat jos din tren la ora 15:20, am rămas aici. Rep. : Iașul e a doua sau prima casă acum ? D.G.: Iubesc Iașul, nu îl voi putea părăsi niciodată. Permanent mă duc în Târgu Neamț. Chiar pe 31 mai sunt invitat la celebrarea a peste un veac și jumătate de existență a Școlii Domnești, unde e găzduită și expoziția mea despre Eminescu. Rep: În Iași, intenționați să înființați o bibliotecă privată. D.G.: De circa 30 de ani am lansat această dorință de a face o bibliotecă particulară, dar nu sunt înțeles. Și la Târgu Neamț, acolo unde se află internatul pentru fete orfane Regina Maria, intenționez să înființez nu o bibliotecă, ci un muzeu al literaturii. O să donez 10-15 mii de volume, manuscrise, un pian cu semicoadă, o pianină, tablouri, icoane, obiecte de artă. Un muzeu de literatură care să fie sub egida liceului Ștefan cel Mare. Dacă în Iași, cea mai înaltă instituție de cultură e Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în Târgu Neamț e liceul Ștefan. Rep: Dar de ce ați refuzat titlul de cetățean de onoare al Târgu Neamțului? D.G. : Le-am spus să nu punem carul înaintea boilor. E mai bine ca întâi să fie terminat muzeul acela, mai apoi să mi se poată da pe drept acea recunoaștere.

Rep. : Vă ocupați și de organizarea târgurilor de antichități din Iași. Dincolo de pasiunea pentru colecționat obiecte de artă, mai sunt ele o afacere profitabilă ? D.G. : Nu, foarte greu e în domeniul acesta. În primul rând s-au înmulțit târgurile în toată țara. Nu mai e ce a fost acum 20 de ani. Eu am colecționat orice. Am găsit colecționari interesați de etichete. Le-am dat etichete pe o statuie mare a lui Napoleon. Colecționari de cutii de chibrituri, care mi-au îmbogățit colecția Eminescu cu 10 volume. Adică am avut așa o minte de evreu, ca să am monedă de schimb oricând. Rep. : Prin astfel de schimburi, ați ajuns să dețineți și cărți liliput. D.G. : Am adunat cea mai însemnată colecție de astfel de cărți. Cea care conține Luceafărul are 3X3 mm și e momentan expusă la Muzeul Unirii, în prima sală pe dreapta. E pusă sub lupă. Lângă ea, e cea care conține Crezul. Rep: Ce părere aveți despre schimbările care se produc în mentalitatea tinerilor din zilele noastre ? “Cei care se bat cu pumnul în piept și urlă după parfumul de tei nu au viziune.”

DIALOGURI

Primăria a început deja să planteze mai mulți tei prin cartiere. Avem nevoie de aerisirea și reinventarea municipiului. Rep: Ar trebui tinerii să își extindă mai mult orizonturile? D.G. : Trebuie să faceți un efort, să coborâți în forul vostru interior, să vă întrebați: Cine sunt eu, Doamne? Care este rostul meu pe pământ? Trebuie să las ceva în urma mea, am vreo obligație pentru că mi-ai dat viață sau trăiesc doar ca să supraviețuiesc? Consider că totul trebuie făcut la timpul lui și cu asupra-ți de măsură : să înveți, să lași societatea să te ajute și tu să o ajuți când e momentul, să iubești. Totul cu asumare și astfel va fi bine în viață. Dar când nu duci nimic până la capăt și încurci lumea, să nu ai pretenții la final. Rep: Sunt oamenii la fel de ușor de citit precum cărțile? D.G. : Eu după voce îmi dau seama de calitatea omului. Acum 30 și ceva de ani țineam o conferință despre atmosfera de la Berăria Bragadiru, acolo era o clădire asemănătoare cu Carul cu Bere din București. Țineam o cuvântare despre întâlnirile scriitorilor, ce premii luaseră, chestiunile de cancan pe care le discutau, despre cum își trimiteau epigrame pe șervețele, mai cu seamă Topârceanu și Păstorel Teodoreanu. Cineva din sală m-a întrebat : Domnule Grumăzescu, de unde știi dumneata atâtea amănunte? E ca și cum ați fi fost acolo. Eu însă i-am răspuns : Dumneavoastră cred că v-a scăpat un amănunt esențial, că eu sunt de pe malul Ozanei lui Creangă și povestitori mai mari ca acolo nu o să găsiți nicăieri, niciodată. Iar apoi, s-a făcut liniște în sală.

7 77

42


timpuri vechi